Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 727 din 5 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (2) şi (3), art. 104, art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 727 din 5 noiembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (2) şi (3), art. 104, art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 727 din 5 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (2) şi (3), art. 104, art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 190 din 9 martie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Gheorghe Ţarălungă în Dosarul nr. 1.081/118/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 687D/2018.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Dan Lupaşcu, având delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Este prezentă doamna Oana Iulia Răspop, traducător de limba neogreacă. Magistratul-asistent referă asupra adresei depuse la dosar de către tatăl părţii Faloutsos Evangelos, prin care se arată elemente ale situaţiei de fapt şi se învederează că partea are cunoştinţă de termenul de judecată.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 760D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ana-Maria Pătru în Dosarul nr. 48.239/3/2017/A1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 788D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (2) şi (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 4.416/110/2016/a3 al Tribunalului Bacău - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 816D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Nicolae Stanciu în Dosarul nr. 3/36/2018/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Dan Lupaşcu, având delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    6. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 818D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Marin Bîlc şi Florin Mircea Bolbos în Dosarul nr. 329/59/2018/a1 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    7. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 876D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Mazilu şi Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 3.510/110/2015 al Tribunalului Bacău - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    8. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.072D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Vlad Valer în Dosarul nr. 4.653/107/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    9. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.430D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de George Gavrea în Dosarul nr. 5.176/30/2017 al Tribunalului Arad - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    10. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.079D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi la cele ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Bogdan Darius Vâlcov în Dosarul nr. 43.049/3/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    11. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.193D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 104, art. 114 alin. (1) şi la cele ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Dragoş Poteleanu în Dosarul nr. 7.578/118/2015 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    12. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 704D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Robert Grigorescu în Dosarul nr. 45.354/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    13. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.042D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ioan Niculae în Dosarul nr. 15.884/3/2016/a16 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care aceasta solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
    14. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 760D/2018, nr. 788D/2018, nr. 816D/2018, nr. 818D/2018, nr. 876D/2018, nr. 1.072D/2018, nr. 1.430D/2018, nr. 2.079D/2018, nr. 2.193D/2018, nr. 704D/ 2019 şi nr. 1.042D/2019 la Dosarul nr. 687D/2018, care a fost primul înregistrat.
    15. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care arată că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra dispoziţiilor criticate, din aceeaşi perspectivă, prin Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019, şi Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019. Cu toate acestea, apreciind că jurisprudenţa este dinamică şi evolutivă, solicită o reconsiderare a acesteia, în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că a criticat dispoziţiile legale dintr-o dublă perspectivă, şi anume, pe de-o parte, critică posibilitatea dobândirii calităţii de martor de către denunţător, iar, pe de altă parte, forţa probantă a declaraţiei de martor date de denunţător. Apreciază că aceste critici se circumscriu încălcării principiului legalităţii, din perspectiva lipsei clarităţii şi previzibilităţii legii şi a încălcării dreptului la un proces echitabil.
    16. Din coroborarea art. 29, 33 şi 34 din Codul de procedură penală rezultă că denunţătorul este un subiect procesual secundar. În acest context, arată că, în doctrină, s-a precizat că nu poate fi confundată calitatea formală de martor cu capacitatea substanţială de a depune mărturie, care revine exclusiv persoanelor străine de infracţiuni. Cum nici persoana vătămată nu poate cumula această calitate cu cea de martor, apreciază că nici denunţătorul nu poate cumula această calitate cu cea de martor, mai ales în situaţiile în care acesta are anumite beneficii ca urmare a realizării denunţului. Astfel, în ipoteza în care denunţătorul urmăreşte să obţină impunitate, reducerea pedepsei sau un alt avantaj, relatările sale sunt interesate, credibilitatea sa relativizată, iar sinceritatea nu va putea fi testată în mod real, în condiţiile în care denunţătorul beneficiază de dreptul de a nu se autoincrimina. Astfel, riscul ca o persoană să fie condamnată pe nedrept, în baza declaraţiilor unei persoane interesate, este în aceste condiţii unul major.
    17. Arată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este martor orice persoană a cărei depoziţie poate sta la baza unei hotărâri de condamnare. Acesta este sensul larg al noţiunii de martor.
    18. În ceea ce priveşte forţa probantă a declaraţiei denunţătorului, arată că noul Cod de procedură penală consacră principiul liberei aprecieri a probelor, instituind anumite limitări în ceea ce priveşte declaraţiile investigatorilor, colaboratorilor şi martorilor cu identitate protejată. Declaraţiile acestora nu pot fi determinante pentru hotărârea de condamnare. Art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu include şi declaraţiile martorului denunţător, decât în măsura în care acesta este subiectul unor măsuri de protecţie. Denunţătorul se află sub un control de autoritate din partea organului de urmărire penală, urmăreşte realizarea intereselor proprii, firesc fiind ca declaraţiile acestuia să nu fundamenteze într-o măsură determinantă hotărârea de condamnare. În plus, legiuitorul nu a mai utilizat termenul „coroborare“, deşi coroborarea mijloacelor de probă era menţionată atât în Codul de procedură penală din 1936, cât şi în cel din 1968. Consecinţa este aceea că declaraţiile martorului denunţător capătă o forţă probantă necondiţionată chiar şi atunci când există un interes din perspectiva tragerii la răspundere penală a acestuia.
    19. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că nu sunt invocate motive noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cu referire la cele două decizii menţionate şi de avocatul prezent.
    20. Curtea, în cele două decizii menţionate, a realizat un amplu examen atât de drept comparat, cât şi al coroborării dispoziţiilor referitoare la modalităţile de sesizare a organului de urmărire penală, la categoriile de subiecţi procesuali, la formele în care aceştia pot fi audiaţi în faţa organelor judiciare. Apreciază a fi sensibilă situaţia în care denunţătorul este audiat în calitate de martor şi poate avea anumite beneficii, de exemplu, aplicarea unei cauze de înlăturare a răspunderii penale sau a unei cauze care determină reducerea limitelor de pedeapsă. În cazul în care denunţătorului i se atribuie calitatea de martor protejat devin incidente dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. În cazul denunţătorului căruia nu i se atribuie această calitate, forţa probantă a mărturiei sale este deplină, fapt ce îl nemulţumeşte pe autorul excepţiei. În acest context, reprezentantul Ministerului Public arată că soluţia se dispune de către judecătorul cauzei atunci când acesta are convingerea că vinovăţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Chiar dacă legiuitorul a renunţat la folosirea termenului „coroborare“, judecătorul ajunge la o soluţie în baza unui mecanism care impune elemente de ordin subiectiv şi de ordin obiectiv. Declaraţiile unui astfel de martor trebuie să fie privite cu atenţie, din perspectiva art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, analizând în ce măsură acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Referitor la critica potrivit căreia denunţătorul este lipsit de obiectivitate şi sinceritate, apreciază că îi revine judecătorului efectuarea unei astfel de examinări, întrucât astfel de riscuri se pot regăsi în cazul oricărui martor. Astfel, nu se poate porni de la premisa că beneficiile de care denunţătorul se bucură determină din start excluderea forţei probante a declaraţiilor acestuia. Faptul că legiuitorul nu a menţionat o astfel de declaraţie printre cele de la art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală se justifică prin raţiunile pe care acesta le-a avut, precizate şi în deciziile Curţii Constituţionale. Aşa fiind, apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate păstrându-şi valabilitatea şi în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    21. Prin Încheierea din 13 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.081/118/2015, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Gheorghe Ţarălungă cu ocazia soluţionării apelurilor formulate împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Constanţa.
    22. Prin Încheierea din 27 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 48.239/3/2017/A1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ana-Maria Pătru cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect constatarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
    23. Prin Încheierea din 17 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.416/110/2016/a3, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (2) şi (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Mazilu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    24. Prin Decizia nr. 251 din 22 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3/36/2018/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Nicolae Stanciu cu ocazia soluţionării unei cauze penale. Curtea Constituţională a fost sesizată în urma admiterii recursului formulat împotriva Încheierii din 5 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional a fost respinsă ca inadmisibilă.
    25. Prin Încheierea din 24 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 329/59/2018/a1, Curtea de Apel Timişoara -– Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Marin Bîlc şi Florin Mircea Bolbos, în procedura camerei preliminare.
    26. Prin Încheierea din 24 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.510/110/2015, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (2) şi (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Mazilu şi Ovidiu Mazilu într-o cauză penală.
