Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 740 din 10 decembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 740 din 10 decembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 164 din 4 martie 2026
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina             │-                 │
│Popescu-Marin      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, obiecţie formulată de Preşedintele României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 12.429 din 27 octombrie 2025 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.445A/2025.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate Preşedintele României arată, cu titlu introductiv, că legea criticată are ca obiect de reglementare introducerea unui nou alineat, alineatul (1^1), în cuprinsul art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, prin care se permite reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare ce constituie obiectul prevederilor Legii nr. 45/2009 şi fără existenţa cărţilor funciare, inclusiv în cazul modificărilor inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, până la finalizarea lucrărilor de înscriere în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a bunurilor imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare.
    4. În prealabil expunerii criticilor de neconstituţionalitate, Preşedintele României formulează o serie de argumente cu privire la admisibilitatea sesizării.
    5. Astfel, referitor la parcursul legislativ al legii criticate şi la cadrul constituţional incident, se arată, în esenţă, că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost transmisă Preşedintelui României în data de 22 iunie 2020. În data de 9 iulie 2020, Preşedintele României a solicitat reexaminarea legii, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, întrucât, în privinţa inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, legea făcea referire la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, act normativ abrogat aproape în integralitate, şi nu la dispoziţiile Codului administrativ, aplicabile în materie. În urma parcurgerii unui nou ciclu legislativ, Parlamentul a înlocuit norma de trimitere în cauză şi a transmis Preşedintelui României legea spre promulgare, în data de 18 octombrie 2025.
    6. Sub aspectul cadrului constituţional sunt invocate dispoziţiile art. 146 lit. a), ale art. 77 şi 80 din Constituţie şi se arată că atribuţia de promulgare a legilor şi dreptul Preşedintelui României de a examina conţinutul legilor decurg din însuşi rolul constituţional al Preşedintelui României de reprezentant al statului român, precum şi din cel de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. Promulgarea legii reprezintă actul prin care Preşedintele României autentifică şi învesteşte legea adoptată de Parlament cu autoritate, dispunând publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Promulgarea legii reprezintă un act juridic, iar aceasta cuprinde dreptul puterii executive de a supune actul adoptat de puterea legislativă unui control, atât sub aspectul oportunităţii prevederilor adoptate, cât şi al constituţionalităţii acestora.
    7. Potrivit textului constituţional, înainte de promulgarea legii, Preşedintele României are posibilitatea fie să formuleze o obiecţie de neconstituţionalitate, potrivit art. 146 lit. a) din Constituţie, fie să formuleze o cerere de reexaminare, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul constituant instituind două posibilităţi în situaţia în care Preşedintele României nu promulgă o lege adoptată de Parlament.
    8. În aceste condiţii, autorul sesizării evocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale din perioada 1992-2018, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat admisibilitatea mai multor obiecţii de neconstituţionalitate formulate de Preşedintele României, obiecţii ce au vizat motive de neconstituţionalitate intrinsecă a legii adoptate de Parlament, aprecierea Curţii asupra inadmisibilităţii raportându-se la absenţa actului de promulgare a unei legi, potrivit textului constituţional. Astfel, obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Preşedintele României au fost analizate pe fond de instanţa constituţională, fiind prezentate cu titlu exemplificativ deciziile Curţii Constituţionale nr. 70 din 5 mai 1999, nr. 1.218 din 12 noiembrie 2008, nr. 319 din 19 iunie 2013, nr. 471 din 14 noiembrie 2013, nr. 56 din 5 februarie 2014, nr. 183 din 2 aprilie 2014, nr. 1 din 14 ianuarie 2015, nr. 442 din 10 iunie 2015, nr. 536 din 6 iulie 2016, nr. 32 din 23 ianuarie 2018 şi nr. 63 din 13 februarie 2018.
    9. În continuare, este evocată concepţia jurisprudenţială stabilită în anul 2018, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 21 februarie 2018, paragrafele 64-70, în ceea ce priveşte instituirea unui termen ipotetic de sesizare a Curţii Constituţionale pentru exercitarea controlului a priori, înainte de promulgarea legilor.
    10. Se subliniază că termenul-limită pentru formularea unei obiecţii de neconstituţionalitate este prevăzut în mod expres de Constituţie, şi anume momentul promulgării legii. Titularii dreptului de sezină, prevăzuţi de art. 146 lit. a) din Constituţie, nu ar putea formula un număr nelimitat de obiecţii de neconstituţionalitate, dat fiind că Legea fundamentală prevede în mod limitativ titularii acestui drept, iar aritmetica parlamentară reprezintă, de asemenea, o limită în acest sens. Sunt invocate considerente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit cărora deputaţii şi senatorii nu pot semna două sau mai multe obiecţii de neconstituţionalitate (Decizia nr. 65 din 21 februarie 2018, paragraful 35). Similar, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut că Preşedintele României, preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului, Guvernul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului îşi pot exercita o singură dată dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale cu o obiecţie de neconstituţionalitate vizând una şi aceeaşi lege.
    11. Referitor la limitarea obiectului unei sesizări ulterioare unei cereri de reexaminare, formulată potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României face referire la Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, prin care Curtea Constituţională a arătat că există două motive de inadmisibilitate a obiecţiei ridicate de Preşedintele României. Primul dintre acestea este legat de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată cu depăşirea termenului stabilit prin ipoteza a treia din paragraful 70 din Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, cu privire la termenul de promulgare de 20 de zile, conform art. 77 alin. (1) din Constituţie, iar cel de al doilea motiv reţinut de Curte se referă la faptul că obiecţia de neconstituţionalitate nu vizează dispoziţii legale care să fi fost supuse reexaminării (paragraful 31 din Decizia nr. 334 din 10 mai 2018). Se susţine că prin acest considerent Curtea a extins aplicarea jurisprudenţei sale din Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 privind reexaminarea unei legi, în baza art. 147 alin. (2) din Constituţie, după o decizie de admitere a Curţii Constituţionale prin care legea a fost declarată neconstituţională, şi la situaţia legilor a căror reexaminare a fost solicitată de Preşedintele României în condiţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie, fără a circumstanţia această aplicare în funcţie de etapa în care se află respectiva lege.
    12. Referitor la reexaminarea unei legi ca urmare a constatării neconstituţionalităţii acesteia, este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, paragraful 187. Totodată, este invocată Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, paragraful 32, prin care Curtea a arătat că un text legal care nu a format obiectul reexaminării în procedura de punere de acord a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia de neconstituţionalitate nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. În continuarea acestor considerente, Curtea a reţinut, de asemenea, în privinţa legii adoptate ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, că, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării, el nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. În esenţă, Curtea a statuat că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, formulează o obiecţie de neconstituţionalitate, fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, urmează să se constate inadmisibilitatea acesteia. Prin intermediul acestui considerent, Curtea a creat o nouă orientare jurisprudenţială şi un nou reviriment jurisprudenţial nemarcat în mod expres.
    13. Cele două evoluţii jurisprudenţiale ale Curţii - (i) cea privind instituirea unui termen ipotetic de sesizare şi (ii) extinderea jurisprudenţei aplicabile obiecţiilor ulterioare unei reexaminări realizate potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie şi la cele formulate ulterior reexaminărilor cerute de Preşedintele României, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, ambele realizate prin revirimente jurisprudenţiale nemarcate în mod expres - au fost invocate ulterior şi în cuprinsul altor decizii (spre exemplu, Decizia nr. 357 din 30 mai 2018, Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, Decizia nr. 390 din 6 iunie 2018, Decizia nr. 391 din 6 iunie 2018, Decizia nr. 416 din 19 iunie 2018 sau Decizia nr. 637 din 23 septembrie 2020).
    14. De altfel, recente şi consecvent jurisprudenţei îndelungate a Curţii sunt şi soluţiile pronunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2018 şi Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018. Deciziile nr. 67 din 21 februarie 2018 şi nr. 334 din 10 mai 2018 au marcat o nouă concepţie a instanţei constituţionale cu privire la admisibilitatea obiecţiilor de neconstituţionalitate formulate de Preşedintele României, atât din perspectiva termenului, cât şi din perspectiva motivelor de neconstituţionalitate (extrinseci şi/sau intrinseci) pe care acesta le poate invoca. Aceste evoluţii au constituit, în realitate, revirimente ale jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale de 26 de ani în materie, chiar dacă acestea nu au fost marcate în mod expres în deciziile amintite. În jurisprudenţa sa, Curtea a arătat că revirimentele de jurisprudenţă au fost motivate, spre exemplu, de: a) reevaluarea unor standarde de protecţie pe care anumite dispoziţii constituţionale (referitoare la drepturi şi libertăţi fundamentale) le oferă cetăţenilor (Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017); b) evoluţia legislaţiei, a doctrinei, a practicii judiciare şi de necesitatea respectării unui just echilibru în raport cu o anumită valoare socială ocrotită (Decizia nr. 368 din 30 mai 2017); c) schimbarea condiţiilor vieţii social-politice din România (Decizia nr. 75 din 27 ianuarie 2011); d) reevaluarea unei jurisprudenţe anterioare, cu scopul de a conferi efectivitate atribuţiilor Curţii Constituţionale [spre exemplu, Hotărârea nr. 66 din 1 octombrie 2019, referitoare la atribuţia Curţii Constituţionale, prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituţie].
    15. Din analiza jurisprudenţei Curţii şi a deciziilor anterior menţionate rezultă că astfel de revirimente jurisprudenţiale sunt necesare, uneori, tocmai pentru a asigura efectivitatea controlului de constituţionalitate care să reprezinte un remediu efectiv, de natură să asigure supremaţia Constituţiei, iar, în cazul de faţă, apt să înlăture orice viciu de neconstituţionalitate, înainte ca legea să intre în vigoare şi să producă efecte contrare Legii fundamentale.
    16. Cu toate acestea, prin Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, paragraful 107, Curtea a refuzat calificarea evoluţiilor jurisprudenţiale amintite drept revirimente jurisprudenţiale.
    17. Într-o jurisprudenţă constantă de 26 de ani, până în anul 2018, Curtea Constituţională a analizat sesizări ale Preşedintelui României ulterior formulării unor cereri de reexaminare de către acesta, în baza art. 77 alin. (2) din Constituţie, indiferent de dispoziţiile reexaminate de către Parlament, conferind substanţă atribuţiei de sesizare a Curţii Constituţionale pe calea unui control a priori de către titularii prevăzuţi de art. 146 lit. a) din Constituţie.
    18. În opinia Preşedintelui României, aplicarea mutatis mutandis a limitelor de verificare a constituţionalităţii unei legi, în urma reexaminării realizate potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie, dezvoltate în cuprinsul Deciziei nr. 975 din 7 iulie 2010, şi în cazul formulării unei obiecţii de neconstituţionalitate ulterior unei cereri de reexaminare, transmisă în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, conduce la o restrângere a unei atribuţii constituţionale a Preşedintelui României şi chiar la restrângerea rolului şi atribuţiei Curţii Constituţionale de realizare a controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora.
    19. Din perspectiva efectelor noilor orientări jurisprudenţiale ale Curţii Constituţionale, Preşedintele României consideră că a aplica jurisprudenţa referitoare la limitele sesizării ca urmare a unei reexaminări realizate de Parlament în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie şi la situaţia reexaminării solicitate de Preşedintele României, statuându-se că nu ar putea fi controlate în această etapă a procedurii legislative acele prevederi ale legii care „nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare“, restrânge sfera controlului de constituţionalitate, deoarece exclude din sfera prevederilor controlate nu doar acele dispoziţii care nu au format obiect al cererii de reexaminare, ci şi pe cele care, deşi au fost reexaminate, nu au suferit nicio modificare în urma reexaminării. Se ajunge astfel la situaţii în care legile nu mai pot forma obiect al controlului prealabil de constituţionalitate prin efectul termenului ipotetic instituit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 21 februarie 2018.
    20. Mai mult, limitarea, pe cale jurisprudenţială, a atribuţiei Preşedintelui României de a sesiza Curtea Constituţională înainte de promulgarea legii conduce, pe de o parte, la afectarea rolului constituţional al Preşedintelui României de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi, pe de altă parte, la limitarea competenţei Curţii Constituţionale de a realiza controlul a priori de constituţionalitate a legilor.
