Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 591 din 14 iulie 2020  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind  instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri  producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 591 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 881 din 28 septembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, obiecţie formulată de Guvernul României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost trimisă la Curtea Constituţională prin poşta electronică şi înregistrată cu nr. 3.201 din 17 iunie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 738A/2020. La sesizare a fost anexată Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorul sesizării aduce atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă.
    4. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se susţine, în primul rând, încălcarea art. 1 alin. (5) şi a art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie din perspectiva modalităţii alese de legiuitor pentru instituirea unei noi scheme de ajutor de stat. Se arată că legea criticată are ca obiect instituirea unei scheme de ajutor de stat, în vederea acordării de despăgubiri producătorilor agricoli ale căror culturi sunt afectate de fenomene meteorologice nefavorabile, pentru continuarea activităţii acestora, şi că, în domeniul ajutorului de stat şi al concurenţei, Comisia Europeană este singura instituţie care decide asupra compatibilităţii măsurii cu normele incidente ale Uniunii Europene. Cadrul normativ privind acordarea ajutoarelor de stat este stabilit în art. 107-109 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumit în continuare TFUE). Astfel, potrivit art. 107 alin. (1) din TFUE, cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Conform art. 108 alin. (3) şi alin. (4) din TFUE, Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. Înainte de pronunţarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate. Prin urmare, potrivit TFUE, orice măsuri de ajutor de stat sunt supuse obligaţiei de notificare şi de obţinere a autorizării din partea Comisiei Europene, iar aceste măsuri nu pot fi puse în aplicare de către statele membre înainte de pronunţarea de către Comisie a unei decizii definitive. Or, simpla notificare a Comisiei Europene cu o schemă de ajutor de stat, aşa cum se prevede la art. 10 alin. (1) din legea criticată, nu echivalează cu încuviinţarea ei de către Comisie. Mai mult, chiar prin cuprinsul art. 10 alin. (3) din legea în discuţie se acceptă posibilitatea ca o astfel de schemă de ajutor de stat să fie incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene, situaţie în care ajutorul financiar rămâne definitiv suportat de la bugetul de stat.
    5. Astfel, se susţine că, prin contradicţia cu această normă interpusă celei de referinţă constituţională, întregul act normativ dedus controlului de constituţionalitate încalcă art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 668 din 18 mai 2011. Potrivit art. 135 din Constituţie, economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, iar statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Astfel, rezultă că prevederile TFUE menţionate mai sus, ce trimit la rândul lor la reguli concurenţiale ce vizează incompatibilitatea cu piaţa internă a oricăror practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne, au o relevanţă constituţională, prin îndeplinirea dublei condiţionalităţi, în sensul stabilit de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015.
    6. Se mai arată că, în dreptul intern, cadrul general în ceea ce priveşte acordarea ajutorului de stat este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, acest act normativ reglementând procedurile naţionale în materia ajutorului de stat, în vederea aplicării prevederilor art. 106-109 din TFUE şi a legislaţiei secundare adoptate în baza acestora. Potrivit art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din acest act normativ, orice intenţie de acordare a unui ajutor de stat nou se notifică în timp util Comisiei Europene, iar ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, poate fi acordat numai după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat. Potrivit art. 1 alin. (2) din legea criticată, „prezenta schemă respectă prevederile din cadrul secţiunii 1.2.1.2, cap. 1, partea a II-a din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE“, iar, potrivit art. 1 alin. (3), schema se aplică pe întreg teritoriul României. Conform art. 107 alin. (2) lit. b) din TFUE, „Sunt compatibile cu piaţa internă: (b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare“. Se observă că, deşi, potrivit părţii I, capitolul II, secţiunea 2.4. intitulată „Definiţii“, punctul 34 din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, seceta severă care distruge mai mult de 30% din producţia medie calculată pe baza a trei ani precedenţi sau în funcţie de o medie pe trei ani bazată pe cei cinci ani precedenţi este definită drept un „fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale“, în partea a II-a, capitolul I, secţiunea 1.2.1, paragraful 330 se precizează următoarele: „Comisia va continua să evalueze de la caz la caz propunerile de acordare a ajutoarelor de stat în conformitate cu articolul 107 alin. (2) lit. b) din tratat, ţinând cont de practica sa anterioară în domeniu“.
    7. Aşadar, chiar din cuprinsul orientărilor invocate de iniţiatorii legii criticate, reiese că acestea nu se pot substitui dispoziţiilor din TFUE şi nici cadrului naţional general în ceea ce priveşte acordarea ajutorului de stat. Or, în absenţa unui termen expres în cuprinsul legii criticate, care să asigure primirea deciziei Comisiei Europene, legea va intra în vigoare conform art. 78 din Constituţie şi, în consecinţă, ajutorul de stat ar urma să fie implementat anterior primirii deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat. Această soluţie legislativă contravine art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţia României, prin raportare la prevederile obligatorii ale dreptului Uniunii Europene relevante în materia ajutoarelor de stat (art. 107-109 din TFUE) şi care beneficiază de prioritate de aplicare faţă de cele din legislaţia internă. Încălcarea obligaţiei de notificare a Comisiei Europene este confirmată şi de practica anterioară, chiar în materia ajutoarelor de stat privind seceta severă. Spre exemplu, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015, Guvernul menţiona că respectiva schemă de ajutor de stat „îşi poate produce efectele după primirea deciziei (CE)“, iar, potrivit art. 12 din acelaşi act normativ, „începând cu data primirii deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat, se stabileşte eligibilitatea beneficiarului şi se poate constitui obligaţia de plată a acestui ajutor“. În consecinţă, din ansamblul normelor europene şi interne rezultă că măsurile ce constituie ajutor de stat pot fi adoptate şi acordate numai sub condiţia autorizării de către Comisia Europeană. Drept urmare, adoptarea unei legi care să acorde ajutor de stat cu nesocotirea acestor norme este de natură să încalce nu numai prevederile art. 148 alin. (2) şi alin. (4), dar şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa privind principiul legalităţii şi principiul securităţii raporturilor juridice, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 24 februarie 2015.
    8. În al doilea rând, se susţine încălcarea art. 1 alin. (4) şi alin. (5), a art. 61 alin. (1) şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie prin încălcarea competenţei Guvernului în materia ajutoarelor de stat. În acest sens, se arată că, potrivit art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, „Orice proiect de măsură susceptibilă a reprezenta ajutor de stat sau ajutor de minimis, iniţiat de ministere sau de alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, de autorităţile sau instituţiile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau, respectiv, sub autoritatea acestora, precum şi de alte entităţi asimilate acestora, cu atribuţii în implementarea politicii Guvernului, trebuie să fie însoţit de un memorandum aprobat de Guvern privind oportunitatea promovării respectivei măsuri şi încadrarea în politicile economico-bugetare şi financiare ale Guvernului. Memorandumul este supus aprobării Guvernului după obţinerea avizului Consiliului Concurenţei prevăzut la alin. (8)“. Astfel, acest act normativ detaliază modalitatea de derulare a procedurii de aprobare, în vederea acordării ajutorului de stat, în care sunt implicaţi Consiliul Concurenţei, Guvernul şi Comisia Europeană. Potrivit art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, „Instituţiile iniţiatoare ale măsurilor de ajutor de stat sau ajutor de minimis elaborează memorandumul prevăzut la alin. (1), de regulă, semestrial şi în comun, în urma parcurgerii următoarelor etape: a) obţinerea punctului de vedere al ministerului care coordonează politica în domeniul fondurilor europene, în ceea ce priveşte asigurarea complementarităţii respectivei măsuri de ajutor de stat sau ajutor de minimis cu programele finanţate din fonduri europene; b) consultarea furnizorilor în cadrul Consiliului interministerial «Consiliul pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat»; c) obţinerea avizului Ministerului Finanţelor Publice în ceea ce priveşte încadrarea în politicile economico-bugetare şi financiare ale Guvernului“. În aplicarea acestor dispoziţii, prin Hotărârea Guvernului nr. 326/2017 a fost constituit Consiliul interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat.
    9. Astfel, din analiza sistematică a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 rezultă că Guvernul este autoritatea care aprobă strategiile în domeniul ajutorului de stat, în concordanţă cu politica aprobată la nivelul Uniunii Europene şi cu asigurarea unui mediu concurenţial normal. Din această perspectivă şi prin raportare la cadrul european şi naţional menţionat, se susţine că Parlamentul şi-a arogat o competenţă de legiferare într-un domeniu care, potrivit legii, era rezervat Guvernului, potrivit cadrului normativ în vigoare. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat atrage neconstituţionalitatea în ansamblu a legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 777 din 28 noiembrie 2017). Aşadar, prin reglementarea unui ajutor de stat prin ignorarea cadrului european şi naţional şi a prerogativelor Guvernului în acest domeniu, Parlamentul a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    10. În al treilea rând, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 111 alin. (1) teza a doua şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, se arată că legea criticată stabileşte cadrul legal pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile. Printr-o astfel de reglementare se generează noi cheltuieli de fonduri publice necesare acordării acestor ajutoare financiare care sunt de natură să majoreze cheltuielile bugetului de stat. Potrivit art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie, în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat, solicitarea informării de la Guvern este obligatorie. Totodată, conform art. 138 alin. (5) din Constituţie, nicio cheltuială nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. Astfel, din analiza fişei legislative a legii deduse controlului de constituţionalitate reiese că iniţiatorii actului nu au precizat care este impactul bugetar, cheltuielile bugetare în anul curent şi în următorii ani şi sursele din care să se asigure acoperirea cheltuielilor generate de propunerea legislativă. Mai mult, schema de ajutor de stat în discuţie a fost instituită „pentru o perioadă nedefinită de timp şi pentru o valoare nedefinită“. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea a arătat că prin dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie „legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice, şi că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016). Referitor la condiţiile instituite prin art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că acestea impun „stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire“ şi că legiuitorul constituant originar „nu a avut ca raţiune edictarea art. 138 alin. (5) din Constituţie numai în sensul că, dacă propunerea sau proiectul de lege se va referi la bugetul de stat sau la bugetul vreunui ordonator de credite, cerinţa constituţională ar fi îndeplinită, ci la faptul că sursa de finanţare indicată să fie în mod real aptă să acopere cheltuiala în condiţiile legii bugetare anuale.“ Totodată, în jurisprudenţa sa recentă, Curtea a reţinut că „atâta vreme cât dispoziţiile legale generează impact financiar asupra bugetului de stat, obligaţia solicitării fişei financiare incumbă tuturor iniţiatorilor, în temeiul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010“ (a se vedea Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020). Din aceste considerente rezultă că iniţiatorii legii criticate nu au respectat obligaţia de a prezenta cheltuielile bugetare în anul curent şi în următorii ani şi sursele din care să se asigure acoperirea cheltuielilor generate de propunerea legislativă. În consecinţă, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 111 alin. (1) din Constituţie.
    11. Se mai arată că unele dintre elementele obligatorii prevăzute de cadrul naţional privind acordarea ajutoarelor de stat, reglementate prin art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, cum sunt perioada de aplicare sau cuantumul fondurilor alocate în acest scop din bugetul furnizorului, au fost omise de legiuitor aspect ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la obligativitatea respectării legilor, obligaţie ce incumbă şi Parlamentului.
    12. În al patrulea rând, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie prin nesolicitarea avizului Consiliului Concurenţei. Potrivit art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate naţională de contact în raporturile dintre Comisia Europeană şi autorităţile şi instituţiile publice, alţi furnizori de ajutor de stat şi beneficiarii de ajutor de stat, implicaţi în procedurile din domeniul ajutorului de stat, iar, în conformitate cu art. 7 alin. (7) şi alin. (8) din acelaşi act normativ, orice proiect de măsură susceptibilă a reprezenta ajutor de stat se transmite Consiliului Concurenţei, în vederea avizării, însoţit de analiza de oportunitate. Consiliul Concurenţei emite un aviz privind conformitatea, corectitudinea şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia europeană în domeniul ajutorului de stat. De asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „în cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a proiectelor de acte normative iniţiatorul trebuie să solicite avizul autorităţilor interesate în aplicarea acestora, în funcţie de obiectul reglementării“. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 128 din 6 martie 2019 şi nr. 139 din 13 martie 2019). Prin raportare la considerentele menţionate şi din analiza fişei legii criticate din care rezultă că Parlamentul nu a solicitat avizul Consiliului Concurenţei, se susţine că legea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie.
    13. În al cincilea rând, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie. Potrivit fişei legii criticate, prin raportul suplimentar al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, Cameră decizională, a fost introdus art. 12 ce vizează suspendarea cu până la 18 luni a obligaţiei de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor afectaţi de fenomenele meteorologice nefavorabile. O dispoziţie similară a fost introdusă şi în cuprinsul Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, lege cu privire la care a fost ridicată o obiecţie de neconstituţionalitate. Potrivit expunerii de motive, legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost iniţiată cu scopul de instituire a unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de compensaţii producătorilor agricoli afectaţi de efectele fenomenelor meteorologice nefavorabile.
    14. Se susţine că art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Potrivit jurisprudenţei Curţii, în Camera decizională se pot aduce modificări şi completări propunerii legislative, dar Camera decizională „nu poate însă modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator“ (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016). Mai mult, prin Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018, Curtea Constituţională a statuat că în analiza respectării acestui principiu „trebuie avut în vedere (a) scopul iniţial al legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepţie originară a actului normativ; (b) dacă există deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; (c) dacă există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului“. În concluzie, se susţine că s-a încălcat principiul bicameralismului, aşa cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, fiind deturnată intenţia iniţiatorilor şi, totodată, rezultând deosebiri majore de conţinut şi o configuraţie semnificativ diferită între forma adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi forma adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.
