Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
CONVENTIE din 16 mai 1998 intre Guvernul Romaniei si Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia privind exploatarea si intretinerea sistemelor hidroenergetice si de navigatie Portile de Fier I si Portile de Fier II
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CONVENTIE din 16 mai 1998  intre Guvernul Romaniei si Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia privind exploatarea si intretinerea sistemelor hidroenergetice si de navigatie Portile de Fier I si Portile de Fier II    Twitter Facebook
Cautare document

CONVENTIE din 16 mai 1998 intre Guvernul Romaniei si Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia privind exploatarea si intretinerea sistemelor hidroenergetice si de navigatie Portile de Fier I si Portile de Fier II

EMITENT: ACT INTERNATIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 19 ianuarie 1999

Guvernul Romaniei si Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia, denumite in cele ce urmeaza parti contractante,
avand in vedere prevederile:
- Acordului dintre Republica Populara Romana si Republica Socialista Federativa Iugoslavia privind realizarea si exploatarea Sistemului hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier pe fluviul Dunarea, semnat la Belgrad la 30 noiembrie 1963, denumit in cele ce urmeaza Acordul din 1963,;
- Acordului dintre Republica Socialista Romania si Republica Socialista Federativa Iugoslavia privind modificarea si completarea Acordului dintre Republica Populara Romana si Republica Socialista Federativa Iugoslavia privind realizarea si exploatarea Sistemului hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier pe fluviul Dunarea (semnat la Belgrad la 30 noiembrie 1963), semnat la Belgrad la 10 septembrie 1976, denumit in cele ce urmeaza Acordul din 1976,;
- Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste Romania si Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind conditiile extinderii colaborarii pentru utilizarea potentialului hidroenergetic al Dunarii, semnat la Bucuresti la 19 februarie 1977, denumit in cele ce urmeaza Acordul din 1977,;
- Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste Romania si Consiliul Executiv Federal al Adunarii Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind extinderea in continuare a colaborarii pentru utilizarea potentialului hidroenergetic al Dunarii, semnat la Belgrad la 22 mai 1987, denumit in continuare Acordul din 1987, au convenit urmatoarele:

I. DISPOZITII GENERALE

ART. 1
1. Partile contractante sunt de acord ca organizatiile/intreprinderile desemnate la art. 2 din prezenta conventie sa asigure, in conditiile stabilite prin aceasta, administrarea, exploatarea, intretinerea si inlocuirea sau reconstructia obiectelor, instalatiilor si lucrarilor:
- Sistemului hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier, realizat in baza Acordului din 1963, Sistemului suplimentar de aparare, realizat in baza Acordului din 1977, si Sistemului de aparare, realizat in baza Acordului din 1987, denumite in cele ce urmeaza Sistemul Portile de Fier I,;
- Sistemului hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier II, realizat in baza Acordului din 1977, si a centralelor suplimentare, realizate in baza Acordului din 1987, denumite in cele ce urmeaza Sistemul Portile de Fier II, pe intreaga durata de existenta a acestor sisteme.
2. Lista cuprinzand obiectele, instalatiile si lucrarile care formeaza Sistemul Portile de Fier I si Sistemul Portile de Fier II va fi intocmita de Comisia mixta romano-iugoslava pentru Portile de Fier, denumita in cele ce urmeaza Comisia mixta, in baza imputernicirilor prevazute in Acordul din 1963, Acordul din 1976, Acordul din 1977 si in Acordul din 1987.
ART. 2
1. Pentru administrarea, exploatarea, intretinerea si inlocuirea sau reconstructia obiectelor, instalatiilor si lucrarilor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, care se afla pe teritoriul roman, Guvernul Romaniei desemneaza Filiala Electrocentrale "Portile de Fier", cu sediul in Drobeta-Turnu Severin, denumita in cele ce urmeaza beneficiarul roman, din cadrul Regiei Autonome de Electricitate "Renel" Bucuresti.
Pentru administrarea, exploatarea, intretinerea si inlocuirea sau reconstructia obiectelor, instalatiilor si lucrarilor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, care se afla pe teritoriul Republicii Federale Iugoslavia, Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia desemneaza Javno preduzece za proizvodnju hidroelektricne energije "Djerdap", cu sediul in Kladovo, denumita in cele ce urmeaza beneficiarul iugoslav, din cadrul Javno preduzece "Elektroprivreda Srbije" - Beograd.
In cazul cand una dintre partile contractante desemneaza o alta organizatie/intreprindere pentru administrarea, exploatarea, intretinerea si inlocuirea sau reconstructia obiectelor, instalatiilor si lucrarilor care se afla pe teritoriul statului sau va informa despre aceasta cealalta parte contractanta prin intermediul Comisiei mixte.
2. Centralele hidroelectrice ale beneficiarului roman sunt parte componenta a Sistemului energetic al Romaniei, iar centralele hidroelectrice ale beneficiarului iugoslav sunt parte componenta a Sistemului electroenergetic al Republicii Federale Iugoslavia.
Cei doi beneficiari vor functiona independent, dar sunt obligati sa asigure exploatarea si intretinerea coordonata a obiectelor, instalatiilor si lucrarilor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II si sa asigure inlocuirea sau reconstructia acestora, in conformitate cu obligatiile pe care le au potrivit Acordului din 1963, Acordului din 1976, Acordului din 1977, Acordului din 1987, contractelor incheiate intre beneficiari in baza acestor acorduri si conform obligatiilor stabilite prin prezenta conventie. In indeplinirea acestor obligatii cei doi beneficiari vor tine seama ca fiecare dintre cele doua sisteme reprezinta un ansamblu unitar hidroenergetic si de navigatie, care trebuie sa satisfaca necesitatile energeticii si ale navigatiei, precum si sa asigure apararea terenurilor riverane si stabilitatea malurilor Dunarii in modul stabilit in documentele mentionate si in prezenta conventie.

