Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme nr 3 din 30 iunie 1993

‹‹ Pagina 100 din 106

Monitorul Oficial 263 din 19 Septembrie 1994 (M. Of. 263/1994)

REGULAMENT nr. V/10.813 din 18 august 1994 privind efectuarea operatiunilor valutare EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 19 septembrie 1994

Cap. idispoziţii generale1. pe teritoriul româniei, încasările, plăţile, compensările, transferurile, creditările, precum şi alte tranzacţii financiare şi de capitaluri între persoanele juridice rezidente şi între acestea şi persoane fizice rezidente se realizează numai în moneda naţională (leu).2. operaţiunile valutare se pot efectua numai între rezidenţi şi nerezidenţi şi numai prin conturi deschise în românia, la societăţi bancare autorizate de banca naţională a româniei să efectueze astfel de operaţiuni.În zonele cu regim vamal special, precum şi în situaţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, se pot efectua şi operaţiuni valutare între rezidenţi numai cu autorizarea prealabilă a băncii naţionale a româniei.3. ...

Monitorul Oficial 269 din 22 Septembrie 1994 (M. Of. 269/1994)

NORMELE Nr. 3021 din 27 iunie 1994 privind modul de tinere si de completare a Registrului comertului EMITENT: CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE A ROMANIEI MINISTERUL COMERTULUI aparute in MONITORUL OFICIAL Nr. 269 din 22 septembrie 1994

În temeiul art. 12 alin. 5 din legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 121 din 7 noiembrie 1990, camera de comerţ şi industrie a româniei împreunã cu ministerul comerţului au elaborat prezentele norme în scopul stabilirii unitare, pentru toate oficiile registrului comerţului, a modului de ţinere şi de completare a acestuia. cap. 1 obligaţia de înregistrare art. 1 persoanele obligate sa ceara înregistrarea în registrul comerţului 1. comercianţii ai obligaţia ca, înainte de ...

NORMELE Nr. 3021 din 27 iunie 1994 privind modul de tinere si de completare a Registrului comertului EMITENT: CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE A ROMANIEI MINISTERUL COMERTULUI aparute in MONITORUL OFICIAL Nr. 269 din 22 septembrie 1994

În temeiul art. 12 alin. 5 din legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 121 din 7 noiembrie 1990, camera de comerţ şi industrie a româniei împreunã cu ministerul comerţului au elaborat prezentele norme în scopul stabilirii unitare, pentru toate oficiile registrului comerţului, a modului de ţinere şi de completare a acestuia. cap. 1 obligaţia de înregistrare art. 1 persoanele obligate sa ceara înregistrarea în registrul comerţului 1. comercianţii ai obligaţia ca, înainte de ...

Monitorul Oficial 267 din 22 Septembrie 1994 (M. Of. 267/1994)

ORDIN nr. 1.093 din 23 august 1994 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 28/1994 privind plata majorarilor de intarziere si a unor sume restante datorate statului EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 22 septembrie 1994

Ministru de stat, ministrul finanţelor,în baza hotărârii guvernului nr. 449 din 29 iulie 1994 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor,având în vedere dispoziţiile art. 6 din ordonanţa guvernului nr. 28 din 22 iulie 1994 privind plata majorărilor de întârziere şi a unor sume restante datorate statului şi prevederile art. 16 alin. 3 din metodologia privind pregătirea, elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 390 din 4 august 1993,emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele metodologice pentru aplicarea prevederilor ordonanţei guvernului nr. 28/1994 privind plata majorărilor de întârziere şi a unor sume restante datorate statului, cuprinse ...

Monitorul Oficial 225 bis din 19 August 1994 (M. Of. 225 bis/1994)

 NORME METODOLOGICE din 20 iunie 1994 privind conţinutul-cadru al proiectelor - pe faze de proiectare -, al documentelor de licitaţie, al ofertelor şi al contractelor pentru execuţia investiţiilor publice (Anexa la Ordinul comun MF-MLPAT nr. 792/13N din 20 iunie 1994)*) EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 225 bis din 19 august 1994

--------*) aprobate de ordinul nr. 792/13n din 20 iunie 1994 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 225 din 19 august 1994.  - cuprins -capitolul i. - prevederi generalecapitolul ii. - conŢinutul-cadru al proiectelor, pe faze de proiectare a investiŢiilor publice  1. - conŢinutul-cadru al studiului de prefezabilitate  2. - conŢinutul-cadru al studiului de fezabilitate  3. - conŢinutul-cadru al proiectului tehniccapitolul iii. - conŢinutul-cadru Şi prezentarea unitarĂ a documentelor de licitaŢiecapitolul iv. - conŢinutul-cadru Şi prezentarea unitarĂ a ofertelorcapitolul v. - procedura de lucru a comisiei de licitaŢiecapitolul vi. - conŢinutul-cadru al documentelor pentru achiziŢia dintr-o singurĂ sursĂ (încredinţarea directă a execuţiei)capitolul ...

