Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 113 din 11 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, în ansamblul său

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 113 din 11 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 224 din 23 martie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana-Marilena     │-                 │
│Chiorean           │magistrat-asistent│
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Nicolae   │-                 │
│Sima               │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, obiecţie formulată de Preşedintele României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 14.584 din 24 decembrie 2025 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 5.181A/2025.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate Preşedintele României susţine că legea criticată are ca obiect de reglementare completarea Legii minelor nr. 85/2003, în sensul că bunurile aflate în proprietatea publică şi/sau privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere (inclusiv activităţile miniere aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii) să poată fi concesionate prin atribuire directă către operatorii economici titulari ai unui drept de exploatare şi/sau explorare conferit de autoritatea competentă, pentru continuitatea activităţilor miniere existente, iar terenurile situate în proximitatea exploatărilor miniere active, care nu fac parte din concesiunea existentă, să poată fi concesionate prin atribuire directă către titularii sus-menţionaţi, în scopul extinderii perimetrului exploatării şi valorificării optime a resurselor minerale. Durata concesiunii este egală cu întreaga perioadă de exercitare a dreptului de explorare şi/sau de exploatare, iar iniţiativa concesionării sau a extinderii suprafeţei concesionate poate aparţine titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate în domeniul public ori privat, precum şi operatorului economic titular al dreptului de exploatare şi/sau explorare. Autoritatea publică competentă poate refuza, pe criterii obiective, concesionarea, inclusiv extinderea exploatării, prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale deliberative, care se comunică titularului permisului ori licenţei de explorare sau exploatare minieră în termen de 15 zile de la adoptare. Totodată, prin legea criticată este adusă o completare Legii nr. 102/2014, în sensul că statul sau unităţile administrativ-teritoriale să poată concesiona prin atribuire directă către persoane fizice locurile de înhumare ori de păstrare a urnelor cu cenuşă din cimitirele sau din zonele special amenajate ale crematoriilor, aflate în proprietatea sau în administrarea lor, după caz.
    4. Prin modul de adoptare şi prin conţinutul său normativ, legea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 referitoare la principiul bicameralismului, ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 35 ce instituie dreptul la mediu sănătos, art. 45 ce reglementează libertatea economică, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi e) ce instituie reguli referitoare la economie, pentru motivele expuse în cele ce urmează.
    5. Referitor la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă se arată că, din analiza parcursului legislativ al legii criticate şi din compararea formelor pe care aceasta le-a avut de la momentul iniţierii şi până la momentul adoptării, reiese că legea supusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului. Astfel, potrivit fişelor legislative disponibile pe pagina de internet a Senatului şi, respectiv, pe cea a Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă, intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea art. 315 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ“, a fost înregistrată pentru dezbatere la Senat, prima Cameră sesizată, în data de 25 martie 2025, iar în data de 6 mai 2025 a fost prezentată în Biroul permanent. În forma iniţiatorului, propunerea legislativă avea în vedere introducerea după alin. (1) al art. 315 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ a unui nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins: „Statul sau unităţile administrativ-teritoriale pot concesiona prin atribuire directă către persoane fizice locurile de înhumare ori de păstrare a urnelor cu cenuşă din cimitirele sau din zonele special amenajate ale crematoriilor aflate în proprietatea sau administrarea lor, după caz.“ De asemenea, se propunea modificarea alin. (2) al art. 315 din Codul administrativ.
    6. Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă a avut în vedere faptul că în majoritatea cazurilor procedurile de atribuire a locurilor de veci nu respectă prevederile Codului administrativ, deoarece au fost aprobate înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, fiind, prin urmare, necesare clarificarea şi simplificarea acestei probleme prin normarea procedurii de atribuire directă a locurilor de veci la nivel legislativ primar, pentru ca autorităţile administraţiei publice centrale şi locale să iasă din această ambiguitate în care se află. Astfel, propunerea legislativă consta în modificarea şi completarea art. 315 din Codul administrativ, prin introducerea alin. (1^1), care să permită statului (în cazul, de exemplu, al cimitirelor militare) ori administraţiilor publice locale să concesioneze prin atribuire directă locurile de înhumare ori de păstrare a urnelor cu cenuşă din cimitirele sau din zonele special amenajate ale crematoriilor aflate în proprietatea sau administrarea lor, şi prin modificarea alin. (2) al art. 315 în sensul exceptării de la obligaţia de întocmire a unui studiu de oportunitate în acest caz.
    7. La data de 16 iunie 2025 a fost adoptată de Senat „Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare“, prin care au fost aduse ample modificări şi completări Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, completări Legii minelor nr. 85/2003, precum şi completări art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare.
    8. Astfel, în ceea ce priveşte Codul administrativ, intervenţiile au vizat art. 314 - Licitaţia, art. 316 - Reguli privind oferta şi art. 319 - Determinarea ofertei câştigătoare din capitolul III - Modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, secţiunea a 3-a - Concesionarea bunurilor proprietate publică. Totodată, intervenţiile aduse au vizat şi art. 333 - Actul administrativ prin care se aprobă închirierea, art. 335 - Etapa de transparenţă, art. 336 - Reguli privind oferta şi art. 341 - Determinarea ofertei câştigătoare din secţiunea a 4-a - Închirierea bunurilor proprietate publică a aceluiaşi capitol. În ceea ce priveşte Legea minelor nr. 85/2003, Senatul a stabilit că, prin excepţie de la prevederile art. 363 - Reguli speciale privind procedura de vânzare a bunurilor din domeniul privat din Codul administrativ, regulile de la capitolul IV - Drepturile şi obligaţiile titularului din Legea minelor nr. 85/2003 să fie completate cu un nou articol, art. 38^2. De asemenea, soluţia legislativă propusă de iniţiator a fost relocată, renunţându-se la plasarea acesteia într-un alineat distinct, la art. 315 din Codul administrativ, şi optându-se pentru plasarea acesteia la art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare.