    15. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se susţine că art. 12 din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 44 şi art. 45, prin raportare la art. 53 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    16. În primul rând, dispoziţiile art. 12 introduse în Camera decizională sunt lipsite de claritate şi precizie, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, aşa cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Cele trei acte normative de la care articolul criticat derogă, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, operează cu noţiunile de debitor şi creditor, fără o legătură directă cu sectorul agricol. Potrivit dispoziţiei introduse în legea criticată, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor afectaţi de fenomenele meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), de către creditori, se suspendă la cererea debitorului cu până la 18 luni, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare. Din această perspectivă, este neclar dacă măsura introdusă vizează doar debitorii care au obţinut credite în vederea finanţării unor investiţii în domeniul agricol sau, din contră, se aplică oricăror debitori, singura condiţie fiind ca aceştia să fie afectaţi de fenomenele meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c) din legea criticată. Mai mult, din aceeaşi perspectivă a exigenţelor constituţionale privind calitatea legii, motivarea care justifică amendamentul face referire la „producători agricoli (producători agricoli, întreprinderi individuale, persoane fizice autorizate, societăţi comerciale, cooperative agricole, grupuri de producători etc.)“, ce ar trebui să fie profesionişti în sensul definiţiei date de art. 3 din Codul civil, în timp ce art. 12 face referire la aplicabilitatea facilităţii pentru debitorii afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, cărora le-ar fi aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, respectiv ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016, acte normative aplicabile consumatorilor. Totodată, beneficiarii facilităţii instituite sunt debitorii afectaţi de fenomenele meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), adică de condiţiile meteorologice nefavorabile, cum ar fi: secetă gravă care afectează terenurile agricole, inundaţii şi temperaturi excesiv de scăzute sub limita biologică de rezistenţă a plantelor, fără a defini şi criteriile de individualizare a acestor debitori, ceea ce ridică o problemă din punctul de vedere al sferei de aplicare a prezentei legi, în condiţiile în care Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice acoperă doar parţial situaţiile în care s-ar regăsi beneficiarii la care face referire articolul criticat.
    17. În al doilea rând, introducerea unei astfel de dispoziţii în procedura parlamentară a Camerei decizionale s-a realizat fără nicio legătură şi fără nicio fundamentare economică, în condiţiile implicaţiilor pe care o astfel de măsură le are prin prisma restrângerii exerciţiului dreptului de proprietate şi a libertăţii economice. Potrivit art. 31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, instrumentul de prezentare şi motivare - reprezentat de expunerea de motive în cazul propunerilor legislative - include conţinutul evaluării impactului actelor normative, printre care şi „impactul socioeconomic - efectele asupra mediului macroeconomic, de afaceri, social şi asupra mediului înconjurător, inclusiv evaluarea costurilor şi beneficiilor“, precum şi „impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informaţii cu privire la cheltuieli şi venituri“. Din analiza expunerii de motive se observă că nu sunt referiri cu privire la impactul unei astfel de măsuri, iar în condiţiile în care un astfel de amendament a fost introdus în Camera decizională, nici în motivarea respectivului amendament nu se regăsesc referiri cu privire la impactul acestei modificări legislative. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „lipsa studiilor de impact a fost considerată o critică de neconstituţionalitate intrinsecă, în sensul că reperul de constituţionalitate nu îl constituie numai lipsa studiilor de impact, ci aceasta se coroborează cu natura şi importanţa soluţiilor legislative reglementate în corpul legii“ (Decizia nr. 141 din 13 martie 2019). Într-o altă decizie, Curtea a analizat fundamentarea unor soluţii legislative pentru a aprecia existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea, statuând că motivarea iniţiatorilor „ar putea acredita ideea unei urgenţe a măsurilor în cauză şi a necesităţii de adoptare cu celeritate a modificărilor legislative dacă ar fi însoţită şi de o fundamentare“ (Decizia nr. 29 din 29 ianuarie 2020). Din această perspectivă, având în vedere implicaţiile unei astfel de soluţii, precum este cea criticată, se apreciază că lipsa fundamentării şi lipsa oricăror referiri la impactul unui asemenea amendament contravin normelor de tehnică legislativă şi, implicit, dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    18. În al treilea rând, având în vedere conţinutul textului art. 12 şi implicaţiile macroeconomice ale acestuia, ar fi fost necesară şi solicitarea avizului Băncii Naţionale a României, deoarece, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, orice proiect de act normativ al autorităţilor publice centrale, care priveşte domeniile în care Banca Naţională a României are atribuţii, va fi adoptat după ce în prealabil s-a solicitat avizul Băncii Naţionale a României, printre atribuţiile principale ale Băncii Naţionale a României numărându-se şi „autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare“.
    19. În ultimul rând, prin suspendarea obligaţiei de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor afectaţi de fenomenele meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), de către creditori, la cererea debitorului cu până la 18 luni, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare, art. 12, prin conţinutul său normativ, implică o restrângere a exerciţiului dreptului de proprietate şi a libertăţii economice, prevăzute de art. 44 şi art. 45 din Constituţie, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală. Atunci când măsurile autorităţilor nu reprezintă o adevărată privare de proprietate, acestea nu trebuie să atingă însăşi substanţa dreptului şi, deopotrivă, să respecte principiul proporţionalităţii între mijloacele folosite şi scopul urmărit, impus de necesitatea asigurării unui just echilibru între exigenţele generale ale comunităţii şi imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, aşa cum s-a apreciat şi în doctrină, „Constituţia limitează posibilitatea de intervenţie a legiuitorului în sensul restrângerii exerciţiului unor drepturi fundamentale doar la acele situaţii în care concilierea unor interese deopotrivă imperative trebuie realizată fără a afecta substanţa niciunuia dintre ele“. Din această perspectivă, este discutabil dacă o astfel de restrângere a exerciţiului dreptului de proprietate al creditorilor a fost realizată pentru apărarea altor drepturi fundamentale ale debitorilor, reprezentate chiar de dreptul de proprietate. Din analiza motivării amendamentului prin care a fost introdus textul criticat nu reiese cu claritate modul în care sa fundamentat termenul de 18 luni. De asemenea, în aplicarea măsurii reglementate de articolul criticat nu sunt prevăzute criterii referitoare care să susţină proporţionalitatea măsurii instituite, precum gradul de afectare a capacităţii de plată a debitorului sau impactul respectivelor fenomene meteorologice în patrimoniul acestuia. Din această perspectivă, prin raportare la dispoziţia de suspendare pentru o perioadă de 18 luni a obligaţiilor de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, măsura apare ca fiind disproporţionată în raport cu scopul urmărit şi motivarea acestei intervenţii legislative, afectând exerciţiul dreptului de proprietate şi al libertăţii economice, contrar dispoziţiilor art. 44 şi 45, raportate la art. 53 din Constituţie.
    20. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatului Poporului, pentru a formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.
    21. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 2/4.231 din 25 iunie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.415 din 25 iunie 2020, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    22. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie se arată că principiul legalităţii impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012. Prin Decizia nr. 733 din 10 iulie 2012, Curtea s-a pronunţat asupra aspectelor privitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate în sensul că acestea „nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează, în fapt, probleme de aplicare a legii“, aceste dispoziţii neintrând în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor amendamente legislative, pentru a asigura ordinea juridică necesară. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, „previzibilitatea legii presupune ca cetăţeanul să dispună de informaţii suficiente şi prealabile asupra normelor juridice aplicabile unor situaţii concrete, iar, prin raportare la cerinţa previzibilităţii, redactarea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, din cauza caracterului de generalitate al normelor juridice“ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit). În acest caz, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare, a adoptat actul normativ în mod legitim şi asumat, conform Constituţiei, principiul legalităţii stând la baza oricăror acte adoptate de acest organ reprezentativ.
    23. Cu privire la critica referitoare la faptul că prin legea supusă controlului de constituţionalitate se generează noi cheltuieli din fonduri publice, a căror sursă de finanţare nu este stabilită, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, arată că lipsa precizării exprese a sursei de finanţare nu presupune implicit inexistenţa sursei de finanţare, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007 şi Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008. Aprecierea caracterului îndestulător al resurselor financiare nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Dacă Executivul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său la iniţiativă legislativă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993 sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993).
    24. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului bicameralismului se arată că prin prevederile art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală este consacrată organizarea în două Camere a Parlamentului şi raporturile dintre acestea. În ceea ce priveşte funcţia de legiferare, iniţiativa legislativă aparţine în egală măsură deputaţilor şi senatorilor şi presupune dreptul acestora de a depune propuneri legislative, precum şi competenţa acestora de a amenda orice iniţiativă legislativă aflată în procedură de adoptare la Parlament. Din conţinutul principiilor specifice sistemului bicameral rezultă faptul că o iniţiativă legislativă poate fi modificată sau completată de prima Cameră sesizată, fără ca decizia acesteia să fie limitată de conţinutul iniţiativei legislative în forma depusă de iniţiator, după cum tot astfel, Camera decizională are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunţa la iniţiativa în cauză (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010).
    25. Un argument suplimentar în susţinerea celor anterior expuse îl reprezintă efectele dispoziţiilor art. 75 alin. (3) din Legea fundamentală, text potrivit căruia una dintre Camere este cea chemată să decidă definitiv. Cu alte cuvinte, ulterior analizării proiectului de act normativ în cadrul primei Camere sesizate sau după aprobarea/respingerea proiectului, forma finală a normei este cea stabilită în Camera decizională. O interpretare conform căreia textul adoptat în prima Cameră sesizată ar trebui să fie oarecum similar cu forma adoptată în Camera decizională lipseşte de conţinut textul indicat anterior sau chiar limitează dreptul parlamentarilor din Camera decizională de a-şi exercita dreptul la iniţiativă legislativă şi/sau de a propune amendamente. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, potrivit căreia „în dezbaterea unei iniţiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbătut şi s-au exprimat cu privire la acelaşi conţinut şi la aceeaşi formă ale iniţiativei legislative“.
    26. Preşedintele Senatului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    27. În conformitate cu dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate preşedintelui Senatului, respectiv preşedintelui Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor informaţii cu privire la desfăşurarea procedurii legislative referitoare la legea supusă controlului de constituţionalitate, respectiv dacă în procedura legislativă a fost solicitată, în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituţie, informarea din partea Guvernului şi dovada acestei solicitări.
    28. Prin Adresa nr. 2.659 din 29 iunie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.554 din 30 iunie 2020, secretarul general al Senatului a comunicat faptul că a fost solicitată informarea prevăzută la art. 111 din Constituţie, la care a ataşat: adresa prin care, în conformitate cu art. 111 din Constituţie, Senatul a transmis Guvernului propunerea legislativă privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, pentru a comunica punctul de vedere al Guvernului asupra implicaţiilor bugetare, adresă semnată de preşedintele Senatului; fişa parcursului legislativ al propunerii legislative privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile (L275/2020).
    29. Prin Adresa nr. 4c-5/305 din 30 iunie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.573 din 30 iunie 2020, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor a comunicat următoarele: comisia a fost sesizată în fond cu propunerea legislativă în discuţie la data de 20 mai 2020, având termen de depunere a raportului 26 mai 2020; comisia şi-a desfăşurat şedinţa la data de 25 mai 2020, la care a fost invitat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, căruia i-au fost transmise şi materialele de lucru şi amendamentele propuse; la data de 27 mai 2020, Plenul Camerei Deputaţilor, după dezbateri, a hotărât retrimiterea la comisie şi întocmirea unui raport suplimentar în aceeaşi zi. În vederea întocmirii raportului suplimentar au fost transmise amendamentul şi linkul pentru participarea la şedinţă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; punctul de vedere al Guvernului a fost primit oficial la comisie după trecerea a 8 zile lucrătoare de la data termenului de depunere a raportului. La această adresă au fost ataşate "dovezile respectării procedurii legislative", şi anume: ordinea de zi a lucrărilor Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor din data de 25 mai 2020, invitaţia adresată de preşedintele acestei comisii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru participarea la lucrările online ale comisiei din zilele de 25 şi 26 mai 2020, adresa de comunicare către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a materialelor de lucru ale comisiei, adresa de trimitere a linkului pentru participarea la şedinţă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi fişa parcursului legislativ al propunerii legislative privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile (PL-x nr. 288/2020).
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, răspunsurile secretarului general al Guvernului şi al preşedintelui Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor la solicitarea Curţii Constituţionale, documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    30. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    31. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 27 mai 2020, cu următorul conţinut:
    "    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Prezenta lege stabileşte cadrul legal pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat, denumită în continuare schemă, având ca obiectiv acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile.
    (2) Prezenta schemă respectă prevederile din cadrul secţiunii 1.2.1.2, Cap. 1 partea a II-a din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE.
    (3) Schema se aplică pe întreg teritoriul României.
    (4) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin direcţiile judeţene agricole, denumite în continuare DAJ, reprezintă autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei.
