Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 1 iulie 1991
Monitorul Oficial 1225 din 31 Decembrie 2025 (M. Of. 1225/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 30 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2024 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor instituţii aflate în subordinea acestuia, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol, în perioada 1 august 2022-31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru modificarea unor acte normative din domeniul agriculturii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1225 din 31 decembrie 2025
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent, pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, inclusiv predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,luând în considerare faptul că refacerea echilibrelor bugetare şi întărirea disciplinei bugetare la nivelul entităţilor publice şi a responsabilizării ordonatorilor de credite în procesul bugetar constituie obiective de maximă urgenţă,ţinând cont că agricultura este un motor important al economiei româneşti şi are un potenţial uriaş de creştere şi atragere de investiţii,ţinând ...
Monitorul Oficial 1216 din 30 Decembrie 2025 (M. Of. 1216/2025)
DECIZIA nr. 381 din 17 septembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea pentru trecerea unui imobil din proprietatea privată a statului şi administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale a comunei Moara, judeţul Suceava EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1216 din 30 decembrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 1186 bis din 22 Decembrie 2025 (M. Of. 1186 bis/2025)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 18 decembrie 2025 având ca obiectiv dezvoltarea întreprinderilor sociale prin acordarea de sprijin pentru creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul Programului Tranziţie justă 2021-2027 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1186 bis din 22 decembrie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 5.980 din 18 decembrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1186 din 22 decembrie 2025.──────────cap. idispoziŢii generaleart. 1(1) prin prezenta se instituie o schemă de ajutor de minimis, prin care se finanţează dezvoltarea întreprinderilor sociale/întreprinderilor sociale de inserţie prin acordarea de sprijin pentru creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul acţiunii "dezvoltarea întreprinderilor şi a antreprenoriatului", la nivelul priorităţilor 1 gorj, 3 dolj, 4 galaţi, 5 prahova şi 6 mureş ale programului tranziţie justă 2021-2027, denumit în continuare ptj, în vederea atingerii obiectului de diversificare economică durabilă, creştere a ...
Monitorul Oficial 1160 din 15 Decembrie 2025 (M. Of. 1160/2025)
LEGE nr. 239 din 15 decembrie 2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1160 din 15 decembrie 2025
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, după punctul 40 se introduc două noi puncte, pct. 41 şi 42, cu următorul cuprins:"41. mijloc modern de plată - instrument de plată, în înţelesul menţionat la art. 5 alin. (1) pct. 31 din legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, care include cardurile de debit, de credit ...
Monitorul Oficial 1093 bis din 26 Noiembrie 2025 (M. Of. 1093 bis/2025)
SCHEMĂ din 20 noiembrie 2025 de ajutor de minimis având ca obiectiv înfiinţarea întreprinderilor sociale prin acordarea de sprijin pentru creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul Programului Tranziţie Justă 2021-2027 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1093 bis din 26 noiembrie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 5.775 din 20 noiembrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1093 din 26 noiembrie 2025.──────────cap. idispoziŢii generaleart. 1(1) prin prezenta se instituie o schemă de ajutor de minimis prin care se finanţează sprijinirea microîntreprinderilor nou înfiinţate în vederea obţinerii şi menţinerii statutului şi funcţionalităţii de întreprindere socială prin acordarea de sprijin pentru creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul acţiunii "dezvoltarea întreprinderilor şi a antreprenoriatului", la nivelul priorităţilor 1, 2, inclusiv microregiunea iti*1 valea jiului, şi 3 ale programului tranziţie justă 2021-2027, denumit în continuare ptj, în vederea atingerii ...
Monitorul Oficial 1041 din 11 Noiembrie 2025 (M. Of. 1041/2025)
DECIZIA nr. 481 din 20 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1-4 şi pct. 7-25, ale art. II pct. 1-5, ale art. III pct. 1-10, ale art. IV-art. IX, ale art. XII pct. 1-14, pct. 16-51, ale art. XV pct. 1 şi 2, ale art. XVI-XX, ale art. XXI pct. 1-4, art. XXII, ale art. XXIV pct. 1-3, ale art. XXIX pct. 1-52, ale art. XXXII, ale art. XXXIII şi ale art. XXXVIII din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 11 noiembrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos csaba │- judecător ││ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 830 din 09 Septembrie 2025 (M. Of. 830/2025)
HOTĂRÂRE nr. 719 din 4 septembrie 2025 privind actualizarea caracteristicilor tehnice şi a valorii de inventar ale bunurilor imobile identificate cu nr. MF 104480, 27151, 27152, 104476, 104478, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, şi comasarea numerelor MF 104480, 27151, 27152 la poziţia cu nr. MF 104480, precum şi a numerelor MF 104476, 104478 care se comasează la poziţia cu nr. MF 104478, ca urmare a reevaluării şi înscrierii acestora în aceeaşi carte funciară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 830 din 9 septembrie 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 din hotărârea guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea caracteristicilor ...
Monitorul Oficial 736 din 06 August 2025 (M. Of. 736/2025)
HOTĂRÂRE nr. 624 din 31 iulie 2025 privind modificarea denumirii şi a codului de clasificaţie, actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare, după caz, ale unor bunuri imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Sănătăţii prin unităţi din subordine, comasarea unor poziţii nr. MF şi transmiterea bunurilor imobile înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziţiile nr. MF 143735 şi nr. MF 143736 din administrarea Ministerului Sănătăţii - Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa în administrarea Ministerului Sănătăţii - Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 736 din 6 august 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi (2), art. 297 alin. (1) lit. a) şi al art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1), art. 868 alin. (1) şi al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul ...
Monitorul Oficial 727 din 05 August 2025 (M. Of. 727/2025)
REGULAMENT din 24 iulie 2025 de organizare şi funcţionare al Oficiului Central de Stocare pentru Situaţii Speciale EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 727 din 5 august 2025
──────────aprobat prin ordinul nr. 453 din 24 iulie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 727 din 5 august 2025.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) oficiul central de stocare pentru situaţii speciale a fost înfiinţat prin ordinul ministerului sănătăţii şi prevederilor sociale nr. 14/24 din 22.10.1957.(2) oficiul central de stocare pentru situaţii speciale este o instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea ministerului sănătăţii, conform hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare oficiu.(3) oficiul are sediul în bucureşti, bulevardul mareşal alexandru averescu nr. 3, sectorul 1.(4) ...
Monitorul Oficial 688 din 23 Iulie 2025 (M. Of. 688/2025)
HOTĂRÂREA din 7 ianuarie 2025 în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 23 iulie 2025
(cererea nr. 59.012/17 şi alte 27 - a se vedea tabelul anexat)strasbourg(reparaţie echitabilă) ┌──────────────────────────────────────┐│art. 41 • reparaţie echitabilă • ││acordarea de despăgubiri pentru ││prejudiciu material cauzat prin ││încălcarea art. 1 din protocolul nr. 1││în legătură cu bunurile confiscate sau││naţionalizate de regimul comunist • ││statul pârât trebuie să asigure, prin ││mijloace adecvate, executarea ││deciziilor pronunţate în favoarea ││reclamanţilor, care implică ...








