Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 413 din 8 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] şi pct. 6, art. III alin. (3), art. IV alin. (1) şi art. V alin. (1) şi (2) din lege Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 413 din 8 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] şi pct. 6, art. III alin. (3), art. IV alin. (1) şi art. V alin. (1) şi (2) din lege

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 947 din 14 octombrie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────┬───────────────────────┐
│Elena-Simina   │- preşedinte           │
│Tănăsescu      │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Asztalos       │- judecător            │
│Csaba-Ferenc   │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihai Busuioc  │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela        │- judecător            │
│Ciochină       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Cristian       │- judecător            │
│Deliorga       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Dacian-Cosmin  │- judecător            │
│Dragoş         │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător            │
│Licu           │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Iuliana  │- judecător            │
│Scântei        │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Benke Károly   │-                      │
│               │prim-magistrat-asistent│
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela Ionescu│- magistrat-asistent   │
└───────────────┴───────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] şi pct. 6, art. III alin. (3), art. IV alin. (1) şi art. V alin. (1) şi (2) din lege, obiecţie formulată de 28 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.963 din 8 septembrie 2025 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.028 A/2025.
    3. De asemenea, pe rol se află şi soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] şi pct. 6, art. III alin. (3), art. IV alin. (1) şi art. V alin. (1) şi (2) din lege, obiecţie formulată de 51 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Alianţei pentru Unirea Românilor, Partidului Oamenilor Tineri şi S.O.S. România.
    4. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 11.008 din 9 septembrie 2025 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.056 A/2025.
    5. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt formulate atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 31 şi art. 114 din Constituţie, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (1)-(3), art. 44 şi art. 45.
    (I) Critici de neconstituţionalitate extrinsecă
    6. Din punct de vedere extrinsec, autorii sesizărilor susţin că legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi art. 114, prin faptul că nu a existat o urgenţă a reglementării măsurilor pe care aceasta le prevede. Astfel, se arată că, potrivit expunerii de motive, adoptarea legii criticate are în vedere îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Jalonul 439 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), respectiv „aderarea la principiile OCDE în materie de guvernanţă corporativă“. Se susţine însă că motivul anterior menţionat reflectă lipsa urgenţei reglementării, care nu justifică recurgerea la procedura extraordinară a angajării răspunderii Guvernului. Aceasta întrucât Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) a fost asumat, la nivel de proiect, pe data de 20 ianuarie 2021, printr-un Memorandum aprobat de Guvern, respectiv a fost adoptat prin Decizia Consiliului Uniunii Europene de punere în aplicare din data de 29 octombrie 2021. Aşadar, deşi obligaţiile prevăzute în Jalonul 439 au fost asumate în anul 2021, guvernele care s-au succedat nu au elaborat nicio iniţiativă legislativă de implementare a unor măsuri corespunzătoare acestor obligaţii.
    7. Sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 şi nr. 1.432 din 4 noiembrie 2010, prin care s-a reţinut că adoptarea unor proiecte de lege prin angajarea răspunderii Guvernului trebuie făcută cu respectarea unor limite, impunându-se a fi evitată transformarea acestei proceduri excepţionale într-o regulă.
    8. Se susţine că alegerea deliberată de a nu acţiona în timpul sesiunilor parlamentare ordinare (opt la număr, din anul 2021 până în prezent) şi de a recurge la procedura excepţională a angajării răspunderii Guvernului relevă o strategie de eludare a controlului parlamentar, precum şi lipsa de acţiune a Guvernului în sensul asumării reformei, determinată de motive electorale.
    9. Se arată că acceptarea acestei modalităţi excepţionale de legiferare, în prezent, ar echivala cu legitimarea unei practici prin care orice guvern ar putea să îşi manufactureze propria urgenţă, prin ignorarea termenelor din procedura legislativă comună, urmată de folosirea procedurilor excepţionale.
    10. Se arată că, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, statul român este organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, iar utilizarea abuzivă a procedurii reglementată la art. 114 din Legea fundamentală transformă Guvernul într-o autoritate legiuitoare, în dauna Parlamentului, subminând rolul constituţional al acestuia şi alterând echilibrul constituţional al puterilor statului.
    11. Se mai susţine încălcarea prin legea criticată a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, se arată că adoptarea unor măsuri complexe în materia guvernanţei corporative, la nivelul companiilor de stat/regiilor autonome, fără o consultare publică adecvată şi fără o evaluare de impact comprehensivă, constituie o încălcare a principiilor statului de drept şi a dreptului la informaţie, astfel cum acestea sunt prevăzute în cuprinsul Legii fundamentale.
    12. Se mai subliniază faptul că principiile statului de drept presupun un proces legislativ transparent şi predictibil, care să permită participarea efectivă a tuturor părţilor interesate la elaborarea actelor normative care le vizează drepturile şi interesele legitime. Se arată că aceste principii nu se limitează la aspecte formale ale procedurii legislative, ci impun respectarea unor standarde substanţiale de calitate şi transparenţă în procesul de elaborare a legilor. Se susţine, aşadar, că adoptarea unor măsuri în domeniul guvernanţei corporative fără o dezbatere publică adecvată privează cetăţenii şi mediul de afaceri de posibilitatea de a înţelege raţiunea acestor măsuri, de a evalua impactul asupra propriilor activităţi şi de a contribui cu observaţii şi propuneri care ar putea îmbunătăţi calitatea reglementărilor.
    13. Se arată că legea criticată a fost adoptată însă fără o dezbatere publică reală, la care să participe experţi calificaţi în materia resurselor umane şi care să ducă la reglementarea unui regim juridic de natură să determine o selecţie transparentă şi obiectivă, bazată pe criterii de performanţă, prin care să fie înlăturate numirile politice şi conflictele de interese.
    14. Se face trimitere la art. 31 din Constituţie care garantează dreptul la informaţie, susţinându-se, totodată, că legea criticată, prin felul în care a fost adoptată, încalcă principiul securităţii juridice şi aşteptările legitime ale cetăţenilor.

    (II) Critici de neconstituţionalitate intrinsecă, formulate prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 44 şi art. 45 din Constituţie
    15. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] din legea criticată, se susţine că sintagma „dintre care una este desemnată de autoritatea publică tutelară din cadrul categoriei funcţionarilor publici sau altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice“ din cuprinsul acestora este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, creând premisele desemnării discreţionare în calitatea de membru al consiliului de administraţie a oricărei persoane din categoria funcţionarilor publici „sau a altor categorii de personal“ din cadrul autorităţii publice tutelare a regiei autonome. Or, scopul reformei, din care face parte şi legea criticată - asumată în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al româniei (PNRR) -, a fost tocmai selecţia membrilor consiliilor de administraţie pe baza competenţelor persoanelor desemnate, potrivit unor criterii obiective şi în funcţie de expertiza acestora în materie, iar nu menţinerea unui regim juridic ambiguu, potrivit căruia numirile să fie făcute în lipsa transparenţei şi să vizeze persoane agreate de partidele politice.
    16. Se apreciază că, în vederea respectării standardelor de calitate a legii, se impune reglementarea unor categorii de funcţionari din rândul cărora să poată fi desemnaţi membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome.
    17. Se susţine că, în mod similar, sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi dispoziţiile art. I pct. 6 din legea criticată, întrucât nu prevăd minime criterii de selecţie a membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor autonome.
    18. Cu privire la dispoziţiile art. III alin. (3) din legea criticată, se susţine că reglementarea obligaţiei reprezentanţilor autorităţilor tutelare în adunările generale ale acţionarilor de a aproba revocarea din funcţie a directorilor întreprinderilor publice fără plata de daune-interese reprezintă o încălcare gravă a dispoziţiilor art. 44 şi art. 45 din Constituţie.
    19. Se susţine, totodată, că sintagma „fără plata de daune interese“ din cuprinsul art. III alin. (3) din legea criticată este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind contrară prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), întrucât nu distinge între drepturile deja câştigate ale membrilor consiliilor de administraţie/directorilor revocaţi şi eventualele despăgubiri pentru perioada contractuală rămasă, ceea ce creează o insecuritate juridică evidentă şi intră în contradicţie cu principiile Codului civil referitoare la forţa juridică obligatorie a contractelor.
    20. Pentru aceste motive, se apreciază că norma criticată dă naştere unei ingerinţe majore în dreptul de proprietate privată al persoanelor revocate din funcţie în condiţiile textului criticat, întrucât încalcă dreptul acestora de a beneficia de remuneraţia cuvenită prin contractul de mandat. Se arată că, desigur, legiuitorul are dreptul să instituie o limită maximă a remuneraţiilor corespunzătoare funcţiilor anterior menţionate, dar că o astfel de modificare se impune a fi reglementată prin lege - aşa încât contractele de mandat să fie modificate, ope legis -, lege care să prevadă inclusiv o clauză de impreviziune.
    21. Se susţine totodată că deşi textul criticat reglementează obligaţia de a face în sarcina reprezentanţilor autorităţilor tutelare în adunările acţionarilor, constând în obligaţia de a vota revocarea din funcţie a unor membri ai consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, fără plata de daune-interese, regimul legal al revocării şi principiul forţei juridice obligatorii a contractului de mandat sunt în continuare pe deplin aplicabile. Astfel, urmează să fie achitate membrilor consiliilor de administraţie revocaţi daunele-interese corespunzătoare, în sume cel puţin egale cu valoarea indemnizaţiilor iniţiale din contractele de mandat, în cazul solicitării acestora pe calea unor acţiuni în pretenţii.
    22. Mai mult, se susţine că prin reglementarea obligaţiei de a face anterior referită legiuitorul a transformat o atribuţie de gestiune corporativă într-o obligaţie politică, golind de conţinut autonomia decizională a organelor de conducere ale regiilor autonome şi încălcând, astfel, principiul separaţiei puterilor în stat, principiu reglementat la art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    23. Pentru aceste motive, se susţine că norma criticată este vădit neconstituţională, fiind contrară dispoziţiilor art. 44 şi art. 45 din Constituţie, deoarece măsura pe care aceasta o reglementează reprezintă o expropriere mascată, având ca obiect indemnizaţiile iniţiale ale membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, care ar putea crea asupra patrimoniului statului un efect prejudiciabil diametral opus intenţiei legiuitorului de a limita cuantumul indemnizaţiilor.
    24. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din legea criticată, se susţine că acestea sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât sintagma „data constituirii consiliului de administraţie“ din cuprinsul lor - dată în raport cu care se determină legea aplicabilă - este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, în condiţiile inexistenţei unor criterii clare pe baza cărora să fie determinat acest reper temporal. Astfel, se subliniază că textul criticat nu menţionează dacă sintagma anterior referită are în vedere momentul înfiinţării consiliului de administraţie în cadrul regiei autonome sau data desemnării primilor membri ai consiliului de administraţie.
    25. Se susţine totodată că maniera de reglementare a textului criticat relevă intenţia disimulată a legiuitorului de a nu permite reducerea numărului membrilor consiliilor de administraţie existent în prezent, din moment ce numărul membrilor va fi întotdeauna stabilit în raport cu legea aplicabilă „la data constituirii consiliului de administraţie“, care, în cazul consiliilor de administraţie existente este legea anterioară modificărilor operate prin legea ce face obiectul prezentelor sesizări.
    26. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (1) şi (2) din legea criticată, se susţine că acestea încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1)-(3) din Constituţie.
    27. În acest sens se arată, în primul rând, că textul criticat nu prevede o sancţiune şi niciun regim juridic al răspunderii reprezentanţilor autorităţii publice titulare care sunt membri ai mai multor consilii de administraţie ale regiilor autonome şi care, în termenul de 30 de zile prevăzut prin norma analizată, nu îşi îndeplinesc obligaţia de a opta pentru unul dintre consiliile de administraţie din care fac parte.
    28. În al doilea rând, se susţine că textul criticat creează o discriminare vădită între membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome care sunt numiţi de autoritatea publică tutelară, care au dreptul să facă parte dintr-un singur consiliu de administraţie şi restul membrilor consiliilor de administraţie, care pot cumula calitatea de membru al consiliului de administraţie în cadrul mai multor regii autonome. Se apreciază că diferenţa de regim juridic menţionată nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă.
    29. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
    30. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    31. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se susţine că legea criticată vizează stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu esenţial, cel al întreprinderilor publice - regii autonome şi societăţi comerciale la care statul deţine participaţii integrale sau majoritare - care reprezintă un segment important al economiei naţionale, motiv pentru care lichiditatea, solvabilitatea şi funcţionalitatea acestor societăţi au o influenţă determinantă asupra stabilităţii ansamblului economiei. Pentru aceste considerente, se apreciază că neadoptarea în regim de urgenţă a cadrului normativ analizat ar fi favorizat perpetuarea actualelor disfuncţionalităţi în activitatea regiilor autonome şi a societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat - importanţa acestor entităţi economice fiind evidenţiată şi prin caracterul strategic al sectoarelor în care ele operează -, cu riscul ca funcţionarea lor inadecvată să se manifeste prin dezechilibre la nivel macroeconomic.
    32. În ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa transparenţei în procesul de elaborare a legii ce face obiectul controlului de constituţionalitate, este subliniat faptul că, anterior promovării ei prin angajarea răspunderii Guvernului, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 635/2022 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative, a fost efectuată procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. În acest sens, potrivit expunerii de motive, proiectul de act normativ a fost comunicat Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Municipiilor din România şi Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România. De asemenea, proiectul de lege a fost avizat de către Consiliul Legislativ, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Consiliul Economic şi Social, Consiliul Concurenţei şi de Curtea de Conturi. Totodată, au fost îndeplinite procedurile de transparenţă decizională, proiectul legii analizate fiind publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, în data de 14 august 2025.
    33. Cu privire la criticile cu caracter general referitoare la claritatea, precizia şi previzibilitatea legii analizate, se susţine că acestea nu pot fi reţinute, întrucât legea criticată respectă, în ansamblul său, cerinţele anterior enumerate. Se arată astfel că în conţinutul acesteia nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, aceasta fiind redactată într-un stil specific normativ, care exprimă soluţiile legislative fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent. Se mai constată că, în cuprinsul legii analizate, conceptele şi noţiunile utilizate sunt în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    34. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii, fiind invocate deciziile nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 299 din 29 martie 2007, nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, nr. 26 din 18 ianuarie 2012 şi nr. 733 din 10 iulie 2012, precum şi Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyder impotriva Italiei, Hotărârea din 23 noiembrie 2000, pronunţată în Cauza ex-regele Greciei şi alţii împotriva Greciei şi Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei.
    35. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, în ceea ce priveşte argumentele de neconstituţionalitate formulate cu privire la dispoziţiile art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] şi pct. 6 din legea criticată [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011], se susţine că aceste critici ar putea fi rezultatul parcurgerii incomplete a soluţiilor normative configurate de către Guvern cu privire la desemnarea şi, respectiv, la criteriile la numire a membrilor consiliului de administraţie al regiei autonome. Se arată totodată că în cuprinsul prevederilor alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 sunt reglementate univoc condiţiile privind studiile şi experienţa profesională pe care o persoană trebuie să le întrunească cumulativ pentru a deţine calitatea de membru al consiliului de administraţie. Mai mult, legea criticată introduce noi exigenţe în vederea dobândirii acestei calităţi, respectiv cea referitoare la experienţa de cel puţin 3 ani în conducerea societăţilor, întreprinderilor publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome. Prin urmare, se apreciază că afirmaţiile autorilor sesizărilor, potrivit cărora „factorii discreţionari din cadrul autorităţilor publice pot dispune numirea oricărui funcţionar“, iar „numirile (...) pentru funcţionarii «de cas㻓 nu au un suport real prin raportare la soluţiile normative nou-reglementate. Dimpotrivă, prevederile legale criticate îmbunătăţesc şi consolidează standardele referitoare la experienţa profesională relevantă în numirea membrilor consiliului de administraţie al regiei autonome.
