Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 238 din 3 iunie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (1)], pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)], pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. a), c) şi i)], pct. 8 [cu referire la art. 8], pct. 9 [cu referire la art. 14], pct. 10 [cu referire la art. 16] şi pct. 18 [cu referire la art. 39] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 238 din 3 iunie 2020  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (1)], pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)], pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. a), c) şi i)], pct. 8 [cu referire la art. 8], pct. 9 [cu referire la art. 14], pct. 10 [cu referire la art. 16] şi pct. 18 [cu referire la art. 39] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 238 din 3 iunie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (1)], pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)], pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. a), c) şi i)], pct. 8 [cu referire la art. 8], pct. 9 [cu referire la art. 14], pct. 10 [cu referire la art. 16] şi pct. 18 [cu referire la art. 39] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 666 din 28 iulie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, obiecţie formulată de Guvernul României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională, prin fax, cu nr. 1.922 din 1 aprilie 2020 şi, prin depunere la Registratura jurisdicţională a Curţii Constituţionale, cu nr. 1.926 din 2 aprilie 2020, şi constituie obiectul Dosarului nr. 486A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. În acest sens, cu titlu preliminar, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la calitatea formulării în sine a actului normativ, corelarea sa cu alte acte normative şi aptitudinea acesteia de a fi aplicată efectiv şi eficient şi se apreciază că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale prin prisma acestor exigenţe. Cu privire la cerinţele de calitate a legilor, se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 513 din 4 iulie 2017 şi nr. 420 din 3 iulie 2019.
    4. Cu privire la cuprinsul expunerii de motive, se arată că acesta este lacunar, raportat la soluţiile reţinute în legea adoptată, soluţii centrate pe propunerea de transfer al competenţelor de autoritate de supraveghere, care nu a fost menţinută în forma finală a legii. Celelalte soluţii sunt doar enunţate, cu o justificare sumară, în contextul în care, cu mai puţin de un an înainte de depunerea iniţiativei legislative, Parlamentul, abrogând reglementarea anterioară a Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, a adoptat o lege nouă, cea a Registrului Naţional de Publicitate Mobiliară. Faţă de ampla şi profunda revizuire a reglementării cadru prin Legea nr. 297/2018, o nouă intervenţie legislativă prin care se repun în discuţie soluţii adoptate de legiuitor recent, fără ca acestea să fi fost evaluate după o durată de aplicare relevantă, este vulnerabilă din perspectiva respectării principiului predictibilităţii legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Cu privire la conţinutul instrumentului de motivare, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 139 din 13 martie 2019, prin care s-a stabilit că lipsa unei fundamentări temeinice, precum şi caracterul sumar instrumentului de motivare încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    5. Se critică dispoziţiile art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)] din lege în sensul că acestea introduc, ca sancţiune pentru prestarea serviciului de înscriere de către operatorul/agentul în situaţie de conflict de interese, nulitatea înregistrării, or, conform Codului civil, nulitatea sancţionează în general nevalabilitatea unor acte juridice. În materia înregistrărilor în registrele publice, având în vedere efectul de opozabilitate al acestora, sancţiunea nu ar putea afecta tranzacţiile încheiate de terţii care, cu bună-credinţă, s-au întemeiat pe înscrierile din Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară, ci ar trebui să fie exclusiv legată de dreptul operatorului/agentului de a desfăşura această activitate, cu posibilitatea atragerii, după caz, a răspunderii patrimoniale a acestuia. Se mai arată că nu este reglementată modalitatea de anulare a înregistrărilor efectuate cu încălcarea legii, având în vedere că, potrivit legii, orice aviz de înscriere înregistrat nu poate fi modificat decât prin înregistrarea unui alt aviz de înscriere, solicitat şi semnat de persoana interesată. Astfel, înscrierea unui aviz de nulitate se face ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a anulat/constatat nulitatea contractului de ipotecă, aşadar, a actului juridic pe care s-a întemeiat înregistrarea.
    6. Se susţine că art. I pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)] din legea criticată vine în conflict cu dispoziţiile legale privind titlurile executorii şi publicitatea mobiliară, excluzând, deopotrivă, controlul instanţelor judecătoreşti, orice înscris sub semnătură privată devenind titlu executoriu prin simpla înscriere în Registru. Textul ignoră însăşi raţiunea înscrierilor în Registru, axată pe ideea de publicitate, înscrierea urmând să aibă un efect de opozabilitate faţă de terţi, iar nu un efect constitutiv de drepturi. Se mai susţine că norma criticată contravine şi dispoziţiilor legale care permit legiuitorului să prevadă pentru anumite înscrisuri şi alte modalităţi de asigurare a opozabilităţii, realizându-se o trimitere, în acest sens, la art. 2.411 din Codul civil.
    7. Cu referire la art. I pct. 8 [cu referire la art. 8] din lege se arată că acesta creează confuzie în legătură cu exercitarea de către organele fiscale a căutărilor certificate, care se efectuează de operatori/agenţi la cererea persoanelor interesate, iar nu de operatorii de drept. Totodată, devin neclare şi garanţiile care pot face obiectul înscrierii de către operatorii de drept, având în vedere că, potrivit art. 345 din Codul de procedură fiscală, acestea nu privesc şi alte tipuri de creanţe în afară de cele fiscale.
    8. Se mai indică faptul că art. I pct. 9 (cu referire la art. 14) din lege modifică regulile de organizare şi funcţionare a asociaţiei profesionale a operatorilor Registrului Naţional de Publicitate Mobiliară, asociaţie fără scop patrimonial, supusă atât regulilor speciale din norma care guvernează registrul, cât şi regulilor generale din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, ordonanţă în temeiul căreia a fost constituită. Eliminându-se trimiterea la această ordonanţă, modul de funcţionare al acestei persoane juridice este opacizat, iar regimul său juridic primar devine lacunar. Se mai arată că nu este clar care dintre aspectele legate de funcţionarea asociaţiei vor fi reglementate la nivel de statut.
    9. Cu privire la art. I pct. 10 (cu referire la art. 16) din lege, se arată că acesta creează confuzie în ceea ce priveşte avizele pentru a căror înscriere este necesară parcurgerea procedurii de verificare, realizată de Corpul Operatorilor. Această procedură specială, ca excepţie de la regula completării formularului de aviz de înscriere de către solicitant, a fost elaborată pentru a institui un control cu privire la acele tipuri de înscrieri care ar putea afecta drepturile terţilor şi care se efectuează în mod forţat, menţionându-se avizele de înscriere solicitate de organele judiciar penale. Se concluzionează că textul criticat exclude din sfera de aplicare a procedurii de verificare actualele cazuri prevăzute de lege şi nu prevede situaţiile în care această procedură va fi aplicabilă.
    10. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 136 alin. (4) din Constituţie, se arată, cu titlu preliminar, că unele texte legale sunt susceptibile să afecteze siguranţa sistemului de evidenţă a informaţiilor privind sarcinile constituite asupra bunurilor mobile şi, prin aceasta, serviciul public a cărui corectă funcţionare trebuie asigurată de către stat, prin autorităţile sale sau prin entităţi private, în acest din urmă caz, cu un control adecvat din partea autorităţii statale, sens în care se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.636 din 10 decembrie 2009.
