Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 93 din 4 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 93 din 4 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului "Palatul Parlamentului"

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 271 din 3 aprilie 2026

Comenteaza legea


┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Elena-Simina     │- preşedinte          │
│Tănăsescu        │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Asztalos         │- judecător           │
│Csaba-Ferenc     │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihai Busuioc    │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dacian-Cosmin    │- judecător           │
│Dragoş           │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan  │- judecător           │
│Licu             │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana    │- judecător           │
│Scântei          │                      │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan    │- judecător           │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│-                     │
│Krupenschi       │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului „Palatul Parlamentului“, obiecţie formulată de un număr de 28 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.434 din 4 iulie 2025 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.135A/2025.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că legea criticată este neconstituţională în raport cu prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 15 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) şi (3), ale art. 25 alin. (1), ale art. 30 alin. (1), ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 72 alin. (2) şi (3) din Constituţie.
    4. Legea criticată are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 267/2008 prin introducerea unor prevederi (sub forma art. 12^1-12^8) referitoare la înfiinţarea „la nivelul Palatului Parlamentului“ a Registrului Electronic al Persoanelor cu Interdicţie de Acces în Palatul Parlamentului, denumit în continuare Registru.
    5. Autorii sesizării arată mai întâi că actul normativ astfel adoptat nu îndeplineşte exigenţele de calitate a legii, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind previzibilitatea legii. Această cerinţă a fost dezvoltată în principal pe cale jurisprudenţială ca un principiu esenţial al ordinii juridice de drept naţional şi de drept european şi impune legiuitorului redactarea legii cu suficientă precizie, încât să permită oricărei persoane să o înţeleagă, să i se conformeze şi să fie capabilă să prevadă consecinţele respectării sau nerespectării ei. Dispoziţiile art. 12^1-12^8 din Legea nr. 267/2008, nou-introduse prin legea supusă controlului de constituţionalitate, care se referă, în esenţă, la drepturi ale persoanei, nesocotesc regulile stabilite prin art. 8 alin. (4) teza întâi, art. 36 alin. (1) şi art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece nu au nicio legătură tematică sau din perspectiva dreptului material cu obiectul de reglementare al Legii nr. 267/2008, care vizează unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului „Palatul Parlamentului“, aceste măsuri având caracterul unor activităţi economico-financiare, de construcţii, de investiţii, fiscale. Aşadar, noile dispoziţii, care vizează înfiinţarea unui registru al cărui scop este cel de a restrânge/anula drepturile unor persoane, nu se subsumează măsurilor legale deja în vigoare reglementate de Legea nr. 267/2008, nici măcar sub aspectul caracterului administrativ al acestor măsuri. Această inadvertenţă a fost sesizată şi prin avizul emis de Consiliul Legislativ, alături de lipsa de coerenţă lingvistică şi juridică a textului de lege propus spre adoptare.
    6. Exemple în sensul deficienţelor de calitate a legii sunt normele juridice cuprinse în art. 12^1 (care se referă la crearea Registrului „la nivelul imobilului Palatul Parlamentului“ în condiţiile în care Palatul Parlamentului are mai multe niveluri şi, deşi nu despre înălţimea acestui imobil ar trebui să fie vorba în legea adoptată, nu se înţelege la care dintre aceste niveluri se aplică legea) şi în art. 12^4 (care descriu sfera persoanelor care se supun acestei legi, precum şi aria de influenţă a Registrului pe un spaţiu mai larg, şi anume în curtea sau în interiorul Parlamentului, dar şi în incinta Parlamentului, sau care conţin expresia „prin acţiunile sale, distrug bunurile aflate în patrimoniul Parlamentului“).
    7. În plus, legea criticată prezintă neclarităţi şi cu privire la modalitatea în care administratorii instituţiei, care sunt definiţi însă ca administratorii fiecărei autorităţi, pot sesiza Biroul permanent al Senatului, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sau ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei; or, fiind vorba despre fapte care ar aduce atingere interiorului, curţii, incintei clădirii Parlamentului sau persoanelor aflate în aceste spaţii, este greu de presupus că faptele ar trebui sesizate de reprezentanţii autorităţilor implicate, şi nu de administratorii spaţiilor (angajaţi ai instituţiei).
    8. Autorii sesizării consideră, de asemenea, că legea examinată contravine şi prevederilor art. 15 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Astfel, procedura prin care este interzis accesul în Palatul Parlamentului persoanei înscrise în Registru este una aleatorie şi subiectivă, împiedicând accesul liber la justiţie al persoanei vizate. Dispoziţiile art. 12^4 interzic accesul în Parlament oricărei persoane, indiferent că este angajat, vizitator, senator sau deputat, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 24 de luni, fără a fi prevăzute motive sau criterii pentru stabilirea unei durate mai mici sau mai mari a acestei interdicţii, aceasta fiind lăsată la aprecierea pur subiectivă a celui care dispune aplicarea legii. Întrucât nu are la bază o procedură administrativă sau judiciară, ci liberul arbitru al unei persoane nedefinite nici ea clar, neechivoc, prin legea adoptată se vorbeşte doar despre faptul că interdicţia se aplică la sesizarea administratorului fiecărei autorităţi. Totodată, dispoziţiile art. 12^8 prevăd obligaţia administratorului care a înscris o interdicţie în Registru să o comunice de îndată celorlalţi administratori, fără a exista însă şi obligaţia comunicării aceleiaşi interdicţii şi către persoanele afectate. Legea nu cuprinde termene pentru comunicare şi nici termene pentru a ataca sancţiunea aplicată, devenind astfel imposibil de contestat în vreo procedură prealabilă administrativă sau judiciară. Cei vizaţi de respectiva interdicţie nu au acces la Registru şi nici la motivarea aplicării acestei sancţiuni, al cărei temei juridic nu apare în lege, astfel că persoanele interesate nu au pârghii pentru a-şi exercita accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.
    9. Legea criticată nu defineşte cine sunt subiecţii sancţiunii privind interdicţia de acces în Palatul Parlamentului, astfel că ea încalcă şi prevederile art. 25 alin. (1) din Constituţie, privind libera circulaţie (acces la spaţii publice), precum şi libertatea de exprimare, consacrată de art. 30 alin. (1) din Constituţie. Interdicţia se aplică vizitatorilor, jurnaliştilor, dar şi parlamentarilor, care, deşi sunt trimişi în Parlament prin votul poporului, pot fi în situaţia de a nu li se permite accesul pentru exercitarea mandatului lor. În ultimele două situaţii este încălcat şi art. 41 alin. (1) din Constituţie, care nu permite îngrădirea dreptului la muncă.
    10. Mai grav, prin blocarea accesului parlamentarilor, pot fi manipulate dezbaterile parlamentare din comisii şi plen, ceea ce conduce la alterarea rezultatului votului sau, în lipsa acestora, la neîndeplinirea cvorumului necesar aprobării actului normativ supus la vot.
    11. De asemenea, sunt încălcate şi normele constituţionale ale art. 72 alin. (2) şi (3) referitoare la imunitatea parlamentară, care impun o procedură complexă în cazul sancţionării parlamentarilor, printre care aprobarea organului legislativ din care aceştia fac parte. Or, crearea unui registru electronic prin care se interzice parlamentarilor dreptul la muncă şi la exercitarea funcţiei, indiferent că ar fi vorba de o lună sau de 24 de luni, se opune imunităţii parlamentare, în sens larg.
    12. Se mai arată că instituirea unei asemenea interdicţii de acces într-un spaţiu public, asupra oricărei persoane, indiferent de calitatea sa, în baza unui registru electronic ce nu poate fi supus controlului, de către persoane neautorizate de lege, împuternicite printr-un act normativ plin de vicii de formă şi fond, vine în contradicţie cu prevederi legale deja existente, consacrate atât în dreptul civil, cât şi în dreptul penal şi care pot fi aplicate oricând, potrivit legilor existente şi unor proceduri specifice (civile, administrative, penale), fără a mai fi nevoie de crearea acestui registru electronic.
    13. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
    14. Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    15. Referitor la pretinsa lipsă de claritate a unor termeni din lege, nepermisă de art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece dispoziţiile normative criticate sunt clare şi explicit redactate într-un limbaj simplu şi fără echivoc. Faptul că autorii sesizării denaturează sensul unor termeni prin scoaterea lor din context („la nivelul imobilului Palatului Parlamentului“) sau eludând înţelesul lor comun, obişnuit (incinta Palatului Parlamentului sau interiorul imobilului menţionat, care se referă la fapte săvârşite atât în interiorul, cât şi în curtea Palatului Parlamentului) nu se poate converti întrun real viciu de neconstituţionalitate a legii.
    16. Cât priveşte pretinsa lipsă de omogenitate şi unitate de reglementare a legii criticate în raport cu legea de bază pe care o completează, respectiv Legea nr. 267/2008, se arată că noile prevederi se circumscriu activităţii de administrare a imobilului Palatul Parlamentului, întrucât termenul „administrare“ are în sens larg şi înţelesul de „conducere“, „gospodărire“, „supraveghere“. Tocmai de aceea, prin art. 12^2, art. 12^3 şi art. 12^6-art. 12^8, legea acordă anumite competenţe administratorilor imobilului – Camera Deputaţilor, Senatul şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
    17. În acest context, se precizează că scopul înfiinţării Registrului Electronic al Persoanelor cu Interdicţie de Acces în Palatul Parlamentului nu este de a restrânge/anula drepturile unei persoane, cum eronat afirmă autorii sesizării, ci de a îmbunătăţi măsurile de siguranţă instituite la nivelul Parlamentului, mai exact de prevenire şi sancţionare a comportamentului agresiv fizic sau verbal manifestat în curtea sau în interiorul spaţiilor gestionate de administratori. Impunerea unor reguli de bună conduită în acest perimetru nu poate reprezenta o încălcare a normelor constituţionale, legiuitorul având dreptul suveran de a reglementa măsuri care vizează siguranţa persoanelor şi a bunurilor aflate în spaţiul destinat nu doar funcţionării în condiţii optime a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, ci şi a altor instituţii publice.
    18. Activitatea parlamentară are ca element central libertatea de exprimare, care, în acest context specific, cunoaşte anumite particularităţi. Analize de drept comparat aplicabil la nivelul parlamentelor statelor europene relevă faptul că, pe fondul protecţiei constituţionale de care se bucură parlamentarii, uneori tacticile şi metodele de exploatare a libertăţii de exprimare conduc la obstrucţionarea sau chiar paralizia activităţii legislativului în maniere care depăşesc litera şi spiritul prevederilor constituţionale. De aceea, una dintre soluţiile identificate şi implementate în ultimii ani a fost instituirea aşanumitei „poliţii parlamentare“, o structură integrată de pază a parlamentului cu atribuţii specifice, întâlnită în Republica Cehă, Croaţia, Ungaria, Germania, Irlanda, Polonia şi Slovacia. În România, legiuitorul nu a dorit instituirea unui nou corp profesional cu acest scop, ci utilizarea actualei infrastructuri prin crearea unui mecanism administrativ integrat care să permită semnalarea şi restricţionarea accesului persoanelor care tulbură activitatea din cadrul Palatului Parlamentului.
    19. Astfel, legea criticată reglementează conţinutul material al faptelor pentru care se aplică interdicţia de acces în incinta Palatului Parlamentului şi persoanele abilitate să aplice această interdicţie (respectiv administratorii prin Biroul permanent al fiecărei Camere şi ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei) pe baza unei proceduri înscrise în regulamentul, respectiv în ordinul aprobat de fiecare dintre cele trei entităţi-administratori.
    20. Cât priveşte omisiunea reglementării căilor de atac, se susţine că aceasta nu reprezintă un motiv de neconstituţionalitate, întrucât în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii este prevăzută elaborarea procedurii de punere în aplicare a acesteia de către administratori. În acest sens este exemplificată practica în domeniu din Germania federală, Republica Cehă şi Slovacia, din care rezultă, în esenţă, că sancţiunile de tipul expulzării sau interzicerii accesului în incinta Parlamentului se aplică direct şi automat de către diferite categorii de personal însărcinat cu menţinerea ordinii publice şi siguranţei publice din cadrul autorităţii legislative, pentru perioade chiar mai mari decât cele reglementate în legea contestată în cauza de faţă. Legiuitorul român a prevăzut însă ca astfel de măsuri să fie luate exclusiv de organele de conducere ale celor trei autorităţi care administrează imobilul „Palatul Parlamentului“, conform unor proceduri speciale ce urmează să fie elaborate şi care să conţină inclusiv căile procedurale de atac şi alte garanţii împotriva unei eventuale aplicări discreţionare a legii criticate. În acest sens, se precizează că legea reglementează în mod imperativ la art. 12^6 două obligaţii în sarcina administratorilor - de a nota interdicţia în Registru şi de a o comunica persoanei respective -, astfel că nu pot fi reţinute afirmaţiile autorilor sesizării referitoare la necunoaşterea înscrierii în Registru de către însăşi persoana vizată.
    21. Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului la liberă circulaţie, consacrată de art. 25 alin. (1) din Constituţie, se arată că aceasta este lipsită de fundamentare juridică.
    22. Referitor la invocarea art. 30 alin. (1) din Constituţie, care stipulează libertatea de exprimare, se susţine că aceasta nu este absolută şi, în speţă, nu este încălcată, deoarece legea criticată se înscrie în limitele prescrise chiar de alin. (6) şi (7) ale aceluiaşi art. 30, prin care sunt protejate demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi dreptul la propria imagine şi care interzic defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. Reglementări similare, care impun anumite limitări specifice libertăţii de exprimare, se regăsesc şi în art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi în art. 19 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În plus, art. 57 din Constituţie impune cetăţenilor obligaţia de exercitare a drepturilor constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalte persoane.
    23. Invocarea art. 41 alin. (1) din Constituţie în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate este considerată lipsită de temei juridic.
    24. Totodată, se apreciază că prevederile art. 69-72 din Legea fundamentală nu sunt incidente de drept, normele constituţionale invocate referindu-se la statutul deputaţilor şi al senatorilor şi reprezentând temeiul exercitării de către aceştia a mandatului public, în serviciul poporului. De altfel, legea criticată nu conţine reglementări de natură penală pentru a se putea pune problema incidenţei art. 72 alin. (2) şi (3) din Constituţie, care oferă mandatului parlamentar o anumită protecţie în materie penală.
    25. Nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora interdicţia accesului în Palatului Parlamentului aplicabilă parlamentarilor ar putea avea ca efect manipularea dezbaterilor parlamentare din comisii şi plen sau neîndeplinirea cvorumului necesar la adoptarea unui act normativ, deoarece acestea au natura unor simple supoziţii/bănuieli/temeri şi nu sunt conduite/fapte actuale şi determinate, care să poată susţine neconstituţionalitatea normei juridice supuse controlului de constituţionalitate (Decizia Curţii Constituţionale nr. 678 din 29 septembrie 2020).
    26. În final, se menţionează că statutul deputaţilor şi al senatorilor se bucură de reglementare primară în cuprinsul Constituţiei şi de reglementare la nivel organic prin Legea nr. 96/2006, lege care are prioritate în cadrul ierarhiei normative şi totodată exclusivitate, împreună cu regulamentele fiecărei Camere, ca expresie a principiului autonomiei parlamentare în materia reglementării disciplinei parlamentare şi a sancţionării abaterilor de la aceasta. Conduita turbulentă combătută prin legea supusă controlului de constituţionalitate este deja sancţionată în privinţa membrilor Parlamentului prin art. 51-54 din Legea nr. 96/2006 şi prin art. 158-160 şi art. 248-254 din regulamentul Camerei Deputaţilor. Prin urmare, noile prevederi ale legii nu se adresează deputaţilor şi senatorilor şi, reductio ad absurdum, nici nu li s-ar putea aplica interdicţia accesului în incinta Parlamentului datorită protecţiei constituţionale oferite acestora.
