Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 30 decembrie 2025  pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2024 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor instituţii aflate în subordinea acestuia, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol, în perioada 1 august 2022-31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru modificarea unor acte normative din domeniul agriculturii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 30 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2024 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor instituţii aflate în subordinea acestuia, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol, în perioada 1 august 2022-31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru modificarea unor acte normative din domeniul agriculturii

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1225 din 31 decembrie 2025
    Având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent, pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, inclusiv predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,
    luând în considerare faptul că refacerea echilibrelor bugetare şi întărirea disciplinei bugetare la nivelul entităţilor publice şi a responsabilizării ordonatorilor de credite în procesul bugetar constituie obiective de maximă urgenţă,
    ţinând cont că agricultura este un motor important al economiei româneşti şi are un potenţial uriaş de creştere şi atragere de investiţii,
    ţinând seama că ponderea populaţiei angrenată în agricultură reprezintă un procent semnificativ din totalul populaţiei active, că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are un rol esenţial pentru dezvoltarea unitară a politicilor agricole naţionale, dar şi pentru crearea cadrului administrativ naţional pentru acordarea în deplină concordanţă cu normele europene a fondurilor europene destinate agriculturii,
    având în vedere necesitatea luării unor măsuri care să vină în sprijinul fermierilor, prin debirocratizarea şi simplificarea procedurilor administrative, prin comasarea unor structuri administrative cu rol de implementare în domeniul agriculturii,
    luând în considerare faptul că situaţia extraordinară care necesită intervenţia legislativă şi a cărei reglementare nu poate fi amânată este determinată în principal de necesitatea luării unor măsuri urgente care să asigure crearea cadrului legal necesar funcţionării unor instituţii publice subordonate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în acord cu prevederile impuse de Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare, iar neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă va conduce la întârzieri şi blocaje în procesul de luare a deciziilor, cu consecinţe deosebit de grave asupra interesului public, domeniul de activitate al acestor instituţii publice subordonate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fiind indispensabil activităţii desfăşurate în domeniul agricol,
    deoarece problemele menţionate mai sus vizează interesul public şi strategic al României pentru asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice, gestionarea fondurilor europene şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2024 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor instituţii aflate în subordinea acestuia, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol, în perioada 1 august 2022-31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 29 iunie 2024, aprobată cu modificări prin Legea nr. 314/2024, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    (1) Personalul instituţiilor care se desfiinţează în urma reorganizării se preia integral de instituţiile publice la care trece activitatea acestora, pe posturile înfiinţate în acest scop, cu încadrarea în numărul de posturi aprobate acestor instituţii, potrivit prevederilor legale, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul instituţiei care preia activitatea.
    (2) În situaţia în care, ca urmare a procesului de reorganizare a instituţiilor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, posturile de conducere din cadrul instituţiilor desfiinţate nu se mai regăsesc în structura organizatorică a instituţiei care preia activitatea acestora, titularii posturilor respective vor fi preluaţi pe posturi de execuţie corespunzătoare studiilor şi condiţiilor de vechime ale persoanei care ocupă postul de conducere."

    2. După articolul 5 se introduc cinci noi articole, art. 5^1-5^5, cu următorul cuprins:
    "ART. 5^1
    (1) Agenţia Naţională pentru Zootehnie «Prof. Dr. G. K. Constantinescu» se desfiinţează, prin divizare totală, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent conform anexei nr. 1.
    (2) Patrimoniul Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie «Prof. Dr. G. K. Constantinescu» se preia de către structurile care preiau activitatea şi personalul aferent, pe bază de protocol de predare-preluare. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale preia prevederile bugetare pe anul în curs şi execuţia bugetară până la data predării-preluării, pe bază de protocol de predare-preluare.
    ART. 5^2
    (1) Agenţia Naţională a Zonei Montane se desfiinţează prin divizare totală, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent conform anexei nr. 1.
    (2) Patrimoniul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane se preia de către structurile care preiau activitatea şi personalul aferent, pe bază de protocol de predare-preluare. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale preia prevederile bugetare pe anul în curs şi execuţia bugetară până la data predării-preluării, pe bază de protocol de predare-preluare.
    ART. 5^3
    (1) Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor se desfiinţează ca urmare a fuziunii prin absorbţie, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Patrimoniul Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor se preia de către structura care preia activitatea şi personalul aferent, pe bază de protocol de predare-preluare care va cuprinde şi prevederile bugetare pe anul în curs şi execuţia bugetară până la data predării-preluării.
    (3) Excedentul din anii precedenţi neutilizat la data încheierii protocolului de predare-preluare se transferă din conturile Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor în contul corespunzător de excedent al Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor.
    ART. 5^4
    (1) Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului se desfiinţează ca urmare a fuziunii prin absorbţie, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Patrimoniul Laboratorului Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului se preia de către structura care preia activitatea şi personalul aferent, pe bază de protocol de predare-preluare care va cuprinde şi prevederile bugetare pe anul în curs şi execuţia bugetară până la data predării-preluării.
    (3) Excedentul din anii precedenţi neutilizat la data încheierii protocolului de predare-preluare se transferă din conturile Laboratorului Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului în contul corespunzător de excedent al Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor.
    ART. 5^5
    (1) Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură se desfiinţează ca urmare a fuziunii prin absorbţie, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent conform anexei nr. 1.
    (2) Patrimoniul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură se preia de către structura care preia activitatea şi personalul aferent, pe bază de protocol de predare-preluare care va cuprinde şi prevederile bugetare pe anul în curs şi execuţia bugetară până la data predării-preluării."

    3. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 7
    (1) Inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor se desfiinţează ca urmare a fuziunii prin absorbţie, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor.
    (2) Patrimoniul inspectoratelor teritoriale pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor se preia de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, pe baza de protocol de predare-preluare care va cuprinde şi prevederile bugetare pe anul în curs şi execuţia bugetară până la data predării-preluării.
    (3) Excedentul din anii precedenţi neutilizat la data încheierii protocolului de predare-preluare se transferă din conturile inspectoratelor teritoriale pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor în contul corespunzător de excedent al Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor."

    4. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    (1) Oficiile de studii pedologice şi agrochimice se desfiinţează ca urmare a fuziunii prin absorbţie, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent de către direcţiile pentru agricultură judeţene din judeţele unde acestea îşi desfăşoară activitatea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Patrimoniul oficiilor de studii pedologice şi agrochimice se preia de către direcţiile pentru agricultură judeţene unde îşi desfăşoară activitatea, pe bază de protocol de predare-preluare care va cuprinde şi prevederile bugetare pe anul în curs şi execuţia bugetară până la data predării-preluării.
    (3) Excedentul din anii precedenţi neutilizat la data încheierii protocolului de predare-preluare se transferă din conturile oficiilor de studii pedologice şi agrochimice în contul corespunzător de excedent al direcţiilor pentru agricultură judeţene unde îşi desfăşoară activitatea."

    5. La articolul 9, alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(1) Direcţia pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti se desfiinţează, ca urmare a fuziunii prin absorbţie, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent conform anexei nr. 2.
(2) În cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se înfiinţează o structură nouă, la nivel de direcţie, prin preluarea personalului şi activităţilor direcţiei pentru agricultură a municipiului Bucureşti, conform anexei nr. 2, precum şi a activităţilor şi personalului din cadrul ministerului, care desfăşoară activităţi de statistică.
    ...............................................................................................
(4) Veniturile proprii neutilizate existente în contul Direcţiei pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti la data desfiinţării se virează la bugetul de stat, iar subvenţiile rămase neutilizate se virează în contul de cheltuieli corespunzătoare bugetului de stat din care acestea au fost primite."

    6. La articolul 11, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Prin derogare de la prevederile art. 391 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, numărul total al funcţiilor publice de conducere la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este de maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate la nivel de ordonator principal de credite, fără a lua în calcul numărul de posturi aprobat pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi structurile subordonate, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare."

    7. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(1) Se abilitează Ministerul Finanţelor să efectueze, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificări în structura bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale."

    8. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 13
    Predarea-preluarea patrimoniului se efectuează pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a protocoalelor de predare-preluare încheiate."

    9. La articolul 16, alineatul (3) se abrogă.
    10. Anexele nr. 1 şi 2 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta ordonanţă de urgenţă.


    ART. II
    Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 7 iunie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Titlul va avea următorul cuprins:
    "LEGE
    privind privatizarea societăţilor care deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit şi Acvacultură"

    2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "ART. 5
    (1) Autoritatea Naţională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit şi Acvacultură este condusă de un director general, ajutat de doi directori generali adjuncţi, numiţi prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în condiţiile legii.
    (2) Directorul general, în exercitarea atribuţiilor sale, emite decizii şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
    (3) Directorul general are calitatea de ordonator terţiar de credite.
    (4) Directorul general reprezintă Autoritatea Naţională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit şi Acvacultură în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu alte persoane juridice şi fizice, precum şi în justiţie."

    3. În tot cuprinsul legii, sintagma „Agenţia Domeniilor Statului“/„Agenţia“ se înlocuieşte cu sintagma „Autoritatea Naţională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit şi Acvacultură“/„Autoritatea“.


    ART. III
    Staţiunea de Cercetări Sericicole Băneasa Bucureşti, instituţie de drept public, organizată ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, se reorganizează şi trece din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi din coordonarea ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“.

    ART. IV
    La data de 1 ianuarie 2026, Legea nr. 133/2019 pentru înfiinţarea Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 15 iulie 2019, cu modificările ulterioare, se abrogă.

    ART. V
    Prin derogare de la prevederile art. XVII alin. (3), art. XVIII alin. (6), art. XX alin. (7) şi ale art. XXIX alin. (7) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare, actele normative prevăzute la art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2024, aprobată cu modificări prin Legea nr. 314/2024, se supun spre aprobare Guvernului în termen de 45 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Acestea vor reglementa şi situaţia detaliată a patrimoniului instituţiilor publice reorganizate.

    ART. VI
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.



                    PRIM-MINISTRU
                    ILIE-GAVRIL BOLOJAN
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Marian Neacşu
                    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Florin-Ionuţ Barbu
                    p. Ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale,
                    Ciprian-Nicolae Văcaru,
                    secretar de stat
                    p. Ministrul finanţelor,
                    Mihai Diaconu,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 30 decembrie 2025.
    Nr. 92.
    ANEXA 1

    (Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2024)
    LISTA
    instituţiilor din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
    înfiinţate prin legi, ordonanţe de urgenţă/ordonanţe ale Guvernului, supuse reorganizării

┌────┬───────────────┬───────────────┬────────────┬────────────────────────┐
│Nr. │Instituţia │Actul normativ │Modalitatea │ │
│crt.│supusă │de înfiinţare │de │Structura rezultată │
│ │reorganizării │în vigoare │reorganizare│ │
├────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │
├────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │ │- Activitatea privind │
│ │ │ │ │inspecţia de stat în │
│ │ │ │ │zootehnie, activitatea │
│ │ │ │ │de ameliorare şi │
│ │ │ │ │reproducţie desfăşurată │
│ │ │ │ │la nivel central, precum│
│ │ │ │ │şi activitatea specifică│
│ │ │ │ │de laborator se preia în│
│ │ │ │ │cadrul Ministerului │
│ │ │ │ │Agriculturii şi │
│ │ │ │ │Dezvoltării Rurale. │
│ │ │ │ │- Activitatea de control│
│ │ │Legea nr. 139/ │ │şi monitorizare din │
│ │ │2014 privind │ │cadrul oficiilor │
│ │ │unele măsuri │ │judeţene de zootehnie şi│
│ │ │pentru │ │centrelor regionale de │
│ │ │reorganizarea │ │zootehnie se preia de │
│ │Agenţia │Ministerului │ │către direcţiile pentru │
│ │Naţională │Agriculturii şi│Desfiinţare │agricultură judeţene din│
│ │pentru │Dezvoltării │prin │judeţele respective. │
│1. │Zootehnie │Rurale, precum │divizare ├────────────────────────┤
│ │„Prof. Dr. G.K.│şi a unor │totală │- Activităţile-suport, │
│ │Constantinescu“│structuri │ │respectiv audit, │
│ │ │aflate în │ │juridic, resurse umane, │
│ │ │subordinea │ │administrativ, │
│ │ │acestuia, cu │ │financiar-contabilitate,│
│ │ │modificările │ │relaţii publice, │
│ │ │ulterioare │ │comunicare, se preiau în│
│ │ │ │ │structurile care │
│ │ │ │ │desfăşoară activităţi │
│ │ │ │ │echivalente din cadrul │
│ │ │ │ │Ministerului │
│ │ │ │ │Agriculturii şi │
│ │ │ │ │Dezvoltării Rurale. │
│ │ │ │ │- Activitatea Centrului │
│ │ │ │ │Naţional de Formare │
│ │ │ │ │Profesională în │
│ │ │ │ │Zootehnie se preia în │
│ │ │ │ │cadrul Ministerului │
│ │ │ │ │Agriculturii şi │
│ │ │ │ │Dezvoltării Rurale. │
├────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │ │Activitatea se preia de │
│ │ │ │ │către direcţiile pentru │
│ │ │ │ │agricultură judeţene din│
│ │ │Legea nr. 139/ │ │judeţele în care agenţia│
│ │Agenţia │2014, cu │Desfiinţare │are organizate structuri│
│2. │Naţională a │modificările │prin │fără personalitate │
│ │Zonei Montane │ulterioare │divizare │juridică, iar │
│ │ │Legea muntelui │totală │activitatea structurii │
│ │ │nr. 197/2018 │ │centrale a agenţiei se │
│ │ │ │ │preia de către Direcţia │
│ │ │ │ │pentru Agricultură │
│ │ │ │ │Judeţeană Suceava. │
├────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │Legea nr. 266/ │ │ │
│ │ │2002 privind │ │ │
│ │ │producerea, │ │ │
│ │ │prelucrarea, │ │ │
│ │ │controlul şi │ │ │
│ │ │certificarea │ │ │
│ │Laboratorul │calităţii, │ │ │
│ │Central pentru │comercializarea│Desfiinţare │Activitatea se preia de │
│ │Calitatea │seminţelor şi a│ca urmare a │către Institutul de Stat│
│3. │Seminţelor şi │materialului │fuziunii │pentru Testarea şi │
│ │Materialului │săditor, precum│prin │Înregistrarea Soiurilor.│
│ │Săditor │şi testarea şi │absorbţie │ │
│ │(LCCSMS) │înregistrarea │ │ │
│ │ │soiurilor de │ │ │
│ │ │plante, │ │ │
│ │ │republicată, cu│ │ │
│ │ │modificările şi│ │ │
│ │ │completările │ │ │
│ │ │ulterioare │ │ │
├────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │ │- Preia în structura │
│ │ │ │ │centrală activitatea │
│ │ │ │ │LCCSMS. │
│ │ │ │ │- Preia activitatea │
│ │ │ │ │inspectoratelor │
│ │ │ │ │teritoriale pentru │
│ │ │ │ │calitatea seminţelor şi │
│ │Institutul de │Legea nr. 266/ │ │materialului săditor, │
│ │Stat pentru │2002, │ │care se va desfăşura la │
│ │Testarea şi │republicată, cu│ │nivel regional, în 8 │
│4. │Înregistrarea │modificările şi│Reorganizare│centre regionale, │
│ │Soiurilor │completările │ │împreună cu centrele de │
│ │(ISTIS) │ulterioare │ │testare a soiurilor, │
│ │ │ │ │unităţi fără │
│ │ │ │ │personalitate juridică │
│ │ │ │ │în subordinea ISTIS. │
│ │ │ │ │- Preia activitatea │
│ │ │ │ │Laboratorului Central │
│ │ │ │ │pentru Controlul │
│ │ │ │ │Calităţii şi Igienei │
│ │ │ │ │Vinului. │
├────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │Ordonanţa de │ │ │
│ │ │urgenţă a │ │ │
│ │ │Guvernului nr. │ │ │
│ │ │23/2008 privind│ │ │
│ │ │pescuitul şi │ │ │
│ │ │acvacultura, │ │ │
│ │ │aprobată cu │ │ │
│ │ │modificări şi │ │ │
│ │ │completări prin│ │Activitatea se preia de │
│ │Agenţia │Legea nr. 317/ │Desfiinţare │către Autoritatea │
│ │Naţională │2009, cu │ca urmare a │Naţională pentru │
│5. │pentru Pescuit │modificările şi│fuziunii │Administrarea Domeniilor│
│ │şi Acvacultură │completările │prin │Statului, Pescuit şi │
│ │ │ulterioare │absorbţie │Acvacultură. │
│ │ │Legea │ │ │
│ │ │pescuitului şi │ │ │
│ │ │a protecţiei │ │ │
│ │ │resursei │ │ │
│ │ │acvatice vii │ │ │
│ │ │nr. 176/2024 │ │ │
│ │ │Legea │ │ │
│ │ │acvaculturii │ │ │
│ │ │nr. 206/2025 │ │ │
├────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │Legea nr. 268/ │ │ │
│ │ │2001 privind │ │ │
│ │ │privatizarea │ │ │
│ │ │societăţilor ce│ │ │
│ │ │deţin în │ │ │
│ │ │administrare │ │ │
│ │ │terenuri │ │Autoritatea Naţională │
│ │ │proprietate │ │pentru Administrarea │
│ │Agenţia │publică şi │ │Domeniilor Statului, │
│6. │Domeniilor │privată a │Reorganizare│Pescuit şi Acvacultură │
│ │Statului │statului cu │ │preia activitatea │
│ │ │destinaţie │ │Agenţiei Naţionale │
│ │ │agricolă şi │ │pentru Pescuit şi │
│ │ │înfiinţarea │ │Acvacultură. │
│ │ │Agenţiei │ │ │
│ │ │Domeniilor │ │ │
│ │ │Statului, cu │ │ │
│ │ │modificările şi│ │ │
│ │ │completările │ │ │
│ │ │ulterioare │ │ │
├────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │Inspectoratele │Legea nr. 266/ │ │ │
│ │teritoriale │2002, │Desfiinţare │ │
│ │pentru │republicată, cu│ca urmare a │Activitatea se preia de │
│7. │calitatea │modificările şi│fuziunii │către ISTIS. │
│ │seminţelor şi │completările │prin │ │
│ │materialului │ulterioare │absorbţie │ │
│ │săditor │ │ │ │
├────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │Legea nr. 246/ │Desfiinţare │ │
│ │Oficiile de │2020 privind │ca urmare a │Activitatea se preia în │
│8. │studii │utilizarea, │fuziunii │cadrul direcţiilor │
│ │pedologice şi │conservarea şi │prin │pentru agricultură │
│ │agrochimice │protecţia │absorbţie │judeţene. │
│ │ │solului │ │ │
└────┴───────────────┴───────────────┴────────────┴────────────────────────┘