    27. Prin Încheierea din 27 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.653/107/2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Vlad Valer cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    28. Prin Încheierea din 27 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.176/30/2017, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de George Gavrea într-o cauză penală.
    29. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 43.049/3/2015, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi la cele ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Bogdan Darius Vâlcov într-o cauză penală.
    30. Prin Încheierea din 12 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.578/118/2015, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 104, art. 114 alin. (1) şi la cele ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Dragoş Poteleanu într-o cauză penală.
    31. Prin Încheierea din 18 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 45.354/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Robert Grigorescu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    32. Prin Încheierea din 12 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 15.884/3/2016/a16, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ioan Niculae cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    33. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile procedurale criticate nu satisfac exigenţele de claritate şi previzibilitate, îngăduind interpretarea potrivit căreia denunţătorul devine ulterior martor, cumulând cele două calităţi, iar relatările sale constituie, în aceste condiţii, atât un act de sesizare a organului de urmărire penală, cât şi un mijloc de probă.
    34. Susţin că, potrivit dispoziţiilor procesual penale, participanţii în procesul penal se împart în cinci categorii, respectiv: organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali şi alţi subiecţi procesuali. Coroborând aceste prevederi cu cele ale art. 288 şi următoarele din Codul de procedură penală, autorii excepţiei apreciază că denunţătorul este participant în procesul penal, încadrabil în categoria „alţi subiecţi procesuali“.
    35. Totodată, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de „martor“ are un înţeles autonom, având atât o accepţiune restrânsă, cât şi una extinsă. Cu toate acestea, legiuitorul român nu operează această distincţie în privinţa denunţătorului. Astfel, cumularea celor două calităţi - martor şi denunţător - de către aceeaşi persoană este contrară normelor care cârmuiesc desfăşurarea procesului penal şi care sunt grupate pe instituţii juridice, în funcţie de obiectul lor de reglementare.
    36. În continuare, arată că rostul procesual al denunţului este încunoştinţarea organului de urmărire penală despre săvârşirea unei infracţiuni, acesta neconstituind mijloc de probă, nefiind menţionat ca atare de dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală. Astfel, denunţătorul nu ar trebui audiat ca martor în procesul penal, iar declaraţiile sale nu ar trebui să constituie mijloace de probă.
    37. Apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii, principiu ce impune obligaţia legiuitorului ca normele juridice pe care le adoptă să fie precise, clare şi previzibile. Imprecizia şi lipsa de previzibilitate a textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate, încălcând principiul legalităţii, afectează şi dreptul la un proces echitabil.
    38. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie arată că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă permit, ca urmare a neclarităţii acestora, ca o parte sau un subiect procesual principal, respectiv o persoană care este suspectată de săvârşirea unei infracţiuni de corupţie activă, să poate fi audiată în acelaşi timp în calitate de martor privind săvârşirea în cadrul aceluiaşi raport juridic penal a unei fapte de corupţie pasive de către un alt subiect procesual principal. Astfel, relatările celui dintâi constituie atât act de sesizare a organului de urmărire penală, cât şi probă administrată printr-un mijloc de probă arbitrar stabilit de către organul de urmărire penală, putând crea echivoc în ceea ce priveşte conţinutul noţiunii juridice de martor, astfel cum a fost definită de legea procesual penală.
    39. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în dosarele nr. 760D/2018, nr. 704D/2019 şi nr. 1.042D/2019, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 562 din 19 septembrie 2017, apreciind că nu există cauză penală în care, la aflarea adevărului, să nu îşi aducă o contribuţie esenţială declaraţiile martorilor, proba testimonială având, în procesul penal, caracterul de probă firească, de instrument necesar de cunoaştere a împrejurărilor săvârşirii infracţiunilor. Martorul este persoana fizică, alta decât suspectul, persoana vătămată şi părţile în procesul penal, care are cunoştinţă despre fapte şi împrejurări de fapt ce servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi aflarea adevărului în procesul penal. Declaraţiile martorului constituie mijloace de probă, iar acestea constau în relatarea făcută de martor organului judiciar penal în cadrul procesului penal, prin care reproduce cunoştinţele sale despre fapte sau împrejurări de fapt necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Potrivit dispoziţiilor art. 114 şi 115 din Codul de procedură penală, poate avea calitatea de martor „orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală“ şi care, în acelaşi timp, nu are calitatea procesuală de suspect, persoană vătămată, inculpat, parte civilă sau parte responsabilă civilmente.