    11. Se consideră că art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. i)] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (3)] din lege, prin formularea lor lipsită de previzibilitate din perspectiva conţinutului obligaţiei autorităţii de supraveghere, sunt de natură să afecteze calitatea serviciului public de furnizare a informaţiilor din registru. În acest sens se critică eliminarea sintagmei „acces direct şi gratuit“, care avea ca finalitate consultarea registrului cu celeritate şi la orice moment, de către orice persoană interesată, pentru a verifica dacă există sarcini ce grevează un bun mobil. Faţă de dinamica accentuată a operaţiunilor cu bunuri mobile, accesul direct şi facil la aceste informaţii este esenţial în ceea ce priveşte eficacitatea acestui sistem şi garanţia transparenţei sale. Având în vedere că noua reglementare introduce o taxă pentru căutările certificate efectuate de operatori şi agenţi, nu este clar dacă şi în ce condiţii noul cadru legislativ permite, în continuare, accesul direct şi gratuit al publicului interesat.
    12. Se consideră că art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. c)] şi pct. 9 [cu referire la art. 14 alin. (6) şi (7)] din lege, reglementând o nouă abordare a organizării serviciului public de înregistrare a ipotecilor mobiliare, prezintă vulnerabilităţi importante din perspectiva siguranţei bazei de date şi a controlului nemijlocit al Autorităţii de Supraveghere asupra funcţionării acesteia.
    13. În susţinerea celor de mai sus, se arată că, încă de la începutul funcţionării sale, sistemul informatic al Registrului a fost alcătuit din două noduri informatice, unul administrat de Corpul Operatorilor, inclusiv aplicaţia software „Client Arhivă“ prin intermediul căreia se efectuează înscrierile în Registru, susţinut prin contribuţia operatorilor autorizaţi, şi unul de siguranţă administrat de Ministerul Justiţiei, care răspunde în timp real la înscrierile efectuate în celălalt nod, susţinut din fondul special al Registrului prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 89/2000 şi, ulterior, de Legea nr. 297/2018.
    14. În noua reglementare, Autoritatea de Supraveghere, în mod exclusiv, administrează şi întreţine sistemul computerizat, compus din două sau mai multe servere independente, situate în locuri diferite şi conectate între ele, contribuţia financiară a Corpului Operatorilor pentru susţinerea reţelei informatice a registrului fiind eliminată. Textul criticat vine în contradicţie cu art. 4 alin. (7), art. 36 şi 37 din Legea nr. 297/2018, texte menţinute în reglementarea de bază. Se arată că, în absenţa unor dispoziţii de drept tranzitoriu cu privire la situaţia serverelor de înscriere, s-ar deduce că nodul informatic va fi în continuare deţinut şi utilizat de Autoritatea de Supraveghere, dar administrarea, întreţinerea şi finanţarea sa vor fi doar în sarcina statului. Lipsa de claritate a normei în ceea ce priveşte obligaţiile de administrare şi drepturile de utilizare a sistemului informatic de interes public este de natură să afecteze serviciul public de înregistrare şi furnizare a informaţiilor din registru. Totodată, se fac referiri la unele considerente ale Deciziei nr. 1.636 din 10 decembrie 2009, potrivit cărora taxele şi tarifele încasate pentru prestarea unui serviciu public trebuie folosite în scopul îmbunătăţirii acestui serviciu; or, soluţia legislativă criticată presupune asigurarea finanţării Registrului exclusiv din veniturile provenite din taxele plătite de utilizatori, fără niciun fel de contribuţie din partea operatorilor care prestează acest serviciu şi care sunt cvasiexclusiv privaţi.
    15. Se consideră că art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (1)], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. a)] şi pct. 18 (cu referire la art. 39) din lege vulnerabilizează mecanismul de control al accesului la activitatea de înregistrare a avizelor şi slăbesc garanţiile de respectare a legii şi a interesului public în desfăşurarea acestei activităţi, ceea ce contravine atât art. 136 alin. (4), cât şi art. 1 alin. (3) din Constituţie. Cu privire la acest din urmă text constituţional, se menţionează Decizia nr. 582 din 20 iulie 2016.
    16. Se arată că sunt eliminate cazurile de incompatibilitate la dobândirea calităţii de operator, fiind astfel acceptată posibilitatea ca aceeaşi persoană să presteze serviciile de înscriere de avize prin intermediul mai multor entităţi; or, furnizarea acestui serviciu trebuie să se realizeze în condiţii de independenţă şi concurenţă. Relaxarea regimului de răspundere a operatorilor/agenţilor împuterniciţi ai acestora, prin prevederea unor sancţiuni mai puţin severe, şi eliminarea unora dintre faptele care sunt prevăzute de legea în vigoare ca abateri disciplinare sunt susceptibile să genereze o scădere a calităţii actului de înregistrare în registru, cu efecte importante pentru securitatea circuitului civil.
    17. Se consideră că art. I pct. 9 (cu referire la art. 14) din lege, prin eliminarea Corpului Operatorilor din sfera de incidenţă a reglementării generale în materia asociaţiilor, şi anume Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, a dus la o reglementare a acestuia mai apropiată de cea a asociaţiilor profesionale ale unor profesii liberale. Întrucât regimul juridic al acestuia reglementat prin noua lege este lacunar şi nepredictibil, se poate ajunge la periclitarea capacităţii statului de a asigura o funcţionare corectă a acestui serviciu. Se mai subliniază că, atât timp cât legea deleagă Corpului Operatorilor atribuţii importante în funcţionarea sistemului de publicitate mobiliară, organizarea sa trebuie să fie clar reglementată, sens în care se face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 233 din 25 mai 2004 şi nr. 160 din 27 martie 2018, care privesc organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
    18. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 111 alin. (1) teza a doua şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, se arată că art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. c)] şi pct. 9 [cu referire la art. 14 alin. (6) şi (7)] din lege reglementează trecerea exclusiv în sarcina statului a finanţării sistemului de publicitate mobiliară, însă în lipsa evaluării implicaţiilor bugetare şi a identificării sursei de finanţare din care acestea ar trebui asigurate.
    19. Faţă de această schimbare importantă de concepţie, expunerea de motive a legii nu prezintă justificări pentru oportunitatea eliminării contribuţiei financiare a operatorilor şi nicio evaluare a impactului bugetar al acestei măsuri, în contextul în care fondul aflat la dispoziţia Ministerului Justiţiei este destinat doar administrării sistemului de siguranţă a registrului. Noua lege lărgeşte baza de colectare pentru fondul special prin majorarea taxelor şi prin taxarea unor noi operaţiuni (taxarea căutărilor certificate, extinderea tipurilor de înscrisuri care trebuie înregistrate în Registru), fără a evalua în ce măsură aceste fonduri suplimentare ar garanta acoperirea necesarului de cheltuieli de funcţionare în viitor. Se mai arată că o măsură care plasează povara întreţinerii sistemului exclusiv pe umerii solicitanţilor serviciilor de registru era, de asemenea, necesar să fie evaluată. Se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, invocându-se Decizia nr. 331 din 21 mai 2019.
    20. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    21. Preşedintele Senatului apreciază că, întrucât niciunul dintre cei doi competitori cu competenţă normativă în privinţa normelor cu putere de lege, şi anume Parlamentul şi Guvernul, nu are putere de convingere unul asupra altuia, revine Curţii Constituţionale sarcina să se pronunţe în legătură cu aspectele de predictibilitate ale legii criticate.
    22. Se arată că există o prezumţie de predictibilitate a textului normativ, deoarece procedura parlamentară presupune examinarea complexă şi bine documentată a fiecărei iniţiative legislative, avizarea acesteia de autorităţile publice specializate, dezbaterea în comisiile permanente, analiza în fiecare grup parlamentar, precum şi dezbaterea generală în plenul Camerelor legislative. În plus, fiecare parlamentar are dreptul să propună şi să susţină amendamente, contribuind astfel la îmbunătăţirea conţinutului proiectului de lege şi la redactarea sa precisă, clară şi completă. Altfel spus, procedurile legislative care se desfăşoară în cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt o garanţie că actul normativ adoptat de Parlament este predictibil; lipsa predictibilităţii sale, dacă este pusă sub semnul îndoielii de un competitor legislativ, trebuie să fie demonstrată de acesta. În caz contrar, se reţine în seama acestuia un comportament instituţional contrar principiului colaborării şi cooperării autorităţilor publice, în concordanţă cu normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei celor trei puteri în stat.
