Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 31 august 2010
Monitorul Oficial 877 din 06 Septembrie 2022 (M. Of. 877/2022)
ORDIN nr. 5.241 din 31 august 2022 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2022-2023 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 877 din 6 septembrie 2022
Având în vedere:- prevederile art. 74 alin. (5), art. 94 alin. (2) lit. e) şi ale art. 361 alin. (3) lit. b) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor),– prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare;– ...
Monitorul Oficial 851 din 30 August 2022 (M. Of. 851/2022)
DECIZIA nr. 223 din 28 aprilie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 851 din 30 august 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 831 din 24 August 2022 (M. Of. 831/2022)
ORDIN nr. 3.235 din 5 august 2022 privind clasarea imobilului situat la adresa poştală intr. Rigas 31 B, sectorul 1, municipiul Bucureşti, în Lista monumentelor istorice, cu denumirea "Casa dr. George Stoicescu", ca m - monument, categoria II - arhitectură în grupa B EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 831 din 24 august 2022
În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere referatul înregistrat la cabinetul ministrului cu nr. 5.542 din 29.07.2022 de aprobare ...
Monitorul Oficial 827 din 23 August 2022 (M. Of. 827/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.045 din 18 august 2022 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2012 privind aprobarea tarifelor pentru activităţile cu caracter specific prestate de Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 827 din 23 august 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. ii alin. (1^3) lit. d) din ordonanţa guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 93/2011, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexele nr. 1 şi 2 la hotărârea guvernului nr. 34/2012 privind aprobarea tarifelor pentru activităţile cu caracter specific prestate de compania naţională pentru controlul cazanelor, instalaţiilor de ridicat şi recipientelor sub presiune - s.a., publicată în monitorul oficial al ...
Monitorul Oficial 821 din 19 August 2022 (M. Of. 821/2022)
ORDONANŢĂ nr. 19 din 18 august 2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 821 din 19 august 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 186/2022 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2022, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1238 şi nr. 1238 bis din 28 decembrie 2021, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2022 detaliate pe capitole şi subcapitole sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare ...
Monitorul Oficial 815 din 18 August 2022 (M. Of. 815/2022)
DECIZIA nr. 367 din 29 iunie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind transmiterea unor bunuri imobile destinate activităţilor de asistenţă sanitar-veterinară, aflate în proprietatea privată a statului, din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în administrarea consiliilor locale, precum şi pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 815 din 18 august 2022
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│livia-doina ...
DECIZIA nr. 366 din 29 iunie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 815 din 18 august 2022
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│livia-doina ...
Monitorul Oficial 803 bis din 12 August 2022 (M. Of. 803 bis/2022)
ANEXE din 11 august 2022 pentru aprobarea criteriilor de calificare privind capacitatea ofertanţilor, a factorilor de evaluare şi a caietului de sarcini aferente atribuirii acordului-cadru/contractului de achiziţie publică de produse - fructe, legume, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie în cadrul Programului pentru şcoli al României EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 803 bis din 12 august 2022
──────────aprobate prin ordinul nr. 238/1.290/2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 803 din 12 august 2022.──────────anexa 1 criteriile de calificare privind capacitatea ofertanţilor şi factorii de evaluare utilizaţi în procedura de achiziţie de fructe, legume, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie în cadrul programului pentru şcoli al româniei (informaţiile se completează în seap în cadrul formularului fişa de date şi vor fi preluate în anunţul de participare. nu se va ataşa un document suplimentar faţă de fişa de date, pusă la dispoziţie de sistemul electronic)secŢiunea iautoritatea contractantăi.1. denumire şi adrese (se vor identifica toate autorităţile contractante responsabile de procedură)┌─────────────────────────┬─────────────┐│ ...
Monitorul Oficial 797 din 11 August 2022 (M. Of. 797/2022)
HOTĂRÂREA din 25 ianuarie 2022 în Cauza Dănoiu şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 797 din 11 august 2022
(cererea nr. 54.780/15 şi alte 2 - a se vedea lista din anexă)strasbourgdefinitivă20 iunie 2022┌──────────────────────────────────────┐│art. 1 din protocolul nr. 1 • ││reglementarea folosinţei bunurilor • ││reducere, dispusă de curtea de apel, a││onorariilor avocaţilor desemnaţi din ││oficiu pentru câteva mii de părţi ││civile în cadrul unui proces penal • ││lipsa unei baze legale clare şi ││previzibile, însoţite de garanţii ││suficiente împotriva arbitrarului │└──────────────────────────────────────┘hotărârea a rămas definitivă în temeiul art. 44 § 2 ...
Monitorul Oficial 789 din 09 August 2022 (M. Of. 789/2022)
DECIZIA nr. 3.827 din 28 iunie 2022 referitoare la cererea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 789 din 9 august 2022
Dosar nr. 463/44/2020 ┌───────────────────┬──────────────────┐│preşedinte: adriana│- judecător ││elena gherasim │ │├───────────────────┼──────────────────┤│emilia claudia │- judecător ││vişoiu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│vasile bîcu │- judecător ...