    27. Aşadar, legea în integralitatea sa corespunde exigenţelor constituţionale pretins încălcate, impunându-se ca obiecţia să fie respinsă ca neîntemeiată.
    28. Guvernul apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, inadmisibilă prin raportare la art. 25 alin. (1), art. 30 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală şi neîntemeiată prin raportare la art. 72 alin. (2) şi (3) din Constituţie.
    29. Referitor la criticile privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că soluţiile propuse prin legea supusă controlului de constituţionalitate nu se integrează structural/ organic în cuprinsul Legii nr. 267/2008, legea criticată fiind adoptată cu nerespectarea art. 61 din Legea nr. 24/2000, care prevede că modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act şi că dispoziţiile modificate sau care completează actul normativ trebuie să se integreze armonios în actul supus modificării ori completării.
    30. De asemenea, se semnalează o neclaritate în cuprinsul art. 12^5 din legea criticată sub aspectul determinării persoanelor îndreptăţite să sesizeze faptele sau comportamentul descrise de lege şi care conduc la aplicarea interdicţiei, fiind încălcate, din această perspectivă, atât dispoziţiile art. 6 şi ale art. 8 din Legea nr. 24/2000, care impun textului de lege o redactare clară, fluentă şi inteligibilă, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, cât şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (deciziile nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 1 din 10 ianuarie 2014, nr. 440 din 8 iulie 2014, nr. 461 din 16 septembrie 2014, nr. 681 din 27 iunie 2012 etc.) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    31. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 15 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, se observă că din cuprinsul legii criticate nu rezultă actul prin care se aprobă modelul şi conţinutul Registrului în cauză (art. 12^3) şi nici termenul în care se aprobă procedura din regulamentul fiecărei Camere a Parlamentului, respectiv procedura aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, referitoare la interdicţia propusă (art. 12^1), şi nici norme privind posibilitatea contestării interdicţiei, aspecte ce ar putea genera vicii de neconstituţionalitate din perspectiva dispoziţiilor constituţionale invocate. Pe de altă parte, Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor cuprinde la cap. XII reguli generale privind regimul disciplinei parlamentare, printre care şi posibilitatea contestării sancţiunii (art. 54). Întrucât înscrierea în Registru pare a fi o măsură sancţionatorie, lipsa unei prevederi privind posibilitatea contestării acesteia pune în discuţie exercitarea accesului liber la justiţie.
    32. Cât priveşte invocarea art. 25 alin. (1), a art. 30 alin. (1) şi a art. 41 alin. (1) din Constituţie, se apreciază că autorii sesizării nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci reproşează anumite aspecte de neclaritate şi de omisiune legislativă, fără a formula o motivare în sensul relevării relaţiei de contrarietate dintre prevederi punctuale ale legii examinate şi normele constituţionale pretins încălcate. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, precum şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (deciziile nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, nr. 785 din 16 iunie 2011, nr. 609 din 28 septembrie 2017, nr. 824 din 12 decembrie 2019 şi nr. 191 din 28 mai 2020), se apreciază că sesizarea este inadmisibilă prin raportare la textele constituţionale anterior menţionate.
    33. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 72 alin. (2) şi (3) din Constituţie, se arată că, potrivit jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011), imunitatea parlamentară la care se referă normele fundamentale invocate vizează imunitatea de procedură în ceea ce priveşte răspunderea penală, astfel că, sub acest aspect, criticile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate.
    34. Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.
    35. La termenul de judecată fixat pentru data de 16 septembrie 2025, Curtea, având în vedere cererile de amânare a deschiderii dezbaterilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat succesiv, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, începerea dezbaterilor pentru datele 8 octombrie 2025, 20 octombrie 2025, 12 noiembrie 2025, 25 noiembrie 2025 şi 4 februarie 2026, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    36. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru completarea Legii nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului „Palatul Parlamentului“, act normativ ce cuprinde următoarele prevederi:
    "ARTICOL UNIC
    După articolul 12 din Legea nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului «Palatul Parlamentului», publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 20 noiembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc 8 noi articole, art. 12^1-12^8, cu următorul cuprins:
    ART. 12^1
    La nivelul imobilului „Palatul Parlamentului“, se înfiinţează Registrul Electronic al Persoanelor cu Interdicţie de Acces în Palatul Parlamentului, denumit în continuare Registru.
    ART. 12^2
    Gestionarea Registrului este în sarcina administratorilor imobilului prevăzuţi la art. 12.
    ART. 12^3
    Modelul şi conţinutul Registrului, precum şi procedura de punere în aplicare a interdicţiei se aprobă de către administratorii imobilului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
    ART. 12^4
    Persoana care a manifestat un comportament agresiv fizic sau verbal, utilizând cuvinte jignitoare, injurii, invective în curtea sau în interiorul Palatului Parlamentului sau care prin acţiunile sale distruge bunuri aflate în patrimoniul Parlamentului, primeşte interdicţia de a avea acces în incinta Palatului Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 24 de luni.
    ART. 12^5
    Interdicţia se aplică de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, Biroul permanent al Senatului, respectiv ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, conform procedurii din regulamentul fiecărei Camere a Parlamentului, respectiv procedurii aprobate prin ordin al ministrului, la sesizarea administratorului fiecărei autorităţi.
    ART. 12^6
    Interdicţia se înscrie în Registru de către administratori prin compartimentele de specialitate cu atribuţii de asigurare a ordinii şi securităţii în Palatul Parlamentului şi se comunică persoanei în cauză.
    ART. 12^7
    Pentru punerea în aplicare a interdicţiilor înscrise în Registru au acces la conţinutul acestuia toate structurile specializate de securitate cu competenţă în asigurarea securităţii Palatului Parlamentului.
    ART. 12^8
    Pentru aplicarea unitară a interdicţiei, administratorul care a înscris o interdicţie în Registru are obligaţia să o comunice de îndată celorlalţi administratori."

    37. Textele constituţionale indicate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind exigenţele de calitate a legii, art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor şi a obligaţiilor, art. 21 alin. (1) şi (3) cu referire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 25 alin. (1) privind garantarea libertăţii de circulaţie, art. 30 alin. (1) cu referire la inviolabilitatea libertăţii de exprimare, art. 41 alin. (1) care interzic îngrădirea dreptului la muncă şi ale art. 72 alin. (2) şi (3) cu referire la imunitatea parlamentară. De asemenea, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, sunt invocate şi exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    (I) Aspecte prealabile ce vizează legalitatea şi admisibilitatea sesizării
    38. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate, astfel cum aceste condiţii decurg din cuprinsul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    39. Primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    40. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate din perspectiva celor trei condiţii de admisibilitate antemenţionate, Curtea constată că acestea sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată de un număr de 28 de senatori, în termenul de 5 zile aplicabil procedurii parlamentare (obişnuite) în care legea a fost adoptată, iar obiectul sesizării îl reprezintă o lege adoptată, dar încă nepromulgată.

    (II) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate
    (II.1.) Criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie
    41. Autorii sesizării de neconstituţionalitate invocă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală din perspective multiple. Cu titlu general, se arată că legea criticată, în ansamblul său, nu respectă principiul unicităţii de reglementare, ce derivă din exigenţele principiului legalităţii şi din normele de tehnică legislativă prevăzute de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, întrucât completează o altă lege fără să existe vreo legătură tematică cu obiectul de reglementare al acesteia. Astfel, legea de bază, Legea nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului „Palatul Parlamentului“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 20 noiembrie 2008, reglementează cu preponderenţă aspecte tehnico-administrative privind efectuarea unor plăţi legate de administrarea obiectivului „Palatul Parlamentului“, în timp ce legea criticată completează art. 12 al acestei legi cu opt noi texte, art. 12^1-art. 12^8, prin care, în esenţă, sunt instituite anumite interdicţii asupra unor drepturi sau libertăţi fundamentale (de acces, de liberă exprimare, de muncă).
    42. Totodată, potrivit susţinerilor autorilor sesizării, prin conţinutul său normativ, legea atacată contravine aceluiaşi principiu al legalităţii şi în componenta sa privind calitatea legii, deoarece acesteia îi lipseşte coerenţa lingvistică şi juridică specifică actelor normative şi nu exprimă în termeni clari întregul mecanism de sancţionare a persoanelor care cad sub incidenţa sa. Se indică în acest sens ambiguitatea şi inconsecvenţa utilizării unor expresii de tipul „la nivelul imobilului Palatul Parlamentului“, „comportament agresiv fizic sau verbal“, „în curtea sau în interiorul Palatului Parlamentului“, „în incinta Palatului Parlamentului“.
    43. Faţă de aceste critici, Curtea observă că, potrivit expunerii de motive ce o însoţeşte, legea are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 267/2008 în sensul înfiinţării Registrului Persoanelor cu Interdicţie de Acces în spaţiile gestionate de administratorii Palatului Parlamentului, denumit în continuare Registru. În acest Registru sunt înscrise, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 24 de luni, persoanele care au manifestat un comportament agresiv fizic sau verbal, utilizând cuvinte jignitoare, injurii, invective în curtea sau în interiorul spaţiilor din Palatul Parlamentului sau care prin acţiunile lor distrug bunuri aflate în patrimoniul Parlamentului. Acest Registru se aprobă şi se gestionează de administratorii imobilului „Palatul Parlamentului“, prin Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, Biroul permanent al Senatului şi ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, iar sancţiunea interdicţiei accesului se aplică conform unor proceduri aprobate de fiecare dintre aceste autorităţi. Se mai susţine de către iniţiatorii actului normativ că rolul acestor completări legislative aduse Legii nr. 267/2008 este de a îmbunătăţi măsurile de siguranţă instituite la nivelul Parlamentului şi de prevenire şi sancţionare a comportamentului anterior menţionat.
    44. Din lectura dispoziţiilor legii criticate, Curtea reţine că legea supusă controlului de constituţionalitate instituie o interdicţie de acces în incinta Palatului Parlamentului, aplicabilă pentru o perioadă cuprinsă între una şi 24 de luni, oricărei persoane care a manifestat un comportament agresiv fizic sau verbal sau care a distrus bunuri din patrimoniul Parlamentului. Legea prevede un mecanism de aplicare a acestei interdicţii bazat pe un registru electronic, gestionat de administratorii imobilului Palatul Parlamentului stabiliţi la art. 12 din Legea nr. 267/2008, respectiv Camera Deputaţilor, Senatul şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Aceste autorităţi urmează ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii criticate, să aprobe modelul şi conţinutul Registrului, precum şi procedura de punere în aplicare a interdicţiei de acces. Aceasta este aplicată la sesizarea oricăruia dintre cei trei administratori menţionaţi, conform acestor proceduri, executarea fiind asigurată prin compartimentele de specialitate cu atribuţii de asigurare a ordinii şi securităţii în Palatul Parlamentului, structuri care au acces la conţinutul Registrului. Oricare dintre administratori are dreptul de a înscrie în Registru o interdicţie, pe care o comunică în mod obligatoriu şi celorlalţi administratori, precum şi persoanei în cauză. Scopul legii criticate constă, potrivit expunerii de motive a acesteia, în suplimentarea măsurilor de siguranţă şi protecţie instituite la nivelul Parlamentului şi de sancţionare a comportamentelor agresive şi a acţiunilor distructive manifestate în acest perimetru.
    45. Cât priveşte pretinsa încălcare a principiului unicităţii de legiferare întrucât ar lipsi legătura dintre domeniul de reglementare al legii de bază şi cel al legii criticate, Curtea observă că între cele două acte normative există cel puţin o conexiune de natură formală, având în vedere că ambele legi vizează, în esenţă, un drept de administrare şi gestionare a Palatului Parlamentului, privit în sens larg. Astfel, domeniul de reglementare al Legii nr. 267/2008 vizează latura tehnico-financiară a dreptului de administrare asupra imobilului „Palatul Parlamentului“, ca obiectiv de investiţii, în timp ce legea supusă controlului de constituţionalitate are în vedere dreptul administratorilor aceluiaşi imobil, stabiliţi prin art. 12 din Legea nr. 267/2008, de a gestiona un registru electronic în care sunt înscrise persoanele cu interdicţie de acces în spaţiile aferente imobilului în discuţie. Ambele legi vizează în mod exclusiv anumite raporturi juridice ce decurg din administrarea în sens larg a aceluiaşi obiectiv imobiliar - Palatul Parlamentului -, astfel că, din această perspectivă extrinsecă, Curtea nu ar putea de plano să contracareze voinţa Parlamentului, care a considerat ca oportună integrarea legii criticate în corpul Legii nr. 267/2008.
    46. Pe de altă parte, Curtea observă că legea criticată nu distinge între categoriile de destinatari ai interdicţiei de acces în incinta Palatului Parlamentului. Astfel, subiecţii activi ai acestei interdicţii pot aparţine unor categorii de persoane cu statut diferit, cum ar fi parlamentari, diplomaţi, alţi demnitari sau persoane invitate oficial la diferite activităţi desfăşurate în incinta Palatului Parlamentului, personalul angajat al instituţiilor publice cu sediul în Palatul Parlamentului, reprezentanţi ai mass-mediei, vizitatori, astfel că din această perspectivă se poate ridica problema efectelor juridice pe care această interdicţie de acces în spaţiul menţionat le-ar avea asupra altor categorii de raporturi juridice în care persoanele vizate au calitatea de părţi, raporturi juridice care nu constituie însă obiectul de reglementare al Legii nr. 267/2008. Din această perspectivă intrinsecă şi făcând abstracţie de faptul că aceste legi vizează perimetrul Palatului Parlamentului, dispoziţiile adoptate prin legea criticată ar fi putut face obiectul unui act normativ de sine stătător, care să evidenţieze prin propriul titlu obiectul specific de reglementare şi care să stabilească distinct efectele juridice ale interdicţiei de acces pentru fiecare categorie de destinatari ai legii, cel puţin prin trimitere la legislaţia aplicabilă acestora. Deşi pare dificil ca, în lipsa unor astfel de precizări, să se dea eficienţă practică soluţiei legislative care vizează, în esenţă, aplicarea unei interdicţii de acces în imobilul „Palatul Parlamentului“ care se răsfrânge în mod diferit asupra unor categorii variate de persoane, Curtea reţine că legea examinată respectă principiul unicităţii de reglementare cel puţin la nivel formal, astfel că nu poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie din această perspectivă.
    47. Cât priveşte criticile referitoare la neclaritatea sau inconsecvenţa în utilizarea unor termeni, Curtea reţine că, întradevăr, în cuprinsul art. 12^4 din legea examinată sunt folosite atât expresia „în curtea sau în interiorul Palatului Parlamentului“, cât şi expresia „în incinta Palatului Parlamentului“, însă cele două expresii au, în esenţă, aceeaşi semnificaţie, raportată la înţelesul lor obişnuit, uzual. Noţiunea „incintă“ defineşte atât suprafaţa de teren delimitată prin construcţii/gard (curte), cât şi spaţiul închis în interiorul unei construcţii (interiorul), astfel că cele două expresii mai sus menţionate, fiind sinonime, au fost utilizate în mod alternativ din raţiuni de tehnică legislativă, pentru a se evita repetitivitatea termenilor în cuprinsul aceleiaşi dispoziţii normative. În contextul acestei norme, care se referă, aşadar, atât la spaţiul exterior clădirii Palatului Parlamentului, delimitat în mod clar prin construcţie - gard, cât şi la orice spaţiu din interiorul acestei clădiri, destinatarul său nu poate pretinde un anumit grad de ambiguitate a normei care să o lipsească de previzibilitate şi claritate încât să nu poată anticipa în mod rezonabil consecinţele nerespectării ei. De altfel, chiar noţiunea „imobil“, la care se referă art. 12^1 din lege, este definită din punct de vedere cadastral ca fiind „terenul, cu sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic“ [art. 1 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015]. Prin urmare, expresiile criticate delimitează în mod clar domeniul teritorial de aplicare a legii, fără a afecta standardul de calitate a legii impus de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    48. Cât priveşte expresia „la nivelul imobilului Palatul Parlamentului“ din cuprinsul art. 12^1 din legea supusă controlului, faţă de care autorii sesizării apreciază că este neclară întrucât nu menţionează la care nivel al Palatului Parlamentului se referă, clădirea având mai multe niveluri, Curtea constată că această critică pleacă în mod deliberat de la o premisă greşită, fiind evident, printr-o simplă interpretare gramaticală în contextul acestei norme, că expresia vizată nu are în vedere sensul de „etaj“ pe care îl mai poate avea termenul „nivel“, ci pe acela al expresiei „cu referire/privire la“ pe care îl are în context sintagma „la nivelul Palatului Parlamentului“.
    49. Referitor la pretinsa ambiguitate a expresiei „comportament agresiv fizic sau verbal“, Curtea reţine că aceasta este una generică şi că are un înţeles obişnuit. Cât priveşte modalităţile de manifestare a acestui tip de comportament, Curtea observă că legiuitorul a oferit detalii doar cu privire la comportamentul agresiv verbal, care se poate realiza, exemplificativ, prin utilizarea de „cuvinte jignitoare, injurii, invective“, fără a exemplifica însă şi modalităţi de realizare a unui comportament agresiv fizic. Or, pentru a se evita aplicarea abuzivă a interdicţiei de acces, este necesar ca şi intensitatea comportamentului agresiv fizic sancţionabil să fie precizată, prin raportare la gravitatea acestuia şi la consecinţele produse fie asupra persoanelor, fie asupra bunurilor. Este adevărat că legea sancţionează şi distrugerea de bunuri aflate în patrimoniul Parlamentului, acţiune ce reprezintă, în sine, un comportament agresiv fizic, însă acesta din urmă vizează protecţia persoanelor, şi nu a bunurilor, astfel că este nevoie de precizări suplimentare în acest sens.
    50. Potrivit dreptului comun în vigoare, faptele/conduitele/ comportamentele de agresiune fizică sau verbală se pot realiza într-o multitudine de modalităţi, atât asupra persoanei, prin acţiuni de lovire şi alte vătămări, cât şi asupra patrimoniului, prin acţiuni de distrugere de bunuri, şi sunt sancţionate diferit, ca infracţiuni sau contravenţii, în funcţie de gravitatea lor.
    51. Astfel, Codul penal reglementează în partea specială infracţiunile asupra persoanei (titlul I) şi infracţiunile contra patrimoniului (titlul II), iar Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2020, reglementează şi sancţionează contravenţiile reprezentate de faptele de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, o anumită calitate oficială a subiectului pasiv al comportamentului ilicit poate reprezenta circumstanţă agravantă şi determină majorarea cu o treime a limitei speciale a pedepsei (în acest sens, a se vedea, de exemplu, art. 257-261 din cap. I Infracţiunile contra autorităţii din Codul penal). Din acest punct de vedere, se observă că legea criticată nu face niciun fel de menţiune referitoare la relaţia sa cu legislaţia incidentă din materie contravenţională şi/sau penală, ceea ce poate determina confuzie în procesul de interpretare şi aplicare.
    52. Prin urmare, Curtea reţine că legea supusă controlului necesită o serie de precizări suplimentare privind domeniul său de aplicare, atât cu privire la faptele care reprezintă, în termenii legii criticate, un comportament agresiv fizic, cât şi cu privire la subiectul activ şi subiectul pasiv al acestor fapte.
    53. Revenind la autorul - nedefinit de lege - al comportamentului ilicit, Curtea observă că acesta poate fi orice persoană care se află în incinta Palatului Parlamentului, şi anume senatori, deputaţi, alţi demnitari, înalţi funcţionari publici, invitaţi oficiali, funcţionari publici, personal angajat, reprezentanţi ai mass-mediei, vizitatori (turişti). Din perspectiva calităţilor diferite pe care le poate avea subiectul activ al comportamentului ilicit şi destinatarul interdicţiei de acces, în practică pot apărea o diversitate de situaţii, pe care legea criticată nu le precizează.
    54. Astfel, cât priveşte comportamentul agresiv fizic sau verbal ce ar putea fi atribuit parlamentarilor, este de observat că acesta constituie deja obiectul distinct de reglementare al mai multor acte normative care au la bază statutul constituţional al deputaţilor şi al senatorilor prevăzut la art. 69-72 din Legea fundamentală. Astfel, Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, stabileşte la art. 51 sfera abaterilor disciplinare şi enumeră în acest sens, la lit. d), „comportamentul injurios la adresa unui alt demnitar în şedinţele plenului, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau comisiilor ori în afara acestora, dar cu privire la exercitarea mandatului de deputat sau senator“. De asemenea, potrivit art. 52 din aceeaşi lege, sunt supuse sancţiunilor disciplinare corespunzătoare abaterile disciplinare constând în (i) violenţa fizică utilizată împotriva unui alt deputat sau senator; (ii) violenţa verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar; (iii) acţiuni prin care sunt puse în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice, a demnitarilor sau angajaţilor acesteia în incinta Camerei Deputaţilor sau Senatului, începând cu data constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Camerei.
    55. Regulamentul Senatului, Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cuprind, în acord cu Legea nr. 96/2006, norme de deontologie parlamentară, referitoare inclusiv la stabilirea şi sancţionarea abaterilor disciplinare (de exemplu, art. 125, art. 135, art. 136, art. 210-216 din Regulamentul Senatului, respectiv art. 158-160, art. 237, art. 248-254 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 40 şi 41 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului), la fel ca şi Hotărârea Parlamentului României nr. 77/2017 privind Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1131 din 14 decembrie 2023.
    56. În acest context este de precizat că imunitatea parlamentară, de care se bucură parlamentarii în virtutea art. 72 din Constituţie, oferă o dublă protecţie, în sensul că include atât beneficiul iresponsabilităţii, concretizat prin exonerarea de răspundere juridică în privinţa voturilor sau a opiniilor politice exprimate în exercitarea mandatului reprezentativ [alin. (1)], cât şi beneficiul inviolabilităţii, adică al unei răspunderi penale condiţionate [alin. (2)]. Întrucât comportamentul agresiv fizic sau verbal la care face referire legea criticată nu vizează voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, ci se raportează la un comportament agresiv fizic sau verbal concretizat prin utilizarea unui limbaj ofensator, precum şi la acţiuni de distrugere a bunurilor din patrimoniul Parlamentului, iar sancţiunea prevăzută nu este o sancţiune cu caracter penal, Curtea reţine că regimul constituţional de imunitate parlamentară, conferit de art. 72 din Constituţie, nu este aplicabil în contextul legii supuse controlului de constituţionalitate. Aşadar, comportamentul agresiv şi interdicţia la care face referire legea criticată nu cad sub incidenţa imunităţii parlamentare consacrate de art. 72 din Constituţie.
    57. În considerarea cadrului normativ în vigoare mai sus indicat şi a principiului ierarhiei actelor normative, rezultă că legea examinată se adresează parlamentarilor în mod subsecvent, numai în măsura în care comportamentul agresiv fizic sau verbal sau acţiunile de distrugere de bunuri manifestate de aceştia în incinta Palatului Parlamentului nu se încadrează în prescripţiile Legii nr. 96/2006 sau ale regulamentelor parlamentare incidente în materie, a căror aplicabilitate este deci prioritară.
    58. Incidenţa subsecventă a legii criticate se raportează, prin urmare, la o diferenţă specifică de reglementare faţă de cadrul normativ mai sus indicat şi care vizează normele deja în vigoare de conduită şi disciplină parlamentară. Un element distinctiv al legii criticate este reprezentat, de exemplu, de subiectul pasiv al comportamentului agresiv. Astfel, în concepţia legii criticate, subiectul pasiv (victima comportamentului agresiv) nu are o calitate predeterminată, în sensul că poate fi orice persoană, în timp ce legislaţia parlamentară anterior menţionată se adresează exclusiv parlamentarilor/demnitarilor şi se raportează, de principiu, la conduita parlamentară din timpul desfăşurării dezbaterilor sau a altor activităţi parlamentare, precum şi la spaţiul în care acestea se derulează, protejând, aşadar, deputaţii, senatorii sau persoanele invitate la dezbateri sau care sunt prezente la activităţile parlamentare [ilustrativ, art. 51 lit. d) teza finală din Legea nr. 96/2006, art. 160 alin. (6) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, art. 210 lit. e) şi f) din Regulamentul Senatului].
    59. Aşadar, în măsura în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei abateri disciplinare reglementate de Legea nr. 96/2006 şi/sau de regulamentul fiecăreia dintre cele două Camere ale Parlamentului sau de regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, atunci îşi poate găsi aplicabilitatea legea criticată, care sancţionează într-un mod specific manifestarea comportamentului agresiv fizic sau verbal, şi anume prin interdicţia de acces în incinta Palatului Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 24 de luni. Se remarcă în acest sens că legea criticată are vocaţia de a proteja orice persoană care se află în orice spaţiu din incinta Palatului Parlamentului, şi nu doar pe parlamentari sau alte persoane prezente în spaţiile în care se desfăşoară dezbaterile sau alte activităţi parlamentare.
    60. Cât priveşte incidenţa legii criticate în raport cu prevederile dreptului comun care reglementează infracţiunile (în Codul penal sau alte legi penale) şi contravenţiile (în Legea nr. 61/1991 sau alte legi contravenţionale) ce implică un „comportament agresiv fizic sau verbal“ prin utilizarea de „cuvinte jignitoare, injurii, invective“, Curtea reţine că această lege, având un caracter special, se aplică cu prioritate. Caracterul special al legii criticate rezultă din domeniul său particular de aplicare, care implică în primul rând un element de teritorialitate/spaţialitate clar determinat şi unic prin specificul activităţilor de interes public desfăşurate în incinta Palatului Parlamentului. Acest spaţiu, deşi se include în sens larg în noţiunea de „spaţiu public“ (expresie care nu cunoaşte însă o definiţie legală, doar termenul „public“ fiind definit de art. 176 din Codul penal ca desemnând „tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică“), prin natura activităţilor desfăşurate în acest perimetru de o serie de autorităţi de rang constituţional (Camera Deputaţilor, Senatul, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ), necesită un regim juridic distinct de siguranţă şi protecţie. Specificitatea acestui imobil impune şi justifică în acelaşi timp caracterul special al reglementării în discuţie.
    61. În considerarea celor de mai sus, Curtea conchide că legea criticată, prin obiectul de reglementare specific, se distinge prin anumite elemente care îi conferă un caracter special, în sensul că reglementează măsuri sporite de siguranţă şi protecţie a persoanelor şi bunurilor din incinta Palatului Parlamentului, distinct de legislaţia de drept comun (penal şi contravenţional) ori de legislaţia parlamentară privind reglementarea conduitei parlamentare şi a abaterilor disciplinare specifice. Din această perspectivă, Curtea consideră că raţiunea adoptării legii criticate intră în marja de apreciere a legiuitorului, instanţa de control constituţional neavând competenţa să cenzureze oportunitatea legiferării acesteia, astfel că, din punctul de vedere al scopului urmărit, legea examinată este constituţională, în ansamblul său, chiar dacă, sub aspectul tehnicii legislative de elaborare a actelor normative, legea putea fi mai amplu elaborată şi redactată în termeni mai clari, într-o manieră care să nu impună de plano utilizarea unor metode de interpretare juridică pentru determinarea sferei proprii de aplicare.

    (II.2.) Criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 alin. (1) şi (3), a art. 25 alin. (1), a art. 30 alin. (1) şi a art. 41 alin. (1) din Constituţie
    62. Autorii sesizării critică şi mecanismul de constatare şi aplicare a interdicţiei de acces în incinta Palatului Parlamentului, care, în opinia acestora, este incoerent reglementat şi aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3), ale art. 25 alin. (1), ale art. 30 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (1), norme referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, libertatea de circulaţie, libertatea de exprimare şi dreptul la muncă.
    63. Curtea reţine că, astfel cum este redactată, legea criticată înfiinţează Registrul Electronic al Persoanelor cu Interdicţie de Acces în Palatul Parlamentului şi reglementează în acest sens un cadru general. Potrivit art. 12^3 din aceasta, în termen de 30 de zile de la intrarea sa în vigoare, administratorii imobilului vor aproba prin regulamente, respectiv prin ordin, procedura de punere în aplicare a interdicţiei de acces în incinta Palatului Parlamentului.
    64. Cu toate acestea, este de resortul legiuitorului, şi nu al organului de aplicare, să prevadă în cuprinsul legii anumite criterii, condiţii şi garanţii cu privire la modalitatea de stabilire şi aplicare a interdicţiei în discuţie. Astfel, legea criticată stabileşte la art. 12^4 doar limitele minimale şi maximale ale interdicţiei de acces (între o lună şi 24 de luni), fără a conţine niciun criteriu obiectiv de apreciere a duratei concrete, aplicabile diferit în funcţie de circumstanţe diferite. În lipsa unor condiţii şi criterii obiective de individualizare stabilite în considerarea gradului de pericol social şi a consecinţelor comportamentului ilicit şi în funcţie de care interdicţia de acces să poată fi aplicată gradual, pentru o perioadă cuprinsă între minimul de o lună şi maximul de 24 de luni, marja de apreciere a organului de aplicare rămâne practic nelimitată în interiorul acestor limite şi deschisă arbitrarului. Chiar dacă nu reprezintă o sancţiune în sensul dreptului penal sau contravenţional, interdicţia accesului în incinta Palatului Parlamentului limitează temporar libertatea de circulaţie într-un spaţiu public şi este necesar ca în cuprinsul legii să fie reglementate criterii obiective care să dozeze gradual durata acestei interdicţii, în funcţie de anumite elemente sau circumstanţe clar determinate, astfel încât măsura aplicată să fie justă şi proporţională, iar norma în discuţie să fie previzibilă.
    65. Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Constituţie, însă condiţiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege. Deşi libertatea de circulaţie nu are caracter absolut şi poate fi supusă unor condiţionări, Curtea observă că restricţionarea acestei libertăţi ridică probleme particulare în contextul normativ al legii criticate, având în vedere diversitatea destinatarilor acesteia.
    66. Astfel, în măsura în care legea criticată devine aplicabilă în privinţa parlamentarilor, o atare interdicţie poate pune în discuţie exercitarea mandatului reprezentativ pe care îl au deputaţii şi senatorii, care, potrivit art. 69 alin. (1) din Constituţie, se află în serviciul poporului.
    67. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că mandatul parlamentar este o demnitate publică dobândită de membrii Camerelor Parlamentului prin alegerea de către electorat, în vederea exercitării prin reprezentare a suveranităţii naţionale, concluzie fundamentată, în principal, pe dispoziţiile constituţionale ale art. 2 alin. (1), ale art. 61 alin. (1) teza întâi şi ale art. 69 alin. (1). Constituţia mai stabileşte, în art. 63, durata mandatului Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar în art. 70, momentul la care deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului. Reprezentativitatea mandatului parlamentar, aşa cum este stabilită de dispoziţiile din Legea fundamentală citate, are importante consecinţe juridice. Una dintre acestea se referă la îndatoririle parlamentarului, care se exercită în mod continuu, din momentul la care acesta intră în exerciţiul mandatului, până la data încetării calităţii de deputat sau de senator, legiuitorul trebuind ca, prin reglementările pe care le adoptă, să nu împiedice îndeplinirea acestora. Prin urmare, împiedicarea deputatului sau senatorului de a participa la şedinţele Camerei din care face parte constituie o măsură de natură să îl împiedice să îşi realizeze mandatul dat de alegători. În considerarea faptului că fiecare parlamentar reprezintă naţiunea în întregul ei, trebuie asigurate condiţii de exercitare efectivă a mandatului, condiţii ce trebuie avute în vedere şi la reglementarea sancţiunilor disciplinare (Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013, considerentul X punctul 5, şi Decizia nr. 195 din 3 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 18 aprilie 2013).
    68. Realitatea sociopolitică a ultimilor ani a demonstrat însă că, în numele exercitării mandatului reprezentativ, persoanele alese prin vot spre a reprezenta poporul pot înţelege că dispun de o libertate nelimitată de exprimare şi pot manifesta o conduită care excedează oricărui model comportamental civilizat. Este adevărat că exprimarea liberă a opiniilor politice poate da naştere unor tensiuni de mari proporţii între autorii acestora, şi mai cu seamă într-un for legislativ, însă cuvintele defăimătoare, jignitoare şi comportamentele agresive fizice şi verbale trebuie total disociate de libertatea de exprimare a ideilor politice şi a oricărei idei, în general. O asemenea conduită este abuzivă şi depăşeşte misiunea mandatului primit prin vot, întrucât îndatoririle parlamentarului trebuie să se exercite în conformitate cu normele de conduită parlamentară, în condiţii de normalitate, dar şi cu respectarea moralei şi a ordinii publice şi a normelor de conduită interumană aplicabile, de altfel, tuturor persoanelor. Reprezentativitatea atribuită mandatului parlamentar de art. 69 din Constituţie nu poate conferi titularului acestui mandat o imunitate absolută în faţa oricărei reguli de convieţuire socială, sens în care se impune coroborarea acestui text cu art. 72 din Constituţie, care configurează regimul juridic al imunităţii parlamentare exclusiv în limitele iresponsabilităţii şi inviolabilităţii. Dincolo de aceste garanţii constituţionale de exercitare a mandatului reprezentativ, parlamentarul nu se poate situa mai presus de lege şi de morală fără a intra în coliziune cu alte valori, principii, drepturi şi concepte consacrate şi protejate în egală măsură de Constituţie, cum sunt demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor [art. 1 alin. (3)], principiul legalităţii şi supremaţia Constituţiei [art. 1 alin. (5)], egalitatea în drepturi (art. 16), respectarea ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice (art. 53), exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă, fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi (art. 57).
    69. Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa că garanţia supremă a independenţei de care se bucură, în exercitarea mandatului, orice parlamentar este înscrisă în alin. (2) al art. 69 din Constituţie, în sensul că „Orice mandat imperativ este nul“ (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 114). Mandatul reprezentativ nu înseamnă însă că deputatul sau senatorul are opţiunea de a încălca sau nu Constituţia cu bună ştiinţă, ci de a se conforma acesteia şi de a alege soluţiile legislative pe care le consideră optime în raport cu prevederile Constituţiei. Exigenţele statului de drept sunt cele care impun ca toate autorităţile statului (inclusiv Parlamentul şi parlamentarii) să respecte prevederile/ obligaţiile stabilite de actele normative adoptate, aspect care nu vizează problema naturii mandatului (reprezentativ/imperativ). O abordare contrară ar duce la concluzia inacceptabilă şi iraţională că mandatul reprezentativ ar excepta Parlamentul şi parlamentarii de la obligaţia de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituţie (Decizia nr. 678 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020, paragrafele 120 şi 121).
    70. Constituţia reprezintă ansamblul de norme juridice care împreună urmăresc consacrarea şi protejarea valorilor fundamentale într-un stat de drept şi într-o societate democratică, iar interpretarea acestor norme trebuie să urmeze nu doar litera, ci şi spiritul Constituţiei. Legiuitorul constituant, atât la momentul elaborării (în anul 1991), cât şi în cel al revizuirii (în anul 2003) Constituţiei, a conceput întreaga arhitectură constituţională a statului şi funcţionarea acestuia prezumând în mod rezonabil o interpretare sistematică şi pozitivă a tuturor normelor statuate în Legea fundamentală, şi nu o interpretare forţată sau abuzivă a acestora, care să denatureze voinţa sa.
    71. Fără a reprezenta un reviriment faţă de jurisprudenţa constituţională în materia protecţiei mandatului parlamentar reprezentativ, ci mai degrabă o continuare firească a acesteia în acord cu actuala realitate sociopolitică, instanţa de contencios constituţional arată că regimul legal de protecţie a mandatului parlamentar trebuie să respecte nu doar prevederile art. 69 din Constituţie, privite izolat, ci întregul cadru constituţional mai sus configurat, doar o reglementare care să armonizeze toate aceste exigenţe fiind în măsură să asigure un cadru de normalitate pentru buna desfăşurare a activităţii parlamentare într-un stat de drept. Exacerbarea unui drept sau a unui statut constituţional în defavoarea sau cu ignorarea altor drepturi, libertăţi, valori sau principii constituţionale dezechilibrează buna funcţionare a mecanismului statal şi afectează, în final, sănătatea şi morala socială.
    72. Prin urmare, nu poate fi exclusă de plano reglementarea prin lege a unor măsuri care, prin natura lor, sunt apte să asigure coerenţa şi eficienţa activităţii de legiferare pentru desfăşurarea acesteia în condiţii de normalitate pentru toţi participanţii la procesul legislativ, dar care să nu împiedice în mod efectiv sau pe termen lung exercitarea mandatului parlamentar. Etapa actuală de dezvoltare tehnologică şi informaţională a societăţii pune la dispoziţie o serie de mijloace moderne de comunicare la distanţă (audio-video), mijloace de neconceput în epoca elaborării şi revizuirii Constituţiei, dar care deja sunt utilizate pe scară largă inclusiv în rândul instituţiilor publice pentru realizarea activităţilor lor specifice (transmisiuni prin reţele specializate şi securizate de videoconferinţe, transmisiuni streaming, live sau on demand). Totodată, în ultimii ani s-au dezvoltat şi perfecţionat aplicaţii şi programe software care permit participarea online la şedinţele de lucru, precum şi exercitarea în siguranţă la distanţă a votului (votul electronic) şi a semnăturii (semnătura electronică).
    73. Relevante în acest sens sunt dispoziţiile art. 132 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1181 din 27 noiembrie 2024, introduse iniţial în Regulament sub forma art. 127^1 prin art. I pct. 2 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 7/2020 privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 2 aprilie 2020, care au următorul conţinut: „(1) În situaţii excepţionale, constatate de către autorităţile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremurele, actele de terorism şi alte situaţii care fac imposibilă prezenţa deputaţilor la sediul Camerei Deputaţilor, şedinţele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, şedinţele comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor, precum şi şedinţele plenului Camerei Deputaţilor se pot desfăşura prin mijloace electronice printr-o procedură aprobată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. (2) Decizia declarării unei asemenea situaţii excepţionale îi revine Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. (3) În perioada prevăzută la alin. (1) se pot dezbate şi vota prin mijloace electronice doar actele normative care sunt strâns legate de situaţia excepţională. La propunerea comitetului liderilor, se poate suplimenta ordinea de zi şi cu alte acte normative urgente.“ Potrivit art. 133, introdus iniţial în acelaşi regulament sub forma art. 131^1 prin art. unic din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 26/2022 privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 30 martie 2022, procedura mai sus reglementată se poate aplica şi în alte situaţii, pentru o perioadă limitată, aprobată de Biroul permanent la propunerea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Dispoziţii similare se regăsesc şi în Regulamentul Senatului, la art. 138 şi 139.
    74. Totodată, Regulamentul Senatului cuprinde, la art. 95, 178 şi 180, prevederi prin care este asigurată posibilitatea depunerii inclusiv în format electronic a propunerilor şi proiectelor legislative, a întrebărilor şi interpelărilor adresate Guvernului, aceleaşi modalităţi de comunicare la distanţă fiind posibile şi în cazul deputaţilor, în lipsa unor dispoziţii contrare.
    75. În concluzie, spre deosebire de perioada anterioară anului 2020, în prezent este posibilă exercitarea mandatului parlamentar în plen şi pe comisii în format hibrid, în anumite condiţii şi pentru o perioadă limitată de timp, astfel încât să se atingă un echilibru între, pe de o parte, puterile şi rolul mandatului parlamentar, rezultate din art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1), art. 69 şi 72 din Constituţie, şi, pe de altă parte, necesitatea asigurării unui climat de lucru adecvat în Parlament, prin îndepărtarea în mod temporar a prezenţei fizice a membrului Parlamentului care în precedent a manifestat un comportament perturbator pentru derularea activităţii parlamentare. În acest sens, Regulamentul fiecăreia dintre cele două Camere ale Parlamentului conţine prevederi care conferă Birourilor permanente atribuţia de a pregăti şi a asigura desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor fiecărei Camere parlamentare, adoptând în acest sens hotărâri/decizii obligatorii pentru parlamentari şi aparatul tehnic corespunzător, cu acordul sau consultarea prealabilă a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare [art. 35 alin. (1) lit. d) şi r), art. 112 şi 138 din Regulamentul Senatului, respectiv art. 32 alin. (1) lit. e) şi t), art. 132 şi 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor]. Printre aceste hotărâri sau decizii se includ şi cele adoptate pentru situaţii excepţionale, cu aplicabilitate limitată în timp, aşa cum este şi interdicţia de acces în Palatul Parlamentului aplicată unui parlamentar, astfel că este de datoria Biroului permanent al fiecăreia dintre cele două Camere ale Parlamentului să asigure buna desfăşurare a activităţii parlamentare inclusiv în această ipoteză, nu numai sub aspectul bunelor condiţii de siguranţă, ordine şi disciplină, dar şi al accesului la distanţă al parlamentarilor la lucrările specifice.
    76. Dincolo de aceste aspecte specifice calităţii de parlamentar a persoanei care ar putea cădea sub incidenţa interdicţiei de acces în incinta Palatului Parlamentului şi care pot fi reglementate în coordonatele trasate mai sus, se pune în discuţie şi problema respectării dreptului la muncă al personalului angajat în instituţiile publice cu sediul în Palatul Parlamentului sau, de exemplu, al reprezentanţilor mass-mediei prezenţi în această locaţie în interes de serviciu. Din această perspectivă, Curtea apreciază ca utilă o detaliere a efectelor juridice pe care aplicarea interdicţiei de acces la sediul angajatorului o poate avea în sfera raporturilor de serviciu/de muncă ale angajatului, precum şi interferenţa cu zona răspunderii disciplinare şi/sau delictuale specifice fiecărei categorii profesionale de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea profesională în incinta Palatului Parlamentului, permanent sau ocazional.
    77. Curtea mai reţine, faţă de criticile formulate, că dispoziţiile art. 12^4 din legea criticată, prin care se reglementează substanţa interdicţiei de acces în incinta Palatului Parlamentului, dincolo de faptul că nu graduează perioada de aplicare a interdicţiei în funcţie de anumite criterii obiectiv stabilite, nu conţine nicio referire la existenţa vreunei căi de atac puse la dispoziţia persoanei vizate, ceea ce contravine art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Întrucât actul juridic de aplicare a interdicţiei de acces emană de la administratorii imobilului „Palatul Parlamentului“, prin Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, Biroul permanent al Senatului şi ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, se deduce că actul sancţionator nu poate avea decât natura unui act administrativ cu caracter individual. În aceste condiţii, legea criticată nu precizează dacă şi în ce măsură actul juridic în discuţie se supune unui control ierarhic interior (recurs graţios), dacă este aplicabilă regula specifică actelor administrative de exercitare a controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ sau dacă, dimpotrivă, este aplicabilă teza cuprinsă în art. 126 alin. (6) din Constituţie, în temeiul căreia sunt excluse de la controlul judecătoresc actele administrative care privesc raporturile cu Parlamentul. În acest sens, Curtea aminteşte că, în materie disciplinară, Legea nr. 96/2006 prevede contestaţia drept cale de atac internă adresată spre soluţionare plenului Camerei din care face parte senatorul sau deputatul în cauză, pentru ca apoi hotărârea plenului Camerei, respectiv a plenului Camerelor reunite să poată fi atacată la Curtea Constituţională pentru verificarea legalităţii măsurii aplicate (art. 54).
    78. Cât priveşte celelalte critici, referitoare, în esenţă, la lipsa de transparenţă a aplicării măsurii, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât, contrar susţinerilor autorilor sesizării, măsura vizată este comunicată de îndată şi destinatarului său (art. 12^6 teza finală) şi, având un pronunţat caracter tehnic-administrativ, este firesc ca aceasta să fie comunicată şi înregistrată în evidenţele organelor de specialitate cu atribuţii de asigurare a accesului şi securităţii în imobilul „Palatul Parlamentului“.
    79. În concluzie, Curtea subliniază că, sub aspect extrinsec, legea criticată respectă exigenţele de legiferare pretins încălcate prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, în sensul că nu contravine principiului unicităţii de reglementare, legiuitorul având o proprie marjă de apreciere cu privire la inserarea dispoziţiilor acesteia în cuprinsul Legii nr. 267/2008, dat fiind elementul comun de teritorialitate specific ambelor acte normative.
    80. Referitor la conţinutul normativ al legii criticate, Curtea consideră, fără a constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, că ar fi adecvată îmbunătăţirea acestuia cu precizări suplimentare referitoare la relaţia dintre această lege şi alte acte normative din perspectiva efectelor juridice ale interdicţiei de acces în incinta Palatului Parlamentului asupra unor categorii diferite de destinatari (legislaţia penală, contravenţională, parlamentară sau acte juridice care normează statutul categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea profesională în acelaşi imobil).
    81. În plus, pentru respectarea dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, garantate de art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, legea criticată trebuie să cuprindă, eventual la art. 12^4, criterii obiective de individualizare care să permită proporţionalitatea aplicării interdicţiei de acces în incinta Palatului Parlamentului, precum şi precizări referitoare la eventuale căi de atac şi termenele procedurale specifice. În acest sens, Curtea observă că nu este suficient ca legea să facă referire la viitoare proceduri ce se vor adopta subsecvent, în termen de 30 de zile de la intrarea sa în vigoare, întrucât elementele mai sus menţionate sunt esenţiale pentru definirea şi aplicarea interdicţiei în discuţie, necesar a fi stabilite prin lege.
    82. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că soluţia legislativă prevăzută la art. 12^4 din Legea pentru completarea Legii nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului „Palatul Parlamentului“, care instituie interdicţia de acces în incinta Palatului Parlamentului, este neconstituţională în măsura în care nu este însoţită de garanţii şi criterii obiective de apreciere pentru aplicarea justă şi proporţională.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea pentru completarea Legii nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului „Palatul Parlamentului“, în ansamblul său, precum şi celelalte dispoziţii ale legii criticate sunt constituţionale în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2026.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Claudia-Margareta Krupenschi

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 93 din 4 februarie 2026

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"