Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 123 din 22 iunie 2009
Monitorul Oficial 604 din 23 Iulie 2019 (M. Of. 604/2019)
LEGE nr. 121 din 3 iulie 2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 23 iulie 2019
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1obiectul şi domeniul de aplicareart. 1(1) prezenta lege abordează unitar la nivel naţional evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor dăunătoare, inclusiv a disconfortului, cauzate de expunerea populaţiei la zgomotul ambiant, prin implementarea progresivă a următoarelor măsuri:a) determinarea expunerii la zgomotul ambiant, prin realizarea cartării zgomotului cu metodele de evaluare prevăzute în prezenta lege;b) asigurarea accesului publicului la informaţiile cu privire la zgomotul ambiant şi la efectele sale;c) adoptarea, pe baza rezultatelor cartării zgomotului, a planurilor de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului ambiant, unde este cazul, în special acolo unde nivelurile de ...
Monitorul Oficial 594 din 19 Iulie 2019 (M. Of. 594/2019)
DECIZIA nr. 392 din 5 iunie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental "gROwth - Contul individual de economii Junior Centenar" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 din 19 iulie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 589 din 18 Iulie 2019 (M. Of. 589/2019)
LEGE nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 589 din 18 iulie 2019
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1sistemul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismuluiart. 1(1) prezenta lege instituie cadrul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, care include, fără a se limita la acestea, următoarele categorii de autorităţi şi instituţii:a) organele de urmărire penală;b) autorităţi şi instituţii publice cu atribuţii de reglementare, informare şi control în domeniu, precum unitatea de informaţii financiare a româniei, autorităţi cu atribuţii de control financiar/fiscal sau autorităţi cu atribuţii de control fiscal, autoritatea vamală;c) organe de stat specializate în activitatea de ...
Monitorul Oficial 581 din 16 Iulie 2019 (M. Of. 581/2019)
DECIZIA nr. 393 din 5 iunie 2019 cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 581 din 16 iulie 2019
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│petre lăzăroiu│- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 570 din 11 Iulie 2019 (M. Of. 570/2019)
DECIZIA nr. 412 din 20 iunie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 570 din 11 iulie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 563 din 09 Iulie 2019 (M. Of. 563/2019)
LEGE nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 563 din 9 iulie 2019
──────────potrivit alineatului (2) al articolului 168, capitolul ii, titlul vi din legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023, publicatĂ În monitorul oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023, legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicatĂ În monitorul oficial nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificĂrile Şi completĂrile ulterioare, se abrogĂ la data de 1 ianuarie 2024.────────────────────------------potrivit modificĂrii aduse de art. xlvi, capitolul ii din ordonanŢa de urgenŢĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicatĂ În monitorul oficial nr. 1186 din 9 decembrie 2022, asupra articolului 182, capitolul ii, titlul vii din legea nr. 127/2019, prezenta lege intrĂ ...
Monitorul Oficial 561 din 09 Iulie 2019 (M. Of. 561/2019)
DECIZIA nr. 311 din 20 mai 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 561 din 9 iulie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 534 din 28 Iunie 2019 (M. Of. 534/2019)
METODOLOGIE din 28 iunie 2019 de rezervare a capacităţii de transport pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin punctele situate pe conducta de transport de gaze naturale Isaccea 1 - Negru Vodă 1 destinată transportului gazelor naturale pe culoarul Federaţia Rusă - Bulgaria şi alimentării cu gaze naturale a unor localităţi de pe teritoriul României EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 534 din 28 iunie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 158 din 28 iunie 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 534 din 28 iunie 2019.──────────art. 1rezervarea capacităţii de transport în punctele aferente conductei isaccea 1 - negru vodă 1 se va realiza prin intermediul licitaţiilor organizate în cadrul platformei regionale de rezervare de capacitate, denumită în continuare prrc, operată de „foldgazszallito zartkoruen mukodo reszvenytarsasag“ - fgsz ltd., cu respectarea regulilor de operare a prrc şi a calendarului de licitaţie publicat anual de către reţeaua europeană a operatorilor de transport şi de sistem de gaze naturale - entsog.art. 2produsele standard de capacitate oferite de societatea ...
Monitorul Oficial 522 din 26 Iunie 2019 (M. Of. 522/2019)
ORDIN nr. 156 din 24 iunie 2019 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 123/2017 privind aprobarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi a unor prevederi privind modul de facturare a acesteia EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 522 din 26 iunie 2019
Având în vedere prevederile art. 72 alin. (1) şi art. 76 alin. (2) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 12 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 1215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale metodologiei de determinare şi monitorizare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, aprobate prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 117/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. ...