Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 27 din 11 noiembrie 2019 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (3), art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3), art. 15 alin. (3), art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 27 din 11 noiembrie 2019  referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (3), art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3), art. 15 alin. (3), art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 27 din 11 noiembrie 2019 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (3), art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3), art. 15 alin. (3), art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 152 din 25 februarie 2020
    Dosar nr. 1.858/1/2019

┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie, preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a│
│Voicheci │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- preşedintele delegat │
│Ionel Barbă │al Secţiei de contencios│
│ │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru │penale │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Truţescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mari Ilie │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Sorinela │- judecător la Secţia I │
│Alina Macavei│civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Georgeta │- judecător la Secţia I │
│Stegaru │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentin │- judecător la Secţia I │
│Mitea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a │
│Poliţeanu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Maria │- judecător la Secţia a │
│Speranţa │II-a civilă │
│Cornea │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a │
│Florentina │II-a civilă │
│Duminecă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a │
│Mihăianu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Gabriel │- judecător la Secţia de│
│Viziru │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia de│
│Ilie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Nicolae │- judecător la Secţia de│
│Gabriel Ionaş│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Angelica │- judecător la Secţia de│
│Denisa │contencios administrativ│
│Stănişor │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mona │- judecător la Secţia de│
│Magdalena │contencios administrativ│
│Baciu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia de│
│Marcela │contencios administrativ│
│Canacheu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ionuţ Mihai │- judecător la Secţia │
│Matei │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria Vasile │penală │
└─────────────┴────────────────────────┘


    Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a fost legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    Şedinţa a fost prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Ministerul Public a fost reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror şef al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulament.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova ce face obiectul Dosarului nr. 1.858/1/2019.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi punctul de vedere formulat de Ministerul Public. De asemenea, a fost depus un memoriu amicus curiae de către Arhiepiscopia Craiovei.
    Doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, constatând că nu există chestiuni prealabile, a acordat cuvântul asupra recursului în interesul legii.
    Doamna procuror Antonia Constantin a susţinut punctul de vedere formulat în scris de Ministerul Public, solicitând admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii de unificare a practicii judiciare. Cu privire la prima problemă de drept ce face obiectul sesizării a apreciat că dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 13/2007), şi ale art. 12 alin. (5) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 123/2012), se aplică numai în situaţia capacităţilor energetice realizate după data intrării lor în vigoare, iar în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (8), (9), art. 19 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 şi, respectiv, ale art. 12 alin. (9), (10) şi art. 14 alin. (5) din Legea nr. 123/2012, proprietarii terenurilor afectate de drepturile de uz şi servitute legale prevăzute de aceste acte normative, aferente capacităţilor energetice realizate anterior intrării lor în vigoare, au, pe temeiul răspunderii civile delictuale, dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin exercitarea acestor drepturi. Referitor la cea de-a doua problemă de drept ce face obiectul recursului în interesul legii a apreciat că dispoziţiile art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv ale art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 se opun ca persoanele care au titlu de proprietate asupra terenurilor pe care se află reţelele electrice, amplasate anterior intrării în vigoare a acestor legi, să obţină despăgubiri pentru prejudiciile invocate, întrucât aceste terenuri sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, iar reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri nu putea opera fără o prealabilă dezafectare a terenurilor respective din domeniul public.
    Doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, a consultat membrii completului cu privire la existenţa unor întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public.
    Constatând că nu există întrebări, preşedintele completului a declarat dezbaterile închise, iar completul a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
    I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Obiectul recursului în interesul legii
    1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin Hotărârea nr. 17 din 29 mai 2019 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova cu recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează următoarele probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti: „Dispoziţiile art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3),art. 15 alin. (3) din Legea nr. 123/2012, respectiv dispoziţiile art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 se aplică numai în situaţia capacităţilor energetice realizate începând cu data intrării lor în vigoare, pentru cele anterioare aplicându-se dispoziţiile speciale în vigoare la data punerii în funcţiune sau, după caz, dreptul comun, sau sunt aplicabile şi în situaţia capacităţilor energetice deja realizate la momentul intrării în vigoare a acestora?
    Dispoziţiile art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 se opun ca persoanele care au titlu de proprietate asupra terenurilor afectate de reţelele electrice, construite anterior intrării în vigoare a legilor respective, să obţină despăgubiri pentru prejudiciile invocate?“.


    II. Prevederile legale incidente
    2. Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 13/2007):
    "ART. 16
    (...) (2) Asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţii energetice, titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi titularii licenţelor beneficiază, în condiţiile legii, pe durata lucrărilor de realizare şi retehnologizare, respectiv de funcţionare a capacităţii energetice, de următoarele drepturi:
    a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacităţii energetice, obiect al autorizaţiei;
    b) dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii, obiect al autorizaţiei de înfiinţare, pentru reviziile, reparaţiile şi intervenţiile necesare;
    c) servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de reţele electrice sau alte echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condiţiile legii;
    d) dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane şi bunuri;
    e) dreptul de acces la utilităţile publice.
    (3) Drepturile de uz şi de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conţinutul acestora este prevăzut la art. 19 şi se exercită pe toată durata existenţei capacităţii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie. (...)
    (5) Exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenţie-cadru, precum şi pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenţia-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
    (6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute de către titularii de licenţe şi autorizaţii pot solicita încheierea de convenţii, conform prevederilor alin. (5).
    (7) Titularii de licenţe şi autorizaţii sunt obligaţi să procedeze la încheierea convenţiilor-cadru prevăzute la alin. (5) în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectaţi. (...)
    (9) Proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii:
    - suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;
    – tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări;
    – activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor.
    Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească.
    (10) Dreptul de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activităţi prevăzute la alin. (2) se stabileşte şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a minimei afectări a acestuia. (...)"

    "ART. 19
    (...) (3) Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice se întinde pe toată durata funcţionării capacităţii, iar exercitarea lui se face ori de câte opri este necesar pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii. În exercitarea acestui drept, titularul licenţei poate:
    a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalaţii pentru întreţinere, revizii, reparaţii şi intervenţii necesare pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii;
    b) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea;
    c) să desfiinţeze sau să reducă culturi, plantaţii ori alte amenajări existente şi să restrângă activităţi ale proprietarului, în măsura şi pe durata strict necesare executării operaţiilor de întreţinere, reparaţii, revizii sau intervenţii pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii, cu respectarea legislaţiei în vigoare. (...)"

    "ART. 20
    (...) (3) Asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă, se stabileşte drept de servitute legală."

    "ART. 35
    (...) (3) Terenurile pe care se situează reţelele electrice de transport existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului pe durata de existenţă a reţelei. (...)"

    "ART. 41
    (...) (4) Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului. (...)"

    3. Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 123/2013):
    "ART. 12
    (...) (2) Asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţii energetice se instituie limitări ale dreptului de proprietate în favoarea titularilor autorizaţiilor de înfiinţare şi de licenţe care beneficiază de:
    a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării, relocării, retehnologizării sau desfiinţării capacităţii energetice, obiect al autorizaţiei;
    b) dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii, obiect al autorizaţiei de înfiinţare, pentru reviziile, reparaţiile şi intervenţiile necesare;
    c) servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea/desfiinţarea de reţele electrice sau alte echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condiţiile legii;
    d) dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane şi bunuri;
    e) dreptul de acces la utilităţile publice.
    (3) Drepturile de uz şi de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conţinutul acestora este prevăzut la art. 14 şi se exercită fără înscriere în Cartea funciară pe toată durata existenţei capacităţii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie. (...)
    (5) Exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezenţei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenţie-cadru, precum şi pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor, a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenţia-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort.
    (6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute de către titularii de licenţe şi autorizaţii pot solicita încheierea de convenţii, conform prevederilor alin. (5). (...)
    (8) Titularii de licenţe şi autorizaţii sunt obligaţi să procedeze la încheierea convenţiilor-cadru prevăzute la alin. (5), în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectaţi. (...)
    (10) Proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii:
    - suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;
    – tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări;
    – activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor.
    Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească.
    (11) Dreptul de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activităţi prevăzute la alin. (2) se stabilesc şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a minimei afectări a acestuia. (...)."

    "ART. 14
    (...) (3) Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice se întinde pe toată durata funcţionării capacităţii, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii. În exercitarea acestui drept titularul licenţei poate:
    a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalaţii pentru întreţinere, revizii, reparaţii şi intervenţii necesare pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii;
    b) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea;
    c) să desfiinţeze sau să reducă culturi, plantaţii ori alte amenajări existente şi să restrângă activităţi ale proprietarului, în măsura şi pe durata strict necesare executării operaţiilor de întreţinere, reparaţii, revizii sau intervenţii pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii, cu respectarea legislaţiei în vigoare. (...)"

    "ART. 15
    (...) (3) Asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă, se stabileşte drept de servitute legală."

    "ART. 30
    (...) (4) Terenurile pe care se situează reţeaua electrică de transport prevăzută la alin. (3) sunt şi rămân în proprietatea publică a statului pe durata de existenţă a reţelei. (...)"

    "ART. 44
    (...) (4) Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului. (...)"


    III. Orientările jurisprudenţiale divergente
    4. Prin sesizarea cu recurs în interesul legii s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3),art. 20 alin. (3),art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv a celor corespondente din actul normativ ulterior, Legea nr. 123/2012, reprezentate de art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3),art. 15 alin. (3),art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4), cu referire la cererile formulate de proprietarii ale căror terenuri au fost afectate de către capacităţi energetice ridicate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007 şi, respectiv, a Legii nr. 123/2012, prin care aceştia solicită titularilor de capacităţi energetice acordarea de despăgubiri.
    5. Astfel, unele instanţe au apreciat că aceste acţiuni sunt nefondate, fiind aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv ale art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, potrivit cărora terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.
    6. Alte instanţe au considerat că, în situaţia terenurilor afectate de capacităţi energetice construite anterior apariţiei Legii nr. 13/2007 şi Legii nr. 123/2012, reclamanţii nu pot beneficia de prevederile acestor legi pentru obţinerea de despăgubiri. Ca atare, au fost analizate acţiunile din perspectiva îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.
    7. Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că nu sunt aplicabile normele generale din Codul civil, dat fiind caracterul special al reglementării cuprinse în Legea nr. 123/2012.

    IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    8. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a analizat în numeroase rânduri conformitatea prevederilor legale ce fac obiectul prezentului recurs în interesul legii, atât anterior adoptării Legii nr. 13/2007 [sub imperiul Legii energiei electrice nr. 318/2003(Legea nr. 318/2003)], cât şi ulterior, precum şi în reglementarea dată de Legea nr. 123/2012, statuările instanţei de contencios constituţional păstrându-şi valabilitatea faţă de menţinerea soluţiei legislative pe parcursul reglementărilor succesive.
    9. Prezintă relevanţă în soluţionarea recursului în interesul legii următoarele decizii ale Curţii Constituţionale: Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, Decizia nr. 140 din 23 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 29 aprilie 2004, Decizia nr. 167 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 17 mai 2004, Decizia nr. 168 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 3 mai 2004, Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 21 iunie 2004, Decizia nr. 284 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 27 septembrie 2004, Decizia nr. 232 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 23 iunie 2005, Decizia nr. 878 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, Decizia nr. 805 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 324 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, Decizia nr. 1.256 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 3 noiembrie 2011, Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 7 martie 2012, Decizia nr. 676 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 16 august 2012, Decizia nr. 605 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 27 noiembrie 2015, şi Decizia nr. 854 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 28 mai 2019.

    V. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
    10. Prin Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Mirela Cernea şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, „într-un domeniu atât de complex şi de delicat ca cel al strategiei naţionale în domeniul energetic, statul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a-şi desfăşura politicile sale de interes general“. Prin decizia pronunţată în această cauză, instanţa europeană a reţinut că unul dintre principalele argumente prezentate de reclamanţi în sprijinul tezei conform căreia restricţiile aduse exercitării dreptului lor de proprietate ar fi disproporţionate se bazează pe faptul că nu au primit nicio despăgubire care să compenseze drepturile de uz şi de servitute concesionate titularei autorizaţiei de exploatare a capacităţii energetice amplasate pe terenul lor. Caracterul proporţional al unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor poate să depindă de existenţa unor garanţii de procedură, care să asigure că punerea în aplicare a sistemului şi impactul său asupra proprietarului nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile; or, legile naţionale adoptate succesiv în domeniul energetic conţin, într-adevăr, asemenea garanţii. În ceea ce priveşte accesul titularilor de licenţe la terenul persoanelor pe care au fost înfiinţate capacităţi energetice, în vederea efectuării unor operaţiuni de revizie, de întreţinere şi de reparaţie, exercitarea dreptului de uz şi de servitute a fost condiţionată de respectarea principiilor echităţii şi minimei afectări a dreptului de proprietate. În plus, aceste legi definesc în mod clar drepturile şi obligaţiile care le revin titularilor de licenţe de funcţionare a capacităţilor energetice şi, respectiv, proprietarilor terenurilor pe care se află aceste capacităţi.
    11. Într-o speţă referitoare la reglementarea folosirii bunurilor, în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsurile care au ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare nu se traduc într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci duc la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private.
    12. De asemenea, în Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, Curtea a arătat că, întrucât autorităţile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia puteau să îşi folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situaţia cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanţa sa, el nu a dispărut.
    13. În Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei utilităţi publice, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinând chiar şi unei categorii mai restrânse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie însă să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care este necesar să fie accesibilă, publică şi previzibilă şi să cuprindă o procedură clară de aplicare.

