Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 95 din 5 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 62 alin. (2), art. 267 si art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 28 februarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), <>art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Comaliment" - S.A. din Botoşani în Dosarul nr. 3.090/40/2007 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã, considerând cã textele legale criticate nu încalcã niciunul dintre textele constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 octombrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 3.090/40/2007, Tribunalul Botoşani - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), <>art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Comaliment" - S.A. Botoşani în cauza ce are ca obiect judecarea contestaţiei la decizia de desfacere a contractului de muncã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Codul muncii contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 24, 44, 45 şi 53 din Constituţie. Astfel, textele legale criticate, care prevãd sancţionarea cu nulitate absolutã a neîndeplinirii de cãtre angajatori a unor formalitãţi prealabile aplicãrii sancţiunii disciplinare, afecteazã grav funcţionarea normalã a societãţilor comerciale, încalcã dreptul lor de proprietate şi dreptul la o activitate economicã şi la libera iniţiativã, instaurând o dictaturã a salariaţilor care se ştiu la adãpost de orice sancţiuni, fiind liberi sã nu îşi îndeplineascã sarcinile de serviciu. Totodatã, aceste dispoziţii legale încalcã şi dreptul la apãrare, precum şi principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, întrucât mãsurile dispuse de angajator pot fi anulate pentru motive formale, fãrã a se mai cerceta fondul litigiului.
Tribunalul Botoşani - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţã cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei şi au drept scop asigurarea egalitãţii pãrţilor raportului juridic de muncã, precum şi exercitarea dreptului la apãrare de cãtre ambele pãrţi, în cazul unor eventuale litigii. Mai aratã cã dreptul la o activitate economicã şi la libera iniţiativã trebuie exercitat în limitele stabilite de lege.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textele legale criticate instituie mãsuri de protecţie a angajaţilor faţã de eventualele mãsuri abuzive ce ar putea fi dispuse de angajator, asigurând astfel stabilitatea raporturilor juridice de muncã.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Codul muncii sunt constituţionale. Se aratã cã în cadrul raportului de muncã angajatorul se aflã într-o situaţie diferitã de cea a salariaţilor, iar protecţia lor diferitã este pe deplin justificatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. (2), <>art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
- Art.62 "[...](2) Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulitãţii absolute, trebuie sã fie motivatã în fapt şi în drept şi sã cuprindã precizãri cu privire la termenul în care poate fi contestatã şi la instanţa judecãtoreascã la care se contestã.";
- Art. 267 "(1) Sub sancţiunea nulitãţii absolute, nicio mãsurã, cu excepţia celei prevãzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusã mai înainte de efectuarea unei cercetãri disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfãşurãrii cercetãrii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicitã de cãtre angajator sã realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea fãcutã în condiţiile prevãzute la alin. (2) fãrã un motiv obiectiv dã dreptul angajatorului sã dispunã sancţionarea, fãrã efectuarea cercetãrii disciplinare prealabile.
(4) În cursul cercetãrii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sã formuleze şi sã susţinã toate apãrãrile în favoarea sa şi sã ofere persoanei împuternicite sã realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le considerã necesare, precum şi dreptul sã fie asistat, la cererea sa, de cãtre un reprezentant al sindicatului al cãrui membru este.";
- Art. 268 "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisã în formã scrisã, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luãrii la cunoştinţã despre sãvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data sãvârşirii faptei.
(2) Sub sancţiunea nulitãţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinarã;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncã aplicabil, care au fost încãlcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlãturate apãrãrile formulate de salariat în timpul cercetãrii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevãzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuatã cercetarea;
d) temeiul de drept în baza cãruia sancţiunea disciplinarã se aplicã;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestatã;
f) instanţa competentã la care sancţiunea poate fi contestatã.
(3) Decizia de sancţionare se comunicã salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicãrii.
(4) Comunicarea se predã personal salariatului, cu semnãturã de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandatã, la domiciliul sau reşedinţa comunicatã de acesta.
(5) Decizia de sancţionare poate fi contestatã de salariat la instanţele judecãtoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicãrii."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin urmãtoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 45 privind libertatea economicã şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Art. 62 din Codul muncii este inserat în cap. V - "Încetarea contractului individual de muncã", secţiunea a 3-a - "Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului". Unul dintre motivele încetãrii contractului individual de muncã este cel prevãzut de art. 61 lit. a) din acelaşi cod, respectiv sãvârşirea unei abateri grave ori a unor abateri repetate, concedierea în acest caz apãrând ca o sancţiune disciplinarã.
