Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 453 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în special ale art. 221 alin. (1) lit. c), ale art. 222, ale art. 229 alin. (1)-(3), ale art. 230 alin. (1) şi ale art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, precum şi a dispoziţiilor art. 121 alin. (4), ale art. 170 alin. (1) şi ale art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 453 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în special ale art. 221 alin. (1) lit. c), ale art. 222, ale art. 229 alin. (1)-(3), ale art. 230 alin. (1) şi ale art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, precum şi a dispoziţiilor art. 121 alin. (4), ale art. 170 alin. (1) şi ale art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 687 din 23 iulie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina             │-                 │
│Popescu-Marin      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VIII al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea în vigoare în anul 2016, ale art. 121 alin. (4) şi ale art. 174 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în redactarea în vigoare în anul 2016, raportate la art. 222, art. 231 alin. (1) şi art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, ale art. 170 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, în redactarea în vigoare în anul 2016, şi ale art. 221 alin. (1) lit. c) şi ale art. 229 din Legea nr. 95/2006, excepţie ridicată de Florica State în Dosarul nr. 34.923/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.196D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În esenţă, arată că dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Constituţie îi permit legiuitorului să stabilească reguli privind organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, iar, cât priveşte reglementarea dreptului la asigurări sociale de sănătate, legislaţia primară poată fi detaliată prin acte de reglementare secundară. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 145 din 4 martie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 22 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 34.923/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului VIII al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea în vigoare în anul 2016, ale art. 121 alin. (4) şi ale art. 174 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în redactarea în vigoare în anul 2016, raportate la art. 222, art. 231 alin. (1) şi art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, ale art. 170 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, în redactarea în vigoare în anul 2016, şi ale art. 221 alin. (1) lit. c) şi ale art. 229 din Legea nr. 95/2006. Excepţia a fost ridicată de Florica State într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii referitoare la anularea unor decizii de impunere anuală emise de organul fiscal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că titlul VIII al Legii nr. 95/2006, care cuprinde dispoziţii privind calitatea de asigurat, dreptul şi obligaţia de asigurare de sănătate, precum şi plata contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), denumit în continuare fond, se află în contradicţie atât cu propriile prevederi, precum cele cuprinse în art. 222, cât şi cu prevederile Legii fundamentale, cu consecinţa încălcării normelor de tehnică legislativă şi a principiului clarităţii legii, precum şi, implicit, a unor drepturi fundamentale.
    6. Autoarea excepţiei invocă aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 243 din 27 mai 2004, Decizia nr. 412 din 14 iulie 2005 şi Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005) şi susţine că dobândirea calităţii de asigurat şi obligaţia de plată a contribuţiei trebuie raportate doar la persoanele care se înscriu în ipoteza normei cuprinse în art. 222 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, iar nu la orice persoană, cetăţean cu domiciliul/reşedinţa în România etc., cum se întâmpla în cazul vechii reglementări, deoarece, prin completarea definiţiei de la alin. (1) cu sintagma „şi care fac dovada plăţii“, obligaţia de plată a contribuţiei nu mai constituie un efect al dobândirii calităţii de asigurat, ci o condiţie a dobândirii ei. Art. 222 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 încalcă dispoziţiile art. 53 din Constituţie în măsura în care obligă la plata contribuţiei în vederea dobândirii calităţii de asigurat. Se arată că restrângerea sferei persoanelor care au dreptul la pachetul de bază şi instituirea obligaţiei de plată a contribuţiei lunare sunt consecinţa includerii, de către legiuitor, a plăţii contribuţiei printre condiţiile esenţiale pentru dobândirea calităţii de asigurat. Însă îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru dobândirea calităţii de asigurat nu este o obligaţie, ci o opţiune a cetăţeanului, expresie a exercitării dreptului său de decizie asupra dobândirii sau renunţării la domiciliu, la cetăţenie etc., caracterul cumulativ al îndeplinirii acestor cerinţe impunând aplicarea aceluiaşi regim opţional/obligaţional al îndeplinirii fiecăreia în parte.
    7. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile altor legi din domeniul securităţii sociale, precum cele ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care reglementează sistemul de asigurare de pensii pe baza principiilor obligativităţii, solidarităţii, contributivităţii etc., lege în privinţa căreia nu poate fi pus la îndoială dreptul individului de a alege dacă îndeplineşte sau nu cerinţele. În opinia autoarei, dreptul cetăţeanului de decizie asupra naşterii raportului de drept material de asigurare socială trebuie să îi fie recunoscut în cazul oricăreia dintre aceste legi, însă, odată făcută alegerea de a se încadra în dispoziţiile normei juridice, şi numai din acel moment, persoana are obligaţia de plată a contribuţiei lunare, care subzistă cât timp se menţine însăşi condiţia ce îi conferă calitatea de asigurat (raportul de muncă, desfăşurarea activităţii profesionale etc., în cazul Legii nr. 263/2010, respectiv cetăţenia, domiciliul, plata contribuţiei, în cazul Legii nr. 95/2006).
