Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedur din 24 mai 2016

‹‹ Pagina 323 din 690

Monitorul Oficial 673 din 29 Iulie 2020 (M. Of. 673/2020)

 LEGE nr. 158 din 27 iulie 2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2.402 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 şi (UE) nr. 648/2012 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 din 29 iulie 2020

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. imodificarea şi completarea legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţăart. ilegea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 213 din 29 martie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2 alineatul (1), punctele 9-11 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"9. filială - entitate definită conform prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 25 din legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare; 10. firmă de investiţii - orice persoană juridică astfel cum este definită la art. ...

Monitorul Oficial 669 din 28 Iulie 2020 (M. Of. 669/2020)

 DECIZIA nr. 164 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 669 din 28 iulie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...

Monitorul Oficial 666 din 28 Iulie 2020 (M. Of. 666/2020)

 DECIZIA nr. 238 din 3 iunie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (1)], pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)], pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. a), c) şi i)], pct. 8 [cu referire la art. 8], pct. 9 [cu referire la art. 14], pct. 10 [cu referire la art. 16] şi pct. 18 [cu referire la art. 39] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 666 din 28 iulie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...

Monitorul Oficial 668 din 28 Iulie 2020 (M. Of. 668/2020)

 DECIZIA nr. 169 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 668 din 28 iulie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...

 DECIZIA nr. 168 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 668 din 28 iulie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...

Monitorul Oficial 661 din 27 Iulie 2020 (M. Of. 661/2020)

 DECIZIA nr. 38 din 18 mai 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 661 din 27 iulie 2020

Dosar nr. 617/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...

 DECIZIA nr. 421 din 23 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146^1 din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 661 din 27 iulie 2020

┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ ...

Monitorul Oficial 658 din 24 Iulie 2020 (M. Of. 658/2020)

 LEGE nr. 148 din 23 iulie 2020 pentru completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 658 din 24 iulie 2020

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol uniclegea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 390 din 23 mai 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. la articolul 53, după primul alineat se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins: "(2) În vederea respectării principiilor transparenţei şi tratamentului egal, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, iar operatorul economic are obligaţia de a comunica datele de identificare a deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător, în situaţia în care forma de organizare a operatorului economic ofertant/candidat, terţ susţinător ...

Monitorul Oficial 657 din 24 Iulie 2020 (M. Of. 657/2020)

 DECIZIA nr. 384 din 18 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 657 din 24 iulie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...

Monitorul Oficial 655 din 24 Iulie 2020 (M. Of. 655/2020)

 DECIZIA nr. 454 din 24 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ale art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, precum şi ale art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară Legii nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 655 din 24 iulie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...

‹‹ Pagina 323 din 690
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016