Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 486 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (12) cu referire la art. 39 alin. (16) - (18) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 486 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (12) cu referire la art. 39 alin. (16) - (18) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 145 din 25 februarie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Nelu Bocancia      │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 3.428/175/2020/a1 al Tribunalului Alba - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 901D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile criticate respectă atât normele constituţionale, cât şi pe cele de tehnică legislativă. Susţine, totodată, că instanţa de contencios constituţional este competentă să analizeze textul de lege criticat doar prin raportare la dispoziţiile constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea nr. 82 din 1 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.428/175/2020/a1, Tribunalul Alba - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de Alen Daniel Moisin într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul aflării adevărului, precum şi dreptul la apărare, prin faptul că nu obligă organele judiciare să asigure prezenţa persoanei condamnate la judecata privind soluţionarea cererii formulate în conformitate cu art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013, în timp ce procurorul are dreptul de a participa la judecată şi de a pune concluzii. Totodată, sunt invocate şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. d) şi ale art. 8 din Codul de procedură penală.
    6. Totodată, reţine că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil prin faptul că dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 nu prevăd asistenţa juridică obligatorie a condamnatului la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, dar şi prin faptul că dispoziţiile art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013 nu prevăd o cale de atac împotriva sentinţei pronunţate ca urmare a soluţionării contestaţiei.
    7. Tribunalul Alba - Secţia penală arată că dispoziţiile criticate au mai fost examinate de Curtea Constituţională, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată şi, în acest sens, face referire la Decizia nr. 326 din 9 mai 2017. Apreciază că de la data pronunţării deciziei precitate nu au apărut elemente noi care să determine un reviriment jurisprudenţial.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, menţionează că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, fiind invocate critici asemănătoare, iar Curtea Constituţională a statuat asupra conformităţii acestora cu exigenţele Legii fundamentale. Arată că în prezenta cauză pot fi reţinute, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 535 din 14 iulie 2015, paragrafele 19-22.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013.
    13. Având în vedere procedura în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate (contestaţie împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, prin care a fost respinsă plângerea referitoare la exercitarea unor drepturi ale persoanelor condamnate), pe de o parte, precum şi faptul că dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 254/2013 constituie sediul materiei pentru procedura de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în timp ce soluţia legislativă cuprinsă în art. 56 din acelaşi act normativ priveşte exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, aceste din urmă prevederi având legătură stricto sensu cu soluţionarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pe de altă parte, şi, totodată, observând că alin. (12) al art. 56 din Legea nr. 254/2013 este complementar art. 39 alin. (14) - (19) din acelaşi act normativ, fiind o normă de trimitere, şi ţinând cont de criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (12) cu referire la art. 39 alin. (16) - (18) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
    14. Textele de lege criticate au următorul conţinut:
    - Art. 56 alin. (12):
    "(12) Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplică în mod corespunzător."

    – Art. 39 alin. (16)-(18):
    "(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată.
(17) Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii.
(18) Instanţa se pronunţă prin sentinţă definitivă, în şedinţă publică."

