Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
conventie din 23 septembrie 1987

‹‹ Pagina 1 din 2

Monitorul Oficial 860 din 22 Decembrie 2010 (M. Of. 860/2010)

CONVENTIE din 9 decembrie 2009 pentru stabilirea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 860 din 22 decembrie 2010

Pãrţile la prezenta convenţie, fiind pãrţi contractante ale acordului privind cooperarea pentru prevenirea şi combaterea criminalitãţii transfrontaliere, încheiat la bucureşti la 26 mai 1999 (denumite în continuare state membre),recunoscând valoarea şi avantajele cooperãrii, structurile şi procedurile stabilite şi dezvoltate sub auspiciile iniţiativei de cooperare sud-est europene (seci),conştientizând faptul cã înfiinţarea unei societãţi bazate pe libertate, securitate şi justiţie revine tuturor naţiunilor democratice,respectând convenţia europeanã pentru protecţia drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului,fiind conştiente de faptul cã infractorii nu respectã graniţele sau frontierele şi sunt dispuşi sã le exploateze în detrimentul echitãţii şi justiţiei,ţinând cont de faptul cã antreprenorii care comit ...

Monitorul Oficial 13 din 19 Ianuarie 1999 (M. Of. 13/1999)

CONVENTIE din 16 mai 1998 intre Guvernul Romaniei si Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia privind exploatarea si intretinerea sistemelor hidroenergetice si de navigatie Portile de Fier I si Portile de Fier II EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 19 ianuarie 1999

Guvernul romaniei si guvernul federal al republicii federale iugoslavia, denumite in cele ce urmeaza parti contractante, avand in vedere prevederile: - acordului dintre republica populara romana si republica socialista federativa iugoslavia privind realizarea si exploatarea sistemului hidroenergetic si de navigatie portile de fier pe fluviul dunarea, semnat la belgrad la 30 noiembrie 1963, denumit in cele ce urmeaza acordul din 1963,; - acordului dintre republica socialista romania si republica socialista federativa iugoslavia privind modificarea si completarea acordului dintre republica populara romana si republica socialista federativa iugoslavia privind realizarea si exploatarea sistemului ...

Monitorul Oficial 475 din 16 Iulie 2007 (M. Of. 475/2007)

CONVENTIE din 5 mai 2006 de cooperare politieneasca pentru Europa de Sud-Est*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 16 iulie 2007

_________ *) traducere. preambul republica albania, bosnia şi herţegovina, republica macedonia, republica moldova, românia şi uniunea statala serbia si muntenegru, denumite in continuare parti contractante, in dorinta de a coopera pentru realizarea intereselor comune de securitate, decise sa combata in mod eficient amenintarile transfrontaliere la adresa ordinii publice şi sigurantei, precum si criminalitatea internationala, prin participarea la un parteneriat de securitate, urmarind intensificarea şi dezvoltarea cooperarii ...

LEGE nr. 214 din 2 iulie 2007 privind ratificarea Conventiei de cooperare politieneasca pentru Europa de Sud-Est, adoptata la Viena la 5 mai 2006, semnata de Romania la aceeasi data EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 16 iulie 2007

Parlamentul româniei adopta prezenta lege. articol unic se ratifica convenţia de cooperare poliţieneasca pentru europa de sud-est, adoptata la viena la 5 mai 2006, semnata de românia la aceeasi data. aceasta lege a fost adoptata de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constitutia româniei, republicata. presedintele camerei deputatilor ...

Monitorul Oficial 30 din 17 Ianuarie 2007 (M. Of. 30/2007)

HOTARARE din 8 iunie 2006 in Cauza Lupsa impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 17 ianuarie 2007

Curtea europeana a drepturilor omului sectia a treia strasbourg (cererea nr. 10.337/04) aceasta hotarare va ramane definitiva in situatiile precizate in art. 44 § 2 din conventie. ea poate fi supusa unor modificari de forma. in cauza lupsa impotriva romaniei, curtea europeana a drepturilor omului (sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, presedinte, j. hedigan, l. caflisch, c. birsan, doamna a. gyulumyan, domnii e. myjer, david thor bjorgvinsson, judecatori, si din domnul v. berger, grefier de ...

Monitorul Oficial 1032 bis din 21 Noiembrie 2005 (M. Of. 1032 bis/2005)

CONVENTIE*) din 20 mai 1987 privind simplificarea formalitatilor in comertul cu marfuri, adoptata la Interlaken la 20 mai 1987**),*1),*2) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.032 bis din 21 noiembrie 2005

_________ *) adoptata de ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 151 din 10 noiembrie 2005 , care a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.032 din 21 noiembrie 2005. **) traducere. *1) convenţia între comunitatea economicã europeanã şi republica austria, republica finlanda, republica islanda, regatul norvegiei, regatul suediei si confederaţia elveţianã privind simplificarea formalitãţilor în comerţul cu mãrfuri. jo nr. l 134 din 22.05.1987, p. 0002-0077. *2) text consolidat, actualizat la 25.06.2003. comunitatea economica europeana, ...

Monitorul Oficial 602 din 24 Decembrie 1987 (M. Of. 602/1987)

CONVENTIE DIN 23 SEPTEMBRIE 1987 intre Guvernul Republicii Socialiste Romania si Guvernul Republicii Tunisiene privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor si averii EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 60 din 24 decembrie 1987

Guvernul republicii socialiste românia şi guvernul republicii tunisiene, în dorinta de a promova şi întãri relaţiile economice între cele doua tari pe baza egalitãţii în drepturi, respectãrii principiilor suveranitãţii şi independentei naţionale, neamestecului în treburile interne avantajului reciproc, au convenit asupra urmãtoarelor dispoziţii: art. 1 persoane vizate prezenta convenţie se aplica persoanelor care sînt rezidente ale unui stat contractant sau ale ambelor state contractante. art. 2 impozite vizate 1. prezenta convenţie se aplica impozitelor pe venit ...

Monitorul Oficial 372 din 07 Septembrie 1987 (M. Of. 372/1987)

CONVENTIE din 10 martie 1987 intre Guvernul Republicii Socialiste Romania si Guvernul Republicii India pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 37 din 7 septembrie 1987

Guvernul republicii socialiste românia şi guvernul republicii india, dorind sa încheie o convenţie pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi sa promoveze şi sa întãreascã relaţiile economice dintre cele doua tari pe baza egalitãţii în drepturi şi avantajului reciproc, au convenit dupã cum urmeazã: art. 1 persoane vizate prezenta convenţie se va aplica persoanelor rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante. art. 2 impozite vizate 1. impozitele cãrora li se ...

Monitorul Oficial 34 din 28 Ianuarie 2000 (M. Of. 34/2000)

CONVENTIE nr. 166 din 9 octombrie 1987 privind repatrierea navigatorilor (revizuita)*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 28 ianuarie 2000

-------------- *) traducere. conferinţa generalã a organizaţiei internaţionale a muncii, convocatã la geneva de cãtre consiliul de administraţie al biroului internaţional al muncii şi reunita acolo la 24 septembrie 1987 în cea de a 74-a sesiune a sa, vazand ca de la adoptarea convenţiei privind repatrierea marinarilor, 1926, şi a recomandarii privind repatrierea (comandanti de nava şi ucenici), 1926, dezvoltarile din cadrul industriei navale au dus la necesitatea revizuirii convenţiei ce include elementele recomandarii, notând, de asemenea, ca progresul considerabil ce s-a realizat în cadrul ...

Monitorul Oficial 285 din 07 Octombrie 1994 (M. Of. 285/1994)

LEGE Nr. 80 din 30 septembrie 1994 privind ratificarea Conventiei europene pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, precum si a protocoalelor nr. 1 si 2 la conventie EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL Nr. 285 din 7 octombrie 1994

Parlamentul româniei adopta prezenta lege. art. 1 se ratifica convenţia europeanã pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptatã la strasbourg la 26 noiembrie 1987, precum şi a protocoalelor nr. 1 şi 2 la convenţie, adoptate la strasbourg la 4 noiembrie 1993. art. 2 În baza art. 15 al convenţiei, ministerul justiţiei este desemnat ca autoritate competenta pentru a primi notificãrile adresate guvernului româniei. aceasta lege a fost adoptatã de senat în şedinţa din 19 septembrie 1994, cu ...

‹‹ Pagina 1 din 2
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016