    40. În afara persoanelor care au în cauză calitatea de parte ori subiect procesual principal, legiuitorul a acordat organelor judiciare posibilitatea de a audia în calitate de martor orice persoană. Astfel, pot fi audiate în această calitate persoane apropiate victimei infracţiunii sau autorului acesteia, inclusiv soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile acestora. Or, nu există niciun raţionament pentru care legiuitorul ar trebui să interzică audierea denunţătorului în calitate de martor, cu atât mai mult cu cât, în principiu, acesta nu are un interes propriu, concret şi actual în cauză (a se vedea în acest sens Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii). Chiar dacă, în situaţii particulare, se poate acredita ideea că denunţătorul are un interes propriu în valorificarea judiciară a denunţului formulat (de exemplu, pentru a beneficia de o cauză specială de reducere a pedepsei - art. 19 din Legea nr. 682/2002), declaraţia sa reprezintă numai unul dintre mijloacele de probă care vor fi administrate pe parcursul procesului penal şi care va face obiectul cenzurii organului judiciar. Acordarea de către legiuitor a posibilităţii de a audia denunţătorul în calitate de martor nu poate să contravină, în niciun caz, principiului legalităţii şi să afecteze dreptul la un proces echitabil. Din contră, cenzurarea acestei posibilităţi ar fi de natură a conduce la situaţii paradoxale; de exemplu, o persoană care observă în mod nemijlocit săvârşirea unei infracţiuni de omor şi denunţă fapta organelor judiciare nu ar mai putea să fie audiată în calitate de martor, deşi are cunoştinţă despre faptele şi împrejurările de fapt care constituie proba în cauza penală.
    41. Instanţa arată că ambivalenţa invocată de autorii excepţiei - denunţul ca mod de sesizare şi declaraţia dată în calitate de martor de aceeaşi persoană - se regăseşte în art. 81 alin. (2) din Codul de procedură penală, însă în legătură cu un alt subiect procesual. Astfel, în concret, aceeaşi persoană căreia iniţial îi este recunoscută calitatea de a sesiza organul de urmărire penală în modalitatea prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul de procedură penală poate fi audiată ulterior în calitate de martor. Se poate afirma că şi în această situaţie declaraţia martorului care a suferit o vătămare prin infracţiune este amprentată de subiectivism, având în vedere că persoana vătămată renunţă la dreptul său de a participa în cauză în calitate de persoană vătămată. Aşadar, această renunţare a persoanei vătămate este un act subiectiv, neputându-se afirma că vătămarea cauzată nu a existat. Instanţa judecătorească apreciază că în astfel de situaţii, precum cea invocată de inculpat şi cea prevăzută de art. 81 alin. (2) din Codul de procedură penală, devin aplicabile dispoziţiile art. 103 alin. (1) din acelaşi act normativ.
    42. În continuare, instanţa judecătorească apreciază că art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală se referă la depoziţiile unor persoane care apar în proces cu identităţi nereale, necunoscute părţilor, astfel încât apărarea nu are posibilitatea combaterii credibilităţii lor, motiv pentru care legiuitorul a înţeles să restrângă principiul general prevăzut de art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală. În măsura în care identitatea martorului denunţător este cunoscută apărării, accesul liber la justiţie nu este îngrădit şi oricare dintre părţi are posibilitatea exercitării dreptului la apărare în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, asigurându-se caracterul echitabil al procedurii reglementat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi de art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, instanţa judecătorească reţine că aspectul determinării caracterului rezonabil al îndoielii, la care prevederile art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală fac referire, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, nu este de natură a încălca garanţiile specifice acestui drept fundamental.