    ANEXA 2

    (Anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2024)
    LISTA
    instituţiilor înfiinţate prin hotărâri ale Guvernului, supuse reorganizării

┌────┬─────────────┬────────────────┬────────────┬────────────────────────┐
│Nr. │Instituţia │Actul normativ │Modalitatea │ │
│crt.│supusă │de înfiinţare în│de │Structura rezultată │
│ │reorganizării│vigoare │reorganizare│ │
├────┼─────────────┼────────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│1 │2 │3 │4 │5 │
├────┼─────────────┼────────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │ │Preia: │
│ │ │ │ │- activitatea privind │
│ │ │ │ │inspecţia de stat în │
│ │ │ │ │zootehnie, activitatea │
│ │ │ │ │de ameliorare şi │
│ │ │ │ │reproducţie desfăşurată │
│ │ │ │ │la nivel central, precum│
│ │ │ │ │şi activitatea specifică│
│ │ │ │ │de laborator din cadrul │
│ │ │ │ │Agenţiei Naţionale │
│ │ │ │ │pentru Zootehnie „Prof. │
│ │ │ │ │Dr. G. K. │
│ │ │ │ │Constantinescu“; │
│ │ │ │ │- activitatea Centrului │
│ │ │ │ │Naţional de Formare │
│ │ │Hotărârea │ │Profesională în │
│ │ │Guvernului nr. │ │Zootehnie se preia din │
│ │ │30/2017 privind │ │cadrul Agenţiei │
│ │ │organizarea şi │ │Naţionale pentru │
│ │ │funcţionarea │ │Zootehnie „Prof. Dr. │
│ │ │Ministerului │ │G.K. Constantinescu“; │
│ │ │Agriculturii şi │ │- activităţile-suport, │
│ │ │Dezvoltării │ │respectiv audit, │
│ │ │Rurale, precum │ │juridic, resurse umane, │
│ │ │şi pentru │ │administrativ, │
│ │Ministerul │modificarea art.│ │financiar-contabilitate,│
│ │Agriculturii │6 alin. (6) din │ │relaţii publice, │
│ │şi │Hotărârea │ │comunicare din cadrul │
│ │Dezvoltării │Guvernului nr. │ │Agenţiei Naţionale │
│1. │Rurale/ │1.186/2014 │Reorganizare│pentru Zootehnie „Prof. │
│ │finanţat │privind │ │Dr. G.K. │
│ │integral din │organizarea şi │ │Constantinescu“, în │
│ │bugetul de │funcţionarea │ │cadrul structurilor care│
│ │stat - aparat│Autorităţii │ │desfăşoară activităţi │
│ │central │pentru │ │echivalente din cadrul │
│ │ │Administrarea │ │Ministerului │
│ │ │Sistemului │ │Agriculturii şi │
│ │ │Naţional │ │Dezvoltării Rurale; │
│ │ │Antigrindină şi │ ├────────────────────────┤
│ │ │de Creştere a │ │- activitatea Direcţiei │
│ │ │Precipitaţiilor,│ │pentru Agricultură a │
│ │ │cu modificările │ │Municipiului Bucureşti, │
│ │ │şi completările │ │cu excepţia activităţii │
│ │ │ulterioare │ │privind implementarea │
│ │ │ │ │politicilor, │
│ │ │ │ │strategiilor în │
│ │ │ │ │agricultură şi industrie│
│ │ │ │ │alimentară, consultanţă │
│ │ │ │ │agricolă, inspecţii │
│ │ │ │ │tehnice, verificare şi │
│ │ │ │ │control în domeniul │
│ │ │ │ │agriculturii şi │
│ │ │ │ │industriei alimentare, │
│ │ │ │ │verificare şi control în│
│ │ │ │ │domeniul îmbunătăţirii │
│ │ │ │ │funciare şi fond │
│ │ │ │ │funciar, care se preia │
│ │ │ │ │de către Direcţia pentru│
│ │ │ │ │Agricultură Judeţeană │
│ │ │ │ │Ilfov. │
├────┼─────────────┼────────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │Hotărârea │ │Preiau: │
│ │ │Guvernului nr. │ │- activitatea de control│
│ │ │860/2016 privind│ │şi monitorizare din │
│ │ │organizarea, │ │cadrul oficiilor │
│ │ │funcţionarea şi │ │judeţene de zootehnie şi│
│ │Direcţiile │stabilirea │ │centrelor regionale de │
│2. │pentru │atribuţiilor │Reorganizare│zootehnie; │
│ │agricultură │direcţiilor │ │- activitatea Agenţiei │
│ │judeţene │pentru │ │Naţionale a Zonei │
│ │ │agricultură │ │Montane judeţene din │
│ │ │judeţene şi a │ │judeţele respective; │
│ │ │municipiului │ │- activitatea oficiilor │
│ │ │Bucureşti │ │de studii pedologice şi │
│ │ │ │ │agrochimice. │
├────┼─────────────┼────────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │ │Activitatea se preia în │
│ │ │ │ │cadrul Ministerului │
│ │ │ │ │Agriculturii şi │
│ │ │ │ │Dezvoltării Rurale de o │
│ │ │ │ │direcţie nou-înfiinţată,│
│ │ │Hotărârea │ │cu excepţia activităţii │
│ │ │Guvernului nr. │ │privind implementarea │
│ │ │860/2016 privind│ │politicilor, │
│ │ │organizarea, │ │strategiilor în │
│ │Direcţia │funcţionarea şi │Desfiinţare │agricultură şi industrie│
│ │pentru │stabilirea │ca urmare a │alimentară, consultanţă │
│3. │Agricultură a│atribuţiilor │fuziunii │agricolă, inspecţii │
│ │Municipiului │direcţiilor │prin │tehnice, verificare şi │
│ │Bucureşti │pentru │absorbţie │control în domeniul │
│ │ │agricultură │ │agriculturii şi │
│ │ │judeţene şi a │ │industriei alimentare, │
│ │ │municipiului │ │verificare şi control în│
│ │ │Bucureşti │ │domeniul îmbunătăţirii │
│ │ │ │ │funciare şi fond │
│ │ │ │ │funciar, care se preia │
│ │ │ │ │de către Direcţia pentru│
│ │ │ │ │Agricultură Judeţeană │
│ │ │ │ │Ilfov. │
├────┼─────────────┼────────────────┼────────────┼────────────────────────┤
│ │ │Hotărârea │ │ │
│ │ │Guvernului nr. │ │ │
│ │ │1.404/2009 │ │ │
│ │ │privind │ │ │
│ │Laboratorul │reorganizarea şi│ │ │
│ │Central │funcţionarea │Desfiinţare │ │
│ │pentru │Laboratorului │ca urmare a │Activitatea se preia de │
│4. │Controlul │Central pentru │fuziunii │către ISTIS. │
│ │Calităţii şi │Controlul │prin │ │
│ │Igienei │Calităţii şi │absorbţie │ │
│ │Vinului │Igienei Vinului │ │ │
│ │ │Valea │ │ │
│ │ │Călugărească, cu│ │ │
│ │ │modificările │ │ │
│ │ │ulterioare │ │ │
└────┴─────────────┴────────────────┴────────────┴────────────────────────┘


    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016