    15. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 535 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 13 august 2015, Decizia nr. 135 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017, Decizia nr. 326 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 2 august 2017, Decizia nr. 766 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 9 martie 2020, Decizia nr. 85 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 13 mai 2021, Decizia nr. 177 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 25 mai 2022, Decizia nr. 587 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 19 aprilie 2023, Decizia nr. 305 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 1 septembrie 2023, şi Decizia nr. 310 din 18 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1224 din 5 decembrie 2024, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    17. În considerentele deciziilor menţionate anterior, Curtea a reţinut că prevederile criticate din Legea nr. 254/2013 se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, şi anume fazei de executare. Art. 39 din lege dispune atât cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cât şi cu privire la contestaţia formulată de persoana condamnată sau de administraţia penitenciarului, pe rolul judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluţionat plângerea. Totodată, art. 56 din aceeaşi lege normează atât cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, la plângerea ce poate fi formulată de către acestea împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor reglementate prin Legea nr. 254/2013, luate de către administraţia penitenciarului, cât şi cu privire la contestaţia ce se poate formula împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost soluţionată plângerea.
    18. Prin urmare, cadrul general prevăzut de art. 39 şi 56 din Legea nr. 254/2013 reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală, astfel încât Curtea a reţinut că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situaţia juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. Într-un sens similar s-a pronunţat Curtea în jurisprudenţa sa referitoare la Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin Legea nr. 254/2013, de exemplu, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, şi prin Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014.
    19. Aşa fiind, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 310 din 18 iunie 2024, precitată, paragraful 16, că, în considerarea diferenţei mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluţionare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezenţa persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispoziţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil.
    20. Curtea a invocat, deopotrivă, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că garanţiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 22 februarie 1995, pronunţată în Cauza A.B. împotriva Elveţiei, Decizia din 13 mai 2003, pronunţată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franţei, Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, Decizia din 27 iunie 2006, pronunţată în Cauza Szabó împotriva Suediei, şi Decizia din 23 octombrie 2012, pronunţată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33.
    21. Totodată, Curtea Constituţională a mai reţinut, prin Decizia nr. 310 din 18 iunie 2024, precitată, paragraful 18 că, în procedura de soluţionare a plângerii împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, potrivit art. 56 alin. (3) din acest act normativ, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, alin. (4) al aceluiaşi articol stabilind că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferinţă, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată. De asemenea, în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunţată în soluţionarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-şi formula apărările prin intermediul memoriilor şi concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată.
    22. Cât priveşte faptul că asistenţa juridică nu este obligatorie în procedura de soluţionare a contestaţiei, prin Decizia nr. 535 din 14 iulie 2015, precitată, paragraful 22, Decizia nr. 368 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, paragraful 13, şi Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, paragraful 14, Curtea a reamintit cele statuate în jurisprudenţa sa anterioară, respectiv faptul că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind reglementat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care consideră că este necesar. Aşadar, Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie. Curtea a reţinut, prin aceeaşi jurisprudenţă, că stabilirea cazurilor în care asistenţa juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituţie, are deplină libertate de a reglementa (în acest sens sunt Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, şi Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005). Curtea a arătat totodată că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură să atragă aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie (a se vedea Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, precitată).
    23. Referitor la lipsa unei căi de atac împotriva sentinţei pronunţate ca urmare a soluţionării contestaţiei împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 766 din 28 noiembrie 2019, menţionată anterior, paragraful 16), Curtea a constatat că, în considerarea diferenţei mai sus arătate, legiuitorul poate institui reglementări speciale, în materia executării pedepselor, referitor la folosirea căilor de atac cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate stabilite prin Legea nr. 254/2013, fără ca în acest mod să fie încălcate prevederile Legii fundamentale.
    24. De asemenea, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 766 din 28 noiembrie 2019, paragraful 19, că atâta vreme cât persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a prevederilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie.
    25. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 85 din 16 februarie 2021, anterior menţionată, paragraful 18, Curtea a reţinut că nu este supusă apelului sentinţa prin care instanţa se pronunţă cu privire la contestaţia formulată împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea persoanei condamnate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituţionalitatea textului de lege criticat, având în vedere că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile art. 129, cât şi cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Nicio prevedere din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea tuturor căilor de atac în orice cauză. Astfel, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
    26. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici dreptul la apărare.
    27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precizate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    28. Cât priveşte invocarea normelor procesual penale ale art. 3 alin. (1) lit. d) şi ale art. 8, Curtea reţine că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, are competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor criticate prin raportare la dispoziţiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu de a corobora sau de a corela diverse acte normative ce fac parte din dreptul intern.
    29. Cu privire la raportarea, de către autorul excepţiei, a dispoziţiilor legale criticate la alte prevederi cuprinse în aceeaşi lege sau într-o altă lege, în jurisprudenţa sa constantă Curtea Constituţională a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele, aspect ce conduce, din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 140 din 27 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 28 iulie 2025, paragraful 37, Decizia nr. 266 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, paragraful 18, Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, şi Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, paragraful 4).
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 3.428/175/2020/a1 al Tribunalului Alba - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (12) cu referire la art. 39 alin. (16) - (18) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Alba - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Nelu Bocancia

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 486 din 21 octombrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"