    8. În aceste condiţii, neplata contribuţiei ca urmare a deciziei fie de nedobândire a calităţii de asigurat, fie de încetare a acesteia nu poate fi sancţionată în alt mod decât o face în mod expres însăşi legea (nedobândirea/pierderea beneficiului vechimii în muncă, a punctajului, în cazul Legii nr. 263/2010, respectiv a beneficiului serviciilor din pachetul de bază, în cazul Legii nr. 95/2006). Prin urmare, aplicarea de sancţiuni, de orice natură, pentru exercitarea dreptului de opţiune asupra dobândirii calităţii de asigurat ori restrângerea acestui drept este vădit nelegală şi neconstituţională.
    9. În opinia autoarei excepţiei, necorelarea dispoziţiilor titlului VIII cu cele ale art. 222 din Legea nr. 95/2006 a condus la crearea unor situaţii juridice - precum preexistenţa obligaţiei faţă de dreptul din care izvorăşte, urmărirea unor creanţe pentru obligaţii nenăscute ori deja stinse etc. -, în contradicţie nu doar cu principiile generale de drept şi cu regulile de legiferare, stabilite de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ci şi cu cerinţele de claritate şi previzibilitate ce decurg din art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    10. Raportat la art. 222 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, sunt invocate, de asemenea, dispoziţiile art. 219 alin. (3), ale art. 224 alin. (4) şi ale art. 268 alin. (2) din acelaşi act normativ şi se arată că prin sintagmele folosite de aceste norme („Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii“, „au obligaţia să se asigure“ şi „au obligaţia de a se asigura“) se încalcă art. 53 din Constituţie, în măsura în care acestea impun cetăţeanului asigurarea de sănătate în sensul efectuării unor acţiuni în scopul dobândirii calităţii de asigurat.
    11. Autoarea excepţiei consideră că sintagma „Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii“ trebuie interpretată în ansamblul întregului conţinut al art. 224 şi în acord cu dispoziţia normativă primară de la alin. (1) al acestuia, în sens de sistem de finanţare obligatoriu constituit şi organizat de stat, prin instituţiile sale, în scopul asigurării accesului la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi şi al realizării dezideratelor cuprinse în alin. (2), iar nu de obligaţie de asigurare în sarcina cetăţeanului, deoarece îndeplinirea condiţiilor pentru dobândirea calităţii de asigurat nu îi poate fi impusă împotriva voinţei sale.
    12. Raportat la art. 222 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 sunt invocate şi dispoziţiile art. 222 alin. (2), ale art. 230 alin. (1) şi ale art. 231 din acelaşi act normativ şi se arată că trebuie să se facă distincţie între plata contribuţiei - condiţie a dobândirii calităţii de asigurat, prevăzută de art. 222 alin. (1), şi plata contribuţiei (lunare) - obligaţie a asiguratului, prevăzută de art. 231, în condiţiile exercitării drepturilor de asigurare, inclusiv dreptul la pachetul de bază [art. 222 alin (2) şi art. 230 alin. (1) ], rezultând, astfel, caracterul diferit al contribuţiei în funcţie de dreptul a cărui naştere o condiţionează.
    13. Prin urmare, în cazul plăţii contribuţiei, înţelese ca o condiţie de dobândire a calităţii de asigurat, nu există temei juridic pentru obligarea persoanei neasigurate la plata contribuţiei lunare la fond, deoarece nu este îndeplinită cerinţa calităţii de asigurat prevăzută de art. 231 şi 266 din lege.
    14. În privinţa obligaţiei de plată a contribuţiei lunare stabilite în sarcina asiguratului este necesar să se observe că, potrivit art. 222 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, dreptul la pachetul de bază se naşte din momentul „începerii plăţii contribuţiei (lunare) la fond“, iar nu ca efect al dobândirii calităţii de asigurat. Momentul începerii plăţii contribuţiei lunare, în vederea dobândirii acestui pachet de servicii medicale, este lăsat de legiuitor la latitudinea asiguratului, astfel încât acesta nu poate fi urmărit pentru neplata contribuţiei pentru perioada anterioară naşterii dreptului corelativ obligaţiei de plată, respectiv anterior datei în care acesta alege să facă plata.
    15. Obligaţiile menţionate de art. 231 din Legea nr. 95/2006, inclusiv de plată a contribuţiei (lunare), au fost stabilite pentru „a putea beneficia“ de drepturile de asigurare în cazul apariţiei evenimentului asigurat, prevăzut de art. 230 alin. (1), respectiv boala sau accidentul, astfel că singura sancţiune a legii în cazul neîndeplinirii acestor obligaţii, inclusiv cea de plată a contribuţiei, este imposibilitatea dobândirii drepturilor de asigurare şi, implicit, de „a putea beneficia“ de serviciile din pachetul de bază.
    16. Este, de asemenea, invocată lipsa de corelare a dispoziţiilor menţionate cu art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care stabileşte imperativ obligaţia plăţii contribuţiei lunare în sarcina „asiguratului“, fără vreo deosebire, deci de la data dobândirii calităţii de asigurat, în timp ce articolele mai sus enunţate recunosc dreptul acestuia de decizie asupra dobândirii „beneficiului“ drepturilor de asigurare şi a momentului efectuării plăţii contribuţiei.