    36. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. III alin. (3) din legea ce face obiectul sesizărilor, se susţine că acestea sunt neîntemeiate, întrucât nu surprind complet intenţia legiuitorului exprimată prin norma tranzitorie criticată, ce cuprinde măsurile care se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări. Se constată că, potrivit acesteia, membrii consiliilor de administraţie/supraveghere, directorii întreprinderilor publice, respectiv membrii directoratului, ale căror remuneraţii aflate în plată depăşesc noile limite legale, au obligaţia de a încheia acte adiţionale la contractele de mandat pentru încadrarea remuneraţiilor şi beneficiilor în limitele prevăzute de noul cadru normativ, cu încheierea de acte adiţionale la contractele de mandat cu privire la nivelul minim al indicatorilor-cheie de performanţă aprobat de Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice. Astfel, se arată că, doar în situaţia în care părţile nu cad de acord asupra modificărilor contractului de mandat, autorităţile publice tutelare îşi mandatează reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor care să propună şi să voteze revocarea din funcţie a membrilor consiliilor de administraţie/supraveghere, respectiv dispun revocarea din funcţie a membrilor consiliului de administraţie, în cazul regiilor autonome, fără plata de daune-interese. De asemenea, conform aceloraşi norme tranzitorii, consiliile de administraţie/consiliile de supraveghere ale întreprinderii publice aprobă revocarea din funcţie a directorilor fără plata de daune-interese. Pentru aceste motive, se susţine că sunt reglementate complet şi previzibil ipotezele în care sunt afectate raporturi juridice născute sub imperiul vechii reglementări, care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a legii noi.
    37. Referitor la criticile formulate cu privire la dispoziţiile art. IV alin. (1) din legea ce face obiectul prezentelor sesizări, se susţine că acestea sunt redactate fluent şi inteligibil, stilul explicativ utilizat fiind în concordanţă cu terminologia specifică Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011. Se arată, totodată, că sintagma „data constituirii consiliului de administraţie“ din cuprinsul normei analizate este clară, precisă şi previzibilă.
    38. Cu privire la criticile referitoare la prevederile art. V alin. (1) şi (2) din legea analizată se arată că noul cadru normativ introduce, sub forma unui nou alineat, la art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, interdicţia de a face parte din mai mult de un consiliu de administraţie sau consiliu de supraveghere, pentru funcţionarii publici sau personalul din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice. Se mai arată că prin dispoziţiile criticate sunt reglementate soluţii legislative tranzitorii, care pun la dispoziţia destinatarilor legii reguli de conduită aplicabile, în egală măsură, tuturor persoanelor care se regăsesc în ipoteza astfel reglementată.
    39. Se arată, totodată, că soluţiile legislative tranzitorii prevăzute la art. V din legea criticată sunt formulate clar, fluent şi inteligibil, fără pasaje obscure sau echivoce.
    40. Preşedintele Senatului apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    41. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă se susţine că neadoptarea, în regim de urgenţă, a cadrului normativ introdus prin legea dedusă controlului de constituţionalitate ar fi favorizat perpetuarea actualelor disfuncţionalităţi în activitatea întreprinderilor publice, existând riscul ca funcţionarea inadecvată a acestor entităţi să genereze dezechilibre la nivel macroeconomic, cu influenţe negative asupra deficitului bugetar. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 523 din 18 octombrie 2023, paragraful 175, şi nr. 298 din 29 martie 2006. Se observă că, deşi autorii sesizărilor critică faptul că Guvernul a recurs la procedura angajării răspunderii pentru promovarea măsurilor reglementate, aceştia admit că statul român se află într-o situaţie economică gravă, ceea ce minimizează credibilitatea argumentelor expuse, relevând, în consecinţă, o lipsă de obiectivitate. Sunt invocate, totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 357 din 22 iulie 2025, paragraful 130, precum şi paragrafele 163-165 ale Deciziei nr. 523 din 18 octombrie 2023, precitată. Se arată că legea criticată a fost adoptată în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern şi a trecut testul controlului parlamentar, ca urmare a respingerii moţiunii de cenzură iniţiate în procedura angajării răspunderii Guvernului, astfel că această procedură nu a constituit o formă de abuz, ci, dimpotrivă, prin alinierea la reperele jurisprudenţiale în materie, s-a realizat conformarea cu litera şi spiritul Legii fundamentale. Este invocat în acest sens paragraful 175 al Deciziei nr. 523 din 18 octombrie 2023, precitată.
    42. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate, referitor la pretinsa încălcare a principiului securităţii juridice şi al aşteptării legitime, este invocat paragraful 189 al Deciziei nr. 523 din 18 octombrie 2023, precitată, arătându-se că legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea produce efecte asupra raţionalizării cheltuielilor publice, creând premisele unor efecte pozitive asupra bugetului general consolidat. Se subliniază faptul că modificările legislative analizate răspund unor imperative obiective, precum angajamentele aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă şi alte recomandări adresate de către partenerii internaţionali, prezentând, aşadar, un interes public major. Cu toate acestea, se arată că, potrivit expunerii de motive, au fost îndeplinite procedurile de transparenţă decizională instituite prin Legea nr. 52/2003, proiectul fiind publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului în data de 14 august 2025. Conform aceleiaşi expuneri de motive, în temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 635/2022, a fost efectuată procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. În acest sens, proiectul de act normativ a fost comunicat Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Municipiilor din România şi Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România. Astfel, legea criticată a fost adoptată cu respectarea principiului transparenţei în reglementarea actelor normative. Se arată, totodată, că, deşi procedura consultării publice nu este o exigenţă de constituţionalitate a iniţiativei legislative, fiind o opţiune a iniţiatorului proiectului, Guvernul a depus diligenţele necesare pentru ca cetăţenii să poată avea cunoştinţă de măsurile cuprinse în proiect, nefiind încălcat principiul securităţii juridice, ca fundament al statului de drept.
    43. Referitor la pretinsa încălcare, prin prevederile art. IV alin. (1) din lege, a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie se menţionează faptul că articolul antereferit reprezintă o dispoziţie tranzitorie, instituită cu scopul de a confirma că regimul juridic al numărului membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere şi componenţa acestora este cel reglementat prin legislaţia aplicabilă la data constituirii acestor consilii. Se precizează că art. IV din legea criticată, în ansamblul său, instituie norme cu privire la procedura de selecţie a membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, introduse tocmai în scopul eficientizării companiilor de stat şi al reducerii cheltuielilor publice, şi că acesta nu contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii.
    44. Referitor la pretinsa încălcare, prin art. V alin. (1) şi (2) din lege, a dispoziţiilor art. 1 alin. (5), prin faptul că nu ar fi fost instituită o sancţiune concretă în cazul încălcării obligaţiei pe care aceste norme o reglementează, se arată că art. V alin. (2) anterior menţionat prevede că, la expirarea termenului de 30 de zile, persoana care face parte din mai mult de un consiliu de administraţie sau consiliu de supraveghere care nu şi-a prezentat opţiunea pentru unul dintre acestea sau demisia va pierde mandatul obţinut prin depăşirea numărului legal de mandate impus de lege, în ordinea cronologică a numirilor, şi va fi obligată la restituirea, către societatea în care a exercitat acest mandat, a remuneraţiei şi a altor beneficii primite. Pentru aceste motive, se arată că norma tranzitorie introdusă prin articolul criticat este clară, precisă şi previzibilă, nelăsând loc de interpretări.
    45. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare instituită, prin dispoziţiile art. V alin. (1) şi (2) din lege, între membrii consiliilor de administraţie desemnaţi de către autoritatea publică tutelară, pe de o parte, şi ceilalţi membri ai consiliilor de administraţie, pe de altă parte, se susţine că această critică este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate se aplică, în mod egal, persoanelor aflate în ipoteza normei analizate.
    46. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    47. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, în ceea ce priveşte „urgenţa“, ca element central al procedurii de adoptare a legilor prin angajarea răspunderii Guvernului, - având în vedere faptul că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta sa fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, precum şi domeniu reglementat - se susţine că procedura adoptării legii criticate nu contravine dispoziţiilor art. 114 din Constituţie. Sunt invocate în acest sens considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 298 din 29 martie 2006, nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 şi nr. 1.655 din 28 decembrie 2010. Se arată, totodată, că recomandarea Consiliului Uniunii Europene, în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv, este ca România să pună în aplicare, în mod riguros, măsurile necesare pentru corectarea acestuia şi să creeze un spaţiu bugetar pentru alocarea de sume în vederea susţinerii investiţiilor publice şi a implementării proiectelor finanţate din fonduri europene, într-o manieră eficientă, profesionistă şi transparentă, cu efect multiplicator şi aport direct la formarea brută de capital fix. Se subliniază, totodată, necesitatea adoptării legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat (anuale), în contextul elaborării (în conformitate cu Orientările Comisiei Europene pentru statele membre cu privire la cerinţele în materie de informare privind planurile bugetar-structurale pe termen mediu şi rapoartele anuale privind progresele înregistrate nr. C/2024/3.975), a Planului bugetar-structural pe termen mediu (PBSTM), 2025-2031, care implică obligaţia clară a Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent, în scopul redresării şi al menţinerii stabilităţii macroeconomice.
    48. Referitor la pretinsa încălcare, prin adoptarea legii criticate, a principiului securităţii juridice se susţine că aceasta nu poate fi reţinută, fiind invocate în acest sens considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 404 din 10 aprilie 2008, nr. 454 din 4 iulie 2018, paragraful 68, şi nr. 379 din 11 iulie 2024, paragrafele 64-66.
    49. Se menţionează că modificarea legislaţiei privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice prin eliminarea reprezentanţilor autorităţilor publice tutelare din cadrul consiliilor de administraţie ar conduce la necesitatea reluării procedurilor de ocupare a posturilor vacante şi la numirea unor administratori interimari, ceea ce ar afecta consiliile de administraţie ale tuturor întreprinderilor publice, ceea ce ar constitui o gravă afectare a principiului securităţii juridice. Se arată, de asemenea, că adoptarea legii criticate reprezintă o prioritate strategică, modernizarea şi profesionalizarea guvernanţei corporative a întreprinderilor publice reprezentând o condiţie fundamentală pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Astfel, adoptarea cu celeritate a măsurilor legislative din cuprinsul legii analizate are ca scop imediat conformarea cu angajamentul ferm al României de a continua alinierea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale ale acestei organizaţii, aspecte ce sporesc credibilitatea României în domeniul diplomatic şi în cel economic. Totodată, se subliniază faptul că adoptarea legii criticate vizează îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în jaloane esenţiale din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), document strategic prin care România şi-a asumat angajamente clare pentru reforme structurale şi investiţii majore; neîndeplinirea jaloanelor poate conduce la pierderea finanţărilor europene, cu impact negativ asupra procesului de redresare economică şi dezvoltare durabilă a României. În acest context se arată că amânarea adoptării soluţiilor legislative prevăzute prin legea criticată, prin parcurgerea procedurii legislative obişnuite, nu ar fi permis răspunsul prompt la problemele urgente cu care se confruntă, în prezent, întreprinderile publice din România, perpetuând dezechilibrele şi funcţionarea ineficientă a acestora, cu consecinţe economice semnificative. Se susţine că prevenirea efectelor negative majore asupra economiei este strâns legată de premise precum asigurarea unei guvernanţe corporative solide şi aliniate la principiile OCDE, astfel încât întreprinderile publice din România să nu mai fie supuse riscului de a genera pierderi suplimentare, cu afectarea bugetului de stat şi, implicit, a deficitului bugetar.
    50. Pentru aceste motive se susţine că a fost esenţială adoptarea legii criticate în regim de urgenţă.
    51. Referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la dispoziţiile art. I pct. 5 şi 6 din legea criticată [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011] se arată că acestea sunt neîntemeiate. În acest sens se susţine că dispoziţiile alin. (2) al art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, astfel cum acestea sunt modificate prin legea suspusă controlului de constituţionalitate, prevăd clar, fără nicio distincţie, că fiecare membru al consiliului de administraţie trebuie să aibă studii superioare finalizate, cel puţin cu diplomă de licenţă, şi să dovedească faptul că are experienţă în domeniul ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de cel puţin 7 ani. Prin urmare, - întrucât acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - aceste condiţii privind experienţa profesională sunt incidente pentru oricare dintre membrii consiliului de administraţie al regiei autonome, inclusiv pentru unicul membru pe care îl va mai putea desemna autoritatea publică tutelară, conform noilor reglementări. În aceste condiţii se arată că nu pot fi reţinute criticile formulate de autorii sesizărilor cu privire la lipsa de transparenţă în numirea membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor autonome.
    52. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. III alin. (3) din lege se susţine că acestea sunt neîntemeiate. Sunt invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176 din 26 mai 2020, referitoare la regimul bunurilor din proprietatea publică a statului, arătând-se că, deşi nu există identitate de raţiune în încheierea contractelor de concesiune minieră şi a celor de mandat reglementate prin textele criticate, acestea din urmă, la fel ca şi cele dintâi, au anumite particularităţi, precum: faptul că, la fel ca şi contractele de mandat încheiate în temeiul dreptului comun, contractele de mandat încheiate potrivit legii criticate ar trebui să fie revocabile; competenţa de a le revoca aparţine autorităţii publice tutelare, respectiv adunării generale a acţionarilor; guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice nu poate fi desprinsă de realitatea gestionării proprietăţii private a statului, care este implicată în afacerile întreprinderilor publice. Sunt invocate, de asemenea, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 139 din 3 martie 2021, paragraful 114, arătându-se că dispoziţiile art. III din lege au fost reglementate în considerarea naturii juridice a contractului de mandat încheiat între autorităţile publice tutelare şi membrii consiliilor de administraţie ale întreprinderilor publice.
    53. În ceea ce priveşte critica formulată cu privire la sensul sintagmei „data constituirii consiliului de administraţie“ din cuprinsul art. IV alin. (1) din legea ce face obiectul prezentelor sesizări se arată că opţiunea dintre legea veche şi cea nouă, în procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aparţine autorităţilor publice competente să realizeze aceste două operaţiuni juridice, nefiind o problemă de constituţionalitate.
    54. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (1) şi (2) din lege se arată că acestea nu creează discriminare, întrucât persoanele care cumulează funcţia de membru al consiliului de administraţie al unei regii autonome, fiind numite în această funcţie de autoritatea publică tutelară, se află într-o situaţie diferită de cele care cumulează aceeaşi funcţie potrivit dreptului comun, aspect care justifică reglementarea în privinţa celor două categorii a unui regim juridic diferit. Pentru aceste motive se susţine că soluţia legislativă criticată este opţiunea legiuitorului. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 23 aprilie 2015, paragraful 25.
    55. La termenul iniţial, fixat pentru data de 24 septembrie 2025, Curtea, având în vedere că obiectul celor două sesizări îl constituie dispoziţii ale aceluiaşi act normativ, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus, din oficiu, conexarea Dosarului nr. 4.056A/2025 la Dosarul nr. 4.028A/2025, care a fost primul înregistrat, şi, totodată, a amânat dezbaterile pentru data de 8 octombrie 2025, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, ale preşedintelui Senatului şi ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    56. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] şi pct. 6, art. III alin. (3), art. IV alin. (1) şi art. V alin. (1) şi (2) din lege, care au următorul cuprins:
    - Art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)]:
    "La articolul 5, alineatele (1)-(3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    ART. 5
    (1) Regia autonomă este administrată de un consiliu de administraţie format dintr-un număr de 3 persoane, dintre care una este desemnată de autoritatea publică tutelară din cadrul categoriei funcţionarilor publici sau altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice. [...]"

    – Art. I pct. 6:
    "La articolul 5, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    (1^1) Membrii consiliului de administraţie a regiei autonome trebuie să aibă experienţă de minimum 3 ani în conducerea societăţilor, întreprinderi publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome. Prin experienţă în conducerea societăţilor, întreprinderi publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome se înţelege deţinerea oricărei funcţii de conducere astfel cum aceasta este definită la art. 143 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a funcţiei de administrator societate/regie autonomă, director general/director general adjunct/director/ director adjunct societate sau regie autonomă, director executiv, director economic/financiar, după caz, conform Clasificării ocupaţiilor din România."

