Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 421 din 23 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146^1 din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 421 din 23 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146^1 din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 421 din 23 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146^1 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 661 din 27 iulie 2020

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel-Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Horaţius Dumbravă în Dosarul nr. 2.871/1/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 178D/2019.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Prim-magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise, prin care se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, cadru în care se formulează şi o cerere de extindere a controlului de constituţionalitate „şi cu privire la alte aspecte de neconstituţionalitate ale art. 146^1 din Codul de procedură penală.“ Totodată, referă asupra faptului că reprezentantul Ministerului Public a depus la dosar, înainte de începerea şedinţei de judecată, concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia, sub aspectul posibilităţii contestării legalităţii măsurii de obţinere a datelor privind tranzacţiile financiare.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că este întemeiată în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată, în esenţă, că în cauză se aplică, mutatis mutandis, soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 244 din 6 aprilie 2017. Astfel, reluând aceste considerente şi văzând faptul că art. 146^1 din Codul de procedură penală face trimitere la procedura prevăzută de art. 145 din acelaşi Cod, care se aplică în mod corespunzător, „concluzia care se impune este că argumentele reţinute prin Decizia Curţii constituţionale nr. 244/2017 sunt valabile şi în privinţa măsurii de obţinere a datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane.“ Cât priveşte cererea de extindere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că argumentele expuse sunt incidente numai în măsura în care persoana vizată trebuie să beneficieze de garanţii similare celorlalte măsuri de supraveghere tehnică.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.871/1/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de contestatorul Horaţius Dumbravă în cadrul contestaţiei împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedură penală în măsura în care nu permit contestarea legalităţii măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de acestea şi care nu are calitatea de inculpat în cauză. În acest context, Curtea Constituţională a precizat (paragraful 53 din decizie) că, potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime, iar, potrivit art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor oficiale. Ca atare, Curtea a conchis în decizia menţionată (paragraful 63) că „în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerinţă în viaţa privată a persoanelor supuse acestor măsuri, trebuie să existe un control a posteriori încuviinţării şi punerii în executare a supravegherii tehnice. Astfel, persoana supusă măsurilor de supraveghere tehnică trebuie să poată exercita acest control în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurii, precum şi a modalităţilor de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, procedură reglementată de dispoziţiile art. 142-144 din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, controlul a posteriori în materie trebuie să se refere la analiza legalităţii măsurii supravegherii tehnice, indiferent dacă această verificare se realizează în cadrul procesului penal sau independent de acesta“.
    6. În consecinţă, cum faţă de orice persoană se poate cere măsura supravegherii tehnice, chiar dacă nu are o anume calitate în procesul penal, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, o astfel de persoană, faţă de care s-a dispus măsura de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, are vocaţia, dreptul de a solicita un control a posteriori asupra acestei măsuri de către un judecător independent şi imparţial. Chiar dacă încuviinţarea măsurii speciale de supraveghere privind obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane (art. 146^1 din Codul de procedură penală) nu a făcut obiectul unei verificări a constituţionalităţii sale, se consideră că Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 se referă şi la acest articol din moment ce alin. (9) al art. 146^1 din Codul de procedură penală face trimitere la art. 145 din Codul de procedură penală. Se arată că, în măsura în care, în soluţionarea contestaţiei în cauză, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că nu se aplică Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, se invocă neconstituţionalitatea art. 146^1 din Codul de procedură penală care nu permite contestarea măsurii de încuviinţare a obţinerii datelor privind tranzacţiile financiare, argumentele fiind conţinute, practic, de considerentele Deciziei nr. 244 din 6 aprilie 2017 a Curţii Constituţionale.
    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată. Consideră că textele criticate nu sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale, întrucât măsura obţinerii datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, prevăzută de art. 146^1 din Codul de procedură penală, nu constituie o ingerinţă în viaţa personală şi, ca atare, nu aduce atingere unui interes legitim al unei persoane.
    8. Referindu-se la conţinutul art. 138 din Codul de procedură penală, instanţa precizează că, în conformitate cu alineatul final al acestuia, prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d). Art. 146^1 din Codul de procedură penală nu reglementează vreo măsură de supraveghere tehnică dintre cele expres prevăzute de ultimul alineat al art. 138 din Codul de procedură penală. Or, prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalităţii măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituţională. Prin această decizie, Curtea Constituţională a mai constatat că, din analiza dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, concluzia care se impune este aceea că, în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerinţă în viaţa privată a persoanelor supuse acestor măsuri, trebuie să existe un control a posteriori încuviinţării şi punerii în executare a supravegherii tehnice. Astfel, persoana supusă măsurilor de supraveghere tehnică trebuie să poată exercita acest control în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurii, precum şi a modalităţilor de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, procedură reglementată de dispoziţiile art. 142-144 din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea a mai reţinut că reglementarea expresă a modalităţii de contestare a legalităţii măsurii supravegherii tehnice determină excluderea celorlalte persoane, care nu au nicio calitate în dosarul penal sau au calitatea de suspect, de la posibilitatea accederii la o instanţă de judecată care să poată analiza acest aspect. În final, Curtea a mai precizat că în ceea ce priveşte persoanele supuse măsurilor de supraveghere tehnică, altele decât inculpatul, statul nu şi-a respectat obligaţia pozitivă de a reglementa o formă de control a posteriori, pe care persoana în cauză să îl poată accesa în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor şi, implicit, a legalităţii acestei măsuri. S-a menţionat că acest fapt determină încălcarea prevederilor art. 26 şi art. 53 din Constituţie, precum şi a celor ale art. 8 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse de părţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 146^1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, având următorul cuprins:
    "(1) Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare efectuate se poate dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la tranzacţiile financiare ale făptuitorului, suspectului, inculpatului sau ale oricărei persoane care este bănuită că realizează asemenea operaţiuni cu făptuitorul, suspectul sau inculpatul, dacă:
    a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni;
    b) măsura este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori gravitatea infracţiunii;
    c) probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ce urmează a fi efectuate poate fi dispusă pe o durată de cel mult 30 de zile de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Dispoziţiile art. 140 alin. (2)-(9) se aplică în mod corespunzător.
(4) Mandatul prin care este autorizată obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ce urmează a fi efectuate poate fi prelungit în condiţiile art. 144, durata totală a măsurii neputând depăşi, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, 6 luni.
(5) În cazurile în care există urgenţă, iar obţinerea mandatului în condiţiile alin. (1) sau (2) ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa victimei sau a altor persoane şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) sau, după caz, alin. (2), procurorul poate dispune obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare efectuate sau care urmează a fi efectuate. Dispoziţiile art. 141 se aplică în mod corespunzător.
(6) Este interzisă obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare dintre avocat şi suspect, inculpat sau orice altă persoană pe care acesta o apără, cu excepţia situaţiilor în care există date că avocatul săvârşeşte sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).
(7) Instituţiile de credit sau entităţile financiare care efectuează tranzacţiile financiare sunt obligate să predea înscrisurile sau informaţiile la care se face referire în mandatul dispus de judecător sau în autorizaţia emisă de procuror.
(8) După efectuarea activităţilor autorizate, procurorul îl informează, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura ce a fost luată în privinţa sa. După momentul informării, persoana ale cărei tranzacţii financiare au fost vizate de această măsură are dreptul de a lua cunoştinţă de activităţile efectuate.
(9) Dispoziţiile art. 145 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător."