    17. Raportat la dispoziţiile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, sunt invocate şi prevederile art. 219 alin. (3) şi ale art. 268 alin. (4) din acelaşi act normativ şi se arată că principiile solidarităţii, subsidiarităţii şi obligativităţii, reglementate în materie, nu pot fi interpretate şi aplicate decât prin prisma scopului reglementării art. 219, cel al asigurării pachetului de bază pentru asiguraţi, acestea fiind prevăzute, chiar de lege, nu doar în scopul constituirii resurselor financiare ale fondului, ci şi în scopul utilizării acestora. Pornind de la recunoaşterea caracterului opţional al îndeplinirii cerinţelor art. 222 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în condiţiile în care sunt asigurate doar persoanele care îndeplinesc aceste cerinţe, iar obligaţia de plată a contribuţiei lunare o au doar asiguraţii, obligarea persoanelor neasigurate la finanţarea fondului este contrară propriilor dispoziţii cuprinse în art. 219, 231 şi 266 din Legea nr. 95/2006.
    18. Se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 127 din 16 februarie 2012 şi nr. 934 din 14 decembrie 2006 şi se susţine că nevoia de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate, nu poate justifica extinderea aplicării celor trei principii dincolo de cadrul reglementării legale, acela al asigurării pachetului de bază (doar) pentru asiguraţi, sau al obiectivului sistemului de asigurare, acela al protecţiei faţă de costurile serviciilor medicale doar a asiguraţilor, iar nu şi a persoanelor neasigurate. De aceea, obligaţia suportării costurilor cu serviciile neincluse în pachetul minimal de către persoanele neasigurate nu poate fi dublată, în numele solidarităţii şi al contributivităţii, de obligaţia de plată a unei contribuţii lunare la fond pentru servicii al căror cost este suportat din patrimoniul personal, chiar şi pentru cele din pachetul minimal.
    19. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 222 alin. (2) teza a doua, ale art. 232 şi ale art. 268 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 şi se susţine că stabilirea dreptului organului fiscal de a recupera sume restante datorate cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate induc ideea potrivit căreia obligaţia de plată a contribuţiei lunare la fond poate începe înaintea naşterii ori după încetarea a însuşi dreptului recunoscut de legea din care aceasta izvorăşte.
    20. Deşi Legea nr. 95/2006 a adus modificări importante în ceea ce priveşte condiţiile de dobândire şi de încetare a calităţii de asigurat şi a dreptului de asigurare, aceasta continuă să păstreze dispoziţii preluate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind dreptul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de urmărire a contribuţiilor restante, cu toate că acestea nu îşi mai găsesc aplicare, deoarece „data începerii plăţii contribuţiei la fond“ coincide cu data dobândirii calităţii de asigurat, astfel încât este exclusă posibilitatea existenţei unei obligaţii de plată a unor contribuţii pentru perioade anterioare dobândirii acestei calităţi, iar legea nu îi poate recunoaşte ANAF un drept de urmărire pentru creanţe nenăscute încă. Dispoziţiile art. 222 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de la data începerii plăţii contribuţiei la fond“, nu doar că întăresc cele afirmate anterior, dar impun recunoaşterea faptului că legiuitorul a lăsat la latitudinea persoanei alegerea momentului dobândirii acestui drept şi, implicit, al îndeplinirii obligaţiei corelative de plată a contribuţiei, situaţie în care nu se poate vorbi despre un drept al ANAF de urmărire pentru neplata contribuţiei pentru perioada anterioară acestui moment. Instituind dreptul ANAF de impozitare, cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate (CASS), a veniturilor persoanei neasigurate care a beneficiat de servicii medicale din pachetul minimal, art. 232 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 95/2006 încalcă cerinţa de claritate a legii şi normele de legiferare.
    21. Art. 268 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, instituind obligaţiile enumerate expres „pentru a obţine calitatea de asigurat“, contravine art. 222 alin. (1) din acelaşi act normativ, ca urmare a încălcării dreptului de opţiune în dobândirea calităţii de asigurat, iar art. 268 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, stabilind obligaţia de plată a contribuţiei lunare în sarcina unor persoane „obligate să se asigure“, care nu au dobândită calitatea de asigurat, contravine atât art. 222 alin. (1), cât şi art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
    22. Deşi art. 232 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabileşte persoanele care beneficiază de servicii medicale din pachetul minimal, respectiv persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat, recunoscând dreptul ANAF de impunere cu titlu de „contribuţie lunară de sănătate“ a veniturilor acestora pentru serviciile acordate, art. 232 alin. (3) din lege încalcă art. 266 alin. (1) din acelaşi act normativ care instituie obligaţia de plată a contribuţiei lunare la fond doar în sarcina asiguraţilor. În lipsa calităţii de asigurat, cheltuielile suportate de fond pentru servicii acordate din pachetul minimal nu pot constitui creanţe cu titlu de „contribuţie de asigurare de sănătate“. De aceea, spre deosebire de sumele datorate în temeiul art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pentru serviciile din pachetul de bază, care sunt colectate cu titlu de „contribuţie lunară de asigurare de sănătate“, ANAF impozitează cu acest titlu veniturile asiguratului, sumele datorate de persoanele neasigurate, în temeiul art. 232, pentru serviciile din pachetul minimal. Or, acestea nu pot fi colectate decât cu titlu de „contravaloare“ a cheltuielilor cu serviciile acordate, prin procedura generală de recuperare a creanţelor prevăzută de Codul de procedură fiscală.