    – Art. III alin. (3): „În situaţia în care părţile nu cad de acord asupra modificărilor contractului de mandat prevăzute la alin. (1) şi (2), autorităţile publice tutelare îşi mandatează reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor să propună şi să voteze revocarea din funcţie a membrilor consiliilor de administraţie/ supraveghere, respectiv, dispun revocarea din funcţie a membrilor consiliului de administraţie, în cazul regiilor autonome, fără plata de daune-interese. De asemenea, consiliile de administraţie/consiliile de supraveghere ale întreprinderii publice aprobă revocarea din funcţie a directorilor fără plata de daune-interese.“
    – Art. IV alin. (1): „Numărul membrilor consiliului de administraţie ori, după caz, a consiliului de supraveghere şi componenţa acestora sunt supuse legislaţiei în vigoare aplicabile la data constituirii consiliului de administraţie sau de supraveghere. În situaţia încetării din orice motiv a mandatului unui membru din consiliul de administraţie sau din consiliul de supraveghere, procedura de selecţie se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data vacantării, pentru durata rămasă a mandatului consiliului.“
    – Art. V alin. (1) şi (2):
    "(1) Funcţionarii publici sau personalul din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice care fac parte din mai mult de un consiliu de administraţie sau consiliu de supraveghere au obligaţia să opteze pentru unul dintre consilii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) Persoana care încalcă prevederile alin. (1) este obligată să demisioneze din funcţiile de membru al consiliului de administraţie sau al consiliului de supraveghere care depăşesc numărul maxim de mandate prevăzute la alin. (1), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. La expirarea acestei perioade, aceasta va pierde mandatul obţinut prin depăşirea numărului legal de mandate, în ordinea cronologică a numirilor, şi va fi obligat la restituirea remuneraţiei şi a altor beneficii primite către societatea în care a exercitat acest mandat. Deliberările şi deciziile la care acesta a luat parte în exercitarea mandatului respectiv rămân valabile."


    57. Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la statul de drept şi la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, precum şi la calitatea legii, art. 16 alin. (1)-(3) cu privire la principiul egalităţii în drepturi, art. 31 - Dreptul la informaţie, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică şi art. 114 - Angajarea răspunderii Guvernului.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    58. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acestora, prin prisma titularilor dreptului de sesizare, a termenului în care aceştia sunt îndrituiţi să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea aferentă, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    59. Obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de 28 de senatori, respectiv de un număr de 51 de deputaţi, cât şi sub aspectul obiectului sesizării, fiind vorba despre o lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată încă de către Preşedintele României.
    60. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    61. În cauză, legea criticată a fost adoptată, prin angajarea răspunderii Guvernului, pe data de 7 septembrie 2025, iar la data de 9 septembrie 2025 a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. Prezentele sesizări au fost înregistrate la Curtea Constituţională pe datele de 8 septembrie 2025 şi, respectiv, 9 septembrie 2025, aşa încât Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de protecţie stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv în interiorul termenului de 20 de zile de la data trimiterii legii adoptate spre promulgare, astfel că aceasta este admisibilă.
    62. Prin urmare, având în vedere cele mai sus menţionate, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70, prima şi a doua ipoteză).
    63. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

    (2.1) Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă
    64. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin legea criticată, a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 114 din Constituţie, ca urmare a lipsei urgenţei în adoptarea măsurilor din cuprinsul acesteia, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că angajarea răspunderii Guvernului cu privire la un proiect de lege trebuie să fie realizată ţinându-se seama, printre altele, de existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor preconizate, de necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate şi de aplicarea imediată a legii în cauză (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011).
    65. S-a reţinut, totodată, că recurgerea la procedura angajării răspunderii Guvernului nu poate fi realizată oricum şi în orice condiţii, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepţie. Decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea nu poate fi animată exclusiv de elemente de oportunitate, ci de urgenţa reglementării domeniului vizat. Or, urgenţa reglementării se află în legătură directă cu evitarea/prevenirea unei situaţii iminente sau cel puţin actuale de pericol, fiind indisolubil legată de existenţa unei situaţii de fapt ce nu poate fi depăşită prin apelarea la procedurile legislative obişnuite. Este adevărat că procedura angajării răspunderii Guvernului nu necesită existenţa unei situaţii extraordinare pe care să o rezolve, pentru că, în acest caz, se utilizează un alt instrument legislativ, şi anume ordonanţa de urgenţă, însă ea trebuie să se subsumeze unei situaţii care, fără a fi extraordinară, implică o rezolvare ce nu poate fi amânată. O asemenea abordare se impune pentru că angajarea răspunderii Guvernului presupune ocolirea dezbaterii parlamentare, cu alte cuvinte, limitarea rolului acestuia de unică autoritate legiuitoare a ţării. De altfel, legiuitorul constituant, reglementând procedura prevăzută de art. 114 din Constituţie, a acceptat o asemenea limitare, fără însă a o echivala cu o procedură de legiferare obişnuită. Prin urmare, o asemenea procedură poate fi folosită în mod temperat şi moderat, doar în condiţiile unei nevoi stringente de reglementare, fără ca aceasta să presupună şi o situaţie extraordinară (Decizia nr. 28 din 29 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 28 februarie 2020, paragraful 72).
    66. În expunerea de motive a legii se arată, printre altele, că, deşi, în prezent, cadrul juridic privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice a fost consolidat prin adoptarea dispoziţiilor Legii nr. 187/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, prin care ordonanţa de urgenţă anterior menţionată a fost modificată şi completată în mod substanţial, pentru a pune în acord reglementările naţionale în materia guvernanţei corporative a întreprinderilor publice cu principiile Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), precum şi în vederea îndeplinirii unui jalon fundamental prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, respectiv Jalonul 439 - „Intrarea în vigoare a legislaţiei actualizate privind companiile de stat“, se impun o serie de măsuri urgente care au ca scop reducerea cheltuielilor publice şi eficientizarea companiilor de stat. În aceste condiţii, se arată că, în vederea consolidării stabilităţii financiare a României, a respectării angajamentelor fiscale şi a standardelor europene, precum şi în vederea asigurării transparenţei în gestionarea banilor publici, în contextul necesităţii optimizării cheltuitelor publice generate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, se impune un amplu proces de eficientizare şi restructurare a companiilor de stat.
    67. Analizând aspectele învederate în expunerea de motive a legii criticate, Curtea reţine că acestea relevă o situaţie economică ce impune adoptarea măsurilor reglementate prin legea criticată în regim de urgenţă, iar decizia Guvernului de aşi angaja răspunderea cu privire la această lege reprezintă o măsură luată in extremis, în vederea atingerii obiectivelor mai sus menţionate. Rezultă, de asemenea, că realităţile economice actuale impun adoptarea măsurilor reglementate prin legea criticată cu maximă celeritate, în condiţiile în care apelarea la procedura generală de legiferare ar determina prelungirea perioadei aferente procesului de eficientizare a companiilor de stat.
    68. Pentru aceste considerente, Curtea reţine că adoptarea legii criticate prin procedura angajării răspunderii Guvernului nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 114 din Constituţie.
    69. Referitor la critica potrivit căreia legea analizată încalcă principiul securităţii juridice şi al aşteptărilor legitime, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituţie, dar şi dreptul la informaţie, prevăzut la art. 31 din Legea fundamentală, întrucât, deşi cuprinde măsuri complexe în materia guvernanţei corporative, ce vizează companiile de stat/regiile autonome, aceasta a fost adoptată fără o consultare publică adecvată şi fără o evaluare de impact comprehensivă, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte consultarea publică, aceasta este o opţiune a iniţiatorului proiectului sau propunerii legislative, şi nu o exigenţă de constituţionalitate a iniţiativei legislative. Procedurile privind participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative şi la procesul de luare a deciziilor sunt reglementate prin Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 3 decembrie 2013, lege care, astfel cum arată şi titlul său, nu se aplică ratione materiae iniţiativelor legislative ale Guvernului şi, ca atare, nici procedurii angajării răspunderii sale în faţa Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 523 din 18 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 26 octombrie 2023, paragrafele 188 şi 189, şi Decizia nr. 357 din 22 iulie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 25 iulie 2025, paragrafele 137 şi 138).
    70. Curtea constată, totodată, că, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori cu privire la legea criticată, Legea nr. 52/2003 nu poate constitui, prin simpla invocare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), normă de referinţă pentru acest tip de control. Cu toate acestea, Curtea observă că prevederile Legii nr. 52/2003 permit derogări de la termenele/procedurile pe care aceasta le stabileşte. Astfel, potrivit art. 7 alin. (13) din această lege, „prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul reglementării unei situaţii urgente sau a uneia care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării şi anterior expirării termenului prevăzut de respectivul alineat“. Art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 nu distinge însă în privinţa categoriei de acte normative, lăsând aşadar în marja de apreciere/decizie a emitentului actului respectarea tuturor cerinţelor legale, în raport cu soluţiile ce urmează a fi adoptate şi cu circumstanţele adoptării lor (a se vedea în acest sens Decizia nr. 24 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 18 februarie 2019, paragraful 31, şi Decizia nr. 785 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 17 martie 2017, paragraful 29).