    43. Tribunalul Bacău - Secţia penală, în dosarele nr. 788D/2018 şi nr. 876D/2018, apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă principiile constituţionale care guvernează înfăptuirea justiţiei, neexistând cauză penală în care declaraţiile martorilor să nu aducă o contribuţie esenţială la aflarea adevărului. Într-adevăr, părţile şi subiecţii procesuali principali nu pot fi audiaţi în calitate de martori, fiind interesaţi în mod direct de soluţia care se pronunţă în cauză, neputând să cumuleze şi calitatea de martor, fiindcă nimeni nu poate avea calitatea de martor în propria cauză. Arată că în dreptul românesc funcţionează principiul liberei aprecieri a probelor, în conformitate cu care probele nu au nicio valoare dinainte stabilită de lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Legiuitorul a prevăzut o derogare de la principiul liberei aprecieri a probelor, în sensul că nu se poate pronunţa una dintre soluţiile prevăzute de lege numai în baza unor probe rezultate din declaraţiile investigatorilor, ale colaboratorilor sau ale martorilor protejaţi. Potrivit art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, aprecierea probelor este reglementată ca fiind operaţiunea finală prin care instanţa soluţionează cauza. Înfăptuirea operei de justiţie în baza liberei aprecieri a probelor este reglementată în majoritatea legislaţiilor procesual penale europene. Prin urmare, nici art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală nu încalcă principiile constituţionale care guvernează înfăptuirea justiţiei. Potrivit art. 5 din Codul de procedură penală, în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului, cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, organele judiciare având obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului. De cele mai multe ori, în procesul penal, mărturia nu constituie probă izolată, exclusivă pe care se întemeiază hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză, ci alături de aceasta, de regulă, în dosar sunt şi alte probe. În baza principiului liberei aprecieri a probelor instanţa are posibilitatea să înlăture motivat declaraţiile martorilor care nu au creat convingerea că exprimă adevărul.
    44. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală arată că dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d) şi cele ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală fac parte din titlul IV intitulat „Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii“, capitolul I „Reguli generale“. Articolul 97 defineşte probele şi procedeele probatorii, enunţând în acelaşi timp principalele mijloace de probă prin care se obţin probele în procesul penal, la alin. (2) lit. d) fiind prevăzute declaraţiile martorilor. Din analiza acestor dispoziţii, instanţa judecătorească apreciază că este vorba de o enumerare enunţiativă, deoarece alin. (2) lit. f) a aceluiaşi articol prevede că probele pot fi obţinute şi prin „orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege“.
    45. Instanţa judecătorească apreciază că toate articolele din cadrul capitolului I sunt strâns legate între ele, fiind menite să asigure şi să garanteze principiile de drept care guvernează procesul penal în ansamblul său. Astfel, din reglementarea art. 97-103 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că principiul in dubio pro reo este un corolar al prezumţiei de nevinovăţie, fiind garantat în sistemul nostru procesual de principiul liberei aprecieri a probelor, completat cu principiul liberei sau intimei convingeri a judecătorului, principiu în baza căruia acesta va aprecia liber mijloacele de probă administrate în cauză.
    46. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) şi cele ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa judecătorească arată că aceste prevederi fac parte din secţiunea a 4-a intitulată „Audierea martorilor“ şi definesc noţiunea şi importanţa acestora, prin prisma faptului că declaraţiile martorilor reprezintă mijloace de probă foarte vechi şi frecvente în procesul penal, în doctrină arătându-se de multe ori că martorii sunt „ochii şi urechile justiţiei“. Martorul în sine nu este un mijloc de probă, numai declaraţiile lui au acest caracter, în măsura în care concură la rezolvarea cauzei.
    47. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară arată că textele de lege criticate îndeplinesc cerinţele de constituţionalitate şi satisfac necesitatea de previzibilitate a normei legale, fiind formulate suficient de clar. Se observă cu claritate că legea penală prevede că orice persoană, cu excepţia părţilor şi a subiecţilor procesuali principali (respectiv suspectul şi persoana vătămată), poate fi audiată în calitate de martor, context în care este evident că şi persoana care denunţă săvârşirea unei infracţiuni, adică persoana care are cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fără însă a fi vătămată prin aceasta, va fi audiată în această calitate în cadrul unui proces penal. Prin reţinerea calităţii de martor a denunţătorului nu se aduce atingere dreptului la un proces echitabil prin înfrângerea principiului loialităţii administrării probelor, denunţul reprezentând doar actul de sesizare a organelor judiciare, iar declaraţiile denunţătorului reprezentând mijlocul de obţinere a probelor în cadrul procesului penal. Totodată, în ceea ce priveşte susţinerea în sensul existenţei unui interes personal al denunţătorului, context în care audierea respectivei persoane în calitate de martor ar fi contrară dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, judecătorul de cameră preliminară apreciază că acesta nu ar putea fi reţinut în abstract, prin simpla formulare a denunţului, chiar dacă denunţarea şi facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni va conduce la aplicarea unei cauze legale de reducere a pedepsei, cu atât mai mult cu cât, în unele situaţii, există chiar o obligaţie legală în acest sens, potrivit art. 266 şi art. 267 din Codul penal.