    23. Prin urmare, autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile mai sus precizate sunt neconstituţionale în măsura în care instituie în favoarea ANAF un drept de impunere a veniturilor persoanei neasigurate şi de urmărire a acesteia pentru creanţe născute din neplata „contribuţiei lunare de sănătate“, iar nu un drept de urmărire a creanţei reprezentând „contravaloarea“ cheltuielilor suportate de fond pentru serviciile medicale acordate.
    24. În opinia autoarei excepţiei, pentru respectarea exigenţelor de claritate şi previzibilitate a normelor juridice, dispoziţiile titlului VIII din Legea nr. 95/2006 trebuie puse în acord cu cele ale art. 222 din lege şi aplicate în sensul potrivit căruia: îndeplinirea cerinţelor alin. (1) al art. 222 este opţională; dobândirea calităţii de asigurat este un drept, iar nu o obligaţie; plata contribuţiei în vederea dobândirii calităţii de asigurat este opţională; plata contribuţiei lunare la fond este obligatorie în condiţiile exercitării drepturilor prevăzute la art. 222 alin (2) şi art. 230 din Legea nr. 95/2006; obligaţia de plată a contribuţiei lunare la fond nu poate exista în lipsa calităţii de asigurat; sunt supuse urmăririi, în vederea recuperării de către ANAF, creanţele fiscale stabilite prin decizie de impunere cu titlu de „contribuţie lunară de asigurare de sănătate“ datorată de asiguraţi conform art. 266 alin. (1); sumele suportate de FNUASS pentru serviciile din pachetul minimal acordate persoanelor neasigurate, comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) conform art. 232, sunt supuse urmăririi şi recuperării potrivit regulilor generale de urmărire şi recuperare a creanţelor fiscale, ele neputând constitui cauză a impozitării veniturilor acestor persoane.
    25. De asemenea, autoarea excepţiei susţine că prevederile art. 121 alin. (4) şi ale art. 174 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, raportate la art. 222, art. 230 alin. (1) şi art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, încalcă dispoziţiile art. 56 alin. (3) şi ale art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie obligaţii fiscale în afara cadrului stabilit prin art. 222, art. 230 alin. (1) şi art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
    26. Autoarea excepţiei arată că prevederile sus-menţionate privind termenul de plată anticipată cu titlu de CASS sunt „nelegale“ în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată pentru lunile anterioare şi, respectiv, ulterioare celei în care se face plata deoarece, pe de o parte, potrivit art. 231 şi art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, obligaţia plăţii contribuţiei lunare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o are numai persoana asigurată şi doar din momentul efectuării plăţii, iar, pe de altă parte, potrivit art. 222 alin. (3) din lege, prin aplicarea dispoziţiilor art. 267 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, calitatea de asigurat încetează (şi) ca urmare a neachitării contribuţiei lunare.
    27. Totodată, autoarea excepţiei susţine că prevederile art. 170 alin. (1) din Codul fiscal încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (2) din Constituţie. Astfel, prin stabilirea bazei de calcul al CASS pentru persoanele menţionate la art. 170, printre care se numără şi notarii publici, ca diferenţă pozitivă dintre veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate pentru desfăşurarea activităţii, fără a stabili, însă, o limită maximă a valorii acesteia, se creează o vădită discriminare faţă de categoriile de persoane menţionate la art. 173 din Codul fiscal. Astfel, în cazul categoriilor de persoane menţionate la art. 170 din Codul fiscal, raportarea se face la întregul venit, spre deosebire de cele prevăzute de art. 173 din Codul fiscal, în privinţa cărora nivelul de raportare este stabilit la maximum cinci salarii medii brute pe ţară.
    28. Se mai susţine că prevederile art. 221 alin. (1) lit. c) şi ale art. 229 din Legea nr. 95/2006 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), ale art. 15, ale art. 34 alin. (1), ale art. 47 alin. (2), ale art. 108 alin. (2) din Constituţie. Astfel, se arată că art. 221 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 nu stabileşte toate elementele componente ale pachetelor de servicii medicale dând posibilitatea ca, prin hotărâre a Guvernului, pachetul de servicii medicale să fie completat cu „alte servicii la care au dreptul asiguraţii“, stabilite în mod arbitrar de instituţiile statului, în afara oricărui control al legiuitorului. Art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, impunând ca dreptul la pachetul de servicii de bază să fie stabilit în temeiul contractului-cadru, încalcă normele de legiferare instituite de Legea nr. 24/2000, deoarece dreptul de asigurare şi, implicit, dreptul la pachetul de bază, fiind stabilite prin lege, trebuie reglementate in integrum doar prin lege, iar nu prin hotărâre a Guvernului. Art. 229 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 este neconstituţional, deoarece creează premisele „condiţionării“ acordării asistenţei medicale, ale „limitării“ întinderii dreptului la asistenţă medicală, cu consecinţa restrângerii unui drept recunoscut de lege, în alt mod decât prin lege.
    29. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care reţine că dispoziţiile criticate sunt constituţionale prin raportare la criticile formulate.