    9. Forma legii adoptată de Senat a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, iar după parcurgerea procedurii de avizare şi dezbatere a fost adoptată de aceasta în data de 10 decembrie 2025, cu un număr de 20 de amendamente admise, faţă de forma Senatului - potrivit Raportului comun al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru industrii şi servicii şi Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului -, cu titlul „Legea pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare“.
    10. Faţă de modificările aduse în Camera decizională se arată că legea criticată contravine prevederilor art. 61 alin. (2) din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, deoarece în Camera Deputaţilor legea a fost modificată semnificativ faţă de forma iniţiatorului şi, respectiv, faţă de forma adoptată de Senat. Au fost admise 20 de amendamente, fiind modificat titlul legii, eliminate toate intervenţiile legislative asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi stabilită o cu totul altă soluţie legislativă pentru art. 38^2 din Legea minelor nr. 85/2003.
    11. Modificarea de ordin cantitativ care nu ar fi de natură, doar prin ea însăşi, să determine încălcarea principiului bicameralismului este însoţită însă de modificări de concepţie a reglementării. Astfel, cele 13 puncte ale art. I în forma legii adoptată de Senat în calitate de primă Cameră au fost eliminate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. În ceea ce priveşte art. II din lege în forma legii adoptată de Senat, acesta a devenit art. I în forma adoptată de Camera Deputaţilor, iar la Camera decizională s-a produs o schimbare de esenţă, în sensul că, deşi intervenţia legislativă a fost realizată asupra aceluiaşi art. 38^2 din Legea minelor nr. 85/2003, în realitate au fost adoptate noi prevederi, neavute în vedere de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Astfel, la acest articol, ce cuprindea două alineate, se prevedea în forma Senatului că, în cazul vânzării unui teren aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere pe bază de licenţă ori permis de exploatare, titularii licenţelor/permiselor de exploatare beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenului aferent exploatării. La Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, s-a intervenit asupra aceluiaşi art. 38^2 din Legea minelor nr. 85/2003, prin trei alineate, dar cu o altă finalitate şi cu un alt conţinut, care nu se mai referă la proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, ci şi la proprietatea publică a acestora. În motivarea amendamentelor aduse la Camera decizională se susţine că soluţia legislativă respectă principiul bicameralismului, întrucât nu modifică obiectul de reglementare, ci menţine aceeaşi finalitate, respectiv asigurarea accesului titularilor de licenţe şi permise la terenurile necesare activităţii miniere printr-un instrument juridic mai adecvat şi în deplină concordanţă cu principiile constituţionale şi cu logica propunerii legislative iniţiale. Cu toate acestea, motivarea este contradictorie şi, deşi debutează cu argumentul potrivit căruia forma adoptată de Senat consacră, în favoarea titularilor de licenţe sau permise de exploatare, un drept de preempţiune la cumpărare asupra terenurilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce înseamnă posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate, Camera decizională a reconsiderat această soluţie, integrând-o într-un cadru mai larg, în care concesionarea prin atribuire directă constituie regula, iar vânzarea reprezintă un mijloc alternativ aflat la dispoziţia autorităţii publice locale.
    12. După cum se poate observa, nici forma iniţiatorului, nici forma adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, nu au urmărit o intervenţie legislativă care să aibă ca finalitate modificarea regimului juridic al exercitării dreptului de proprietate publică asupra terenurilor pe care se desfăşoară activităţi miniere sau a terenurilor situate în proximitatea exploatărilor miniere active.
    13. Astfel, Codul administrativ stabileşte, în partea a V-a, regulile specifice privind proprietatea publică şi privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. Această parte este delimitată în două titluri distincte, respectiv titlul I, ce vizează „Exercitarea dreptului de proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale“, şi titlul II, ce vizează „Exercitarea dreptului de proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale“. Intervenţia legislativă a primei Camere sesizate a vizat instituirea unei excepţii de la art. 363 din Codul administrativ, intitulat „Reguli speciale privind procedura de vânzare a bunurilor din domeniul privat“, plasat în capitolul III, intitulat „Unele reguli privind exercitarea dreptului de proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale“, al titlului II. Or, printr-o motivare contradictorie, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a renunţat la instituirea unei excepţii de la regulile speciale privind procedura de vânzare a bunurilor proprietate privată şi a instituit derogări de la art. 312 din Codul administrativ, prin care sunt stabilite „Reguli generale pentru atribuirea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică“, plasat în secţiunea a 3-a „Concesionarea bunurilor proprietate publică“ a capitolului III al titlului I, capitol intitulat „Modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale“.
    14. Se arată că principiul bicameralismului izvorăşte din art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. Art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie pe cea de Cameră decizională. Ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. În jurisprudenţa constituţională au fost stabilite criteriile esenţiale, cumulative, pentru a se determina cazurile în care în procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de acestea. Chiar dacă aplicarea acestui principiu nu poate deturna rolul de Cameră de reflecţie al primei Camere sesizate, legiuitorul trebuie să ţină cont de limitele impuse de principiul bicameralismului, sens în care se invocă, în esenţă, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 624 din 26 octombrie 2016, nr. 62 din 13 februarie 2018, nr. 472 din 22 aprilie 2008, nr. 429 din 21 iunie 2017 şi nr. 298 din 26 aprilie 2018.
    15. Se mai arată că regulile generale pentru atribuirea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică de la care se derogă prin legea criticată fac parte din regimul juridic general al dreptului de proprietate publică. În ceea ce priveşte bunurile proprietate publică, în literatura juridică de specialitate s-a susţinut că acestora li se aplică un „regim juridic exorbitant de drept public“, datorită interesului public care se doreşte a fi satisfăcut prin utilizarea acestora, dar şi datorită modului în care se nasc şi se derulează raporturile juridice între subiectele de drept implicate. Or, în condiţiile în care prima Cameră sesizată s-a raportat exclusiv la analizarea şi evaluarea exercitării dreptului de proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, nu se poate admite că o derogare de la regimul juridic exorbitant de drept public s-ar putea realiza printr-o simplă abatere inerentă de la forma adoptată de Camera de reflecţie, ce nu a presupus schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege, a păstrat aspectele principale pe care aceasta le-a avut în vedere şi nu a periclitat respectarea principiului bicameralismului - aşa cum induce motivarea amendamentului adus la Camera decizională.
    16. În concluzie, din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză - respectiv a propunerii legislative, a formei adoptate de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi a formei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională - se susţine că există deosebiri majore de conţinut juridic şi o configuraţie semnificativ diferită între forma iniţiatorului, forma primei Camere sesizate şi forma adoptată de cea de-a doua Cameră, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie.
    17. Referitor la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă se susţine, în esenţă, că art. I din legea supusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 35, ale art. 45, ale art. 53 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi e) din Constituţie, deoarece noua soluţie legislativă privind posibilitatea concesionării terenurilor situate în proximitatea exploatărilor miniere active, în scopul extinderii perimetrului exploatării şi valorificării optime a resurselor minerale, vine în contradicţie cu dispoziţiile în vigoare ale art. 25^2 din Legea nr. 85/2003, care stabilesc expres condiţiile în care extinderea perimetrului de exploatare este posibilă.
    18. În plus, neclaritatea sintagmei „situate în proximitatea“ este, la rândul ei, de natură să creeze nu doar dificultăţi, ci şi arbitrar în delimitarea în concret a ariilor respective. Similar, sintagma „valorificării optime a resurselor minerale“ utilizată pentru a stabili scopul concesionării terenurilor situate în proximitatea exploatărilor miniere active, care nu fac parte din concesiunea existentă, prin acordul titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate în domeniul public ori privat (stat sau unităţi administrative-teritoriale), este neclară şi contravine capitolului III, intitulat „Regimul de punere în valoare a resurselor minerale“ din Legea minelor nr. 85/2003, care, la art. 13, prevede că resursele minerale se pun în valoare prin activităţi miniere care se concesionează persoanelor juridice române sau străine ori se dau în administrare instituţiilor publice de către autoritatea competentă şi de reglementare.
    19. În concluzie, noua soluţie legislativă este de natură să creeze confuzie atât cu privire la autoritatea competentă să îşi exprime acordul, cât şi cu privire la extinderea perimetrului de exploatare. Astfel, exprimarea utilizată şi lipsa de corelare cu regimul juridic actual al extinderii perimetrelor de exploatare lipsesc norma de claritate, precizie şi previzibilitate în aplicare, aspect ce contravine principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    20. Totodată, se susţine că soluţia normativă de concesionare a terenurilor situate în proximitatea exploatărilor miniere active, care nu fac parte din concesiunea existentă, către titularii unor drepturi de exploatare şi/sau explorare, în scopul extinderii perimetrelor exploatării şi valorificării optime a resurselor minerale, încalcă şi dispoziţiile art. 35 din Constituţie privind protecţia dreptului la un mediu sănătos, respectiv pe cele ale art. 135 alin. (2) lit. e) referitoare la obligaţiile statului în domeniul mediului. Introdus în urma revizuirii Constituţiei din anul 2003, dreptul la un mediu sănătos reprezintă un drept social-economic, care face parte din generaţia a treia a drepturilor, aparţinând oricăror subiecte individuale de drept. Normele constituţionale amintite instituie obligaţii pozitive ale statului de a proteja acest drept, inclusiv prin intermediul cooperărilor internaţionale în domeniu. În acord cu aceste obligaţii, întregul regim de punere în valoare a resurselor minerale instituit prin Legea minelor nr. 85/2003 are la bază un sistem de garanţii în vederea respectării şi exercitării dreptului la un mediu sănătos.
    21. Astfel, Legea minelor nr. 85/2003 defineşte, în dispoziţiile art. 3 pct. 1, 16 şi 21, termenii: „activitate minieră“, „garanţie financiară pentru refacerea mediului“ şi „perimetru de prospecţiune, explorare şi exploatare“. De asemenea, acordarea atât a licenţei de explorare, cât şi a licenţei de exploatare are în vedere un perimetru ale cărui limite sunt prestabilite şi cu constituirea unei garanţii financiare corespunzătoare pentru refacerea mediului [art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 22 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 85/2003].
    22. Se arată că art. 35 din Constituţie consacră un drept fundamental opozabil statului, iar una dintre obligaţiile care revin statului este chiar cea de asigurare a cadrului legislativ pentru exercitarea acestui drept în executarea acestei obligaţii, desfăşurarea activităţilor miniere în limitele perimetrelor de prospecţiune, explorare şi exploatare şi, implicit, punerea în valoare a resurselor minerale au fost reglementate în mod restrictiv, inclusiv din raţiuni ce au în vedere reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes public major.
    23. Or, noua soluţie legislativă, ce permite extinderea perimetrelor respective în scopul exploatării şi valorificării optime a resurselor minerale prin simpla încheiere a unor contracte de concesiune, eludează întregul regim juridic al punerii în valoare a resurselor minerale şi, implicit, al regimului sancţionator în cazul încălcării obligaţiilor stabilite la art. 39 prin raportare la art. 57 din Legea nr. 85/2003, cu privire la suprafeţe faţă de care nu mai sunt prevăzute niciun fel de garanţii - în contradicţie cu obligaţia pozitivă a statului de creare a unui cadru legislativ şi administrativ care să aibă drept obiectiv prevenirea eficace a daunelor asupra mediului şi asupra sănătăţii umane (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 80 din 16 februarie 2014 şi Hotărârea din 27 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Tătar împotriva României, paragraful 88), aspect ce contravine dispoziţiilor art. 35 şi art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie.