    VI. Opinia titularului sesizării
    14. Făcând o analiză a situaţiilor de fapt şi a problemelor de drept care au condus la soluţiile divergente, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova a arătat că, încă din momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 76/1950 pentru producerea, transportul, distribuţia şi vânzarea energiei electrice, cu modificările ulterioare (Decretul nr. 76/1950), beneficiarii autorizaţiilor de construire şi exploatare de uzine şi reţele electrice au dobândit drepturile legale de a cere exproprierea bunurilor imobile proprietate particulară şi de a instala şi întreţine stâlpi susţinători ai reţelelor electrice, cabluri subterane, conductori aerieni, posturi de transformare sau de conexiune şi altele asemenea.
    15. Situaţiile de fapt au în vedere terenuri pe care se află capacităţi energetice construite mai cu seamă în perioada anterioară anului 1989. În această perioadă, proprietatea asupra terenurilor era în majoritate proprietate de stat şi proprietate cooperatistă. Capacităţile energetice au fost ridicate pe terenurile care la vremea respectivă erau proprietate socialistă, respectiv de stat sau cooperatistă.
    16. Ulterior anului 1989, proprietatea a suferit schimbări de regim juridic, prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.
    17. Odată cu aceste schimbări, foştii proprietari au intrat în posesia terenurilor, dar pe unele dintre acestea se regăseau, în anumite cazuri, şi capacităţi energetice.
    18. Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), în clasificarea dată terenurilor [art. 2 lit. e)], a definit terenurile folosite pentru construcţiile şi instalaţiile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale ca fiind terenuri cu destinaţii speciale. Aceeaşi lege, în art. 5 alin. (1), a stabilit că aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, pieţe, căi de comunicaţii, reţele stradale şi parcuri publice, porturi şi aeroporturi, terenurile cu destinaţie forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, ţărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.
    19. Decretul nr. 76/1950 a fost abrogat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrică şi termică, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998), care a reglementat autorizarea şi concesionarea capacităţilor energetice, inclusiv drepturile şi obligaţiile participanţilor la raporturile juridice ce iau naştere în baza legii.
    20. Astfel, art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 a stabilit că realizarea de noi capacităţi energetice de producere, de transport, de distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, reabilitarea şi retehnologizarea celor existente, precum şi punerea în funcţiune a acestora sunt supuse autorizării în condiţiile ordonanţei de urgenţă, precum şi ale legilor referitoare la regimul autorizaţiilor de construire şi la calitatea în construcţii. Erau, de asemenea, supuse autorizării, în condiţiile ordonanţei de urgenţă, exploatarea comercială a capacităţilor de producere, de transport şi a celor de distribuţie a energiei electrice şi termice, precum şi orice activităţi de intermediere profesională a furnizării de energie electrică şi termică.
    21. Autorizaţia de funcţionare şi cea de utilizare au dat naştere unor drepturi asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate privată a altor persoane fizice sau juridice, precum şi unor obligaţii, enumerate în art. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998, cum ar fi drepturile de uz şi servitute, dar şi obligaţia de despăgubire a proprietarilor terenurilor şi titularilor activităţilor afectate de drepturi pentru prejudiciile cauzate acestora prin exercitarea drepturilor respective.
    22. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 a reglementat şi procedurile şi cadrul contractual în care titularul autorizaţiei de funcţionare este obligat să stabilească cu proprietarul condiţiile de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor respective.
    23. Prin art. 59 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 s-a stabilit că, dacă terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este proprietate privată a unui terţ, titularul autorizaţiei trebuie să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică şi să obţină concesiunea lui pe durata existenţei capacităţii energetice.
    24. Legea nr. 380/2003 a respins Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998, iar prin Legea nr. 318/2003 au fost reglementate, într-o manieră asemănătoare, drepturile şi obligaţiile titularilor de autorizaţii de înfiinţare şi de licenţă asupra proprietăţii terţilor.
    25. S-a prevăzut, din nou, posibilitatea că, dacă terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este proprietate privată a unui terţ, solicitantul autorizaţiei de înfiinţare poate fie să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului, dacă se invocă o cauză de utilitate publică, şi să obţină concesiunea acestuia, în condiţiile legii, pe durata existenţei capacităţii energetice, fie să îl cumpere (art. 20).
    26. În ceea ce priveşte reţelele electrice, legiuitorul a prevăzut, la art. 32 alin. (2) din Legea nr. 318/2003, în mod expres, că reţeaua electrică de transport al energiei electrice este proprietatea publică a statului, inclusiv terenurile pe care aceasta este amplasată. Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.
    27. În consecinţă, atât în ceea ce priveşte reţelele electrice de transport, cât şi în ceea ce priveşte reţelele electrice de distribuţie, existente la intrarea în vigoare a legii, legiuitorul a stabilit că terenurile pe care se situează aceste reţele au făcut parte şi continuă să facă parte din proprietatea publică a statului.
    28. Atât Legea nr. 13/2007, cât şi Legea nr. 123/2012 au reglementat, succesiv, prin dispoziţiile care fac obiectul prezentei sesizări, regimul autorizărilor necesare realizării de noi capacităţi energetice, precum şi retehnologizarea celor existente, drepturile şi obligaţiile care decurg din autorizaţia de înfiinţare şi din licenţe, drepturile şi obligaţiile titularilor de autorizaţii de înfiinţare şi de licenţă asupra proprietăţii terţilor.
    29. În ceea ce priveşte reţelele electrice au fost menţinute prevederile legale din legislaţia anterioară, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012.
    30. În aceste condiţii, în cauzele ce au justificat promovarea recursului în interesul legii, deţinătorii de reţele electrice invocă prevederile legale ca titlu ce le conferă dreptul de proprietate asupra terenurilor respective, în timp ce persoanele private invocă titlurile de proprietate în baza cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra aceloraşi terenuri.
    31. Aşa cum se observă din dispoziţiile legale mai sus menţionate, legiuitorul a reglementat, pe de o parte, proceduri, condiţii, drepturi şi obligaţii care vizează capacităţi energetice realizate şi retehnologizate sub imperiul fiecăreia din legile enumerate, iar, pe de altă parte, regimul juridic al terenurilor pe care se situează reţelele electrice de transport şi de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legilor respective.
    32. În acest sens, titularul sesizării a reţinut şi interpretările date de către Curtea Constituţională, prin care se face distincţia între cele două categorii de titulari ai dreptului de proprietate privată, şi anume cei pe ale căror terenuri existau deja capacităţi energetice, respectiv cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze capacităţi energetice după intrarea în vigoare a legilor speciale, şi care se diferenţiază prin momentul obiectiv al realizării acelor capacităţi energetice, în raport cu data intrării în vigoare a legii ce reglementează dreptul la indemnizaţii şi la despăgubiri.
    33. Astfel, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile Legii nr. 13/2007 au în vedere capacităţile energetice realizabile după intrarea ei în vigoare şi nu se referă la cele deja realizate la momentul intrării sale în vigoare într-un alt cadru legislativ, astfel că titularilor dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de capacităţile energetice li se aplică un tratament diferenţiat.
    34. În ceea ce priveşte terenurile afectate de reţele electrice existente anterior intrării în vigoare a legilor speciale, Curtea Constituţională a constatat că aceste dispoziţii legale nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenurilor pe care se află reţele electrice de distribuţie, ci prevăd că acestea sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, instituind astfel un fine de neprimire a cererilor de retrocedare şi că aceste terenuri sunt, conform legii, inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, atât timp cât aparţin domeniului public al statului.
    35. Aceste interpretări date de către Curtea Constituţională sunt în acord cu interpretările date de către acele instanţe de judecată care au stabilit că, în ceea ce priveşte capacităţile energetice construite anterior intrării în vigoare a legilor speciale, li se aplică regulile existente în dreptul comun privind răspunderea civilă delictuală cu privire la acordarea despăgubirilor sau de acele instanţe care au stabilit că, în ceea ce priveşte terenurile afectate de reţelele electrice, construite anterior intrării în vigoare a legilor respective, se aplică dispoziţiile Legii nr. 13/2007 - art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4), respectiv Legea nr. 123/2012 -art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4).
    36. Pe de altă parte, în interpretarea altor instanţe de judecată, dispoziţiile celor două legi speciale se aplică şi în situaţia capacităţilor energetice construite anterior intrării în vigoare a acestor legi.
    37. În consecinţă, se constată că la nivelul instanţelor de judecată, inclusiv la nivelul Curţii de Apel Craiova, există practică neunitară în ceea ce priveşte aspectele mai sus arătate.
    38. Dispoziţiile legale menţionate conţin reglementări ce se cer a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea unei aplicări neunitare a legii.
    39. Astfel, o primă chestiune vizează aplicarea dispoziţiilor respective unor situaţii juridice care au luat naştere anterior intrării în vigoare a acestor dispoziţii.
    40. Aceste dispoziţii instituie drepturi şi obligaţii ce decurg dintr-un raport juridic preexistent apariţiei legii, între titularul capacităţii energetice şi titularul unui titlu de proprietate asupra terenului.
    41. Modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii a condus la practica judiciară neunitară, în sensul că unele instanţe au soluţionat acţiunile în acordarea de despăgubiri prin aplicarea dispoziţiilor legale respective, iar alte instanţe au considerat că nu sunt aplicabile aceste dispoziţii legale, ci dispoziţiile de drept comun în vigoare la momentul punerii în funcţiune a capacităţilor energetice, respectiv dispoziţiile din Codul civil privitoare la răspunderea civilă delictuală.
    42. În această situaţie se ridică problema dacă cererea de acordare a despăgubirii formulată de către titularul unui titlu de proprietate asupra terenului împotriva titularului capacităţii energetice situate pe terenul respectiv, capacitate construită anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor legale menţionate, se judecă potrivit acestor dispoziţii legale sau potrivit dispoziţiilor în vigoare la momentul ridicării capacităţii respective.
    43. Tot din această perspectivă se pune şi problema modului de interpretare a dispoziţiilor art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, în condiţiile în care proprietarul reţelei energetice invocă dreptul de proprietate ca având natură legală, în timp ce proprietarul terenului invocă propriul titlu.
    44. Unele instanţe au acordat despăgubiri proprietarilor de terenuri, în timp ce alte instanţe au considerat că titularii de capacităţi energetice au un drept de proprietate care îşi are izvorul în lege şi nu pot fi obligaţi la plata de despăgubiri.
    45. Prin urmare, se ridică problema dacă, potrivit dispoziţiilor legale respective, persoanele care au titlu de proprietate asupra terenurilor afectate de reţelele electrice construite anterior intrării în vigoare a legilor respective pot să obţină despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.