    (5) În sensul prezentei legi, expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
    a) schemă - orice act pe baza căruia, fără să mai fie nevoie de măsuri de punere în aplicare suplimentare, pot fi acordate ajutoare financiare individuale întreprinderilor definite în cadrul actului în mod general şi abstract, precum şi orice act pe baza căruia pot fi acordate ajutoare financiare, care nu sunt legate de un proiect specific uneia sau mai multor întreprinderi, pentru o perioadă nedefinită de timp şi pentru valoare nedefinită;
    b) producţia agricolă primară - producţia de produse ale solului şi ale creşterii animalelor, prevăzute în anexa nr. I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu modificările şi completările ulterioare, fără a se efectua nicio altă operaţiune de modificare a naturii produselor respective;
    c) fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale - condiţiile meteorologice nefavorabile, cum ar fi: secetă gravă care afectează terenurile agricole, inundaţii şi temperaturi excesiv de scăzute sub limita biologică de rezistenţă a plantelor.
    CAP. II
    Beneficiari şi criterii de eligibilitate
    ART. 2
    (1) Beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care îşi desfăşoară activitatea în producţia agricolă primară, respectiv:
    a) producători agricoli persoane fizice înscrise în Registrul Unic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură/ Registrul de Exploataţie al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor/Registrul agricol al unităţilor administrativ-teritoriale şi cei care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;
    c) producători agricoli persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică, constituite conform legii.
    (2) Pentru a fi eligibili schemei, beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să deţină un proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat de către o comisie formată în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi în care să fie cuprinse cultura şi suprafaţa afectată şi gradul de afectare.
    ART. 3
    Despăgubirile prevăzute la art. 1 alin. (1) se acordă producătorilor agricoli prevăzuţi la art. 2 alin. (1), ale căror culturi au fost afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, dar nu mai mult de 70% din cheltuielile efectuate pentru cultura respectivă până la data producerii fenomenului.
    CAP. III
    Modalitatea de acordare a ajutorului
    ART. 4
    (1) Beneficiarii prevăzuţi la art. 2 alin. (1), ale căror culturi au fost afectate de fenomene meteorologice nefavorabile şi care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute la art. 2 alin. (2) şi art. 3, depun la DAJ o cerere de acordare a ajutorului financiar, însoţită de următoarele documente:
    a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I/C.I. al/a reprezentantului mandatat;
    b) extrasul din Registrul Unic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură/Registrul de Exploataţie al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor/ Registrul agricol al unităţilor administrativ-teritoriale sau copie a atestatului de producător, după caz;
    c) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului/reprezentantului legal;
    d) copie a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor;
    e) numărul contului deschis la instituţii de credit.
    (2) Documentele prevăzute la alin. (1) sunt prezentate şi în original, în vederea certificării de către reprezentantul DAJ, prin înscrierea pe copie a sintagmei «conform cu originalul» sau pot fi transmise în format electronic însoţite de declaraţie pe proprie răspundere a beneficiarului semnată electronic privitoare la „conformitatea cu originalul“.
    ART. 5
    DAJ-urile verifică, stabilesc valoarea ajutorului financiar şi beneficiarii, întocmesc şi transmit la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţii centralizatoare lunare.
    ART. 6
    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanţelor Publice, pe baza situaţiilor centralizatoare lunare transmise de DAJ, cereri de deschidere a creditelor bugetare însoţite de situaţii centralizatoare a ajutorului financiar.
    ART. 7
    După aprobarea cererilor pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanţelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează contul DAJ, care virează ajutorul financiar cuvenit în conturile beneficiarilor schemei.
    ART. 8
    Resursele financiare necesare aplicării prezentei scheme se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020, la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 40 «Subvenţii», articolul 40.15 «Sprijinirea producătorilor agricoli».
    CAP. IV
    Dispoziţii finale
    ART. 9
    (1) DAJ efectuează controale pe teren la beneficiari pe un eşantion de 5% din totalul acestora.
    (2) În situaţia în care, în urma controalelor prevăzute la alin. (1), rezultă diferenţe între suprafeţele sau culturile declarate care au făcut obiectul schemei se va proceda la calcularea şi recuperarea ajutoarelor financiare plătite în plus şi necuvenite. Acestea se recuperează, cu dobânzi şi penalităţi calculate de la data încasării ajutorului financiar, conform legislaţiei în vigoare.
    (3) Sumele astfel recuperate se vor vira de către DAJ după cum urmează:
    a) creanţa bugetară se virează în conturile corespunzătoare de cheltuieli bugetare;
    b) dobânzile şi penalităţile aferente creanţelor bugetare se vor vira în contul de venituri ale bugetului de stat.
    (4) În baza prevederilor prezentei legi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va elabora proceduri de verificare şi control, aprobate prin ordin al ministrului.
    ART. 10
    (1) Prezenta schemă va fi notificată anual Comisiei Europene.
    (2) În situaţia în care, anterior emiterii deciziei de aprobare, Comisia Europeană solicită modificări privind schema, prevederile prezentei legi pot fi modificate în mod corespunzător.
    (3) În cazul în care Comisia Europeană nu emite o decizie de aprobare a schemei, ajutorul financiar plătit beneficiarilor va rămâne definitiv suportat de la bugetul de stat şi nu vor fi solicitate spre returnare de către beneficiari.
    ART. 11
    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale aprobă prin ordin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se vor publica şi pe site-ul www.madr.ro.
    ART. 12
    (1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor afectaţi de fenomenele meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), de către creditori, se suspendă la cererea debitorului cu până la 18 luni, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare.
    (2) Măsura prevăzută la alin. (1) se acordă exclusiv debitorilor afectaţi direct sau indirect de fenomene meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), conform prevederilor ordinului comun emis de ministrul afacerilor interne şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată."

    32. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) care consacră statul de drept şi democratic, ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (1) şi (2) privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 75 alin. (1) privind sesizarea Camerelor, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului, ale art. 138 alin. (5), potrivit căruia „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare“, ale art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană.
    33. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul titularului sesizării, al termenului de sesizare şi al obiectului acesteia, Curtea constată că sesizarea care formează obiectul Dosarului nr. 738A/2020 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.
    34. Astfel, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, Curtea reţine că obiecţia care formează obiectul Dosarului nr. 738A/2020 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, aceasta fiind formulată de Guvernul României, sub semnătura prim-ministrului, care are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori.
    35. Sub aspectul termenului de sesizare, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate a fost trimisă Curţii Constituţionale prin poşta electronică la data de 17 iunie 2020 şi înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.201 din 17 iunie 2020. Ulterior, sesizarea în original a fost transmisă Curţii Constituţionale în plic, având nr. 5/3.174 din 16 iunie 2020, şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.227 din 18 iunie 2020. Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile a fost adoptată în procedura de urgenţă de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 27 mai 2020, a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii sale la aceeaşi dată şi a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare, la data de 29 mai 2020.
    36. Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile.“ Referitor la natura juridică a termenelor prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragrafele 50 şi 51, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa potrivit căreia acestea sunt „termene care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere“. Dreptul public este supus regulii în virtutea căreia termenele se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen şi ziua în care acesta începe să curgă şi ziua când se împlineşte (Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010). În exercitarea controlului a priori de constituţionalitate, esenţial este fie ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării sesizării la Curtea Constituţională, fie, dacă legea a fost promulgată intempestiv în interiorul termenelor prevăzute de regulamentele parlamentare şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea să fi fost formulată în interiorul acestor termene. Prin urmare, Curtea a constatat că termenele cuprinse la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv termenul de 5 zile înainte ca legea să fie trimisă spre promulgare şi de două zile, în cazul adoptării legii în procedură de urgenţă, au un caracter de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, astfel încât nu există nicio sancţiune dacă aceştia sesizează instanţa constituţională după expirarea acestora. În concluzie, la paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, Curtea a stabilit că o sesizare a Curţii Constituţionale (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, (ii) va fi admisibilă după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) şi (3) din Constituţie, însă condiţionat de nepromulgarea legii, (iii) va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituţionalitate, doar dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziţie ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condiţiile cu privire la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, sesizarea Curţii va fi respinsă ca inadmisibilă.
    37. Având în vedere că legea criticată a fost trimisă la promulgare la data de 29 mai 2020, iar Curtea Constituţională a fost sesizată prin poşta electronică, sesizarea fiind înregistrată prima dată la Curtea Constituţională la data de 17 iunie 2020, Curtea constată că obiecţia a fost formulată în ultima zi a termenului de promulgare de 20 de zile (împlinit la data de 17 iunie 2010), termen prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, aspect ce se încadrează în a doua ipoteză din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018.
    38. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea reţine că aceasta vizează Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, lege adoptată în procedură de urgenţă de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 27 mai 2020, nepromulgată.
    39. Analizând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea observă că obiectul criticii în prezenta cauză vizează competenţa Parlamentului de a institui o schemă de ajutor de stat, procedura de adoptare a legii privind instituirea acestui ajutor de stat, precum şi conţinutul normativ al art. 12 din lege.
    40. Examinând procesul legislativ de adoptare a legii criticate, Curtea reţine că Propunerea legislativă privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile a fost iniţiată de 7 deputaţi şi senatori şi a fost înregistrată la data de 16 aprilie 2020 la Senat cu nr. b175/2020, solicitându-se de către iniţiatori procedură de urgenţă, în temeiul art. 111 din Regulamentul Senatului. În expunerea sa de motive se precizează că având în vedere că „pierderile financiare înregistrate de producătorii agricoli ca urmare a calamităţilor naturale pot periclita în multe cazuri reluarea procesului de producţie şi determină mari dificultăţi în rambursarea creditelor angajate de aceştia“ şi că „seceta excesivă, inundaţiile şi temperaturile scăzute produc importante pagube în agricultură“, „pentru a veni în sprijinul agriculturii este necesară elaborarea unui act normativ care să prevadă mecanisme economice specifice pentru protejarea producătorilor agricoli confruntaţi cu aceste fenomene şi să încurajeze asigurările agricole ca o măsură de prevedere necesară odată cu înfiinţarea culturilor“. De asemenea, se precizează că, având în vedere că „sectorul agricol din România este puternic afectat de secetă“ şi că „în conformitate cu datele furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în perioada ianuarie-aprilie 2020, cantitatea de precipitaţii s-a redus drastic“, iar „pe aproape 40% din teritoriul României se manifesta seceta pedologică extremă sau puternică“, „reducerea drastică sau calamitarea integrală a producţiilor agricole pe suprafeţele afectate cauzează diminuarea semnificativă a veniturilor producătorilor agricoli, ceea ce conduce la incapacitatea de plată, încetarea activităţii şi imposibilitatea reluării ciclului de producţie“. Se mai arată că, potrivit Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, fenomenele meteorologice nefavorabile pot fi asimilate calamităţilor naturale. În concluzie, se menţionează că, „având în vedere situaţia extraordinară creată se impune luarea unor măsuri de sprijinire a producătorilor agricoli, pentru a reduce impactul pierderilor de venit asupra continuării activităţii producătorilor agricoli, prezenta lege prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de compensaţii producătorilor agricoli afectaţi de efectele fenomenelor meteorologice nefavorabile“.
    41. Forma iniţiatorilor cuprindea 11 articole, structurate în 4 capitole, după cum urmează: capitolul I - Dispoziţii generale (art. 1 referitor la instituirea schemei de ajutor de stat şi la definirea unor expresii); capitolul II - Beneficiari şi criterii de eligibilitate (art. 2 referitor la definirea beneficiarilor; art. 3 privind acordarea despăgubirilor numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, dar nu mai mult de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului“); capitolul III - Modalitatea de acordare a ajutorului (art. 4 privind documentele ce trebuie să însoţească cererea de acordare a ajutorului, cerere ce se va depune la DAJ; art. 5 privind întocmirea de către DAJ a situaţiilor centralizatoare lunare şi transmiterea acestora către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; art. 6 privind transmiterea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale către Ministerul Finanţelor Publice a cererilor de deschidere a creditelor bugetare; art. 7 privind efectele aprobării de către Ministerul Finanţelor Publice a cererilor pentru deschiderea creditelor bugetare, şi anume alimentarea din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a contului DAJ, care virează sumele cuvenite în conturile solicitanţilor; art. 8 privind asigurarea resurselor financiare necesare schemei de ajutor din bugetul de stat, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 40 „Subvenţii“, Articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“); capitolul IV - Dispoziţii finale (art. 9 privind efectuarea controalelor pe teren de către DAJ şi recuperarea sumelor necuvenite, art. 10 privind notificarea Comisiei Europene şi precizarea că, „în cazul în care Comisia Europeană nu emite o decizie de aprobare a schemei de ajutor de stat, sumele plătite beneficiarilor vor rămâne definitiv suportate de la bugetul de stat şi nu vor fi solicitate spre returnare de către beneficiari“; art. 11 privind publicarea schemei pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale).
    42. Aşa cum rezultă din fişa actului normativ de pe pagina de internet a Senatului, la data de 22 aprilie 2020, s-au solicitat avizul Consiliului Legislativ, avizul Consiliului Economic şi Social şi punctul de vedere al Guvernului. După primirea avizului favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei economice, industrii şi servicii şi al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, a fost depus la data de 12 mai 2020 raportul de admitere, cu amendamente, al comisiei sesizate în fond - Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală. Amendamentele admise au vizat, pe lângă corelări terminologice, modificarea limitei maxime a daunelor, prevăzută la art. 3, potrivit căruia „Despăgubirile prevăzute la art. 1 alin. (1) se acordă producătorilor agricoli prevăzuţi la art. 2 alin. (1), ale căror culturi au fost afectate de fenomene meteorologice nefavorabile, prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, dar nu mai mult de 70% din valoarea producţiei preconizate până la data producerii fenomenului“, şi, în mod corelativ, introducerea art. 1 alin. (5) lit. d) privind definiţia expresiei „producţia preconizată“ ca fiind „producţia medie calculată la nivelul fiecărui judeţ pentru fiecare cultură, ca medie a producţiei din ultimii 3 ani“. Raportul de admitere cu amendamente al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală a fost înscris pe ordinea de zi din 12 mai 2020. La această dată, propunerea legislativă a fost dezbătută şi votată de Senat.