    71. De asemenea, Curtea observă că, în expunerea de motive a legii, la secţiunea a 6-a - „Consultări efectuate în vederea elaborării prezentului act normativ“, la pct. 6.3 - „Informaţii despre consultările organizate cu autorităţile administraţiei publice locale“ se precizează că, în temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 635/2022 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative, proiectul de act normativ a fost comunicat Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Municipiilor din Romania şi Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, fiind aşadar realizată procedura de consultare prevăzută prin hotărârea Guvernului anterior referită. Totodată, potrivit pct. 6.5 din aceeaşi expunere de motive, au fost solicitate şi obţinute avizele Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social. Nu în ultimul rând, la pct. 7.1 al expunerii de motive a legii criticate, se arată că societatea civilă fost informată cu privire la elaborarea acestei legi şi că, potrivit Legii nr. 52/2003, au fost îndeplinite procedurile privind asigurarea transparenţei decizionale, prin publicarea proiectului legii pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, în data de 14 august 2025, fiind, totodată, asigurat şi dreptul la informaţie al persoanelor interesate de actuala reglementare.
    72. Pentru aceste motive, nu poate fi reţinută încălcarea, prin procedura de adoptare a legii criticate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 31.


    (2.2) Analiza criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă
    73. Referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] şi pct. 6 din lege, Curtea reţine că, într-adevăr, potrivit acestora, membrul consiliului de administraţie al regiei autonome desemnat de autoritatea publică tutelară poate aparţine oricărei categorii de angajaţi ai oricărei autorităţi sau instituţii publice, întrucât norma criticată prevede că persoana în cauză poate fi „desemnată de autoritatea publică tutelară din cadrul categoriei funcţionarilor publici sau altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice.
    74. Cu toate acestea, textul criticat nu poate fi interpretat exclusiv gramatical, ci trebuie interpretat sistematic, în coroborare cu dispoziţiile alin. (1^1)-(2) ale aceluiaşi articol, care prevăd condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească toţi membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, pentru a putea deţine această funcţie. Astfel, dispoziţiile art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, astfel cum sunt reglementate prin art. I pct. 6 din lege, prevăd, la teza întâi a alin. (1^1), că membrii consiliului de administraţie al regiei autonome trebuie să aibă experienţă de minimum 3 ani în conducerea societăţilor, întreprinderi publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome. De asemenea, alin. (1^1) anterior menţionat prevede, la teza a doua, că prin experienţă, în sensul mai sus arătat, se înţelege deţinerea oricărei funcţii de conducere astfel cum aceasta este definită la art. 143 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a funcţiei de administrator societate/regie autonomă, director general/director general adjunct/director/director adjunct societate sau regie autonomă, director executiv, director economic/financiar, după caz, conform Clasificării ocupaţiilor din România. Totodată, dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 prevăd condiţia ca fiecare membru al consiliului de administraţie să aibă studii superioare finalizate cel puţin cu diplomă de licenţă, precum şi condiţia deţinerii de către aceştia a unei experienţe în domeniul ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de cel puţin 7 ani.
    75. Aşadar, dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, astfel cum sunt modificate prin legea criticată, prevăd, drept condiţii pentru selecţia membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, pe de o parte, condiţia absolvirii studiilor superioare, cel puţin cu diplomă de licenţă, iar, pe de altă parte, cea a deţinerii unei experienţe minime de 7 ani în activitate, ce trebuie cumulată cu o experienţă de cel puţin 3 ani într-o funcţie de conducere, potrivit distincţiilor mai sus arătate, aceste condiţii trebuind a fi îndeplinite în mod cumulativ.
    76. Cum prevederile legale ale art. 5 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 nu disting între categoriile de membri ai consiliilor de administraţie, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, rezultă că aceleaşi condiţii, mai sus menţionate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ şi de către membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome desemnaţi de autoritatea publică tutelară.
    77. Mai mult, dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 prevăd cu privire la procedura de selecţie a membrului consiliului de administraţie al regiei autonome numit de către autoritatea publică tutelară, arătând că acesta este propus de către comisia de selecţie şi nominalizare, pe baza unei proceduri proprii prevăzute de normele metodologice de aplicare ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011.
    78. Având în vedere aceste considerente, nu se poate reţine că dispoziţiile art. I pct. 5 şi 6 din legea criticată sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate sub aspectul existenţei unor criterii/condiţii legale minime ce trebuie îndeplinite de o persoană pentru a fi numită de către autoritatea publică tutelară în funcţia de membru al consiliului de administraţie al unei regii autonome, procesul de selecţie al acestor membri ai consiliilor de administraţie nefiind, aşadar, unul subiectiv şi lipsit de transparenţă, astfel cum susţin autorii sesizărilor, ci, dimpotrivă, un proces ce implică îndeplinirea unor condiţii referitoare la absolvirea studiilor superioare şi la deţinerea unei experienţe minime în activitatea şi în conducerea societăţilor.
    79. Referitor la standardele de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au reţinut, pe cale jurisprudenţială, că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde, într-o mare măsură, de conţinutul textului analizat şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 noiembrie 1996, 24 mai 2007 şi 20 ianuarie 2009, pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109).
    80. S-a reţinut, totodată, că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a reţinut că numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică, şi că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. S-a arătat, prin aceeaşi jurisprudenţă, că nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna - din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 şi 31, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, 12 februarie 2008 şi 21 octombrie 2013 pronunţate în cauzele Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).
    81. Or, aplicând, în prezenta cauză, standardele constituţionale şi convenţionale mai sus invocate, pentru argumentele mai sus formulate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate de autorii prezentelor obiecţii de neconstituţionalitate întrunesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate astfel statuate.
    82. Referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la dispoziţiile art. III alin. (3) din legea criticată, Curtea reţine că mandatul este un contract civil numit, acesta fiind reglementat la art. 2.009-2.042 din Codul civil, care este legea generală în materia contractelor. Astfel, potrivit art. 2.009 alin. (1) din Codul civil, mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant. Conform art. 2.010 alin. (1) din Codul civil, mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, prezumându-se a fi cu titlu gratuit mandatul dintre două persoane fizice, iar cu titlu oneros mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale. De asemenea, conform art. 2.011 coroborat cu art. 2.012 alin. (1) din acelaşi cod, mandatul este cu sau fără reprezentare, dacă din împrejurări nu rezultă altfel, mandatarul reprezentându-l pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost împuternicit; în acest ultim sens, dispoziţiile alin. (2) al art. 2.012 anterior menţionat prevăd că împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o constată se numeşte procură, norma civilă analizată precizând, aşadar, că, în vederea transmiterii puterii de a reprezenta, este necesară existenţa unei procuri date în acest scop. Totodată, potrivit art. 2.013 alin. (1) din Codul civil, contractul de mandat cu reprezentare poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală, iar art. 2.015 din Codul civil prevede că, dacă părţile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat cu reprezentare încetează în 3 ani de la încheierea lui.
    83. În ceea ce priveşte încetarea mandatului cu reprezentare, art. 2.030 alin. (1) lit. a) din Codul civil prevede, printre modurile de încetare, revocarea acestuia de către mandant. Conform art. 2.031 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil, împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere revocând mandatul iniţial. Referitor la efectele revocării mandatului cu reprezentare, art. 2.032 din Codul civil prevede că mandantul care revocă mandatul rămâne ţinut să îşi execute obligaţiile faţă de mandatar, acesta fiind, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării nejustificate ori intempestive. În ipoteza în care părţile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forţă majoră.
    84. Potrivit art. 2.039 alin. (2) din Codul civil, dispoziţiile legale mai sus invocate, ce reglementează contractul de mandat cu reprezentare, se aplică şi mandatului fără reprezentare.
    85. În ceea ce priveşte regiile autonome, acestea sunt, potrivit art. 2 pct. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, întreprinderi publice, fiind definite, la pct. 25 al aceluiaşi art. 2, ca entităţi cu personalitate juridică definite şi reglementate de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, sau prin alte legi speciale şi care nu fac obiectul Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înfiinţate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială. Potrivit art. 1-3 din Legea nr. 15/1990, regiile autonome sunt unităţi de stat care se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale - industria de armament, energetică, exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poştă şi transporturi feroviare -, precum şi în unele domenii aparţinând altor ramuri stabilite de guvern. Acestea sunt persoane juridice şi funcţionează pe baza de gestiune economică şi autonomie financiară, putând fi înfiinţate prin hotărâre a Guvernului - cele de interes naţional -, sau prin hotărâre a organelor judeţene şi municipale ale administraţiei de stat - cele de interes local -, în ramurile şi domeniile anterior enumerate.