    VII. Opinia procurorului general
    46. Prin punctul de vedere formulat în scris, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că prima şi cea de-a doua orientare jurisprudenţială sunt în litera şi spiritul legii, arătând următoarele:
    47. Un prim aspect aflat în divergenţă priveşte regimul juridic, din perspectiva dreptului de proprietate publică a statului ori a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care, anterior anului 1990, în perioada regimului comunist, au fost amplasaţi stâlpi electrici de înaltă tensiune şi alte capacităţi energetice (reţele de transport şi distribuţie, posturi de transformare), părţi componente ale reţelei energetice naţionale.
    48. Referitor la această chestiune, procurorul general a apreciat că prima opinie este în litera şi spiritul legii.
    49. Existând, încă de la adoptarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, o continuitate de soluţie legislativă în ceea ce priveşte declararea, prin lege, a acestor terenuri ca aparţinând domeniului public al statului, numai metoda de identificare a acestor bunuri fiind diferită din perspectiva tehnicii normative alese de legiuitor, s-a apreciat că, pe cale de interpretare, nu poate fi restrânsă sfera de aplicare a dispoziţiilor evocate, conţinute în legile adoptate succesiv în privinţa energiei electrice, astfel încât să se considere că acestea nu sunt aplicabile acelor situaţii juridice în care, anterior intrării în vigoare a acestor legi, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea unor particulari pe aceste amplasamente.
    50. Terenurile intrate în proprietatea statului prin expropriere ori preluate cu alt titlu de către stat ori chiar fără titlu, pe care s-au efectuat lucrări de investiţii, inclusiv investiţiile energetice aflate în discuţie, au format obiect al măsurilor reparatorii adoptate după anul 1991. Elementul comun al acestor măsuri a fost dat de următoarele repere de principiu: extinderea treptată a principiului restitutio in integrum cu corectivul dat de menţinerea unui anumit status quo derivat din existenţa pe terenurile preluate a unor investiţii de uz sau interes public, caz în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
    51. Sub aspectele supuse prezentei analize, se observă o abordare legislativă consecventă menţinerii în proprietatea publică a statului a terenurilor afectate de capacităţile energetice edificate în perioada regimului comunist, chiar dacă aceste terenuri au fost preluate abuziv, neidentificându-se în legile succesive de restituire a proprietăţilor vreo dispoziţie contrară celor din actele normative adoptate în paralel cu acestea şi care au normat în privinţa energiei electrice, astfel încât să se considere că, prin reconstituirea dreptului de proprietate şi asupra acestor terenuri, ar fi operat introducerea lor în circuitul civil.
    52. În aceste situaţii, justul echilibru ce trebuie păstrat între protecţia drepturilor foştilor proprietari ai terenurilor respective şi cerinţele interesului general a fost menţinut prin măsurile legislative adoptate, de vreme ce reconstituirea dreptului de proprietate pe fostele amplasamente se putea face nestingherit, dacă acestea erau libere, în sensul de nu fi afectate de investiţii de utilitate publică (precum capacităţile energetice aflate în discuţie), existând şi posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe alte amplasamente ori aceea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
    53. Cu toate acestea, realităţile obiective din cauzele analizate relevă situaţii în care reclamanţii, invocând un titlu de proprietate dobândit de ei înşişi ori de autorii lor asupra terenurilor pe care au fost amplasate capacităţi energetice, prin reconstituirea dreptului de proprietate prin acte administrative sau în baza unor hotărâri judecătoreşti, solicită obligarea titularilor autorizaţiilor de funcţionare şi/sau a titularilor licenţelor de distribuţie fie la plata despăgubirilor pentru terenurile afectate de aceste lucrări de investiţii, fie la plata contravalorii lipsei de folosinţă ori la schimbarea amplasamentului acestor capacităţi energetice care le stânjenesc exercitarea plenară a dreptului de proprietate invocat.
    54. Chiar şi în situaţia în care s-ar considera că reclamanţii au dobândit în mod valabil dreptul de proprietate privată asupra unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului, cererile având ca obiect plata contravalorii acestor terenuri nu ar putea primi o soluţionare favorabilă.
    55. Aceste despăgubiri ar putea fi acordate doar dacă, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 şi a legilor care i-au succedat, statul român ar fi procedat la o nouă expropriere a acestor terenuri.
    56. În plus, a recunoaşte dreptul la despăgubiri pentru terenurile ocupate de capacităţile energetice amplasate cu mult timp înainte de reconstituirea dreptului de proprietate ar echivala cu schimbarea, pe cale pretoriană, a paradigmei mecanismului reparator conceput prin actele normative care s-au succedat în materia restituirii proprietăţilor în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, care nu mai pot fi restituire în natură, întrucât sunt afectate de investiţii de interes public.
    57. Reglementările instituite după anul 1990 exclud posibilitatea ca terenurile pe care sunt amplasate capacităţi energetice ce fac parte din sistemul naţional de transport şi distribuţie a energiei electrice să se afle în proprietate privată, alta decât cea a titularilor autorizaţiilor de înfiinţare şi titularilor licenţelor de distribuţie.
    58. Pentru aceştia din urmă, posibilitatea de a dobândi în proprietate astfel de terenuri a fost recunoscută începând cu Legea nr. 13/2007 şi doar atunci când acest drept a fost/va fi dobândit prin cumpărare de la terţi.
    59. În toate celelalte cazuri, terenurile respective se află în proprietatea publică (situaţia capacităţilor energetice existente) ori intră în proprietatea publică, prin expropriere (situaţia capacităţilor energetice nou-înfiinţate) şi vor fi concesionate titularilor autorizaţiilor de înfiinţare şi titularilor licenţelor de distribuţie.
    60. Al doilea aspect aflat în divergenţă priveşte posibilitatea recunoaşterii dreptului la indemnizaţii şi despăgubiri în favoarea proprietarilor terenurilor din vecinătatea capacităţilor energetice, afectate de drepturile de uz şi servitute, atunci când aceste capacităţi sunt preexistente intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007 şi Legii nr. 123/2012, fie prin încheierea unei convenţii-cadru, fie prin hotărâre judecătorească şi temeiul juridic al indemnizării şi, respectiv, despăgubirii proprietarului.
    61. Cu privire la această chestiune, procurorul general a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii.
    62. S-a arătat că, în sistemul Legii nr. 13/2007, al Legii nr. 123/2012 şi al Hotărârii Guvernului nr. 135/2011 pentru aprobarea regulilor procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, a convenţiei-cadru, precum şi a regulilor procedurale pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora (Hotărârea Guvernului nr. 135/2011), indemnizarea proprietarilor nu este corelativă unei limitări virtuale a dreptului de proprietate, ceea ce ar fi justificat indemnizarea pe toată durata existenţei capacităţii energetice, ci este circumstanţială exclusiv modalităţilor concrete de exercitate a drepturilor de uz şi servitute, fiind limitată factual şi temporal, doar cu privire la anumite lucrări, ce dau expresie modalităţilor concrete de exercitare a acestor drepturi, la suprafeţele de teren strict afectate de executarea acestor lucrări şi pe durata de timp necesară efectuării lor.
    63. Din această perspectivă se poate afirma că Legea nr. 13/2007 şi Legea nr. 123/2012 nu se abat substanţial de la reglementarea anterioară, conţinută în Legea nr. 318/2003, astfel încât, şi în concepţia noilor reglementări, drepturile de uz şi servitute sunt, în principiu, gratuite chiar şi atunci când ele grevează dreptul de proprietate asupra terenurilor unor particulari, de vreme ce indemnizarea proprietarilor este recunoscută în condiţii restrictive, care se circumscriu exercitării acestor drepturi.
    64. Tratamentul juridic diferenţiat al proprietarilor terenurilor afectate de capacităţi energetice amplasate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, respectiv a Legii nr. 123/2012 (care a menţinut soluţia normativă) şi proprietarii pe ale căror terenuri aceste capacităţi energetice au fost amplasate după intrarea în vigoare a acestei legi, din perspectiva dreptului acestora din urmă, de a beneficia de indemnizaţii şi despăgubiri în condiţiile încheierii unor convenţii-cadru cu titularii autorizaţiilor şi licenţelor a fost analizat de Curtea Constituţională care a stabilit conformitatea cu art. 16 din Legea fundamentală, prin raportare la momentul obiectiv al realizării capacităţilor energetice; situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a principiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, de vreme ce reglementări succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferenţe să aibă semnificaţia unei discriminări.
    65. Prin instituirea unor astfel de limite legale ale dreptului de proprietate, în scopul satisfacerii unor nevoi de interes general, cum sunt transportul şi distribuţia energiei electrice, proprietarul terenului nu este lipsit de dreptul său; bunul rămâne în continuare în proprietatea privată, însă este grevat de o sarcină care, chiar dacă în anumite situaţii îl poate lipsi pe proprietar de o parte din veniturile imobiliare, nu afectează substanţa dreptului însuşi şi nu produce efectul lipsirii de proprietate, ca în cazul exproprierii.
    66. Prin urmare, ar trebui realizată o distincţie conceptuală între indemnizarea proprietarului pentru existenţa limitării legale, caz în care vorbim de gratuitatea sarcinii impuse proprietăţii şi despăgubirea acestuia pentru prejudicii cauzate prin exercitarea efectivă a servituţilor administrative care dau expresie limitelor legale ale dreptului de proprietate.
    67. Concluzionând sub aspectul indemnizării proprietarului pentru limitările legale aduse atributului folosinţei, s-a observat că, în cazul capacităţilor energetice preexistente, Legea nr. 13/2007 şi Legea nr. 123/2012 nu au abandonat sistemul gratuităţii acestor sarcini impuse proprietăţii, instituit prin Legea nr. 318/2003.
    68. În cazul capacităţilor energetice noi, indemnizarea proprietarilor terenurilor afectate de limitările instituite funcţionează doar pentru exercitarea efectivă a drepturilor de uz şi servitute legale prin lucrările anume prevăzute de lege şi pe durata de timp necesară efectuării acestora, nu pentru simpla grevare a fondului cu aceste sarcini.
    69. Din această perspectivă, nu există nicio diferenţă de tratament juridic între proprietarii terenurilor afectate de capacităţi energetice realizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, respectiv a Legii nr. 123/2012 şi cei pe ale căror terenuri astfel de capacităţi energetice au fost amplasate după intrarea în vigoare a acestor legi.
    70. De aceea, nu sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă determinată de existenţa capacităţilor energetice, întrucât o atare soluţie se traduce în indemnizarea titularului dreptului de proprietate pe toată durata existenţei limitării legale, ceea ce nu corespunde caracterului gratuit al sarcinii şi echivalează cu închirierea terenului afectat de drepturile de uz şi servitute pe durata existenţei acestor drepturi.
    71. Pe de altă parte, art. 16 alin. (8), (9), art. 19 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 şi, respectiv, art. 12 alin. (9), (10) şi art. 14 alin. (5) din Legea nr. 123/2012 stabilesc obligaţia titularilor de licenţă de a plăti despăgubiri, în condiţiile legii, dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii sau avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice şi stabilesc criteriile de calcul al despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate proprietarilor terenurilor şi activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor de uz şi servitute legală, respectiv: suprafaţa de teren afectată cu ocazia lucrărilor; tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări; activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor.
    72. Prin urmare, dreptul naţional recunoaşte, pe temeiul răspunderii civile delictuale, posibilitatea despăgubirii proprietarilor terenurilor afectate prin exercitarea drepturilor de uz şi servitute legale şi stabilirea despăgubirilor, în primul rând, prin acord între proprietarul afectat şi titularul autorizaţiei sau licenţei şi, în subsidiar, în caz de divergenţă, prin justiţie.
    73. Spre deosebire de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 şi art. 12 alin. (5) din Legea nr. 123/2012, analizate în privinţa indemnizării proprietarilor afectaţi prin exercitarea drepturilor de uz şi servitute determinate de capacităţile energetice care vor fi realizate după intrarea lor în vigoare, prevederile care consacră dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile aduse prin exercitarea acestor drepturi nu mai conţin o atare circumstanţiere temporală.
    74. Aşadar, dreptul la despăgubiri este recunoscut în privinţa tuturor proprietarilor terenurilor afectate prin exercitarea drepturilor de uz şi servitute, indiferent de data edificării capacităţilor energetice.
    75. Ministerul Public a apreciat că, în toate aceste situaţii, este vorba de o răspundere civilă delictuală bazată pe ideea de risc şi garanţie în activitate, care apropie răspunderea titularilor de autorizaţii şi licenţe de răspunderea obiectivă, de vreme ce despăgubirea proprietarului este recunoscută pentru afectarea solului, a plantaţiilor, culturilor şi a altor amenajări, precum şi pentru restrângerea unor activităţi proprii utilizării normale a imobilului (lipsa de folosinţă), prin lucrări care dau expresie exercitării drepturilor de uz şi servitute legale.
    76. Recunoaşterea dreptului proprietarului afectat la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate cu prilejul exercitării drepturilor de uz şi servitute instituite prin Legea nr. 13/2007 şi Legea nr. 123/2012 asigură compatibilitatea limitărilor legale pe care le implică exercitarea acestor drepturi cu principiul respectării dreptului de proprietate constituind, în acelaşi timp, o garanţie a acestui din urmă principiu.
    77. Pe de altă parte, exercitarea drepturilor stabilite de lege în favoarea titularilor de autorizaţii de funcţionare şi licenţe de distribuţie trebuie să se realizeze cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a minimei afectări a acestuia.
    78. Toate aceste elemente se circumscriu necesităţii respectării principiului proporţionalităţii în aplicarea unei reglementări privind folosinţa bunurilor. Astfel, prin exercitarea drepturilor de uz şi servitute, dreptul de proprietate nu trebuie afectat în substanţa sa, iar titularul fondului nu trebuie să suporte o sarcină excesivă sau disproporţionată.

    VIII. Raportul asupra recursului în interesul legii
    79. Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3),art. 20 alin. (3),art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv a dispoziţiilor art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3),art. 15 alin. (3),art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă numai în măsura în care capacităţile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007; pentru capacităţile energetice realizate anterior, exercitarea de către titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de către titularii licenţelor a drepturilor de uz şi de servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispoziţiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcţiune.
    Titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor, în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute, indiferent de momentul realizării capacităţii energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007).
    Dispoziţiile art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv cele ale art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 se opun ca titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de reţelele electrice de transport ori de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii să obţină indemnizare pentru lipsa de folosinţă de la titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se situează respectivele capacităţi energetice, întemeiată pe această cauză.


    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    80. Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere al Ministerului Public, precum şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, constată următoarele:
    IX.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii
    81. Analiza regularităţii învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul procedură civilă, relevă că titularul sesizării este legitimat procesual activ să declanşeze prezentul mecanism de unificare.
    82. Este îndeplinită şi condiţia privind respectarea cerinţelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, întrucât memoriului de recurs în interesul legii i-au fost ataşate hotărâri judecătoreşti definitive, din care rezultă că jurisprudenţa are un caracter neunitar.
    83. În acest context se notează însă faptul că hotărârile care au fost ataşate abordează o problematică vastă şi complexă, iar pentru tratarea coerentă şi într-o ordine logică a acestor chestiuni urmează ca întrebările titularului sesizării să fie mai bine explicate, pentru a răspunde eficient aspectelor tranşate divergent în jurisprudenţă. Aceste aspecte se vor regăsi în analiza asupra fondului recursului în interesul legii, prezentată în continuare.

