Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 727 din 10 iulie 2015
Monitorul Oficial 1200 din 09 Decembrie 2020 (M. Of. 1200/2020)
ORDIN nr. 2.092 din 24 noiembrie 2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.493/2017 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura aeroportuară, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară 2 - Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, obiectivul specific 2.3 - Creşterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1200 din 9 decembrie 2020
În conformitate cu prevederile regulamentului (ue) 2020/972 al comisiei din 2 iulie 2020 de modificare a regulamentului (ue) nr. 1.407/2013 în ceea ce priveşte prelungirea aplicării sale şi de modificare a regulamentului (ue) nr. 651/2014 în ceea ce priveşte prelungirea aplicării sale şi ajustările relevante,ţinând cont de prevederile deciziei ce c(2018) 8.890 din 12.12.2018 de modificare a deciziei de punere în aplicare c(2015) 4823 de aprobare a anumitor elemente din programul operaţional „infrastructură mare“ pentru sprijinul din partea fondului european de dezvoltare regională şi a fondului de coeziune în temeiul obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere şi locuri de muncă ...
Monitorul Oficial 881 din 28 Septembrie 2020 (M. Of. 881/2020)
DECIZIA nr. 591 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 881 din 28 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 473 din 04 Iunie 2020 (M. Of. 473/2020)
DECIZIA nr. 155 din 6 mai 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru suspendarea rambursării creditelor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 473 din 4 iunie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 234 bis din 23 Martie 2020 (M. Of. 234 bis/2020)
PLAN DE MANAGEMENT din 21 februarie 2020 al Parcului Naţional Piatra Craiului şi al Sitului Natura 2000 ROSCI0194 Piatra Craiului EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 234 bis din 23 martie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 296 din 21 februarie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 234 din 23 martie 2020──────────cuprins1. introducere1.1. scurtă descriere a planului de management1.2. scurtă descriere a ariei naturale protejate1.3. cadrul legal referitor la aria naturală protejată şi la elaborarea planului de management1.3.1. baza legală a planului de management1.4. procesul de elaborare a planului de management1.5. istoricul revizuirilor şi modificărilor planului de management1.6. procedura de modificare şi actualizare a planului de management1.7. procedura de implementare a planului de management2. descrierea ariei naturale protejate2.1. informaţii generale2.1.1. localizarea ariei naturale protejate2.1.2. limitele ariei naturale protejate1. limitele exterioare ale ...
Monitorul Oficial 298 bis din 09 Aprilie 2020 (M. Of. 298 bis/2020)
PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE din 17 februarie 2020 privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011 - 2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 bis din 9 aprilie 2020
──────────conţinut de ordinul 661/424/2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 298 din 9 aprilie 2020.──────────acronimeaacr - autoritatea aeronautică civilă românăafm - administraţia fondului pentru mediuanm - administraţia naţională pentru meteorologieanpm - agenţia naţională pentru protecţia mediuluiatm - managementul traficului aerian (air traffic management)cer - certificate de reducere a emisiiloreu ets - schema uniunii europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăges - gaze cu efect de serăji - implementare în comun (joint implementation)mtic - ministerul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilormmap - ministerul mediului, apelor şi păduriloroaci - organizaţia aviaţiei civile internaţionaleromatsa - administraţia ...
Monitorul Oficial 190 din 09 Martie 2020 (M. Of. 190/2020)
DECIZIA nr. 727 din 5 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (2) şi (3), art. 104, art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 190 din 9 martie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 189 din 09 Martie 2020 (M. Of. 189/2020)
DECIZIA nr. 780 din 28 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 4, 24, art. 29 alin. (4) lit. a), art. 30 şi 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 189 din 9 martie 2020
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ ...
Monitorul Oficial 88 din 06 Februarie 2020 (M. Of. 88/2020)
DECIZIA nr. 472 din 17 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 37 şi 39, ale art. 9 alin. (4), ale art. 19 alin. (1) şi (3) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, ale art. 23 alin. (1), (3) şi (5) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, precum şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi ale art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 88 din 6 februarie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 727 din 04 Septembrie 2019 (M. Of. 727/2019)
ORDIN nr. 958 din 20 iunie 2019 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Societăţii Comerciale "Electrificare CFR" - S.A., filiala Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 727 din 4 septembrie 2019
În temeiul art. 4 alin. (1) lit. b din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (3) din ...
Monitorul Oficial 673 din 13 August 2019 (M. Of. 673/2019)
ORDIN nr. 2.098 din 30 iulie 2019 pentru modificarea Procedurii privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative şi de executare pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 727/2019 EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 din 13 august 2019
În temeiul prevederilor art. 230^1 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere avizul conform al ministerului finanţelor publice comunicat prin adresa nr. 805.390 din 24.07.2019,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. icapitolul iii din procedura privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative şi de executare pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită, aprobată prin ordinul preşedintelui agenţiei naţionale de administrare ...