Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol de modificare din 21 iulie 2014
Monitorul Oficial 631 bis din 30 Iulie 2019 (M. Of. 631 bis/2019)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 22 iulie 2019 prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 631 bis din 30 iulie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.212 din 22 iulie 2019, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 631 din 30 iulie 2019.──────────1. obiectivul schemei de minimis1.1. programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 632 din 30 Iulie 2019 (M. Of. 632/2019)
DECIZIA nr. 237 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28, art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi ale art. 40 pct. 4, 5 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 632 din 30 iulie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 621 bis din 26 Iulie 2019 (M. Of. 621 bis/2019)
NORME din 9 iulie 2019 de organizare şi desfăşurare a programelor de specializare în vederea reconversiei profesionale, precum şi în vederea dezvoltării abilităţilor profesionale pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 621 bis din 26 iulie 2019
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.076/2019, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 621 din 26 iulie 2019.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) programele de specializare pentru asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali se organizează de către ministerul sănătăţii, prin Şcoala naţională de sănătate publică, management şi perfecţionare în domeniul sanitar bucureşti (snspmpdsb), în unităţi sanitare din centrele universitare, sau/şi în unităţile sanitare publice/private din reşedinţele de judeţ, care asigură desfăşurarea procesului de învăţământ la standardele de performanţă prevăzute în curriculumul de pregătire, şi au ca scop, după caz, reconversia profesională sau dezvoltarea unor abilităţi profesionale.(2) programele de specializare sunt ...
Monitorul Oficial 3 din 24 Iulie 2019 (M. Of. 3/2019)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 716 din 10 iulie 2019 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate Învăţământ Superior EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 3 din 24 iulie 2019
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, al dispoziţiilor art. 128, 132, 137, 138 şi art. 141 din legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al pct. 26 din anexa la h.g. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate, stabilite conform legii dialogului social nr. 62/2011, a intervenit următorul contract colectiv de muncă unic la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei naţionale şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater.cap. idispoziţii generaleart. 1părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea ...
Monitorul Oficial 591 din 18 Iulie 2019 (M. Of. 591/2019)
DECIZIA nr. 83 din 12 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1)-(3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 18 iulie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 563 din 09 Iulie 2019 (M. Of. 563/2019)
LEGE nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 563 din 9 iulie 2019
──────────potrivit alineatului (2) al articolului 168, capitolul ii, titlul vi din legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023, publicatĂ În monitorul oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023, legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicatĂ În monitorul oficial nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificĂrile Şi completĂrile ulterioare, se abrogĂ la data de 1 ianuarie 2024.────────────────────------------potrivit modificĂrii aduse de art. xlvi, capitolul ii din ordonanŢa de urgenŢĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicatĂ În monitorul oficial nr. 1186 din 9 decembrie 2022, asupra articolului 182, capitolul ii, titlul vii din legea nr. 127/2019, prezenta lege intrĂ ...
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 543 din 02 Iulie 2019 (M. Of. 543/2019)
DECIZIA nr. 78 din 12 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1)-(3), art. 6, art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 543 din 2 iulie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 499 din 20 Iunie 2019 (M. Of. 499/2019)
DECIZIA nr. 384 din 29 mai 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică şi pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău, în domeniul public al judeţului Bacău EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 499 din 20 iunie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 490 din 14 Iunie 2019 (M. Of. 490/2019)
DECIZIA nr. 712 din 20 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1)-(3), art. 6-8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 490 din 14 iunie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...