    IX.2. Analiza problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii
    84. Situaţia de fapt pe care se grefează cvasimajoritatea proceselor în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti ataşate memoriului de recurs în interesul legii presupune existenţa unor capacităţi energetice, construite în perioada anterioară anului 1989, pe terenuri care se aflau atunci în proprietate de stat sau cooperatistă.
    85. Evoluţia legislativă în domeniu este următoarea:
    a) Decretul nr. 76/1950, abrogând dispoziţiile contrare din Legea asupra energiei din 7 iulie 1930, cu modificările ulterioare, şi din Legea pentru organizarea exploatărilor comunale din 7 mai 1938, cu modificările ulterioare, a stabilit, în art. 1, că dreptul de a produce, transporta, distribui şi vinde energie electrică aparţine statului şi a conferit, în art. 23, beneficiarilor autorizaţiilor de construire şi de exploatare a uzinelor şi reţelelor electrice dreptul de a cere exproprierea bunurilor imobile proprietate particulară şi de a instala şi întreţine stâlpi susţinători ai reţelelor electrice, cabluri subterane, conductori aerieni, posturi de transformare sau de conexiune şi altele asemenea; a mai acordat dreptul de a aşeza şi întreţine suporţi şi ancoraje pentru reţele, pe clădiri, dreptul de a utiliza străzile şi drumurile publice, precum şi proprietăţile particulare în scopul accesului la construcţia proiectată şi pentru întreţinerea şi exploatarea instalaţiilor, dreptul de a tăia arborii care ar putea provoca întreruperi, de a interzice proprietarilor imobilelor învecinate de a construi, instala sau depozita orice obiecte care ar putea prejudicia buna funcţionare a instalaţiilor electrice şi dreptul de a interzice construirea de noi clădiri şi de orice fel de „construcţiuni“ sub liniile de transport principale: 220, 110, 35 şi 25 kW;
    b) Decretul nr. 76/1950 a fost abrogat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998, act normativ care a reglementat autorizarea şi concesionarea capacităţilor energetice, inclusiv drepturile şi obligaţiile participanţilor la raporturile juridice ce iau naştere în baza legii.
    Astfel, art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 a stabilit că realizarea de noi capacităţi energetice de producere, de transport, de distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, reabilitarea şi retehnologizarea celor existente, precum şi punerea în funcţiune a acestora sunt supuse autorizării; unei cerinţe similare erau supuse exploatarea comercială a capacităţilor de producere, de transport şi a celor de distribuţie a energiei electrice şi termice, precum şi orice activităţi de intermediere profesională a furnizării de energie electrică şi termică.
    Autorizaţia de funcţionare şi cea de utilizare au dat naştere la o serie de drepturi asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate privată a altor persoane fizice sau juridice, enumerate în art. 53 şi 54: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităţii energetice, dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii, pentru reviziile, reparaţiile şi intervenţiile necesare, servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de reţele de conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru accesul la locul de amplasare a acestora, dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane sau bunuri şi de dreptul de acces la utilităţile publice.
    În mod corelativ, aceleaşi prevederi instituiau şi obligaţia de indemnizare a proprietarilor terenurilor ori a titularilor activităţilor afectate şi cea de despăgubire pentru prejudiciile cauzate.

    c) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 a fost abrogată prin Legea nr. 318/2003 şi respinsă prin Legea nr. 380/2003.
    Noul act normativ, Legea nr. 318/2003, recunoscând drepturile titularilor de autorizaţii de înfiinţare şi de licenţă asupra proprietăţii terţilor într-o manieră similară reglementării anterioare, a stabilit însă, în art. 16 alin. (4) teza întâi, că drepturile de uz şi de servitute se exercită cu titlu gratuit; teza a doua a aceluiaşi alineat a instituit obligaţia titularilor de licenţă de a plăti despăgubiri, în măsura în care, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice.

    d) Atât Legea nr. 13/2007, cât şi Legea nr. 123/2012, stabilind că lucrările de realizare şi retehnologizare a capacităţilor energetice pentru care se acordă autorizaţii, precum şi activităţile şi serviciile pentru care se acordă licenţe sunt de interes public, au reglementat succesiv, prin dispoziţiile care fac obiectul prezentei sesizări, drepturile şi obligaţiile de care beneficiază, respectiv care revin titularilor autorizaţiilor de înfiinţare şi de licenţe.
    Astfel, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 13/2007 prevede că asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţii energetice, titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi titularii licenţelor beneficiază, în condiţiile legii, pe durata lucrărilor de realizare şi retehnologizare, respectiv de funcţionare a capacităţii energetice, de următoarele drepturi: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacităţii energetice, dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii, pentru reviziile, reparaţiile şi intervenţiile necesare, servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de reţele electrice sau alte echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru acces la locul de amplasare a acestora, dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane sau bunuri şi de dreptul de acces la utilităţile publice.
    Într-o formulare similară, drepturile de uz şi de servitute sunt recunoscute şi prin art. 12 alin. (2) din Legea nr. 123/2012.
    Drepturile în discuţie au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită pe toată durata existenţei capacităţii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie, după cum rezultă din art. 16 alin. (3) dinLegea nr. 13/2007, respectiv din art. 12 alin. (3) din Legea nr. 123/2012.
    Aceste acte normative reglementează însă diferit regimul juridic al drepturilor conferite titularilor autorizaţiilor de înfiinţare şi titularilor de licenţe, distingând în funcţie de momentul obiectiv al construirii reţelelor.
    Ambele legi în discuţie precizează [în art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007, respectiv în art. 12 alin. (5) din Legea nr. 123/2012] că „Exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenţie-cadru, precum şi pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor, a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenţia-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort“.

    e) La 28 iunie 2019 a intrat în vigoare Legea nr. 120/2019 privind unele măsuri necesare pentru realizarea lucrărilor şi implementarea proiectelor de importanţă naţională privind reţeaua electrică de transport (Legea nr. 120/2019).
    Cu toate că dispoziţiile acestei legi nu formează obiect al recursului în interesul legii de faţă, este util de precizat că prevederile art. 5 alin. (2) din noua reglementare cuprind o derogare de la textul art. 12 alin. (5) din Legea nr. 123/2012, stabilind că în cazul reţelei electrice de transport care face obiectul proiectelor de importanţă naţională sau de interes comun, realizate după intrarea în vigoare a acestei legi, iniţiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii reţelei electrice de transport exercită dreptul de uz şi servitute începând cu data finalizării lucrărilor de construire, cu titlu gratuit şi pentru proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, în virtutea prezentei legi, pe toată durata de viaţă a capacităţii energetice. În ceea ce priveşte drepturile de uz şi de servitute asupra imobilelor proprietate privată, noua lege menţine caracterul oneros al exercitării acestora, în art. 8.


    86. Hotărârile judecătoreşti definitive anexate memoriului de recurs în interesul legii au soluţionat litigii între titularii drepturilor de proprietate privată şi titularii de autorizaţii ori de licenţe, prin care cei dintâi au solicitat obligarea celor din urmă la plata de „despăgubiri“, raportate la contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului.
    87. Sub un prim aspect, autorul demersului unificator al jurisprudenţei a arătat că instanţele naţionale au abordat diferit susţinerile părţilor din dosarele care le-au fost deduse judecăţii, vizând posibilitatea proprietarilor terenurilor afectate de edificarea de capacităţi energetice, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, de a pretinde contravaloarea lipsei de folosinţă.
    88. Este util de subliniat în acest context că, spre deosebire de terminologia utilizată în mod curent în acţiunile în justiţie, în care expresia „despăgubiri pentru lipsa de folosinţă“ este frecvent întâlnită, legile în discuţie fac distincţie între indemnizaţie şi despăgubire.
    89. Astfel, în sensul legilor supuse interpretării în prezentul recurs în interesul legii, prin noţiunea de indemnizaţie se înţelege o sumă plătită pentru exercitarea dreptului de uz şi de servitute, iar prin noţiunea de despăgubire - o sumă cuvenită pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat, fiind indicate chiar şi criteriile de evaluare a despăgubirilor în art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007 şi în art. 12 alin. (10) din Legea nr. 123/2012, respectiv suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor, tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări, activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor.
    90. Evoluţia reglementărilor cu caracter special, prezentată mai sus, relevă că, în afara perioadei în care şi-a produs efectele Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 (ale cărei dispoziţii nu formează însă obiect al recursului în interesul legii), de la data intrării în vigoare a Legii nr. 318/2003 şi până la adoptarea Legii nr. 13/2007, legiuitorul a decis ca drepturile de uz şi servitute să fie exercitate cu titlu gratuit. În acest sens se cuvin reiterate dispoziţiile cuprinse în art. 16 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 318/2003, potrivit cărora „Exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora“.
    91. Odată cu apariţia Legii nr. 13/2007, această chestiune a primit o nouă abordare, fiind instituită natura oneroasă a exercitării drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, dar aceasta numai în măsura în care respectivele capacităţi ar fi realizate după intrarea în vigoare a legii; aşadar, în aceste limite, caracterul gratuit al exercitării drepturilor de uz şi servitute a dispărut.
    92. Din prevederile art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 13/2007, respectiv ale art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 123/2012 rezultă că, dacă proprietarul terenului nu este statul sau unitatea administrativ-teritorială, caz în care exercitarea drepturilor de uz şi de servitute se face cu titlu gratuit, modalitatea de exercitare a acestor drepturi depinde de momentul edificării capacităţii energetice. Astfel, exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a legii se face pe baza unei convenţii-cadru, cu un conţinut anume determinat, care va cuprinde şi cuantumul indemnizaţiei. Per a contrario, dacă astfel de capacităţi au fost realizate înainte de intrarea în vigoare a legii, exercitarea drepturilor în discuţie se face fără încheierea vreunei convenţii şi fără plata vreunei indemnizaţii.
    93. În schimb, în ceea ce priveşte despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor, în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute, este de notat că de la data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 şi până în prezent toate actele normative au recunoscut un asemenea drept persoanelor prejudiciate prin pagube produse cu ocazia exercitării drepturilor de uz şi servitute, fără să îl raporteze la momentul realizării capacităţii energetice.
    94. Statuând asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a textelor în dezbatere, care au fost întemeiate pe pretinse încălcări ale prevederilor art. 16 şi 44 din Constituţia României, Curtea Constituţională le-a respins, notând că dreptul de proprietate nu este unul absolut, iar conţinutul şi limitele sale sunt stabilite de lege. A mai reţinut că instituirea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţi energetice reprezintă o astfel de limitare, justificată de faptul că în acest mod se asigură valorificarea fondului energetic - bun public de interes naţional. Instanţa de contencios constituţional a mai apreciat că exercitarea drepturilor de uz şi de servitute este determinată de un interes major de ordin general şi, ca atare, a considerat că legiuitorul este pe deplin competent să reglementeze condiţiile exercitării atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu cele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia. În ceea ce priveşte distincţia operată de lege între titularii dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri pe care existau deja capacităţi energetice şi cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze asemenea capacităţi, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că cele două categorii de persoane se diferenţiază prin momentul obiectiv al realizării acelor capacităţi energetice şi a subliniat că noile reglementări din domeniul energiei electrice (Legea nr. 13/2007 şi Legea nr. 123/2012) nu se referă la capacităţile deja realizate la data intrării în vigoare, în condiţii aparte în timp şi într-un alt cadru legislativ, astfel că a apreciat că aplicarea unui tratament diferenţiat celor două categorii de titulari ai dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de capacităţi energetice, derivată din situaţia diferită în care se află, în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Legea fundamentală, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii^1.
    ^1 În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat în Decizia nr. 878 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, Decizia nr. 324 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, Decizia nr. 676 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 16 august 2012 sau Decizia nr. 854 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 28 mai 2019.

