Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 244 din 12 mai 2010

‹‹ Pagina 54 din 83

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 851 din 30 Noiembrie 2011 (M. Of. 851/2011)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 25 noiembrie 2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 851 din 30 noiembrie 2011

Având în vedere necesitatea reducerii nivelului cheltuielilor publice şi a nivelului cheltuielilor de administrare şi întreţinere aferente unităţilor locative administrate de regia autonomă "administraţia patrimoniului protocolului de stat", precum şi faptul că interesul general este de a degreva pe cât posibil bugetul statului de anumite cheltuieli,în contextul problemelor actuale de pe piaţa imobiliară, respectiv reducerea tarifelor de închiriere, coroborată cu impozitarea imobilelor clădiri şi terenuri, proprietate privată a statului, ce a survenit în baza legii nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, potrivit căreia regia autonomă "administraţia patrimoniului protocolului de stat" trebuie să plătească impozite inclusiv pentru ...

Monitorul Oficial 841 din 28 Noiembrie 2011 (M. Of. 841/2011)

ORDIN nr. 2.965 din 14 noiembrie 2011 pentru modificarea Listei cuprinzand standardele romane care adopta standardele europene armonizate, ale caror prevederi se refera la echipamente sub presiune, aprobata prin Ordinul ministrului de stat, ministrul economiei si comertului, nr. 440/2004 EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 28 noiembrie 2011

În conformitate cu prevederile art. 27 din hotãrârea guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a echipamentelor sub presiune, cu modificãrile ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri emite urmãtorul ordin:art. ilista cuprinzând standardele române care adoptã standardele europene armonizate, ale cãror prevederi se referã la echipamente sub presiune, aprobatã prin ordinul ministrului de stat, ministrul economiei şi comerţului, nr. 440/2004, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 705 ...

Monitorul Oficial 818 din 19 Noiembrie 2011 (M. Of. 818/2011)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 96 din 16 noiembrie 2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 19 noiembrie 2011

Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulatã pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2011;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfãşurãrii normale a activitãţii acestora pânã la finele anuluişi ţinând seama de faptul cã nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative urmãtoarele:- imposibilitatea asigurãrii fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfãşurãrii activitãţii acestora în bune condiţii pânã la finele anului;- imposibilitatea asigurãrii fondurilor necesare susţinerii proiectelor de investiţii, care conduce la un impact negativ asupra locurilor de muncã şi a creşterii economice din trimestrul iv al anului curent, fãcând ...

Monitorul Oficial 805 din 15 Noiembrie 2011 (M. Of. 805/2011)

ORDIN nr. 2.199/C din 28 octombrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind conditiile de organizare si desfasurare a activitatilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala din penitenciare EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 15 noiembrie 2011

Având în vedere prevederile art. 64 alin. (1^1) din legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,luând în considerare dispoziţiile art. 186 din regulamentul de aplicare a legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 1.897/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 13 din hotãrârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul justiţiei emite urmãtorul ordin:art. 1se aprobã regulamentul privind condiţiile de organizare şi ...

Monitorul Oficial 798 din 10 Noiembrie 2011 (M. Of. 798/2011)

LEGE nr. 206 din 7 noiembrie 2011 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 25/2010 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare privind asigurarea accesului la finantare in agricultura EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 10 noiembrie 2011

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unic se aprobã ordonanţa guvernului nr. 25 din 25 august 2010 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare privind asigurarea accesului la finanţare în agriculturã, adoptatã în temeiul art. 1 pct. ii. 1 din legea nr. 138/2010 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 613 din 30 august 2010, cu urmãtoarele modificãri:1. articolul 2 va avea urmãtorul cuprins:"art. 2. - (1) prezenta schemã se aplicã pânã la data de 31 decembrie 2013 în sectorul producţiei primare de produse agricole şi constã în subvenţionarea ratei ...

Monitorul Oficial 767 bis din 31 Octombrie 2011 (M. Of. 767 bis/2011)

METODOLOGIE*) din 7 octombrie 2011 privind formarea continua a personalului din invatamantul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 767 bis din 31 octombrie 2011

_________*) aprobatã de ordinul nr. 5.561 din 7 octombrie 2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 767 din 31 octombrie 2011.cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezenta metodologie reglementeazã cadrul general, instituţional, conceptual şi procedural, prin care se realizeazã formarea continuã a personalului din unitãţile şi instituţiile de învãţãmânt preuniversitar şi din unitãţile conexe ale acestuia, precum şi din alte instituţii sau organizaţii de educaţie, componente ale sistemului de învãţãmânt preuniversitar din românia, potrivit legii.art. 2 (1) personalul încadrat în învãţãmântul preuniversitar beneficiazã de dreptul de a participa la oricare din formele de pregãtire şi de organizare a ...

Monitorul Oficial 773 din 02 Noiembrie 2011 (M. Of. 773/2011)

NORMA din 13 octombrie 2011 "Garantii EXIMBANK in numele si in contul statului" (NI-GAR-10-II/0) EMITENT: COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANTARI, GARANTII SI ASIGURARI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 773 din 2 noiembrie 2011

Prezenta normã a fost elaboratã în conformitate cu legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea bãncii de export-import a româniei eximbank - s.a., republicatã, şi cu hotãrârea guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţãri, garanţii şi asigurãri şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.cap. i dispoziţii generaleart. 1 (1) prezenta normã instituie o schemã de garantare destinatã sã asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea utilitãţilor de interes public, dezvoltarea regionalã, susţinerea ...

HOTARARE nr. 129 din 13 octombrie 2011 pentru aprobarea normei "Garantii EXIMBANK in numele si in contul statului" (NI-GAR-10-II/0) EMITENT: COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANTARI, GARANTII SI ASIGURARI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 773 din 2 noiembrie 2011

În baza hotãrârii guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţãri, garanţii şi asigurãri şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,luând în analizã propunerea de aprobare a normei "garanţii eximbank în numele şi în contul statului" (ni-gar-10-ii/0),ţinând seama de:● legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea bãncii de exportimport a româniei eximbank - s.a., republicatã;● nota de aprobare nr. 238 din 2 iunie 2011, întocmitã de banca de exportimport a ...

Monitorul Oficial 767 din 31 Octombrie 2011 (M. Of. 767/2011)

ORDIN nr. 5.561 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continua a personalului din invatamantul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2011

În baza prevederilor art. 242, 243 şi 244 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã metodologia privind formarea continuã a personalului din învãţãmântul preuniversitar, prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.------*) anexa se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 767 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul al regiei autonome "monitorul oficial", bucureşti, şos. panduri nr. 1.art. 2 la data intrãrii în vigoare a ...

‹‹ Pagina 54 din 83
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016