    21. În cazul particular al Preşedintelui României, dacă cererea de reexaminare este respinsă în totalitate sau acceptată parţial de Parlament - în condiţiile în care art. 77 nu stabileşte prin el însuşi o ordine de precădere a realizării celor două atribuţii constituţionale -, este cu atât mai necesar ca Preşedintele să poată formula toate argumentele de neconstituţionalitate pe care le identifică în ceea ce priveşte respectiva lege, în urma unei reexaminări formulate în prealabil. Doar în acest mod poate fi realizat plenar atât rolul constituţional al Preşedintelui României de a veghea la respectarea Constituţiei, cât şi rolul constituţional al Curţii Constituţionale de a asigura supremaţia Legii fundamentale.
    22. Termenele de promulgare a legii stabilite de art. 77 din Constituţie (20 de zile sau 10 zile de la primirea legii) vizează raporturile dintre Preşedintele României şi Parlament referitoare la promulgarea legilor şi sunt termene nesusceptibile de întrerupere ori suspendare. Acestea nu au natura unor termene procedurale relevante pentru sesizarea Curţii Constituţionale şi, totodată, nu pot căpăta natură juridică diferită după cum sunt aplicate în raporturile dintre Preşedintele României şi Parlament, ca termene de promulgare a legii, respectiv în faţa Curţii Constituţionale drept termene ipotetice de decădere, cu consecinţa inadmisibilităţii obiecţiilor de neconstituţionalitate. Aceste aspecte au fost subliniate de altfel şi în opiniile separate la deciziile Curţii Constituţionale nr. 637 din 23 septembrie 2020, nr. 67 din 21 februarie 2018, respectiv nr. 334 din 10 mai 2018.
    23. De altfel, termenul prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie este un termen distinct, prevăzut de legiuitorul constituant, şi nu reprezintă un nou termen prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie.
    24. Dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţie stabilesc competenţa Curţii de a verifica constituţionalitatea legilor înainte de promulgarea acestora, indiferent de momentul la care are loc promulgarea. Aşadar, atribuţia Curţii Constituţionale are ca singură limitare temporală stabilită de legiuitorul constituant condiţia ca legea să nu fi fost promulgată de Preşedintele României la data înregistrării obiecţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, termenele de 5, respectiv 2 zile, stabilite de art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi preluate în regulamentele de funcţionare ale celor două Camere parlamentare, reprezintă termene de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, interval în care Preşedintele României nu poate să promulge o lege. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că termenele cuprinse la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 au un caracter de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, astfel încât nu există nicio sancţiune dacă instanţa constituţională este sesizată după expirarea acestora (spre exemplu, Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010, Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016).
    25. Astfel, singurul termen de decădere din dreptul de a sesiza jurisdicţia constituţională este cel referitor la promulgarea legii de către Preşedintele României, prevăzut de art. 146 lit. a) din Legea fundamentală, şi, în consecinţă, sesizările adresate Curţii Constituţionale în interiorul acestui termen de promulgare a legii sunt admisibile.
    26. De altfel, termenele de 20 de zile şi de 10 zile sunt termene care nu au natura juridică exclusiv a unor termene de formulare a unei acţiuni în faţa Curţii. Semnificaţia lor este să ofere un timp rezonabil titularului prerogativei promulgării legii pentru a analiza conţinutul respectivei legi şi tocmai de aceea sunt diferite, în funcţie de ipoteze diferite. Scopul legiuitorului constituant nu a fost acela să ofere acestor termene semnificaţia unor termene pentru formularea unei acţiuni în faţa Curţii Constituţionale, ci semnificaţia unor termene rezonabile pentru analiza legii în vederea identificării unei decizii din partea Preşedintelui - fie promulgă legea, fie formulează cerere de reexaminare, fie formulează obiecţie de neconstituţionalitate.
    27. Or, pe cale de interpretare, termenul de 20 de zile pentru promulgare, prevăzut de art. 77 din Constituţie, termen care vizează exclusiv competenţa Preşedintelui României, a fost transformat, din perspectiva raporturilor dintre Preşedinte şi Curtea Constituţională, într-un termen ipotetic de formulare a acţiunii din perspectiva art. 146 lit. a) din Constituţie, care stabileşte un singur termen pentru formularea obiecţiilor de constituţionalitate - până la promulgarea legii.
    28. În aceste condiţii, nu art. 77 din Constituţie - care stabileşte competenţa Preşedintelui României de promulgare a legii - trebuie interpretat prin prisma art. 146 lit. a) din Constituţie, care stabileşte atribuţia Curţii Constituţionale, ci art. 146 lit. a) trebuie interpretat prin prisma art. 77 din Constituţie.
    29. Astfel, la prima activare a competenţei de promulgare, termenul constituţional este de 20 de zile, Preşedintele având posibilitatea fie să promulge legea, fie să sesizeze Curtea Constituţională, fie să ceară reexaminarea legii, fără ca legiuitorul constituant să distingă cu privire la ordinea de exercitare a acestor ultime două atribuţii constituţionale. La cea de a doua activare a competenţei de promulgare - după reîntoarcerea legii după parcurgerea unei proceduri de reexaminare în baza art. 147 alin. (2) sau art. 77 alin. (2) sau după ce o obiecţie a fost respinsă de Curtea Constituţională - termenul este de 10 zile tocmai pentru a nu extinde perioada de promulgare a legii, dar fără a elimina posibilitatea de a exercita oricare dintre cele două atribuţii plenare pe care Preşedintele României nu le-a exercitat în primul termen. Astfel, în termen de 10 zile, Preşedintele României: (i) fie promulgă legea; (ii) fie sesizează Curtea cu privire la elementele de neconstituţionalitate extrinseci sau intrinseci, indiferent dacă cererea de reexaminare i-a fost respinsă total, parţial sau adoptată în integralitate; (iii) fie formulează cerere de reexaminare dacă instanţa constituţională a respins obiecţia de neconstituţionalitate formulată de acesta.
    30. Aşadar, prin interpretarea voinţei originare a legiuitorului constituant, termenul de 20 de zile pentru analiza legii trimise la promulgare nu poate fi transformat, prin interpretarea Curţii, într-un termen ipotetic - în fapt, un termen concret, prin efectele acestei interpretări - de formulare a unei obiecţii de neconstituţionalitate cu privire la ansamblul elementelor de neconstituţionalitate identificate de Preşedinte. Cele două atribuţii ale Preşedintelui României, prevăzute de art. 77 din Constituţie, au fost reglementate pentru a fi exercitate plenar şi alternativ, nu pentru a fi exercitate trunchiat şi succesiv.
    31. Distinct de efectele amintite, a admite o astfel de interpretare a unor termene constituţionale - prin care ulterior unei reexaminări formulate în baza art. 77 alin. (2) din Constituţie posibilitatea de sesizare a Curţii Constituţionale ar fi limitată - nu afectează doar rolul constituţional şi atribuţiile Preşedintelui României sau competenţa Curţii Constituţionale de a realiza un control a priori, ci conduce şi la golirea de conţinut a unui mecanism de control şi echilibru în cadrul sistemului constituţional român.
    32. O astfel de interpretare conduce, în ipoteza respingerii unei reexaminări formulate de Preşedintele României, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, prin reluarea, în mod identic, a procedurii parlamentare, chiar la parcurgerea unor proceduri lipsite de sens. Din moment ce, ulterior adoptării sale, legea este depusă din nou la secretarii celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, într-o astfel de situaţie, orice sesizare a Curţii ar fi inadmisibilă, prin aplicarea termenului ipotetic dezvoltat pe cale jurisprudenţială, aspect ce ar contrazice însăşi esenţa termenului de 10 zile, prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie.
    33. Nu în ultimul rând, aplicarea unui termen ipotetic de sesizare a Curţii Constituţionale, neprevăzut de Legea fundamentală, şi aplicarea unor limite cu privire la conţinutul sesizării, în condiţiile în care Preşedintele României ar formula pentru prima dată o sesizare a Curţii cu privire la o lege încă nepromulgată, conduc la situaţia în care acesta ar fi de fiecare dată obligat să sesizeze întâi Curtea Constituţională în situaţia unor posibile vicii de neconstituţionalitate şi, ulterior, să folosească instrumentul reexaminării legii, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie. Or, o atare ordine a exercitării atribuţiilor putea fi prevăzută doar de legiuitorul constituant, aspect neregăsit în Legea fundamentală.
    34. În plus, o asemenea ordine rigidă a exercitării atribuţiilor - ordine pe care legiuitorul constituant nu a dorit să o impună - generează şi o problemă de eficienţă în exercitarea prerogativelor Preşedintelui României. În situaţia în care Preşedintele României formulează o cerere de reexaminare după ce Curtea Constituţională a confirmat constituţionalitatea legii, Parlamentul, ştiind că legea a trecut deja testul de constituţionalitate, nu mai are niciun impediment real să respingă cererea de reexaminare în bloc, fără să-i acorde atenţia cuvenită şi fără să mai analizeze în substanţă observaţiile formulate de Preşedintele României. Or, o astfel de consecinţă ar contraveni spiritului Constituţiei, întrucât ar limita efectele concrete ale atribuţiilor prezidenţiale, transformând cererea de reexaminare într-un instrument lipsit de eficienţă juridică.
    35. Analiza Preşedintelui României se bazează atât pe considerente de oportunitate, cât şi de constituţionalitate, în exercitarea rolului său de a veghea la respectarea Constituţiei, la buna funcţionare a autorităţilor publice şi a funcţiei de mediator între autorităţile statului, precum şi între stat şi societate. În situaţia în care Preşedintele României consideră că o lege este lipsită de oportunitate, dar aceasta cuprinde şi potenţiale vicii de neconstituţionalitate, inclusiv extrinseci, care ar conduce la declararea legii ca fiind neconstituţională în ansamblu şi la încetarea procesului legislativ, acesta poate solicita Parlamentului să corecteze deficienţele legii, prioritizând nevoia de îmbunătăţire a conţinutului respectivului act normativ, oferind posibilitatea Parlamentului să corecteze eventualele deficienţe de natură extrinsecă şi să adopte o lege cu un conţinut normativ îmbunătăţit.
    36. De asemenea, dacă Preşedintele României a invocat atât aspecte de constituţionalitate, cât şi aspecte de oportunitate în cererea de reexaminare, iar Parlamentul le respinge sau intervine doar asupra aspectelor care ţin de oportunitatea unor dispoziţii din lege, Preşedintele ar trebui să poată formula o obiecţie de neconstituţionalitate pentru motivele de neconstituţionalitate. Astfel, în privinţa motivelor pentru care Preşedintele României poate formula o cerere de reexaminare, nu există nicio interdicţie în privinţa motivelor pe care acesta le poate invoca. Cele două instrumente pe care Preşedintele României le are la dispoziţie şi care decurg din competenţa sa constituţională sunt diferite, prin natura lor. În timp ce reexaminarea unei legi reprezintă expresia colaborării loiale între Preşedinte şi Parlament, sesizarea de neconstituţionalitate este actul Preşedintelui prin care se declanşează controlul de constituţionalitate, expresie a unui conflict potenţial între voinţa Parlamentului exprimată prin lege şi Constituţie.
    37. Astfel, logica art. 77 din Constituţie este de a oferi alternative pentru soluţionarea unor poziţii divergente între Parlament şi Preşedinte cu privire la conţinutul unei legi până la momentul promulgării, fără să distingă cu privire la calea de urmat - sesizarea Curţii Constituţionale sau reexaminarea legii. Cele două atribuţii nu pot fi exercitate în paralel pentru aceleaşi motive, însă atunci când există posibilitatea remedierii, pe calea unei reexaminări formulate în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, a unor aspecte de neconstituţionalitate, Preşedintele nu ar mai fi nevoit să formuleze o obiecţie de neconstituţionalitate, iar Parlamentul nu ar fi pus în situaţia ca legea să fie declarată neconstituţională.
    38. Ulterior parcurgerii ciclului legislativ, în situaţia în care Preşedintele consideră că legea cuprinde totuşi norme contrare Constituţiei, în virtutea rolului său constituţional de a veghea la respectarea Constituţiei, de a proteja drepturile şi libertăţile cetăţenilor sau de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, inclusiv cu privire la aspecte precum protecţia proprietăţii publice a statului român, Preşedintele se poate adresa Curţii Constituţionale pentru verificarea constituţionalităţii legii respective în ansamblul său, fiind pentru prima dată când exercită o astfel de prerogativă în privinţa respectivului act, situaţie aplicabilă şi în prezenta cauză.