    30. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    31. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    32. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    33. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile titlului VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, în redactarea în vigoare în anul 2016, ale art. 121 alin. (4) şi ale art. 174 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, în redactarea în vigoare în anul 2016, raportat la art. 222, art. 231 alin. (1) şi art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, ale art. 170 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în redactarea în vigoare în anul 2016, şi ale art. 221 alin. (1) lit. c) şi ale art. 229 din Legea nr. 95/2006.
    34. Referitor la invocarea art. 229 din Legea nr. 95/2006, din examinarea notelor scrise ale autoarei excepţiei, Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate sunt formulate doar cu privire la alin. (1)-(3) ale acestui articol.
    35. Referitor la invocarea art. 231 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Curtea observă că acest articol nu este structurat în alineate, iar în realitate criticile de neconstituţionalitate vizează art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
    36. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 174 din Legea nr. 227/2015, Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează doar alin. (2) al acestui articol.
    37. Totodată, Curtea observă că dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 95/2006 au suferit mai multe evenimente legislative, fiind modificate succesiv prin art. II pct. 1 şi 2 din Legea nr. 2/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2017, prin art. I pct. 2, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 7 decembrie 2017, aprobată prin Legea nr. 18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 11 ianuarie 2019, prin art. V pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 23 martie 2018, aprobată prin Legea nr. 145/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 22 iunie 2018, prin articolul unic pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1062 din 14 decembrie 2018, aprobată prin Legea nr. 98/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 15 aprilie 2022, şi prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 106/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 6 septembrie 2024, şi completate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 45/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 11 martie 2019. De asemenea, dispoziţiile art. 222 alin. (3) lit. e) şi ale art. 222 alin. (4) au fost abrogate prin art. I pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2017.
    38. Curtea mai observă că art. 229 alin. (1)-(3) din Legea nr. 95/2006 a fost supus mai multor evenimente legislative, suportând modificări potrivit art. II din Legea nr. 35/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 21 ianuarie 2019. De asemenea, art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 a fost modificat prin art. I pct. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 31 ianuarie 2023, aprobată prin Legea nr. 371/2023 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 8 decembrie 2023.
    39. Prevederile art. 121 alin. (4) din Codul fiscal au fost modificate prin art. I pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2018.
    40. Prevederile art. 170 alin. (1) din Codul fiscal au fost modificate succesiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, prin art. I pct. 56 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2018, art. I pct. 81 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 15 iulie 2022, aprobată prin Legea nr. 370/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1228 din 20 decembrie 2022, şi prin art. III pct. 28 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 27 octombrie 2023.
    41. Prevederile art. 174 alin. (2) din Codul fiscal au fost modificate succesiv prin art. I pct. 83 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, prin art. I pct. 57 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2018, prin art. I pct. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 30 martie 2018, aprobată prin Legea nr. 30/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 17 ianuarie 2019, şi prin art. III pct. 29 din Legea nr. 296/2023.
    42. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, instanţa de contencios constituţional se va pronunţa asupra dispoziţiilor de lege indicate de autoarea excepţiei, care sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
    43. În consecinţă, Curtea reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile titlului VIII din Legea nr. 95/2006, în special ale art. 221 alin. (1) lit. c), ale art. 222, ale art. 229 alin. (1)-(3), ale art. 230 alin. (1) şi ale art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, precum şi dispoziţiile art. 121 alin. (4), ale art. 170 alin. (1) şi ale art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în redactarea indicată de autoarea excepţiei.
    44. Titlul VIII din Legea nr. 95/2006 reglementează cu privire la asigurările sociale de sănătate.
    45. Celelalte prevederi criticate din cuprinsul Legii nr. 95/2006 au următorul cuprins:
    - Art. 221 alin. (1) lit. c): „În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii: (...) c) pachetul de servicii de bază - se acordă asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului;“;
    – Art. 222:
    "(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi:
    a) toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi;
    b) cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori au domiciliul în România şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi;
    c) cetăţenii statelor membre ale UE, SEE şi Confederaţiei Elveţiene care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat şi au obţinut dreptul de rezidenţă în România, pentru o perioadă de peste 3 luni, şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi;
    d) persoanele din statele membre ale UE, SEE şi Confederaţiei Elveţiene care îndeplinesc condiţiile de lucrător frontalier şi anume desfăşoară o activitate salariată sau independentă în România şi care rezidă în alt stat membru în care se întoarce de regulă zilnic ori cel puţin o dată pe săptămână şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi;
    e) pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al UE, al unui stat aparţinând SEE sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi.
(2) Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii, inclusiv obligaţii fiscale accesorii datorate pentru creanţele fiscale.
(3) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează:
    a) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), odată cu pierderea dreptului de domiciliu în România, precum şi în condiţiile art. 267 alin. (2);
    b) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b), odată cu pierderea dreptului de şedere în România, precum şi în condiţiile art. 267 alin. (2);
    c) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c), odată cu pierderea dreptului de rezidenţă în România, pentru o perioadă de peste 3 luni, precum şi în condiţiile art. 267 alin. (2);
    d) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d), odată cu pierderea calităţii de lucrător frontalier, precum şi în condiţiile art. 267 alin. (2);
    e) pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. e), calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează de la data la care pensionarilor sistemului public de pensii din România nu li se mai reţine contribuţia la fond, calculată asupra veniturilor din pensia cuvenită în acest sistem.
(4) Reţinerea contribuţiilor la fond în cazul pensionarilor sistemului public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al UE, al unui stat aparţinând SEE sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală - maternitate se stabileşte prin ordin comun al preşedintelui CNAS şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice.
(5) Documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS."

    – Art. 229 alin. (1)-(3):
    "(1) Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile prezentei legi.
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru multianual, care se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiul Medicilor Dentişti din România, denumit în continuare CMDR, Colegiul Farmaciştilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor, denumit în continuare OBBC, precum şi în urma consultării cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical. Proiectul se avizează de către Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe un nou contract-cadru.
(3) Contractul-cadru reglementează, în principal, condiţiile acordării asistenţei medicale cu privire la:
    a) pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate şi pachetul de servicii minimal;
    b) lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale şi a altor servicii pentru asiguraţi, aferente pachetului de servicii de bază prevăzut la lit. a);
    c) respectarea criteriilor de calitate pentru serviciile medicale oferite în cadrul pachetelor de servicii;
    d) alocarea resurselor şi controlul costurilor sistemului de asigurări sociale de sănătate în vederea realizării echilibrului financiar al fondului;
    e) modalităţile de plată utilizate în contractarea pachetului de servicii de bază, modul de decontare şi actele necesare în acest scop;
    f) măsuri de îngrijire la domiciliu, de reabilitare;
    g) condiţiile acordării serviciilor la nivel teritorial, precum şi lista acestora;
    h) prescrierea şi eliberarea medicamentelor, a materialelor sanitare, a dispozitivelor medicale;
    i) modul de informare a asiguraţilor;
    j) coplata, pentru unele servicii medicale, după caz."

    – Art. 230 alin. (1): „Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta lege, de contractul-cadru şi normele sale de aplicare.“;
    – Art. 266 alin. (1): „Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 224 alin. (1).“

    46. Prevederile criticate din Legea nr. 227/2015 au următorul cuprins:
    - Art. 121 alin. (4): „Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, iar plata impozitului anual se efectuează potrivit deciziei de impunere.“;
    – Art. 170 alin. (1): „Pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual în sistem real şi/sau pe baza normelor anuale de venit, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este diferenţa pozitivă dintre venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii independent, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la numărul de luni în care a fost desfăşurată activitatea pe fiecare sursă de venit.“;
    – Art. 174 alin. (2): „Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) sunt obligate să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate care se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe fiecare sursă de venit, pe baza declaraţiei de venit estimat/norma de venit sau a declaraţiei privind venitul realizat, după caz, cu respectarea regulilor prevăzute la art. 121.“

    47. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (2) privind dreptul la asigurări sociale publice şi la măsuri de asistenţă socială, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi art. 108 alin. (2) privind emiterea hotărârilor Guvernului.
    48. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de contribuţie la sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi dreptul de a beneficia de serviciile pe care acesta le oferă (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 350 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1192 din 12 decembrie 2022, Decizia nr. 145 din 4 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 7 iunie 2021, Decizia nr. 539 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 28 septembrie 2017, Decizia nr. 519 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 27 ianuarie 2014, Decizia nr. 410 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2012, Decizia nr. 1.240 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 343 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 907 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 27 iulie 2010).
    49. Curtea a reţinut că, potrivit art. 34 din Constituţie, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, ceea ce semnifică faptul că statul are obligaţia pozitivă generală de a lua măsuri în acest sens prin garantarea unui cadru legislativ corespunzător şi alocarea resurselor necesare pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale. De asemenea, statul poate să ia orice alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei (a se vedea Decizia nr. 818 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 29 iunie 2020, paragraful 17).
    50. Totodată, art. 34 din Constituţie consacră un drept complex - dreptul la ocrotirea sănătăţii -, ambivalent, cu două componente, una substanţială şi alta procedurală. În cauza de faţă se contestă latura procedurală a acestui drept şi modul în care statul înţelege să organizeze sistemul de asigurări de sănătate. Or, potrivit art. 34 alin. (3) din Constituţie, organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale se stabileşte prin lege, ceea ce înseamnă că legiuitorul este îndreptăţit să impună reguli pentru crearea, menţinerea şi dezvoltarea unui sistem de asigurări sociale cu respectarea principiilor constituţionale. Curtea a constatat că sistemul implementat de legiuitorul român este o expresie a principiilor enunţate în Constituţie la art. 1 alin. (3) referitor la caracterul de stat social al României şi la art. 4 alin. (1) privind solidaritatea cetăţenilor ţării, latura procedurală a dreptului la ocrotirea sănătăţii, sub aspectul obligativităţii plăţii contribuţiilor la sistemul de asigurări de sănătate, fiind organizată în conformitate şi cu respectarea Constituţiei (a se vedea Decizia nr. 1.252 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 15 noiembrie 2010).