    43. Ulterior, forma adoptată de Senat a fost transmisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor şi înregistrată la data de 20 mai 2020, sub P1-x nr. 288/2020. La data de 26 mai 2020, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a depus raportul de admitere, cu 16 amendamente, iar la aceeaşi dată propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. La data de 27 mai 2020, Plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retransmiterea la comisie a propunerii legislative în vederea întocmirii unui nou raport, iar Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a depus, în aceeaşi zi, raportul de înlocuire cu 17 amendamente admise. Amendamentele admise cuprinse în raportul de înlocuire au vizat, în esenţă: înlocuirea expresiei „schema de ajutor de stat“ cu noţiunea „schema“; înlocuirea expresiilor „ajutor de stat“ sau „ajutor“ cu „ajutor financiar“; modificarea art. 1 alin. (5) lit. c), ce definea expresia „fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale“, cu următorul cuprins: „c) fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale - condiţiile meteorologice nefavorabile, cum ar fi: secetă gravă care afectează terenurile agricole, inundaţii şi temperaturi excesiv de scăzute sub limita biologică de rezistenţă a plantelor“; completarea art. 2 alin. (1) referitor la beneficiarii schemei; în mod corelativ, completarea art. 4 alin. (1) lit. b) referitor la documentele care trebuie depuse de beneficiari împreună cu cererea de acordare a ajutorului financiar, cu extrasul din aceste registre; modificarea limitei maxime a daunelor, prevăzută la art. 3, după cum urmează: „Despăgubirile prevăzute la art. 1 alin. (1) se acordă producătorilor agricoli prevăzuţi la art. 2 alin. (1), ale căror culturi au fost afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, dar nu mai mult de 70% din cheltuielile efectuate pentru cultura respectivă până la data producerii fenomenului“; în mod corelativ, eliminarea art. 1 alin. (5) lit. d) care definea expresia „producţia preconizată“; introducerea art. 12 în lege, cu următorul conţinut: „Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor afectaţi de fenomenele meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), de către creditori, se suspendă, la cererea debitorului cu până la 18 luni, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) se acordă exclusiv debitorilor afectaţi direct sau indirect de fenomene meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), conform prevederilor ordinului comun emis de ministrul afacerilor interne şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.“ În şedinţa din 27 mai 2020, propunerea a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor şi adoptată la aceeaşi dată, fiind trimisă la promulgare la data de 29 mai 2020.
    44. Aşa cum rezultă din titlul legii criticate, din expunerea sa de motive şi din conţinutul art. 1, Curtea reţine că legea criticată are ca obiect de reglementare instituirea unei scheme de ajutor de stat, în vederea acordării de despăgubiri producătorilor agricoli ale căror culturi sunt afectate de fenomene meteorologice nefavorabile, în vederea continuării activităţii acestora. Având în vedere acest obiect de reglementare, înainte de a proceda la analiza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea consideră că este necesară examinarea cadrului normativ privind acordarea ajutoarelor de stat.
    45. În dreptul european, cadrul normativ privind acordarea ajutoarelor de stat este stabilit în titlul VII - Norme comune privind concurenţa, impozitarea şi armonizarea legislativă, capitolul 1 - Regulile de concurenţă, secţiunea 2 - Ajutoarele de stat, art. 107-109 din TFUE. Potrivit art. 107 alin. (1) din TFUE, „Cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre“. Potrivit art. 107 alin. (2) lit. b) din TFUE, „Sunt compatibile cu piaţa internă: [...] (b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare“. Potrivit art. 107 alin. (3) lit. c) din TFUE: „Pot fi considerate compatibile cu piaţa internă: [...] (c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun“. Conform art. 108 din TFUE, „(1) Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea treptată sau de funcţionarea pieţei interne. (2) În cazul în care, după ce părţilor în cauză li s-a solicitat să-şi prezinte observaţiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu articolul 107 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăşte desfiinţarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie. În cazul în care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin derogare de la articolele 258 şi 259. La cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide că un ajutor acordat sau care urmează să fie acordat de acest stat trebuie să fie considerat compatibil cu piaţa internă, prin derogare de la dispoziţiile articolului 107 sau de la regulamentele prevăzute la articolul 109, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări excepţionale. În cazul în care, în legătură cu acest ajutor, Comisia a iniţiat procedura prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresată Consiliului de statul în cauză va avea ca efect suspendarea procedurii menţionate până când Consiliul se pronunţă asupra acesteia. Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunţă în termen de trei luni de la formularea cererii, Comisia hotărăşte. (3) Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu dispoziţiile articolului 107, Comisia iniţiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunţarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate. (4) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de ajutoare de stat cu privire la care Consiliul, în temeiul articolului 109, a considerat că pot fi exceptate de la procedura prevăzută la alineatul (3) din prezentul articol“. Art. 109 din TFUE prevede următoarele: „Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta toate regulamentele utile pentru aplicarea articolelor 107 şi 108, şi poate stabili, în special, condiţiile de aplicare a articolului 108 alineatul (3) şi categoriile de ajutoare care sunt exceptate de la această procedură.“
    46. Cu privire la exceptările de la obligaţia de notificare prevăzută la art. 108 alin. (3) din TFUE, potrivit art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 187, cu modificările şi completările ulterioare, „Schemele de ajutoare, ajutoarele individuale acordate în cadrul unor scheme de ajutoare şi ajutoarele ad-hoc sunt compatibile cu piaţa internă în sensul articolului 107 alineatul (2) sau (3) din tratat şi sunt exceptate de la cerinţa de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat dacă ajutoarele respective îndeplinesc toate condiţiile prevăzute în capitolul I din prezentul regulament, precum şi condiţiile specifice pentru categoria relevantă de ajutor stabilite în capitolul III din prezentul regulament“. Potrivit paragrafului 69 din preambulul acestui regulament, „În conformitate cu articolul 107 alineatul (2) litera (b) din tratat, ajutoarele destinate reparării daunelor provocate de dezastre naturale sunt compatibile cu piaţa internă. Pentru a asigura securitatea juridică, este necesar să se definească tipul de evenimente care poate constitui un dezastru natural ce face obiectul exceptării în temeiul prezentului regulament. În sensul prezentului regulament, cutremurele, alunecările de teren, inundaţiile, în special inundaţiile provocate de revărsarea apelor din râuri sau lacuri, avalanşele, tornadele, uraganele, erupţiile vulcanice şi incendiile necontrolate de origine naturală ar trebui considerate evenimente care constituie un dezastru natural. Daunele provocate de condiţii meteorologice nefavorabile, precum îngheţul, grindina, poleiul, ploaia sau seceta, care au loc cu o mai mare regularitate, nu ar trebui considerate un dezastru natural în sensul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din tratat. Pentru a se asigura că ajutoarele destinate reparării daunelor provocate de dezastre naturale fac, într-adevăr, obiectul exceptării, prezentul regulament ar trebui să stabilească condiţii pe baza practicii consacrate, a căror îndeplinire va asigura faptul că schemele de ajutoare destinate reparării daunelor provocate de dezastre naturale pot beneficia de exceptare pe categorii. Condiţiile respective ar trebui să se refere, în special, la recunoaşterea oficială de către autorităţile competente ale statelor membre a caracterului de dezastru natural al evenimentului respectiv, la existenţa unei legături directe de cauzalitate între dezastrul natural şi daunele suferite de întreprinderea beneficiară, care poate fi şi o întreprindere aflată în dificultate, şi ar trebui să asigure evitarea supracompensării. Compensaţia nu ar trebui să depăşească ceea ce este necesar pentru a permite beneficiarului să revină la situaţia existentă înainte de producerea dezastrului.“ Potrivit art. 50 (cu denumirea marginală „Schemele de ajutoare destinate reparării daunelor provocate de anumite dezastre naturale“) alin. (1) şi (2) din acelaşi regulament, „(1) Schemele de ajutoare destinate reparării daunelor provocate de cutremure, de avalanşe, de alunecări de teren, de inundaţii, de tornade, de uragane, de erupţii vulcanice şi de incendii necontrolate de origine naturală sunt compatibile cu piaţa internă în sensul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiţia să fie îndeplinite cerinţele prevăzute la prezentul articol şi în capitolul I. (2) Ajutoarele se acordă sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii: a) autorităţile publice competente ale unui stat membru au recunoscut oficial natura evenimentului ca fiind un dezastru natural; şi (b) există o legătură de cauzalitate directă între dezastrul natural şi pagubele suferite de întreprinderea afectată.“
    47. Potrivit părţii I - Dispoziţii comune, capitolul I - Introducere, paragraful (2) din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 204 din 1 iulie 2014 (denumite în continuare Orientări UE) „tratatul permite acordarea de ajutoare de stat în ceea ce priveşte mai multe obiective în materie de politică. În mod special relevante pentru sectoarele agricol şi forestier, în primul rând în conformitate cu articolul 107 alineatul (2) litera (b) din tratat, ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare sunt compatibile cu piaţa internă. În al doilea rând, în baza articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat, Comisia poate considera ajutoarele de stat destinate să promoveze dezvoltarea economică a sectoarelor agricol şi forestier şi a zonelor rurale ca fiind compatibile cu piaţa internă, cu condiţia ca acestea să nu modifice în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale“, iar, în conformitate cu paragraful (23) lit. a), „prezentele orientări acoperă următoarele categorii de ajutoare: (a) măsuri în sectorul agricol, finanţate exclusiv din fonduri naţionale, care constau în: (i) măsuri similare unor măsuri de dezvoltare rurală care nu se încadrează într-un program de dezvoltare rurală (partea II secţiunea 1.1 din prezentele orientări); (ii) alte măsuri care nu fac obiectul Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013, cum ar fi anumite măsuri de gestionare a riscurilor şi a crizelor, ajutoarele pentru sectorul creşterii animalelor şi anumite măsuri de promovare (partea II secţiunile 1.2 şi 1.3 din prezentele orientări);“
    48. Potrivit părţii I, capitolul II, secţiunea 2.4 - Definiţii, punctul (35) subpunctul 34 din orientările sus-menţionate, „fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale înseamnă condiţii meteorologice nefavorabile cum sunt îngheţul, furtunile şi grindina, gheaţa, ploile torenţiale sau seceta severă care distrug mai mult de 30% din producţia medie calculată pe baza a trei ani precedenţi sau în funcţie de o medie pe trei ani bazată pe cei cinci ani precedenţi, valoarea cea mai mare şi valoarea cea mai mică fiind excluse;“.
    49. În partea a II-a, capitolul I, secţiunea 1.2.1.2. denumită „Ajutoarele pentru compensarea pagubelor provocate de un fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale“, paragrafele (346)-(363) din aceste orientări se stabilesc condiţiile în care se aplică ajutoarele acordate pentru compensarea pagubelor provocate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, astfel cum este definită la punctul (35) subpunctul 31 din aceste orientări. Astfel, potrivit paragrafului (348), „Ajutoarele acordate în temeiul prezentei secţiuni fac obiectul următoarelor condiţii: (a) autoritatea competentă a statului membru în cauză a recunoscut în mod oficial că evenimentul reprezintă un fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale; şi (b) există o legătură cauzală directă între fenomenul meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale şi pagubele suferite de întreprindere“. Potrivit paragrafului (350), „În cazul unor sisteme ex ante statele membre trebuie să respecte obligaţia de raportare prevăzută la punctul (728)“. La paragrafele (727) şi (728) se precizează următoarele: „(727) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului, cu Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei şi cu modificările lor ulterioare, statele membre trebuie să transmită Comisiei rapoarte anuale. (728) Raportul anual trebuie să conţină, de asemenea, informaţii cu privire la următoarele aspecte: (a) boli ale animalelor sau infestarea plantelor în cauză cu organisme dăunătoare, în conformitate cu secţiunea 1.2.1.3; (b) informaţii meteorologice cu privire la tipul, momentul producerii, amploarea relativă şi localizarea fenomenelor meteorologice care pot fi asimilate unei calamităţi naturale sau a calamităţilor naturale în temeiul secţiunilor 1.2.1.1 şi, respectiv, 1.2.1.2.“ În conformitate cu paragraful (352), „Schemele de ajutoare trebuie să se instituie în termen de trei ani de la data producerii fenomenului meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale. Ajutoarele trebuie să se plătească în termen de patru ani de la data respectivă.“ Cu privire la costurile eligibile, la paragraful (353) se stabileşte că „Sunt eligibile costurile pagubelor suferite ca o consecinţă directă a unui fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale, evaluat fie de către o autoritate publică, de un expert independent recunoscut de autoritatea competentă sau de către o firmă de asigurări.“
    50. Prin urmare, Curtea reţine că, potrivit TFUE, măsurile de ajutor de stat fie sunt supuse obligaţiei de notificare şi de obţinere a autorizării din partea Comisiei Europene, fie sunt considerate exceptate potrivit regulamentului de exceptare pe categorii. Aşadar, în funcţie de baza legală europeană avută în vedere, măsurile de sprijin se pot clasifica în ajutoare pentru care este necesară notificarea şi ajutoare care sunt exceptate de la obligaţia notificării.