    24. De asemenea, se susţine că, având în vedere preambulul Legii nr. 85/2003, norma criticată contravine raţiunilor ce au în vedere transparenţa activităţilor miniere, concurenţa loială şi liberul acces la activitatea economică, deoarece stabileşte că terenurile situate în proximitatea exploatărilor miniere active, care nu fac parte din concesiunea existentă, pot fi concesionate prin atribuire directă către titularii drepturilor de explorare/exploatare, iar durata concesiunii este egală cu întreaga perioadă de exercitare a dreptului de explorare şi/sau de exploatare conferit titularului de către autoritatea competentă în domeniul resurselor minerale, menţinându-şi valabilitatea atât timp cât aceste drepturi sunt în vigoare.
    25. Dincolo de neclaritatea sintagmei „situate în proximitatea“, cu consecinţe pe planul delimitării concrete a ariilor respective, se arată că atribuirea directă a contractelor publice este o temă sensibilă atât pentru autorităţile contractante, cât şi pentru ofertanţi.
    26. În conformitate cu dispoziţiile art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, într-o economie concurenţială, transparenţa şi concurenţa sunt esenţiale, iar orice excepţie trebuie să fie bine justificată.
    27. Din motivarea amendamentului adus la Camera decizională, aceasta pare a fi asigurarea accesului titularilor de licenţe şi permise la terenurile necesare activităţii miniere. Din modul de redactare a normei, aceasta are în vedere scopul declarat al „extinderii perimetrului exploatării şi valorificării optime a resurselor minerale“. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, justificarea noii soluţii legislative - ce vizează scopul declarat al extinderii perimetrului exploatării şi valorificării optime a resurselor minerale - contravine prin ea însăşi regimului juridic al punerii în valoare a resurselor minerale (activitate reglementată, supusă autorizării statului şi, deci, controlată de autoritatea publică) şi nu se poate erija într-o justificare pentru încredinţarea directă a contractelor de concesiune. Pe de altă parte, din perspectiva asigurării accesului, acesta este deja reglementat în capitolul II din Legea nr. 85/2003, intitulat „Dobândirea folosinţei şi accesul la terenurile pe care se efectuează activităţi miniere“.
    28. Or, în temeiul art. 45 şi al art. 135 alin. (2) lit. a) şi e) din Constituţie, într-o economie de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă, încredinţarea directă a contractelor de concesiune a unor astfel de terenuri trebuie să constituie soluţia de ultima ratio, aplicabilă doar în situaţii excepţionale, care, în privinţa legii criticate, nu au fost justificate.
    29. În plus, se invocă Decizia nr. 295 din 18 mai 2022, paragrafele 173 şi 174, prin care Curtea Constituţională a statuat că inclusiv atunci când legiuitorul adoptă măsuri legislative în favoarea unor interese economice, el este obligat să legifereze ţinând seama de prevalenţa ocrotirii mediului şi menţinerea echilibrului ecologic.
    30. De asemenea, se susţine că, în aplicarea condiţiilor art. 53 din Constituţie, principiul proporţionalităţii impune astfel ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, prin aceasta înţelegându-se faptul că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 295 din 18 mai 2022, paragraful 179). Or, în privinţa legii criticate, scopul este unul neclar. Aşa cum s-a arătat, din motivarea amendamentului adus la Camera decizională, acesta pare a fi „asigurarea accesului titularilor de licenţe şi permise la terenurile necesare activităţii miniere“, iar din modul de redactare a normei, acesta pare a fi „extinderea perimetrului exploatării şi valorificării optime a resurselor minerale“. În prima variantă, scopul ar fi legitim, însă nu şi necesar, întrucât acesta este deja reglementat printr-o serie amplă de dispoziţii în cadrul capitolului II din Legea nr. 85/2003, intitulat „Dobândirea folosinţei şi accesul la terenurile pe care se efectuează activităţi miniere“. În cea de-a doua variantă, scopul apare ca fiind unul nelegitim, întrucât eludează întregul regim juridic al punerii în valoare a resurselor minerale (inclusiv a regimului sancţionator aferent), cu privire la suprafeţe faţă de care nu mai sunt prevăzute niciun fel de garanţii din perspectiva respectării dreptului la un mediu sănătos, consacrat de art. 35 şi de art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie. Măsura concesionării prin atribuire directă nu reprezintă o măsură adecvată şi necesară atingerii niciunuia dintre scopurile menţionate, fiind de natură să încalce libertatea economică a altor agenţi economici, fiind necesar ca legiuitorul să reglementeze mecanisme care să permită realizarea scopului urmărit fără a impune restrângeri excesive ale drepturilor individuale, indiferent de natura acestora. Totodată, în condiţiile în care o atare măsură permite unei activităţi reglementate, supusă autorizării statului şi, deci, presupus a fi controlată de autoritatea publică, de a eluda, cel puţin parţial, acest regim, cu posibil impact negativ asupra dezvoltării durabile şi echilibrului ecologic, aceasta este una neadecvată şi chiar excesivă. Aşadar, prin măsura prevăzută, legiuitorul a încălcat şi condiţia constituţională de rezonabilitate a legiferării care decurge din principiul proporţionalităţii garantat de art. 53 alin. (2) din Constituţie.
    31. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    32. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că, în ceea ce priveşte viciul de neconstituţionalitate extrinsecă referitor la încălcarea prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie, cu referire la încălcarea principiului bicameralismului, critica este întemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 472 din 22 aprilie 2008, nr. 429 din 21 iunie 2017, nr. 298 din 26 aprilie 2018, nr. 765 din 14 decembrie 2016, nr. 377 din 31 mai 2017, nr. 718 din 8 noiembrie 2017, nr. 356 din 30 mai 2018, nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 89 din 28 februarie 2017, nr. 624 din 26 octombrie 2016, nr. 710 din 6 mai 2009, nr. 392 din 6 iunie 2018 şi nr. 581 din 20 septembrie 2018.
