Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 219 din 19 noiembrie 2012
Monitorul Oficial 1116 din 04 Decembrie 2025 (M. Of. 1116/2025)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1116 din 4 decembrie 2025
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 113/2025 privind completarea art. 178 din regulamentul senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 988 din 27 octombrie 2025, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 684 din 22 iulie 2025.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care ...
Monitorul Oficial 1041 din 11 Noiembrie 2025 (M. Of. 1041/2025)
DECIZIA nr. 481 din 20 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1-4 şi pct. 7-25, ale art. II pct. 1-5, ale art. III pct. 1-10, ale art. IV-art. IX, ale art. XII pct. 1-14, pct. 16-51, ale art. XV pct. 1 şi 2, ale art. XVI-XX, ale art. XXI pct. 1-4, art. XXII, ale art. XXIV pct. 1-3, ale art. XXIX pct. 1-52, ale art. XXXII, ale art. XXXIII şi ale art. XXXVIII din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 11 noiembrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos csaba │- judecător ││ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 1036 din 10 Noiembrie 2025 (M. Of. 1036/2025)
DECIZIA nr. 479 din 20 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1036 din 10 noiembrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 991 din 28 Octombrie 2025 (M. Of. 991/2025)
HOTĂRÂRE nr. 907 din 23 octombrie 2025 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 28 octombrie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 60 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta hotărâre stabileşte:a) schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-un mod rentabil şi eficient din punct de vedere economic;b) creşterea nivelului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât să contribuie la obţinerea unor ...
Monitorul Oficial 791 din 25 August 2025 (M. Of. 791/2025)
DECIZIA nr. 186 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. I alin. (1) şi ale art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a celor două acte normative, în integralitatea lor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 791 din 25 august 2025
┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 711 din 31 Iulie 2025 (M. Of. 711/2025)
DECIZIA nr. 85 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 711 din 31 iulie 2025
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│livia doina ...
Monitorul Oficial 698 din 25 Iulie 2025 (M. Of. 698/2025)
DECIZIA nr. 357 din 22 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare, în ansamblul său, precum şi ale art. II pct. 7 [cu referire la art. 100 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 227/2015] şi pct. 12-19 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f^3)-f^4), f^7)-f^9), art. 154 alin. (1) lit. c), d), f), h), h^1), h^2), j)-l) şi o) din Legea nr. 227/2015], art. VIII pct. 3 [cu referire la art. 224 alin. (1) lit. c), d), i), k), m) şi p) din Legea nr. 95/2006] şi pct. 7 [cu referire la art. 224 alin. (1^4) şi (1^5) din Legea nr. 95/2006], art. IX pct. 1 [cu referire la art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005], art. XIV, art. XV pct. 1-4 [cu referire la art. 16 alin. (1), (1^2) şi (2) şi art. 17 alin. (1)-(2^1) din Legea-cadru nr. 153/2017], art. XVIII alin. (9), art. XX, art. XXII, art. XXIII alin. (1)-(5) şi (7) şi art. LVIII din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 698 din 25 iulie 2025
┌──────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├──────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├──────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 688 din 23 Iulie 2025 (M. Of. 688/2025)
HOTĂRÂREA din 7 ianuarie 2025 în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 23 iulie 2025
(cererea nr. 59.012/17 şi alte 27 - a se vedea tabelul anexat)strasbourg(reparaţie echitabilă) ┌──────────────────────────────────────┐│art. 41 • reparaţie echitabilă • ││acordarea de despăgubiri pentru ││prejudiciu material cauzat prin ││încălcarea art. 1 din protocolul nr. 1││în legătură cu bunurile confiscate sau││naţionalizate de regimul comunist • ││statul pârât trebuie să asigure, prin ││mijloace adecvate, executarea ││deciziilor pronunţate în favoarea ││reclamanţilor, care implică ...
Monitorul Oficial 687 din 23 Iulie 2025 (M. Of. 687/2025)
DECIZIA nr. 453 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în special ale art. 221 alin. (1) lit. c), ale art. 222, ale art. 229 alin. (1)-(3), ale art. 230 alin. (1) şi ale art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, precum şi a dispoziţiilor art. 121 alin. (4), ale art. 170 alin. (1) şi ale art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 687 din 23 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 684 din 22 Iulie 2025 (M. Of. 684/2025)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 684 din 22 iulie 2025
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 66/2025 privind modificarea art. 67 alin. (6) şi (7) din regulamentul senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 588 din 24 iunie 2025, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 9 din 9 ianuarie 2025 şi, ulterior, a mai fost modificat şi completat prin:- hotărârea senatului nr. 25/2025 privind modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 285 din 1 aprilie 2025.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. ...








