Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 361 din 26 aprilie 2010
Monitorul Oficial 250 bis din 08 Aprilie 2011 (M. Of. 250 bis/2011)
PROCEDURĂ din 30 martie 2011 de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare - START- PS-04.04 EMITENT: Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 250 bis din 8 aprilie 2011
──────────*) aprobată prin decizia nr. 70 din 30 martie 2011, publicată în monitorul oficial nr. 250 din 8 aprilie 2011.──────────1. obiectivul programuluiprogramul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare - start", denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către agenţia pentru implementarea proiectelor şi programelor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, denumită în continuare agenţia, în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile hotărârii ...
Monitorul Oficial 290 din 26 Aprilie 2011 (M. Of. 290/2011)
ORDIN nr. 1.392 din 8 noiembrie 2010 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea nefrologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 290 din 26 aprilie 2011
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã nr. cs.a. 9.120 din 27 august 2010,având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi ...
Monitorul Oficial 263 din 14 Aprilie 2011 (M. Of. 263/2011)
ORDIN nr. 508/C din 4 martie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale Spitalului "Prof. dr. Constantin Angelescu" si Centrului Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 14 aprilie 2011
Având în vedere prevederile art. 1 alin. (3) din ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.043/2010 privind aprobarea normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, cu modificãrile ulterioare,în conformitate cu dispoziţiile art. 191 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu prevederile hotãrârii guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 5 din ordonanţa de urgenţã nr. 115/2009 privind stabilirea unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale,ministrul justiţiei emite urmãtorul ordin:art. 1se aprobã normele metodologice pentru elaborarea ...
Monitorul Oficial 136 din 23 Februarie 2011 (M. Of. 136/2011)
DECIZIE nr. 2 din 4 ianuarie 2011 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate privind Legea educatiei nationale, in ansamblul sau, precum si, in special, art. 45 alin. (5), (6), (7) si (9), art. 46 alin. (2), art. 121, art. 125 alin. (1) lit. a), b) si c), art. 125 alin. (2), art. 128 alin. (5), art. 132 alin. (5), art. 212 alin. (3), art. 215 alin. (1), (3) si (4), precum si art. 361 alin. (2) din lege EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 23 februarie 2011
În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din constituţie şi al art. 15 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, republicatã, la data de 15 decembrie 2010, un grup de deputaţi a solicitat curţii constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii unor prevederi ale legii educaţiei naţionale.sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la curtea constituţionalã sub nr. 17.618 din 15 decembrie 2010 şi constituie obiectul dosarului nr. 4759a/2010.aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: cristian mihai adomniţei, marin almãjanu, teodor atanasiu, vasile berci, viorel-vasile buda, daniel-stamate budurescu, cristian buican, mihãiţã calimente, mircea vasile cazan, ...
Monitorul Oficial 18 din 10 Ianuarie 2011 (M. Of. 18/2011)
LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii. legea reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional.art. 2(1) legea are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate.(2) misiunea asumată de lege este de formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul româniei ...
Monitorul Oficial 2 din 03 Ianuarie 2011 (M. Of. 2/2011)
ORDIN nr. 145 din 28 decembrie 2010 privind modificarea anexelor nr. 1-5 la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 45/2005 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea analizelor si examenelor de laborator, precum si a unor activitati sanitare veterinare EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2011
Vãzând referatul de aprobare nr. 1.762 din 24 decembrie 2010, întocmit de direcţia generalã siguranţa alimentelor şi direcţia de coordonare tehnicã a institutelor de referinţã, lsvsa, farmacovigilenţã şi nutriţie animalã din cadrul autoritãţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitãţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 215/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ...
Monitorul Oficial 893 din 30 Decembrie 2010 (M. Of. 893/2010)
ORDIN nr. 1.492 din 14 decembrie 2010 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2010, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 265/408/2010 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 893 din 30 decembrie 2010
Având în vedere:- referatul de aprobare nr. cs.a 13.104 din 14 decembrie 2010 al ministerului sãnãtãţii şi nr. dg3.626 din 8 decembrie 2010 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate;- legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârea guvernului nr. 262/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anul 2010, cu completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale ...
ORDIN nr. 1.027 din 8 decembrie 2010 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2010, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 265/408/2010 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 893 din 30 decembrie 2010
Având în vedere:- referatul de aprobare nr. cs.a 13.104 din 14 decembrie 2010 al ministerului sãnãtãţii şi nr. dg3.626 din 8 decembrie 2010 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate;- legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârea guvernului nr. 262/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anul 2010, cu completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale ...
Monitorul Oficial 884 din 29 Decembrie 2010 (M. Of. 884/2010)
DECIZIE nr. 1.462*) din 9 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu cararacter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 29 decembrie 2010
---------*) a se vedea opinia separatã de la decizia curţii constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 860 din 22 decembrie 2010.augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu ...
Monitorul Oficial 832 din 13 Decembrie 2010 (M. Of. 832/2010)
HOTARARE nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activitati EMITENT: CURTEA DE CONTURI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 13 decembrie 2010
Având în vedere nota nr. 32.744 din 29 octombrie 2010 privind proiectul regulamentului privind organizarea şi desfãşurarea activitãţilor specifice curţii de conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activitãţi,în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (3) din legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii de conturi, republicatã, şi ale art. 5 pct. 5.10 din regulamentul propriu al plenului curţii de conturi, aprobat prin hotãrârea nr. 23 din 19 noiembrie 2008,în temeiul prevederilor art. 59 din legea nr. 94/1992, republicatã,plenul curţii de conturi, întrunit în şedinţa din data de 4 noiembrie 2010, adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã regulamentul ...