    33. Se arată că, în prima Cameră sesizată, legea a fost adoptată cu modificări esenţiale, reglementând în plus atât cu privire la modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cât şi cu privire la completarea Legii minelor nr. 85/2003. În Camera decizională, s-au adus modificări atât faţă de forma iniţiatorului, cât şi faţă de cea adoptată de Senat, respectiv prin promovarea unor soluţii legislative noi care nu se integrează organic în actul normativ în discuţie, schimbându-se astfel sensul reglementării (este vorba despre intenţia de modificare a Legii minelor nr. 85/2003, prin renunţarea la soluţia ce prevedea un drept de preempţiune la vânzarea terenurilor, în favoarea titularilor de licenţe miniere, şi introducerea soluţiei de concesiune, prin atribuire directă, către aceiaşi titulari, a bunurilor pe care se desfăşoară activităţi miniere, dar şi a terenurilor situate în proximitatea exploatărilor miniere active). Astfel, legea criticată reprezintă o normă care nu a parcurs circuitul legislativ în integralitate, întrucât, direct în etapa decizională a procesului de legiferare, intenţia de reglementare a iniţiatorului şi forma adoptată de Senat au fost modificate cantitativ şi substanţial în Camera Deputaţilor.
    34. În ceea ce priveşte viciile de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 35, ale art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi e) din Constituţie, Guvernul susţine că aceste critici sunt întemeiate.
    35. Astfel, legea criticată nu întruneşte exigenţele de predictibilitate normativă, soluţiile sale nefiind corelate cu dispoziţiile Legii minelor nr. 85/2003, în ceea ce priveşte modalitatea şi condiţiile de extindere a perimetrului de exploatare/explorare a resurselor miniere, a garanţiilor obligatorii care urmează să fie constituite în astfel de situaţii pentru a se asigura protecţia mediului. Totodată, caracterul neclar al unor sintagme din cuprinsul legii criticate creează dificultăţi de interpretare şi de aplicare a normei legale, respectiv sintagmele „situate în proximitate“ şi „valorificării optime a resurselor minerale“. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 447 din 29 octombrie 2013, nr. 193 din 6 aprilie 2022 şi nr. 678 din 29 octombrie 2019 referitoare la exigenţele constituţionale privind calitatea legii.
    36. Prin urmare, faţă de cele mai sus menţionate, ţinând seama de faptul că legiuitorul nu a prevăzut în noua reglementare norme exprese menite să asigure previzibilitate şi certitudine modului de conformare la noile cerinţe legale, în lipsa elementelor de circumstanţiere menţionate mai sus, Guvernul arată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, a principiului legalităţii şi a exigenţelor de calitate a legii, subsumate principiului supremaţiei Constituţiei consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.
    37. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    38. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 10 decembrie 2025.
    39. Analizând susţinerile autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, rezultă că acesta critică atât din punct de vedere extrinsec legea în ansamblul său, cât şi din punct de vedere intrinsec dispoziţiile art. I din aceasta, dispoziţii care au următorul cuprins:
    "ART. I
    După articolul 38^1 din Legea minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 38^2, cu următorul cuprins:
    "ART. 38^2
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 312 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
    a) bunurile aflate în proprietatea publică şi/sau privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere pot fi concesionate prin atribuire directă către operatorii economici titulari ai unui drept de exploatare şi/sau explorare conferit de autoritatea competentă, pentru continuitatea activităţilor miniere existente;
    b) terenurile situate în proximitatea exploatărilor miniere active, care nu fac parte din concesiunea existentă, pot fi concesionate prin atribuire directă către titularii prevăzuţi la lit. a), în scopul extinderii perimetrului exploatării şi valorificării optime a resurselor minerale. Durata concesiunii este egală cu întreaga perioadă de exercitare a dreptului de explorare şi/sau de exploatare conferit titularului de către autoritatea competentă în domeniul resurselor minerale, menţinându-şi valabilitatea atât timp cât aceste drepturi sunt în vigoare.
    (2) Iniţiativa concesionării sau a extinderii suprafeţei concesionate poate aparţine titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate în domeniul public ori privat, precum şi operatorului economic titular al dreptului de exploatare şi/sau explorare. În vederea încheierii contractului de concesiune sau a actelor adiţionale pentru extinderea perimetrului, operatorul economic transmite autorităţii publice competente următoarele documente:
    a) copia licenţei sau a permisului de exploatare şi/sau explorare emis potrivit legii;
    b) fişa de perimetru a terenului necesar pentru exploatarea şi/sau explorarea optimă a resurselor.
    (3) Autoritatea publică competentă poate refuza, pe criterii obiective, concesionarea terenurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), inclusiv extinderea exploatării, prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale deliberative, care se comunică titularului permisului ori licenţei de explorare sau exploatare minieră în termen de 15 zile de la adoptare. În situaţia unui astfel de refuz, bunurile aflate în proprietatea publică şi/sau privată a unităţii administrativ-teritoriale prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) nu pot fi concesionate, atribuite, transmise sau puse la dispoziţia altor operatori economici, ori prin alte mijloace juridice, în scopul desfăşurării de activităţi prevăzute de prezenta lege, sub sancţiunea nulităţii absolute a oricărui act juridic încheiat cu încălcarea acestei interdicţii."
"

    40. Dispoziţiile din Constituţie invocate în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele cuprinse în art. 61 alin. (2) şi art. 75 privind principiul bicameralismului, art. 1 alin. (5) referitor la exigenţele privind calitatea legii, art. 35 privind dreptul la mediu sănătos, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi în art. 135 alin. (2) lit. a) şi e) privind reguli referitoare la economia României şi ocrotirea mediului înconjurător.
    41. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care trebuie îndeplinite sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
    42. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, fiind formulată de Preşedintele României, care are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori.
    43. Sub aspectul termenului de sesizare, Curtea reţine că sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la data de 24 decembrie 2025. Legea pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare a fost adoptată în procedură generală de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 10 decembrie 2025, a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii sale la data de 15 decembrie 2025, apoi a fost trimisă la promulgare la data de 20 decembrie 2025. În temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Ţinând cont de aceste dispoziţii constituţionale şi având în vedere că legea care formează obiectul controlului de constituţionalitate a fost trimisă la promulgare la data de 20 decembrie 2025, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, astfel că aceasta este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    44. Sub aspectul obiectului sesizării şi al sferei de competenţă a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional constată că sesizarea vizează o lege nepromulgată, şi anume Legea pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare. De asemenea, Curtea reţine că autorul obiecţiei de neconstituţionalitate invocă motive de neconstituţionalitate extrinsecă şi motive de neconstituţionalitate intrinsecă a legii supuse controlului de constituţionalitate.
    45. Prin urmare, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să efectueze controlul de constituţionalitate în cauză.
    46. Examinând legea criticată, prin prisma criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă formulate, Curtea observă că, în esenţă, autorul obiecţiei susţine încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului.
    47. Cu privire la derularea procedurii legislative în cazul legii criticate, Curtea reţine următoarele: propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea art. 315 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ“ a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 25 martie 2025, cu numărul L130/2025; ulterior transmiterii solicitărilor pentru obţinerea avizelor cerute de lege şi pentru punctul de vedere de la Guvern, Consiliul Legislativ a transmis, în data de 22 aprilie 2025, avizul favorabil, sub rezerva însuşirii observaţiilor cu privire la propunerea legislativă, una dintre observaţii vizând posibila încălcare a principiului unicităţii reglementării în materie, invocându-se, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 727 din 13 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 1 aprilie 2024; în urma avizării şi primirii raportului favorabil cu amendamente de la comisia sesizată în fond, Comisia pentru administraţie publică, propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a Senatului; unul dintre amendamentele admise a vizat titlul propunerii legislative, care urma să aibă următorul cuprins: „Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare“; alte amendamente admise au vizat modificarea şi completarea art. 314, 316, 319, 333, 335, 336 şi 341 din Codul administrativ, introducerea art. 38^2 în Legea minelor nr. 85/2003 (în sensul introducerii dreptului de preempţiune al titularilor licenţelor/permiselor de exploatare la cumpărarea terenului aferent exploatării, în cazul vânzării unui teren aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere pe bază de licenţă ori permis de exploatare), precum şi completarea Legii nr. 102/2014, prin introducerea art. 14 alin. (3) reglementând posibilitatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale de a concesiona prin atribuire directă către persoane fizice locurile de înhumare sau de păstrare a urnelor de cenuşă din cimitirele sau din zonele special amenajate ale crematoriilor aflate în proprietatea sau administrarea lor, după caz; în şedinţa Senatului din 16 iunie 2025 a fost votată „Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare“; ulterior, aceasta a fost înregistrată la Camera Deputaţilor, în data de 18 iunie 2025, cu numărul PL-x nr. 201/2025; după primirea avizelor, prin Raportul comun al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru industrii şi servicii şi Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, s-a propus adoptarea propunerii legislative cu amendamente admise, acestea vizând modificarea titlului („Legea pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare“), eliminarea modificărilor şi completărilor aduse Codului administrativ şi introducerea art. 38^2 în Legea minelor nr. 85/2003, însă cu alt conţinut decât cel din forma adoptată de Senat, introducându-se regula concesionării bunurilor aflate în proprietatea publică şi/sau privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere prin atribuire directă către operatorii economici titulari ai unui drept de exploatare şi/sau explorare conferit de autoritatea competentă; în şedinţa din 10 decembrie 2025, Camera Deputaţilor a adoptat Legea pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, lege supusă controlului de constituţionalitate.
    48. Curtea constată că obiectul de reglementare al legii criticate îl constituie completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii nr. 102/2014. Aşa cum este precizat în expunerea de motive, propunerea legislativă avea ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 315 din Codul administrativ, care, în prezent, reglementează excepţiile de la regula concesiunii bunurilor proprietate publică prin licitaţie publică. Astfel, potrivit art. 315 alin. (1) din Codul administrativ, „Prin excepţie de la prevederile art. 312 alin. (1), bunurile proprietate publică pot fi concesionate prin atribuire directă companiilor naţionale, societăţilor naţionale sau societăţilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea entităţilor prevăzute la art. 303 alin. (3)-(5), care au fost înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome şi care au ca obiect principal de activitate gestionarea, întreţinerea, repararea şi dezvoltarea respectivelor bunuri, dar numai până la finalizarea privatizării acestora, precum şi prin hotărâre a Guvernului pentru societăţile cu capital integral sau majoritar de stat care şi-au asumat anterior trecerii bunului în proprietatea publică diverse obligaţii juridice pentru aceste bunuri, pe perioada existenţei acestor obligaţii, caz în care dispoziţiile art. 308 alin. (2) şi art. 309-312 nu se aplică“. Totodată, potrivit art. 315 alin. (4) din Codul administrativ, „Concesionarea prevăzută la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, a consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz“.
    49. Astfel, propunerea legislativă avea ca obiect de reglementare introducerea unei noi excepţii de la regula privind concesiunea bunurilor proprietate publică doar prin licitaţie, şi anume introducerea posibilităţii statului de a concesiona prin atribuire directă locurile de înhumare ori de păstrare a urnelor cu cenuşă din cimitirele sau din zonele special amenajate ale crematoriilor aflate în proprietatea sau administrarea lor.
    50. În forma adoptată de Senat, legea criticată modifica şi completa regulile privind aplicarea procedurii licitaţiei pentru atribuirea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, precum şi regulile privind închirierea bunurilor proprietate publică (cuprinse în art. 314, 316, 319, respectiv art. 333, 335, 336 şi 341 din Codul administrativ); completa Legea minelor nr. 85/2003 cu art. 38^2, în sensul introducerii dreptului de preempţiune al titularilor licenţelor/permiselor de exploatare la cumpărarea terenului aferent exploatării, în cazul vânzării unui teren aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere pe bază de licenţă ori permis de exploatare; completa Legea nr. 102/2014 cu alin. (3) la art. 14, în sensul posibilităţii statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale de a concesiona prin atribuire direct către persoane fizice locurile de înhumare sau de păstrare a urnelor de cenuşă din cimitirele sau din zonele special amenajate ale crematoriilor aflate în proprietatea sau administrarea lor.
    51. În forma adoptată de Camera decizională, Camera Deputaţilor, legea criticată elimină toate modificările aduse Codului administrativ; completează Legea minelor nr. 85/2003 cu art. 38^2, în sensul introducerii posibilităţii de concesionare prin atribuire directă a bunurilor aflate în proprietatea publică şi/sau privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere, precum şi a terenurilor situate în proximitatea exploatărilor miniere active, care nu fac parte din concesiunea existentă către operatorii economici titulari ai unui drept de exploatare şi/sau explorare conferit de autoritatea competentă; completează, în mod identic cu forma adoptată de Senat, Legea nr. 102/2014 cu alin. (3) la art. 14, în sensul posibilităţii statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale de a concesiona prin atribuire directă către persoane fizice locurile de înhumare sau de păstrare a urnelor de cenuşă din cimitirele sau din zonele special amenajate ale crematoriilor aflate în proprietatea sau administrarea lor.
    52. Referitor la principiul bicameralismului, în jurisprudenţa sa, Curtea a dezvoltat o veritabilă doctrină a bicameralismului şi a modului în care acest principiu este reflectat în procedura de legiferare. Ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră (spre exemplu, Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 16 iulie 2019, paragraful 66, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32, sau Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008). Ca urmare, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptat/adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 53).
    53. Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură să afecteze principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 54). Stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a apreciat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate. Este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 55). Bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice.
    54. Curtea a mai constatat că art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptat/adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătut/dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat că, în acest caz, Camera decizională nu poate însă modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 34, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 56). Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, precitată, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, precitată, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, precitată, paragraful 32).
    55. Aplicând aceste considerente în cauza de faţă, Curtea observă, referitor la soluţia legislativă propusă de iniţiatori, că, potrivit art. 312 alin. (1) din Codul administrativ (cu denumirea marginală „Reguli generale pentru atribuirea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică“), concedentul are obligaţia de a atribui contractul de concesiune de bunuri proprietate publică prin aplicarea procedurii licitaţiei. Prin urmare, Curtea constată că regula în materia concesionării bunurilor proprietate publică o constituie atribuirea prin licitaţie publică. Excepţiile de la această regulă sunt stabilite limitativ de prevederile art. 315 alin. (1) din Codul administrativ, potrivit căruia bunurile proprietate publică pot fi concesionate prin atribuire directă companiilor naţionale, societăţilor naţionale sau societăţilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea entităţilor prevăzute de lege, care au fost înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome şi care au ca obiect principal de activitate gestionarea, întreţinerea, repararea şi dezvoltarea respectivelor bunuri, dar numai până la finalizarea privatizării acestora, precum şi prin hotărâre a Guvernului pentru societăţile cu capital integral sau majoritar de stat care şi-au asumat anterior trecerii bunului în proprietatea publică diverse obligaţii juridice pentru aceste bunuri, pe perioada existenţei acestor obligaţii. Prin urmare, scopul iniţiatorilor legii criticate era introducerea unei noi excepţii de la regula instituită la art. 312 alin. (1) din Codul administrativ, şi anume concesionarea prin atribuire directă către persoane fizice a locurilor de înhumare sau de păstrare a urnelor de cenuşă din cimitirele sau din zonele special amenajate ale crematoriilor aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.
    56. Curtea constată că atât în Camera de reflecţie, cât şi în Camera decizională, au fost aduse completări propunerii legislative ce vizau modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003. Însă, din compararea formelor dezbătute şi votate în cele două Camere ale Parlamentului, reiese că, deşi Camera de reflecţie dezbătuse şi votase introducerea art. 38^2 în Legea nr. 85/2003, în sensul introducerii dreptului de preempţiune al titularilor licenţelor/permiselor de exploatare la cumpărarea terenului aferent exploatării, în cazul vânzării unui teren aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere pe bază de licenţă ori permis de exploatare, Camera decizională a dezbătut şi a votat o soluţie legislativă total diferită, tot prin introducerea art. 38^2 în Legea nr. 85/2003, însă în sensul introducerii posibilităţii de concesionare prin atribuire directă a bunurilor aflate în proprietatea publică şi/sau privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere, precum şi a terenurilor situate în proximitatea exploatărilor miniere active, care nu fac parte din concesiunea existentă către operatorii economici titulari ai unui drept de exploatare şi/sau explorare conferit de autoritatea competentă.
    57. Curtea observă că, potrivit Raportului comun al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru industrii şi servicii şi Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor, amendamentul admis cu privire la introducerea art. 38^2 în Legea minelor nr. 85/2003, însă cu un conţinut conceptual diferit faţă cel din forma adoptată de Senat, a avut următoarea motivare: „Forma adoptată de Senat consacră, în favoarea titularilor de licenţe sau permise de exploatare, un drept de preempţiune la cumpărare asupra terenurilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce înseamnă posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate. Camera decizională a reconsiderat această soluţie, integrând-o într-un cadru mai larg, în care concesionarea prin atribuire directă constituie regula, iar vânzarea reprezintă un mijloc alternativ aflat la dispoziţia autorităţii publice locale. În această formă, Camera Deputaţilor nu elimină intenţia de reglementare exprimată de Senat, ci o asimilează şi o subordonează logic regimului general al concesiunii. Astfel, forma decizională menţine finalitatea urmărită de ambele Camere - aceea de a asigura accesul operatorilor economici la terenurile necesare activităţilor miniere -, modificând doar instrumentul juridic prin care se realizează această finalitate. Modificarea propusă este susţinută de dispoziţiile Codului administrativ, respectiv de art. 364 alin. (3) - «Prin legi speciale se pot institui alte excepţii de la procedura licitaţiei publice» şi art. 306 alin. (4) - «Prin legi speciale se pot stabili concesionări cu durată mai mare de 49 de ani». Legea minelor nr. 85/2003 se aplică ca lege specială în raport cu Codul administrativ, întrucât reglementează în mod distinct şi derogatoriu regimul juridic aplicabil activităţilor de exploatare a resurselor minerale - o materie sectorială de interes strategic, ce presupune investiţii majore, reglementări tehnice proprii şi un regim juridic particularizat asupra bunurilor afectate exploatării. Pe cale de consecinţă, Legea minelor poate deroga în mod legitim atât de la obligaţia organizării licitaţiei publice, cât şi de la limita generală de 49 de ani a duratei concesiunii, atunci când natura şi durata activităţii miniere o impun. (...) Modificarea formei adoptate de Senat, în sensul înlocuirii posibilităţii vânzării cu cea a concesionării terenurilor utilizate pentru activităţi miniere, este impusă de necesitatea corelării normei cu ansamblul reglementării propuse de iniţiator, care are ca obiect principal regimul juridic al concesiunii. Prin modificarea propusă de Camera decizională, nu se adaugă o reglementare nouă, ci se restrânge sfera drepturilor acordate, trecându-se de la posibilitatea dobândirii proprietăţii (vânzare) la posibilitatea dobândirii doar a folosinţei (concesiune) (...).“
    58. Curtea constată că această motivare nu poate constitui justificarea respectării principiului bicameralismului. Astfel, cu privire la completarea adusă Legii nr. 85/2003, Curtea reţine că în forma adoptată de Senat această completare viza reguli privind vânzarea unui teren aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere pe bază de licenţă ori permis de exploatare, mai exact dreptul de preempţiune al titularilor licenţelor/ permiselor de exploatare la cumpărarea terenului aferent exploatării. În schimb, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, completarea adusă Legii nr. 85/2003 viza reguli privind concesionarea bunurilor aflate în proprietatea publică şi/sau privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere, şi anume introducerea posibilităţii de atribuire directă a bunurilor aflate în proprietatea publică şi/sau privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care se desfăşoară activităţi miniere, precum şi a terenurilor situate în proximitatea exploatărilor miniere active, care nu fac parte din concesiunea existentă, către operatorii economici titulari ai unui drept de exploatare şi/sau explorare conferit de autoritatea competentă. Aşadar, soluţia legislativă dezbătută de Camera Deputaţilor cu privire la introducerea art. 38^2 din Legea nr. 85/2003 are altă finalitate şi alt conţinut juridic, ce se referă la concesionarea bunurilor proprietate publică a statului, faţă de soluţia legislativă dezbătută şi votată în Senat, care se referea la proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. Prin urmare, în Camera decizională au fost dezbătute şi votate noi reguli privind una dintre modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, şi anume concesionarea prin atribuire directă, care, potrivit Codului administrativ, reprezintă excepţia de la regula concesionării prin licitaţie publică. În concluzie, în Camera decizională a fost modificat regimul juridic al exercitării dreptului de proprietate publică asupra terenurilor pe care se desfăşoară activităţi miniere sau a terenurilor situate în proximitatea exploatărilor miniere, fără însă ca aceste modificări să fi fost avute în vedere la dezbaterea din prima Cameră sesizată.
    59. Aşadar, Curtea constată că deosebirile majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, precum şi configuraţia semnificativ diferită a formei adoptate de Camera Deputaţilor faţă de forma dezbătută şi adoptată de Senat conduc la concluzia nesocotirii principiului bicameralismului, prin existenţa unei viziuni diferite a Camerei decizionale faţă de Camera de reflecţie asupra anumitor elemente de substanţă ale legii. Astfel, ca urmare a intervenţiei Camerei Deputaţilor asupra formei pe care Senatul a dezbătut-o şi a votat-o, au fost modificate reglementări esenţiale, care reaşează viziunea legislativă asupra regulilor aplicabile concesionării - una dintre modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică.
    60. Având în vedere acestea şi ţinând cont de jurisprudenţa sa în materia principiului bicameralismului, Curtea constată că Legea pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare contravine dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie.
    61. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează însăşi procedura de adoptare, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie privind principiul bicameralismului şi care afectează legea în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze celelalte critici de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate ce vizează conţinutul normativ al art. I din legea criticată, prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind exigenţele de calitate a legii, ale art. 35 privind dreptul la mediu sănătos, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi e) privind reguli referitoare la economia României şi ocrotirea mediului înconjurător (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, paragraful 84, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62, sau Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78).
    62. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, în ansamblul său, este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2026.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    Elena-Simina Tănăsescu
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana-Marilena Chiorean
                    Magistrat-asistent,
                    Cristian Nicolae Sima

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 113 din 11 februarie 2026

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 113 din 11 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, în ansamblul său

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 113 din 11 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, precum şi pentru completarea art. 14 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, în ansamblul său