Alin. (2) al art. 62, criticat pentru neconstituţionalitate, prevede, la modul general şi în completarea reglementãrilor menţionate, cã în toate cazurile concedierea se poate dispune numai printr-o decizie emisã în scris, motivatã în fapt şi în drept şi cu arãtarea termenului şi a instanţei judecãtoreşti la care poate fi contestatã. Aceste cerinţe sunt, indiscutabil şi în mod firesc, necesare şi justificate pentru orice act de dispoziţie privind aplicarea sancţiunii disciplinare.
Art. 267 impune, sub sancţiunea nulitãţii absolute, efectuarea unei cercetãri disciplinare prealabile, fãrã de care nu poate fi dispusã mãsura sancţionãrii salariatului, şi reglementeazã procedura efectuãrii acestei cercetãri. Cercetarea prevãzutã de acest text de lege este menitã sã asigure stabilirea corectã a abaterii disciplinare, a împrejurãrilor concrete în care a fost sãvârşitã, a gravitãţii sale şi a vinovãţiei, în raport cu care se poate aprecia şi asupra sancţiunii aplicabile, dar, în acelaşi timp, şi a exercitãrii dreptului de apãrare al salariatului în cadrul acestei proceduri.
Art. 268 stabileşte termenul în care poate fi emisã în formã scrisã decizia de sancţionare, precum şi elementele şi menţiunile pe care trebuie sã le cuprindã decizia, sub sancţiunea nulitãţii. Menţiunile şi precizãrile pe care trebuie sã le cuprindã decizia sunt absolut necesare atât salariatului sancţionat, ca acesta sã îşi poatã pregãti, organiza şi exercita apãrarea, dar şi instanţei judecãtoreşti, chematã sã hotãrascã în privinţa legalitãţii şi a temeiniciei mãsurii contestate. Completarea deciziei cu toate datele prevãzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenţie şi responsabilitate.
Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa cã raporturile juridice de muncã trebuie sã se desfãşoare într-un cadru legal, pentru a fi respectate drepturile şi îndatoririle, precum şi interesele legitime ale ambelor pãrţi. În acest cadru, cercetarea disciplinarã prealabilã aplicãrii sancţiunii contribuie în mare mãsurã la prevenirea unor mãsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situaţia sa dominantã.
Analizând criticile formulate în aceastã cauzã, Curtea constatã cã principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, invocat în susţinerea excepţiei, nu este aplicabil, având în vedere cã angajatorul şi salariatul se aflã în situaţii obiectiv diferite. Condiţionarea aplicãrii sancţiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetãri prealabile nu diminueazã cu nimic rãspunderea disciplinarã a salariaţilor şi nu le creeazã niciun privilegiu. În situaţia în care litigiul de muncã declanşat de aplicarea sancţiunii disciplinare este supus soluţionãrii de instanţa judecãtoreascã, pãrţile beneficiazã de principiul egalitãţii armelor, fiecare având la dispoziţie aceleaşi mijloace şi garanţii procedurale care condiţioneazã exerciţiul deplin al dreptului la apãrare şi al dreptului la un proces echitabil.
Curtea constatã cã este neîntemeiatã şi susţinerea autorului excepţiei conform cãreia prevederea obligativitãţii respectãrii unor reguli de procedurã în legãturã cu sancţionarea disciplinarã a salariaţilor şi chiar sancţionarea cu nulitate absolutã a mãsurilor dispuse cu încãlcarea acelor reguli ar aduce atingere de orice fel dreptului de proprietate ori libertãţii economice. Accesul liber la o activitate economicã şi libera iniţiativã, consacrate de art. 45 din Constituţie, nu conferã drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condiţiile legii.
Totodatã, Curtea reţine cã cerinţele impuse prin dispoziţiile legale criticate nu sunt de naturã sã restrângã în niciun fel exerciţiul, într-un cadru legal, al drepturilor şi prerogativelor angajatorului.
În legãturã cu aceste critici, Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 608 din 19 iunie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, dar şi prin alte decizii, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), <>art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, constatând cã nu sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Întrucât în cauza de faţã nu au fost aduse elemente noi, de naturã sã reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi <>art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Comaliment" - S.A. în Dosarul nr. 3.090/40/2007 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 februarie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