    51. Cu privire la deciziile pe care le poate adopta Comisia Europeană în materia ajutorului de stat cu care a fost notificată, art. 4 (intitulat „Examinarea preliminară a notificării şi deciziile Comisiei“) din Regulamentul (UE) 2015/1.589 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 248 din 24 septembrie 2015, prevede următoarele: „(1) Comisia examinează notificarea imediat după primirea acesteia. Fără a aduce atingere articolului 10, Comisia adoptă o decizie în temeiul alineatelor (2), (3) sau (4) ale prezentului articol. (2) În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că măsura notificată nu constituie un ajutor, ea consemnează acest lucru printr-o decizie. (3) În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că nu există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piaţa internă, în măsura în care intră în sfera de aplicare a articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta decide că măsura este compatibilă cu piaţa internă (denumită în continuare «decizie de a nu ridica obiecţii»). Decizia precizează excepţia aplicată în temeiul TFUE. (4) În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piaţa internă, aceasta decide să iniţieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE (denumită în continuare «decizie de deschidere a procedurii formale de investigare»). (5) Deciziile prevăzute la alineatele (2), (3) şi (4) de la prezentul articol se adoptă în termen de două luni. Termenul curge din ziua următoare primirii unei notificări complete. Notificarea se consideră completă dacă, în termen de două luni de la primirea acesteia sau de la primirea oricărei informaţii suplimentare solicitate, Comisia nu mai solicită alte informaţii. Termenul poate fi prelungit prin acordul atât al Comisiei, cât şi al statului membru în cauză. Când este cazul, Comisia poate fixa termene mai reduse. (6) În cazul în care Comisia nu adoptă o decizie în conformitate cu alineatul (2), (3) sau (4) în termenul precizat la alineatul (5), ajutorul se consideră a fi autorizat de către Comisie. În consecinţă, statul membru în cauză poate pune în aplicare măsurile respective, după informarea prealabilă a Comisiei cu privire la aceasta, cu excepţia cazului în care Comisia adoptă o decizie în temeiul prezentului articol în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea informării.“ Aşadar, ca urmare a notificării ajutorului de stat, Comisia Europeană procedează la o analiză preliminară a compatibilităţii măsurii notificate cu piaţa internă, în urma căreia poate emite următoarele decizii: decizie de nonajutor - în cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că măsura notificată nu constituie un ajutor (caz în care măsura de ajutor poate fi implementată); decizie de a nu ridica obiecţiuni - în cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că nu există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piaţa comună (caz în care, de asemenea, măsura de ajutor poate fi implementată); decizie de deschidere a procedurii formale de investigare - în cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piaţa comună. Prin urmare, intră în atribuţia exclusivă a Comisiei Europene autorizarea ajutorului de stat, după analizarea compatibilităţii unei măsuri notificate cu piaţa internă.
    52. În dreptul intern, cadrul normativ în ceea ce priveşte acordarea ajutorului de stat este reprezentat, în prezent, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 6 martie 2015. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 a abrogat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, care, la rândul ei, a abrogat Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 16 august 2005. Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, acest act normativ are ca scop reglementarea procedurilor naţionale în materia ajutorului de stat, în vederea aplicării prevederilor art. 106-109 din TFUE şi a legislaţiei secundare adoptate în baza acestora. Potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ, „În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: […] d) ajutor de stat - avantaj economic acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producţie, în măsura în care acesta afectează schimburile comerciale dintre statele membre; e) ajutor exceptat - măsură de ajutor de stat care îndeplineşte criteriile precizate în regulamentul prevăzut la lit. t); f) ajutor ilegal - ajutorul acordat fără respectarea procedurilor naţionale şi ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat; […] j^1) data acordării ajutorului de stat - data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului, în conformitate cu regimul juridic naţional aplicabil, indiferent de data la care ajutorul se plăteşte întreprinderii respective; […] k) documentaţie - proiectul de act normativ sau administrativ prin care se instituie măsura de sprijin, precum şi orice alt act relevant pentru analiza compatibilităţii măsurii cu regulile Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat; […] n) iniţiator - orice entitate publică care iniţiază o măsură de ajutor de stat sau de minimis prin intermediul unui act normativ sau administrativ, după caz; o) informarea - formularul specific ce urmează să fie transmis Comisiei Europene în conformitate cu prevederile regulamentului de exceptare pe categorii, însoţit de documentaţia aferentă; […] q) notificare - formularul specific însoţit de documentaţia aferentă ce urmează să fie transmisă Comisiei Europene în vederea stabilirii caracterului de ajutor de stat şi analizării compatibilităţii proiectelor măsurilor de sprijin cu legislaţia europeană; […] t) regulament de exceptare pe categorii - act cu caracter normativ al Comisiei Europene, cu aplicabilitate directă, care permite instituirea unei măsuri de natura ajutorului de stat fără a fi necesară o autorizare prealabilă din partea Comisiei Europene.“
    53. Referitor la procedura de acordare a unui ajutor de stat, potrivit art. 3 alin. (1), (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, „(1) Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în regulamentele Uniunii Europene adoptate în temeiul art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau în temeiul altor dispoziţii relevante din acesta, orice intenţie de acordare a unui ajutor de stat nou se notifică în timp util Comisiei Europene. (2) Ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, poate fi acordat numai după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2015/1.589. […] (4) Instituirea măsurilor de ajutor de stat sau de minimis se va face în urma unor analize de oportunitate şi impune iniţiatorului/furnizorului, după caz, elaborarea, în condiţiile legii, a unor acte normative sau administrative, după caz, prin care se instituie scheme de ajutor de stat sau de minimis sau ajutoare de stat individuale sau de minimis, care trebuie să prevadă cel puţin următoarele elemente: obiectivul, modalitatea acordării ajutorului de stat sau de minimis, beneficiari, perioada de aplicare, cuantumul fondurilor alocate în acest scop din bugetul furnizorului, prevederea europeană aplicabilă în temeiul căreia a fost instituită măsura de ajutor de stat sau de minimis, în conformitate cu legislaţia în domeniu“. Potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014: „(1) Alocările specifice din cadrul unei scheme de ajutor autorizate de Comisia Europeană, în urma unui proces de notificare în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din TFUE, sau acoperite de prevederile regulamentului de exceptare pe categorii pot fi acordate numai dacă sunt îndeplinite condiţiile stabilite în respectiva schemă de ajutor. (2) Ajutoarele de stat individuale, fie autorizate de Comisia Europeană ca urmare a unei notificări individuale sau a unei scheme, fie cele iniţiate în baza prevederilor regulamentului de exceptare pe categorii, pot fi acordate numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de actul de aprobare a acordării ajutorului.“
    54. În ceea ce priveşte rolul Consiliului Concurenţei în materia acordării ajutoarelor de stat, potrivit art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, „Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate naţională de contact în raporturile dintre Comisia Europeană şi autorităţile şi instituţiile publice, alţi furnizori de ajutor de stat şi beneficiarii de ajutor de stat, implicaţi în procedurile din domeniul ajutorului de stat“, iar, potrivit art. 21, „(1) Consiliul Concurenţei reprezintă România în faţa Comisiei Europene în procedurile Uniunii Europene privind ajutorul de stat. (2) Consiliul Concurenţei este autoritatea naţională abilitată să transmită Comisiei Europene notificările, informările, respectiv rapoartele, întocmite potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi normelor Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat, precum şi orice alte documente privind aspecte de ajutor de stat ale autorităţilor şi furnizorilor din România. (3) Consiliul Concurenţei împreună cu autorităţile publice centrale şi locale reprezintă România în cadrul Comitetului consultativ în domeniul ajutorului de stat şi în relaţiile cu alte instituţii şi organisme ale Uniunii Europene cu atribuţii în această materie“.
    55. Având în vedere acest cadru normativ intern, Curtea reţine, pe de-o parte, că instituirea măsurilor de ajutor de stat sau de minimis se va face prin acte normative sau administrative, după caz, prin care se instituie scheme de ajutor de stat sau de minimis sau ajutoare de stat individuale sau de minimis, iar, pe de altă parte, că ajutoarele de stat sunt autorizate de Comisia Europeană în urma unui proces de notificare în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din TFUE sau sunt considerate exceptate de la notificare. Prin urmare, legea română, în acord cu reglementările europene, face distincţie între procedura de notificare a Comisiei Europene în cazul ajutoarelor de stat (cu toate consecinţele ce decurg după depunerea notificării) şi procedura de informare a Comisiei Europene privind acordarea unui ajutor exceptat de la notificare, în condiţiile regulamentului de exceptare pe categorii. În oricare dintre cele două ipoteze, transmiterea documentaţiei din domeniul ajutorului de stat către Comisia Europeană se face, în exclusivitate, prin intermediul Consiliului Concurenţei.
    56. Procedând la analiza obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu titlu preliminar, că din motivarea sesizării de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia aduce critici de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează, pe de-o parte, competenţa Parlamentului de a institui o schemă de ajutor de stat şi, pe de altă parte, procedura de adoptare a legii (referitoare la lipsa notificării Comisiei Europene, lipsa solicitării de la Guvern a fişei financiare, lipsa solicitării avizului Consiliului Concurenţei şi la încălcarea principiului bicameralismului). De asemenea, se aduc şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, ce vizează conţinutul normativ al art. 12 din lege.
    57. Analizând critica de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează competenţa Parlamentului de a institui o schemă de ajutor de stat, Curtea reţine că Guvernul susţine, în esenţă, că legea criticată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât nesocoteşte competenţa exclusivă a Guvernului în materia ajutoarelor de stat.
    58. Cu privire la aceste critici, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale“. Din acest principiu constituţional rezultă modul în care Legea fundamentală reglementează autorităţile publice şi competenţele ce revin acestora (Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 9 martie 2012). În jurisprudenţa sa (Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.021 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 138-140), Curtea a reţinut că art. 1 alin. (4) din Constituţie instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat în cadrul democraţiei constituţionale, ceea ce presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, iar, pe de altă parte, presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte (în acelaşi sens, Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 87).
    59. Referitor la competenţa Parlamentului, Curtea a statuat că prevederile art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a ţării, iar, în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică ce adoptă legi. Conceptul de „lege“ se defineşte prin raportare la două criterii: cel formal sau organic şi cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie cu prevederile art. 67, 76, 77 şi 78, potrivit cărora Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi care sunt supuse promulgării de către Preşedintele României şi care intră în vigoare la trei zile după publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în conţinutul lor nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conţinutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate, sub acest aspect Parlamentul având plenitudine de legiferare (Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, paragraful 88, şi Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, paragraful 73). Totodată, prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, Curtea a statuat că „în ceea ce priveşte puterea legislativă, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, «Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării». Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple sau de urgenţă. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori, pe cale constituţională, în situaţii extraordinare, şi numai sub control parlamentar“.
    60. Referitor la competenţa Guvernului, potrivit jurisprudenţei instanţei de control constituţional, „Competenţa originară a Guvernului, autoritate executivă, este prevăzută în art. 108 alin. (2) din Constituţie şi priveşte organizarea executării legilor, acte de reglementare primară, prin emiterea de hotărâri, acte normative de reglementare secundară. Hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, emise în scopul bunei administrări a executării cadrului normativ primar, care reclamă stabilirea de măsuri şi reguli subsecvente, care să asigure corecta aplicare a acestuia. Hotărârile se adoptă întotdeauna în baza legii, secundum legem, şi asigură aplicarea sau aducerea la îndeplinire a legilor. Cu alte cuvinte, în sistemul constituţional român, regula este aceea că Guvernul nu dispune de dreptul de reglementare primară a relaţiilor sociale, ci doar de a adopta legislaţia secundară“. (Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, paragraful 89).
    61. În cauză, Curtea observă că obiectul de reglementare al legii examinate îl constituie instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile. Legea criticată are un caracter normativ, reglementând beneficiarii ajutorului de stat, criteriile de eligibilitate, modalitatea de acordare a ajutorului, controalele efectuate după acordarea ajutorului şi dispoziţii finale cu privire la intrarea în vigoare a legii. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 - cadrul normativ intern în materia ajutoarelor de stat -, iniţiatorul este „orice entitate publică care iniţiază o măsură de ajutor de stat sau de minimis prin intermediul unui act normativ sau administrativ, după caz“. Din analiza sistematică a dispoziţiilor interne şi europene privind acordarea ajutoarelor de stat, Curtea reţine că instituirea unei scheme de ajutor de stat se poate face de orice entitate publică atât printr-un act administrativ, cât şi printr-un act normativ.
    62. Având în vedere competenţele Parlamentului şi ale Guvernului, astfel cum au fost detaliate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curtea constată că Parlamentul, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, poate adopta un act normativ - o lege - care să aibă ca obiect de reglementare instituirea unei scheme de ajutor de stat, fără ca prin aceasta să încalce competenţa Guvernului, acesta din urmă neavând competenţă exclusivă în materie, potrivit reglementării-cadru cu privire la ajutoarele de stat, şi anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014.