    86. Referitor la autoritatea publică tutelară, conform art. 2 pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aceasta este instituţia care: a) coordonează, are în subordine sau sub autoritate una sau mai multe întreprinderi publice dintre cele prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă; b) exercită, în numele statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, calitatea de acţionar la întreprinderile publice prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011; c) coordonează exercitarea de către una sau mai multe întreprinderi publice, prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a) şi/sau lit. b) din ordonanţa de urgenţă anterior menţionată, a calităţii de acţionar sau asociat la o societate controlată.
    87. Cu privire la consiliul de administraţie, acesta, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, are rolul de administrare a regiei autonome, fiind format, potrivit formei în vigoare a normei anterior menţionate, din 3-5 persoane, dintre care cel mult 2 sunt desemnate de autoritatea publică tutelară (potrivit formei reglementate prin art. I pct. 5 din legea criticată, acesta va fi format din 3 persoane, dintre care una va fi desemnată de autoritatea publică tutelară). Potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, mandatul membrilor consiliului de administraţie are o durată stabilită prin actul de înfiinţare şi nu poate depăşi 4 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată ca urmare a unui proces de evaluare, în condiţiile prevăzute prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă. De asemenea, conform art. 8 alin. (2) din acelaşi act normativ, remuneraţia membrilor consiliului de administraţie este stabilită de către autoritatea publică tutelară prin contractul de mandat, conform dispoziţiilor alin. (3) şi (4) ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011. Potrivit art. 9 al aceleiaşi ordonanţe, consiliul de administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al regiei autonome, acesta având următoarele atribuţii de bază: a) numeşte şi revocă directorii şi stabileşte remuneraţia acestora; b) analizează şi aprobă planul de administrare elaborat în colaborare cu directorii, în acord cu scrisoarea de aşteptări şi cu declaraţiile de intenţie; c) negociază indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari cu autoritatea publică tutelară; d) asigură integritatea şi funcţionalitatea sistemelor de raportare contabilă şi financiară, precum şi realizarea planificării financiare; e) verifică funcţionarea sistemului de control intern sau managerial; f) monitorizează şi evaluează performanţa directorilor; g) întocmeşte raportul semestrial privind activitatea regiei autonome, pe care îl prezintă autorităţii publice tutelare; h) monitorizează şi gestionează potenţialele conflicte de interese de la nivelul organelor de administrare şi conducere; i) supervizează sistemul de transparenţă şi de comunicare; j) monitorizează eficacitatea practicilor de guvernanţă corporativă ale regiei autonome; k) raportează trimestrial autorităţii publice tutelare modul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanţă, anexă la contractul de mandat, precum şi alte date şi informaţii de interes pentru autoritatea publică tutelară, la solicitarea acesteia. Potrivit art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, consiliul de administraţie reprezintă regia autonomă în raport cu terţii şi în justiţie; în lipsa unei stipulaţii contrare în actul de înfiinţare, consiliul de administraţie reprezintă regia prin preşedintele său.
    88. În ceste condiţii, art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 prevede că autoritatea publică tutelară încheie cu administratorii regiei autonome contracte de mandat având ca obiect administrarea regiei autonome, care constituie anexă la actul administrativ de numire. Potrivit alin. (2) al art. 12 anterior menţionat, contractul de mandat cuprinde indicatorii-cheie de performanţă, determinaţi potrivit metodologiei prevăzute la art. 4^6 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, negociaţi cu membrii consiliului de administraţie, aprobaţi de autoritatea publică tutelară şi avizaţi de Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). În contractul de mandat se prevăd, în mod obligatoriu, şi obiective cuantificabile privind reducerea obligaţiilor restante, modul de gestionare a creanţelor şi de recuperare a lor, îmbunătăţirea rezultatelor financiare, realizarea planului de investiţii şi asigurarea fluxului de numerar aferent activităţii desfăşurate. De asemenea, conform art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, contractul de mandat care se încheie de autoritatea publică tutelară cu membrii consiliului de administraţie, precum şi modificările acestuia se avizează în prealabil de către Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), în termen de 5 zile de la data primirii solicitării de avizare.
    89. În ceea ce priveşte încetarea contractului de mandat dintre autoritatea publică titulară şi membrii consiliului de administraţie, art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 prevede că membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi conform legii, în condiţiile stabilite în contractul de mandat.
    90. Aşa fiind, contractul de mandat care se încheie între autoritatea publică tutelară şi membrii consiliului de administraţie al regiei autonome este un contract de mandat cu caracter special, ce are ca obiect administrarea patrimoniului unei unităţi economice de stat, în scopul obţinerii unor performanţe economice determinate, fiind reglementat prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, care constituie legea specială în materia analizată. Pentru acest motiv, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 ce reglementează contractul de mandat se aplică cu prioritate şi pot să deroge de la legea generală, care este Codul civil, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
    91. Aşa fiind, nimic nu împiedică legiuitorul ca, în considerarea unor situaţii speciale, cum este situaţia economică actuală, astfel cum aceasta este descrisă în expunerea de motive a legii criticate, care necesită implementarea urgentă a unor măsuri legislative adecvate în domeniul întreprinderilor publice, să reglementeze forme şi mecanisme specifice de încetare a contractelor de mandat pe care autorităţile publice tutelare le încheie cu membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome.
    92. În acest sens, dispoziţiile art. III alin. (3) din legea criticată prevăd revocarea din funcţie a membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, fără plata de daune-interese, în situaţia particulară în care, în termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii criticate, termen prevăzut la art. III alin. (1) din cuprinsul legii, aceştia nu cad de acord, prin încheierea unor acte adiţionale la contractele de mandat, fie asupra modificărilor contractului de mandat în privinţa remuneraţiilor aflate în plată şi a beneficiilor care depăşesc noile limite legale, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 8, art. 37 şi art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, fie asupra nivelului minim al indicatorilor-cheie de performanţă aprobaţi de Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
    93. Or, ipoteza astfel reglementată este una excepţională, care presupune, per se, existenţa unei culpe a titularilor contractelor de mandat analizate, care nu acceptă ajustarea, potrivit noilor dispoziţii legale, a remuneraţiilor şi a beneficiilor ce li se cuvin în temeiul acestor contracte sau a nivelului minim al indicatorilor-cheie de performanţă aprobaţi de Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Această culpă este de natură a justifica opţiunea legiuitorului de a revoca din funcţie, fără plata de daune-interese, membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome care nu acceptă aplicarea prevederilor legii criticate, această soluţie legislativă nefiind contrară dreptului de proprietate privată al persoanelor în cauză, astfel cum acesta este reglementat la art. 44 din Constituţie.
    94. Cu privire la dreptul fundamental anterior menţionat, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că acesta nu este un drept absolut, aşa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele sale sunt stabilite prin lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 407 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 21 noiembrie 2013, şi Decizia nr. 220 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 16 iunie 2023, paragraful 17). Mai mult, prin Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, instanţa de contencios constituţional, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a reţinut că dreptul de proprietate privată, astfel cum acesta este reglementat la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu implică dreptul titularului de a primi, în continuare, un salariu într-un anumit cuantum. S-a reţinut, totodată, că nu este suficient ca un reclamant să invoce existenţa unui „litigiu real“ sau a unei „pretenţii argumentabile“, o pretenţie putând fi considerată un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, doar atunci când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de jurisprudenţa consacrată a instanţelor naţionale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 359 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1040 din 16 noiembrie 2023, paragraful 32).
    95. În aceste condiţii, cu atât mai mult, nivelul cuantumului remuneraţiilor şi al altor beneficii viitoare ale membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor autonome nu constituie „bunuri“, potrivit normelor constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate, ele putând fi ajustate, prin lege, din motive de interes public, cum sunt cele care au determinat adoptarea legii analizate.
    96. De asemenea, în privinţa câştigurilor viitoare, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că acestea pot fi considerate „bun“, în sensul dispoziţiilor Convenţiei, doar de la momentul la care sunt percepute ori există deja o creanţă executorie (a se vedea Decizia nr. 816 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011).
