Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 808 din 5 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 1, art. 3 teza a doua, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, a sintagmei "precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi, precum şi a legii în ansamblul său
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 808 din 5 decembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 1, art. 3 teza a doua, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, a sintagmei Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 808 din 5 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 1, art. 3 teza a doua, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, a sintagmei "precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi, precum şi a legii în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 78 din 4 februarie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 18.639/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.838D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.846D/2017, nr. 1.848D/2017 şi nr. 1.906D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3-5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea OTP Bank Romania - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.477/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, ale art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.373/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, respectiv ale Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11 din lege, excepţie ridicată de Societatea Banca Românească - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 35.553/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.846D/2017, nr. 1.848D/2017 şi nr. 1.906D/2017 la Dosarul nr. 1.838D/2017. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.846D/2017, nr. 1.848D/2017 şi nr. 1.906D/2017 la Dosarul nr. 1.838D/2017, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionalitate reprezentată de Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care au fost stabilite limitele de constituţionalitate ale Legii nr. 77/2016.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Sentinţa civilă nr. 12.873 din 31 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 18.639/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.
    8. Prin Sentinţa civilă nr. 13.084 din 4 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.477/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3-5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.
    9. Prin Sentinţa civilă nr. 15.409 din 21 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 20.373/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.
    10. Prin Încheierea din 4 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 35.553/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11 din lege.
    11. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca, Societatea OTP Bank Romania - S.A. din Bucureşti, Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti şi Societatea Banca Românească - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect contestaţii formulate împotriva notificării de dare în plată a bunului imobil ipotecat, formulate în baza Legii nr. 77/2016.
    12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că legea a fost adoptată ca lege ordinară, şi nu organică, contrar art. 73 alin. (3) lit. o) şi art. 76 alin. (1) din Constituţie.
    13. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, se arată că art. 8 alin. (5) din lege intervine asupra măsurilor stabilite de către instanţele judecătoreşti în două moduri, şi anume asupra litigiilor în care instanţa a pronunţat o hotărâre definitivă/irevocabilă, după caz, şi asupra executărilor silite, ceea ce denotă o ingerinţă a legiuitorului în sfera puterii judecătoreşti.
    14. Se invocă faptul că prevederile Legii nr. 77/2016 contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece la adoptarea Legii nr. 77/2016 nu a fost respectată tehnica elaborării actelor normative prevăzută de Legea nr. 24/2000. Totodată, se arată că este afectat principiul securităţii raporturilor juridice raportat la finalitatea procedurii de executare silită.
    15. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor contestate în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie, se susţine că, potrivit art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, dispoziţiile legii se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată. Astfel, prin aplicarea mecanismului de stingere a obligaţiilor prin dare în plată contractelor de credit aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii noi se produc alte efecte decât cele avute în vedere de părţi, pentru că debitorului i se conferă dreptul de a schimba obiectul creanţei şi de a stinge raportul juridic înainte de termenul stabilit în contract. Se subliniază că modificarea obiectului obligaţiei unui contract prin efectul legii, dacă acesta a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări, nu corespunde exigenţelor principiului neretroactivităţii legii.
    16. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor contestate în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 14 din Convenţie, se arată că circumscrierea sferei de aplicare a legii numai la o anumită categorie de consumatori care au încheiat un contract de credit are caracter discriminatoriu.
    17. Se mai menţionează că prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 restrâng disproporţionat dreptul de proprietate şi libertatea contractuală a creditorilor, fără a exista vreuna din justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie. Atunci când dreptul de creanţă, reprezentat de principalul rămas de rambursat, este înlocuit cu un alt bun împotriva voinţei titularului dreptului are loc o ingerinţă în dreptul de proprietate. Mai mult, atunci când obiectul dreptului de creanţă este înlocuit cu un obiect de valoare inferioară are loc o expropriere. Limitarea dreptului de proprietate prin stingerea creanţei constând în diferenţa dintre soldul creditului şi valoarea imobilului nu asigură un just echilibru între interesul creditorului şi pretinsul interes general. Or, prin transmiterea forţată a bunului imobil în patrimoniul băncii se diminuează obligaţia de plată, pentru că instituţia de credit pierde dreptul de creanţă avut împotriva împrumutatului, acesta fiind înlocuit cu un drept real în privinţa unui imobil care are o valoare incertă. Se mai arată că este afectat şi principul proporţionalităţii în raport cu dreptul de proprietate al creditorului. Suplimentar, pe lângă pierderea dreptului de creanţă, în patrimoniul băncii se nasc costuri generate de administrarea şi conservarea bunului.
    18. Se mai invocă implicaţiile legii criticate asupra economiei naţionale, stabilităţii financiare şi sectorului bancar.
    19. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 1.838D/2017, nr. 1.846D/2017 şi nr. 1.848D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    20. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.906D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    22. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza întâi, precum şi ale art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă. De asemenea, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată. În acest sens, Guvernul invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, Decizia nr. 15 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017 şi Decizia nr. 240 din 6 aprilie 2017.
    23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum şi legea în ansamblul său. Curtea reţine că, în cauză, notificarea privind darea în plată a unor imobile vizează contracte de credit încheiate sub imperiul Codului civil din 1864, astfel încât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în realitate, îl constituie dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 1, art. 3 teza a doua, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi, precum şi legea în ansamblul său. Dispoziţiile legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:
    - Art. 1:
    "(1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.
(2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.
(4) Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul «Prima casă», aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului «Prima casă», aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare.;"

    – Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“;
    – Art. 4:
    "(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
    a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;
    b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
    c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
    d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.;"

    – Art. 5:
    "(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.
(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.
(4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.
(5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.;"

    – Art. 6 alin. (1):
    "(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari."