    48. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că, în raport cu conţinutul dispoziţiilor art. 290 alin. (1) din Codul penal, autorul excepţiei nu ridică vreo problemă de constituţionalitate legată de soluţia legislativă care permite ca denunţătorul să fie audiat ca martor. Denunţătorul este o persoană care încunoştinţează organul judiciar despre săvârşirea vreunei infracţiuni prin care nu a fost vătămată. Textul reglementează o acţiune civică a persoanei, care este uneori obligatorie sub sancţiune penală, potrivit art. 266 şi art. 267 din Codul penal, şi care nu implică, de principiu, o poziţie de subiectivism a denunţătorului. Calitatea de denunţător nu presupune automat existenţa subiectivismului, analiza acestui aspect ţinând de evaluarea şi aprecierea probelor de către instanţa judecătorească. Astfel, nu se impune menţionarea declaraţiilor martorului denunţător între cele de la art. 103 din Codul de procedură penală. Raţiunile pentru care s-a instituit o limită în privinţa evaluării declaraţiilor investigatorului, ale colaboratorului şi ale martorilor protejaţi nu se regăsesc în cazul martorului denunţător. Aşa fiind, instanţa judecătorească apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, fiind pe deplin conforme cu principiul legalităţii şi dreptul la un proces echitabil, acestea având un caracter pe deplin precis şi previzibil.
    49. Tribunalul Arad - Secţia penală şi Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că principiul loialităţii administrării probelor nu este înfrânt prin audierea persoanelor care au calitatea de colaborator al organelor judiciare, respectiv a martorilor, în eventualitatea în care aceştia au şi calitatea de denunţători. Potrivit art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală denunţul nu se regăseşte ca probă, ceea ce înseamnă că nici în ipoteza schimbării calităţii denunţătorului în cea de martor nu se poate susţine că acuzarea îşi dublează probele. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 114 din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor „orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală“. Atât timp cât „denunţul“ nu reprezintă un mijloc de probă, chiar dacă reprezintă o acuzare penală adusă unei persoane, nu se poate afirma că prin audierea denunţătorului în calitate de martor se aduce înfrângere principiului loialităţii administrării probelor sau că acuzarea îşi dublează probele printr-o singură procedură. În continuare, instanţa judecătorească arată că actul de sesizare a instanţei nu se fundamentează doar pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că inculpatului nu îi este obstrucţionat în niciun fel dreptul de a propune probe în apărare sau de a-şi formula apărarea prin orice alte mijloace legale, fiindu-i astfel respectat atât principiul legalităţii, al liberului acces la justiţie, cât şi dreptul la un proces echitabil conform cerinţelor constituţionale şi internaţionale.
    50. Tribunalul Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. Susţine că dispoziţiile art. 290 alin. (3) din Codul penal reglementează o cauză de nepedepsire a făptuitorului dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. Într-o astfel de situaţie mituitorul poate dobândi calitatea de martor în procesul penal pornit împotriva persoanei care se presupune că a luat mită. În această situaţie nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât, conform dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, „proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: declaraţiile suspectului sau ale inculpatului; declaraţiile persoanei vătămate; declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente; declaraţiile martorilor; înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege“.
    51. Totodată, arată că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
    52. În continuare, instanţa judecătorească arată că prezumţia de nevinovăţie reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal, instituit pentru protecţia persoanelor acuzate de săvârşirea unor infracţiuni. Aceasta însoţeşte acuzatul până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal. Apreciază că suspectul sau inculpatul nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, putându-şi exercita dreptul la tăcere. În acelaşi timp acesta poate proba lipsa de temeinicie a acuzaţiilor prin formularea unor declaraţii, depunerea unor cereri de probatorii, ridicarea unor excepţii sau punerea de concluzii.