    51. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VIII din Legea nr. 95/2006, în special ale art. 221 alin. (1) lit. c), ale art. 222, ale art. 229 alin. (1)-(3), ale art. 230 alin. (1) şi ale art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 vizând, în esenţă, obligaţia de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, Curtea reţine că sistemul asigurărilor sociale de sănătate conceput de legiuitorul român reflectă caracterul obligatoriu, şi nu opţional, al asigurărilor sociale de sănătate. Acestea au un evident caracter social, de vreme ce statul asigură un pachet minimal de servicii inclusiv unor categorii de persoane care nu fac dovada calităţii de asigurat, precum şi celor care nu contribuie la formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că însuşi caracterul de stat social, atribuit României prin textul art. 1 alin. (3) din Constituţie, este o raţiune suficientă pentru a impune o contribuţie obligatorie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin aceasta asigurându-se ocrotirea atât a sănătăţii celor cu venituri mai mari, cât şi a sănătăţii celor care au venituri mici (a se vedea Decizia nr. 658 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 30 iunie 2009).
    52. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Dispoziţiile legale care reglementează asigurările sociale de sănătate reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale ce reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor ce consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, Decizia nr. 907 din 6 iulie 2010, precitată, Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006, Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014, paragraful 15, Decizia nr. 452 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 11 noiembrie 2014, paragraful 18, sau Decizia nr. 468 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015, paragraful 17).
    53. Curtea a mai precizat că Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care este utilizat pentru garantarea şi finanţarea asistenţei de sănătate publică, ce reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei [art. 2 alin. (1) şi art. 220 din Legea nr. 95/2006]. Contribuţiile sociale de sănătate colectate în Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate sunt obligatorii şi sunt reglementate cu respectarea art. 56 din Constituţie privind contribuţiile financiare, deoarece ajung într-un buget public şi au ca scop asigurarea asistenţei medicale pentru populaţie (a se vedea Decizia nr. 350 din 26 mai 2022, precitată, paragraful 15).
    54. În acest context, Curtea reţine că textele de lege criticate nu prezintă, în sine, deficienţe de claritate, fiind redactate cu suficientă precizie, pentru a permite destinatarilor să îşi regleze conduita, astfel încât să prevadă consecinţele ce pot decurge din neîndeplinirea obligaţiei de a contribui la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. În consecinţă, Curtea constată că, în raport cu criticile formulate, dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie nu sunt încălcate.
    55. În continuare, Curtea observă că susţinerile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221 alin. (1) lit. c) şi ale art. 229 din Legea nr. 95/2006 referitoare la stabilirea prin contract-cadru a pachetului de servicii la care au dreptul asiguraţii au mai fost analizate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 145 din 4 martie 2021, precitată).
    56. Curtea a reţinut că asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile legii, stabilit pe baza contractului-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe, iar, potrivit prevederilor art. 230 din Legea nr. 95/2006, asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau accident din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, având dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi alte servicii medicale, ambulatorii sau în spitale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, precum şi de servicii medicale de urgenţă.
    57. Pachetul de servicii de bază, potrivit art. 221 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, se acordă asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    58. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 229, 230 şi 254-262 din Legea nr. 95/2006 rezultă că drepturile asiguraţilor şi obligaţiile instituţiilor implicate în furnizarea serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate se stabilesc pe baza contractelor încheiate între furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări, contracte întocmite conform modelului contractului-cadru aprobat în condiţiile legii.
    59. Curtea a statuat că, reglementând cadrul legal care vizează domeniul sănătăţii publice, Legea nr. 95/2006 reprezintă o concretizare a dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Constituţie. În acest cadru, asigurările sociale de sănătate sunt concepute ca reprezentând principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei destinat să asigure accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. Serviciile medicale incluse în acest pachet trebuie să fie astfel dimensionate încât să răspundă mai multor cerinţe cumulative, aflate de cele mai multe ori în opoziţie: acoperirea unei cereri de servicii medicale cât mai vaste, limitele Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi imperativul asigurării unei protecţii echitabile pentru toţi asiguraţii. Toţi aceşti factori, caracterizaţi de o evoluţie fluctuantă, au determinat legiuitorul să opteze pentru includerea ori excluderea unor servicii medicale din pachetul serviciilor medicale de bază care sunt suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Aceiaşi factori, care impun atât o mare flexibilitate normativă, cât şi un răspuns prompt şi adaptat la nevoile de îngrijire a sănătăţii care se evidenţiază periodic în cadrul populaţiei, au condus la soluţia ca pachetul de servicii de bază acordat în temeiul Legii nr. 95/2006 să fie stabilit pe baza unui contract-cadru elaborat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în urma negocierii cu instituţiile implicate în furnizarea serviciilor medicale, precum şi în urma consultărilor cu organizaţiile patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical. De asemenea, proiectul contractului-cadru se avizează de către Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, care reprezintă un act administrativ ce poate fi contestat în contenciosul administrativ.
    60. Referitor la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 15, ale art. 34 alin. (1) şi ale art. 47 alin. (2), drepturile asiguraţilor se exercită nu doar în condiţiile legii, ci şi prin contractul-cadru, aprobat prin hotărâre a Guvernului, Curtea a reţinut că legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, actele normative date în executarea legilor şi a ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Prin urmare, chiar dacă prevederile supuse controlului de constituţionalitate impun reglementarea unui contract-cadru de către autorităţi ale administraţiei publice, prin intermediul acestuia nu se stabilesc sau suprimă drepturi în materia ocrotirii sănătăţii, ci se prevăd condiţiile de exercitare a drepturilor recunoscute prin lege (a se vedea Decizia nr. 145 din 4 martie 2021, precitată, paragrafele 19-25).