    95. Prin urmare, o deplină respectare a egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică cât timp reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse de unele anterioare, deoarece reglementări succesive pot prezenta diferenţe determinate de condiţiile obiective în care au fost adoptate, fără ca aceasta să aibă semnificaţia unei discriminări.
    96. În cauzele care au justificat promovarea recursului în interesul legii, instanţele naţionale au avut o abordare divergentă, unele apreciind că, în ceea ce priveşte capacităţile energetice construite anterior intrării în vigoare a legilor speciale, se aplică regulile existente în dreptul comun privind răspunderea civilă delictuală, cu privire la acordarea despăgubirilor, iar altele considerând că dispoziţiile celor două legi speciale se aplică şi în situaţia capacităţilor energetice construite anterior intrării în vigoare a acestor legi, în sensul în care fie ar recunoaşte dreptul la contravaloarea lipsei de folosinţă, fie l-ar nega.
    97. Niciuna dintre aceste opinii nu este corectă în totalitate.
    98. Subliniind, din nou, distincţia pe care Legea nr. 13/2007 şi Legea nr. 123/2012 o fac între indemnizaţie şi despăgubire, în sensul expus mai sus - fiind extrem de util ca şi instanţele naţionale să o aibă în vedere -, se constată că atât timp cât domeniul energetic este reglementat prin legi speciale, persoanele interesate nu pot recurge la normele de drept comun, căci specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la norma generală).
    99. Cu alte cuvinte, cât timp legile speciale nu recunosc dreptul la indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă decât în cazul capacităţilor energetice realizate ulterior intrării lor în vigoare, părţile nu pot apela la dreptul comun pentru a încerca să obţină un atare drept pentru capacităţile construite anterior, pentru că o asemenea abordare ar goli de conţinut dispoziţiile de la acel moment ale legii, care consacrau caracterul gratuit al exercitării drepturilor de uz şi servitute, după cum a rezultat din cele prezentate mai sus.
    100. Prerogativele pe care dreptul fundamental de proprietate le conferă titularului său nu sunt absolute, ci trebuie examinate prin raportare la funcţia lor în societate. Din acest motiv, restricţiile care răspund unor obiective de interes general nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o intervenţie nemăsurată şi intolerabilă de natură a atinge însăşi substanţa dreptului. Aşa fiind, cazul analizat atrage concluzia că restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate este stabilită de lege, care instituie şi caracterul gratuit al exercitării drepturilor de uz şi de servitute în situaţia capacităţilor energetice realizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007.
    101. Pe de altă parte, niciun eventual apel la dreptul comun naţional nu ar conduce la o concluzie contrară, cu sublinierea că normele generale sunt oricum înlăturate de la aplicare de normele speciale, aşa cum s-a arătat mai sus.
    102. Distinct de aceasta, şi doar pentru explicarea afirmaţiei din paragraful anterior, se reţine că potrivit art. 621 alin. (1) din Codul civil, „Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop“, numai în situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare şi, în toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei juste despăgubiri, în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol.
    103. Indiferent dacă se consideră că aceste prevederi ale Codului civil acoperă situaţiile de fapt la care se referă hotărârile judecătoreşti divergente, care au condus la declanşarea prezentului mecanism de unificare sau domeniul lor de aplicare este mai limitat, circumscris doar ipotezelor în care capacităţile energetice deservesc „fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă“ faţă de cel în care se află proprietatea astfel limitată, se cuvine subliniat că dispoziţiile art. 621 sunt incluse în capitolul III, intitulat „Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată“ al titlului II „Proprietatea privată“ al cărţii a III-a „Despre bunuri“ a Codului civil.
    104. Art. 6 alin. (6) din Codul civil stabileşte că „Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din (...) raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi“.
    105. În măsura în care, în considerarea acestui din urmă text, care reglementează aspecte privind aplicarea în timp a legii noi, s-ar reţine incidenţa art. 621 din Codul civil, o astfel de concluzie ar fi una greşită, deoarece ea ar face abstracţie de dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 71/2011), potrivit cărora „Dispoziţiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia“. În acest context, aprecierea potrivit căreia textul art. 59 din Legea nr. 71/2011 ar fi înlăturat de la aplicare de dispoziţiile art. 6 alin. (6) din Codul civil nu poate fi acceptată, deoarece ar lipsi de sens textul legal; este cert că norma tranzitorie nu poate privi doar situaţiile juridice născute anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, ale căror efecte s-ar fi epuizat sub imperiul vechii reglementări, deoarece într-o asemenea ipoteză problema unui conflict în timp între legi ar fi una falsă.
    106. Nici din perspectivă convenţională, problematica supusă dezlegării nu a primit o altă abordare.
    107. Acceptând posibilitatea ca persoanele interesate să se considere îndreptăţite să afirme că lipsirea de deplina folosinţă a terenului fără plata unei indemnizări, chiar dacă amplasarea unor capacităţi energetice satisface o cauză de interes public, ar fi de natură să rupă justul echilibru ce trebuie să existe între cerinţele de interes general şi imperativul apărării dreptului la proprietate privată, este de notat că în Cauza Mirela Cernea şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că amplasarea unor stâlpi de electricitate pe terenul proprietate a reclamanţilor a făcut ca lotul de teren ocupat cu fundaţiile să fie considerat, prin efectul legii naţionale, drept „bun public“, iar asemenea dispoziţii nu au privat pe reclamanţi de proprietatea lor, ci au vizat punerea în aplicare la nivel naţional a unor politici de producţie şi de distribuţie a energiei electrice şi termice, intrând sub incidenţa reglementării privind „folosirea bunurilor“ în sensul celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea a mai subliniat că dispoziţiile naţionale, în temeiul cărora sunt luate măsuri de limitare a dreptului de proprietate privată, sunt conforme cu dreptul statelor „de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor“, enunţat la al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi, evaluând măsura în care scopul legitim de interes general se află într-un raport de just echilibru cu imperativul apărării dreptului la proprietate privată, instanţa europeană a notat că, într-un domeniu atât de complex şi de delicat ca cel al strategiei naţionale în domeniul energetic, statul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a-şi desfăşura politicile de interes general, iar caracterul proporţional al afectării dreptului a fost apreciat prin raportare la existenţa unor garanţii de procedură care să asigure că punerea în aplicare a sistemului şi impactul său nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile. Din această perspectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că legile naţionale conţin asemenea garanţii, condiţionând exercitarea dreptului de uz şi de servitute de respectarea principiilor echităţii şi minimei afectări a dreptului de proprietate; mai mult, a apreciat că, şi dacă legiuitorul intern optează pentru soluţia gratuităţii exercitării drepturilor de uz şi de servitute, proprietarii afectaţi nu se află în imposibilitatea absolută de a fi despăgubiţi pentru efectele prejudiciabile ale lucrărilor realizate de către titularii autorizaţiilor în exercitarea drepturilor lor de uz şi de servitute.
    108. Aşa fiind, prin decizia ce urmează a se pronunţa în recursul în interesul legii se va da o dezlegare textelor de lege în discuţie, prin care se va statua că titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă numai în măsura în care capacităţile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007; pentru capacităţile realizate anterior, exercitarea de către titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de către titularii licenţelor a drepturilor de uz şi de servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispoziţiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcţiune.
    109. În ceea ce priveşte despăgubirile, urmează a se statua că titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor, în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute, indiferent de momentul realizării capacităţii energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007), întrucât, de la data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 şi până în prezent, toate actele normative au recunoscut un asemenea drept persoanelor prejudiciate prin pagube produse cu ocazia exercitării drepturilor de uz şi servitute. Se cuvine din nou să fie subliniat că dreptul la despăgubiri este distinct de cel la indemnizare, primul dintre ele fiind legat în mod expres de producerea unei pagube, noţiune în categoria căreia nu intră şi cea derivată din lipsa de folosinţă. În acest context, se impune a reitera că prejudiciile trebuie să fie produse cu ocazia exercitării drepturilor de uz şi/sau servitute, pentru a putea da naştere dreptului la despăgubiri, simpla exercitare a dreptului de uz şi servitute nefiind aptă să producă, ea însăşi, pagube, deoarece exercitarea unui drept în limitele legii nu vatămă pe nimeni.
    110. Din aceeaşi perspectivă, titularul sesizării aduce în dezbatere şi problema modului de interpretare a dispoziţiilor art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv a art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, în condiţiile în care proprietarul reţelei energetice invocă dreptul de proprietate ca având natură legală, în timp ce proprietarul terenului invocă propriul titlu.
    111. Analiza memoriului de recurs în interesul legii relevă că instanţele naţionale au fost sesizate cu soluţionarea unor cereri prin care proprietarii de terenuri au pretins contravaloarea lipsei de folosinţă de la titularii de capacităţi energetice pentru amplasarea reţelei pe terenul afirmat a le aparţine celor dintâi; dacă unele instanţe au acordat asemenea indemnizaţii, altele au considerat că titularii de capacităţi energetice au un drept de proprietate care îşi are izvorul în lege şi nu pot fi obligaţi la plată. Prin urmare, a fost ridicată problema dacă dispoziţiile art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv ale art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 se opun ca titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţi energetice să obţină indemnizare pentru lipsa de folosinţă de la titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se situează reţelele electrice de transport ori de distribuţie, întemeiate pe această cauză.
    112. Faţă de distincţia făcută între noţiunile de indemnizare şi de despăgubire, mai sus expusă, şi subliniind că textele supuse analizei se referă la terenurile pe care sunt amplasate reţele electrice de transport şi distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii, se observă că noile legi în domeniul energiei electrice menţin, în ceea ce priveşte reţelele electrice de transport şi de distribuţie, prevederile din legislaţia anterioară, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, statuând că terenurile pe care se situează reţelele electrice de transport, respectiv de distribuţie existente la intrarea în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului pe durata de existenţă a reţelei.
    113. Aceste texte legale nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenului pe care se află reţelele electrice de transport şi de distribuţie, ci prevăd că ele sunt şi rămân în proprietatea statului, instituind un fine de neprimire a unor eventuale cereri de retrocedare, accepţiune subliniată de Curtea Constituţională, în Decizia nr. 805 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 1.256 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 3 noiembrie 2011, Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 7 martie 2012 sau în Decizia nr. 605 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 27 noiembrie 2015.
    114. Prin urmare, terenurile pe care se situează reţelele electrice de transport şi de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului şi sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
    115. Aşadar, nu există niciun conflict între drepturile de proprietate, pentru că terenurile pe care se află reţelele electrice de transport şi de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii nu au intrat niciodată în proprietatea privată, ci, dimpotrivă, erau şi au rămas în cea publică; prin urmare, în măsura în care reţeaua este amplasată, într-o exprimare generală, pe un teren proprietate privată, trebuie să se considere că suprafaţa de teren afectată reţelei (strict cea situată sub platforma pe care sunt amplasaţi stâlpi de electricitate, de exemplu) rămâne în proprietate publică, iar drepturile celor doi titulari nu se află în concurs, ci se întâlnesc la limita capacităţii energetice, fără a o putea depăşi. În niciun caz, o asemenea delimitare a proprietăţii nu are ca efect o expropriere, nici formală, nici de fapt, a titularului dreptului de proprietate privată afectat, ci duce la un control rezonabil şi lipsit de arbitrariu al folosirii bunurilor; aceasta, chiar dacă dreptul de proprietate privată (prin ipoteză, învecinat) ajunge să fie afectat; în substanţa sa, el însă nu dispare, căci titularul îl poate utiliza, vinde, dona, ceda, ipoteca ori lăsa moştenire.
    116. În aceste condiţii, nu există titluri care să poată fi opuse reciproc, iar titularul dreptului de proprietate afectat de capacităţi energetice existente la data intrării în vigoare a legii nu poate opune titlul său proprietarului terenului pe care se află respectivele reţele pentru a obţine o indemnizare pentru lipsa de folosinţă, întemeiată pe această cauză.
    117. În ceea ce priveşte reţelele noi care urmează a fi ridicate pe terenuri proprietate privată a unui terţ, ambele legi prevăd că acestea urmează a se edifica pe terenuri care fie vor fi cumpărate de la proprietar, fie vor fi expropriate, după cum indică art. 21 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, preluate în art. 17 alin. (2) din Legea nr. 123/2012.


    118. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova.
    În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 16 alin. (2),(3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3),art. 20 alin. (3),art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 12 alin. (2),(3), (5), (6), (8), (10) şi (11), art. 14 alin. (3),art. 15 alin. (3),art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
    Titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde indemnizaţii pentru lipsa de folosinţă numai în măsura în care capacităţile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007; pentru capacităţile energetice realizate anterior, exercitarea de către titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de către titularii licenţelor a drepturilor de uz şi de servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispoziţiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcţiune.
    Titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de capacităţile energetice pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi de titularii licenţelor, în exercitarea drepturilor de uz şi de servitute, indiferent de momentul realizării capacităţii energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007).
    Dispoziţiile art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv cele ale art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 se opun ca titularii dreptului de proprietate privată afectaţi de reţelele electrice de transport ori de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii să obţină indemnizare pentru lipsa de folosinţă de la titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se situează respectivele capacităţi energetice, întemeiată pe această cauză.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    CORINA-ALINA CORBU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Lorena Mitroi

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016