    63. Este adevărat că până în prezent cele mai multe scheme de ajutor de stat au fost instituite printr-o hotărâre a Guvernului (spre exemplu, Hotărârea Guvernului nr. 408/2010 privind aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, Hotărârea Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, Hotărârea Guvernului nr. 937/2016 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor întreprinderilor mici şi mijlocii, Hotărârea Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice), însă au existat şi situaţii în care acestea au fost reglementate prin ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului care, potrivit Constituţiei, au fost aprobate prin lege (de exemplu, Legea nr. 56/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională, Legea nr. 206/2011 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2010 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare privind asigurarea accesului la finanţare în agricultură, Legea nr. 44/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015, Legea nr. 45/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2015 privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvare Societăţii „Complexul Energetic Hunedoara“ - S.A. sau Legea nr. 75/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA, precum şi pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19).
    64. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin nerespectarea considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 777 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 20 decembrie 2017, Curtea reţine că această critică nu poate fi primită. Astfel, prin această decizie, Curtea a constatat că Parlamentul şi-a arogat o competenţă de legiferare într-un domeniu care, potrivit legii, era rezervat Guvernului, potrivit cadrului normativ în vigoare. La paragraful 25 al acestei decizii, Curtea a constatat că actul normativ criticat este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul intrând în sfera de competenţă a autorităţii executive, singura autoritate publică cu atribuţii în organizarea executării legilor, prin adoptarea actelor cu caracter administrativ. Or, spre deosebire de situaţia analizată în decizia invocată de autorul sesizării, în prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit actului normativ cadru privind acordarea ajutoarelor de stat, iniţiator al acestei măsuri poate fi orice entitate publică, prin intermediul unui act normativ sau administrativ. Din această perspectivă şi prin raportare la cadrul european şi naţional menţionat, nu se poate reţine, aşa cum solicită Guvernul, competenţa exclusivă a acestuia de a institui scheme de ajutor de stat.
    65. În consecinţă, critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât legea adoptată de Parlament nesocoteşte competenţa exclusivă a Guvernului în materia ajutoarelor de stat, este neîntemeiată.
    66. Analizând critica de neconstituţionalitate extrinsecă raportată la art. 1 alin. (5) şi art. 148 alin. (2) şi (4), „din perspectiva modalităţii alese de legiuitor pentru instituirea unei noi scheme de ajutor de stat“, Curtea reţine că, referitor la interpretarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, şi prin Decizia nr. 921 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, Curtea a statuat că „folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz“.
    67. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea reţine că norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate celei de referinţă, consacrată de art. 148 alin. (4) din Constituţie, o reprezintă art. 108 alin. (3) din TFUE, potrivit căruia „Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu dispoziţiile articolului 107, Comisia iniţiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunţarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate“.
    68. Cu privire la prima condiţie necesară pentru folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că norma de drept european invocată întruneşte condiţiile de claritate şi precizie. Astfel, ea stabileşte fără echivoc procedura de informare în timp util a Comisiei Europene pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele.
    69. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, şi anume aceea ca norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că această condiţie nu este întrunită. Aspectele legate de procedura de urmat în cazul iniţierii unei scheme de ajutor de stat nu au în sine o relevanţă constituţională, nefiind circumscrise principiilor şi normelor fundamentale constituţionale, cum ar fi, spre exemplu, cele care consacră drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale sau cele privind autorităţile publice reglementate de textele constituţionale. Este adevărat că, potrivit art. 135 din Constituţie, economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, iar statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Însă prevederile din TFUE invocate de autorul sesizării nu vizează incompatibilitatea cu piaţa internă a oricăror practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne, ci se referă strict la procedura de urmat în cazul în care se iniţiază o schemă de ajutor de stat, prevederi ce nu au în sine o relevanţă constituţională. Prin urmare, critica raportată la dispoziţiile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie nu poate fi reţinută.
    70. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, „din perspectiva modalităţii alese de legiuitor pentru instituirea unei noi scheme de ajutor de stat“, Curtea reţine, în primul rând, în ceea ce priveşte obiectul de reglementare, că legea criticată instituie o schemă de ajutor de stat, având ca obiectiv acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile. Aşadar, întrucât instituie o schemă de ajutor se stat, legea criticată trebuie să respecte prevederile art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 - cadrul normativ intern privind acordarea ajutoarelor de stat -, care reglementează elementele minime obligatorii ale unui act normativ cu un astfel de obiect de reglementare. Prevederile art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 stabilesc că actele normative sau administrative, după caz, prin care se instituie scheme de ajutor de stat sau de minimis sau ajutoare de stat individuale sau de minimis, trebuie să prevadă cel puţin următoarele elemente: obiectivul, modalitatea acordării ajutorului de stat sau de minimis, beneficiarii, perioada de aplicare, cuantumul fondurilor alocate în acest scop din bugetul furnizorului, prevederea europeană aplicabilă în temeiul căreia a fost instituită măsura de ajutor de stat sau de minimis, în conformitate cu legislaţia în domeniu.
    71. Analizând structura şi conţinutul normativ al legii criticate, prin prisma elementelor minime obligatorii ale unui act normativ cu un asemenea obiect de reglementare, Curtea observă că aceasta prevede următoarele: obiectivul ajutorului de stat (acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile); beneficiarii ajutorului de stat [producătorii agricoli care îşi desfăşoară activitatea în producţia agricolă primară, respectiv: a) producători agricoli persoane fizice înscrise în Registrul Unic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură/Registrul de Exploataţie al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor/Registrul agricol al unităţilor administrativ-teritoriale şi cei care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare; b) producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016; c) producători agricoli persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică, constituite conform legii]; condiţiile de eligibilitate (beneficiarii trebuie să deţină un proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat de către o comisie formată în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi în care să fie cuprinse cultura şi suprafaţa afectată şi gradul de afectare; culturile să fi fost afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c), iar despăgubirile se acordă numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, dar nu mai mult de 70% din cheltuielile efectuate pentru cultura respectivă până la data producerii fenomenului); modalitatea de acordare a ajutorului de stat (beneficiarii ale căror culturi au fost afectate de fenomene meteorologice nefavorabile şi care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate depun la DAJ o cerere de acordare a ajutorului financiar, însoţită de o serie de documente; DAJ-urile verifică, stabilesc valoarea ajutorului financiar şi beneficiarii, întocmesc şi transmit la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţii centralizatoare lunare; Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanţelor Publice, pe baza situaţiilor centralizatoare lunare transmise de DAJ, cereri de deschidere a creditelor bugetare însoţite de situaţii centralizatoare a ajutorului financiar; după aprobarea cererilor pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanţelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează contul DAJ, care virează ajutorul financiar cuvenit în conturile beneficiarilor schemei; resursele financiare necesare aplicării schemei se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 40 „Subvenţii“, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“); prevederea europeană aplicabilă în temeiul căreia a fost instituită măsura de ajutor de stat, în conformitate cu legislaţia în domeniu (secţiunea 1.2.1.2, cap. (1) partea a II-a din Orientările UE, secţiune care se intitulează „Ajutoarele pentru compensarea pagubelor provocate de un fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale“). Însă Curtea constată că legea supusă controlului de constituţionalitate nu prevede perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat şi nici cuantumul fondurilor alocate în acest scop din bugetul furnizorului, ceea ce conduce la concluzia că nu respectă întocmai prevederile art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, reglementare-cadru care prevede elementele minime obligatorii ale unui act normativ prin care se instituie ajutoare de stat.
    72. În al doilea rând, cu privire la critica referitoare la faptul că, în absenţa unui termen expres în cuprinsul legii criticate, care să asigure primirea deciziei Comisiei Europene, legea va intra în vigoare conform art. 78 din Constituţie şi, în consecinţă, ajutorul de stat ar urma să fie implementat anterior primirii deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine următoarele:
    73. Pornind de la precizările din art. 1 alin. (2) din legea criticată, schema de ajutor de stat instituită se bazează pe prevederile secţiunii 1.2.1.2, Cap. 1 partea a II-a din Orientările UE, secţiune referitoare la ajutoarele pentru compensarea pagubelor provocate de un fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale - ajutoare considerate a fi compatibile cu piaţa internă, potrivit art. 107 alin. (3) lit. c) din TFUE, în cazul în care se respectă condiţiile din Orientările UE, şi anume: (a) autoritatea competentă a statului membru în cauză a recunoscut în mod oficial că evenimentul reprezintă un fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale; şi (b) există o legătură cauzală directă între fenomenul meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale şi pagubele suferite de întreprindere. Prin Ordinul nr. 97/63 din 9 aprilie 2020 al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 16 aprilie 2020, a fost aprobat Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice. Potrivit art. 2 alin. (3) lit. c) din regulament, „seceta pedologică“ este „fenomenul natural definit de un conţinut al apei din sol, respectiv umiditatea solului, sub valoarea mediei anuale asociată cu seceta meteorologică cu impact direct asupra creşterii culturilor şi a ecosistemului; seceta pedologică se raportează la rezerva de umiditate determinată prin metoda bilanţului apei în sol, utilizând datele meteorologice înregistrate la staţiile meteorologice cu program agrometeorologic din cadrul reţelei Administraţiei Naţionale de Meteorologie;“. Pe de altă parte, în expunerea de motive a legii criticate se precizează următoarele: „Sectorul agricol din România este puternic afectat de secetă. Fenomenul s-a agravat începând cu luna ianuarie 2020 şi a avut diferite intensităţi la nivelul ţarii. În conformitate cu datele furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în perioada ianuarie-aprilie 2020, cantitatea de precipitaţii s-a redus drastic. Pe aproape 40% din teritoriul României se manifestă secetă pedologică extremă sau puternică.“
    74. Întrucât schema de ajutor de stat instituită de legea criticată se bazează pe prevederile secţiunii 1.2.1.2, cap. 1 partea a II-a din Orientările UE, secţiune referitoare la ajutoarele pentru compensarea pagubelor provocate de un fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale - ajutoare considerate a fi compatibile cu piaţa internă, potrivit art. 107 alin. (3) lit. c) din TFUE, în cazul în care se respectă condiţiile din Orientările UE, se deduce că iniţiatorii propunerii legislative în discuţie au avut în vedere faptul că ajutorul instituit de legea criticată ar fi exceptat de la notificarea Comisiei Europene, deoarece, potrivit legislaţiei naţionale şi europene, dacă ajutorul de stat îndeplineşte criteriile precizate în regulamentul de exceptare pe categorii, atunci acesta este un „ajutor exceptat“ de la notificarea către Comisia Europeană, situaţie în care este obligatorie doar informarea Comisiei Europene, ulterior adoptării actului normativ. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. o) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, informarea este formularul specific ce urmează să fie transmis Comisiei Europene în conformitate cu prevederile regulamentului de exceptare pe categorii, însoţit de documentaţia aferentă. În cazul ajutoarelor de stat exceptate de la notificarea Comisiei Europene, este obligatorie informarea acesteia, potrivit art. 16 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, conform căruia „Informările se transmit Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei şi al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, în formatul stabilit în legislaţia europeană în domeniu, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la adoptarea actului normativ sau administrativ prin care sunt instituite măsurile de ajutor de stat“.
    75. Curtea reţine, însă, că dacă ajutorul instituit este exceptat de la obligaţia de notificare, atunci această calificare ar trebui să fie prevăzută chiar în cuprinsul legii, potrivit art. 7 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, conform căruia, „În cuprinsul actelor administrative sau normative sau, după caz, în cuprinsul instrumentelor de prezentare şi motivare aferente acestora, prin care se instituie măsuri de natura ajutorului exceptat, trebuie menţionat faptul că măsurile respective se încadrează în categoria ajutoarelor de stat sau de minimis exceptate“.
    76. Analizând conţinutul normativ al art. 10 din legea criticată, care prevede efectele deciziei Comisiei Europene asupra legii privind ajutorul de stat instituit, se deduce, însă, că ajutorul instituit de legea criticată este supus obligaţiei de notificare a Comisiei Europene. Astfel, potrivit art. 10 din legea criticată, „(1) Prezenta schemă va fi notificată anual Comisiei Europene. (2) În situaţia în care, anterior emiterii deciziei de aprobare, Comisia Europeană solicită modificări privind schema, prevederile prezentei legi pot fi modificate în mod corespunzător. (3) În cazul în care Comisia Europeană nu emite o decizie de aprobare a schemei, ajutorul financiar plătit beneficiarilor va rămâne definitiv suportat de la bugetul de stat şi nu vor fi solicitate spre returnare de către beneficiari.“ Curtea observă, astfel, că legiuitorul foloseşte noţiunea de „notificare“. Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. q), respectiv lit. k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, notificarea este formularul specific însoţit de documentaţia aferentă ce urmează să fie transmisă Comisiei Europene în vederea stabilirii caracterului de ajutor de stat şi analizării compatibilităţii proiectelor măsurilor de sprijin cu legislaţia europeană, iar documentaţia este proiectul de act normativ sau administrativ prin care se instituie măsura de sprijin, precum şi orice alt act relevant pentru analiza compatibilităţii măsurii cu regulile Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat.
    77. Având în vedere conţinutul normativ al art. 10 din legea supusă controlului de constituţionalitate, se deduce că ajutorul de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile este supus notificării Comisiei Europene. Or, în această ipoteză, având în vedere cadrul legislativ naţional şi european, este evident că notificarea Comisiei Europene cu privire la instituirea unui ajutor de stat trebuie să preceadă intrarea în vigoare a actului normativ prin care se instituie respectivul ajutor şi că niciun astfel de ajutor de stat nu se poate acorda fără decizia de autorizare a Comisiei Europene. Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, „Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în regulamentele Uniunii Europene adoptate în temeiul art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau în temeiul altor dispoziţii relevante din acesta, orice intenţie de acordare a unui ajutor de stat nou se notifică în timp util Comisiei Europene“.