    39. În ipoteze specifice, cum este cazul legii aflate la promulgare, prezenţa în continuare a unor deficienţe ale legii, care ridică probleme de constituţionalitate, ar trebui să permită Preşedintelui României să sesizeze Curtea Constituţională cu toate aspectele pe care le-a identificat. Mai mult, în condiţiile succesiunii unor mandate, a opune Preşedintelui României în funcţie o cerere de reexaminare formulată de o altă persoană care exercita anterior funcţia de Preşedinte al României prin raportare la orientarea jurisprudenţială expusă echivalează cu o restrângere a competenţei conferite acestuia de legiuitorul constituant.
    40. Din perspectiva rolului constituţional al Preşedintelui României şi al Curţii Constituţionale, se arată că aprecierea asupra admisibilităţii prezentei sesizări se întemeiază pe necesitatea corelării noii jurisprudenţe constituţionale cu rolul constituţional al Preşedintelui României, precum şi cu rolul constituţional al Curţii Constituţionale, de garant al supremaţiei Constituţiei. Supremaţia Constituţiei implică subordonarea autorităţilor publice faţă de Constituţie şi limitarea puterii politice prin drept, ceea ce îi conferă Curţii eficienţa necesară realizării imperativelor statului de drept. Controlul constituţionalităţii legilor presupune protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi limitarea autorităţilor statului prin raportare la Legea fundamentală şi reprezintă astfel una dintre cele mai importante garanţii juridice ale supremaţiei Constituţiei.
    41. Controlul a priori este un control preventiv, având ca scop prevenirea introducerii în sistemul juridic a unor norme contrare Constituţiei. În acest sens, controlul a priori realizat de Curtea Constituţională determină înlăturarea viciilor de neconstituţionalitate înainte ca legea să fie promulgată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi să producă efecte şi dă expresie rolului Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei. În cuprinsul documentului „Rule of Law Checklist“, pct. 108-113, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) menţionează necesitatea unui control efectiv de constituţionalitate.
    42. Dreptul unor autorităţi publice, prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituţie, de a sesiza Curtea Constituţională cu o obiecţie de neconstituţionalitate reprezintă un mecanism juridic eficient menit să contracareze excesul de putere al Parlamentului, să protejeze valorile înscrise în Constituţie, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, constituind totodată un mecanism al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Totodată, art. 146 lit. a) din Constituţie stabileşte ratione materiae competenţa Curţii Constituţionale de a analiza legi nepromulgate de Preşedintele României şi nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, acte care nu fac încă parte din ordinea juridică a statului român.
    43. În aceste condiţii, posibilitatea Preşedintelui României de a sesiza Curtea Constituţională în procedura prevăzută de art. 77 alin. (3) din Constituţie cu privire la o lege care a fost supusă anterior unei reexaminări, indiferent de motivele invocate, conferă substanţă atribuţiei Curţii Constituţionale de realizare a controlului a priori. Aşa cum s-a arătat şi în doctrină, „este în afara logicii constituţionale să privezi indirect şeful statului de dreptul de a-şi exercita o prerogativă stabilită prin Constituţie“, iar dacă legiuitorul constituant ar fi stabilit o limitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, s-ar fi prevăzut doar un termen foarte scurt, necesar operaţiunii tehnice de emitere a decretului de promulgare.
    44. Or, termenul de 10 zile instituit de art. 77 alin. (3) din Constituţie permite Preşedintelui României să evalueze legea transmisă la promulgare, în ansamblul său, indiferent de motivele transmise în cererea de reexaminare, şi să îşi exercite dreptul de a sesiza Curtea Constituţională până la promulgarea legii, potrivit art. 146 lit. a) din Legea fundamentală.
    45. În susţinerea argumentelor de admisibilitate a sesizării de neconstituţionalitate în prezenta cauză sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind rolul Preşedintelui României (spre exemplu, Decizia nr. 784 din 26 septembrie 2012 şi Decizia nr. 284 din 21 mai 2014).
    46. Aşadar, deşi, în mod firesc, respectarea Constituţiei şi a tuturor celorlalte acte normative este o obligaţie ce revine, în egală măsură, tuturor subiectelor de drept, din arhitectura constituţională rezultă că legiuitorul constituant a înţeles să instituie în mod expres pentru Preşedintele României şi pentru Curtea Constituţională competenţe speciale în raport cu Legea fundamentală. Faţă de aceste considerente, asimilarea Preşedintelui României cu celelalte subiecte de sezină, enumerate la art. 146 lit. a) din Constituţie, nu este posibilă.
    47. Disciplinarea modului de exercitare a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională în cadrul controlului anterior de constituţionalitate, drept prevăzut la art. 146 lit. a) din Constituţie, este necesară. Cu toate acestea, se impune ca noua jurisprudenţă să fie reevaluată în privinţa dreptului pe care Constituţia îl recunoaşte Preşedintelui României, mai ales din perspectiva rolului esenţial al acestuia, acela de a veghea la respectarea Legii fundamentale.
    48. În realizarea rolului său constituţional, Preşedintele României are la dispoziţie, în materie de legiferare, două instrumente: cererea de reexaminare a legii şi sesizarea Curţii Constituţionale, în condiţiile art. 77 şi ale art. 146 lit. a) din Constituţie. Ambele mecanisme au fost instituite în considerarea imperativelor de a îmbunătăţi legea şi de a nu permite ca în dreptul pozitiv să intre norme cu potenţial de neconstituţionalitate sau care nu se integrează armonios în sistemul normativ existent. Ambele au fost subsumate unor termene, fără însă ca legiuitorul constituant să indice ordinea în care acestea pot fi utilizate sau să realizeze o distincţie între motivele de neconstituţionalitate extrinsecă şi cele de neconstituţionalitate intrinsecă (distincţie realizată pe cale doctrinară şi jurisprudenţială). Nefiind constrâns de vreo dispoziţie constituţională, în funcţie de conţinutul normativ şi de importanţa socială a reglementării, în vederea realizării mandatului său, Preşedintele României apreciază cu privire la necesitatea utilizării unuia sau altuia dintre cele două instrumente constituţionale, precum şi cu privire la ordinea acestora.
    49. Atribuţia Preşedintelui României de a formula o obiecţie de neconstituţionalitate completează ansamblul de mecanisme de control şi echilibru între puterile statului, garanţii ale democraţiei constituţionale şi expresie a unui regim politic semiprezidenţial, astfel cum a fost reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    50. Art. 1 alin. (5) din Constituţie conferă o valoare egală tuturor normelor constituţionale, instituind supremaţia acestora. Nici legiuitorul constituant, nici jurisprudenţa constituţională nu au instituit o ierarhie a normelor şi o prevalenţă a raţiunilor de neconstituţionalitate intrinsecă în raport cu cele de neconstituţionalitate extrinsecă. Din această perspectivă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu enunţă raţiunile pentru care, ulterior reexaminării unei legi de către Parlament şi adoptării ei în aceeaşi formă cu cea transmisă iniţial la promulgare, această lege nu ar mai putea fi supusă controlului de constituţionalitate pentru motive intrinseci. Aceasta cu atât mai mult cu cât raţiunea de a disciplina materia controlului anterior de constituţionalitate, deşi răspunde imperativului de realizare a rolului constituţional al Curţii, nu răspunde în egală măsură imperativului de realizare a rolului constituţional al Preşedintelui României, cu consecinţa impredictibilităţii împlinirii termenului de promulgare prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie.
    51. Prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 80 alin. (2), art. 147 alin. (4), precum şi la art. 148 alin. (4) din Constituţie, Preşedintelui României trebuie să i se recunoască posibilitatea de a sesiza Curtea Constituţională atât cu motive de neconstituţionalitate intrinsecă, cât şi cu motive de neconstituţionalitate extrinsecă, indiferent dacă se află în ipoteza art. 77 alin. (1) sau în ipoteza art. 77 alin. (3) din Legea fundamentală. Între momentul adoptării unei legi şi momentul promulgării acesteia pot trece ani. În acest interval, pe de o parte, pot interveni incidente procedurale, iar, pe de altă parte, realităţile juridice, sociale şi politice se pot schimba, uneori în mod fundamental.
    52. Uneori, între momentul adoptării unei legi şi momentul promulgării acesteia pot surveni schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, revizuirea Constituţiei, modificarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, modificarea reglementărilor europene cu caracter obligatoriu, intrarea în vigoare a unor acte internaţionale la care România este parte, inclusiv cele privind drepturile omului. De asemenea, între momentul adoptării unei legi şi momentul promulgării acesteia poate surveni chiar şi schimbarea legislaturii ori a Preşedintelui României. Toate acestea sunt comandamente obiective ce pot surveni ulterior epuizării termenului ipotetic de 20 de zile de la primirea legii şi care pot pune problema analizei Curţii Constituţionale cu privire la aspecte de neconstituţionalitate intrinsecă. În virtutea rolului său constituţional, Preşedintele României trebuie să fie abilitat să sesizeze Curtea Constituţională atât cu motive de neconstituţionalitate intrinsecă, cât şi cu motive de neconstituţionalitate extrinsecă, indiferent dacă se află în ipoteza art. 77 alin. (1) sau în ipoteza art. 77 alin. (3) din Constituţie.
    53. Faţă de aceste considerente, o interpretare contrară ar conduce la o golire de conţinut a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) şi ale art. 146 lit. a) din Constituţie în privinţa rolului Preşedintelui României, dar şi a atribuţiei Curţii Constituţionale de a verifica constituţionalitatea legilor, pe calea controlului a priori. Or, este de principiu admis că orice normă este edictată în sensul de a produce efecte juridice, altfel raţiunea de a disciplina materia controlului anterior de constituţionalitate pare că se limitează la etapa sesizării Curţii Constituţionale, sacrificând însuşi scopul controlului anterior de constituţionalitate.
    54. Referitor la parcursul legislativ al legii criticate în prezenta cauză, Preşedintele României arată că acest act normativ a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în data de 26 septembrie 2018, şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 17 iunie 2020.
    55. În data de 9 iulie 2020, Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare, iar în urma parcurgerii unui nou ciclu legislativ, parţial în legislatura 2020-2024, parţial în legislatura 2024-2028, articolul unic al legii a fost modificat, iar legea a fost transmisă din nou la promulgare, în data de 18 octombrie 2025.
    56. Prezenta obiecţie de neconstituţionalitate este prima cu care Curtea Constituţională este învestită cu privire la această lege care a parcurs trei legislaturi şi faţă de care procedura parlamentară s-a derulat pe durata a 7 ani, interval de timp în care s-au succedat diferite mandate ale Parlamentului şi ale Preşedintelui României.
    57. În opinia autorului sesizării, situaţia de faţă este una diferită de situaţiile analizate de Curtea Constituţională începând cu Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018. Astfel, pentru completarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atunci când Parlamentul admite sau respinge total sau parţial o cerere de reexaminare formulată de Preşedinte, iar în termenul de protecţie nu a fost formulată o obiecţie de neconstituţionalitate de către un alt titular al dreptului de sezină, prevăzut la art. 146 lit. a) din Constituţie, pentru toate considerentele expuse anterior, este necesar ca Preşedintele României să poată sesiza Curtea Constituţională în termenul de 10 zile cu o obiecţie care să cuprindă toate elementele de neconstituţionalitate identificate de acesta. O astfel de interpretare asigură cadrul pentru exercitarea cu bună-credinţă, de către titularii prevăzuţi de art. 146 lit. a) din Constituţie, a dreptului de a declanşa un control de constituţionalitate şi garantează exercitarea plenară a rolului celor două autorităţi constituţionale ale statului român - Preşedintele României şi Curtea Constituţională, în scopul respectării Legii fundamentale.
    58. Pentru aceste motive, pentru eliminarea viciilor de neconstituţionalitate rămase, dar şi pentru a da efectivitate controlului de constituţionalitate, Preşedintele României apreciază că prezenta sesizare îndeplineşte criteriile de admisibilitate.
    59. În continuare, Preşedintele României formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă referitor la dispoziţiile legii supuse controlului de constituţionalitate.
