Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 356 din 20 martie 2008 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) si (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 17 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskss Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Claudia Miu - prim-magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã de Elena Boriga şi Radu Boriga în Dosarul nr. 14.193/299/2007 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 noiembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 14.193/299/2007, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã de Elena Boriga şi Radu Boriga într-o cauzã având ca obiect o acţiune în constatare şi revendicare a unui imobil.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã prevederile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia sunt neconstituţionale, deoarece "instanţele de judecatã înfãptuiesc controlul constituţionalitãţii legilor de naţionalizare, adoptate în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989", ceea ce contravine art. 144 din Constituţie, potrivit cãrora doar Curtea Constituţionalã este competentã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii legilor. Mai susţine cã legea ce conferã instanţelor judecãtoreşti competenţa de a controla constituţionalitatea legilor de naţionalizare are caracter retroactiv, aducând astfel atingere principiului neretroactivitãţii legilor nepenale, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile criticate contravin şi art. 125 alin. (3), raportate la art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât acordã instanţelor competenţa sã examineze situaţii juridice nãscute şi încheiate anterior adoptãrii sale. Prevederile criticate au dat efect retroactiv dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, "întrucât instanţa trebuie sã verifice conformitatea legii respective cu constituţiile din acea perioadã şi, în acelaşi timp, şi cu tratatele internaţionale la care România era parte, deşi constituţiile în vigoare în intervalul respectiv nu conţineau niciun fel de referire în aceastã privinţã".
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998. Aceste prevederi au urmãtorul cuprins: "(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacã au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluãrii lor de cãtre stat. [...]
(3) Instanţele judecãtoreşti sunt competente sã stabileascã valabilitatea titlului."
Curtea constatã cã autorul excepţiei s-a referit, din eroare, la dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (2) referitoare la statutul judecãtorilor şi la cele ale art. 144 referitoare la incompatibilitãţile funcţiei de judecãtor al Curţii Constituţionale, întrucât dispoziţiile care reglementeazã competenţa instanţelor de judecatã şi a Curţii Constituţionale sunt precizate la art. 126 şi, respectiv, 146 din Constituţie. Faţã de acestea, dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt urmãtoarele: art. 15 alin. (2), referitoare la universalitate, art. 20 alin. (2), referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 126 alin. (3) referitoare la instanţele judecãtoreşti şi art. 146 referitoare la atribuţiile Curţii Constituţionale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, urmând sã fie respinsã.
Astfel, prin dispoziţiile alin. (1) al art. 6 din legea criticatã se stabileşte cã fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în temeiul unui titlu valabil. Curtea reţine cã reprezintã o opţiune a legiuitorului modul în care sunt determinate condiţiile de îndeplinirea cãrora depinde apartenenţa bunurilor la domeniul public sau privat al statului, precum şi modul în care sunt stabilite criteriile de apreciere a valabilitãţii titlurilor prin care bunurile au fost dobândite. De asemenea, Curtea mai reţine cã este constituţionalã opţiunea Parlamentului pentru soluţia legislativã ca bunurile care nu au intrat "în temeiul unui titlu valabil" în proprietatea statului sã nu fie incluse în domeniul public sau privat al statului, putând astfel sã fie revendicate.
Curtea constatã cã prevederile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacrã principiul neretroactivitãţii legilor, întrucât prevederile legii criticate se aplicã de cãtre instanţe dupã intrarea în vigoare a acesteia şi nu produc efecte pentru perioada anterioarã. Dispoziţiile art. 6 alin. (1) din aceeaşi lege fixeazã reperele pe baza cãrora instanţele care aplicã <>Legea nr. 213/1998 trebuie sã stabileascã valabilitatea titlului prin care bunurile au fost trecute în proprietatea statului. Referirea pe care o face textul la tratatele internaţionale la care România era parte nu are semnificaţia aplicãrii retroactive a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, ci corespunde principiului pacta sunt servanda, care era recunoscut şi în regimul anterior. Aceasta nu înseamnã însã cã actele autoritãţilor statului din acea perioadã nu trebuie examinate şi apreciate şi prin prisma tratatelor internaţionale la care statul era parte şi pe care deci era obligat sã le respecte, ca urmare a ratificãrii acestora.
Curtea Constituţionalã constatã cã este nefondatã şi critica privind încãlcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, întrucât precizarea cuprinsã la alin. (3) al art. 6, referitoare la competenţa instanţelor judecãtoreşti de a stabili valabilitatea titlului prin care statul a dobândit bunuri în perioada 1945 - 1989, este în concordanţã cu dispoziţiile constituţionale invocate, potrivit cãrora competenţa instanţelor de judecatã este stabilitã de lege.
De asemenea, este nefondatã şi critica potrivit cãreia prevederile de lege ce fac obiectul excepţiei încalcã dispoziţiile art. 146 din Constituţie, deoarece aceste prevederi nu instituie un control de constituţionalitate cu privire la acte normative adoptate anterior Constituţiei din 1991, ci doar prevãd criterii de care instanţele judecãtoreşti trebuie sã ţinã seama, conform principiului tempus regit actum, pentru stabilirea valabilitãţii titlurilor.
În jurisprudenţa sa, Curtea s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 , cum ar fi, de exemplu: prin <>Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, şi prin <>Decizia nr. 264 din 19 decembrie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 19 aprilie 2001, statuând cã dispoziţiile acestui text de lege sunt constituţionale. Soluţia pronunţatã prin aceastã decizie îşi menţine valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã de Elena Boriga şi Radu Boriga în Dosarul nr. 14.193/299/2007 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 martie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
