Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 259 din 15 iunie 2009
Monitorul Oficial 673 din 29 Iulie 2020 (M. Of. 673/2020)
LEGE nr. 158 din 27 iulie 2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2.402 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 şi (UE) nr. 648/2012 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 din 29 iulie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. imodificarea şi completarea legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţăart. ilegea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 213 din 29 martie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2 alineatul (1), punctele 9-11 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"9. filială - entitate definită conform prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 25 din legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare; 10. firmă de investiţii - orice persoană juridică astfel cum este definită la art. ...
Monitorul Oficial 647 din 22 Iulie 2020 (M. Of. 647/2020)
ORDIN nr. 1.139 din 9 iulie 2020 pentru publicarea acceptării rectificărilor aduse Rezoluţiilor MSC.259(84) şi MSC.438(99) prin Procesul-verbal de rectificare al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 10 decembrie 2019 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 647 din 22 iulie 2020
Având în vedere referatul direcţiei transport naval nr. 20.221/818 din 25.05.2020 de aprobare a ordinului ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor pentru publicarea acceptării rectificărilor aduse rezoluţiilor msc.259(84) şi msc.438(99) prin procesul-verbal de rectificare al organizaţiei maritime internaţionale din 10 decembrie 2019,ţinând seama de prevederile ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 890/2009 pentru publicarea acceptării amendamentelor la codul internaţional din 1994 pentru siguranţa navelor de mare viteză (codul hsc 1994), adoptate de organizaţia maritimă internaţională prin rezoluţia msc.259(84) a comitetului securităţii maritime din 16 mai 2008, precum şi ale ordinului ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 296/2019 privind publicarea acceptării amendamentelor la codul internaţional din 1994 pentru ...
Monitorul Oficial 630 din 17 Iulie 2020 (M. Of. 630/2020)
DECIZIA nr. 564 din 8 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, precum şi pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 17 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 521 din 18 Iunie 2020 (M. Of. 521/2020)
ORDIN nr. 93 din 17 iunie 2020 privind aprobarea valorilor bonusurilor de referinţă pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi ale preţurilor de referinţă pentru energia termică produsă în cogenerare, aplicabile în anul 2020 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 din 18 iunie 2020
Având în vedere prevederile art. 76 alin. (2) şi (3), art. 79 alin. (7) şi ale art. 124 alin. (1^1) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 lit. d) şi e), art. 10 alin. (5^1) şi (6) şi ale art. 22 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, ale metodologiei de stabilire şi ajustare a preţurilor pentru energia electrică şi termică produsă şi livrată din centrale de cogenerare ...
Monitorul Oficial 479 din 05 Iunie 2020 (M. Of. 479/2020)
HOTĂRÂREA nr. 720 din 9 iulie 2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 479 din 5 iunie 2020
*) republicată în temeiul art. iii din hotărârea guvernului nr. 315/2020 privind modificarea şi completarea anexei la hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 336 din 24 aprilie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.hotărârea guvernului nr. 720/2008 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 523 din 10 ...
Monitorul Oficial 378 bis din 12 Mai 2020 (M. Of. 378 bis/2020)
ANEXĂ din 6 mai 2020 privind modificarea punctului I din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 378 bis din 12 mai 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 742 din 6 mai 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 378 din 12 mai 2020.────────── plan general regional de servicii sanitare2021-2027regiunea nord estcuprinsabrevieri1. capitolul i: context naŢional, metodologie Şi referinŢe internaŢionale1.1. contextul naŢional1.2. metodologie Şi etape preliminare de susŢinere a elaborĂrii planului general regional de servicii sanitare1.2.1. etape preliminare: elaborarea planului de servicii sanitare pentru regiunea de ne În 20161.2.2. metodologia elaborării planului general de servicii sanitare 2017-20201.2.3. metodologia de actualizare a planului general de servicii (masterplan) 2020-20271.3. repere naŢionale, europene şi internaŢionale1.3.1. asistenţă medicală primară1.3.2. asistenţă medicală spitalicească1.3.3. asistenţă ambulatorie de specialitate şi spitalizare ...
Monitorul Oficial 374 din 11 Mai 2020 (M. Of. 374/2020)
DECIZIA nr. 57 din 12 februarie 2020 asupra cererilor de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre Guvernul României şi Parlamentul României EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 374 din 11 mai 2020
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 338 din 27 Aprilie 2020 (M. Of. 338/2020)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 338 din 27 aprilie 2020
──────────*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 7/2020 privind completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 278 din 2 aprilie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994 şi a mai fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 919 din 14 noiembrie 2019.──────────cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare emis ...
Monitorul Oficial 298 bis din 09 Aprilie 2020 (M. Of. 298 bis/2020)
PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE din 17 februarie 2020 privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011 - 2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 bis din 9 aprilie 2020
──────────conţinut de ordinul 661/424/2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 298 din 9 aprilie 2020.──────────acronimeaacr - autoritatea aeronautică civilă românăafm - administraţia fondului pentru mediuanm - administraţia naţională pentru meteorologieanpm - agenţia naţională pentru protecţia mediuluiatm - managementul traficului aerian (air traffic management)cer - certificate de reducere a emisiiloreu ets - schema uniunii europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăges - gaze cu efect de serăji - implementare în comun (joint implementation)mtic - ministerul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilormmap - ministerul mediului, apelor şi păduriloroaci - organizaţia aviaţiei civile internaţionaleromatsa - administraţia ...
Monitorul Oficial 299 din 09 Aprilie 2020 (M. Of. 299/2020)
DECIZIA nr. 10 din 10 februarie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 299 din 9 aprilie 2020
Dosar nr. 2.957/1/2019┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││denisa │de contencios ││angelica │administrativ şi fiscal││stănişor │- preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│iuliana │- judecător la secţia ...