    13. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 21 din Constituţie - Accesul liber la justiţie. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale - Dreptul la un remediu efectiv.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, mai întâi, cu privire la situaţia de fapt în cauză, că, prin Încheierea nr. 23 din 12 aprilie 2017, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus încuviinţarea obţinerii datelor privind tranzacţiile financiare efectuate într-o perioadă determinată de mai multe persoane, între care şi Nicolae-Horaţius Dumbravă, prin conturile deţinute la o serie de bănci. Încheierea menţionată este întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. e) şi alin. (9), precum şi ale art. 146^1 din Codul de procedură penală. Nicolae-Horaţius Dumbravă a formulat contestaţie împotriva încheierii menţionate, cadru în care, în privinţa admisibilităţii contestaţiei, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 146^1 raportat la art. 145 din Codul de procedură penală, aşa cum acest din urmă text a fost interpretat prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedură penală în măsura în care nu permite contestarea legalităţii măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta şi care nu are calitatea de inculpat în cauză. Practic, întreaga argumentare a excepţiei de neconstituţionalitate se bazează pe aplicarea, mutatis mutandis, a considerentelor deciziei Curţii Constituţionale menţionate. Pe fondul contestaţiei au fost invocate o serie de aspecte de nelegalitate a încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi contestate.
    15. În raport cu această situaţie de fapt se relevă şi admisibilitatea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, întrucât se constată că dispoziţiile ce sunt supuse controlului de constituţionalitate sunt cele ce determină respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei formulate. Sub acest aspect Curtea aminteşte că, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, sau Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, precum şi în Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 invocată în cauză, a statuat că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Într-o astfel de situaţie, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; astfel, întrucât excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Curtea a reţinut însă că, în măsura în care sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină soluţia de inadmisibilitate în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia, aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanţa de contencios constituţional îşi poate exercita controlul de constituţionalitate. Ca urmare, legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei este circumstanţiată de incidenţa dispoziţiilor criticate în pronunţarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii în justiţie. Cu alte cuvinte, atât timp cât dispoziţia criticată este temeiul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii formulate de petent în faţa instanţelor de drept comun, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, aceste dispoziţii având legătură cu soluţionarea cauzei. Această concluzie este susţinută şi de faptul că singurul efect al unei decizii de admitere pronunţate într-o astfel de speţă este acela al creării posibilităţii accederii în faţa unui judecător care va analiza pe fond cererea respectivă, fără însă ca decizia de admitere să aibă vreo influenţă asupra soluţiei dispuse de judecător, din perspectiva temeiniciei cererii.
    16. Or, raportat la elementele ce configurează speţa dedusă controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146^1 din Codul de procedură penală are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanţa de contencios constituţional îşi poate exercita controlul de constituţionalitate (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, precitată, paragrafele 14 şi 15). Curtea constată, în acelaşi sens, că critica autorului excepţiei vizează lipsa accesului liber la justiţie în etapa procedurală ce intervine odată cu informarea persoanei vizate prin măsura prevăzută de art. 146^1 din Codul de procedură penală, obiectul excepţiei fiind circumscris acestei etape procedurale (a se vedea, mutatis mutandis, paragraful 23 din Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017).
    17. Analizând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea observă că dispoziţiile art. 146^1 - Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane sunt cuprinse în capitolul IV - Metode speciale de supraveghere sau cercetare din titlul IV - Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii din Codul de procedură penală.
    18. Metodele speciale de supraveghere sau cercetare sunt enumerate în art. 138 alin. (1) din capitolul de referinţă, după cum urmează:
    "a) interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
e) obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane;
f) reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale;
g) utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor;
h) participarea autorizată la anumite activităţi;
i) livrarea supravegheată;
j) obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului."

    19. Totodată, alin. (13) al art. 138, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, prevede că „prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d)“.
    20. Rezultă, astfel, că obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, reglementată de art. 146^1 din Codul de procedură penală, criticat în prezenta cauză, nu constituie o metodă specială de supraveghere tehnică, ci o metodă de cercetare. Întrucât autorul excepţiei solicită să se aplice şi în privinţa reglementării acestei metode de cercetare soluţia pronunţată de Curtea Constituţională în privinţa reglementării metodelor de supraveghere tehnică, Curtea va examina în cele ce urmează regimul juridic aplicabil acestor din urmă metode, pentru a vedea în ce măsură soluţiei legislative consacrate de textul de lege criticat în prezenta cauză i se aplică acelaşi regim juridic, respectiv soluţia şi considerentele Deciziei nr. 244 din 6 aprilie 2017, invocată de autorul excepţiei.