    60. Sub aspect extrinsec se susţine că legea criticată încalcă art. 76 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie.
    61. Astfel, se susţine, în esenţă, că legea criticată instituie o modalitate derogatorie de la actualizarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al statului, eliminând condiţia realizării cărţilor funciare pentru respectivele terenuri şi identificării acestora prin cărţi funciare. Sunt invocate dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, care instituie obligaţia autorităţilor publice şi a titularilor de drepturi asupra imobilelor de a sprijini crearea şi actualizarea cadastrului prin punerea la dispoziţie cu titlu gratuit a datelor şi informaţiilor deţinute, precum şi obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a acorda sprijin informaţional, tehnic şi de altă natură, în limitele competenţelor, la crearea şi actualizarea sistemului de cadastru şi carte funciară. În aceste condiţii, modificările aduse de legea criticată derogă, implicit, de la cadrul general instituit de Legea nr. 7/1996.
    62. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietăţii, care include şi reglementarea prin lege organică a cadastrului şi publicităţii imobiliare, respectiv Legea nr. 7/1996 (Decizia nr. 723 din 1 iunie 2010).
    63. Dată fiind categoria de terenuri vizate - terenuri cu un regim special, stabilit prin Legea nr. 45/2009, inclusiv în privinţa schimbării titularului dreptului de administrare, acestea fiind „bunuri aparţinând domeniului public al statului, indispensabile cercetării-dezvoltării şi multiplicării materialului biologic“, o astfel de modificare nu reprezintă o simplă operaţiune tehnică, ci o schimbare a regimului general de protecţie a acestor terenuri agricole, de o valoare însemnată pentru statul român, prin raportare la obligaţiile sale de protecţie a proprietăţii publice şi de protejare a intereselor naţionale în activitatea economică, în conformitate cu prevederile art. 135 şi 136 din Constituţie.
    64. Legea nr. 7/1996 are natura unei legi organice prin raportare la obiectul său de reglementare, regimul general al proprietăţii, în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie. În condiţiile unei derogări, precum cea amintită anterior, legea criticată trebuie să fie adoptată cu majoritatea cerută unei legi organice, potrivit art. 76 alin. (1) din Constituţie. În aceste condiţii se susţine că legea este neconstituţională în ansamblul său şi pentru greşita calificare dată acesteia de către Parlament, formula sa de atestare fiind cea a unei legi ordinare.
    65. Sub aspect intrinsec se susţine că legea criticată încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 44, 135, 136 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    66. În acest sens se arată că dispoziţiile legii criticate, care introduc în cuprinsul art. III din Legea nr. 72/2011 un nou alineat, permit reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare ce constituie obiectul Legii nr. 45/2009 şi fără existenţa cărţilor funciare, inclusiv în cazul modificărilor inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, până la finalizarea lucrărilor de înscriere în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a bunurilor imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare.
    67. Art. III din Legea nr. 72/2011 a stabilit modalitatea de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare care constituie obiectul Legii nr. 45/2009. Potrivit completării aduse de legea criticată, se creează un regim derogatoriu în situaţia reorganizării acestor unităţi de cercetare-dezvoltare, din perspectiva elementelor minimale de identificare a bunurilor care privesc inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
    68. Potrivit iniţiatorilor legii criticate, în perioada 2012-2016 unităţile de cercetare-dezvoltare care nu au fost reorganizate puteau fi finanţate de la bugetul de stat numai după parcurgerea procedurilor în domeniul ajutorului de stat, iar lipsa resurselor financiare a făcut imposibile efectuarea cadastrului şi intabularea imobilelor proprietate publică sau privată a statului administrate de unităţile de cercetare-dezvoltare menţionate. În acelaşi timp, din 57 de proiecte de hotărâri ale Guvernului de reorganizare, iniţiate din anul 2010, până în anul 2018 au fost promovate 39, prin derogare de la art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Potrivit acestei norme, „Actele normative de modificare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului vor fi însoţite de o anexă care va cuprinde pe lângă datele de identificare şi codurile unice de identificare (CUI) atribuite administratorilor, numerele atribuite bunurilor respective de către Ministerul Finanţelor Publice, precum şi numărul cărţii funciare, după caz“. Începând din anul 2018, Ministerul Justiţiei a refuzat astfel de derogări, constatând că acestea devin regula, iar norma anterior menţionată este golită de conţinut, motiv pentru care a fost iniţiată legea supusă controlului de constituţionalitate.
    69. Prin punctul său de vedere, transmis în anul 2018, Guvernul a apreciat că, în lipsa individualizării exacte, concrete a bunurilor, se ridică probleme privind legalitatea mecanismului de transfer, iar la acel moment Guvernul a propus o formulă intermediară de reglementare, propunând menţinerea obligaţiei de prezentare a numerelor de carte funciară în situaţia actualizării inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
    70. În forma sa iniţială din anul 2009, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 a stabilit că „Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1, organizate ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare, funcţionează în coordonarea ASAS“. Prin Legea nr. 72/2011, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 a fost modificat astfel: „unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1 se reorganizează ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol, cu personalitate juridică, în subordinea ASAS, cu finanţare din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat“. Tot prin această lege, art. III a stabilit modalitatea de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare.
    71. În situaţia în care reorganizările staţiunilor de cercetare-dezvoltare implică şi transferul unor bunuri aflate în proprietatea publică a statului, această operaţiune implică actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006.
    72. Inventarierea bunurilor din domeniul public al statului este prevăzută de art. 288 din Codul administrativ şi reprezintă o garanţie a ocrotirii proprietăţii publice prin lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Constituţie.
    73. Actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului s-a făcut potrivit regulilor înscrise în Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, care reglementa, prin dispoziţiile art. 4, condiţia ca fiecare act care realiza o astfel de actualizare să cuprindă o anexă cu datele de identificare şi codurile unice de identificare (CUI) atribuite administratorilor, dar şi numerele atribuite bunurilor respective de către Ministerul Finanţelor Publice, precum şi numărul cărţii funciare.
    74. În anul 2024, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului, condiţiile prevăzute de art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, anterior citate, au fost abrogate, fiind înlocuite în acelaşi timp de norme detaliate privind elementele de identificare, pentru fiecare categorie de bun, condiţia includerii extraselor de carte funciară fiind menţinută potrivit art. 6 şi 8 din cuprinsul acestor norme tehnice.
    75. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 729 din 13 decembrie 2023, paragraful 56, prin care s-a reţinut că modificarea unor anexe la Legea nr. 45/2009 produce efecte juridice în ceea ce priveşte regimul juridic corespunzător dreptului de proprietate publică al statului asupra suprafeţelor de teren reglementate.
    76. Se arată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 7/1996, cadastrul şi cartea funciară formează un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, de importanţă naţională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al ţării. Totodată, cartea funciară cuprinde descrierea imobilelor şi înscrierile referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau la raporturile juridice care au legătură cu imobilele, iar potrivit alin. (4) din acelaşi articol „Autorităţile publice şi titularii de drepturi asupra imobilelor au obligaţia de a sprijini crearea şi actualizarea cadastrului prin punerea la dispoziţie cu titlu gratuit a datelor şi informaţiilor deţinute“. Potrivit acestei legi, prin imobil, în sensul acesteia, se înţelege terenul, cu sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic.
    77. Evidenţiind aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la Legea nr. 7/1996 (Decizia nr. 723 din 1 iunie 2010) şi la regimul juridic al suprafeţelor de teren cu destinaţie agricolă, prevăzute în anexele la Legea nr. 45/2009 (Decizia nr. 285 din 17 mai 2023, paragraful 47), se arată că art. III din Legea nr. 72/2011 stabileşte că reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare ce constituie obiectul prevederilor Legii nr. 45/2009 se face prin hotărâre a Guvernului. Cu toate acestea, atunci când reorganizarea implică transferul unor terenuri sau schimbarea dreptului de administrare asupra acestora, devin incidente dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009, potrivit cărora scoaterea unui teren din administrarea unei unităţi de cercetare-dezvoltare nu poate fi realizată decât prin lege. Hotărârile Guvernului de reorganizare a unor unităţi de cercetare-dezvoltare (cu titlu de exemplu, Hotărârea Guvernului nr. 705/2017, Hotărârea Guvernului nr. 837/2017) stabilesc terenurile care se află în administrarea respectivelor unităţi, suprafaţa acestora, valoarea acestora.
    78. În aceste condiţii, în măsura în care reorganizarea unor unităţi de cercetare-dezvoltare implică schimbarea titularilor dreptului de administrare asupra unor terenuri agricole, este neclar cum anume s-ar putea realiza această operaţiune printr-o hotărâre a Guvernului şi, mai mult, cum este posibilă identificarea certă a respectivelor terenuri fără existenţa unor cărţi funciare.
    79. De asemenea, invocând aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind protecţia proprietăţii publice (Decizia nr. 285 din 17 mai 2023, paragraful 48, Decizia nr. 563 din 8 iulie 2020, paragraful 28, Decizia nr. 139 din 3 martie 2021, paragraful 120), autorul sesizării susţine că exceptarea operaţiunilor de reorganizare a unor unităţi de cercetare-dezvoltare de la identificarea în mod clar a bunurilor imobile prin sistemul de cadastru şi de carte funciară reprezintă o eliminare a unei garanţii a dreptului de proprietate privată, protejat de art. 44 din Constituţie, dar şi a dreptului de proprietate publică, reglementat de art. 136 din Constituţie, legea fiind contrară celor două norme constituţionale. Astfel, prin efectul normei cuprinse de legea dedusă controlului de constituţionalitate se poate ajunge la situaţii în care stabilirea unor suprafeţe ale unor terenuri aflate în administrarea unor unităţi de cercetare-dezvoltare să aducă atingere dreptului de proprietate privată al altor persoane sau chiar, prin lipsa determinării clare a informaţiilor tehnice, economice şi juridice referitoare la imobile, proprietatea publică a statului român să fie prejudiciată.
    80. Pentru motivele expuse, în opinia autorului sesizării, legea criticată încalcă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi, implicit, art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    81. Totodată, sub aspect intrinsec, se susţine că legea criticată, care exceptează operaţiunile de reorganizare a unor unităţi de cercetare-dezvoltare de la identificarea în mod clar a bunurilor imobile prin numărul de carte funciară şi realizarea cărţilor funciare pentru acele imobile, este de natură să creeze situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice, fiind astfel contrară art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    82. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte privind principiul securităţii juridice cuprinse în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008 sau Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunţată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44, Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92, sau Hotărârea din 24 martie 2009, pronunţată în Cauza Tudor Tudor împotriva României, paragraful 27).
    83. Instituirea posibilităţii ca reorganizarea unor unităţi de cercetare-dezvoltare să privească terenuri agricole neidentificate prin cărţi funciare generează o insecuritate juridică şi poate reprezenta atât sursa unor încălcări ale dreptului de proprietate publică sau privată, cât şi sursa unor litigii rezultate chiar din aplicarea normei deduse controlului de constituţionalitate.
    84. În considerarea argumentelor expuse, Preşedintele României solicită Curţii Constituţionale să constate că Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare este neconstituţională, în ansamblul său.
    85. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    86. Guvernul consideră că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată prin raportare la prevederile art. 44, 135, 136 şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie şi neîntemeiată în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 76 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie.
    87. Referitor la admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, Guvernul expune parcursul legislativ al legii criticate şi invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la reexaminarea legii, declanşată în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 142 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Reţine că, în prezenta cauză, în procedura de reexaminare, în urma analizei cererii formulate de Preşedintele României, textul articolului unic din legea criticată a fost reformulat în sensul solicitat de Preşedintele României, fără să se aducă modificări şi completări suplimentare.
    88. În opinia Guvernului, sesizarea de neconstituţionalitate respectă condiţiile de admisibilitate cu privire la titularul dreptului de sesizare şi termenul în interiorul căruia poate fi exercitat controlul a priori, prezenta obiecţie fiind formulată în interiorul termenului de promulgare de 10 zile pe care Preşedintele României îl are la dispoziţie, conform art. 77 alin. (3) din Constituţie. Sub acest aspect, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70, ipoteza a doua. Referitor la condiţia de admisibilitate privind obiectul sesizării, Guvernul face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 334 din 10 mai 2018, paragrafele 32-34, şi la Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, paragrafele 106 şi 107, şi reţine că, în prezenta cauză, aspectele semnalate prin sesizarea de neconstituţionalitate sunt pentru prima dată invocate de Preşedintele României, acestea nu au făcut obiectul cererii de reexaminare şi nu se contestă diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii. Prin urmare, prin prisma obiectului controlului de constituţionalitate, Guvernul arată că revine exclusiv Curţii Constituţionale sarcina să aprecieze asupra caracterului admisibil al sesizării de neconstituţionalitate.
    89. Guvernul apreciază că sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate intrinsecă raportate la art. 44, 135, 136 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 285 din 17 mai 2023 şi dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 31 alin. (2) din Legea nr. 45/2009 şi arată că reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, fără existenţa cărţilor funciare, inclusiv în cazul modificării inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public, nu se poate face atât timp cât bunurile imobile nu pot fi identificate clar în sistemul de cadastru şi de carte funciară, putând avea ca efect diminuarea unei suprafeţe de teren indispensabile cercetării-dezvoltării şi multiplicării materialului biologic. Exceptarea bunurilor imobile (terenuri ori construcţii) destinate cercetării-dezvoltării de la evidenţa cadastrală poate conduce la conflicte între proprietatea publică şi cea privată, prin imposibilitatea determinării clare a limitelor şi amplasamentelor ori a suprafeţelor acestora.
    90. În opinia Guvernului, soluţia legislativă propusă prin legea criticată nu înlătură neajunsurile invocate în expunerea de motive a iniţiativei, şi anume lipsa resurselor financiare pentru înscrierea în cartea funciară a drepturilor privind bunurile deţinute de unităţile de cercetare-dezvoltare, ci, dimpotrivă, are vocaţia de a le perpetua, prin amânarea îndeplinirii obligaţiei de înscriere în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a bunurilor proprietate publică a statului, obligaţie esenţială pentru asigurarea transparenţei şi a protecţiei juridice a bunurilor imobile proprietate publică.
    91. De altfel, art. 31 alin. (4) din Legea nr. 45/2009 prevede expres ca terenurile şi clădirile aflate în administrarea/proprietatea unităţilor şi instituţiilor de drept public de cercetare-dezvoltare şi în proprietatea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ se înscriu în cărţile funciare sau în cărţile de publicitate imobiliară, după caz, cu scutirea de la plata taxelor pentru aceste servicii. Prin urmare, cadrul legal existent facilitează îndeplinirea obligaţiei de publicitate imobiliară, iar derogarea instituită de noua lege nu are un temei obiectiv şi rezonabil care să justifice abaterea de la regimul comun.
    92. Guvernul apreciază că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Reţine că Legea nr. 45/2009 are multiple anexe ce au ca obiect datele de identificare a suprafeţelor minime de teren, din domeniul public al statului, aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile activităţii de cercetare-dezvoltare inovare şi multiplicării materialului biologic, iar în cuprinsul acestor anexe bunurile imobile sunt identificate prin tarla şi/sau parcelă, în cazul în care există, precum şi alte date de identificare (localitate, suprafaţă, categoric de folosinţă), astfel că numărul de carte funciară nu este singura modalitate de a identifica un bun.
    93. Guvernul apreciază că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 76 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie. Reţine că domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, art. 73 alin. (3) fiind de strictă interpretare, astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii. Invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992 sau Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016), prin care s-a arătat distincţia dintre aspectele ce intră în sfera regimului juridic general al proprietăţii şi care sunt de domeniul strict al legii organice şi celelalte elemente prin care legiuitorul configurează conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi care pot fi şi de nivelul legii ordinare. Nu orice modalitate de transfer al dreptului de proprietate se încadrează în domeniul strict limitativ rezervat legii organice. În consecinţă, Guvernul consideră că, prin conţinutul său juridic, norma criticată nu priveşte regimul juridic general al proprietăţii.
    94. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis Curţii Constituţionale punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    95. Termenul iniţial pentru soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a fost stabilit pentru data de 26 noiembrie 2025. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2025, Curtea, ţinând seama de necesitatea desfăşurării în bune condiţii a activităţii jurisdicţionale a Curţii Constituţionale, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 230 din Codul de procedură civilă, a dispus preschimbarea termenului de judecată de la data de 26 noiembrie 2025 pentru data de 10 decembrie 2025, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    96. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, având următorul cuprins:
    "ARTICOL UNIC
    După alineatul (1) al articolului III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 7 iunie 2011, se introduce un nou alineat, alin. (1^1) cu următorul cuprins:
    (1^1) Reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare prevăzută la alin. (1) nu este condiţionată de existenţa cărţilor funciare, inclusiv în cazul modificărilor inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile art. 288 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, până la finalizarea lucrărilor de înscriere în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a bunurilor imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare."

    97. Dispoziţiile din Constituţie invocate în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietăţii şi al moştenirii, art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice, art. 135 privind economia, art. 136 privind proprietatea şi art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale.
    98. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
    99. Referitor la titularul dreptului de sesizare, prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    100. Sub aspectul termenului de sesizare, Curtea reţine că sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională la data de 27 octombrie 2025. Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare a fost adoptată la data de 8 octombrie 2025 de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, ca urmare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, şi a fost trimisă la promulgare la data de 18 octombrie 2025.
    101. În temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    102. Ţinând cont de dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie şi având în vedere că legea care formează obiectul controlului de constituţionalitate a fost adoptată după reexaminarea acesteia şi a fost trimisă la promulgare la data de 18 octombrie 2025, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate, înregistrată la Curtea Constituţională la data de 27 octombrie 2025, a fost formulată în interiorul termenului de promulgare de 10 zile, astfel că aceasta este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    103. Sub aspectul obiectului sesizării şi al sferei de competenţă a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional constată că sesizarea vizează o lege nepromulgată, şi anume Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.
    104. Având în vedere că legea criticată a fost adoptată în urma admiterii cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României şi în raport cu argumentele autorului sesizării în susţinerea admisibilităţii prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în cauza de faţă urmează să fie realizată o analiză a obiectului asupra căruia poartă controlul, prin prisma cauzei de inadmisibilitate decelate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Astfel, prin Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, precitată, paragraful 32, Curtea a precizat că şi în privinţa legii adoptate ca urmare a admiterii cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării, acesta nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. De asemenea, întrucât cererea de reexaminare nu este obligatorie pentru Parlament, spre deosebire de decizia de neconstituţionalitate, în cazul în care Parlamentul o respinge sau o admite în parte, nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale nereexaminate, şi anume cele care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare. Prin urmare, indiferent dacă o cerere de reexaminare a fost admisă/admisă în parte/respinsă, pot forma obiectul controlului a priori de constituţionalitate numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi în procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare. În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea ar urma să constate inadmisibilitatea acesteia.
    105. Cu privire la derularea procedurii legislative în cazul legii criticate, Curtea reţine următoarele: la data de 17 iunie 2020, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, aceasta fiind trimisă la promulgare la data de 22 iunie 2020; la data de 9 iulie 2020, Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare a legii; la data de 8 octombrie 2025, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat, ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, aceasta fiind trimisă la promulgare la data 18 octombrie 2025; la data de 27 octombrie 2025, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională în prezentul dosar cu obiecţia de neconstituţionalitate a legii reexaminate.
    106. Curtea observă că varianta redacţională a legii supuse controlului de constituţionalitate de către Preşedintele României, în prezentul dosar, este diferită de cea adoptată de Parlament în procedura legislativă derulată anterior cererii de reexaminare. Astfel, în cuprinsul articolului unic din legea criticată, ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, trimiterea la prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, act normativ ale cărui dispoziţii (art. 3-4, 8-10, 12, 14-16, 18-27 şi anexa) au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. m) din Codul administrativ, a fost înlocuită cu trimiterea la prevederile art. 288 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 1 iulie 2019.
    107. Curtea constată că intervenţia legislativă operată nu se rezumă la o simplă modificare formală a normei, ci aceasta capătă valenţe substanţiale, diferite în raport cu reglementarea anterioară, prin prisma analizei conţinutului normei juridice în ansamblul dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la exercitarea dreptului de proprietate publică a statului, în principal, potrivit părţii a V-a titlul I din Codul administrativ.
    108. În aceste condiţii, având în vedere că dispoziţiile legii criticate au format obiectul reexaminării, iar criticile de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă formulate de autorul sesizării aduc în discuţie aspecte legate de diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea constată că este astfel îndeplinită şi condiţia de admisibilitate referitoare la sfera de competenţă a Curţii Constituţionale cu privire la obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. De asemenea, întrucât în cauză ipoteza este diferită de cele analizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care au fost respinse ca inadmisibile obiecţii de neconstituţionalitate sub aspectul obiectului controlului de constituţionalitate a priori (spre exemplu, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018), Curtea constată că nu pot fi aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză considerentele care au susţinut o asemenea soluţie.
    109. Referitor la argumentele privind admisibilitatea sesizării susţinute de autorul sesizării din perspectiva inexistenţei, la nivel constituţional, a unei ordini de formulare de către Preşedintele României a cererii de reexaminare şi a sesizării Curţii Constituţionale, Curtea observă că în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 335 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 12 iulie 2024, paragrafele 45-47), a reţinut că, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, „înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii“. Cu privire la procedura de soluţionare a cererilor de reexaminare formulate de Preşedintele României, prin Decizia nr. 483 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, paragraful 27, şi prin Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016, paragrafele 10-14, Curtea a reţinut că printre atribuţiile Preşedintelui României în cadrul raporturilor pe care acesta le are cu Parlamentul şi care vizează legiferarea este cererea de reexaminare a unei legi înainte de promulgare, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. Din examinarea dispoziţiilor constituţionale rezultă că Preşedintele, în cadrul procedurii de promulgare, are obligaţia să analizeze conţinutul normativ al legii şi să constate dacă au fost respectate prevederile regulamentare, constituţionale sau ale convenţiilor la care România este parte sau dacă interesul public, realităţile sociale, economice sau politice justifică reglementarea adoptată de Parlament şi supusă promulgării. Prin urmare, analiza Preşedintelui poate viza, pe de o parte, aspecte de legalitate, deficienţe ale legii legate de procedura de adoptare sau de conţinutul său prin raportare la acte normative interne sau internaţionale în vigoare, fiind necesară corelarea cu ansamblul reglementărilor interne şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului [a se vedea şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010] şi, pe de altă parte, aspecte de oportunitate care privesc efectele economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările adoptate, legiuitorul fiind obligat să fundamenteze temeinic soluţiile pe care le cuprinde legea, pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern [a se vedea şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 24/2000].
    110. Pe de altă parte, potrivit art. 146 lit. a) din Constituţie, Preşedintele României poate sesiza Curtea Constituţională cu obiecţia de neconstituţionalitate a unei legi, înainte de promulgare.
    111. Analizând cele două norme din Legea fundamentală, Curtea a observat că cele două instrumente constituţionale pe care le are la dispoziţie Preşedintele înainte de promulgarea unei legi pot fi folosite în orice ordine. Astfel, chiar dacă art. 77 alin. (3) din Constituţie prevede că „dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile [...]“, nu se poate reţine că această normă ar impune o ordine de utilizare a celor două mijloace constituţionale pe care le are Preşedintele înainte de promulgarea unei legi, şi anume că acesta ar fi obligat ca mai întâi să ceară Parlamentului reexaminarea legii, iar, apoi, să poată sesiza Curtea Constituţională cu obiecţia de neconstituţionalitate a legii (a se vedea Decizia nr. 335 din 9 iulie 2024, precitată, paragraful 47).
    112. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a obiecţiei formulate de Preşedintele României, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, şi 18 din Legea nr. 47/1992, să efectueze controlul de constituţionalitate în cauză.
    113. Examinând legea criticată, prin prisma criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă formulate, Curtea observă că, în esenţă, autorul obiecţiei susţine încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. m) şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie, deoarece, astfel cum rezultă din formula de atestare a legalităţii adoptării legii, legea criticată a fost adoptată de Parlament ca lege ordinară, deşi, prin obiectul său de reglementare, vizează regimul juridic general al proprietăţii şi face astfel parte din categoria legilor organice.
    114. Sub acest aspect, Curtea observă că obiectul reglementării exprimat sintetic prin titlul legii supuse controlului de constituţionalitate îl constituie completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare. Legea criticată cuprinde un articol unic potrivit căruia reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare care constituie obiectul prevederilor Legii nr. 45/2009 nu este condiţionată de existenţa cărţilor funciare, inclusiv în cazul modificărilor inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile art. 288 din Codul administrativ, până la finalizarea lucrărilor de înscriere în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare. Totodată, Curtea observă că, astfel cum este menţionat în formula de atestare a legalităţii adoptării legii supuse controlului de constituţionalitate, „această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată“.
    115. Referitor la regimul juridic al reorganizării unităţilor de cercetare-dezvoltare, Curtea observă că acesta este reglementat distinct, în principal de art. 28 din Legea nr. 45/2009 şi de art. III alin. (1) din Legea nr. 72/2011, potrivit căruia reorganizarea se face prin hotărâre a Guvernului.
    116. Curtea reţine că, în ceea ce priveşte înscrierile în cartea funciară, cazurile, condiţiile şi regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere este reglementată de Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, în aplicarea căreia a fost emis Regulamentul de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 600 din 8 februarie 2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 şi 125 bis din 14 februarie 2023).
    117. Potrivit art. 3 din Regulamentul de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, sistemul integrat de cadastru şi carte funciară cuprinde evidenţa tehnică, economică şi juridică a imobilelor din aceeaşi unitate administrativteritorială: comună, oraş sau municipiu.
    118. În materia înscrierii bunurilor proprietate publică a statului în cartea funciară, Curtea reţine că art. 27 din Legea nr. 7/1996 instituie, printr-o normă imperativă, regula potrivit căreia imobilele ce aparţin domeniului public al statului se vor înscrie în cărţi funciare speciale ale unităţii administrativ-teritoriale unde sunt situate, cu excepţiile prevăzute de lege. Cărţile funciare speciale se ţin de către birourile teritoriale ale oficiului teritorial. De asemenea, art. 41 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 stabileşte, în esenţă, reguli privind intabularea în cazul imobilelor proprietate publică a statului.
    119. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că Legea nr. 7/1996 cuprinde normele în conformitate cu care se realizează înscrierile în cartea funciară, reglementarea acestei proceduri fiind realizată printr-un act normativ având caracter de lege organică, în acord cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 190 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 3 iunie 2016, paragraful 18, şi Decizia nr. 723 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010).
    120. Totodată, obligaţia înscrierii în cartea funciară a dreptului de administrare a bunurilor proprietate publică este stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 [a se vedea art. 288 alin. (3) şi art. 300 alin. (2) şi (3) din acest act normativ, norme adoptate în aplicarea art. 136 alin. (4) din Constituţie referitor la stabilirea prin lege organică a condiţiilor în care bunurile proprietate publică pot fi date în administrare].
    121. În materia fondului funciar, care, în accepţiunea art. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, include şi terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, aflate în domeniul public sau privat, dispoziţiile art. 7 din acelaşi act normativ stabilesc expres regula înregistrării în documentele de evidenţă funciară şi de publicitate imobiliară prevăzute de legea fondului funciar şi, în mod corespunzător, a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale.
    122. În acelaşi timp, Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, adoptată ca lege organică, stabileşte prin art. 31 alin. (4) obligaţia înscrierii în cărţile funciare sau în cărţile de publicitate imobiliară, după caz, a terenurilor şi a clădirilor aflate în administrarea/proprietatea unităţilor şi instituţiilor de drept public de cercetare-dezvoltare şi în proprietatea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“, dispunând scutirea de la plata taxelor pentru aceste servicii.
    123. În raport cu aceste repere legale şi jurisprudenţiale, Curtea reţine că prevederile legale criticate instituie o derogare de la prevederile generale de rangul legii organice aplicabile în materia înscrierii în cartea funciară a bunurilor imobile din domeniul public al statului. Astfel, în accepţiunea legii, absenţa înscrierii în cartea funciară a bunurilor imobile aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare nu constituie un impediment în ceea ce priveşte reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare care constituie obiectul prevederilor Legii nr. 45/2009.
    124. În acelaşi sens, Curtea observă că iniţiatorii legii criticate au invocat în expunerea de motive a propunerii legislative necesitatea, în vederea reorganizării şi finanţării unităţilor de cercetare-dezvoltare, „de a se deroga printr-o lege specială de la norma generală instituită prin prevederile Codului civil, Titlul VII - Cartea funciară, art. 24 din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare şi art. 7 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar“.
    125. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, fiind de strictă interpretare (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii. Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, sau Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecinţă, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, paragraful 30). De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice (Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, precitată, paragraful 29, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 38).
    126. În consecinţă, întrucât prin conţinutul lor, dispoziţiile legale criticate derogă de la norme de nivelul legii organice, acestea împrumută caracterul normelor legale de la care derogă, şi, în consecinţă, Curtea constată că legea supusă controlului de constituţionalitate, prin conţinutul său normativ, se circumscrie domeniului de reglementare prin lege organică, prevăzut de art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie.
    127. În acelaşi timp, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că pentru calificarea unei legi ca fiind organică sau ordinară este importantă menţiunea cu care legea a fost trimisă spre publicare, care confirmă majoritatea de voturi înregistrată la data votului final asupra legii, şi că îndeplinirea cerinţelor constituţionale referitoare la legiferare trebuie raportată la conţinutul normativ al legii la data adoptării ei şi la numărul de voturi favorabile exprimate (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 105 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 20 mai 2014, Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 aprilie 2010, Decizia nr. 702 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, Decizia nr. 963 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2008, şi Decizia nr. 1.072 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 2 octombrie 2009).
    128. De asemenea, în jurisprudenţa sa, observând că prima Cameră sesizată şi Camera decizională au adoptat legea cu majorităţi diferite prin raportare la exigenţele impuse de art. 76 alin. (1) din Constituţie - caracter organic şi, respectiv de art. 76 alin. (2) din Constituţie - caracter ordinar, Curtea a subliniat importanţa formulei de atestare a legalităţii adoptării proiectului de lege, utilizată de fiecare Cameră a Parlamentului, reţinând că ambele Camere ale Parlamentului trebuie să trateze legea ca ordinară sau organică şi să o adopte conform exigenţelor art. 76 alin. (1) sau (2) din Constituţie, după caz (spre exemplu, Decizia nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, paragraful 76).
    129. Curtea reţine că, potrivit art. 67 din Constituţie, „Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor“, iar conform art. 76 alin. (1) din aceasta, „Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere“.
    130. Din examinarea fişei referitoare la procedura legislativă desfăşurată cu privire la legea criticată, ulterior cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, Curtea constată că la nivelul ambelor Camere ale Parlamentului, contrar art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, legea criticată a fost tratată ca fiind parte din categoria legilor ordinare. În acelaşi timp, legea a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 78 de voturi pentru, 1 vot contra şi 24 de abţineri. Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea cu 257 de voturi pentru, 0 voturi contra şi 34 de abţineri.
    131. Curtea constată, aşadar, că la adoptarea acestei legi, votul final acordat a întrunit majoritatea necesară pentru adoptarea legilor organice, prevăzut de art. 76 alin. (1) din Constituţie, atât la nivelul primei Camere sesizate, cât şi la nivelul Camerei decizionale.
    132. În aceste condiţii, Curtea apreciază că, în prezenta cauză, critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Constituţie nu este de natură să conducă per se la constatarea neconstituţionalităţii legii supuse controlului de constituţionalitate, urmând să examineze criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate.
    133. În continuare, examinând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine că acestea vizează încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5), art. 44, art. 135, art. 136 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, sens în care se arată, în esenţă, că exceptarea operaţiunilor de reorganizare a unor unităţi de cercetare-dezvoltare de la identificarea în mod clar a bunurilor imobile proprietate publică a statului prin sistemul de cadastru şi de carte funciară reprezintă o eliminare a unei garanţii a dreptului de proprietate şi este de natură să creeze situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice.
    134. Din analiza dispoziţiilor articolului unic din legea supusă controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată permite reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare ce formează obiectul prevederilor Legii nr. 45/2009, în absenţa cărţilor funciare, inclusiv în cazul modificărilor inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Reorganizarea, necondiţionată de existenţa cărţilor funciare, este permisă până la finalizarea lucrărilor de înscriere în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare.
    135. Analizate din perspectiva tehnicii legislative utilizate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate instituie o soluţie legislativă derogatorie de la cadrul legislativ privind cadastrul şi publicitatea imobiliară referitoare la bunurile imobile din domeniul public al statului, fără a utiliza expresia „prin derogare de la“ impusă în privinţa formei de redactare a actelor normative de Legea nr. 24/2000 [a se vedea art. 8 alin. (3) şi art. 63 din acest act normativ]. Art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că „reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri“, ceea ce înseamnă că ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului reglementarea normelor derogatorii de la cadrul general în materie, cu respectarea prevederilor Constituţiei.
    136. Astfel, în accepţiunea legii criticate, reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare care constituie obiectul prevederilor Legii nr. 45/2009 nu depinde de îndeplinirea obligaţiei înscrierii în cartea funciară a bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare supuse reorganizării. În acelaşi timp, Curtea reţine că momentul finalizării lucrărilor de înscriere în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, la care norma criticată face referire, este incert, iar finalizarea lucrărilor de înscriere în sistemul integrat depinde inclusiv de înscrierea în sistem a acestor bunuri.
    137. Sub acest aspect, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 161 din 22 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 6 iulie 2022, paragrafele 20 şi 21, instanţa constituţională a reţinut că Legea nr. 7/1996 consacră cadastrul şi cartea funciară ca sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, de importanţă naţională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al ţării, astfel cum se statuează în primul articol al legii.
    138. Cadastrul realizează identificarea, măsurarea, descrierea şi înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri cadastrale, iar cartea funciară cuprinde descrierea imobilelor şi înscrierile referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, la faptele sau la raporturile juridice care au legătură cu imobilele, conform art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 7/1996.
    139. În jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 723 din 1 iunie 2010, precitată), Curtea Constituţională a mai reţinut că superioritatea sistemului cărţilor funciare rezidă în faptul că acesta are în vedere apărarea intereselor proprietarilor bunurilor imobile, dar şi al terţilor, permiţând o identificare mult mai uşoară a imobilului şi având, astfel, şi efect de opozabilitate.
    140. De asemenea, sub aspect normativ, în vederea respectării exigenţei constituţionale referitoare la protecţia proprietăţii publice, dispoziţiile cuprinse în partea a V-a a Codului administrativ instituie reguli specifice privind proprietatea publică, stabilind principiile exercitării dreptului de proprietate publică: prioritatea interesului public; protecţia şi conservarea; gestiunea eficientă, precum şi transparenţa şi publicitatea. Protecţia bunurilor proprietate publică a statutului este concretizată în plan legislativ prin instituirea unor reguli specifice, cum sunt şi cele referitoare la inventarierea bunurilor din domeniul public al statului (art. 288 din Codul administrativ), evidenţa financiar-contabilă a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului (art. 290 din Codul administrativ), înscrierea în cartea funciară [art. 300 alin. (2) şi (3) din Codul administrativ].
    141. Emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 606 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 7 octombrie 2024, aprobă Normele tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului, care cuprind reguli detaliate privind prezentarea extraselor de carte funciară în cazul modificării inventarului bunurilor din domeniul public al statului. În acelaşi timp, art. 9 alin. (5) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024 stabileşte regula potrivit căreia pentru bunurile imobile înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului până la data intrării în vigoare a normelor prevăzute în această anexă fără a fi menţionat numărul cărţii funciare al acestora, prezentarea extrasului de carte funciară este obligatorie la schimbarea regimului juridic, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de acte normative cu caracter primar.
    142. În ceea ce priveşte bunurile imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, vizate de Legea nr. 45/2009, Curtea observă că acestea sunt identificate prin anexe la actul normativ menţionat, care cuprind datele de identificare a suprafeţelor de teren din domeniul public al statului, aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, sub aspectul indicării locului unde este situat terenul şi al caracteristicilor tehnice ale terenului cu indicarea datelor privind tarlaua, parcela, categoria de folosinţă şi suprafaţa. De asemenea, prin anexele la Legea nr. 45/2009 este precizat concret titularul dreptului de administrare în cazul acestor bunuri imobile şi numărul de inventar pentru suprafaţa de teren înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice (nr. M.F.), fără a fi precizat însă numărul cărţii funciare.
