Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 32 din 10 ianuarie 2023
Monitorul Oficial 676 bis din 18 Iulie 2025 (M. Of. 676 bis/2025)
SCHEMĂ din 16 iulie 2025 de ajutor de stat "Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene" EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 bis din 18 iulie 2025
──────────aprobată de ordinul nr. 244 din 16 iulie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 676 din 18 iulie 2025.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o măsură transparentă de ajutor de stat, cu titlul "investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa i a tratatului de funcţionare a uniunii europene", denumită în continuare schemă, în baza căreia pot fi acordate alocări specifice individuale întreprinderilor astfel cum sunt definite la art. 8, cu respectarea prevederilor art. 13 şi 14 din regulamentul (ue) nr. 651/2014 ...
Monitorul Oficial 674 din 17 Iulie 2025 (M. Of. 674/2025)
DECIZIA nr. 445 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 674 din 17 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 672 din 17 Iulie 2025 (M. Of. 672/2025)
DECIZIA nr. 352 din 1 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii "Regele Mihai I" din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii "Regele Mihai I" din Timişoara, judeţul Timiş, şi transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii "Regele Mihai I" din Timişoara EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 672 din 17 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 663 bis din 15 Iulie 2025 (M. Of. 663 bis/2025)
ACORD DE MEDIU din 14 iulie 2025 pentru proiectul "Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu module de tip MACSTOR 400", titular Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 663 bis din 15 iulie 2025
──────────conţinut de hotĂrÂrea nr. 586 din 14 iulie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 663 din 15 iulie 2025.────────── ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresată de societatea naţională "nuclearelectrica" sa, cu sediul în bucureşti, bld. iancu de hunedoara nr. 48, clădirea crystal tower, înregistrată la ministerul mediului, apelor şi pădurilor cu nr. r/15817/07.10.2020, şi cu completările ulterioare, în baza prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, legii nr.292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private ...
Monitorul Oficial 669 din 16 Iulie 2025 (M. Of. 669/2025)
DECIZIA nr. 669 din 3 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 669 din 16 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 659 din 14 Iulie 2025 (M. Of. 659/2025)
DECIZIA nr. 167 din 19 mai 2025 referitoare la interpretarea art. 5 lit. a) şi b) şi art. 11 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 659 din 14 iulie 2025
Dosar nr. 2.706/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen ...
Monitorul Oficial 652 din 11 Iulie 2025 (M. Of. 652/2025)
DECIZIA nr. 204 din 26 mai 2025 referitoare la pensia de serviciu a unui fost magistrat, stabilită în baza Legii nr. 303/2004 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 11 iulie 2025
Dosar nr. 2.779/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen ...
DECIZIA nr. 296 din 29 mai 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 11 iulie 2025
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 649 din 10 Iulie 2025 (M. Of. 649/2025)
DECIZIA nr. 208 din 9 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 649 din 10 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 647 din 09 Iulie 2025 (M. Of. 647/2025)
DECIZIA nr. 114 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 647 din 9 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...