Monitorul Oficial 224 din 18 August 1994 (M. Of. 224/1994)

ORDIN nr. 747 din 10 iunie 1994 pentru aprobarea Normelor metodologice privind inscrierea in bugetul de stat si acordarea din acesta a subventiilor pentru produsele din industria carbunelui, minereurilor feroase, neferoase, radioactive, rare si nemetalifere EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 224 din 18 august 1994

Ministru de stat, ministrul finanţelor,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 788/1992 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările ulterioare, în baza şi pentru aplicarea prevederilor punctului 5 din anexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 82/1994 privind subvenţionarea unor produse din industria cărbunelui, minereurilor feroase, neferoase, radioactive, rare şi nemetalifere, precum şi aprobarea criteriilor de fundamentare a subvenţiilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 71 din 18 martie 1994,emite următorul ordin:1. se aprobă normele metodologice privind înscrierea în bugetul de stat şi acordarea din acesta a subvenţiilor pentru produsele din industria cărbunelui, minereurilor feroase, neferoase, ...

Monitorul Oficial 262 din 19 Septembrie 1994 (M. Of. 262/1994)

 HOTĂRÂRE nr. 507 din 5 august 1994 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de calcul şi de regularizare a impozitului pe venitul agricol, formularistica referitoare la aşezarea şi urmărirea impozitului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 19 septembrie 1994

În temeiul art. 18 din legea nr. 34/1994 privind impozitul pe venitul agricol,guvernul româniei hotărăşte:articol unic se aprobă instrucţiunile privind metodologia de calcul şi de regularizare a impozitului pe venitul agricol, formularistica corespunzătoare referitoare la aşezarea şi urmărirea impozitului, cuprinse în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.   prim-ministru  nicolae vĂcĂroiucontrasemnează:   ----------------ministru de stat,  ministrul finanţelor,florin georgescubucureşti, 5 august 1994.nr. 507.anexĂinstrucŢiuni   privind metodologia de calcul şi de regularizare a impozitului   pe venitul agricol, formularistica corespunzătoare referitoarela aşezarea şi urmărirea impozitului1. impozitul pe venitul agricol, reglementat prin legea nr. 34/1994, constituie venit al bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, conform art. 20 din lege, şi este utilizat pentru acoperirea ...

Monitorul Oficial 254 din 09 Septembrie 1994 (M. Of. 254/1994)

HOTARARE nr. 506 din 5 august 1994 pentru aprobarea Normelor privind metodologia de calcul si formularistica corespunzatoare referitoare la asezarea si urmarirea impozitelor si taxelor locale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 9 septembrie 1994

În temeiul art. 71 din legea privind impozitele şi taxele locale nr. 27/1994,guvernul româniei hotărăşte:articol unicse aproba normele privind metodologia de calcul şi formularistica corespunzătoare referitoare la aşezarea şi urmărirea impozitelor şi taxelor locale, cuprinse în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.   prim-ministru nicolae vĂcĂroiu   contrasemnează:  ----------------  ministru de stat,ministrul finanţelor,  florin georgescubucureşti, 5 august 1994.nr. 506.anexĂ   norme  privind metodologia de calcul şi formularistica corespunzătoare referitoare la aşezarea şi urmărirea impozitelor şi taxelor localecap. idispoziţii generaleimpozitele şi taxele locale reglementate prin legea nr. 27/1994 constituie venituri proprii ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, conform art. 1 din lege, cu excepţia celor care se constituie ca venituri extrabugetare şi sunt ...

Monitorul Oficial 313 din 10 Noiembrie 1994 (M. Of. 313/1994)

NORME din 13 octombrie 1994 privind reevaluarea imobilizarilor corporale si modificarea capitalului social EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 10 noiembrie 1994

În temeiul prevederilor hotărârii guvernului nr. 593/1994, se emit prezentele norme, care modifică şi completează normele aprobate prin hotărârea guvernului nr. 500/1994**).---------**) hotărârea guvernului nr. 500/1994 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 208 din 10 august 1994.prin operaţiunea de reevaluare a imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul agenţilor economici se realizează actualizarea capitalului social din bilanţul contabil încheiat la 31 decembrie 1993.la încheierea acţiunii de reevaluare a imobilizărilor corporale pe baza prezentelor norme, agenţii economici urmează sa determine şi sa înregistreze în contabilitate diferenţele din reevaluare, atât cele aferente celor cuprinse în capitalul social, cât şi ...

Monitorul Oficial 291 din 13 Octombrie 1994 (M. Of. 291/1994)

LEGE Nr. 81 din 6 octombrie 1994 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Federatiei Ruse privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, semnat la Moscova la 29 septembrie 1993 EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 13 octombrie 1994

Parlamentul româniei adopta prezenta lege. articol unic se ratifica acordul dintre guvernul româniei şi guvernul federaţiei ruse privind promovarea şi protejarea reciprocã a investiţiilor, semnat la moscova la 29 septembrie 1993. aceasta lege a fost adoptatã de senat în şedinţa din 16 iunie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din constituţia româniei. p. preŞedintele senatului ...

‹‹ Pagina 100 din 106
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016