    143. Toate aceste instrumente juridice, între care există un raport de complementaritate, sunt menite să asigure o evidenţă centralizată, clară, completă, corectă şi actuală, care să reflecte astfel realitatea juridică şi faptică a bunurilor proprietate publică a statului, şi să contribuie la valorificarea eficientă a acestora.
    144. În acest context, Curtea reţine că reglementarea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, aplicabilă în mod corespunzător şi în privinţa bunurilor imobile proprietate publică, reflectă preocuparea statului de a ocroti proprietatea publică, reprezentând o garanţie a acesteia, în acord cu dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Constituţie.
    145. Din analiza expunerii de motive a legii criticate Curtea observă că soluţia legislativă supusă controlului de constituţionalitate este justificată prin raportare la lipsa resurselor financiare la dispoziţia unităţilor de cercetare-dezvoltare care „a făcut imposibilă efectuarea cadastrului şi intabularea imobilelor proprietatea publică sau privată a statului administrate de unităţile de c-d menţionate“. De asemenea, se arată că „pentru unităţile la care finanţarea a fost deblocată ca urmare a intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de reorganizare, nu pot fi alocate fonduri pentru cadastru şi intabulare decât după achitarea plăţilor restante către bugetul de stat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 a finanţelor publice“ şi că „unităţile fără hotărâre de Guvern de reorganizare nu pot primi finanţare datorită faptului că au arierate către bugetul statului“.
    146. Sub acest aspect, Curtea reţine că, potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 45/2009, terenurile şi clădirile aflate în administrarea/proprietatea unităţilor şi instituţiilor de drept public de cercetare-dezvoltare şi în proprietatea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ se înscriu în cărţile funciare sau în cărţile de publicitate imobiliară, după caz, cu scutirea de la plata taxelor pentru aceste servicii.
    147. În acelaşi timp, raţiunea adoptării normei criticate apare dificil de înţeles, de vreme ce, în anul 2018 (anul declanşării procedurii legislative în cazul legii criticate), Parlamentul a adoptat Legea nr. 185/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, în scopul creării cadrului normativ pentru accelerarea şi eficientizarea înregistrărilor imobiliare în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 185/2018, soluţiile legislative adoptate sunt menite să contribuie inclusiv la „realizarea unei evidenţe actualizate a domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al statului român“.
    148. Din această perspectivă, Curtea reţine că derogarea instituită prin dispoziţiile legale criticate pune în discuţie însăşi raţiunea cadrului legal în vigoare privind obligaţia înscrierii în cartea funciară a bunurilor proprietate publică şi a dreptului de administrare a acestor bunuri şi tinde să anihileze eforturile legislative multiple în procesul complex de realizare a evidenţei corecte şi actuale a bunurilor din domeniul public al statului.
    149. În aceste condiţii, Curtea constată că abaterea de la exigenţa înscrierii în cartea funciară, permisă de legea criticată în cazul reorganizării unităţilor de cercetare-dezvoltare ce constituie obiectul prevederilor Legii nr. 45/2009, prin raportare la un termen incert („până la finalizarea lucrărilor de înscriere în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a bunurilor imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare“), inclusiv în cazul modificărilor inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, vulnerabilizează proprietatea publică şi reflectă o diminuare a rolului statului de a ocroti şi garanta prin lege proprietatea publică, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Constituţie.
    150. Totodată, Curtea observă că prevederile legale criticate permit reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, fără ca aceasta să fie condiţionată de existenţa cărţilor funciare, inclusiv în cazul modificărilor inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Potrivit art. III alin. (1) din Legea nr. 72/2011, reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare ce formează obiectul prevederilor Legii nr. 45/2009 se face prin hotărâre a Guvernului.
    151. Referitor la modificarea inventarului bunurilor din domeniul public al statutului, Curtea observă că aceasta este reglementată, în principal, prin art. 288 alin. (1) din Codul administrativ şi prin Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024. Potrivit art. 2 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024, modificarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului se face ori de câte ori se modifică: a) regimul juridic al bunurilor şi/sau titularul dreptului de proprietate, respectiv în cazul unor intrări sau ieşiri de bunuri în inventar, după caz; b) ordonatorul principal de credite şi/sau titularul dreptului de administrare; c) datele de identificare ale bunurilor, respectiv denumire, adresă; d) elementele-cadru de descriere tehnică; e) valorile de inventar; f) codurile de clasificaţie ale acestora, prevăzute în anexa nr. 1.2.
    152. Totodată, art. 288 alin. (2) din Codul administrativ şi Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024 cuprind reguli privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Potrivit art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024, prin sintagma „actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi a inventarului centralizat al bunurilor imobile din domeniul privat al statului“ se înţelege operaţiunea tehnică de operare, în sistemul securizat pus la dispoziţie de Ministerul Finanţelor, a datelor înscrise în hotărârile Guvernului privind modificarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului.
    153. Cu titlu preliminar, Curtea observă că, în cuprinsul său, norma criticată utilizează sintagma „inclusiv în cazul modificărilor inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului“, în condiţiile în care cadrul general în materie în prezent în vigoare operează cu noţiunea de „actualizare“ a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Din perspectiva exigenţelor tehnicii legislative cu privire la redactarea actelor normative, potrivit cărora acestea trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc şi trebuie să respecte regulile referitoare la unitatea terminologică, rezultă, aşadar, o imprecizie a normei juridice criticate.
    154. În continuare, referitor la bunurile imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, Curtea observă că acestea sunt evidenţiate în concret prin anexe la Legea nr. 45/2009, care cuprind menţiuni privind titularul dreptului de administrare şi datele de identificare a suprafeţelor de teren, cu indicarea locului unde este situat terenul şi a caracteristicilor tehnice ale terenului (tarlaua, parcela, categoria de folosinţă şi suprafaţa).
    155. În jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 729 din 13 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 15 februarie 2024, paragraful 60), reţinând că anexele la Legea nr. 45/2009 fac parte integrantă din lege, potrivit art. 57 din acest act normativ, şi că, în consecinţă, acestea conţin norme juridice care au forţa juridică a actului de reglementare primară din care fac parte, Curtea a precizat că orice modificare a anexelor produce efecte juridice în ceea ce priveşte regimul juridic corespunzător dreptului de proprietate publică al statului asupra suprafeţelor de teren reglementate.
    156. În consecinţă, în contextul specific al Legii nr. 45/2009, modificarea regimului juridic corespunzător dreptului de proprietate publică al statului asupra suprafeţelor de teren aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, care subsecvent determină modificarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, poate fi realizată doar printr-un act de reglementare primară, de modificare a acestui act normativ. În aceste condiţii, hotărârea Guvernului privind reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, care fac obiectul Legii nr. 45/2009, nu poate fi decât subsecventă unui act normativ de rang primar, de modificare a Legii nr. 45/2009.
    157. Cu toate acestea, în contextul reglementării operaţiunii juridice de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare, care fac obiectul Legii nr. 45/2009, prin hotărâre a Guvernului, sintagma „inclusiv în cazul modificărilor inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului“ din cuprinsul normei criticate riscă să creeze confuzie cu privire la mijlocul juridic prin care se realizează modificări ale regimului juridic corespunzător dreptului de proprietate publică a statului asupra terenurilor aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare. Lipsa de precizie şi claritate a normei criticate creează incertitudine, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în componentele referitoare la securitatea juridică şi exigenţele de calitate a legii.
    158. Din această perspectivă, Curtea constată că soluţia legislativă supusă controlului de constituţionalitate nu îşi găseşte fundamentul într-o reglementare clară, precisă şi previzibilă, care să corespundă standardului constituţional de protecţie a proprietăţii publice şi care să respecte obligaţia constituţională a statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, stimularea cercetării ştiinţifice, exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic.
    159. În consecinţă, Curtea constată că, prin modul defectuos de redactare cu privire la mecanismul derogatoriu instituit, Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 135 alin. (2) lit. b)-e) şi ale art. 136 alin. (2) din Constituţie.
    160. Este aşadar rolul legiuitorului să identifice şi să intervină prin adoptarea unor soluţii legislative riguroase, adaptate dinamicii raporturilor juridice în materia proprietăţii publice a statului, pentru a asigura evidenţa tehnică, economică şi juridică corectă a terenurilor date în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică, destinate activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol care, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 45/2009, constituie prioritate naţională, susţinută de stat.
    161. Referitor la susţinerile privind încălcarea dreptului fundamental de proprietate privată, Curtea observă că, în realitate, acestea vizează situaţii ipotetice, a căror soluţionare implică aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legilor incidente, astfel încât nu se poate reţine aplicabilitatea în cauză a art. 44 din Constituţie.
    162. Cu privire la susţinerea privind încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, în raport cu criticile formulate, aceste dispoziţii constituţionale nu sunt incidente în cauză, deoarece considerentele deciziilor Curţii Constituţionale invocate vizează ipoteze juridice distincte de cele care formează obiectul criticii în prezenta cauză.
    163. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare este neconstituţională, în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin


    OPINIE CONCURENTĂ
    În acord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie concurentă, apreciind că obiecţia formulată de Preşedintele României referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare trebuia declarată admisibilă şi admisă în privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci şi pentru alte considerente decât cele reţinute în decizia menţionată.
    I. Admisibilitatea obiecţiei din perspectiva obiectului asupra căruia poartă controlul de constituţionalitate
    1. Legea supusă controlului de constituţionalitate cuprinde un articol unic, potrivit căruia reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare vizate de lege, inclusiv în cazul modificărilor inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, nu este condiţionată de existenţa cărţilor funciare în conformitate cu prevederile art. 288 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. Parcursul legislativ al acestei legi a fost următorul:
    - Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 a fost adoptată pe 26 septembrie 2018 de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi pe 17 iunie 2020 de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, fiind transmisă la promulgare în data de 22 iunie 2020;
    – În data de 9 iulie 2020, Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, solicitând corectarea normei de trimitere privind inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, deoarece, între momentul iniţierii propunerii legislative şi cel al adoptării legii, dispoziţiile Legii nr. 213/1998 au fost înlocuite de Codul administrativ;
    – procedura reexaminării s-a finalizat prin înlocuirea normei de trimitere aşa cum a fost solicitat, iar Parlamentul a transmis Preşedintelui României legea spre promulgare în data de 18 octombrie 2025.
    În tot acest parcurs legislativ, pe fond, legea a avut acelaşi conţinut normativ. Modificarea realizată în urma reexaminării a vizat exclusiv norma de trimitere.

    2. Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională în data de 27 octombrie 2025 cu o obiecţie de neconstituţionalitate care vizează conţinutul normativ al legii şi nu norma de trimitere, adică cu un conţinut normativ care a fost prezent în lege încă din anul 2018, în forma iniţiatorului, şi care nu a făcut obiectul reexaminării.
    3. Anterior, Curtea Constituţională a stabilit pe cale pretoriană cauze de inadmisibilitate a obiecţiilor de neconstituţionalitate prin care a urmărit să disciplineze modul în care ea poate fi sesizată pe calea unui control prealabil de constituţionalitate.
    3.1. Prin Decizia nr. 67/2018, Curtea Constituţională a conferit natură juridică de termen de decădere unui termen „ipotetic“ de sesizare pe calea unui control prealabil de constituţionalitate, prin raportare la termenul de 20 de zile de promulgare a legilor pentru disciplinarea obiecţiilor de neconstituţionalitate formulate succesiv de deputaţi sau senatori. Potrivit acestei decizii, o obiecţie „va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituţionalitate, doar dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziţie ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condiţiile cu privire la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, sesizarea Curţii va fi respinsă ca inadmisibilă“. Ulterior, prin deciziile nr. 299/2018, 334/2018 şi 357/2018, Curtea Constituţională a declarat inadmisibile obiecţiile de neconstituţionalitate formulate, prin raportare la termenul ipotetic stabilit în Decizia nr. 67/2018.
