Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 310 din 19 mai 2006
Monitorul Oficial 1069 bis din 03 Noiembrie 2022 (M. Of. 1069 bis/2022)
Monitorul Oficial 1123 din 22 Noiembrie 2022 (M. Of. 1123/2022)
ORDIN nr. 3.467 din 17 noiembrie 2022 privind aprobarea cuantumului tarifelor pentru activităţile desfăşurate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România în domeniul dispozitivelor medicale EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1123 din 22 noiembrie 2022
Văzând referatul de aprobare nr. ar 20.535/2022 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale şi adresa agenţiei naţionale a medicamentului şi a dispozitivelor medicale din românia nr. 59.726e din 30.09.2022, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. p 1.146 din 3.10.2022,având în vedere prevederile:- regulamentului (ue) 2017/745 al parlamentului european şi al consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a directivei 2001/83/ce, a regulamentului (ce) nr. 178/2002 şi a regulamentului (ce) nr. 1.223/2009 şi de abrogare a directivelor 90/385/cee şi 93/42/cee ale consiliului;– regulamentului (ue) 2017/746 al parlamentului european şi al consiliului din 5 aprilie 2017 privind ...
Monitorul Oficial 1117 din 18 Noiembrie 2022 (M. Of. 1117/2022)
LEGE nr. 310 din 17 noiembrie 2022 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1117 din 18 noiembrie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa guvernului nr. 18 din 30 august 2021 pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei sida în românia şi de protecţie a persoanelor infectate cu hiv sau bolnave de sida, adoptată în temeiul art. 1 pct. v poz. 2 şi 4 din legea nr. 195/2021 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 834 din 31 august 2021, cu ...
Monitorul Oficial 1100 din 15 Noiembrie 2022 (M. Of. 1100/2022)
DECIZIA nr. 520 din 9 noiembrie 2022 referitoare la obiecţiile de neconstituţionalitate privind Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în ansamblul său, şi ale dispoziţiilor art. 17 alin. (5), art. 21 alin. (4), art. 22, art. 25, art. 26 alin. (1), art. 33 alin. (1), art. 43 alin. (2), art. 45 alin. (1), art. 59 alin. (3) şi (4), art. 63 alin. (1), art. 75 alin. (5), art. 88 alin. (2), art. 89, art. 114, art. 115, art. 117 alin. (6), art. 121 alin. (4), art. 128, art. 132, art. 133, art. 135, art. 139-141, art. 143 alin. (2), art. 145-149, art. 150, art. 160 alin. (6), art. 167, art. 169 alin. (8), art. 172 alin. (8), art. 188 alin. (4), art. 206, art. 228 alin. (5)-(7), art. 234 alin. (2), art. 235 alin. (2), art. 269 alin. (16), art. 271, art. 273 alin. (1) lit. c) şi d), art. 275 alin. (1), (3) şi (6), art. 277 alin. (6), art. 278 alin. (2), art. 279, art. 283, art. 284 alin. (5), art. 289 alin. (2), art. 290 din aceeaşi lege şi ale anexei nr. 1 pct. B art. 2 lit. b) la aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1100 din 15 noiembrie 2022
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 1089 bis din 11 Noiembrie 2022 (M. Of. 1089 bis/2022)
PLAN din 28 octombrie 2022 de reorganizare/restructurare al Societăţii Carfil - S.A. - Rev. Ed. III-2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 bis din 11 noiembrie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.342 din 28 octombrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1.089 din 11 noiembrie 2022.──────────secŢiunea a i. memoriu justificativindustria de apărare, sector economic de importanţă strategică, este componentă a sistemului naţional de apărare şi securitate, implicată major în apărarea ţării, a intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale din domeniile apărării şi securităţii.recentele evoluţii în actualul context regional, respectiv apariţia unei zonei de conflict în imediata vecinătate a româniei reclamă acţiuni concrete în vederea protejării intereselor naţionale, inclusiv prin acţiuni de asigurare a unor capacităţi de producţie şi/sau servicii pentru apărare de interes ...
Monitorul Oficial 1016 din 19 Octombrie 2022 (M. Of. 1016/2022)
ORDIN nr. 5.310 din 31 august 2022 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială nr. 1 Cheresig din satul Cheresig, comuna Toboliu, judeţul Bihor, pentru nivelul de învăţământ "preşcolar", limba de predare "română", forma de învăţământ "program prelungit" EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1016 din 19 octombrie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare,având în ...
Monitorul Oficial 944 din 27 Septembrie 2022 (M. Of. 944/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 16 septembrie 2022 privind "Sprijin acordat pentru implementarea Programului de creştere a competitivităţii produselor industriale" EMITENT: Ministerul Economiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 944 din 27 septembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.294 din 16 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 944 din 27 septembrie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prin prezenta procedură se instituie o schemă de ajutor de minimis, denumită „sprijin acordat pentru implementarea programului de creştere a competitivităţii produselor industriale“, cu finanţare de la bugetul de stat.art. 2(1) acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul acestei scheme de ajutor de minimis se va face cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevăzute în regulamentul (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii ...
Monitorul Oficial 912 din 16 Septembrie 2022 (M. Of. 912/2022)
ORDIN nr. 4.983 din 30 august 2022 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Ioan C. Ştefănescu“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 912 din 16 septembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în ...
Monitorul Oficial 821 din 19 August 2022 (M. Of. 821/2022)
ORDONANŢĂ nr. 19 din 18 august 2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 821 din 19 august 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 186/2022 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2022, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1238 şi nr. 1238 bis din 28 decembrie 2021, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2022 detaliate pe capitole şi subcapitole sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare ...
Monitorul Oficial 810 din 17 August 2022 (M. Of. 810/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 4 august 2022 privind "Sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri" EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 810 din 17 august 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.121 din 4 august 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 810 din 17 august 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) schema de ajutor, denumită în continuare schemă, se aplică în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în planul naţional de redresare şi rezilienţă şi prevede acordarea de ajutoare pentru împădurire în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă, denumit în continuare pnrr, „sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri“.(2) schema de ajutor de stat are la bază prevederile secţiunii ...