II. ORGANIZAREA EXPLOATARII

ART. 3
1. In scopul asigurarii unei exploatari rationale si coordonate a Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II, ca ansambluri unitare hidroenergetice si de navigatie, Comisia mixta a infiintat Organul comun de coordonare, denumit in cele ce urmeaza OCC, format din reprezentantii celor doi beneficiari si din organele partilor contractante competente pentru navigatie si pentru gospodarirea apelor.
2. In scopul asigurarii coordonarii permanente si operative a activitatii beneficiarilor in toate problemele de exploatare si intretinere care necesita adoptarea unor masuri si solutii coordonate, Comisia mixta a infiintat Serviciul comun de dispecer pentru energetica, denumita in cele ce urmeaza SCDE si Serviciul comun de dispecer pentru navigatie, denumit in cele ce urmeaza SCDN, ambele formate din reprezentantii beneficiarilor. Aceste servicii vor dispune de legaturi directe prin telefon, radio, telex si fax, precum si de alte mijloace de informare reciproca ce vor fi convenite de beneficiari.
3. In scopul urmaririi comportarii obiectelor principale si a lacurilor de acumulare ale celor doua sisteme, Comisia mixta a infiintat Comisia pentru urmarirea comportarii Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II, denumita in cele ce urmeaza CUC, formata din reprezentantii beneficiarilor si din alti specialisti desemnati de organele competente ale partilor contractante.
ART. 4
1. Sarcinile OCC prevazut la art. 3 pct. 1 sunt urmatoarele:
a) coordoneaza exploatarea in scopuri energetice si de navigatie a obiectelor, instalatiilor si lucrarilor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II;
b) stabileste valorile limita ale nivelurilor Dunarii si variatiile zilnice admisibile in biefurile din amonte si din aval ale Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, tinand seama de regimurile de functionare a hidrocentralelor si a organelor de evacuare, de restrictiile din sectiunile de control prevazute la art. 5 pct. 1 lit. b), de stabilitatea malurilor si de siguranta terenurilor riverane, precum si de necesitatile navigatiei;
c) stabileste valorile limita ale debitului defluent la Sistemul Portile de Fier II in functie de debitele Dunarii, tinand seama de necesitatile energeticii, navigatiei si pisciculturii, de stabilitatea malurilor, de apararea impotriva inundatiilor, precum si de nivelurile admise in sectiunile de control, prevazute la art. 8 pct. 1 si la art. 9 pct. 1;
d) indruma serviciile comune de dispecer prevazute la art. 3 pct. 2 din prezenta conventie si rezolva problemele legate de exploatarea centralelor si de asigurarea navigatiei, in cazurile cand aceste servicii nu cad de acord sau exista diferende in aceste probleme;
c) constituie Comandamentul comun pentru apararea impotriva gheturilor si inundatiilor provocate de gheturi, stabileste planul general si modul de aparare impotriva gheturilor si inundatiilor provocate de gheturi, precum si obligatiile beneficiarilor care decurg din acest plan conform art. 22;
f) constituie Comandamentul comun pentru apararea impotriva inundatiilor si apelor mari, stabileste planul general si modul de evacuare a apelor mari, precum si obligatiile beneficiarilor care decurg din acest plan;
g) stabileste planul de masuri comune care se iau de beneficiari pentru asigurarea intereselor pisciculturii;
h) stabileste modul de economisire a apei si a energiei electrice si modul de folosire optima a echipamentelor la functionarea ecluzelor;
i) adopta masuri urgente in caz de forta majora si in imprejurari exceptionale (ruperea digurilor, deteriorarea unor parti ale obiectelor, calamitati naturale etc.);
j) coordoneaza planurile de intretinere a obiectelor, instalatiilor si lucrarilor care conditioneaza functionarea Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II ca ansambluri hidroenergetice si de navigatie;
k) stabileste volumul anual al dragajelor si obligatiile beneficiarilor, conform art. 24;
l) stabileste actiuni comune atunci cand apar evenimente deosebite si in cazul poluarii Dunarii;
m) controleaza indeplinirea hotararilor pe care le-a adoptat;
n) prezinta anual rapoarte Comisiei mixte asupra activitatii sale;
o) indeplineste si alte sarcini pe care i le incredinteaza Comisia mixta.
2. OCC indeplineste sarcinile prevazute la pct. 1 din acest articol in baza Regulamentului de organizare si functionare a Organului comun de coordonare, denumit in cele ce urmeaza Regulamentul OCC, pe care il aproba Comisia mixta.
ART. 5
1. Sarcinile SCDE prevazut la art. 3 pct. 2 sunt urmatoarele:
a) elaboreaza prognozele debitelor afluente in lacul de acumulare al Sistemului Portile de Fier I;
b) stabileste potentialul hidroenergetic disponibil al Sistemului Portile de Fier I si al Sistemului Portile de Fier II, planurile si regimurile zilnice de functionare a centralelor acestor sisteme, cu respectarea restrictiilor, a tolerantelor admisibile si a variatiilor de scurta durata ale nivelurilor stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare a Serviciului comun de dispecer pentru energetica, denumit in cele ce urmeaza Regulamentul SCDE, in urmatoarele sectiuni de control de pe Dunare:
- sectiunea Gura Nerei (km D. 1.075);
- sectiunea amonte de barajul Sistemului Portile de Fier I (km D. 943);
- sectiunea Drobeta-Turnu Severin-Kladovo (km D. 933);
- sectiunea amonte de barajul Sistemului Portile de Fier II de pe cursul principal al Dunarii (km D. 863); si
- sectiunea Gura Timocului (km D. 845 + 500);
c) coordoneaza, prin planurile zilnice, functionarea centralelor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II si modul de evacuare a apelor Dunarii peste barajele deversoare ale acestor sisteme, in scopul utilizarii rationale a potentialului hidroenergetic disponibil; urmareste realizarea planurilor zilnice si le corecteaza in cazurile prevazute in Regulamentul SCDE;
d) analizeaza zilnic realizarea planului si a regimului de functionare a centralelor din ziua precedenta si stabileste marimea potentialului hidroenergetic utilizat in fiecare centrala a Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II si, in caz de abateri fata de planul si de regimul zilnic de functionare a centralelor, ia masurile prevazute in Regulamentul SCDE;
e) coordoneaza planurile de intretinere a obiectelor, instalatiilor si lucrarilor energetice;
f) coordoneaza functionarea centralelor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II cu necesitatile navigatiei;
g) dirijeaza functionarea stavilelor barajelor deversoare si a golirilor de fund;
h) tine evidenta datelor citite si inregistrate la instalatiile hidrometrice si la alte instalatii stabilite prin Regulamentul SCDE, verifica functionarea corecta a acestor instalatii si efectueaza schimbul de date obtinute, inclusiv cu organele interesate din domeniul navigatiei si al gospodaririi apelor, la cererea acestora;
i) tine evidenta datelor furnizate de instrumentele de masura a energiei electrice produse, instalate in paralel, in centralele Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, precum si de alte instrumente instalate in paralel, prevazute prin Regulamentul SCDE, si controleaza starea de functionare si precizia acestora;
j) colaboreaza cu SCDN in probleme de interes comun;
k) tine evidenta datelor conform programului stabilit de beneficiari de comun acord;
l) indeplineste hotararile si instructiunile OCC in toate problemele privind energetica si navigatia;
m) prezinta rapoarte asupra activitatii sale Comisiei mixte;
n) indeplineste si alte sarcini incredintate de catre Comisia mixta.
2. Organizarea si modul de functionare a SCDE, precum si modul de indeplinire a sarcinilor prevazute prin prezenta conventie sunt stabilite in Regulamentul SCDE, pe care il aproba Comisia mixta.
ART. 6
1. Sarcinile SCDN prevazut la art. 3 pct. 2 sunt urmatoarele:
a) dirijeaza operativ navigatia in sectorul dintre km D. 936 si km D. 949, precum si in sectorul dintre km D. 858 si km D. 868, in conformitate cu regulile speciale de navigatie pe Dunare convenite de catre organele competente ale partilor contractante si cu reglementarile nationale ale fiecarei parti contractante privind navigatia pe Dunare;
b) aplica in sectoarele sus-mentionate, fiecare pentru teritoriul statului sau, masurile privind desfasurarea navigatiei, pe care le stabilesc organele de navigatie ale partilor contractante;
c) coordoneaza ecluzarea navelor prin ecluzele ambelor sisteme, in scopul folosirii rationale si al utilizarii in egala masura a ecluzelor;
d) coordoneaza exploatarea obiectelor, instalatiilor si a lucrarilor care deservesc navigatia cu necesitatile energetice;
e) ia masuri operative in caz de forta majora si de evenimente deosebite, in scopul asigurarii navigatiei si al protejarii obiectelor, instalatiilor si lucrarilor care deservesc navigatia;
f) coordoneaza planurile de intretinere si reparatii ale obiectelor, instalatiilor si lucrarilor care deservesc navigatia, precum si ale senalelor de acces la ecluze, tinand seama de intensitatea traficului de nave pe Dunare;
g) elaboreaza instructiunile comune pentru activitatea operatorilor de la ecluze;
h) tine evidenta datelor privind ecluzarea navelor si a obiectelor plutitoare si functionarea ecluzelor;
i) colaboreaza cu SCDE in problemele de interes comun;
j) indeplineste hotararile si instructiunile OCC in toate problemele privind navigatia;
k) prezinta rapoarte anuale asupra activitatii sale Comisiei mixte;
l) indeplineste si alte sarcini care i se incredinteaza de catre Comisia mixta.
2. Organizarea si modul de functionare a SCDN, precum si modul de indeplinire a sarcinilor prevazute prin prezenta conventie sunt stabilite in Regulamentul de organizare si functionare a Serviciului comun de dispecer pentru navigatie, denumit in cele ce urmeaza Regulamentul SCDN, pe care il aproba Comisia mixta.
ART. 7
1. Sarcinile CUC prevazut la art. 3 pct. 3 sunt urmatoarele:
a) stabileste, la propunerea beneficiarilor, programele de observatii si masuratori de interes comun, care se vor face sistematic de catre beneficiari pentru regimul aluviunilor si modificarilor morfologice ale albiei, pentru modificarile chimice, biologice, termice si radiologice ale apelor Dunarii la obiectele principale, in zona obiectelor principale, in lacurile de acumulare si in zona terenurilor riverane lacurilor de acumulare ale Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II;
b) urmareste si analizeaza toate fenomenele care influenteaza stabilitatea si functionalitatea obiectelor principale ale Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, stabilitatea malurilor, modificarea morfologica a albiei, precum si calitatea apelor Dunarii in lacurile de acumulare ale acestor sisteme, pe baza documentatiei pe care beneficiarii o pun la dispozitie;
c) stabileste, la propunerea beneficiarilor, masuratori suplimentare necesare, pe baza interpretarii rezultatelor obtinute cu ocazia unor fenomene exceptionale (cutremure, viituri, zapoare, scurgeri de gheturi etc.);
d) stabileste, la propunerea beneficiarilor, metodologia de observatii si masuratori, care va asigura date pentru aprecierea comportarii Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II;
e) examineaza documentatia si rapoartele privind interpretarea rezultatelor masuratorilor si ale observatiilor prezentate de beneficiari si propune masurile necesare;
f) colaboreaza cu organele Comisiei mixte prevazute la art. 4, 5 si 6;
g) examineaza, in urma unor fenomene exceptionale, rezultatele masuratorilor si comportarea obiectelor principale, lacurilor de acumulare si a obiectelor de aparare a terenurilor riverane si propune masurile necesare;
h) prezinta Comisiei mixte rapoarte periodice privind comportarea Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II, cu concluzii si propuneri.
2. Organizarea si modul de functionare ale CUC, precum si modul de indeplinire a sarcinilor prevazute prin prezenta conventie sunt stabilite in Regulamentul de organizare si functionare a Comisiei de urmarire a comportarii Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II, denumit in cele ce urmeaza Regulamentul CUC, pe care il aproba Comisia mixta.