    3.2. În privinţa obiectului asupra căruia poate purta o sesizare ex ante realizată după o reexaminare a legii solicitată de Preşedintele României, în Decizia nr. 334/2018, Curtea a stabilit că acesta poate fi reprezentat doar de procedura de adoptare a legii sau de dispoziţiile legale reexaminate de Parlament. Curtea a reţinut că întrucât cererea de reexaminare nu este obligatorie pentru Parlament, spre deosebire de decizia de neconstituţionalitate, în cazul în care Parlamentul o respinge sau o admite în parte, nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale nereexaminate, şi anume cele care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare. Astfel, pentru ca obiecţia să fie admisibilă, titularii prevăzuţi de art. 146 lit. a) din Constituţie trebuie să conteste diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii. Aceste considerente au fost aplicate şi în Decizia nr. 335/2024.
    3.3. Cele două precedente pretoriene au fost reluate şi întărite în Decizia nr. 637/2020, în cazul unei legi pentru care Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare care a fost respinsă de Parlament, iar ulterior a sesizat Curtea Constituţională cu privire la aspecte de constituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă ce nu fuseseră avute în vedere în cadrul reexaminării.
    3.4. În opiniile separate la deciziile nr. 67/2018, nr. 334/2018 şi nr. 637/2020 s-a arătat că termenele stabilite de art. 77 din Constituţie (20 sau 10 zile de la primirea legii) vizează raporturile dintre Preşedintele României şi Parlament referitoare la promulgarea legilor şi, pe de o parte, nu pot fi transformate pe cale pretoriană în termene de natură procesuală relevante pentru sesizarea Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte nu pot căpăta natură juridică diferită după cum sunt aplicate: în raporturile interinstituţionale dintre şeful statului şi legiuitor să fie termene de promulgare a legii, iar în faţa Curţii Constituţionale acestea să devină termene „ipotetice“ de decădere.

    4. În prezenta cauză, obiecţia de neconstituţionalitate a fost considerată admisibilă întrucât varianta redacţională a legii supusă controlului de constituţionalitate este diferită de cea cu privire la care s-a solicitat reexaminarea. Or, aşa cum rezultă din considerentele referitoare la fondul sesizării, aceasta vizează nu norma de trimitere la Codul administrativ, ci însăşi modalitatea în care se realizează reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare vizate de lege, inclusiv în situaţia modificării inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, adică prevederi care au fost şi au rămas în textul legii fără a fi fost vizate nici de cererea de reexaminare şi nici de procedura legislativă prin care s-a dat curs acestei solicitări.
    5. Din această perspectivă, apreciem că admisibilitatea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate reprezintă o revenire la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale de dinaintea revirimentelor nemarcate din anul 2018 şi consolidate prin deciziile anterior amintite, inclusiv prin Decizia nr. 637/2020.
    6. De aceea considerăm că declararea ca admisibilă a unei obiecţii de neconstituţionalitate referitoare la conţinutul normativ al unei legi la mai bine de 5 ani de la adoptarea ei în realitate marchează revenirea la jurisprudenţa clasică în materia sesizării cu obiecţii de neconstituţionalitate ulterior formulării unei cereri de reexaminare (Decizia nr. 56/2014, Decizia nr. 183/2014, Decizia nr. 1/2015, Decizia nr. 442/2015, Decizia nr. 536/2016, Decizia nr. 32/2018 sau Decizia nr. 63/2018), îndepărtându-se de precedentele accidental create prin deciziile nr. 67/2018, nr. 334/2018 şi nr. 637/2020, chiar dacă situaţia de fapt din prezenta cauză nu este identică cu niciuna dintre ipotezele factuale care au condus la adoptarea acelor trei decizii.

    II. Critici extrinseci
    7. Întrucât prin decizia de admitere s-a constatat că dispoziţiile legii criticate, prin conţinutul lor, derogă de la norme de nivelul legii organice care reglementează regimul juridic general al proprietăţii şi, în consecinţă, legea supusă controlului de constituţionalitate, deşi a fost adoptată de Parlament ca lege ordinară, aşa cum rezultă din formula de atestare a legalităţii adoptării legii, este, în realitate, o lege organică, apreciem că obiecţia formulată de Preşedintele României trebuia admisă inclusiv în privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. m) şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie pentru următoarele motive:
    8. Într-o bogată jurisprudenţă recentă în care a analizat obiecţii de neconstituţionalitate similare în controlul de constituţionalitate a priori, Curtea a statuat importanţa calificării iniţiale a legii ce urmează să fie adoptată, ca organică sau ordinară, întrucât această calificare are influenţă asupra procesului legislativ, determinând parcursul proiectului de lege sau al propunerii legislative, în funcţie de această caracterizare a legii urmând să fie determinată Camera competentă să adopte legea în calitate de primă Cameră sesizată, respectiv Cameră decizională, în temeiul art. 75 alin. (1) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 42, Decizia nr. 537 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 6 august 2018, paragraful 45, sau Decizia nr. 235 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 19 iunie 2020, paragraful 55). În considerarea rolului pe care calificarea legii în lege organică sau ordinară o are în respectarea procedurii de adoptare a legilor, Curtea, prin Decizia nr. 772/2020 referitoare la admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1991 privind înfiinţarea Institutului Român pentru Drepturile Omului, a constatat că „legea criticată încalcă prevederile art. 73 alin. (3) lit. t) şi art. 117 alin. (3) din Constituţie, întrucât, prin greşita calificare a naturii juridice a Institutului, a fost adoptată ca lege organică tocmai în considerarea acestor norme de referinţă. Totodată, prin reţinerea incidenţei art. 117 alin. (3) din Constituţie, au fost încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 75 alin. (1), întrucât a fost inversată ordinea de sesizare a Camerelor, şi ale art. 76 alin. (1) şi (2), întrucât legea a fost adoptată cu majoritatea de vot specifică legilor organice, şi nu celor ordinare.“
    9. Analizând desfăşurarea procedurii legislative derulate pentru adoptarea legii criticate, ulterior cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, se constată că această lege a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată cu 78 de voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 24 de abţineri. Ulterior, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea cu 257 voturi pentru, 0 voturi împotrivă şi 34 de abţineri. Deşi votul final acordat a întrunit majoritatea necesară, de jumătate plus unul din totalul numărului de deputaţi, impusă de exigenţele art. 76 alin. (1) din Constituţie pentru adoptarea unei legi organice, această împrejurare nu legitimează calificarea legii ca organică şi, prin urmare, nu înlătură viciul de neconstituţionalitate generat de adoptarea acesteia ca lege ordinară, conform art. 76 alin. (2) din Constituţie.
    10. În jurisprudenţa sa recentă, Curtea a statuat cu privire la respectarea exigenţelor constituţionale în procedura parlamentară de adoptare a legilor, că reglementarea într-un domeniu care, prin excelenţă, aparţine legii organice, prin adoptarea unei legi cu caracter derogatoriu sau special, trebuie să se supună dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Constituţie, indiferent de majoritatea de vot întrunită în cele două Camere ale Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 89/2017, paragraful 42, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, paragraful 31). Prin aceste decizii, Curtea a dat prevalenţă celor înscrise în formula de atestare a autenticităţii legii, care, potrivit art. 40 coroborat cu art. 46 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, include formula de atestare a legalităţii adoptării proiectului de lege, utilizată de fiecare Cameră a Parlamentului. Importanţa acestei menţiuni rezidă în faptul că ea reprezintă indiciul esenţial cu privire la respectarea procedurii de adoptare a legilor, astfel cum aceasta este consacrată în Legea fundamentală. Astfel, ordinea în care cele două Camere ale Parlamentului vor dezbate proiectul sau propunerea legislativă depinde de caracterizarea legii ca organică sau ordinară, iar în funcţie de această caracterizare urmează să fie determinată Camera competentă să adopte legea în calitate de Cameră de reflecţie, respectiv Cameră decizională, în temeiul art. 75 alin. (1) din Constituţie. Aşadar, Curtea a decis în numeroase decizii ale sale că procesul de calificare ab initio a legii ce urmează să fie adoptată, ca organică sau ordinară, are o influenţă hotărâtoare asupra procesului legislativ, determinând automat şi parcursul proiectului de lege sau al propunerii legislative.
    11. Or în cazul de faţă, Curtea a constatat că legea criticată a fost calificată, cu încălcarea prevederilor constituţionale, pentru motivele arătate în Decizia nr. 740/2025, ca aparţinând categoriei legilor ordinare şi a fost adoptată atât în procedura iniţială, cât şi în procedura reexaminării la cererea Preşedintelui României, ca lege ordinară. Astfel, aşa cum rezultă din Raportul comun din data de 18 septembrie 2018 şi respectiv din Raportul comun în urma reexaminării din data de 26 octombrie 2020 al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală şi al Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport, ambele din cadrul Senatului, precum şi din Raportul comun din 19 februarie 2019 şi respectiv din Raportul comun în urma reexaminării din data de 12 mai 2025 al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, toate din cadrul Camerei Deputaţilor, şi inclusiv din Avizul Consiliului Legislativ nr. 300 din 20 iulie 2018, „prin conţinutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul“. Calificarea legii criticate ca ordinară a determinat, totodată, competenţa Senatului ca primă Cameră sesizată, potrivit art. 89 alin. (7) pct. 1 din Regulamentul Senatului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 20 mai 2016, şi pe cea de Cameră decizională a Camerei Deputaţilor, în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016. Cu toate că aceeaşi ordine de sesizare şi de decizie ar fi fost aplicabilă şi în situaţia în care propunerea legislativă privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare ar fi fost calificată - în acord cu prevederile constituţionale ale art. 75 alin. (1) din Constituţie - ca lege organică şi adoptată ca atare, această împrejurare nu poate să acopere neregularitatea rezultată din incorecta calificare a legii ca ordinară, în loc de organică.
    12. Deputaţii şi senatorii nu se pot prevala de motivul unei erori sau de necunoaşterea legii şi a Constituţiei în privinţa determinării caracterului organic sau ordinar al proiectului de lege/propunerii legislative pe care urmează să o dezbată şi să o voteze, mai cu seamă că, în funcţie de această calificare a legii, aceştia urmează să deruleze procedura legislativă, să determine ordinea de dezbatere a legii de către cele două Camere şi să exercite votul în sensul formării majorităţii necesare adoptării legii ca lege organică sau ordinară. În plus, Curtea Constituţională nu se poate substitui unei Camere a Parlamentului pentru a califica caracterul unei legi adoptate şi supuse controlului de constituţionalitate înaintea promulgării prin raportare exclusivă la numărul voturilor înregistrat în fiecare Cameră, fără a lua în considerare conţinutul normativ al legii, dar şi menţiunile înscrise în formula de atestare a autenticităţii legii, care include formula de atestare a legalităţii adoptării proiectului de lege, utilizată de fiecare Cameră a Parlamentului întrucât voturile şi majorităţile parlamentare necesare adoptării unei legi nu sunt rezultatul unui hazard, ci o consecinţă a exercitării mandatului de senator/deputat în deplină cunoştinţă de cauză. Importanţa acestei menţiuni înscrise în formula de atestare a autenticităţii legii [potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 24/2000, formula de atestare a legalităţii adoptării legii are următorul cuprins: „Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) sau (2), după caz, din Constituţia României, republicată“] rezidă din faptul că ea reprezintă indiciul esenţial cu privire la respectarea procedurii de adoptare a legilor, astfel cum aceasta este consacrată de Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 42), iar Curtea a reţinut deja în jurisprudenţa precitată că ambele Camere ale Parlamentului trebuie să trateze legea ca ordinară sau organică şi să o adopte prin vot, cunoscându-i caracterul, conform exigenţelor art. 76 alin. (1) sau (2) din Constituţie, după caz.
    13. Prin urmare, în considerarea prevederilor constituţionale şi a jurisprudenţei recente, chiar dacă numărul de voturi cu care a fost adoptată legea în fiecare Cameră s-a înscris în proporţia corespunzătoare unei majorităţi absolute necesare adoptării unei legi organice, în condiţiile în care formula de atestare menţionează că aceasta a fost adoptată ca lege ordinară, apreciem că prin decizia sus menţionată Curtea a realizat un reviriment jurisprudenţial nemotivat întrucât rolul său constituţional nu îi permitea să legitimeze acoperirea viciilor de neconstituţionalitate din procedura legislativă astfel derulată.
    14. În considerarea celor mai sus expuse, apreciem că criticile extrinseci sunt întemeiate, iar Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. m) şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie.



                    Judecători,
                    Laura-Iuliana Scântei
                    Elena-Simina Tănăsescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 740 din 10 decembrie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016