Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 606 din 10 octombrie 2011
Monitorul Oficial 323 din 23 Aprilie 2026 (M. Of. 323/2026)
LEGE nr. 53 din 23 aprilie 2026 pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl precedă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 323 din 23 aprilie 2026
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1dispoziţii generale(1) prezenta lege reglementează cadrul legal privind prevenirea şi combaterea femicidului, stabilind obiectivele, principiile şi măsurile necesare pentru protejarea vieţii, integrităţii şi demnităţii femeilor, precum şi pentru asigurarea unei abordări unitare la nivel naţional, în concordanţă cu standardele şi instrumentele internaţionale în materie.(2) prezenta lege se întemeiază pe principiile respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, protecţiei vieţii şi integrităţii fizice şi psihice a femeilor, prevenirii şi combaterii oricărei forme de violenţă împotriva femeilor, intervenţiei prompte şi diligenţei corespunzătoare ale autorităţilor, protecţiei şi sprijinului victimelor, abordării integrate şi interdisciplinare, colectării şi armonizării datelor la ...
Monitorul Oficial 294 din 14 Aprilie 2026 (M. Of. 294/2026)
DECIZIA nr. 598 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) fraza întâi şi ale art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 294 din 14 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 193 bis din 12 Martie 2026 (M. Of. 193 bis/2026)
ANEXE din 11 martie 2026 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2026 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 193 bis din 12 martie 2026
──────────conţinute de ordinul nr. 67 din 11 martie 2026, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 193 din 12 martie 2026.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...
Monitorul Oficial 164 din 04 Martie 2026 (M. Of. 164/2026)
DECIZIA nr. 740 din 10 decembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 164 din 4 martie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 13 din 12 Ianuarie 2026 (M. Of. 13/2026)
ORDIN nr. 424 din 30 decembrie 2025 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiei IS-V-01 "Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole" din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 13 din 12 ianuarie 2026
Având în vedere referatul de aprobare nr. 193.467 din 30.12.2025 al direcţiei generale dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală, în calitate de autoritate de management pentru planul strategic pac 2023-2027 şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură,în baza prevederilor:- planului strategic pac 2023-2027 al româniei, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene c (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului de punere în aplicare (ue) nr. 2.072/2019 al comisiei de stabilire a unor condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a regulamentului (ue) ...
Monitorul Oficial 3 din 05 Ianuarie 2026 (M. Of. 3/2026)
DECIZIA nr. 341 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 5 ianuarie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1160 din 15 Decembrie 2025 (M. Of. 1160/2025)
LEGE nr. 239 din 15 decembrie 2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1160 din 15 decembrie 2025
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, după punctul 40 se introduc două noi puncte, pct. 41 şi 42, cu următorul cuprins:"41. mijloc modern de plată - instrument de plată, în înţelesul menţionat la art. 5 alin. (1) pct. 31 din legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, care include cardurile de debit, de credit ...
Monitorul Oficial 1041 din 11 Noiembrie 2025 (M. Of. 1041/2025)
DECIZIA nr. 481 din 20 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1-4 şi pct. 7-25, ale art. II pct. 1-5, ale art. III pct. 1-10, ale art. IV-art. IX, ale art. XII pct. 1-14, pct. 16-51, ale art. XV pct. 1 şi 2, ale art. XVI-XX, ale art. XXI pct. 1-4, art. XXII, ale art. XXIV pct. 1-3, ale art. XXIX pct. 1-52, ale art. XXXII, ale art. XXXIII şi ale art. XXXVIII din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 11 noiembrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos csaba │- judecător ││ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 991 din 28 Octombrie 2025 (M. Of. 991/2025)
HOTĂRÂRE nr. 907 din 23 octombrie 2025 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 28 octombrie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 60 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta hotărâre stabileşte:a) schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-un mod rentabil şi eficient din punct de vedere economic;b) creşterea nivelului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât să contribuie la obţinerea unor ...
Monitorul Oficial 972 din 22 Octombrie 2025 (M. Of. 972/2025)
ORDIN nr. 1.260 din 15 octombrie 2025 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 867/541/2011 privind aprobarea modelului unic al biletului de trimitere pentru servicii medicale clinice/ biletului de internare utilizat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi a Instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a biletului de trimitere pentru servicii medicale clinice/ biletului de internare utilizat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 972 din 22 octombrie 2025
Având în vedere referatul de aprobare nr. 1.260r din 15.10.2025 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 7.815 din 6.10.2025 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 291 alin. (2) din titlul viii „asigurări sociale de sănătate“ din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui casei naţionale de ...