A. Exploatarea energetica

ART. 8
1. Beneficiarii organizeaza exploatarea permanenta a Sistemului Portile de Fier I cu nivelurile Dunarii la cote peste 69,50 mdMA la Gura Nerei, conform regimului definit in anexa nr. 1. Modul de exploatare a Sistemului Portile de Fier I in acest regim este stabilit in detaliu in Regulamentul SCDE.
2. Beneficiarii pot conveni sa organizeze temporar exploatarea Sistemului Portile de Fier I cu niveluri la cote mai mici decat cele stabilite la pct. 1.
3. Nivelurile de retentie la Sistemul Portile de Fier I vor fi coborate, pe baza hotararii comandamentelor prevazute la art. 4 pct. 1 lit. e) si f), pana la cota necesara pentru apararea impotriva ghetii sau a apelor mari.
4. In scopul limitarii riscurilor care ar putea aparea la terenurile riverane prin exploatarea Sistemului Portile de Fier I conform regimului definit in anexa nr. 1, la cererea unuia dintre beneficiari, nivelurile Dunarii la Gura Nerei vor fi coborate in comun pana la cota 69,50 mdMA. Fiecare beneficiar poate utiliza acest drept de mai multe ori in cursul unui an, fara obligatia de a-l compensa pe celalalt beneficiar, cu conditia ca functionarea cu nivelurile coborate sa nu dureze in total mai mult de 30 de zile in perioada aprilie-septembrie si nici mai mult de 10 zile in perioada octombrie-martie. Acest numar de zile cuprinde atat perioadele de coborare, cat si perioadele de ridicare a nivelului la cota prevazuta in anexa nr. 1.
Functionarea cu nivelurile coborate ale Dunarii poate dura si mai mult, caz in care partea care nu a solicitat coborarea nivelului are dreptul sa produca acea cantitate de energie electrica care i-ar fi revenit in regimul definit in anexa nr. 1.
5. Pentru evitarea sau reducerea pagubelor la terenurile riverane, la solicitarea unuia dintre beneficiari, nivelurile apelor Dunarii la Gura Nerei pot fi coborate temporar fata de cotele stabilite in baza prevederilor pct. 1, 2 sau 4, in care caz beneficiarul care a solicitat coborarea cotei va ceda celuilalt beneficiar un potential hidroenergetic egal cu potentialul pe care acesta, din cauza coborarii nivelului, nu l-a utilizat si la care avea dreptul. Beneficiarii vor stabili de comun acord modul de coborare a cotei de retentie, precum si marimea si modul de cedare a potentialului. Beneficiarii pot conveni, cu acordul dispecerilor nationali, ca in locul cedarii de potential hidroenergetic sa se livreze energie electrica. Conditiile si modul de livrare a energiei electrice vor fi stabilite de dispecerii nationali.
6. Nivelul Dunarii nu se poate cobori, in baza prevederilor pct. 2 si 5, sub cota 68,00 mdMA la Gura Nerei.
7. Fiecare beneficiar va folosi jumatate din potentialul disponibil care corespunde regimului prevazut la pct. 1, precum si in cazurile de la pct. 2 si 3.
8. Beneficiarul roman va livra beneficiarului iugoslav in cursul fiecarui an, pe intreaga durata de existenta a Sistemului Portile de Fier I, in conditiile stabilite la art. 4 pct. B lit. f) din Acordul din 1987 si la art. 8 din Contractul privind extinderea colaborarii pentru utilizarea potentialului hidroenergetic suplimentar al Dunarii la Sistemul hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier I, semnat intre cei doi beneficiari la 22 mai 1987, o cantitate de energie electrica egala cu 37,5% din productia suplimentara realizata in centrala romana a Sistemului Portile de Fier I prin utilizarea a jumatate din potentialul iugoslav din amonte de Gura Nerei peste cota 69,50 mdMA prevazuta in regimul definit in anexa nr. 1.
9. La propunerea beneficiarilor, Comisia mixta poate aproba trecerea la functionarea experimentala a Sistemului Portile de Fier I cu cote mai mari decat cele prevazute in anexa nr. 1, insa nu mai mari decat cele prevazute in anexa nr. 2. In perioada functionarii experimentale, beneficiarii vor prelucra si utiliza potentialul disponibil in conformitate cu art. 14 si cu anexa nr. 7 din Contractul privind extinderea colaborarii pentru utilizarea potentialului hidroenergetic suplimentar al Dunarii la Sistemul hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier I din 22 mai 1987.
10. Metodologia pentru stabilirea productiei suplimentare zilnice, lunare si anuale, realizate in centrala romana a Sistemului Portile de Fier I prin utilizarea a jumatate din potentialul iugoslav din amonte de Gura Nerei peste cota 69,50 mdMA, precum si modul si conditiile de livrare a energiei electrice in contul obligatiei beneficiarului roman, prevazute la pct. 8 si 9, sunt stabilite in Regulamentul SCDE.
ART. 9
1. Beneficiarii organizeaza regimul de exploatare a Sistemului Portile de Fier II, respectand urmatoarele conditii:
a) in sectiunea de control din amonte de barajul de pe cursul principal al Dunarii (km D.863), nivelul apei sa nu depaseasca cota 41,00 mdMA pana la debitul egal cu capacitatea totala de evacuare a centralelor si barajelor Sistemului Portile de Fier II corespunzatoare acestei cote. Nivelul Dunarii in aceasta sectiune de control nu trebuie sa fie mai mic de cota 39,40 mdMA. Beneficiarii pot conveni sa coboare nivelul si sub cota 39,40 mdMA pana la cota care asigura adancimea de 3,5 m in senalul navigabil, dar nu sub cota 38,50 mdMA, urmand sa se stabileasca conditiile in care se va face aceasta coborare;
b) in sectiunea de control Drobeta-Turnu Severin- Kladovo (km D.933) nivelul Dunarii sa nu depaseasca cota 42,00 mdMA pana la debitul de 10.600 mc/s si sa nu depaseasca cota 43,60 mdMA la debitul de 16.350 mc/s.
2. Pentru aplicarea prevederilor pct. 1, prin Regulamentul SCDE se stabilesc, in functie de debite, nivelurile apei din amonte de barajul de pe cursul principal al Dunarii (km D.863), tinandu-se seama de necesitatile energetice si ale navigatiei si de stabilitatea malurilor.
3. In scopul utilizarii rationale a potentialului hidroenergetic al Dunarii, la Sistemul Portile de Fier II evacuarea apelor din lacul de acumulare se va face in modul urmator:
a) la debite defluente zilnice medii planificate la Sistemul Portile de Fier II, mai mici decat debitul maxim care poate sa treaca prin 20 de hidroagregate, fiecare beneficiar evacueaza partea de debit care ii revine din impartirea zilnica a potentialului prin hidroagregatele sale, iar in cazul indisponibilitatii acestora, prin barajul sau deversor, in conformitate cu Regulamentul SCDE. Regimul de functionare a centralelor se va planifica si realiza astfel incat hidroagregatele din centrala suplimentara romana (centrala Gogosu) sa fie folosite prioritar, in limita disponibilitatii acestora;
b) la debite defluente medii zilnice planificate la Sistemul Portile de Fier II, mai mari decat debitul maxim care poate trece prin 20 de hidroagregate, evacuarea apei se va face in ordinea urmatoare:
- prin hidroagregatele din centralele de pe cursul principal al Dunarii si Bratul Gogosu;
- peste barajul deversor de pe Bratul Gogosu pana la debitul de 3.500 mc /s pe Bratul Gogosu;
- peste barajul deversor de pe cursul principal al Dunarii pana la egalizarea debitului deversat cu debitul care se deverseaza peste barajul deversor Gogosu;
- dupa egalizarea debitelor deversate peste barajul deversor de pe cursul principal al Dunarii si peste barajul deversor Gogosu, fiecare beneficiar are obligatia de a evacua prin hidroagregatele si campurile deversoare ce ii apartin jumatate din debitul defluent mediu zilnic planificat;
c) debitul prin Bratul Gogosu, stabilit la lit. b, se poate modifica tinandu-se seama de interesele energetice, de siguranta navigatiei, de modificarile morfologice din Bratul Gogosu si din albia Dunarii, precum si de stabilirea malurilor. In acest scop, periodic, la debitele Dunarii mai mari de 9.500 mc/s, beneficiarii vor face observatii si masuratori conform unui program stabilit in comun, aprobat de Comisia mixta. In baza rezultatelor acestor masuratori si a experientei in exploatare, OCC va stabili necesitatea si oportunitatea modificarii acestui debit;
d) prin Regulamentul SCDE se va stabili in detaliu modul de calcul si de impartire a potentialului utilizat, precum si modul de egalizare a energiilor electrice produse in centralele romane si iugoslave.
4. Regimul de exploatare a Sistemului Portile de Fier II, in cazul biefului aval neamenajat, nu trebuie sa provoace variatii zilnice ale nivelului Dunarii, in sectiunea de control de la Gura Timocului (km D.845 + 500), mai mari de ±30 cm fata de nivelul Dunarii care corespunde debitelor defluente medii zilnice, luand in considerare si variatiile naturale ale nivelului Dunarii la aceleasi debite. In cazul biefului aval amenajat al Sistemului Portile de Fier II, variatiile se vor stabili de catre Comisia mixta, la propunerea beneficiarilor.
5. La debitele afluente ale Dunarii, mai mari de 2.350 mc /s, debitele defluente in cazul biefului aval neamenajat al Sistemului Portile de Fier II, cu respectarea conditiilor prevazute la pct. 4, nu trebuie sa fie mai mici de 2.350 mc/s, iar in cazul debitelor afluente mai mici de 2.350 mc/s, acestea vor fi egale cu debitele afluente. Fiecare beneficiar este obligat ca prin instalatiile sale de evacuare sa asigure evacuarea a jumatate din aceste debite defluente, daca nu se convine altfel.
6. Beneficiarii sunt obligati sa participe in egala masura la asigurarea si respectarea regimului de functionare prevazut la pct. 1, 4 si 5, precum si sa respecte regimul de functionare si hotararile OCC luate in baza pct. 3 lit. c).
7. Cota de retentie la Sistemul Portile de Fier II va fi coborata, pe baza hotararii comandamentelor prevazute la art. 4 pct. 1 lit. e) si f), pana la cota necesara pentru apararea impotriva ghetii sau apelor mari.
8. Beneficiarii vor folosi in parti egale potentialul hidroenergetic disponibil in regimul de exploatare prevazut la acest articol pe toata durata de existenta a Sistemului Portile de Fier II.
ART. 10
1. Beneficiarii asigura exploatarea coordonata a Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II in cascada, in scopul utilizarii cat mai rationale a potentialului hidroenergetic al Dunarii, in conditiile prevazute la art. 8 si 9, in interesul sistemelor energetice ale celor doua tari, tinand seama ca Sistemul Portile de Fier I si Sistemul Portile de Fier II reprezinta, fiecare in parte, un ansamblu din punct de vedere hidroenergetic si de navigatie si ca functionarea Sistemului Portile de Fier II este conditionata de functionarea Sistemului Portile de Fier I.
2. In scopul asigurarii exploatarii coordonate a celor doua sisteme, SCDE va intocmi planuri zilnice de functionare, in functie de debitele Dunarii, in conformitate cu prevederile Regulamentului SCDE.
3. Beneficiarii au drepturi egale in utilizarea posibilitatilor de functionare in regim variabil a celor doua sisteme. Fiecare beneficiar poate hotari daca si in ce masura va folosi posibilitatea functionarii in regim variabil, respectand restrictiile si conditiile stabilite in prezenta conventie si in Regulamentul SCDE, precum sa utilizeze puterea maxima disponibila din centralele sale de la Sistemul Portile de Fier I si Sistemul Portile de Fier II, in conditiile stabilite prin Regulamentul SCDE.
ART. 11
1. Utilizarea in parti egale a potentialului hidroenergetic amenajat prin Sistemul Portile de Fier I si a potentialului hidroenergetic amenajat prin Sistemul Portile de Fier II se va face in felul urmator:
a) impartirea in parti egale a potentialului hidroenergetic disponibil al Dunarii se va face zilnic, separat pentru Sistemul Portile de Fier I si pentru Sistemul Portile de Fier II, prin planurile zilnice pe care le stabileste SCDE.
Marimea abaterii admisibile de la impartirea zilnica a potentialului hidroenergetic disponibil se stabileste prin Regulamentul SCDE. Eventualele diferente in utilizarea potentialului hidroenergetic, care provin din abaterile admisibile, se vor egaliza in termen de cel mult 7 zile de la data cand au aparut, daca cei doi beneficiari nu convin altfel;
b) se va considera ca potential hidroenergetic utilizat:
- potentialul prelucrat prin hidroagregate, masurat prin energia electrica produsa la bornele generatorului fiecarui hidroagregat;
- potentialul deversat prin organele de evacuare ale barajelor deversoare;
- potentialul utilizat la mersul in gol al hidro-agregatelor;
- potentialul pierdut din cauza micsorarii caderii la gratarele turbinelor;
- potentialul utilizat suplimentar din cauza variatiilor de cadere in regimul variabil de functionare a centralelor celor doua sisteme.
Modul de stabilire a potentialului utilizat si aparatele de masura necesare pentru aceasta sunt prevazute prin Regulamentul SCDE;
c) daca prin masuratori comune se constata ca randamentul unui hidroagregat, in orice zona de functionare, este mai mic cu peste 0,5% decat randamentul hidro-agregatului cu pierderile cele mai mici, la calcularea potentialului prelucrat de acel hidroagregat se va aplica factorul de corectie care se stabileste prin Regulamentul SCDE.
2. Daca unul dintre beneficiari, indiferent de motiv, nu poate sa utilizeze in intregime potentialul hidroenergetic care ii revine, partea de potential pe care nu o poate utiliza o poate ceda spre utilizare celuilalt beneficiar, daca acesta accepta. Potentialul astfel utilizat se va rambursa in termenul si in conditiile ce se vor conveni intre cei doi beneficiari.
ART. 12
1. Planurile zilnice de functionare a centralelor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, stabilite de SCDE pe baza incadrarii in restrictiile de nivel la sectiunile de control si in limitele de variatii admise, trebuie respectate intru totul de catre fiecare beneficiar.
Nici un organ al partilor contractante nu poate da dispozitii beneficiarilor sa se abata de la planurile zilnice de functionare stabilite pentru fiecare centrala.
2. Daca unul dintre beneficiari are nevoie ca in cursul unei zile sa se abata de la impartirea prevazuta la art. 11 pct. 1 lit. a), poate face aceasta numai in urma unei intelegeri prealabile cu celalalt beneficiar, care va cauta ca, in limitele posibilitatilor sistemului energetic de care apartine, sa ii vina in intampinare. Diferenta astfel creata se va egaliza, fara aplicarea nici unui coeficient, in modul si in termenele ce se vor conveni intre cei doi beneficiari.
3. La debitele afluente in lacul de acumulare al Sistemului Portile de Fier I, la care, conform prevederilor prezentei conventii si Regulamentului SCDE, nu este permisa folosirea intregii puteri instalate, fiecare beneficiar, in cazul unei avarii deosebit de grele in sistemul energetic caruia ii apartine, poate, fara aprobarea prealabila a celuilalt beneficiar, sa foloseasca intreaga putere a centralelor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II pe o durata de cel mult o ora. Beneficiarul care dintr-un astfel de motiv a depasit planul zilnic de productie a energiei electrice este obligat ca, in termen de cel mult 24 de ore, sa explice celuilalt beneficiar motivul acestei depasiri si in decurs de 7 zile de la data depasirii sa egalizeze diferenta de energie si sa refaca cota la Gura Nerei la nivelul convenit.
4. Daca un beneficiar, fara acordul celuilalt beneficiar, se abate de la planul zilnic de functionare a centralelor Sistemului Portile de Fier I sau ale Sistemului Portile de Fier II sau ale ambelor sisteme, stabilit de SCDE conform pct. 1, celalalt beneficiar are dreptul ca in perioada de functionare cu niveluri coborate ale Dunarii sa produca energia electrica corespunzatoare nivelurilor stabilite conform prevederilor art. 8 si 9. Beneficiarul care s-a abatut de la planul zilnic este obligat sa refaca nivelurile in timpul cel mai scurt.
5. Prin Regulamentul SCDE se vor prevedea, in functie de marimea abaterii de la nivelurile stabilite conform prevederilor art. 8 si 9, despagubiri pausale pentru celalalt beneficiar, in energie electrica sau potential, pentru reducerea puterii centralelor Sistemului Portile de Fier I sau ale Sistemului Portile de Fier II sau ale ambelor sisteme si pentru micsorarea sigurantei sistemului energetic de care apartin centralele celuilalt beneficiar, astfel incat nici unul dintre beneficiari sa nu aiba interes sa se abata de la planul zilnic.
Modul de plata a despagubirilor pausale se va prevedea astfel incat sa permita refacerea nivelului Dunarii in timpul cel mai scurt.
6. In cazul in care un beneficiar se abate de la programul zilnic stabilit, iar celalalt beneficiar accepta sa participe operativ la refacerea nivelului apei, renuntand partial la dreptul sau de a produce cantitatea de energie electrica care i-ar fi revenit conform pct. 4, acesta din urma va fi compensat, pentru ajutorul dat, in modul si in conditiile ce vor fi stabilite de beneficiari.
7. Persoanele, cetateni ai statului unei parti contractante, domiciliate pe teritoriul statului acesteia, carora beneficiarul celeilalte parti contractante le-a provocat pagube prin nerespectarea conditiilor prevazute la art. 8 sau 9, inainte de depunerea reclamatiei la instantele judecatoresti competente, se pot adresa Comisiei mixte prin partea sa nationala. In aceste situatii presedintii Comisiei mixte vor forma o grupa comuna de specialisti care va cerceta cazul. La propunerea acestei grupe, Comisia mixta va stabili marimea pagubelor si modul de compensare.
Daca in termen de un an Comisia mixta nu reuseste sa rezolve acest caz sau daca partile in litigiu nu accepta propunerea sa, persoana respectiva poate proceda conform prevederilor art. 19 pct. 1 din Acordul din 1963.
ART. 13
1. Legaturile electrice de inalta tensiune dintre statiile de conexiune ale celor doua centrale ale Sistemului Portile de Fier I si ale celor doua centrale ale Sistemului Portile de Fier II vor fi, de regula, deconectate. Aceste legaturi se vor folosi numai in cazul schimburilor de energie electrica dintre cele doua sisteme energetice nationale.
2. Modul si conditiile de folosire a legaturilor electrice dintre centrale pentru alimentarea serviciilor proprii se vor reglementa de catre cei doi beneficiari prin regulamente speciale.
ART. 14
1. In scopul imbunatatirii utilizarii potentialului hidroenergetic al Dunarii la Sistemul Portile de Fier I si la Sistemul Portile de Fier II, beneficiarii vor analiza posibilitatea si oportunitatea cresterii nivelurilor maxime in urmatoarele profiluri de control de pe Dunare:
- in profilul amonte de barajul Sistemului Portile de Fier I (km D.943), pana la cota 70,00 mdMA;
- in profilul Drobeta-Turnu Severin-Kladovo (km D.933), pana la cota 42,50 mdMA, la debite pana la 12.600 mc/s;
- in profilul amonte de barajul Sistemului Portile de Fier II, pe cursul principal al Dunarii (km D.863), pana la cota 41,40 mdMA.
2. La propunerea comuna a beneficiarilor, Comisia mixta poate aproba trecerea la exploatarea Sistemului Portile de Fier I sau a Sistemului Portile de Fier II, cu nivelurile prevazute la pct. 1, in conditiile pe care beneficiarii le vor conveni in prealabil.

B. Exploatarea ecluzelor

ART. 15
1. Asigurarea continuitatii navigatiei prin ecluze este obligatia comuna a celor doi beneficiari.
2. Obiectele si instalatiile care servesc pentru navigatie in cadrul Sistemului Portile de Fier I si al Sistemului Portile de Fier II vor fi folosite in felul urmator:
a) obiectele si instalatiile care servesc pentru navigatie in cadrul Sistemului Portile de Fier I, intre km D.936 si km D.949, si in cadrul Sistemului Portile de Fier II, intre km D.858 si km D.868, vor fi astfel folosite incat sa se asigure conditii normale de desfasurare a navigatiei;
b) ecluzarea navelor se va face, de regula, in sens unic - alternativ, amonte si aval, sau intr-un singur sens, prin fiecare ecluza;
c) capacitatile ecluzelor se vor folosi optim, in scopul trecerii unui numar cat mai mare de nave cu un numar cat mai mic de ecluzari;
d) SCDN asigura coordonarea functionarii ecluzelor pentru fiecare sistem in parte, tinand seama ca, de regula, ambele ecluze din fiecare dintre cele doua sisteme sa efectueze un numar egal de ecluzari spre amonte si spre aval in cursul unui an;
e) in cazul in care la sfarsitul anului apare o diferenta la numarul de ecluzari efectuate, beneficiarul care a efectuat un numar mai mic de ecluzari va compensa aceasta diferenta in anul urmator prin efectuarea unui numar suplimentar corespunzator de ecluzari. Calculul diferentei numarului de ecluzari si compensarea acestei diferente se face separat pentru fiecare dintre cele doua sisteme;
f) in cazul in care pana la sfarsitul anului urmator diferenta numarului de ecluzari nu se compenseaza in totalitate, iar beneficiarii nu convin asupra modului de compensare a diferentei ramase, beneficiarul interesat poate prezenta aceasta problema spre rezolvare OCC. Daca OCC nu solutioneaza aceasta problema in termen de 6 luni, beneficiarul interesat o va prezenta spre rezolvare Comisiei mixte;
g) OCC va stabili in fiecare an, cel mai tarziu pana la data de 1 decembrie, la propunerea SCDN, perioadele de intrerupere a functionarii ecluzelor in anul urmator, in vederea executarii reviziilor tehnice si a reparatiilor planificate de catre fiecare beneficiar, astfel incat sa se asigure ca in fiecare sistem sa existe in permanenta cate o ecluza in exploatare;
h) in cazul in care se ajunge la o intrerupere neplanificata a functionarii unei ecluze, cealalta ecluza din cadrul aceluiasi sistem va prelua intreaga activitate de ecluzare. In situatia exceptionala in care nici cealalta ecluza nu este in stare de functionare, SCDN va analiza operativ starea ambelor ecluze si va hotari care dintre acestea va putea fi pusa in functiune mai repede cu minimum de lucrari.

III. INTRETINEREA SI INLOCUIREA SAU RECONSTRUCTIA

ART. 16
1. In conformitate cu prevederile art. 10 pct. 2 din Acordul din 1963, ale art. 19 pct. 2 din Acordul din 1977 si ale art. 23 din Acordul din 1987, fiecare beneficiar este obligat sa asigure ca obiectele, instalatiile si lucrarile Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, care ii apartin si care conditioneaza functionarea normala a acestor sisteme ca ansambluri hidroenergetice si de navigatie, sa fie folosite in scopurile pentru care au fost executate si sa fie mentinute permanent in stare buna de exploatare pe toata durata de existenta a acestor sisteme.
Conditiile tehnice de intretinere a acestor obiecte, instalatii si lucrari se stabilesc prin regulamentele prevazute la art. 4 pct. 2, art. 5 pct. 2 si la art. 6 pct. 2.
2. Prin intretinerea obiectelor, instalatiilor si a lucrarilor, in sensul prevederilor pct. 1, se intelege atat intretinerea curenta, cat si toate celelalte tipuri de reparatii.
3. Fiecare beneficiar este obligat sa se abtina de la orice actiune care ar putea impiedica utilizarea obiectelor, instalatiilor si a lucrarilor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, care apartin celuilalt beneficiar.
4. Daca unul dintre beneficiari, prin nerespectarea conditiilor tehnice de intretinere prevazute in regulamentele comune, provoaca pierderi de apa sau reduceri de caderi peste tolerantele admisibile, dupa constatarea de catre beneficiari a acestora, va compensa celuilalt beneficiar energia electrica pe care acesta nu a produs-o din aceasta cauza, in modul si in conditiile ce vor fi stabilite de beneficiari.
5. Fiecare beneficiar suporta cheltuielile de intretinere a obiectelor, instalatiilor si a lucrarilor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, de pe teritoriul statului sau.
ART. 17
1. In cazul in care uzura fizica normala a unor obiecte, instalatii si lucrari ale Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II face imposibila sau impiedica exploatarea acestor sisteme in conditiile prevazute prin prezenta conventie, beneficiarul caruia ii apartin aceste obiecte, instalatii si lucrari este obligat sa asigure inlocuirea sau reconstructia lor si sa suporte cheltuielile respective.
2. Fac exceptie de la prevederile pct. 1 obiectele, instalatiile si lucrarile pentru apararea terenurilor iugoslave riverane lacului de acumulare al Sistemului Portile de Fier I la cota de retentie 68,00 mdMA la Gura Nerei, care au fost stabilite de Comisia mixta sa intre in categoria prevazuta la art. 10 pct. 5 din Acordul din 1963. Cheltuielile de inlocuire sau de reconstructie a acestor obiecte, instalatii si lucrari vor fi suportate in parti egale de catre ambii beneficiari.
3. Modul de aplicare a prevederilor pct. 2 pentru perioada de pana la sfarsitul anului 2050 este stabilit prin Contractul dintre beneficiari din 14 decembrie 1995, incheiat in baza hotararii Comisiei mixte de la Sesiunea a 52-a.
Pentru perioada urmatoare anului 2050 modul de aplicare a prevederilor pct. 2 se va stabili de Comisia mixta.
4. Partile contractante sunt de acord ca, in scopul asigurarii conditiilor desfasurarii continue a navigatiei in zona obiectelor principale ale Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, sa asigure mijloacele financiare necesare pentru inlocuirea, reconstructia sau retehnologizarea ecluzelor, fiecare pe teritoriul statului sau.
Marimea cheltuielilor si modul de asigurare a acestora se vor stabili de partile contractante, la propunerea Comisiei mixte.
ART. 18
1. In cazul in care in perioada de exploatare, ca o consecinta a fortei majore, se produce deteriorarea sau distrugerea unor obiecte, instalatii sau lucrari ale Sistemului Portile de Fier I sau ale Sistemului Portile de Fier II, facand imposibila sau impiedicand exploatarea Sistemului Portile de Fier I sau a Sistemului Portile de Fier II de catre cei doi beneficiari, in regimul prevazut la art. 8 si 9, cheltuielile de remediere a acestor obiecte, instalatii si lucrari vor fi suportate in parti egale de cei doi beneficiari.
2. La propunerea beneficiarilor, Comisia mixta va intocmi lista cuprinzand obiectele, instalatiile si lucrarile care intra in categoria mentionata la pct. 1. In cazul in care unele dintre aceste obiecte, instalatii sau lucrari vor fi deteriorate sau distruse ca urmare a fortei majore, Comisia mixta, la propunerea beneficiarilor, va stabili modul de reparatie sau de reconstructie, termenul in care trebuie facuta reparatia sau reconstructia, valoarea cheltuielilor, precum si regimul provizoriu de exploatare a Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II in timpul reparatiei sau al reconstructiei.
3. Daunele aparute ca o consecinta a fortei majore, in perioada exploatarii la obiectele, instalatiile si lucrarile Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II care nu intra in categoriile prevazute la pct. 1 si 2, sunt suportate de fiecare beneficiar pe teritoriul statului sau.
4. Prin forta majora, in sensul acestui articol, se intelege catastrofele naturale. Apele mari, gheata si cutremurele sunt considerate forta majora, numai daca intensitatea lor depaseste limitele prevazute prin proiectele Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II.
ART. 19
1. Beneficiarii sunt obligati ca, fiecare pe teritoriul statului sau, iar daca este necesar, impreuna, sa urmareasca modul de comportare a obiectelor principale si a lacurilor de acumulare ale Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, iar in cazul aparitiei unor fenomene care influenteaza functionarea normala a acestora, inclusiv stabilitatea malurilor si siguranta terenurilor riverane, sa ia masurile operative necesare si sa informeze CUC, punandu-i la dispozitie documentatia si datele necesare pentru examinarea acestor fenomene.
2. Masuratorile si documentatia tehnica pentru urmarirea comportarii obiectelor Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, prevazute in programele intocmite conform art. 7 pct. 1, se vor efectua, respectiv elabora, de catre fiecare beneficiar pentru obiectele de pe teritoriul statului sau, care va suporta cheltuielile necesare, iar masuratorile din lacurile de acumulare se vor efectua astfel incat volumul fizic al lucrarilor sa fie egal pentru ambii beneficiari.
ART. 20
In scopul asigurarii operativitatii in exploatarea si in intretinerea Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II, beneficiarii pot sa isi imprumute unul altuia materiale, parti de echipamente, piese de schimb si sa presteze servicii in valoare totala anuala de pana la 2.000.000 dolari S.U.A. pentru fiecare parte, in conditiile care vor fi stabilite de beneficiari, in comun, prin contracte.
ART. 21
Ca participare paritara la consumul de energie electrica pentru functionarea statiilor de pompare in scopul apararii terenurilor riverane in regimul de exploatare a Sistemului Portile de Fier I, prevazut la art. 8, beneficiarul roman, pe langa obligatiile stabilite la art. 8, va livra beneficiarului iugoslav 10,67 GWh energie electrica pe an. Termenele si conditiile de livrare vor fi convenite de catre beneficiari.

IV. APARAREA IMPOTRIVA GHETURILOR SI APELOR MARI

ART. 22
1. Cei doi beneficiari isi vor indeplini obligatiile in legatura cu prevenirea consecintelor daunatoare care ar putea aparea prin aglomerare de gheturi in lacurile de acumulare ale Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, astfel:
a) prin variatia nivelului biefului din amonte la barajele celor doua sisteme, atunci cand aceasta poate sa contribuie la spargerea si la evacuarea gheturilor sau la prevenirea formarii zapoarelor;
b) prin interventia spargatoarelor de gheata, in scopul prevenirii formarii zapoarelor.
2. Beneficiarii vor respecta planurile zilnice de aparare impotriva gheturilor, pe care le stabileste Comandamentul comun pentru apararea impotriva gheturilor si inundatiilor provocate de gheturi, pe baza planului general pe care il intocmeste OCC conform art. 4 pct. 1 lit. e), prin care se precizeaza mai detaliat si zonele de actiune a navelor pentru spargerea ghetii, in functie de aparitia ei si de formarea zapoarelor in lacurile de acumulare.
3. Beneficiarii vor interveni cu navele necesare pentru spargerea ghetii in urmatoarele sectoare:
a) beneficiarul iugoslav, pe sectorul Dunarii amonte de Gura Nerei pana la limitele lacului de acumulare, pe care le-a stabilit Comisia mixta (anexa nr. 3 la prezenta conventie);
b) beneficiarul roman, pe sectorul Dunarii intre obiectul principal al Sistemului Portile de Fier II si Gura Nerei.
In cazurile urgente, in baza hotararii Comandamentului comun pentru apararea impotriva gheturilor si inundatiilor provocate de gheturi, navele pentru spargerea ghetii vor interveni si in comun, indiferent de aceasta impartire pe sectoare.
4. Pentru indeplinirea obligatiilor prevazute la pct. 1 lit. b) al prezentului articol, pana la sfarsitul anului 2000 fiecare beneficiar va asigura cate doua nave spargatoare de gheata cu putere corespunzatoare, capabile sa impiedice formarea zapoarelor, respectiv sa functioneze intr-un strat de gheata cu o grosime de cel putin 0,5 m.
Caracteristicile in detaliu ale navelor spargatoare de gheata se vor stabili printr-un proiect tehnic pe care beneficiarii il vor intocmi pana la sfarsitul anului 1998 si il vor adopta pana la sfarsitul anului 1999.
Dupa incheierea fiecarui sezon de aparare impotriva ghetii, beneficiarii vor prezenta Comisiei mixte un raport comun cu propuneri de marire a eficacitatii apararii impotriva gheturilor.
In baza studiilor comune si a aprecierii eficacitatii apararii impotriva ghetii, beneficiarii vor propune Comisiei mixte sa aprobe eventuala marire a numarului de nave spargatoare de gheata, in scopul indeplinirii obligatiilor prevazute in prezentul articol.
Pana la construirea numarului necesar de nave spargatoare de gheata, fiecare beneficiar este obligat sa asigure in perioada de aparare impotriva ghetii un numar suficient de nave si alte mijloace capabile sa indeplineasca obligatiile prevazute in prezentul articol.
5. Fiecare beneficiar va suporta cheltuielile necesare pentru indeplinirea obligatiilor sale prevazute in prezentul articol.
ART. 23
1. In cazul in care, conform prognozei debitului afluent, se asteapta ape mari, beneficiarii sunt obligati ca, in scopul prevenirii daunelor la terenurile riverane din amonte si din aval de barajele Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, sa evacueze la timp apa din lacurile de acumulare, in conformitate cu planurile zilnice pe care Comandamentul comun pentru apararea impotriva inundatiilor si apelor mari le stabileste pe baza planului general pe care il intocmeste OCC, conform art. 4 pct. 1 lit. f).
Daca prin aceste planuri nu se prevede altfel, beneficiarii vor evacua apa din lacul de acumulare al Sistemului Portile de Fier I in parti egale, prin hidroagregatele si campurile deversoare ale barajelor, iar din lacul de acumulare al Sistemului Portile de Fier II, conform art. 9 pct. 3.
2. Sarcinile concrete ale SCDE in indeplinirea obligatiilor prevazute la pct. 1 al acestui articol, sarcini care rezulta din planurile zilnice de aparare impotriva inundatiilor, precum si din hotararile Comandamentului comun pentru apararea impotriva inundatiilor si apelor mari, vor fi stabilite prin Regulamentul SCDE.
3. Pagubele care apar la terenurile riverane sau le terte persoane, ca o consecinta a faptului ca unul dintre beneficiari nu a respectat obligatiile prevazute la pct. 1 sau la pct. 2 ale acestui articol, se suporta de beneficiarul care nu a respectat planul convenit de evacuare a apelor mari.
4. Pagubele care apar la terenurile riverane sau la terte persoane, in aval de Sistemul Portile de Fier II, din cauza ca unul dintre beneficiari nu a respectat planul zilnic de functionare prevazut la art. 12 pct. 1 si prin aceasta a provocat variatii de nivel ale Dunarii la Gura Timocului mai mari decat cele admise la art. 9 pct. 4, se suporta de beneficiarul care nu a respectat planul zilnic de functionare.

V. APARAREA IMPOTRIVA ALUVIUNILOR

ART. 24
1. In scopul inlaturarii consecintelor negative ale depunerilor de aluviuni in lacul de acumulare al Sistemului Portile de Fier I si in lacul de acumulare al Sistemului Portile de Fier II, la propunerea CUC, pana la sfarsitul trimestrului III al fiecarui al patrulea an, OCC va stabili pentru urmatoarea perioada de 4 ani:
a) volumul anual de dragaje care trebuie executat in aval de Gura Velika Morava, ca o consecinta a depunerilor de aluviuni care se produc prin exploatarea Sistemului Portile de Fier I in regimurile stabilite prin Acordul din 1963 si prin Acordul din 1977;
b) volumul anual suplimentar de dragaje care trebuie executat in aval de Gura Velika Morava, ca o consecinta a depunerii de aluviuni care se produc prin exploatarea Sistemului Portile de Fier I in regimurile cu cote peste 69,50 mdMA la Gura Nerei;
c) volumul anual al dragajelor care trebuie executat in lacul de acumulare al Sistemului Portile de Fier I pentru inlaturarea aluviunilor din afluentii Dunarii de pe teritoriul roman;
d) volumul anual de dragaje care trebuie executat in amonte de Gura Velika Morava, pe Dunare si pe afluenti, pana la limitele remuului, pe care le-a stabilit Comisia mixta (anexa nr. 3 la prezenta conventie). Acest volum se va obtine prin scaderea din volumul total de dragaje a volumului care se dragheaza anual in regimul natural al Dunarii;
e) volumul anual de dragaje care trebuie executat in lacul de acumulare al Sistemului Portile de Fier II intre km D. 863 si km D. 943;
f) modul de dragaj si locurile de depozitare a materialului rezultat din dragaje.
Defalcarea volumelor anuale de dragaje pe categoriile prevazute la lit. a) si b) se va face pe baza unei metodologii pe care, la propunerea beneficiarilor, o va aproba Comisia mixta.
2. Beneficiarii vor suporta cheltuielile pentru dragajele precizate la pct. 1, in felul urmator:
a) beneficiarul iugoslav va asigura pe cheltuiala sa volumul de dragaje prevazut la pct. 1 lit. a), precum si volumul de dragaje prevazut la pct. 1 lit. d), care se dragheaza anual in regimul natural al Dunarii;
b) beneficiarul roman va asigura pe cheltuiala sa volumul de dragaje prevazut la pct. 1 lit. c);
c) fiecare beneficiar va asigura pe cheltuiala sa jumatate din volumul de dragaje prevazut la pct. 1.
3. Beneficiarul roman isi va indeplini obligatiile prevazute la pct. 2, in primul rand in sectorul situat intre Gura Nerei si barajele Sistemului Portile de Fier II, prin executarea volumului de dragaje stabilit pentru acest sector, conform pct. 1. Daca prin aceasta nu isi poate indeplini obligatiile, el va asigura restul volumului de dragaje pe sectorul din amonte de Gura Nerei.
4. Dragarea senalelor navigabile din aval de obiectul principal al Sistemului Portile de Fier II, de la punctul de bifurcare aflat la km D. 858 pana la obiectul principal al Sistemului Portile de Fier II, se va asigura de partile contractante, fiecare pe teritoriul statului sau.

VI. PREVEDERI FINALE

ART. 25
Partile contractante sunt de acord ca Protocolul de trecere a frontierei de stat romano-iugoslave in legatura cu realizarea Sistemului hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier de pe fluviul Dunarea, semnat la Belgrad la 30 noiembrie 1963, sa se aplice si in legatura cu realizarea prevederilor prezentei conventii.
ART. 26
Eventualele diferende in legatura cu interpretarea si aplicarea prevederilor prezentei conventii se vor solutiona potrivit procedurii prevazute la art. 21 din Acordul din 1963.
ART. 27
La data intrarii in vigoare a prezentei conventii inceteaza valabilitatea Conventiei dintre Guvernul Republicii Socialiste Romania si Consiliul Executiv Federal al Adunarii Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind exploatarea si intretinerea Sistemelor hidroenergetice si de navigatie Portile de Fier I si Portile de Fier II, semnata la Belgrad la 22 mai 1987.
ART. 28
Eventualele modificari si completari ale prezentei conventii si ale regulamentelor OCC, SCDE, SCDN si CUC se vor face dupa aceeasi procedura potrivit careia au fost aprobate.
ART. 29
Prezenta conventie se aplica pe toata durata de existenta a Sistemului Portile de Fier I si a Sistemului Portile de Fier II si se va inainta spre aprobare conform prevederilor legislatiei nationale a statului fiecarei parti contractante.
Prezenta conventie va intra in vigoare la data ultimei notificari prin care partile contractante se instiinteaza reciproc, in scris, asupra indeplinirii cerintelor legislatiei lor interne pentru intrarea in vigoare a prezentei conventii.
Semnata la Drobeta-Turnu Severin la 16 mai 1998, in doua exemplare originale, fiecare in limba romana si in limba sarba, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru Guvernul Romaniei,
Nicolae Staiculescu

Pentru Guvernul federal al Republicii
Federale Iugoslavia,
Dr. Rade Filipovic


ANEXA 1



REGIMUL
de exploatare permanenta a Sistemului Portile de Fier I cu nivelurile Dunarii la cote peste 69,50 mdMA la Gura Nerei (art. 8 pct. 1 din conventie)

1. Regimul de exploatare permanenta a Sistemului Portile de Fier I, prevazut la art. 8 pct. 1 din conventie, este definit prin urmatoarele cote ale nivelurilor apelor Dunarii la Gura Nerei:

─────────────────────────────────────────────────────────────
Debitul afluent mediu zilnic Nivelul Dunarii in sectiunea
al Dunarii la Gura Nerei de control la Gura Nerei
(mc/s) (mdMA)
──────────────────────────────
minim maxim maxim de
mediu mediu scurta
zilnic zilnic durata
─────────────────────────────────────────────────────────────
1 2 3 4
─────────────────────────────────────────────────────────────
Pana la 3.000 Nivelurile care corespund
nivelurilor medii zilnice la
baraj pentru cota maxima de
scurta durata 69,59 mdMA
la baraj
─────────────────────────────────────────────────────────────
3.000 69,52 69,70 69,81
─────────────────────────────────────────────────────────────
3.500 69,58 69,77 69,87
─────────────────────────────────────────────────────────────
4.000 69,63 69,80 69,92
─────────────────────────────────────────────────────────────
4.500 69,69 69,86 69,97
─────────────────────────────────────────────────────────────
5.000 69,75 69,90 70,02
─────────────────────────────────────────────────────────────
5.500 69,85 69,95 70,10
─────────────────────────────────────────────────────────────
6.000 69,95 70,00 70,17
─────────────────────────────────────────────────────────────
6.500 70,05 70,05 70,25
─────────────────────────────────────────────────────────────
7.000 70,11 70,11 70,31
─────────────────────────────────────────────────────────────
7.500 70,18 70,18 70,38
─────────────────────────────────────────────────────────────
8.000 70,25 70,25 70,40
─────────────────────────────────────────────────────────────
8.400 70,30 70,30 70,40
─────────────────────────────────────────────────────────────
De la 8.400 pana la Q1 70,30 70,30 70,40
─────────────────────────────────────────────────────────────
Peste Q1 Nivelurile care corespund
nivelului apei la baraj
la cota de 63,00 mdMA
─────────────────────────────────────────────────────────────



Q1 este debitul afluent la care, cu nivelul biefului din amonte in profilul barajului Sistemului Portile de Fier I la cota 63,00 mdMA, se realizeaza la profilul Gura Nerei nivelul la cota 70,30 mdMA (valoarea orientativa este de 11.500 mc/s). Acest debit va fi stabilit de catre beneficiari, prin masuratori comune.
Pentru debite afluente intre cele cuprinse in coloana 1, nivelurile Dunarii la Gura Nerei vor fi stabilite prin interpolare lineara.
2. La debite afluente ale Dunarii mai mici de 6.500 mc/s, nivelurile medii zilnice la Gura Nerei se stabilesc de catre beneficiari prin planurile zilnice de exploatare, intre valorile cuprinse in coloanele 2 si 3 din tabelul de la pct. 1, tinandu-se seama de necesitatile sistemelor energetice, de prognoza debitelor afluente ale Dunarii si de incadrarea in restrictiile din sectiunile de control ale Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, precum si din sectiunea de control de la Gura Timocului.
3. In regimul variabil de functionare a centralelor Sistemului Portile de Fier I, fata de nivelurile medii zilnice stabilite in planurile zilnice de exploatare sunt permise variatii ale nivelului in cursul unei zile nu mai mari de ±20 cm, cu mentiunea ca in cursul zilei sa nu se depaseasca nivelurile maxime stabilite in coloana 4 din tabelul de la pct. 1, iar nivelul la baraj sa nu depaseasca nici pe scurta durata cota 69,59 mdMA.
4. Nivelurile Dunarii prevazute la pct. 1 pot fi coborate in conformitate cu art. 8 pct. 2, 3, 4, 5 si 6 din conventie.
5. Evacuarea apelor mari la Sistemul Portile de Fier I se va face astfel incat sa nu se provoace pagube pe terenurile riverane din amonte si din aval. In acest scop, la debitul afluent al Dunarii mai mic de Q1 debitul evacuat va fi mai mic sau aproximativ egal cu Q1, iar la debit afluent mai mare de Q1 debitul evacuat va fi egal cu debitul afluent. Nivelul biefului din amonte in sectiunea barajului Sistemului Portile de Fier I la debitul afluent al Dunarii egal sau mai mare de Q1 va fi cota de 63,00 mdMA. Modul de evacuare a debitelor la ape mari, restrictiile si tolerantele admise in sectiunile de control ale Sistemului Portile de Fier I si ale Sistemului Portile de Fier II, precum si in sectiunea de control de la Gura Timocului se stabilesc prin Regulamentul SCDE prevazut la art. 5 din Conventie.
6. Nu este permis ca nivelurile de scurta durata ale Dunarii cuprinse in coloana 4 din tabelul de la pct. 1 sa fie mentinute mai mult de 5 ore in cursul unei zile.
Limitele reale ale remuului, in cazul unor debite mai mari ale Dunarii si ale afluentilor, se gasesc in aval de limitele stabilite mai sus, ceea ce inseamna ca ele sunt variabile in functie de debit.
Aceste limite ale remuului corespund conditiilor de exploatare a Sistemului Portile de Fier I in regimul cu cote peste 69,50 mdMA la Gura Nerei, definit in prezenta anexa la conventie, si sunt valabile pentru aplicarea prevederilor conventiei in legatura cu apararea impotriva aluviunilor (art. 24 pct. 1 lit. d).

ANEXA 2



NIVELURILE
Dunarii la Gura Nerei, care nu vor fi depasite in functionarea experimentala a Sistemului Portile de Fier I (art. 8 pct. 9 din conventie)

─────────────────────────────────────────────────────────────
Debitul afluent mediu zilnic Nivelurile medii zilnice ale
al Dunarii la Gura Nerei Dunarii la Gura Nerei
(mc/s) (mdMA)
─────────────────────────────────────────────────────────────
1 2
─────────────────────────────────────────────────────────────
Pana la 3.000 Nivelurile care corespund
nivelurilor medii zilnice la
baraj pentru cota maxima de
scurta durata 69,59 mdMA
la baraj
─────────────────────────────────────────────────────────────
3.000 69,70
─────────────────────────────────────────────────────────────
3.500 69,77
─────────────────────────────────────────────────────────────
4.000 69,80
─────────────────────────────────────────────────────────────
4.500 69,90
─────────────────────────────────────────────────────────────
5.000 70,01
─────────────────────────────────────────────────────────────
5.500 70,12
─────────────────────────────────────────────────────────────
6.000 70,22
─────────────────────────────────────────────────────────────
6.500 70,33
─────────────────────────────────────────────────────────────
7.000 70,44
─────────────────────────────────────────────────────────────
7.500 70,54
─────────────────────────────────────────────────────────────
8.000 70,65
─────────────────────────────────────────────────────────────
8.500 70,68
─────────────────────────────────────────────────────────────
9.000 70,71
─────────────────────────────────────────────────────────────
9.500 70,74
─────────────────────────────────────────────────────────────
10.000 70,78
─────────────────────────────────────────────────────────────
10.500 70,81
─────────────────────────────────────────────────────────────
11.000 70,84
─────────────────────────────────────────────────────────────
11.500 70,87
─────────────────────────────────────────────────────────────
12.000 70,90
─────────────────────────────────────────────────────────────
De la 12.000 pana la Q2 70,90
─────────────────────────────────────────────────────────────
Peste Q2 Nivelurile care corespund
nivelului apei de la
baraj la cota 63,00 mdMA
─────────────────────────────────────────────────────────────



Q2 este debitul afluent la care, cu nivelul biefului din amonte in sectiunea barajului Sistemului Portile de Fier I la cota 63,00 mdMA, se realizeaza in profilul Gura Nerei nivelul la cota 70,90 mdMA (valoarea orientativa este de 12.900 mc/s). Acest debit va fi stabilit de beneficiari prin masuratori comune.
Pentru debite afluente intre cele cuprinse in coloana 1, nivelurile Dunarii la Gura Nerei vor fi stabilite prin interpolare liniara.
In regimul variabil de functionare a centralelor Sistemului Portile de Fier I, fata de nivelurile medii zilnice din coloana 2 sunt permise variatii ale nivelului in cursul unei zile nu mai mari de ± 20 cm, cu mentiunea ca nivelul Dunarii la Gura Nerei sa nu depaseasca nici pe scurta durata cota 70,85 mdMA, iar nivelul la barajul Sistemului Portile de Fier I, cota 69,59 mdMA.

ANEXA 3




LIMITELE LACULUI DE ACUMULARE SI LIMITELE REMUULUI SISTEMULUI PORTILE DE FIER I IN REGIMUL DE EXPLOATARE PREVAZUT LA ART. 8 PCT. 1 DIN CONVENTIE

1. Limita lacului de acumulare al Sistemului Portile de Fier I [art. 22 pct. 3 lit. a) din prezenta conventie]
Limita lacului de acumulare al Sistemului Portile de Fier I se fixeaza:
pe Dunare km 1.169+300 Belgrad.

2. Limitele remuului Sistemului Portile de Fier I [art. 24 pct. 1 lit. d) din prezenta conventie]
Limitele remuului Sistemului Portile de Fier I se fixeaza in urmatoarele sectiuni:
pe Dunare km 1.255+100 Novi Sad
pe Sava km 98+900 profilul Pa 21
pe Tisa km 60+850 barajul Novi Becej
pe Porecka Reka km 2+500 de la gura raului
pe Pek km 2+500 de la gura raului
pe Mlava km 8+800 de la gura raului
pe Nera km 6+850 de la gura raului
pe Velika Morava km 13+000 de la gura raului
pe Timis km 0+500 de la gura raului, cand nodul
Pancevo e inchis
km 10+000 de la gura raului, cand nodul
Pancevo e deschis
pe Bega km 10+000 de la gura raului
pe Kolubara km 9+000 de la gura raului.

Limitele remuului mentionate la acest punct sunt stabilite prin calcul si reprezinta influenta maxima a retentiei (in cazul celor mai mici debite ale Dunarii si ale afluentilor).


-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016