    53. Susţine că dreptul la un proces echitabil presupune examinarea tuturor probelor existente în cauză, în vederea aflării adevărului. Astfel, declaraţiile martorului denunţător nu pot fi verificate decât în coroborare cu toate probele administrate în cauză, ele neavând o valoare mai dinainte stabilită, iar inculpatul se poate prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil. Potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să îi fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martori care să-l disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martorii acuzării. Acest drept constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil. Noţiunea de „martor“ are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că este făcută de un martor, stricto sensu, sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze în mod substanţial condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41). Aşa fiind, apreciază că posibilitatea conferită de textul criticat de a fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au formulat denunţul se constituie într-o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia.
    54. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    55. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    56. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    57. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea, analizând actele de sesizare, observă că autorii excepţiei, deşi critică aceeaşi soluţie legislativă, invocă excepţia de neconstituţionalitate a unor norme procesuale diferite. Astfel, în dosarele nr. 687D/2018, nr. 760D/2018, nr. 816D/2018, nr. 2.079D/2018, nr. 704D/2019 şi nr. 1.042D/2019 se critică dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ; în dosarele nr. 788D/2018 şi nr. 876D/2018 se critică dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală; în dosarele nr. 818D/2018 şi nr. 1.430D/2018 se critică dispoziţiile art. 103 alin. (3), art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ; în Dosarul nr. 1.072D/2018 se critică dispoziţiile art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ; în Dosarul nr. 2.193D/2018 se critică dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d) şi ale art. 103 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 104, art. 114 alin. (1) şi la cele ale art. 115 alin. (1) din acelaşi act normativ.
    58. Având în vedere că toate aceste dispoziţii concură la conturarea soluţiei legislative criticate, în condiţiile inexistenţei unui text de lege expres care să o consacre, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este reprezentat de dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (2) şi (3), art. 104, art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:
    - Art. 97 alin. (2) lit. d): „(2) Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: [...] d) declaraţiile martorilor.“;
    – Art. 103 alin. (2) şi (3):
    "(2) În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
(3) Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.“;"

    – Art. 104: „În cursul procesului penal, în condiţiile prevăzute de lege, pot fi audiate următoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorii şi experţii.“;
    – Art. 114 alin. (1): „Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.“;
    – Art. 115 alin. (1): „Orice persoană poate fi citată şi audiată în calitate de martor, cu excepţia părţilor şi a subiecţilor procesuali principali.“

    59. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, şi art. 148 alin. (2)-(4) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    60. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii acesteia formulează critici de neconstituţionalitate dintr-o dublă perspectivă, şi anume, pe de-o parte, se critică posibilitatea dobândirii calităţii de martor de către denunţător, iar, pe de altă parte, forţa probantă a declaraţiei de martor date de denunţător. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că a analizat anterior aceste critici de neconstituţionalitate apreciindu-le neîntemeiate, prin Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019, şi Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019.
    61. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat expres, prin art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, sfera persoanelor care pot fi martori din perspectivă procesuală, şi anume martor este persoana care nu are calitatea de subiect procesual principal sau parte, constituite ca atare în proces.
    62. Din perspectivă convenţională, Curtea a observat că, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să îi fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martori care să îl disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martorii acuzării; el constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil. Referitor la art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, în Hotărârea din 24 februarie 2009, pronunţată în Cauza Tarău împotriva României, paragrafele 69-70, că „admisibilitatea probelor ţine în primul rând de regulile de drept intern şi că, în principiu, instanţelor naţionale le revine obligaţia de a aprecia elementele adunate de ele. Cerinţele paragrafului 3 al art. 6 reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1 al acestui articol. Elementele de probă trebuie, în principiu, să fie prezentate în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu comportă excepţii, însă acestea nu se pot accepta decât sub rezerva drepturilor apărării; ca regulă generală, paragrafele 1 şi 3 lit. d) ale art. 6 prevăd acordarea în favoarea acuzatului a unei ocazii adecvate şi suficiente de a contesta o mărturie a acuzării şi de a interoga autorul acesteia, în momentul depoziţiei sau mai târziu. Aşa cum a precizat Curtea în mai multe rânduri, în anumite circumstanţe poate fi necesar ca autorităţile judiciare să recurgă la depoziţii ce datează din faza de urmărire penală. Dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta aceste depoziţii, în momentul în care au fost făcute sau ulterior, utilizarea lor nu contravine în sine art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d). Totuşi, atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe depoziţiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau să asigure interogarea ei nici în faza urmăririi penale, nici în timpul dezbaterilor, rezultă că aceste drepturi de apărare sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanţiile art. 6“.