    21. Curtea reţine în acest sens că în capitolul IV - Metode speciale de supraveghere sau cercetare, după enumerarea acestor metode, legiuitorul a procedat la reglementarea regimului juridic al supravegherii tehnice, în art. 139-146, stabilind, între altele, în art. 140 procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, la cererea procurorului. Potrivit art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală, „încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra măsurilor de supraveghere tehnică nu este supusă căilor de atac“.
    22. Art. 145 din Codul de procedură penală reglementează informarea persoanei supravegheate, după cum urmează:
    "(1) După încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat de măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa.
(2) După momentul informării, persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoştinţă, la cerere, de conţinutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activităţile de supraveghere tehnică efectuate. De asemenea, procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică.
(3) Termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data comunicării informării scrise prevăzute la alin. (1).
(4) Procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare, dacă aceasta ar putea conduce la:
    a) perturbarea sau periclitarea bunei desfăşurări a urmăririi penale în cauză;
    b) punerea în pericol a siguranţei victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora;
    c) dificultăţi în supravegherea tehnică asupra altor persoane implicate în cauză.
(5) Amânarea prevăzută la alin. (4) se poate dispune cel mai târziu până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei."

    23. Prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalităţii măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituţională.
    24. Cu acel prilej, Curtea a analizat criticile de neconstituţionalitate prin care autorul excepţiei avea în vedere imposibilitatea persoanei supuse măsurii supravegherii tehnice de a beneficia de o cale de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune măsura de supraveghere tehnică. Pornind de la premisa că, prin însăşi dispunerea măsurilor de supraveghere tehnică, persoana supravegheată suferă o ingerinţă în sfera dreptului său la viaţă privată, Curtea a analizat în ce măsură inexistenţa unui control a posteriori al legalităţii dispunerii măsurii supravegherii tehnice respectă condiţiile prevăzute de Constituţie şi Convenţie referitoare la restrângerea exerciţiului dreptului de acces la o instanţă în scopul protejării dreptului unei persoanei la viaţă privată (paragraful 52). Curtea a constatat că, „în jurisprudenţa sa, a statuat cu valoare de principiu că, ori de câte ori se aduce o atingere unui interes legitim al unei persoane, această persoană trebuie să aibă posibilitatea să se poată adresa instanţei cu o acţiune în care să pună în discuţie încălcarea astfel suferită şi să obţină, dacă este cazul, reparaţia corespunzătoare, chiar dacă, în unele cazuri, acţiunea exercitată îmbracă forma unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti“, apreciind că „cele constatate anterior sunt cu atât mai pertinente în situaţia în care salvgardarea interesului legitim într-o anumită cauză se confundă, în fapt, cu ocrotirea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi fundamentale.“ (paragrafele 56 şi 57) Curtea a mai observat că „potrivit dispoziţiilor procesual penale, măsura supravegherii tehnice este dispusă de un judecător de drepturi şi libertăţi, acesta exercitându-şi controlul în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 139 din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, Curtea reţine că instanţa europeană a respins deja raţionamentul care conduce la concluzia potrivit căreia calitatea de magistrat a celui care dispune şi supraveghează înregistrările implică, ipso facto, legalitatea şi conformitatea acestora cu art. 8 din Convenţie, un astfel de raţionament făcând inoperant orice recurs formulat de părţile interesate. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, pentru a fi necesară într-o societate democratică, ingerinţa în dreptul la viaţă privată al unei persoane trebuie să se bucure de garanţii adecvate şi eficiente împotriva abuzurilor, concretizate în proceduri destinate controlului adoptării şi aplicării măsurii restrictive cu scopul de a limita ingerinţa care rezultă din legislaţia incriminată la ceea ce este necesar într-o societate democratică (Hotărârea din 3 februarie 2015, pronunţată în Cauza Pruteanu împotriva României, paragrafele 48 şi 50)“ (paragraful 60).
    25. Din analiza dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a concluzionat că, „în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerinţă în viaţa privată a persoanelor supuse acestor măsuri, trebuie să existe un control a posteriori încuviinţării şi punerii în executare a supravegherii tehnice. Astfel, persoana supusă măsurilor de supraveghere tehnică trebuie să poată exercita acest control în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurii, precum şi a modalităţilor de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, procedură reglementată de dispoziţiile art. 142-144 din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, controlul a posteriori în materie trebuie să se refere la analiza legalităţii măsurii supravegherii tehnice, indiferent dacă această verificare se realizează în cadrul procesului penal sau independent de acesta. (...) existenţa unui control a posteriori ce are în vedere aceste aspecte se constituie într-o garanţie a dreptului la viaţă privată, care conturează şi, în final, pe lângă celelalte elemente necesare şi recunoscute la nivel constituţional şi convenţional, determină existenţa proporţionalităţii între măsura dispusă şi scopul urmărit de aceasta, precum şi necesitatea acesteia într-o societate democratică“ (paragrafele 63 şi 64).
    26. În continuare, Curtea a observat că supravegherea tehnică poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, faţă de orice persoană, independent de calitatea avută în cadrul urmăririi penale, în acest sens fiind suficientă dispunerea începerii urmăririi penale in rem. De asemenea, în cadrul procesului penal, posibilitatea contestării legalităţii măsurii supravegherii tehnice este circumstanţiată de legiuitor numai în ceea ce priveşte persoana inculpatului, în cadrul procedurii de cameră preliminară, după trimiterea în judecată, precum şi în cadrul procedurii de cameră preliminară atunci când se soluţionează plângerea împotriva soluţiei de clasare, dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Astfel, Curtea a constatat că reglementarea expresă a modalităţii de contestare a legalităţii măsurii supravegherii tehnice determină excluderea celorlalte persoane, care nu au nicio calitate în dosarul penal sau au calitatea de suspect, de la posibilitatea accederii la o instanţă de judecată care să poată analiza acest aspect. Aşa fiind, Curtea a observat că inclusiv petenţii din dosarul în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, neavând nicio calitate în dosarul penal în care au fost autorizate măsurile de supraveghere tehnică, nu s-au putut adresa instanţei de judecată în cadrul unui recurs efectiv pentru a fi analizată legalitatea măsurii dispuse. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale şi convenţionale amintite, precum şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional şi a celei europene impun o obligaţie pozitivă din partea statului ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislaţiei interne, a unui „recurs efectiv“ care să permită înlăturarea eventualei încălcări a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Curtea apreciază că absenţa unui asemenea recurs în dreptul intern constituie o încălcare a acestei obligaţii, deci a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi a celor convenţionale ale art. 13 (paragrafele 65-67).
    27. Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte persoanele supuse măsurilor de supraveghere tehnică, altele decât inculpatul, statul nu şi-a respectat obligaţia pozitivă de a reglementa o formă de control a posteriori, pe care persoana în cauză să îl poată accesa în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor şi, implicit, a legalităţii acestei măsuri. Ca urmare, Curtea a reţinut încălcarea prevederilor art. 26 şi 53 din Constituţie, precum şi a celor ale art. 8 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatând că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalităţii măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituţională (paragrafele 68 şi 69).
    28. În ceea ce priveşte art. 146^1 din Codul de procedură penală, criticat în prezenta cauză, acesta reglementează o metodă de cercetare care constă, în conformitate cu art. 138 alin. (9) din Codul de procedură penală, în „operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare şi al altor operaţiuni efectuate sau care urmează să fie efectuate prin intermediul unei instituţii de credit ori al altei entităţi financiare, precum şi obţinerea de la o instituţie de credit sau de la altă entitate financiară de înscrisuri ori informaţii aflate în posesia acesteia referitoare la tranzacţiile sau operaţiunile unei persoane“.
