Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonanta nr 63 din 30 august 2006
Monitorul Oficial 944 din 22 Noiembrie 2006 (M. Of. 944/2006)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 86 din 8 noiembrie 2006 privind organizarea activitatii practicienilor in insolventa EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 22 noiembrie 2006
Având în vedere cã, în absenţa unei reglementãri adaptate a profesiei de practician în insolvenţã, aplicarea noilor prevederi ale legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 359 din 21 aprilie 2006, act normativ intrat în vigoare la 20 iulie 2006, este extrem de dificilã, având în vedere necesitatea creãrii, într-un termen cât mai scurt, a cadrului legal care sã permitã actualei uniuni a practicienilor în reorganizare şi lichidare sã preia şi sã gestioneze în mod transparent fondul de lichidare, având în vedere, de asemenea, cã ...
Monitorul Oficial 891 din 01 Noiembrie 2006 (M. Of. 891/2006)
ORDIN nr. 1.699 din 18 septembrie 2006 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementarilor privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 1 noiembrie 2006
Ordin nr. 1.699 din 18 septembrie 2006 privind modificarea anexei la ordinul ministrului lucrãrilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea reglementãrilor privind omologarea de tip şi eliberarea cãrţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - rntr 2 emitent: ministerul transporturilor, construcŢiilor Şi turismului publicat În: monitorul oficial nr. 891 din 1 noiembrie 2006 În temeiul prevederilor art. 17 alin. (4) din ordonanta guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cãrţii ...
Monitorul Oficial 876 din 26 Octombrie 2006 (M. Of. 876/2006)
HOTARARE nr. 1.391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 26 octombrie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 135 din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba regulamentul de aplicare a ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 anexa ...
Monitorul Oficial 838 din 11 Octombrie 2006 (M. Of. 838/2006)
ORDONANTA nr. 7 din 20 ianuarie 2005 (*republicata*) pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe caile ferate din Romania*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 11 octombrie 2006
___________ *) republicatã în temeiul art. ii din legea nr. 110/2006 privind aprobarea ordonanţei guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea regulamentului de transport pe cãile ferate din românia, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 408 din 11 mai 2006, dându-se textelor o nouã numerotare. ordonanţa guvernului nr. 7/2005 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 101 din 31 ianuarie 2005. art. 1 se aprobã regulamentul privind transportul pe cãile ferate din românia, prevãzut în anexa care face parte integrantã ...
Monitorul Oficial 827 din 09 Octombrie 2006 (M. Of. 827/2006)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 74 din 20 septembrie 2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 9 octombrie 2006
OrdonanŢÃ de urgenŢÃ nr. 74 din 20 septembrie 2006 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 827 din 9 octombrie 2006 având în vedere recomandãrile experţilor comunitãţii europene în legãturã cu armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitarã privind transporturile maritime şi pe cãile navigabile interioare, care au condus la necesitatea modificãrii legislaţiei în ceea ce priveşte înmatricularea navelor maritime şi a navelor de navigaţie interioarã în registrele matricole şi ...
Monitorul Oficial 772 bis din 12 Septembrie 2006 (M. Of. 772 bis/2006)
MANUAL DE OPERARE din 4 august 2006 pentru programul "Schema de granturi mici" 2006 EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 772 bis din 12 septembrie 2006
----- *) aprobat de ordinul nr. 529 din 04 august 2006 , publicat in monitorul oficial al romaniei, partea i, nr. 772, din 12 septembrie 2006. proiectul privind inchiderea minelor, refacerea mediului si regenerarea socio-economica definitii, abrevieri si acronime strategia anti-saracie a romaniei ...
Monitorul Oficial 792 din 20 Septembrie 2006 (M. Of. 792/2006)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 63 din 6 septembrie 2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006
Luând în considerare importanta îndeplinirii în termen a angajamentelor asumate de românia în vederea integrãrii în uniunea europeanã, respectiv a transpunerii în termenul asumat, în legislaţia româneascã, a documentelor comunitare din domeniul transporturilor, inclusiv în ceea ce priveşte permisul de conducere şi documentele de înmatriculare ale vehiculului, aspecte cuprinse în planul de mãsuri prioritare pentru integrare europeanã noiembrie 2005 - decembrie 2006, în vederea respectãrii angajamentelor guvernului româniei, asumate prin programul de guvernare pe perioada 2005-2008, referitoare la simplificarea procedurilor de emitere a actelor administrative în cadrul serviciilor şi utilitãţilor publice, având în vedere ...
Monitorul Oficial 745 din 31 August 2006 (M. Of. 745/2006)
ORDONANTA nr. 46 din 30 august 2006 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2006 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 31 august 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. 1.2 din legea nr. 288/2006 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe. guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. cap. i dispoziţii generale art. 1 bugetul de stat pe anul 2006, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.151 şi nr. 1.151 bis din 19 decembrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã potrivit prevederilor ...
Monitorul Oficial 747 din 01 Septembrie 2006 (M. Of. 747/2006)
ORDONANTA nr. 63 din 30 august 2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea si alte drepturi banesti ale personalului din administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe si de la misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale romanesti din strainatate EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 1 septembrie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. vi. 15 din legea nr. 288/2006 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. art. i legea nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi bãneşti ale personalului din administraţia centralã a ministerului afacerilor externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din strãinãtate, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã ...
Monitorul Oficial 745 din 31 August 2006 (M. Of. 745/2006)
ORDONANTA nr. 47 din 30 august 2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate Romaniei de catre Comunitatea Europeana, precum si a fondurilor de cofinantare aferente acestora EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 31 august 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. i.7 din legea nr. 288/2006 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. art. i ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate româniei de cãtre comunitatea europeanã, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 215 din 17 mai 1999, aprobatã prin legea nr. 22/2000 , cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum ...