Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 433 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1), ale art. 453 alin. (4) teza întâi şi ale art. 457 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 433 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1), ale art. 453 alin. (4) teza întâi şi ale art. 457 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 133 din 18 februarie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) şi ale art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Enache în Dosarul nr. 4.849/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 618D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu întruneşte condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei, prevăzută în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, lipsind una dintre condiţiile esenţiale pentru exercitarea oricărui demers judiciar, şi anume interesul în promovarea acesteia. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia nr. 260 din 24 aprilie 2018.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Sentinţa penală nr. 231/F din 26 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.849/2/2020, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) şi ale art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gabriel Enache într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de revizuire formulate de acesta împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, prin care a fost confirmată ordonanţa de reluare şi redeschidere a urmăririi penale, în ceea ce îl priveşte pe autorul excepţiei, faţă de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate în condiţiile în care îi limitează dreptul de a se adresa instanţei judecătoreşti cu o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive care schimbă fundamental desfăşurarea procesului penal, precum este încheierea definitivă de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Susţine că atât inculpaţii aflaţi în etapa urmăririi penale, cât şi inculpaţii condamnaţi beneficiază de aceleaşi drepturi şi obligaţii, inclusiv de prezumţia de nevinovăţie. Totuşi, inculpaţii aflaţi în etapa urmării penale nu pot sesiza instanţa de judecată cu privire la revizuirea unor hotărâri judecătoreşti intermediare, care schimbă fundamental cursul urmăririi penale, în timp ce inculpaţii condamnaţi nu au această restricţie. Astfel, susţine că prevederile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că încheierile definitive, prin care se soluţionează cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, pronunţate de instanţele de judecată nu pot constitui obiectul unei cereri de revizuire. Totodată, susţine că prevederile art. 453 alin. (4) teza întâi din acelaşi act normativ sunt neconstituţionale în măsura în care limitează sfera hotărârilor judecătoreşti definitive doar la hotărârile de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal. Pentru aceleaşi motive susţine că sunt neconstituţionale şi dispoziţiile art. 457 din Codul de procedură penală.
    6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, nr. 181 din 29 martie 2016 şi nr. 2 din 17 ianuarie 2017 şi, totodată, reţine că textele de lege criticate sunt conforme cu dispoziţiile constituţionale invocate, întrucât legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional, poate stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi, în acest sens, invocă considerente ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, nr. 180 din 29 martie 2016 şi nr. 799 din 5 decembrie 2017.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 452 alin. (1) şi ale art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală.
    Din notele scrise ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, depuse în motivarea criticilor, reiese că aceasta priveşte, în realitate, dispoziţiile art. 452 alin. (1), ale art. 453 alin. (4) teza întâi şi ale art. 457 din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea observă că dispozitivul Sentinţei penale nr. 231/F din 26 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.849/2/2020, conţine o evidentă eroare materială, Curtea fiind sesizată cu dispoziţiile art. 452 alin. (1) şi ale art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, în condiţiile în care, din considerentele încheierii de sesizare şi din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, rezultă că aceasta vizează şi prevederile art. 457 din Codul de procedură penală. Într-adevăr, instanţa de judecată a apreciat că, în raport cu dispoziţiile art. 457 din Codul de procedură penală, nu este îndeplinită condiţia privind legătura cu cauza, fără a respinge însă prin dispozitiv excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect normele procesual penale menţionate anterior. În consecinţă, în cazul în care Curtea nu s-ar pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 din Codul de procedură penală, omisiunea s-ar răsfrânge în mod inadmisibil asupra dreptului autorului excepţiei ca aceasta să fie examinată. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 452 alin. (1), ale art. 453 alin. (4) teza întâi şi ale art. 457 din Codul de procedură penală.

    12. Prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), este neconstituţională. Ca urmare a deciziei menţionate, ulterior sesizării Curţii cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală au fost modificate prin prevederile art. I pct. 50 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. De asemenea, la acelaşi moment temporal, au fost modificate şi dispoziţiile art. 457 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin art. I pct. 51 din Legea nr. 201/2023. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Pentru aceste motive se impune ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 453 alin. (4) teza întâi şi ale art. 457 alin. (2) din Codul de procedură penală, reglementarea în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale, şi anume în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 201/2023. Normele procesual penale criticate au următorul conţinut:
    - Art. 452 alin. (1): „Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.“;
    – Art. 453 alin. (4) teza întâi: „(4) Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal (...).“; (Dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală prevăd următoarele: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;“);
    – Art. 457:
    "(1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepţia cazului prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 3 luni, care curge:
    a) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d), când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data când aceasta a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;
    b) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d), dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale;
    c) în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. e), de la data când hotărârile ce nu se conciliază au fost cunoscute de persoana care face cererea.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică şi în cazul când procurorul se sesizează din oficiu.
(4) Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal."

    13. Autorul excepţiei invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 referitoare la universalitate, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 132 privind statutul procurorilor.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că normele procesual penale criticate au mai fost suspuse controlului de constituţionalitate în temeiul unor critici de neconstituţionalitate similare, respinse de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 42-45, Decizia nr. 98 din 10 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 6 iunie 2022, paragrafele 12-17, Decizia nr. 114 din 15 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 6 iulie 2022, paragrafele 12-17, şi Decizia nr. 631 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 17 mai 2024, paragrafele 15-20.
    15. În considerentele deciziilor menţionate anterior, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă - sentinţe - sau la instanţa de apel - decizii. De asemenea, Curtea a reţinut că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive, care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsinduse şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală.
    16. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului Cod de procedură penală, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. Curtea a reţinut, de asemenea, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.
    17. Curtea a constatat, la paragraful 18 al Deciziei nr. 631 din 21 noiembrie 2023, că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.
    18. Sub aspectul asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Prin urmare, instituirea unor reguli speciale în ceea ce priveşte căile de atac nu este contrară acestui principiu atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, având în vedere caracterul revizuirii, de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte, şi ţinând cont de rolul constituţional al legiuitorului consacrat de prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală, Curtea a constatat că normele procesual penale criticate nu sunt de natură să înfrângă egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, astfel că nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate.
    19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Enache, pronunţată în Dosarul nr. 4.849/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, şi constată că dispoziţiile art. 452 alin. (1), ale art. 453 alin. (4) teza întâi şi ale art. 457 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 octombrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 433 din 14 octombrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"