    – Art. 7 alin. (4)-(6):
    "(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.“;"

    – Art. 8:
    "(1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.
(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.
(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
(4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.“;"

    – Art. 10:
    "(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.“;"

    – Art. 11:
    " În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată."


    26. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, ale art. 135 privind economia şi ale art. 148 privind obligaţiile asumate de România prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Totodată, se invocă şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 paragraful 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie, precum şi art. 43 alin. (1) din Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 60 din 28 februarie 2014.
    27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat, pe de o parte, că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională, iar, pe de altă parte, că prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. În aceste condiţii, raportat la cauza de faţă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că, întrucât sesizarea sa a fost realizată ulterior publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, excepţia de neconstituţionalitate privind sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (5) şi (6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 este, de asemenea, inadmisibilă, având în vedere faptul că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituţional prin decizia antereferită.
    28. De asemenea, întrucât din dosare nu rezultă că acestea se află în stadiu de executare silită, Curtea reţine că art. 11 teza întâi raportat la art. 8 alin. (5) din lege nu are incidenţă în cauză, acest text vizând numai consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 8 alin. (5) din lege este inadmisibilă. Distinct de aceasta, Curtea constată că revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit (a se vedea Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 7 iunie 2018, paragraful 39, sau Decizia nr. 33 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iunie 2019, paragraful 50).
    29. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 1 din lege, Curtea constată că acestea nu contravin niciunui text constituţional invocat, stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv faptul că aceasta se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Mai mult, acest text nici măcar nu stabileşte obiectul legii, obiect care se conturează începând cu art. 3 din lege. Cu privire la dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 5 şi art. 6 alin. (1) din lege, Curtea constată că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a doua din lege a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi art. 6 alin. (1) din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 567 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 30 ianuarie 2018, paragrafele 38 şi 39). Cu privire la dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 10 din lege, Curtea reţine că acest text de lege reglementează din punct de vedere procedural momentul de la care darea în plată îşi produce efectele, respectiv de la data încheierii contractului translativ de proprietate sau de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive [Decizia nr. 33 din 17 ianuarie 2019, paragraful 51].
    30. Prin urmare, având în vedere conţinutul normativ al textelor criticate, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, art. 135 privind economia şi art. 148 privind obligaţiile asumate de România prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
    31. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din lege, Curtea, prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragrafele 50-60, şi Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018, paragrafele 30-35, a statuat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare.
    32. În acest context, Curtea a reţinut că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din lege, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii impreviziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din lege. De abia după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca în această perioadă contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una preprocesuală, de negociere între părţi, în care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiţie se împlineşte, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia.
    33. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, menită să împiedice ruina iminentă a debitorului izvorâtă din contractul de credit, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată.
    34. Prin raportare la cele de mai sus, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi al art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că acestea reglementează o intervenţie etatică referitoare la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în condiţiile în care drepturile relative, distinct de aplicarea art. 53 din Constituţie, cunosc limitări implicit admise rezultate atât din evoluţia şi confruntarea acestora în timp, cât şi din perspectiva titularilor lor.
    35. Curtea a constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente izvorâte din contractul de credit.
    36. Curtea a stabilit că măsura legală criticată este adecvată, necesară şi păstrează un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare şi a subliniat că nu este de admis ca o realitate juridică formală, rezultată din contractul de credit, să prevaleze asupra regulilor de echitate şi bună-credinţă care guvernează materia contractelor civile.
    37. Curtea a mai reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016.
    38. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private.
    39. Curtea mai subliniază că în jurisprudenţa sa a examinat ideea de ruină (iminentă) a debitorului, din perspectiva raportului contractual existent între cele două părţi, în sensul că această apreciere nu vizează evoluţia/fluctuaţia situaţiei financiare/materiale a debitorului ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporţia şi dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat. Prin urmare, ideea de ruină (iminentă) a debitorului se identifică, în cazul dat, cu ideea de ruină contractuală a acestuia (cu privire la noţiunea de risc supraadăugat a se vedea Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragrafele 96 şi 97; cu privire la ruina contractuală, ce afectează utilitatea socială a contractului de credit, intervenită ca urmare a impreviziunii, a se vedea Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, paragrafele 30-35).
    40. În fine, cu privire la criticile de neconstituţionalitate care privesc legea în ansamblul său, Curtea, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2017, paragraful 108, a statuat că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică ce guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015), care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate privind legea în ansamblul său.
    41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (5)-(6) şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 18.639/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea OTP Bank Romania - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.477/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.373/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi de Societatea Banca Românească - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 35.553/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 18.639/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea OTP Bank Romania - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.477/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.373/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi de Societatea Banca Românească - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 35.553/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 1, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Karoly

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016