    23. Sarcina demonstrării impredictibilităţii legii revine Guvernului. Impredictibilitatea unei legi se demonstrează cu argumente juridice, de doctrină, şi, dacă este cazul, cu practica instanţelor judecătoreşti. Impredictibilitatea legii criticate nu poate fi dedusă din afirmaţii fără suport argumentativ, aşa cum sunt cele din sesizarea trimisă Curţii Constituţionale. În realitate, analiza actului normativ supus controlului jurisdicţional al Curţii Constituţionale, în comparaţie cu criticile de neconstituţionalitate formulate cu uşurinţă de către Guvern, arată foarte clar că este vorba de două opţiuni sau soluţii legislative, una aparţinând Parlamentului, care a legiferat într-un domeniu de evident interes social, iar alta Guvernului, care în spatele criticilor aduse legii pretinde că ar fi fost un legiuitor mai specializat şi mai eficient din punctul de vedere al clarităţii conţinutului juridic al normelor de drept criticate.
    24. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    25. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională, prin Adresa nr. 2.462 din 14 mai 2020, a solicitat Ministerului Justiţiei să comunice punctul său de vedere cu privire la conţinutul normativ al art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)], pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)] şi pct. 10 [cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a)] din legea criticată.
    26. Ministerul Justiţiei, prin Adresa nr. 2.620 din 22 mai 2020, a răspuns la solicitările Curţii Constituţionale, subliniind deficienţele normative ale dispoziţiilor art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)], pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)] şi pct. 10 [cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a)] din legea criticată.
    27. Curtea, la termenul de judecată din 6 mai 2020, a amânat dezbaterile pentru data de 3 iunie 2020, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile aflate la dosarul cauzei, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    28. Curtea Constituţională a fost sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    29. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Analizând critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine că, în realitate, aceasta vizează, în mod punctual, dispoziţiile art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (1)], pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)], pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. a), c) şi i)], pct. 8 [cu referire la art. 8 şi cu privire specială la art. 8 alin. (3)], pct. 9 [cu referire la art. 14 şi cu privire specială la art. 14 alin. (6) şi (7)], pct. 10 (cu referire la art. 16) şi pct. 18 (cu referire la art. 39) din lege, dispoziţii asupra cărora Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie şi care au următorul cuprins:
    - Art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (1)]: „(1) Nu poate efectua înregistrarea formularelor de aviz de înscriere în Registru operatorul/agentul autorizat care este parte în contractul/operaţiunile asimilat (e) care stă/stau la baza înscrierii sau în avizul de înscriere, după cum urmează:“;
    – Art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)]: „(4) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2), se sancţionează cu retragerea autorizării operatorului/agentului respectiv şi nulitatea înregistrărilor făcute cu încălcarea legii.“;
    – Art. I pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)]: „(3) Contractele de ipotecă mobiliară, precum şi înscrisurile sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităţilor de publicitate sunt titluri executorii sub condiţia înscrierii în Registru.“;
    – Art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. a), c) şi i)]:
    "(3) Autoritatea de Supraveghere exercită următoarele atribuţii:
    a) analizează solicitările operatorilor în vederea autorizării pentru efectuarea înscrierilor în Registru;
    [...]
    c) administrează şi întreţine sistemul computerizat al Registrului compus din două sau mai multe servere independente, situate în locuri diferite şi conectate între ele;
     [...]
    i) asigură, în condiţiile legii, accesul publicului la informaţiile înscrise în Registru, cu respectarea normelor privind protecţia datelor cu caracter personal;"

    – Art. I pct. 8 [cu referire la art. 8 şi cu privire specială la art. 8 alin. (3)]:
    "(1) Pot să efectueze înregistrarea avizelor de înscriere şi să certifice căutările în Registru doar operatorii de drept, operatorii autorizaţi, agenţii împuterniciţi ai acestora şi Corpul Operatorilor, în condiţiile prevăzute în prezenta lege.
(2) Sunt operatori de drept, autorităţile desemnate în acest sens prin acte normative cu putere de lege, exclusiv pentru creanţele fiscale şi alte creanţe ale statului.
(3) Corpul Operatorilor efectuează certificarea căutărilor în Registru şi înregistrarea avizelor de înscriere prevăzute la art. 16. Operaţiunile efectuate de către Corpul Operatorilor, la solicitarea autorităţilor publice, se realizează în mod exclusiv, obligatoriu şi gratuit."

    – Art. I pct. 9 [cu referire la art. 14 şi cu privire specială la art. 14 alin. (6) şi (7)]:
    "(1) Operatorii sunt constituiţi într-o asociaţie profesională denumită Corpul Operatorilor Registrului Naţional de Publicitate Mobiliară, persoană privată de utilitate publică, care să le reprezinte interesele în raporturile cu Autoritatea de Supraveghere şi cu terţele persoane.
(2) Toţi operatorii autorizaţi de Autoritatea de Supraveghere, precum şi operatorii de drept fac parte din Corpul Operatorilor Registrului Naţional de Publicitate Mobiliară de la data autorizării, respectiv, de la data intrării în vigoare a actului normativ care le conferă această calitate, după caz.
(3) Corpul Operatorilor îşi desfăşoară activitatea potrivit următoarelor reguli:
    a) Adunarea generală a Corpului Operatorilor se constituie din câte un reprezentant al fiecărui operator autorizat;
    b) Adunarea generală este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor Corpului Operatorilor; dacă la prima convocare condiţia de prezenţă nu este îndeplinită, se face o nouă convocare pentru un termen de cel mult două zile lucrătoare de la prima convocare; la a doua convocare, Adunarea generală este legal constituită în prezenţa a cel puţin doi membri;
    c) fiecare operator are un vot în adoptarea hotărârilor Adunării generale; hotărârile Adunării generale se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege;
    d) Corpul Operatorilor este condus de un preşedinte ales de Adunarea generală dintre directorii de Registru, pentru un mandat de un an, ce poate fi reînnoit;
    e) Preşedintele Corpului Operatorilor asigură administrarea activităţii curente şi reprezintă Corpul Operatorilor în relaţiile cu terţii;
    f) Hotărârile Adunării generale se publică, în termen de 3 zile de la adoptare, pe pagina de internet a Corpului Operatorilor.
(4) Corpul Operatorilor se organizează şi funcţionează potrivit propriului statut, care include dispoziţiile prevăzute la alin. (3).
(5) Corpul Operatorilor propune Autorităţii de Supraveghere reguli pentru organizarea activităţii de publicitate mobiliară, precum şi pentru administrarea şi organizarea Registrului.
(6) Pentru asigurarea funcţionării, Corpul Operatorilor îşi constituie venituri provenite din contribuţiile membrilor stabilite prin hotărâre a Adunării generale, adoptată cu unanimitatea membrilor săi. Neplata contribuţiei în condiţiile stabilite atrage suspendarea calităţii de membru şi a drepturilor aferente în cadrul Corpului Operatorilor.
(7) Corpul Operatorilor suportă cheltuielile prilejuite de înregistrarea în Registru a actelor şi operaţiunilor stabilite potrivit legii şi de îndeplinirea oricăror acte necesare pentru realizarea acestor atribuţii."

    – Art. I pct. 10 [cu referire la art. 16]:
    "(1) În mod exclusiv şi gratuit, în condiţiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere, Corpul Operatorilor înregistrează în Registru:
    a) formulare de aviz de înscriere care presupun verificarea documentelor care stau la baza înscrierii;
    b) formularul de aviz de executare privind încetarea executării pe baza hotărârii instanţei judecătoreşti;
    c) formularul de aviz de preluare privind anularea preluării bunului ipotecat în contul creanţei pe baza hotărârii judecătoreşti;
    d) formularele de aviz de înscriere transmise de organele judiciare penale;
    e) formularul de aviz de nulitate a avizelor de înscriere.
(2) Formularele care necesită efectuarea verificărilor potrivit alin. (1) lit. a) se înregistrează potrivit procedurii care cuprinde următoarele etape:
    a) după primirea solicitării de înscriere şi verificarea documentelor se completează formularul corespunzător şi se transmite solicitantului pentru a fi semnat;
    b) solicitantul returnează formularul semnat, în două exemplare, pentru a putea fi înregistrat în Registru;
    c) după efectuarea înregistrării în Registru, un exemplar al formularului se restituie solicitantului pe suport hârtie, vizat de Corpul Operatorilor, ori, după caz, în formă electronică, semnat cu semnătura electronică calificată, cu menţionarea numărului şi datei înregistrării formularului, precum şi a numărului de identificare a înscrierii."

    – Art. I pct. 18 [cu referire la art. 39]:
    "(1) Constituie abateri disciplinare ale operatorilor/agenţilor autorizaţi:
    a) nerespectarea obligaţiilor stabilite prin actele emise de Autoritatea de Supraveghere;
    b) înregistrarea în Registru a avizelor de înscriere cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi şi a actelor emise de Autoritatea de Supraveghere;
    c) încălcarea regulilor privind concurenţa stabilite prin acte normative şi administrative specifice;
    d) perturbarea funcţionării Registrului şi a accesării legale a acestuia de către persoanele îndreptăţite;
    e) neachitarea taxelor aferente înregistrărilor efectuate în Registru la termenele stabilite pentru îndeplinirea acestor obligaţii;
    f) refuzul sau întârzierea în furnizarea către Autoritatea de Supraveghere, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării, a informaţiilor şi documentelor privind activitatea de operator/agent autorizat, solicitate de aceasta;
    g) construirea unei pagini de internet proprii de prezentare a activităţii astfel încât să inducă în eroare publicul utilizator ori să creeze confuzie cu pagina de internet a Registrului, prin aspectul general al paginii, prezentare, însemne oficiale folosite, denumiri, imagini, figuri sau alte caracteristici relevante;
    h) nerespectarea obligaţiilor privind verificarea calităţii de persoană interesată a persoanei fizice solicitante care completează şi semnează formularul de aviz de înscriere şi care solicită înregistrarea acestuia în Registru;
    i) omisiunea menţionării, de către agentul împuternicit, pe toate documentele emise, a calităţii de agent împuternicit, precum şi a numelui/denumirii operatorului care l-a împuternicit;
    j) nerespectarea obligaţiilor privind păstrarea formularului de aviz de înscriere, a tuturor documentelor care însoţesc acest formular, a registrului general ţinut corespunzător prevederilor din regulament, precum şi a corespondenţei aferente desfăşurării activităţii de operare în Registru, în condiţiile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată.
(2) Autoritatea de Supraveghere poate aplica operatorilor sau birourilor teritoriale proprii ori agenţilor împuterniciţi ai acestora, în raport cu gravitatea abaterii săvârşite, următoarele sancţiuni:
    a) avertisment scris;
    b) suspendarea autorizării şi a dreptului de a efectua înscrieri în Registru pe o durată de la 10 zile la şase luni;
    c) revocarea autorizării.
(3) Constatarea abaterilor disciplinare se efectuează de către Autoritatea de Supraveghere, în urma unei cercetări prealabile, la care participă şi directorul de Registru al operatorului autorizat. În cazul în care este necesar, cercetarea se poate desfăşura şi la sediul operatorului/agentului cercetat.
(4) Sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) se aplică prin ordin al ministrului justiţiei.
(5) Împotriva sancţiunii disciplinare aplicate se poate face plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluţionează de Autoritatea de Supraveghere în termen de 30 de zile de la data înregistrării. Sancţiunile disciplinare aplicate pot fi atacate şi direct la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii."


    30. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind cerinţele de calitate a legilor, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului, ale art. 136 alin. (4) privind regimul bunurilor proprietate publică şi ale art. 138 alin. (5) privind interdicţia constituţională de a aproba cheltuieli bugetare fără stabilirea sursei de finanţare.
    31. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    32. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Guvernul României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă.
    33. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de două zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    34. În cauză, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 9 octombrie 2019, iar de Camera Deputaţilor la 10 martie 2020. La 12 martie 2020 legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii şi trimisă la promulgare în data de 17 martie 2020. La 1 aprilie 2020 [prin fax, şi 2 aprilie 2020, prin poştă], Curtea Constituţională a fost sesizată cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate de Guvernul României.
    35. Luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată cu depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, dar în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, precum şi de faptul că legea nu fusese încă promulgată la data sesizării sale, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70 ipoteza a doua).
    36. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (1) şi (5) din Constituţie, din perspectiva faptului că expunerea de motive este lacunară, Curtea reţine că, de principiu, nu are competenţa de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate. Expunerea de motive şi cu atât mai puţin modul său de redactare nu au consacrare constituţională. Curtea reţine că expunerea de motive, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înţelegerii acesteia. Prin urmare, expunerea de motive a legii nu este decât un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate - metoda de interpretare teleologică. Aceasta presupune stabilirea sensului unei dispoziţii legale ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziţie. Astfel, expunerea de motive este doar un instrument dintre multe altele ale unei metode interpretative. Faptul că aceasta nu este suficient de precisă sau că nu lămureşte toate aspectele de conţinut ale normei nu duce la concluzia că însăşi norma respectivă este neconstituţională pentru acest motiv, ea având doar o funcţie de suport în interpretarea normei adoptate.
    37. Curtea reţine că există mai multe metode interpretative, şi anume literală, extensivă, restrictivă, gramaticală, sistematică, istorică, teleologică sau logică, iar scopul avut în vedere la adoptarea normei este un instrument al uneia dintre aceste metode interpretative, cea teleologică. Or, dacă sensul normei poate fi înţeles/dedus prin alte metode interpretative decât cea teleologică sau chiar prin metoda teleologică, apelând la expunerea de motive, la stenogramele care consemnează dezbaterile parlamentare, la motivarea amendamentelor aduse, la rapoartele şi avizele întocmite în procedura parlamentară, nu înseamnă că insuficienţa motivării expunerii de motive duce la neconstituţionalitatea legii. Din contră, dacă în urma parcurgerii tuturor metodelor interpretative, inclusiv a celei teleologice, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/imprecis/ imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, nu de puţine ori expunerea de motive, din cauza modificărilor aduse proiectului/propunerii legislative în Parlament, nu mai reflectă prin conţinutul său ceea ce prevede legea adoptată.
    38. Caracterul neclar/imprecis/imprevizibil al textului nu este o consecinţă directă a caracterului incomplet al expunerii de motive, constatare valabilă şi viceversa. Aşadar, exigenţele de calitate a legii şi cele privind modul de redactare a expunerii de motive sunt două chestiuni diferite între care nu se poate stabili o relaţie cauzală. În schimb, între acestea există o relaţie funcţională, în sensul că expunerea de motive poate ajuta la o mai bună înţelegere a dispoziţiilor normative, mai ales a celor tehnice, care, prin natura lor, au un limbaj mai greu accesibil.
    Nu este rolul Curţii Constituţionale să analizeze consistenţa acestei relaţii funcţionale prin prisma modului de redactare a expunerii de motive. Cele stabilite prin Decizia nr. 139 din 13 martie 2019 constituie mai degrabă o explicitare exhaustivă a încălcării cerinţelor de calitate a legii verificate în acea cauză, cu indicarea faptului că nici măcar expunerea ei de motive nu a fost aptă să-i desluşească înţelesul, ceea ce a dus la concluzia că nicio metodă interpretativă nu a putut suplini lipsa de claritate/precizie/previzibilitate a normei.

    39. Curtea reţine că un viciu de neconstituţionalitate extrinsec al legii nu poate rezulta din chiar modul în care iniţiatorul ei şi-a motivat proiectul/propunerea legislativă, în condiţiile în care rezultatul activităţii de legiferare este legea adoptată de Parlament. Aşadar, controlul de constituţionalitate vizează legea, şi nu opţiuni, dorinţe sau intenţii cuprinse în expunerea de motive a legii.
    40. În cauza de faţă, Curtea constată că autorul obiecţiei de neconstituţionalitate solicită efectuarea unui control de constituţionalitate a legii raportat la faptul că expunerea de motive a acesteia este incompletă. Or, o asemenea critică este, de principiu, inadmisibilă, Curtea Constituţională neavând competenţa să cenzureze modul de redactare a expunerii de motive concepute de deputaţi, senatori sau Guvern, după caz. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    41. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)] din lege raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, prin prisma faptului că introduc nulitatea înregistrării, ca sancţiune pentru prestarea serviciului de înscriere de către operatorul/agentul în situaţie de conflict de interese, Curtea reţine că, potrivit art. 2.409 alin. (2) din Codul civil, publicitatea ipotecilor mobiliare se asigură, de principiu, prin înscrierea acestora în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară, ceea ce indică faptul că înscrierea are caracter de opozabilitate faţă de ceilalţi creditori ai constituitorului, celor care dobândesc ulterior drepturi asupra bunului ipotecat, precum şi tuturor celorlalte persoane [art. 2.409 alin. (3) din Codul civil].
    42. Operatorul este persoana fizică sau juridică autorizată să înregistreze avizele de înscriere şi să efectueze căutări certificate în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară [art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2018]. Operatorii sunt constituiţi într-o asociaţie profesională denumită Corpul Operatorilor Registrului Naţional de Publicitate Mobiliară, persoană privată de utilitate publică. Operatorii, birourile teritoriale proprii, precum şi agenţii împuterniciţi ai acestora răspund în desfăşurarea activităţii lor disciplinar, civil sau penal, după caz [art. 38 din Legea nr. 297/2018].
    43. Încălcarea de către operator a unei norme ce priveşte modul în care îşi desfăşoară activitatea nu poate genera în mod automat şi nulitatea avizului de înscriere pe care l-a efectuat. Validitatea avizului de înscriere este supusă unor condiţii de formă şi de fond. Dacă cele de fond sunt intrinsec legate de condiţiile de validitate a contractului de ipotecă, cele de formă sunt reprezentate de calitatea de operator a persoanei care efectuează înscrierea şi de registrul în care se efectuează înscrierea. Faptul că operatorul îşi exercită activitatea cu încălcarea reglementărilor referitoare la conflictul de interese nu vizează validitatea înscrierii, ci conduita sa în activitatea desfăşurată. În acest caz, sancţiunea nu se poate răsfrânge asupra înscrierii, care este o consecinţă firească a contractului de ipotecă, ci asupra operatorului. Prin acţiunea sa, operatorul intră într-un raport de conflict cu autoritatea de supraveghere, iar sancţiunile care pot deriva dintr-un asemenea raport trebuie să se circumscrie naturii normei încălcate. Altfel, s-ar ajunge la situaţia în care un terţ faţă de raportul antereferit, spre exemplu, cel ce solicită înscrierea avizului de ipotecă, să fie afectat de modul neprincipial de acţiune al operatorului. Mai mult, o astfel de sancţiune ar reprezenta o ameninţare la adresa securităţii juridice, în sensul că înscrierile în registru nu s-ar mai bucura de o prezumţie de validitate dacă operatorul şi-a încălcat o obligaţie profesională fără legătură cu validitatea înscrierii în sine. Astfel, dacă norma încălcată vizează exclusiv un aspect ce ţine de modul de desfăşurare a activităţii profesionale a operatorului, rezultă că şi sancţiunea trebuie să se cantoneze în aceste limite. Încălcarea unei norme de disciplină ce ţine de desfăşurarea activităţii profesionale care nu are consecinţe juridice asupra validităţii înscrierii nu poate afecta validitatea înscrierii în sine.
    44. Legiuitorul trebuie să identifice şi să normativizeze sancţiuni corespunzătoare naturii raportului juridic de conflict existent între operator şi autoritatea de supraveghere. În caz contrar, acesta va reglementa sancţiuni neadecvate şi necorespunzătoare încălcării săvârşite. De aceea, în măsura în care condiţiile de validitate a înscrierii în Registru nu sunt afectate prin existenţa conflictului de interese în care se află operatorul, legiuitorul nu poate stabili o sancţiune aplicată operatorului care afectează însăşi validitatea înscrierii în Registru, sancţiune care-i priveşte mai degrabă pe solicitantul înscrierii şi pe persoanele care s-au bazat pe realitatea, exactitatea şi veridicitatea înscrierilor din Registru - est modus in rebus. În aceste condiţii, Curtea observă că sancţiunea reglementată nu are o legătură directă cu natura normei încălcate, astfel că ea apare ca fiind una aleatorie, generând incertitudine în sistemul de publicitate mobiliară.
    45. Principiul securităţii juridice este instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi reprezintă un principiu care exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012). Este un concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018). De asemenea, Curtea reţine că statul de drept presupune ordonarea tuturor atribuţiilor/ competenţelor autorităţilor publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ceea ce înseamnă că securitatea juridică este o componentă intrinsecă a acestuia.
    46. În cauza de faţă, prin reglementarea unei sancţiuni care nu se află în congruenţă cu încălcarea săvârşită este vulnerabilizată securitatea juridică a persoanei cu consecinţe directe asupra dreptului de proprietate privată [art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 44 din Constituţie]. Prin urmare, Curtea reţine că art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4) ] din lege încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    47. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)] din lege raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, prin prisma faptului că vine în conflict cu dispoziţiile legale privind titlurile executorii şi publicitatea mobiliară, ceea ce duce la calificarea tuturor înscrisurilor sub semnătură privată ca fiind titluri executorii prin simpla înscriere în registru, Curtea reţine că, în principiu, calitatea unui înscris de a fi titlu executoriu este consacrată ex lege, statul considerând că acesta prezintă suficiente garanţii de corectitudine pentru a permite absenţa evaluării judiciare în vederea punerii sale în executare.
    48. Cu privire la teza referitoare la calificarea contractelor de ipotecă mobiliară ca fiind titluri executorii, cu condiţia înscrierii în Registru, Curtea constată că art. 2.431 din Codul civil prevede că sunt titluri executorii, în condiţiile legii, contractele de ipotecă valabil încheiate. Spre deosebire de ipoteca imobiliară ce se constituie prin îndeplinirea formelor de publicitate (art. 2.377 din Codul civil), înscrierea în registru a ipotecii mobiliare are rolul de a asigura opozabilitatea dreptului creditorului ipotecar [art. 2.346 şi art. 2.409 alin. (2) din Codul civil]. Contractul de ipotecă mobiliară poate fi încheiat în formă autentică şi sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute. Având în vedere că legiuitorul a reglementat în mod alternativ cele două modalităţi de încheiere a contractului de ipotecă, rezultă că sancţiunea nulităţii intervine în cazul nerespectării formei scrise a contractului de ipotecă.
    49. Textul criticat acordă semnificaţie diferită înscrierii în Registru faţă de Codul civil; astfel, aceeaşi operaţiune are valoare de opozabilitate în reglementarea Codului civil şi de executorialitate în reglementarea criticată. În realitate, ipoteca mobiliară se constituie prin încheierea contractului de ipotecă, produce efecte de la data la care obligaţia garantată ia naştere, iar constituitorul dobândeşte drepturi asupra bunurilor mobile ipotecate şi devine perfectă prin îndeplinirea formalităţilor cerute de lege pentru publicitatea sa. Perfectarea ipotecii aliniază rangul ipotecilor mobiliare succesive, iar în condiţiile art. 2.420 din Codul civil o ipotecă perfectă va fi întotdeauna preferată unei ipoteci neperfectate, oricare ar fi momentul constituirii sale. Legea criticată leagă caracterul executoriu al contractului de ipotecă mobiliară de publicitatea sa; or, forţa executorie derivă din forţa obligatorie a contractului, iar nu din opozabilitatea acestuia. Dacă s-ar fi dorit ca numai contractul de ipotecă valabil încheiat şi faţă de care s-au realizat formalităţile de publicitate, fiind o ipotecă mobiliară perfectă, să reprezinte titlu executoriu s-ar fi stabilit expres acest lucru în art. 2.431 din Codul civil („Contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condiţiile legii, titluri executorii“) şi atunci înscrierea în Registru ar fi reprezentat o cerinţă de executorialitate a contractului, şi nu de opozabilitate. Însă, pentru aceasta, trebuia realizată o amplă reformă a prevederilor Codului civil. În accepţiunea legii criticate, înscrierea în Registru devine o condiţie de executorialitate, în schimb, potrivit Codului civil, aceasta rămâne o cerinţă de opozabilitate a contractului de ipotecă mobiliară, care exclude posibilitatea ataşării acestei cerinţe a semnificaţiei executorialităţii.
    50. Art. 641 din Codul de procedură civilă prevede că înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, acest text se referă la acele înscrisuri sub semnătură privată pentru care cerinţa înscrierii în registrele publice este o condiţie de executorialitate, şi nu de opozabilitate. Prin urmare, textul criticat nu poate fi considerat ca fiind unul de corelare cu art. 641 din Codul de procedură civilă, ci, din contră, din dorinţa de corelare, pe de o parte, induce ideea că art. 641 din Codul de procedură civilă este aplicabil contractelor de ipotecă mobiliară, în condiţiile în care acesta nu priveşte materia antereferită, şi, pe de altă parte, contrazice reglementările de principiu în materie, respectiv art. 2.387, art. 2.409 alin. (2) şi art. 2.431 din Codul civil.
    51. Rezultă că redactarea textului criticat este inexactă şi induce o insecuritate juridică vădită tocmai prin contradicţiile pe care le naşte în raport cu reglementările Codului civil şi ale Codului de procedură civilă. Prin urmare, art. I pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3) teza întâi] din lege încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    52. Cu privire la teza referitoare la calificarea înscrisurilor sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităţilor de publicitate drept titluri executorii, cu condiţia înscrierii în Registru, Curtea constată că aceasta cuprinde o modificare esenţială faţă de textul în prezent în vigoare, potrivit căruia „Titlurile executorii constatate prin înscrisuri sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităţilor de publicitate îndeplinesc această condiţie prin înscrierea în Registru“. Cu alte cuvinte, în acord cu legea în vigoare, trebuie ca prin lege să se prevadă caracterul de titlu executoriu al înscrisului, înscrisul să poată fi întocmit sub semnătură privată pentru a fi valabil, iar legea să prevadă drept condiţie de executorialitate realizarea formalităţilor de publicitate, astfel că textul în vigoare nu face altceva decât să precizeze registrul în care se realizează această formalitate de publicitate. Or, noua soluţie legislativă stabileşte tale quale că toate înscrisurile sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităţilor de publicitate sunt titluri executorii în condiţiile în care sunt înscrise în Registru.
    53. Art. 632 alin. (1) din Codul de procedură civilă fixează regula generală în materia executării silite, în sensul că aceasta nu poate fi pornită decât în temeiul unui titlu executoriu. Titlul executoriu reprezintă, aşadar, instrumentul legal pe care statul îl acordă creditorului pentru a putea recurge la măsuri coercitive pe care, de asemenea, statul, prin intermediul organelor sale, trebuie să le pună la dispoziţia creditorilor. De regulă, aceste instrumente sunt rezultatul unei evaluări judiciare a existenţei şi întinderii dreptului subiectiv pretins de către creditor, iar majoritatea categoriilor de titluri executorii enumerate de art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă fac parte din clasa hotărârilor judecătoreşti. Există însă şi situaţii în care statul consideră anumite înscrisuri ca prezentând suficiente garanţii de corectitudine pentru a permite absenţa evaluării judiciare. Este vorba despre acele titluri executorii de natură contractuală cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu (Decizia nr. 60 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 24 noiembrie 2017, paragrafele 76-79).
    54. Astfel, în privinţa titlurilor executorii de natură contractuală aptitudinea de a fi titlu executoriu al unui înscris este legată de o anumită categorie de acte juridice (spre exemplu, locaţiunea, arendarea) şi de caracterul susceptibil de a fi pus în executare al înscrisului. Dacă legea cere ad validitatem caracterul autentic al înscrisului, atunci evident operaţiunea juridică nu poate fi realizată prin mijlocirea unui înscris sub semnătură privată, astfel că titlu executoriu poate fi numai înscrisul întocmit în formă autentică. Dacă, în schimb, legea permite ca operaţiunea juridică să fie realizată prin înscris sub semnătură privată, atunci poate atribui şi acestuia caracter de titlu executoriu, pur şi simplu sau cu îndeplinirea anumitor condiţii. Dacă o asemenea condiţie o constituie realizarea unei formalităţi de publicitate, potrivit legii în vigoare, aceasta se îndeplineşte prin înscrierea sa în Registru. În schimb, legea criticată stabileşte că orice înscris sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităţilor de publicitate este titlu executoriu dacă este înscris în Registru. O asemenea poziţie nu poate fi acceptată, întrucât, pe de o parte, înseamnă că legea atribuie caracter de titlu executoriu oricăror înscrisuri indiferent dacă pot sau nu fi supuse executării şi, pe de altă parte, că acordarea caracterului de titlu executoriu nu se realizează în considerarea operaţiunii juridice realizate, ci în funcţie de forma întocmirii actului. Or, acest din urmă aspect trebuie să fie unul derivat şi subsidiar stabilirii caracterului de titlu executoriu al înscrisului prin care este realizată operaţiunea juridică, şi nu unul principal şi care este disociat de aceasta. Prin urmare, numai înscrisul care materializează actul juridic de natură contractuală poate fi titlu executoriu, şi nu orice înscris sub semnătură privată supus unei cerinţe de publicitate decuplat de natura actului juridic.
    55. Art. 641 din Codul de procedură civilă vizează îndeplinirea formalităţilor de publicitate drept condiţie de executorialitate a înscrisurilor sub semnătură privată, înscrisuri care sunt determinate expres de lege. Prin urmare, nu orice înscris sub semnătură privată supus unei cerinţe de publicitate decuplat de natura actului juridic are aptitudinea de a fi titlu executoriu, ci cel care materializează actul juridic de natură contractuală, înscris care poate fi autentic sau sub semnătură privată.
    56. Textul criticat stabileşte caracterul de titlu executoriu al unui înscris prin transformarea unei cerinţe de opozabilitate întruna de executorialitate, ceea ce înseamnă că nu ţine seama de natura înscrisului (ci numai de forma sa) şi lasă loc interpretării că înscrisurile sub semnătură privată, indiferent dacă au sau nu aptitudinea de a fi puse în executare, ar dobândi caracterul executoriu prin înscriere în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară; o atare interpretare nu poate fi primită, executorialitatea neputând fi conferită decât de legea specială ce instituie regimul unui anumit tip de înscris sub semnătură privată în raport cu actul juridic. Prin urmare, redactarea textului criticat este inexactă şi induce o insecuritate juridică vădită tocmai prin contradicţiile pe care le naşte în raport cu reglementările Codului civil şi ale Codului de procedură civilă. În consecinţă, Curtea constată că art. I pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3) teza a doua] din lege încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    57. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 8 (cu referire la art. 8) din lege raportate la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, prin prisma faptului că generează confuzie în legătură cu exercitarea de către organele fiscale a căutărilor certificate, Curtea constată că noua reglementare complineşte o lacună a legii, stabilind că sunt operatori de drept autorităţile desemnate în acest sens prin acte normative cu putere de lege, exclusiv pentru creanţele fiscale şi alte creanţe ale statului, şi că aceştia au dreptul să efectueze înregistrarea avizelor de înscriere şi să certifice căutările în Registru. Deşi legea în vigoare reglementează operatorul de drept, nu stabileşte sfera sa de activitate, astfel că legea criticată nu face altceva decât să complinească această omisiune. Prin urmare, textul criticat nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    58. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 9 (cu referire la art. 14) din lege raportate la art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 136 alin. (4) din Constituţie, prin prisma faptului că elimină Corpul Operatorilor din sfera de incidenţă a reglementării generale în materia asociaţiilor, şi anume Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, Curtea constată că este opţiunea legiuitorului să stabilească regimul juridic al unei asociaţii fără scop patrimonial, care reuneşte operatorii, persoane fizice sau juridice autorizate să înregistreze avizele de înscriere şi să efectueze căutări certificate în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară. Astfel, legiuitorul are deplina competenţă constituţională să stabilească regimul juridic al unei persoane private de utilitate publică, având natura unei asociaţii profesionale, numai prin legea analizată sau şi prin trimitere la Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Din aceasta fac parte atât operatori de drept (de stat), cât şi cei privaţi, iar Registrul este unul public. Prin urmare, regimul unei astfel de asociaţii profesionale a dobândit o configuraţie juridică specifică prin faptul că deţine monopolul operaţiunilor de înscriere într-un registru public, direct sau prin membrii săi. Prin urmare, textul criticat nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Totodată, Curtea reţine că art. 136 alin. (4) din Constituţie nu este incident în cauză, sfera sa normativă nevizând organizarea asociaţiilor profesionale.
    59. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 10 (cu referire la art. 16) din lege raportate la art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 136 alin. (4) din Constituţie, prin prisma faptului că generează confuzie în ceea ce priveşte avizele pentru a căror înscriere este necesară parcurgerea procedurii de verificare, realizată de Corpul Operatorilor, Curtea reţine că noua reglementare, pe de o parte, creează o delimitare între categoriile de formulare care se înregistrează de Corpul Operatorilor, respectiv cele ce presupun verificarea documentelor care stau la baza înscrierii, fără a fi însă identificate, şi alte categorii de formulare prevăzute la lit. b)-e) şi, pe de altă parte, elimină din categoriile formularelor înscrise de Corpul Operatorilor pe cea privind înregistrarea formularului de aviz de reactivare [lit. b) din Legea nr. 297/2018 (reactivarea unui aviz inactivat din cauze de natură tehnică, neimputabile operatorului/agentului autorizat, şi reactivarea unui aviz stins din eroarea operatorului/agentului)], fără a stabili subiectul de drept care efectuează această înscriere.
    60. Curtea reţine că, în legea în vigoare, dacă înregistrarea formularelor de aviz de înscriere care presupun verificarea documentelor care stau la baza înscrierii este noţiunea gen şi înregistrările prevăzute de alin. (2) lit. a)-e) noţiunile specie, care sunt cuprinse în cea de gen, legea criticată transformă noţiunea gen în cea de specie, la care adaugă marea majoritate a noţiunilor specie existente, astfel că una dintre noţiunile specie [lit. a)], prin caracterul său general, cuprinde noţiunile specie [lit. b)-e)], dar totuşi fiecare noţiune, în înţelesul legii, este diferită. Mai mult, procedura specială de înregistrare vizează în mod expres numai lit. a), nu şi lit. b)-e), deşi pare că lit. a) cuprinde ipotezele reglementate de celelalte litere. Rezultă o contradicţie în termeni din faptul că o noţiune specie cuprinde celelalte noţiuni specie, deşi ele apar enumerate ca fiind noţiuni distincte, precum şi din faptul că procedura specială de înregistrare se raportează la o noţiune specie, care cuprinde celelalte noţiuni specie, astfel că excluderea acestora din urmă de la procedura de înregistrare specială apare sub semnul întrebării. Chiar dacă s-ar aprecia că acestea din urmă sunt excluse de la procedura specială de înregistrare, având în vedere menţiunea expresă a legii, se observă că, întrucât ele se subsumează lit. a) sub aspectul conţinutului, înseamnă că pot fi înregistrate după procedura specială.
    61. Având în vedere cele expuse, revine legiuitorului obligaţia să lămurească sensul dispoziţiei normative, pentru că, astfel cum este redactată, aceasta prezintă elemente contradictorii şi nu poate fi pusă în aplicare într-un mod coerent şi unitar. În consecinţă, art. I pct. 10 (cu referire la art. 16) din lege încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    62. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. i)] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (3)] din lege raportate la art. 136 alin. (4) din Constituţie, prin prisma faptului că, eliminându-se sintagma „acces direct şi gratuit“, formularea acestora a devenit lipsită de previzibilitate din perspectiva conţinutului obligaţiei autorităţii de supraveghere, Curtea reţine că art. 136 alin. (4) din Constituţie nu are incidenţă în cauză, întrucât, prin ipoteză, vizează caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică şi drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice. De altfel, aspectele semnalate sunt inexacte, în realitate, art. I pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (3)] din lege reglementează efectuarea gratuită a operaţiunilor de către Corpul Operatorilor la solicitarea autorităţilor publice, astfel că eliminarea prin art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. i)] din lege a caracterului gratuit al accesului publicului la citirea informaţiilor înscrise în Registru este clară. Legiuitorul, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, are competenţa de a reglementa modul de acces la registrele publice, astfel că legiferarea accesului contra-cost a persoanelor interesate la Registrul vizat este o opţiune a sa fără relevanţă constituţională. Prin urmare, art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. i)] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (3)] din lege nu încalcă art. 136 alin. (4) din Constituţie.
    63. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. c)] şi pct. 9 [cu referire la art. 14 alin. (6) şi (7)] din lege raportate la art. 136 alin. (4) din Constituţie, prin prisma faptului că finanţarea nodului informatic deţinut şi utilizat de autoritatea de supraveghere va fi doar în sarcina statului, Curtea reţine că, potrivit legii în vigoare, operatorii contribuie la acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii Registrului. Astfel, finanţarea Registrului, pe lângă taxele plătite de solicitanţii serviciilor, era asigurată şi de operatori. Prin legea criticată, taxele au fost majorate cu până la 100%, operatorii nu mai contribuie la acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii Registrului, iar Corpul Operatorilor suportă doar cheltuielile prilejuite de înregistrarea în Registru a actelor şi a operaţiunilor stabilite în sarcina sa. Totodată, se reţine că taxele percepute sunt venituri publice, ce se fac venit la bugetul de stat în cuantum de 85%, iar 15% se constituie într-un fond special la dispoziţia Ministerului Justiţiei şi se utilizează de către Autoritatea de Supraveghere exclusiv pentru organizarea şi funcţionarea Registrului. Astfel, considerentele Deciziei nr. 1.636 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2010, nu sunt incidente în cauză, pentru că acestea vizau situaţia în care tarifele pentru prestarea unui serviciu public nu se făceau venit la bugetul unei entităţi publice în scopul îmbunătăţirii serviciului oferit, ci se vărsau în contul unei entităţi private.
    64. Toate aceste aspecte reprezintă opţiuni ale legiuitorului, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi nu aduc în discuţie încălcarea art. 136 alin. (4) din Constituţie, text care nu este incident în cauză.
    65. Faptul că art. 36 din Legea nr. 297/2018 nu a fost modificat şi prevede în continuare că „(1) Situaţia financiară a Corpului Operatorilor privind cheltuielile efectuate în legătură cu operarea bazei de date, administrarea, întreţinerea şi dezvoltarea sistemului Registrului Naţional de Publicitate Mobiliară va fi verificată financiar-contabil de persoane care au calitatea de auditor financiar, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“ înseamnă că acest text se referă numai la perioada de timp cât obligaţia normată a existat, nu şi la perioada de timp care se află în domeniul propriu de activitate a legii criticate.
    66. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (1)], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. a)] şi pct. 18 [cu referire la art. 39] din lege raportate la art. 136 alin. (4) din Constituţie, prin prisma faptului că elimină cazurile de incompatibilitate la dobândirea calităţii de operator, vulnerabilizează mecanismul de control al accesului la activitatea de înregistrare a avizelor şi slăbesc garanţiile de respectare a legii şi a interesului public, Curtea reţine că, în realitate, modificarea operată prin art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (1)] din lege este una care corectează un neajuns al legii în vigoare, deoarece conflictul de interese vizează, de principiu, desfăşurarea activităţii operatorului, şi nu însăşi dobândirea calităţii de operator, astfel cum stabileşte art. 2 alin. (1) din legea în vigoare. Nu se poate susţine că o persoană fizică sau juridică este ab initio într-un conflict de interese cu însăşi activităţile pe care le presupune dobândirea calităţii de operator. Din contră, conflictul de interese trebuie evitat de operator, acesta neputându-se angaja în anumite activităţi atunci când are un interes în efectuarea acestora. Însă, dobândirea calităţii de operator nu are legătură cu eventualele potenţiale conflicte de interese în care ar putea să se afle la un moment dat.
    67. Curtea mai reţine că art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. a)] din lege este o reformulare a art. 5 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2018, care prevede că „Ministerul Justiţiei, în calitatea sa de Autoritate de Supraveghere, exercită următoarele atribuţii: a) autorizează operatorii în vederea înregistrării în Registru“. Astfel, formularea din legea criticată stabileşte că „(3) Autoritatea de Supraveghere exercită următoarele atribuţii: a) analizează solicitările operatorilor în vederea autorizării pentru efectuarea înscrierilor în Registru“, ceea ce nu relevă nicio problemă de constituţionalitate.
    68. Totodată, art. I pct. 18 (cu referire la art. 39) din lege reglementează abaterile disciplinare, iar din examinarea celor două legi rezultă că numai abaterile prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. c), j), k), n), o) şi p) din legea în vigoare nu sunt reluate. Acestea stabilesc ca abateri disciplinare încălcarea următoarelor obligaţii:
    "c) ţinerea evidenţei înscrierilor acoperite de garanţia de răspundere profesională şi constituirea din timp a unei garanţii suplimentare;
    [...]
j) comunicarea de către operator Autorităţii de Supraveghere, de îndată ce ia cunoştinţă, a oricăror modificări ale elementelor prevăzute la art. 22;
k) transmiterea de către operator a unui raport al activităţii agentului împuternicit, în termen de 30 de zile de la încetarea activităţii acestuia;
    [...]
n) respectarea programului de funcţionare a Registrului;
o) comunicarea de către operator Autorităţii de Supraveghere, în termenele prevăzute de regulament, a listei cu înregistrările preluate eronat în sistemul de administrare a informaţiei din cauze tehnice;
p) refuzarea documentelor de transfer electronic de date (TED) care nu sunt semnate cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat valabil sau nu au conţinutul acceptat de Registru şi, atunci când este posibil, înştiinţarea solicitantului respectiv cu privire la documentele TED refuzate şi explicarea refuzului"

    69. Or, calificarea drept abateri disciplinare a încălcării acestor obligaţii poate fi stabilită printr-un act emis de Autoritatea de Supraveghere, având în vedere că noul art. 39 alin. (1) lit. a) prevede că reprezintă abatere disciplinară „nerespectarea obligaţiilor stabilite prin actele emise de Autoritatea de Supraveghere“.
    70. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că aspectele imputate textului criticat nu vizează chestiuni de neconstituţionalitate, ci aspecte de nemulţumire instituţională faţă de opţiunea legislativă a Parlamentului, care a acţionat în limitele rolului său prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie.
    71. Totodată, având în vedere sfera normativă diferită a art. 136 alin. (4) din Constituţie care se referă la regimul proprietăţii publice, Curtea constată că acesta nu este incident în analiza textului legal criticat. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art. 136 alin. (4) din Constituţie.
    72. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. c)] şi pct. 9 [cu referire la art. 14 alin. (6) şi (7)] din lege raportate la art. 111 alin. (1) teza a doua şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, prin prisma faptului că reglementează trecerea exclusiv în sarcina statului a finanţării sistemului de publicitate mobiliară, însă în lipsa evaluării implicaţiilor bugetare şi a identificării sursei de finanţare din care acestea ar trebui asigurate, Curtea reţine că art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie prevede că „În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie“. Or, în prezenta cauză, se poate observa că, din contră, taxele percepute pentru efectuarea înregistrărilor în Registru au crescut. Chiar dacă operatorii nu mai contribuie la administrarea Registrului, această chestiune de compensare a unei pierderi de venituri cu cea a măririi unor taxe nu mai ţine de sfera art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind mai degrabă un aspect ce ţine de caracterul suficient al resurselor. Aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 56). Aşadar, criticile formulate sunt unele ce ţin de opţiunea legiuitorului în materie de finanţare a Registrului (eliminarea contribuţiei operatorilor, mărirea taxelor de înregistrare, plasarea sarcinii financiare în sfera solicitantului, şi nu a operatorului), nefiind veritabile critici de neconstituţionalitate.
    73. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (4)], pct. 4 [cu referire la art. 4 alin. (3)], pct. 10 (cu referire la art. 16) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sunt neconstituţionale.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (1)], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3) lit. a), c) şi i)], pct. 8 (cu referire la art. 8), pct. 9 (cu referire la art. 14) şi pct. 18 (cu referire la art. 39) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016