    29. Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane a fost introdusă în Codul de procedură penală printre metodele speciale de cercetare ca urmare a intervenirii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, deşi permite monitorizarea în timp real a tranzacţiilor şi încunoştinţarea organului de urmărire penală chiar în timpul efectuării acestora, aşadar, se caracterizează printr-un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanei, din perspectiva operaţiunilor pe care le efectuează prin intermediul unei instituţii de credit, vizând atât informaţiile referitoare la tranzacţiile financiare, cât şi înscrisurile în care acestea se materializează. Aşa cum se subliniază în literatura de specialitate, aceasta nu trebuie confundată cu metoda de cercetare constând în „obţinerea de date privind situaţia financiară a unei persoane“, prevăzută de art. 153 din Codul de procedură penală, care se referă la cunoaşterea doar a existenţei şi a conţinutului conturilor unei persoane fizice sau juridice.
    30. Comparând această metodă de cercetare cu metodele de supraveghere tehnică, Curtea constată că nu sunt diferenţe de reglementare, condiţiile ce se cer îndeplinite şi procedura fiind similar reglementate. Totodată, în baza normei de trimitere cuprinse în art. 146^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, toate regulile privind procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică prevăzute la art. 140 alin. (2)-(9), aşadar, şi regula potrivit căreia încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra măsurii obţinerii datelor privind tranzacţiile financiare nu este supusă căilor de atac, sunt deopotrivă aplicabile şi în privinţa instituţiei reglementate de art. 146^1 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    31. Or, considerentele care au fundamentat Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 şi soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată cu acel prilej de Curtea Constituţională au fost determinate de caracterul intruziv al metodelor de supraveghere tehnică şi de necesitatea asigurării efectivităţii garanţiilor constituţionale şi convenţionale ale dreptului la viaţă privată, iar nu de calificarea juridică, în sensul unei distincţii de ordin formal între metodele de supraveghere tehnică şi cele de cercetare reglementate de art. 138 din Codul de procedură penală. Astfel fiind, distincţia realizată de instanţa care a sesizat Curtea Constituţională, vizând strict calificarea din punct de vedere formal a metodelor speciale de supraveghere şi a celor de supraveghere tehnică (fila 8 a încheierii de sesizare), este nerelevantă în planul controlului de constituţionalitate.
    32. Nu poate fi reţinută nici susţinerea reprezentantului Ministerului Public consemnată în încheierea de sesizare, în sensul că solicitarea de informaţii privind tranzacţiile financiare nu constituie o ingerinţă în viaţa personală. Dimpotrivă, tranzacţiile financiare ale unei persoane sunt de natură a oferi date despre încasările, plăţile, achiziţiile de bunuri şi servicii pe care o persoană le face cu titlu obişnuit sau doar în anumite perioade de timp, informaţii inclusiv cu privire la sănătatea (dacă ne gândim la servicii cu caracter medical) sau, cum este cazul în speţă, cu privire la localizarea persoanei la un moment dat. Având în vedere acest evident şi pregnant caracter intruziv al măsurilor reglementate de art. 146^1 din Codul de procedură penală, precum şi identitatea de regim juridic cu cele la care se referă Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 a Curţii Constituţionale, Curtea constată că se impune, şi în acest caz, o obligaţie pozitivă din partea statului ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislaţiei interne, a unui „recurs efectiv“ care să permită înlăturarea eventualei încălcări a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale. Absenţa unui asemenea recurs în dreptul intern constituie o încălcare a acestei obligaţii, deci a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi a celor convenţionale ale art. 13, toate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 244 din 6 aprilie 2017 în acest sens fiind aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
    33. În ceea ce priveşte solicitarea de extindere a controlului de constituţionalitate „şi cu privire la alte aspecte de neconstituţionalitate ale art. 146^1 din Codul de procedură penală“, Curtea constată că este inadmisibilă. Potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „în caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare“. Or, în cauză sunt formulate noi critici referitoare la aceleaşi prevederi care constituie obiectul excepţiei, în sensul de noi temeiuri şi motive de neconstituţionalitate, ceea ce echivalează cu o sesizare directă a Curţii Constituţionale, excedând, prin urmare, cadrului fixat de dispoziţiile art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie.
    34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Horaţius Dumbravă în Dosarul nr. 2.871/1/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 146^1 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalităţii măsurii referitoare la obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016