    78. De asemenea, cu privire la competenţa de notificare a Comisiei Europene, Curtea reţine că aceasta aparţine Consiliului Concurenţei, potrivit art. 6 şi 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, conform cărora Consiliul Concurenţei reprezintă România în faţa Comisiei Europene în procedurile Uniunii Europene privind ajutorul de stat şi este autoritatea naţională abilitată să transmită Comisiei Europene notificările, informările, respectiv rapoartele întocmite potrivit prevederilor legale interne şi normelor Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat.
    79. Având în vedere acestea, Curtea constată că, în ceea ce priveşte tipul ajutorului de stat instituit de legea criticată, aceasta conţine dispoziţii contradictorii [art. 1 alin. (2) şi art. 10], care conduc la imposibilitatea calificării ajutorului de stat ca fiind unul supus obligaţiei de notificare a Comisiei Europene anterior adoptării actului normativ sau ca fiind unul exceptat de la această obligaţie, situaţie în care Comisia Europeană trebuie informată ulterior adoptării actului normativ. Prin urmare, legea criticată nu este suficient de clară în privinţa tipului de ajutor de stat instituit, situaţie de incertitudine ce conduce la imposibilitatea determinării procedurii (atât anterioare, cât şi ulterioare adoptării actului normativ) în raporturile dintre stat şi Uniunea Europeană referitoare la acordarea unui ajutor de stat.
    80. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
    81. Analizând legea criticată prin prisma cerinţelor de claritate şi previzibilitate, astfel cum au fost consacrate în jurisprudenţa sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că legea criticată este imprecisă şi inexactă cu privire la caracterul ajutorului de stat instituit, calificare care este imperios necesară pentru a determina procedura de informare sau de notificare a Comisiei Europene. Astfel, având în vedere că legea nu prevede elemente suficiente pentru a putea califica tipul ajutorului de stat instituit, nici procedura exactă nu poate fi determinată. Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, ajutorul acordat fără respectarea procedurilor naţionale şi ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat este considerat un ajutor ilegal. În concluzie, legea nu este suficient de clară şi precisă pentru a putea fi aplicată, mai ales cu privire la existenţa sau lipsa obligaţiei de notificare a Comisiei Europene referitoare la ajutorul de stat.
    82. De asemenea, cu privire la efectele deciziei Comisiei Europene asupra intrării în vigoare a legii criticate, art. 10 alin. (3) din aceasta prevede că „În cazul în care Comisia Europeană nu emite o decizie de aprobare a schemei, ajutorul financiar plătit beneficiarilor va rămâne definitiv suportat de la bugetul de stat şi nu vor fi solicitate spre returnare de către beneficiari“. Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. j^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, data acordării ajutorului de stat este data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului, în conformitate cu regimul juridic naţional aplicabil, indiferent de data la care ajutorul se plăteşte întreprinderii respective. Însă art. 10 alin. (3) din legea criticată prevede că, în cazul în care Comisia Europeană nu emite o decizie de aprobare a schemei, ajutorul financiar plătit beneficiarilor va rămâne definitiv suportat de la bugetul de stat. Rezultă că acordarea ajutorului s-ar face după intrarea în vigoare a legii conform art. 78 din Constituţie, adică la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, întrucât nu este prevăzută în cuprinsul ei nicio altă dată ulterioară de intrare în vigoare. Astfel, la 3 zile de la publicare, dreptul legal de a primi ajutorul ar fi conferit beneficiarului.
    83. Având în vedere toate acestea, Curtea constată că legea criticată nu îndeplineşte cerinţele de claritate şi previzibilitate şi, prin urmare, critica raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie este întemeiată.
    84. Analizând critica de neconstituţionalitate extrinsecă raportată la art. 111 alin. (1) teza a doua şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragrafele 46-52), a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, „în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie“. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) prima teză din Constituţie, „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora“. Textul constituţional stabileşte, pe de o parte, obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice de a prezenta informaţiile şi documentele necesare actului legiferării şi, pe de altă parte, modalitatea de obţinere a acestor informaţii, respectiv la cererea Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a comisiilor parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. Din aceste dispoziţii rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice (a se vedea şi Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). Curtea a mai reţinut că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007).
    85. În cauză, Curtea reţine că iniţiativa legislativă a fost însoţită de dovada solicitării informării Parlamentului de către Guvern, solicitare care a fost formulată de preşedintele Senatului, aşa cum rezultă din Adresa nr. 2.659 din 29 iunie 2020, trimisă Curţii Constituţionale, la solicitarea acesteia. De altfel, Guvernul a şi transmis punctul său de vedere, în sensul că nu susţine adoptarea propunerii legislative. Aşadar, Senatul şi-a îndeplinit obligaţia de a solicita o informare din partea Guvernului, prin intermediul preşedintelui Camerei, cu respectarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 111 teza întâi care stabilesc expres că informaţiile şi documentele sunt cerute de Senat, prin intermediul preşedintelui Camerei. Prin urmare, critica raportată la dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiată.
    86. Examinând critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 138 alin. (5), Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, obligativitatea indicării sursei de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzută de norma constituţională, constituie un aspect distinct de cel al lipsei fondurilor pentru susţinerea finanţării din punct de vedere bugetar. Astfel, prin Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea acesteia, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Aşadar, norma constituţională nu se referă la existenţa in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar. Prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, precitată, paragraful 58, Curtea a reţinut că, întrucât „nu are competenţa să se pronunţe cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, rezultă că aceasta are doar competenţa de a verifica, prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie, dacă pentru realizarea cheltuielii bugetare a fost indicată sursa de finanţare“. Or, această verificare se poate realiza doar prin raportare la prevederile legale cuprinse în art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare şi care îi conferă acesteia un caracter complex, dat de efectele financiare asupra bugetului general consolidat. Aceasta trebuie să cuprindă, potrivit legii, schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. Prin Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, paragraful 54, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor care impun solicitarea fişei financiare, este necesară lămurirea mai multor aspecte. Un prim aspect vizează faptul că, atâta vreme cât dispoziţiile legale generează impact financiar asupra bugetului de stat, obligaţia solicitării fişei financiare incumbă tuturor iniţiatorilor, în temeiul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, potrivit cărora, „În cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/ iniţiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, iniţiatorii au obligaţia să prezinte: a) fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 [... ]“, iar dacă acestea sunt rezultatul unor amendamente admise în cadrul procedurii legislative, prima Cameră sesizată sau Camera decizională, după caz, are obligaţia de a solicita fişa financiară (a se vedea în acest sens Decizia nr. 764 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017). Totodată, la paragraful 55 al Deciziei nr. 58 din 12 februarie 2020, Curtea a reamintit faptul că nu deputatul sau senatorul trebuie să întocmească fişa financiară, ci Guvernul, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 stabilind expres că, „În cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării“. Prin urmare, pentru a respecta procedura constituţională de adoptare a unui act normativ care implică o cheltuială bugetară, respectiv art. 138 alin. (5) din Constituţie, este suficient ca iniţiatorii actului normativ să facă dovada că, în temeiul dispoziţiilor legale, anterior menţionate, au solicitat Guvernului fişa financiară. Netransmiterea fişei financiare în termenul legal de către autoritatea publică căreia îi incumbă obligaţia de a întocmi acest document nu poate constitui un impediment în continuarea procedurii de legiferare. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 59, Curtea a stabilit că „a ridica această competenţă a Guvernului la nivel de regulă constituţională implicit admisă de art. 138 alin. (5) din Constituţie ar echivala cu o condiţie potestativă pură în sensul că orice lege ce are implicaţii bugetare ar putea fi adoptată numai dacă Guvernul a întocmit şi a transmis Parlamentului fişa financiară. Or, dacă Guvernul nu susţine iniţiativa legislativă/nu este de acord cu ea şi, prin urmare, nu transmite fişa financiară, nu poate bloca procesul legislativ printr-o atitudine omisivă.“
    87. La paragraful 56 al Deciziei nr. 58 din 12 februarie 2020, Curtea a reţinut că un alt aspect vizează faptul că „fişa financiară prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 nu trebuie confundată cu punctul de vedere emis de Guvern conform art. 11 lit. b^1) din Legea nr. 90/2001 [punct de vedere emis ca urmare a solicitării formulate în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituţie, n.r.], cele două documente generate de Guvern având un regim juridic şi, implicit, finalităţi diferite. Prin urmare, atunci când o propunere legislativă are implicaţii bugetare, Guvernul trebuie să prezinte ambele documente menţionate, aşadar atât punctul de vedere, cât şi fişa financiară“ (a se vedea Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, precitată, paragraful 60).
    88. În fine, cu privire la efectele pe care le produce lipsa fişei financiare, Curtea a stabilit, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 59, sau Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 4 noiembrie 2016, paragraful 30, că, „în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, [...] şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament [...], nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală“.
    89. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea constată că, în ceea ce priveşte legea supusă prezentului control de constituţionalitate, în procedura de legiferare nu a fost solicitată fişa financiară de către iniţiatorii propunerii legislative. Neîndeplinirea obligaţiei solicitării fişei financiare conduce, în mod firesc, la concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi real, astfel că au fost încălcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 138 alin. (5) referitoare la stabilirea sursei de finanţare. Este adevărat că, potrivit art. 8 din legea criticată, „Resursele financiare necesare aplicării prezentei scheme se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, Titlul 40 „Subvenţii“, Articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“. Însă, întrucât cheltuielile preconizate prin textele de lege criticate grevează asupra bugetului de stat, adoptarea lor ar fi fost posibilă doar după stabilirea sursei de finanţare în condiţiile Legii fundamentale şi după solicitarea fişei financiare de la Guvern. Neîndeplinirea obligaţiei iniţiatorilor legii de a solicita Guvernului fişa financiară, conform art. 138 alin. (5) din Constituţie coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, conduce la concluzia că între Parlament şi Guvern nu a existat un dialog real cu prilejul adoptării legii supuse controlului, iar Parlamentul a decis asupra majorării unor cheltuieli bugetare întemeindu-se pe o sursă de finanţare lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv. Prin urmare, critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie referitoare la stabilirea sursei de finanţare este întemeiată.
    90. Analizând critica de neconstituţionalitate extrinsecă raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu s-a solicitat avizul Consiliului Concurenţei, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a subliniat că principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, impune ca atât exigenţele de ordin procedural, inclusiv obţinerea avizelor, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 16 iulie 2019, paragraful 87). Referitor la existenţa sau solicitarea unor avize în procedura de elaborare a actelor normative, Curtea a statuat că acestea sunt aspecte ce ţin de respectarea obligaţiilor legale ale autorităţilor implicate în această procedură şi, implicit, ca vizând o eventuală neconstituţionalitate a actelor normative, care poate fi analizată în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Deciziile nr. 97 din 7 februarie 2008, nr. 901 din 17 iunie 2009, nr. 17 din 21 ianuarie 2015 şi nr. 63 din 8 februarie 2017). De asemenea, Curtea a reţinut că lipsa avizului autorităţilor publice implicate nu conduce în mod automat la neconstituţionalitatea legii asupra căreia acesta nu a fost dat, întrucât ceea ce prevalează este obligaţia autorităţii cu atribuţii de reglementare primară de a-l solicita. Împrejurarea că autoritatea care trebuie să emită un astfel de aviz nu şi-a îndeplinit această atribuţie, deşi i s-a solicitat, „constituie o înţelegere greşită a rolului său legal şi constituţional, fără a fi însă afectată constituţionalitatea legii asupra căreia nu a fost dat avizul“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, Decizia nr. 574 din 4 mai 2011 şi Decizia nr. 575 din 4 mai 2011).
    91. Totodată, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 80, „nu se poate face nicio comparaţie între avizul Consiliului Economic şi Social şi opinia Consiliului fiscal, întrucât, pe de o parte, Consiliul fiscal nu este o autoritate publică de rang constituţional, spre deosebire de Consiliul Economic şi Social (a se vedea art. 141 din Constituţie), iar, pe de altă parte, legea nu reglementează caracterul obligatoriu al solicitării opiniei, spre deosebire de avizul Consiliului Economic şi Social, care este consultat în mod obligatoriu în domeniile sale de competenţă [a se vedea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 248/2013]“.
    92. Având în vedere acestea, Curtea reţine că susţinerea Guvernului este neîntemeiată. Astfel, pe de-o parte, potrivit art. 7 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, „Orice proiect de măsură susceptibilă a reprezenta ajutor de stat sau ajutor de minimis, iniţiat de furnizor/iniţiator, după caz, se transmite Consiliului Concurenţei, în vederea avizării, însoţit de analiza de oportunitate realizată conform art. 3 alin. (4)“. Potrivit art. 3 alin. (4) din acelaşi act normativ, „Instituirea măsurilor de ajutor de stat sau de minimis se va face în urma unor analize de oportunitate şi impune iniţiatorului/furnizorului, după caz, elaborarea, în condiţiile legii, a unor acte normative sau administrative, după caz, prin care se instituie scheme de ajutor de stat sau de minimis sau ajutoare de stat individuale sau de minimis, care trebuie să prevadă cel puţin următoarele elemente: obiectivul, modalitatea acordării ajutorului de stat sau de minimis, beneficiari, perioada de aplicare, cuantumul fondurilor alocate în acest scop din bugetul furnizorului, prevederea europeană aplicabilă în temeiul căreia a fost instituită măsura de ajutor de stat sau de minimis, în conformitate cu legislaţia în domeniu“. Pe de altă parte, Consiliul Concurenţei nu este o autoritate publică de rang constituţional. Având în vedere acestea, lipsa solicitării avizului Consiliului Concurenţei în cadrul procedurii legislative privind propunerea legislativă privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile nu poate conduce de plano la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    93. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează însăşi calitatea legii şi procedura de adoptare, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, şi care afectează Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze celelalte critici de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea principiului bicameralismului şi criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, paragraful 84, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, paragraful 62, sau Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78).
