Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 4 iulie 2024
Monitorul Oficial 705 din 29 Iulie 2025 (M. Of. 705/2025)
DECIZIA nr. 194 din 26 mai 2025 referitoare la actualizarea soldei de grad în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din capitolul II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 705 din 29 iulie 2025
Dosar nr. 2.712/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 704 din 29 Iulie 2025 (M. Of. 704/2025)
DECIZIA nr. 186 din 19 mai 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 5 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 704 din 29 iulie 2025
Dosar nr. 229/1/2025 ┌──────────────────┬───────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie││ │- preşedintele ││ │completului │├──────────────────┼───────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 700 din 28 Iulie 2025 (M. Of. 700/2025)
NORME METODOLOGICE din 24 iulie 2025 de aplicare a Legii nr. 288/2024 privind traseele pedestre de interes naţional în scop recreativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 700 din 28 iulie 2025
──────────aprobate prin hotĂrÂrea nr. 600 din 24 iulie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 700 din 28 iulie 2025.──────────art. 1traseele pedestre de interes naţional în scop recreativ sunt atestate la solicitarea iniţiatorului traseului, prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenorialului şi turismului, care se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, în baza propunerii comisiei de atestare a traseelor pedestre de interes naţional în scop recreativ, constituită în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din legea nr. 288/2024 privind traseele pedestre de interes naţional în scop recreativ, denumită în continuare comisia.art. 2(1) În vederea atestării ...
Monitorul Oficial 697 din 25 Iulie 2025 (M. Of. 697/2025)
ORDIN nr. 1.192 din 22 iulie 2025 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.801/2020 pentru aprobarea componenţei, a modelelor şi a normelor metodologice de elaborare a rapoartelor privind situaţiile financiare, a rapoartelor privind notele la situaţiile financiare şi alte rapoarte/anexe trimestriale şi anuale generate din sistemul naţional de raportare - Forexebug, precum şi a Ordinului ministrului finanţelor nr. 699/2024 privind transmiterea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, precum şi a unor raportări financiare lunare centralizate întocmite de instituţiile publice începând cu anul 2024 şi pentru modificarea şi completarea unor ordine ale ministrului finanţelor publice în domeniul contabilităţii instituţiilor publice EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 697 din 25 iulie 2025
Având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 25/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.801/2020 pentru aprobarea componenţei, a modelelor şi a ...
Monitorul Oficial 693 din 24 Iulie 2025 (M. Of. 693/2025)
DECIZIA nr. 209 din 26 mai 2025 referitoare la trecerea în rezervă, ca urmare a clasării contestatorului ca "apt limitat" de către o comisie de expertiză medico-militară în temeiul art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 693 din 24 iulie 2025
Dosar nr. 291/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 690 din 23 Iulie 2025 (M. Of. 690/2025)
DECIZIA nr. 231 din 16 iunie 2025 privind dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h), coroborat cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 690 din 23 iulie 2025
Dosar nr. 2.796/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 683 din 22 Iulie 2025 (M. Of. 683/2025)
DECIZIA nr. 218 din 16 iunie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 683 din 22 iulie 2025
Dosar nr. 335/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 678 din 21 Iulie 2025 (M. Of. 678/2025)
DECIZIA nr. 81 din 17 martie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27^29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 678 din 21 iulie 2025
Dosar nr. 2.336/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│adina georgeta│- pentru preşedintele ││ponea ...
Monitorul Oficial 675 din 18 Iulie 2025 (M. Of. 675/2025)
DECIZIA nr. 202 din 26 mai 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 146 alin. (3) din Codul muncii şi art. 11 alin. (2) din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 675 din 18 iulie 2025
Dosar nr. 2.777/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 671 din 17 Iulie 2025 (M. Of. 671/2025)
REGULAMENT din 4 iulie 2025 de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Desegregare Şcolară EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 671 din 17 iulie 2025
──────────aprobat prin ordinul nr. 4.482 din 4 iulie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 671 din 17 iulie 2025.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1comisia naţională pentru desegregare Şcolară, denumită în continuare comisia sau cnds, este un organism de specialitate, consultativ, fără personalitate juridică, înfiinţat în coordonarea ministerului educaţiei şi cercetării, denumit în continuare mec.art. 2cnds se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentului regulament, aprobat în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, având ca atribuţie principală coordonarea implementării planului de acţiune pentru desegregare şcolară şi creşterea calităţii educaţionale în unităţile de învăţământ preuniversitar.cap. iiatribuţiiart. 3cnds ...