    61. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 221 alin. (1) lit. c) şi ale art. 229 din Legea nr. 95/2006 respectă dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie şi nu încalcă normele constituţionale privind principiul legalităţii, universalitatea, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi dreptul la asigurări sociale, astfel încât critica de neconstituţionalitate formulată sub acest aspect este neîntemeiată.
    62. Totodată, Curtea observă că, prin critica sa, autoarea excepţiei susţine că ar exista anumite neconcordanţe între textele legale criticate, precum şi între acestea şi alte acte normative, sesizând şi aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii. În legătură cu aceste susţineri, Curtea precizează că, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional realizează un control de constituţionalitate a legilor şi a altor acte normative, în timp ce problemele care ţin de coordonarea legislativă revin autorităţii legiuitoare, iar, în caz de litigiu, interpretarea şi aplicarea legii sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
    63. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) din Codul fiscal, care vizează absenţa stabilirii unui plafon al bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece nu există nicio reglementare constituţională care să prevadă necesitatea instituirii unei limite maximale a contribuţiei la asigurările sociale de stat.
    64. Stabilirea plafoanelor este o opţiune a legiuitorului, care, în virtutea competenţelor sale constituţionale, le poate reglementa sau, dimpotrivă, elimina (a se vedea Decizia nr. 523 din 18 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 26 octombrie 2023, paragraful 205). În consecinţă, stabilirea regulii potrivit căreia pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual în sistem real şi/sau pe baza normelor anuale de venit, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este diferenţa pozitivă dintre venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii independente se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului în materia reglementării contribuţiilor financiare, permisă de dispoziţiile art. 56 şi ale art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „impozitele, taxele şi orice alte venituri (...) şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“.
    65. De altfel, Curtea observă că, în prezent, în cadrul marjei de apreciere de care dispune în reglementarea contribuţiilor financiare, legiuitorul a adoptat soluţia legislativă consacrată de art. 170 alin. (1) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se instituie o limitare a bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
    66. De asemenea, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (4) şi ale art. 174 alin. (2) din Codul fiscal, prin care se susţine, în esenţă, încălcarea dreptului de proprietate privată, este neîntemeiată. Prin stabilirea regulii plăţii anticipate a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit să instituie un sistem de măsuri care să permită o bună colectare a acestor contribuţii şi să garanteze funcţionalitatea sistemului asigurărilor sociale de sănătate. În aceste condiţii, se reţine că protecţia constituţională a dreptului de proprietate privată nu poate dobândi semnificaţia refuzului cetăţenilor de a contribui la obligaţiile financiare impuse prin lege.
    67. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că Legea nr. 95/2006 a condiţionat accesul populaţiei la serviciile medicale de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, însă contribuţia prevăzută de lege la acest fond nu are natura unui impozit pe venit (Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2014, precitată). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia din 14 decembrie 1988, pronunţată în Cauza Wasa Liv Ömsesidigt, Försäkringsbolaget Valands Pensionsstiftelse şi un grup de aproximativ 15.000 de persoane împotriva Suediei, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la protecţia proprietăţii, recunosc autorităţilor naţionale competenţa de a decide perceperea de impozite, alte taxe sau contribuţii, potrivit aprecierii necesităţilor politice, economice şi sociale. Aşa fiind, obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei contribuţii nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat ar fi obligat la a suporta o sarcină insuportabilă. Aşa fiind, obligaţia de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din activităţile desfăşurate nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate (Decizia Curţii Constituţionale nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012).
    68. Referitor la conţinutul principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale, prin Decizia nr. 877 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 24 martie 2022, paragraful 20, Curtea a reţinut că art. 56 din Constituţie consacră obligaţia fundamentală a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu facă diferenţe pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Însă aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice, şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora (Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, şi Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, precitată) şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării.
    69. În raport cu acestea, Curtea observă că argumentele de neconstituţionalitate invocate de autoarea excepţiei cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie se sprijină pe compararea dispoziţiilor art. 170 alin. (1) din Codul fiscal cu cele ale art. 173 din acelaşi act normativ. Aceste dispoziţii însă au ca ipoteze juridice situaţii diferite, în care se găsesc categorii distincte de persoane, fapt ce justifică, în mod obiectiv şi raţional, instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Faptul că valoarea contribuţiei diferă de la o persoană la alta, în raport cu veniturile realizate şi modalitatea de calcul, nu încalcă art. 16 din Constituţie, această diferenţiere fiind justificată de situaţia specifică în care se află diferitele categorii de contribuabili, în funcţie de provenienţa veniturilor, precum şi de principiile solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor asigurărilor sociale de sănătate (a se vedea Decizia nr. 410 din 3 mai 2012, precitată).
    70. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză.
    71. În acelaşi timp, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, deoarece nu a fost constatată restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.
    72. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florica State în Dosarul nr. 34.923/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile titlului VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în special ale art. 221 alin. (1) lit. c), ale art. 222, ale art. 229 alin. (1) - (3), ale art. 230 alin. (1) şi ale art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, precum şi dispoziţiile art. 121 alin. (4), ale art. 170 alin. (1) şi ale art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 453 din 15 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"