    63. Totodată, Curtea Constituţională, având în vedere cele statuate de instanţa europeană, a reţinut că noţiunea de „martor“ are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41) (a se vedea Decizia nr. 463 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 5 noiembrie 2018, paragrafele 16, 17; Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, paragrafele 19-21, şi Decizia nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, paragrafele 27 şi 28).
    64. Plecând de la aceste premise, Curtea a reţinut că ideea de bază a reglementării instituţiei denunţătorului este aceea că persoana fizică/juridică ce realizează denunţul are cunoştinţă de săvârşirea unor fapte care pot constitui infracţiune. Mai mult, Curtea a observat că, în totalitatea cazurilor, denunţul este realizat cu scopul de a acuza o persoană de săvârşirea unei infracţiuni. Astfel, Curtea a apreciat că denunţul poate constitui o „mărturie în acuzare“, cu consecinţa dobândirii de către denunţător a calităţii de „martor“.
    65. În ceea ce priveşte forţa probantă a declaraţiei de martor date de denunţător - critica ce vizează art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală -, Curtea observă că, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, „probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză“.
    66. Curtea a observat că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.
    67. Curtea a apreciat, luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că, reglementând dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere echitatea procesului penal în contextul existenţei unor situaţii în care persoanele anterior menţionate nu sunt prezente pentru a fi audiate într-un proces public şi contradictoriu, astfel că persoana acuzată nu beneficiază de toate garanţiile procedurale, iar nu atât faptul că aceste persoane au anumite interese legate de tragerea la răspundere penală a propriei persoane.
    68. Or, din perspectiva denunţătorului, în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi acesta dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile. În cazul în care denunţătorul nu dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile, denunţătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică şi contradictorie, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorilor.
    69. În acest din urmă caz, Curtea a distins două situaţii, după cum există sau nu există un interes în obţinerea unui beneficiu din perspectiva tragerii acestora la răspundere penală. Astfel, în cazul în care denunţătorul nu are niciun beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, declaraţia sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declaraţia oricărui alt martor, beneficiind de acelaşi tratament.
    70. În cazul în care denunţătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, apare că, din această perspectivă, poziţia sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente.
    71. Or, astfel cum s-a arătat, spre deosebire de vechea reglementare, Codul de procedură penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. Dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declaraţiei martorilor, rămân de actualitate considerentele reliefate de literatura de specialitate clasică, potrivit cărora numai adânca şi serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezăşie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declaraţiilor făcute de martori.
    72. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    73. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Ţarălungă în Dosarul nr. 1.081/118/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, de Ana-Maria Pătru în Dosarul nr. 48.239/3/2017/A1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, de Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 4.416/110/2016/a3 al Tribunalului Bacău - Secţia penală, de Nicolae Stanciu în Dosarul nr. 3/36/2018/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, de Marin Bîlc şi Florin Mircea Bolbos în Dosarul nr. 329/59/2018/a1 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară, de Gabriela Mazilu şi Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 3.510/110/2015 al Tribunalului Bacău - Secţia penală, de Vlad Valer în Dosarul nr. 4.653/107/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, de George Gavrea în Dosarul nr. 5.176/30/2017 al Tribunalului Arad - Secţia penală, de Bogdan Darius Vâlcov în Dosarul nr. 43.049/3/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia penală
    şi pentru cauze cu minori, de Dragoş Poteleanu în Dosarul nr. 7.578/118/2015 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală, de Robert Grigorescu în Dosarul nr. 45.354/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi de Ioan Niculae în Dosarul nr. 15.884/3/2016/a16 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. d), art. 103 alin. (2) şi (3), art. 104, art. 114 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, Tribunalului Bacău - Secţia penală, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară, Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, Tribunalului Arad - Secţia penală, Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016