Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 203 din 28 februarie 2019
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 491 din 18 Iunie 2019 (M. Of. 491/2019)
ORDIN nr. 2.287 din 30 mai 2019 pentru stabilirea criteriilor potrivit cărora membrii cooperatori beneficiază de scutirile prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. e) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 491 din 18 iunie 2019
Ordin nr. 203 din 28 februarie 2019
ORDIN nr. 203 din 28 februarie 2019 pentru stabilirea criteriilor potrivit cărora membrii cooperatori beneficiază de scutirile prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. e) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 491 din 18 iunie 2019
Având în vedere referatul de aprobare nr. 261.488 din 21.02.2019, întocmit de ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale,în temeiul: - art. 76 alin. (4) din legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor ...
Monitorul Oficial 435 din 03 Iunie 2019 (M. Of. 435/2019)
ORDIN nr. 2.105 din 15 februarie 2019 privind clasarea ca monument istoric a imobilului situat pe malul stâng al Dunării, în aval de Sulina, Sulina, judeţul Tulcea, în Lista monumentelor istorice, cu denumirea Farul de pe digul de sud al Comisiei Europene a Dunării, în categoria m - monument, II - arhitectură, în grupa valorică B EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 435 din 3 iunie 2019
În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. e) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi identităţii naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii şi identităţii naţionale emite următorul ordin: art. 1(1) se clasează ...
ORDIN nr. 2.100 din 15 februarie 2019 privind clasarea ca monumente istorice a imobilelor situate la adresa poştală Str. A I-A nr. 202, Sulina, judeţul Tulcea, în Lista monumentelor istorice, cu denumirea Vile ale Comisiei Europene a Dunării - ansamblu II, în categoria a - ansamblu, Vila 1 - corp C9 nc 30460-C9, Vila 2 - corp C11 nc 30460-C11, în categoria m - monument, II - arhitectură, în grupa valorică B EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 435 din 3 iunie 2019
În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. e) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi identităţii naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii şi identităţii naţionale emite următorul ordin:art. 1(1) se clasează ca ...
ORDIN nr. 2.099 din 15 februarie 2019 privind clasarea ca monument istoric a imobilului situat la adresa poştală Str. A I-A nr. 202, Sulina, judeţul Tulcea, în Lista monumentelor istorice, cu denumirea Sediul Serviciului Tehnic al Comisiei Europene a Dunării - corp C2, nc 30460-C2, în categoria m - monument, II - arhitectură, în grupa valorică B EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 435 din 3 iunie 2019
În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. e) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi identităţii naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii şi identităţii naţionale emite următorul ordin:art. 1(1) se clasează ca ...
Monitorul Oficial 413 din 27 Mai 2019 (M. Of. 413/2019)
ORDIN nr. 2.106 din 15 februarie 2019 privind clasarea ca monument istoric a imobilului situat la adresa poştală str. A I-A nr. 202, Sulina, judeţul Tulcea, în Lista monumentelor istorice, cu denumirea Locuinţa inginerului-şef al CED - corp C6, nc 30460-C6 în categoria m - monument, II - arhitectură, în grupa valorică B EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 413 din 27 mai 2019
În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. e) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi identităţii naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii şi identităţii naţionale emite următorul ordin:art. 1(1) se clasează ca ...
Monitorul Oficial 411 din 27 Mai 2019 (M. Of. 411/2019)
LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 (*republicată*) privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 411 din 27 mai 2019
*) republicată în temeiul art. ii din legea nr. 236/2017 pentru modificarea şi completarea legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 993 din 14 decembrie 2017, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a mai fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 377 din 31 mai 2011, iar ulterior modificată şi completată prin:- legea nr. 300/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internaţională în materie penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 772 din 11 ...
Monitorul Oficial 407 din 24 Mai 2019 (M. Of. 407/2019)
ORDIN nr. 2.101 din 15 februarie 2019 privind clasarea ca monumente istorice a imobilelor situate la adresa poştală Str. A I-A nr. 202, Sulina, judeţul Tulcea, în Lista monumentelor istorice, cu denumirile Vile ale Comisiei Europene a Dunării - ansamblu I, în categoria a - ansamblu, Vila 1 - corp C2, Vila 2 - corp C3, Vila 3 - corp C4, în categoria m - monument, II - arhitectură, în grupa valorică B EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 407 din 24 mai 2019