    94. Cât priveşte efectele unei decizii prin care Curtea, în cadrul controlului anterior promulgării, constată neconstituţionalitatea legii examinate, în integralitatea sa, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, în temeiul art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii, în integralitatea sa. Curtea a arătat în jurisprudenţa sa că „situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său [...] are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări“. De asemenea, aşa cum a constatat în jurisprudenţa sa, Curtea reţine că, în cazul iniţierii unui nou proces legislativ, trebuie să fie respectate statuările cuprinse în decizia de admitere a Curţii Constituţionale cu referire la viciile de neconstituţionalitate constatate (în acest sens fiind Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 50, sau Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, precitată, paragrafele 88 şi 89).
    95. În final, Curtea reaminteşte considerentele de principiu reţinute constant în jurisprudenţa sa, potrivit cărora forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale ale Curţii - deci şi deciziile - se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017). Curtea a reţinut, totodată, că nicio altă autoritate publică nu poate contesta considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aceasta fiind obligată să le aplice în mod corespunzător, respectarea deciziilor Curţii fiind o componentă esenţială a statului de drept.
    96. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile este neconstituţională, în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 iulie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean


    OPINIE CONCURENTĂ
    În acord cu motivele pentru care Curtea Constituţională a ajuns la soluţia admiterii sesizării şi a constatării neconstituţionalităţii în ansamblu a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, considerăm însă că trebuiau reţinute în plus următoarele două motive adiţionale pentru declararea neconstituţionalităţii extrinseci a legii sus-menţionate, respectiv:
    • legea a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie din perspectiva modalităţii alese de legiuitor pentru instituirea unei noi scheme de ajutor de stat;
    • legea a fost adoptată fără solicitarea avizului Consiliului Concurenţei, cu încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

    I. Încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie din perspectiva modalităţii alese de legiuitor pentru instituirea unei noi scheme de ajutor de stat
    1. Legea dedusă controlului de constituţionalitate are ca obiect instituirea unei scheme de ajutor de stat, în vederea acordării de despăgubiri producătorilor agricoli ale căror culturi sunt afectate de fenomene meteorologice nefavorabile, pentru continuarea activităţii acestora. În domeniul ajutorului de stat şi al concurenţei, Comisia Europeană este singura instituţie care decide asupra compatibilităţii măsurii cu normele incidente ale Uniunii Europene.
    2. Cadrul normativ privind acordarea ajutoarelor de stat este stabilit în art. 107-109 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumit în continuare TFUE). Astfel, potrivit art. 107 alin. (1) din TFUE, cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
    3. Potrivit art. 108 alin. (3) din TFUE:
    "Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu dispoziţiile articolului 107, Comisia iniţiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunţarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate."
    Prin urmare, potrivit TFUE, orice măsuri de ajutor de stat sunt supuse obligaţiei de notificare şi de obţinere a autorizării din partea Comisiei Europene, iar aceste măsuri nu pot fi puse în aplicare de către statele membre înainte de pronunţarea de către Comisie a unei decizii definitive.

    4. Conform art. 10 din legea criticată:
    "(1) Prezenta schemă va fi notificată anual Comisiei Europene.
(2) În situaţia în care, anterior emiterii deciziei de aprobare, Comisia Europeană solicită modificări privind schema, prevederile prezentei legi pot fi modificate în mod corespunzător.
(3) În cazul în care Comisia Europeană nu emite o decizie de aprobare a schemei, ajutorul financiar plătit beneficiarilor va rămâne definitiv suportat de la bugetul de stat şi nu vor fi solicitate spre returnare de către beneficiari."

    5. Or, simpla notificare a Comisiei Europene cu o schemă de ajutor de stat, aşa cum se prevede la art. 10 alin. (1) din legea criticată, nu echivalează cu încuviinţarea ei de către Comisie. Mai mult, chiar prin cuprinsul art. 10 alin. (3) din legea în discuţie se acceptă posibilitatea ca o astfel de schemă de ajutor de stat să fie incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene, situaţie în care ajutorul financiar rămâne definitiv suportat de la bugetul de stat.
    Prin contradicţia cu norma de drept european din cadrul TFUE interpusă celei de referinţă constituţională, întregul act normativ dedus controlului de constituţionalitate încalcă dispoziţiile art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 668 din 18 mai 2011).

    6. Referitor la interpretarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, Decizia nr. 921 din 7 iulie 2011 şi Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 Curtea a statuat că „folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate“.
    6.1. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, reţinem că norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate celei de referinţă, consacrată de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, o reprezintă art. 108 alin. (3) din TFUE.
    Cu privire la prima condiţie necesară pentru folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate reţinem că norma de drept european invocată întruneşte condiţiile de claritate şi precizie. Astfel, ea stabileşte, fără echivoc, procedura de informare în timp util a Comisiei Europene pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele.
    În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, şi anume aceea ca norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei, constatăm că şi această condiţie este întrunită.

    6.2. Astfel, potrivit art. 135 din Constituţie, economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, iar statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Rezultă că prevederile TFUE menţionate anterior - ce trimit la rândul lor la reguli concurenţiale ce vizează incompatibilitatea cu piaţa internă a oricăror practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne - au relevanţă constituţională, în sensul stabilit de Curtea Constituţională prin deciziile menţionate mai sus.

    7. În dreptul intern, cadrul general în ceea ce priveşte acordarea ajutorului de stat este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, acest act normativ reglementând procedurile naţionale în materia ajutorului de stat, în vederea aplicării prevederilor art. 107-109 din TFUE şi a legislaţiei secundare adoptate în baza acestora.
    Potrivit art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din acest act normativ:
    "(1) Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în regulamentele Uniunii Europene adoptate în temeiul art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau în temeiul altor dispoziţii relevante din acesta, orice intenţie de acordare a unui ajutor de stat nou se notifică în timp util Comisiei Europene.
(2) Ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, poate fi acordat numai după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2015/1.589."


    8. Conform art. 1 alin. (2) din legea criticată, „prezenta schemă respectă prevederile din cadrul secţiunii 1.2.1.2, cap. l, partea a II-a din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE“, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, schema se aplică pe întreg teritoriul României.
    9. În art. 107 alin. (2) lit. b) din TFUE se prevede că:
    "(2) Sunt compatibile cu piaţa internă: (b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare"
    Observăm că, deşi potrivit părţii I capitolul II secţiunea 2.4 intitulată „Definiţii“ punctul 34 din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020 (2014/C 204/01), seceta severă care distruge mai mult de 30% din producţia medie calculată pe baza a trei ani precedenţi sau în funcţie de o medie pe trei ani bazată pe cei cinci ani precedenţi este definită drept un „fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale“, în partea a Il-a capitolul I secţiunea 1.2.1 paragraful 330 se precizează următoarele: „Comisia va continua să evalueze de la caz la caz propunerile de acordare a ajutoarelor de stat în conformitate cu articolul 107 alin. (2) lit. b) din tratat, ţinând cont de practica sa anterioară în domeniu.“
    Aşadar, chiar din cuprinsul orientărilor invocate de iniţiatorii legii criticate reiese că acestea nu se pot substitui dispoziţiilor din TFUE şi nici cadrului naţional general în ceea ce priveşte acordarea ajutorului de stat.

    10. Or, în absenţa unui termen expres în cuprinsul legii criticate, care să asigure primirea deciziei Comisiei Europene, legea va intra în vigoare conform art. 78 din Constituţie la 3 zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României şi, pe cale de consecinţă, ajutorul de stat ar urma să fie implementat anterior primirii deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat. Această soluţie legislativă contravine art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţia României, prin raportare la prevederile obligatorii ale dreptului Uniunii Europene relevante în materia ajutoarelor de stat (art. 107-109 din TFUE) şi care beneficiază de prioritate de aplicare faţă de cele din legislaţia internă.
    11. Încălcarea obligaţiei de notificare a Comisiei Europene este confirmată şi de practica anterioară chiar în materia ajutoarelor de stat privind seceta severă. Spre exemplu, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015, Guvernul menţiona că respectiva schemă de ajutor de stat „îşi poate produce efectele după primirea deciziei (CE)“, iar potrivit art. 12 din acelaşi act normativ „începând cu data primirii deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat, se stabileşte eligibilitatea beneficiarului şi se poate constitui obligaţia de plată a acestui ajutor“.
    12. În consecinţă, din ansamblul normelor europene şi interne relevate anterior rezultă că măsurile ce constituie ajutor de stat pot fi adoptate şi acordate numai sub condiţia autorizării lor de către Comisia Europeană.
    Drept urmare, adoptarea unei legi care să acorde ajutor de stat cu nesocotirea acestor norme este de natură să încalce nu numai prevederile art. 148 alin. (2) şi alin. (4) - care conferă expres şi explicit prioritate de aplicare prevederilor tratelor constitutive ale Uniunii Europene faţă de dispoziţiile contrare din legile interne -, dar şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa privind principiul legalităţii şi principiul securităţii raporturilor juridice, sens în care, în jurisprudenţa sa, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015.


    II. Încălcarea art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie prin nesolicitarea avizului Consiliului Concurenţei
    1. Potrivit art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate naţională de contact în raporturile dintre Comisia Europeană şi autorităţile şi instituţiile publice, alţi furnizori de ajutor de stat şi beneficiarii de ajutor de stat, implicaţi în procedurile din domeniul ajutorului de stat.
    2. În conformitate cu art. 7 alin. (7) şi alin. (8) din acelaşi act normativ:
    "(7) Orice proiect de măsură susceptibilă a reprezenta ajutor de stat sau ajutor de minimis, iniţiat de furnizor/iniţiator, după caz, se transmite Consiliului Concurenţei, în vederea avizării, însoţit de analiza de oportunitate realizată conform art. 3 alin. (4);
(8) Cererea de avizare a măsurilor susceptibile să reprezinte ajutor de stat sau ajutor de minimis, întocmită de furnizor/iniţiator, după caz, se transmite în fază de proiect Consiliului Concurenţei, după parcurgerea procedurii prevăzute la alin. (2)-(7). Consiliul Concurenţei emite un aviz privind conformitatea, corectitudinea şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia europeană în domeniul ajutorului de stat, cu respectarea secţiunii a 3-a din cap. III - Procedura de avizare"

    3. De asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „în cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a proiectelor de acte normative iniţiatorul trebuie să solicite avizul autorităţilor interesate în aplicarea acestora, în funcţie de obiectul reglementării“.
    4. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementate de art. 1 alin. (3) din Constituţie, impune ca atât exigenţele de ordin procedural, inclusiv obţinerea avizelor, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 128 din 6 martie 2019, nr. 139 din 13 martie 2019 şi nr. 393 din 5 iunie 2019).
    Prin raportare la considerentele mai sus menţionate şi din analiza fişei legii criticate din care rezultă că Parlamentul nu a solicitat avizul Consiliului Concurenţei, considerăm că legea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie.
    Curtea Constituţională a afirmat explicit, în jurisprudenţa sa, că nu doar avizele din partea Consiliului Economic şi Social sau cele din partea Consiliului Legislativ sunt obligatorii, întrucât sunt impuse de Legea nr. 24/2000, ci şi alte avize „a căror consacrare este de rang legal, iar nu constituţional“, deoarece ele „capătă relevanţă constituţională prin prisma normei constituţionale invocate, această relevanţă fiind condiţionată de contribuţia la realizarea unei legislaţii de calitate, care să asigure realizarea principiului securităţii juridice“ (a se vedea Decizia nr. 128 din 6 martie 2019 sau Decizia nr. 151 din 6 mai 2020).
    Prin urmare, şi sub acest aspect, critica referitoare la lipsa solicitării avizului Consiliului Concurenţei într-un domeniu tehnic şi care intră în domeniile pentru care această autoritate are atribuţii, raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie coroborat cu prevederile Legii nr. 24/2000, este întemeiată şi ar fi trebuit să fie reţinută de Curtea Constituţională ca un motiv adiţional pentru constatarea neconstituţionalităţii în ansamblu a legii criticate în prezenta cauză.
    Pentru toate aceste motive considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile se impunea a fi admisă şi pentru cele două motive adiţionale relevate anterior şi care atrăgeau, de asemenea, declararea neconstituţionalităţii extrinseci a legii sus-menţionate, respectiv:
    • legea a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie din perspectiva modalităţii alese de legiuitor pentru instituirea unei noi scheme de ajutor de stat;
    • legea a fost adoptată fără solicitarea avizului Consiliului Concurenţei, cu încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.





                    Judecători,
                    dr. Livia Doina Stanciu
                    prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016