Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 42 din 30 ianuarie 2025
Monitorul Oficial 922 din 07 Octombrie 2025 (M. Of. 922/2025)
SENTINŢA nr. 57 din 27 aprilie 2023 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 922 din 7 octombrie 2025
Dosar nr. 687/64/2022completul compus din:preşedinte: tiberiu-adrian vîrgolici - judecătorgrefier: mihaela cincanpentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamanta asociaţia „alianţa pentru combaterea abuzurilor“ în contradictoriu cu pârâtul ministerul mediului, apelor şi pădurilor, prin ministru, având ca obiect „anulare act administrativ“.dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 30.03.2023, potrivit celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanţa, în vederea deliberării, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 6.04.2023, 13.04.2023, apoi pentru ...
Monitorul Oficial 924 din 07 Octombrie 2025 (M. Of. 924/2025)
DECIZIA nr. 304 din 15 septembrie 2025 referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 27^23 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la aplicarea prevederilor art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 924 din 7 octombrie 2025
Dosar nr. 373/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen ...
Monitorul Oficial 918 din 06 Octombrie 2025 (M. Of. 918/2025)
DECIZIA nr. 267 din 30 iunie 2025 referitoare la beneficierea de către profesorii itineranţi/de sprijin de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit art. 207 alin. (11) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 918 din 6 octombrie 2025
Dosar nr. 3.013/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 912 din 03 Octombrie 2025 (M. Of. 912/2025)
DECIZIA nr. 232 din 16 iunie 2025 referitoare la compensarea muncii prestate sâmbăta şi/sau duminica, în bani sau timp liber EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 912 din 3 octombrie 2025
Dosar nr. 2.842/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 911 din 03 Octombrie 2025 (M. Of. 911/2025)
DECIZIA nr. 268 din 30 iunie 2025 referitoare la obligarea la plata daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumelor datorate şi care au fost achitate doar parţial de către Ministerul Justiţiei EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 911 din 3 octombrie 2025
Dosar nr. 3.048/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 908 din 02 Octombrie 2025 (M. Of. 908/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 2 octombrie 2025 privind fabricarea, ambalarea, etichetarea, reambalarea, depozitarea, comercializarea, importul, exportul, utilizarea şi prestarea de servicii cu produse de protecţie a plantelor pe teritoriul României EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 908 din 2 octombrie 2025
Având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2017/625 al parlamentului european şi al consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 999/2001, (ce) nr. 396/2005, (ce) nr. 1.069/2009, (ce) nr. 1.107/2009, (ue) nr. 1.151/2012, (ue) nr. 652/2014, (ue) 2016/429 şi (ue) 2016/2.031 ale parlamentului european şi ale consiliului, a regulamentelor (ce) nr. 1/2005 şi (ce) nr. 1.099/2009 ale consiliului şi a directivelor 98/58/ce, 1999/74/ce, 2007/43/ce, 2008/119/ce ...
Monitorul Oficial 903 din 02 Octombrie 2025 (M. Of. 903/2025)
DECIZIA nr. 252 din 23 iunie 2025 referitoare la interpretarea art. 2 alin. (2) teza I şi art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 903 din 2 octombrie 2025
Dosar nr. 534/1/2025┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 906 din 02 Octombrie 2025 (M. Of. 906/2025)
DECIZIA nr. 278 din 30 iunie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 906 din 2 octombrie 2025
Dosar nr. 420/1/2025 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 904 din 02 Octombrie 2025 (M. Of. 904/2025)
ORDIN nr. 6 din 24 septembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 3/2022 privind regulile de sistem ale TARGET-România EMITENT: Banca Naţională a României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 904 din 2 octombrie 2025
Având în vedere prevederile art. 22 din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei şi ale art. 404 şi 405 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 48 din legea nr. 312/2004,banca naţională a româniei emite următorul ordin:art. ianexa nr. i la ordinul băncii naţionale a româniei nr. 3/2022 privind regulile de sistem ale target-românia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 808 şi 808 bis din 17 august 2022, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică ...
Monitorul Oficial 905 din 02 Octombrie 2025 (M. Of. 905/2025)
DECIZIA nr. 262 din 23 iunie 2025 referitoare la interpretarea prevederilor art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 905 din 2 octombrie 2025
Dosar nr. 353/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...