Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 264 din 17 octombrie 2007
Monitorul Oficial 556 din 23 Iulie 2008 (M. Of. 556/2008)
INSTRUCTIUNI din 10 iunie 2008 pentru stabilirea procedurii privind efectuarea operatiunilor necesare finantarii Programului PHARE cu sume din contributia financiara a Comunitatii Europene si cu sume de la bugetul de stat EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 23 iulie 2008
Memorandumul de înţelegere dintre guvernul româniei şi comisia europeanã privind înfiinţarea fondului naţional, semnat la bruxelles la 20 octombrie 1998, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 1.011/1999 , memorandumurile de finanţare phare, precum şi memorandumul de înţelegere dintre românia şi comisia europeanã pentru punerea în aplicare a facilitãţii de tranziţie, semnat la 5 septembrie 2007, şi decizia comisiei din 30 noiembrie 2007 privind contribuţia financiarã a facilitãţii de tranziţie pentru întãrirea capacitãţii instituţionale în românia stabilesc cadrul administrativ, legal şi tehnic, conform cãrora programele phare/facilitatea de tranziţie se deruleazã în românia. În textul prezentelor instrucţiuni, ministerul dezvoltãrii, lucrãrilor ...
ORDIN nr. 1.816 din 10 iunie 2008 privind aprobarea Instructiunilor pentru stabilirea procedurii privind efectuarea operatiunilor necesare finantarii Programului PHARE cu sume din contributia financiara a Comunitatii Europene si cu sume de la bugetul de stat EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 23 iulie 2008
În temeiul art. 11 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere prevederile: - ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate româniei de cãtre comunitatea europeanã, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, aprobatã prin legea nr. 22/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - memorandumului de înţelegere dintre guvernul româniei şi comisia europeanã privind înfiinţarea fondului naţional, semnat la bruxelles la 20 octombrie 1998, aprobat ...
Monitorul Oficial 303 din 17 Aprilie 2008 (M. Of. 303/2008)
DECIZIE nr. 356 din 20 martie 2008 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) si (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 17 aprilie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu ...
Monitorul Oficial 264 din 03 Aprilie 2008 (M. Of. 264/2008)
DECIZIE nr. 296 din 11 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 3 aprilie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu ...
DECIZIE nr. 295 din 11 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 3 aprilie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor ...
Monitorul Oficial 153 din 28 Februarie 2008 (M. Of. 153/2008)
DECIZIE nr. 95 din 5 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 62 alin. (2), art. 267 si art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 28 februarie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader - judecãtor augustin ...
Monitorul Oficial 107 din 12 Februarie 2008 (M. Of. 107/2008)
TRATATUL DE LA LISABONA din 13 decembrie 2007 de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene*) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 107 din 12 februarie 2008
──────────*) traducere.──────────conferinŢa reprezentanŢilor guvernelor statelor membrebruxelles, 3 decembrie 2007cig 14/07preambulmaiestatea sa regele belgienilor,preşedintele republicii bulgaria,preşedintele republicii cehe,maiestatea sa regina danemarcei,preşedintele republicii federale germania,preşedintele republicii estonia,preşedinta irlandei,preşedintele republicii elene,maiestatea sa regele spaniei,preşedintele republicii franceze,preşedintele republicii italiene,preşedintele republicii cipru,preşedintele republicii letonia,preşedintele republicii lituania,alteţa sa regală marele duce de luxemburg,preşedintele republicii ungare,preşedintele maltei,maiestatea sa regina Ţărilor de jos,preşedintele federal al republicii austria,preşedintele republicii polone,preşedintele republicii portugheze,preşedintele româniei,preşedintele republicii slovenia,preşedintele republicii slovace,preşedinta republicii finlanda,guvernul regatului suediei,maiestatea sa regina regatului unit al marii britanii şi irlandei de nord,dorind să desăvârşească procesul iniţiat prin tratatul de la amsterdam şi prin tratatul de la nisa, în vederea ...
Monitorul Oficial 709 din 19 Octombrie 2007 (M. Of. 709/2007)
DECIZIE nr. 264 din 17 octombrie 2007 pentru numirea domnului Florin Vodita in functia de consilier de stat in cadrul Cancelariei Primului-Ministru EMITENT: PRIMUL-MINISTRU - GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 19 octombrie 2007
În temeiul art. 15 lit. c) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, primul-ministru emite prezenta decizie. articol unic pe data intrãrii în vigoare a prezentei decizii, domnul florin vodiţã se numeşte în funcţia de consilier de stat în cadrul cancelariei primului-ministru. prim-ministru cĂlin popescu-tĂriceanu ...
Monitorul Oficial 669 din 01 Octombrie 2007 (M. Of. 669/2007)
HOTARARE nr. 980 din 22 august 2007 privind modificarea si completarea anexei nr. 11 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 1 octombrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic datele de identificare şi valorile de inventar ale bunurilor imobile aparţinând domeniului public al statului, aflate în administrarea ministerului justiţiei - administraţia naţionalã a penitenciarelor şi unitãţile subordonate acesteia, înregistrate la ministerul economiei şi finanţelor şi specificate în anexa nr. 11 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat ...
Monitorul Oficial 603 din 31 August 2007 (M. Of. 603/2007)
ORDONANTA nr. 47 din 28 august 2007 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 266/2007 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. secŢiunea 1 modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedurã fiscalã art. i ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedurã fiscalã, republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 513 din 31 iulie 2007, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. articolul ...