Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
declara ie din 8 iunie 2023
Monitorul Oficial 695 din 24 Iulie 2025 (M. Of. 695/2025)
HOTĂRÂRE nr. 589 din 24 iulie 2025 pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii "Sistem electronic de tarifare rutieră - Lot 1 - Sistem informatic centralizat" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 695 din 24 iulie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „sistem electronic de tarifare rutieră - lot 1 - sistem informatic centralizat“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea proiectului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe rambursabile, în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr), componenta 4 - transport sustenabil, reforma r1 - transport ...
DECIZIA nr. 349 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu referire la sintagma "sau art. 56 alin. (1^1)" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 695 din 24 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina ...
Monitorul Oficial 694 din 24 Iulie 2025 (M. Of. 694/2025)
DECIZIA nr. 355 din 10 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, în ansamblul său, şi, în mod special, a dispoziţiilor art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 lit. b^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 4 [cu referire la art. 2 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 5 [cu referire la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 6 [cu referire la art. 4 alin. (2^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 9 [cu referire la art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 10 [cu referire la art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 12 [cu referire la art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 14 [cu referire la art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 15 [cu referire la art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002], ale art. II pct. 1 [cu referire la art. 2 lit. d) din Legea nr. 157/2018] şi ale art. II pct. 2 [cu referire la art. 4 din Legea nr. 157/2018] EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 din 24 iulie 2025
┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
DECIZIA nr. 58 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) şi ale art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 din 24 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 691 din 24 Iulie 2025 (M. Of. 691/2025)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 18 iulie 2025 aferentă Programului Incluziune şi demnitate socială, prioritate: P07. Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi, obiectiv specific: ESO4.8. Favorizarea incluziunii active în vederea promovării egalităţii de şanse, a nediscriminării şi a participării active, precum şi în vederea îmbunătăţirii capacităţii de inserţie profesională, în special în rândul grupurilor defavorizate (FSE+), acţiunea 7.1. Angajarea şi menţinerea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii - "Antreprenoriat pentru persoanele cu dizabilităţi" EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 691 din 24 iulie 2025
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) se instituie o schemă de ajutor de minimis, denumită „antreprenoriat pentru persoanele cu dizabilităţi“, aferentă programului incluziune şi demnitate socială, prioritate: p07. sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi, obiectiv specific: eso4.8. favorizarea incluziunii active în vederea promovării egalităţii de şanse, a nediscriminării şi a participării active, precum şi în vederea îmbunătăţirii capacităţii de inserţie profesională, în special în rândul grupurilor defavorizate (fse+), acţiunea 7.1. angajarea şi menţinerea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii.(2) acordarea ajutorului de minimis în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul (ue) ...
Monitorul Oficial 688 din 23 Iulie 2025 (M. Of. 688/2025)
HOTĂRÂREA din 7 ianuarie 2025 în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 23 iulie 2025
(cererea nr. 59.012/17 şi alte 27 - a se vedea tabelul anexat)strasbourg(reparaţie echitabilă) ┌──────────────────────────────────────┐│art. 41 • reparaţie echitabilă • ││acordarea de despăgubiri pentru ││prejudiciu material cauzat prin ││încălcarea art. 1 din protocolul nr. 1││în legătură cu bunurile confiscate sau││naţionalizate de regimul comunist • ││statul pârât trebuie să asigure, prin ││mijloace adecvate, executarea ││deciziilor pronunţate în favoarea ││reclamanţilor, care implică ...
Monitorul Oficial 687 din 23 Iulie 2025 (M. Of. 687/2025)
DECIZIA nr. 453 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în special ale art. 221 alin. (1) lit. c), ale art. 222, ale art. 229 alin. (1)-(3), ale art. 230 alin. (1) şi ale art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, precum şi a dispoziţiilor art. 121 alin. (4), ale art. 170 alin. (1) şi ale art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 687 din 23 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 684 din 22 Iulie 2025 (M. Of. 684/2025)
DECIZIA nr. 569 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 684 din 22 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 680 din 21 Iulie 2025 (M. Of. 680/2025)
DECIZIA nr. 542 din 29 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 680 din 21 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 679 din 21 Iulie 2025 (M. Of. 679/2025)
DECIZIA nr. 101 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 679 din 21 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana ...