Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anexa din 11 martie 2003
Monitorul Oficial 407 din 14 Mai 2026 (M. Of. 407/2026)
ORDIN nr. M.100 din 11 mai 2026 pentru publicarea Înţelegerii privind prelungirea Acordului dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor, semnată de partea americană la Arlington la 30 ianuarie 2026 şi de partea română la Washington la 5 martie 2026 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 407 din 14 mai 2026
Având în vedere prevederile art. 28 alin. (2) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul apărării naţionale, emite prezentul ordin.articol unicse publică în monitorul oficial al româniei, partea i, Înţelegerea privind prelungirea acordului dintre ministerul apărării naţionale din românia şi departamentul apărării al statelor unite ale americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor, semnată de partea americană la arlington la 30 ianuarie 2026 şi de partea română la washington la 5 martie 2026, prevăzută în ...
Monitorul Oficial 397 din 12 Mai 2026 (M. Of. 397/2026)
ORDIN nr. 430 din 22 aprilie 2026 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 397 din 12 mai 2026
Văzând referatul de aprobare nr. 128 din 26.01.2026, elaborat de direcţia generală siguranţa alimentelor, având în vedere prevederile art. 2 şi ale art. 24 din legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată,ţinând cont de prevederile art. 6^3 şi ale art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 din hotărârea guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile ...
Monitorul Oficial 389 din 08 Mai 2026 (M. Of. 389/2026)
DECIZIA nr. 639 din 20 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi ale anexei nr. 3 la aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 389 din 8 mai 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga ...
Monitorul Oficial 335 din 27 Aprilie 2026 (M. Of. 335/2026)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 23 aprilie 2026 privind accesul străinilor pe piaţa muncii din România, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 27 aprilie 2026
Ţinând cont de deficitul accentuat de forţă de muncă calificată cu care se confruntă economia româniei, precum şi de creşterea constantă a cererii de lucrători proveniţi din state terţe, în special în sectoare economice de importanţă strategică, fapt ce impune adoptarea unor măsuri legislative urgente pentru reglementarea procesului de plasare a străinilor pe piaţa muncii,având în vedere necesitatea adaptării cadrului normativ privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul româniei la realităţile actuale ale pieţei muncii şi la volumul crescut de solicitări formulate de angajatori în vederea încadrării în muncă a cetăţenilor proveniţi din state terţe,având în vedere obiectivul ...
Monitorul Oficial 324 din 23 Aprilie 2026 (M. Of. 324/2026)
DECIZIA nr. 168 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, precum şi a dispoziţiilor art. II alin. (1) lit. b), ale art. III şi ale art. VII lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 324 din 23 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 317 din 22 Aprilie 2026 (M. Of. 317/2026)
HOTĂRÂREA din 15 decembrie 2025 în Cauza Danileţ împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 317 din 22 aprilie 2026
(cererea nr. 16.915/21)strasbourg ┌──────────────────────────────────────┐│art. 10 • libertatea de exprimare • ││sancţiune disciplinară aplicată de ││consiliul superior al magistraturii ││unui judecător care a publicat două ││mesaje pe pagina sa de facebook • ││temei juridic suficient de precis • ││consolidarea de către marea cameră a ││principiilor care decurg din ││jurisprudenţa sa privind libertatea de││exprimare a magistraţilor pe internet ││şi pe reţelele de socializare, oferind││în acelaşi timp anumite clarificări şi││definind o serie de criterii care iau ││în considerare ...
Monitorul Oficial 308 din 17 Aprilie 2026 (M. Of. 308/2026)
DECIZIA nr. 656 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 308 din 17 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 273 bis din 06 Aprilie 2026 (M. Of. 273 bis/2026)
NORME METODOLOGICE din 24 martie 2026 de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 6 aprilie 2026
──────────conţinute de ordinul nr. 358 din 24 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 6 aprilie 2026.──────────notăabrevieri┌──────────┬───────────────────────────┐│aa-pas │albastru alcian-periodic ││ │acid schiff │├──────────┼───────────────────────────┤│adns │sistemul de notificare a ││ │bolilor la animale │├──────────┼───────────────────────────┤│aie │anemie infecţioasă ecvină ...
Monitorul Oficial 280 din 07 Aprilie 2026 (M. Of. 280/2026)
ORDIN nr. 347 din 24 martie 2026 privind aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 280 din 7 aprilie 2026
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 3 lit. g) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 269 din 03 Aprilie 2026 (M. Of. 269/2026)
HOTĂRÂRE nr. 172 din 26 martie 2026 privind modificarea codului de clasificaţie, denumirii, elementelor-cadru de descriere tehnică, adresei şi actualizarea valorii de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Autorităţii Vamale Române, comasarea numărului MF 121112 la poziţia cu numărul MF 28436, ca urmare a înscrierii în aceeaşi carte funciară, precum şi modificarea anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 269 din 3 aprilie 2026
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale hotărârii guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea codului de clasificaţie, ...