    97. Având în vedere aceste considerente, neplata de daune-interese cu prilejul revocării contractelor de mandat ale membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor autonome - care nu cad de acord asupra modificării contractelor de mandat, în sensul ajustării remuneraţiilor şi a altor beneficii la noile limite legale sau al acceptării noului nivel minim al indicatorilor-cheie de performanţă aprobaţi de Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) - nu poate constitui o încălcare a dreptului de proprietate privată, acestea neconstituind creanţe executorii.
    98. De altfel, dispoziţiile art. 2.032 alin. (1) din Codul civil prevăd obligaţia mandantului de a repara prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării nejustificate ori intempestive a contractului de mandat. Or, revocarea contractelor de mandat ale membrilor consiliilor de administraţie, în ipoteza prevăzută la art. III alin. (3) din legea criticată, nu constituie o revocare intempestivă sau nejustificată, câtă vreme aceasta nu intervine ca urmare a unei alegeri exclusive a autorităţilor publice tutelare, ci este urmarea unei atitudini subiective a mandatarului, concretizată în neacceptarea noilor condiţii legale şi, prin urmare, în neîncheierea, în termenul prevăzut la art. III alin. (1) din legea criticată, a actului adiţional la contractul de mandat, în condiţiile reglementate la alin. (1) şi (2) ale art. III.
    99. Pentru toate aceste considerente, reducerea remuneraţiilor şi a altor beneficii ale membrilor consiliilor de administraţie, în acord cu noile limite prevăzute prin legea criticată, şi neplata de daune-interese, în ipoteza reglementată la art. III alin. (3) din aceeaşi lege, nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, acestea constituind, de fapt, o aplicaţie a prevederilor Codului civil mai sus invocate.
    100. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. III alin. (3) din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu prevăd sfera noţiunii de „daune-interese“, Curtea reţine că nici aceasta nu poate fi reţinută. În acest sens Curtea constată că, într-adevăr, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 nu definesc, în mod expres, sintagma „daune-interese“, în sensul domeniului social pe care îl reglementează, respectiv cel al organizării şi funcţionării unităţilor economice de stat. Pentru acest motiv, ele vor fi completate cu prevederile Codului civil, care constituie legea generală în materia analizată şi care prevăd, la art. 1.530, dreptul creditorului la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei, dispoziţiile articolelor subsecvente din cuprinsul Codului civil reglementând regulile potrivit cărora poate fi calculat acest prejudiciu.
    101. Aşadar, dispoziţiile legale criticate nu prezintă o precizie absolută, fiind necesar a fi completate cu dispoziţiile Codului civil şi interpretate sistematic prin raportare la acestea. Însă, având în vedere considerentele arătate la paragrafele 79 şi 80 supra, referitoare la standardele de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea reţine că textul criticat întruneşte exigenţele normei constituţionale prevăzute la art. 1 alin. (5), întrucât, din interpretarea lor coroborată cu normele civile mai sus referite, destinatarii legii pot determina sensul şi întinderea noţiunii de „daune-interese“.
    102. Referitor la critica potrivit căreia soluţia legislativă prevăzută la art. III alin. (3) din lege - conform căreia autorităţile publice tutelare îşi mandatează reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor să propună şi să voteze revocarea din funcţie a membrilor consiliilor de administraţie/supraveghere, respectiv, dispun revocarea din funcţie a membrilor consiliului de administraţie, în ipoteza neîncheierii actelor adiţionale la contractele de mandat, în condiţiile alin. (1) şi (2) ale art. III din lege - încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (4) nu sunt aplicabile în prezenta cauză, din perspectiva anterior menţionată, întrucât regiile autonome, autorităţile publice tutelare şi membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome nu sunt autorităţi publice din cadrul celor trei puteri ale statului.
    103. De asemenea, dispoziţiile art. 45 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, deoarece dispoziţiile legale criticate nu vizează componentele libertăţii economice, care constau în accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii.
    104. Referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la dispoziţiile art. IV alin. (1) din lege, care prevăd, la teza întâi, că „numărul membrilor consiliului de administraţie ori, după caz, ai consiliului de supraveghere şi componenţa acestora sunt supuse legislaţiei în vigoare aplicabile la data constituirii consiliului de administraţie sau de supraveghere“, Curtea observă că, într-adevăr, legea criticată nu reglementează, în mod expres, felul în care se determină data constituirii consiliului de administraţie sau de supraveghere.
    105. Cu toate acestea, din analiza coroborată a normelor din cuprinsul cap. II - „Administrarea şi conducerea regiilor autonome“ secţiunea 1 - „Consiliul de administraţie“ (art. 5-17) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi, în mod special, a dispoziţiilor art. 5 din ordonanţa anterior menţionată, ce reglementează componenţa consiliului de administraţie al regiei autonome şi procedura de selecţie şi de numire a membrilor acestuia, rezultă că data constituirii consiliului de administraţie nu poate fi alta decât data la care acesta este legal şi complet constituit, respectiv data de la care îşi poate exercita atribuţiile, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 coroborate cu cele ale Codului civil, care este legea generală în materia analizată.
    106. Având în vedere aceste considerente, dar şi cele reţinute cu privire la standardele de calitate a legii, la paragrafele 79 şi 80 supra, Curtea reţine că, deşi dacă textul criticat nu prezintă o precizie absolută, iar sensul exact al termenilor şi expresiilor care îl compun este dedus prin interpretarea normelor legale incidente, acesta îndeplineşte exigenţele prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel cum acestea au fost analizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la standardele de calitate a legii.
    107. Referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la prevederile art. V alin. (1) şi (2) din lege, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin acestea, a dispoziţiilor art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie - întrucât textul criticat nu prevede o formă de răspundere şi o sancţiune aplicabile în cazul neîndeplinirii de către membrii consiliilor de administraţie desemnaţi de autorităţile publice tutelare a obligaţiei de a opta pentru unul dintre consiliile de administraţie din care fac parte - această critică nu poate fi reţinută, deoarece, contrar susţinerilor autorilor sesizărilor, teza întâi a alin. (2) al art. V din lege prevede, în privinţa persoanei care încalcă dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi art. V, că aceasta este obligată să demisioneze din funcţiile de membru al consiliului de administraţie sau al consiliului de supraveghere care depăşesc numărul maxim de mandate prevăzute la alin. (1) anterior menţionat, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii criticate.
    108. Totodată, potrivit celei de-a doua teze a normei prevăzute la art. V alin. (2) din lege, la expirarea termenului de 30 de zile astfel reglementat, persoana care cumulează calitatea de membru al mai multor consilii de administraţie va pierde mandatul obţinut prin depăşirea numărului legal de mandate, în ordinea cronologică a numirilor, şi va fi obligată la restituirea, către societatea în care a exercitat acest mandat, a remuneraţiei şi a altor beneficii primite. Nu în ultimul rând, alin. (3) al art. V din lege prevede monitorizarea cazurilor de încălcare a dispoziţiilor aceluiaşi art. V, de către Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), care efectuează verificări în acest sens, aducând aceste cazuri la cunoştinţa autorităţilor publice tutelare.
    109. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5), prin faptul că nu prevăd sancţiuni şi o procedură de aplicare a acestora în ipoteza în care o persoană deţine calitatea de membru al mai multor consilii de administraţie ale unor regii autonome, calitate în care a fost desemnată de către o autoritatea publică tutelară.
    110. Cu privire la pretinsa discriminare pe care dispoziţiile art. V alin. (1) din legea criticată o creează între membrii consiliilor de administraţie desemnaţi de autorităţile publice tutelare şi restul membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, prin faptul că cei dintâi pot face parte dintr-un singur consiliu de administraţie al unei regii autonome, în timp ce persoanelor din cea de-a doua categorie nu le este impusă această limită legală, Curtea reţine că această critică este neîntemeiată, întrucât cele două categorii de persoane care deţin calitatea de membru al consiliului de administraţie al unei regii autonome se află în situaţii diferite, care justifică reglementarea unui regim juridic diferit în privinţa numărului consiliilor de administraţie ale regiilor autonome din care pot face parte.
    111. Sub acest aspect, Curtea reţine că rolul celor două categorii de membri ai consiliilor de administraţie ale regiilor autonome este diferit. Astfel, rolul membrilor consiliilor de administraţie care sunt desemnaţi de autorităţile publice titulare este, în mod implicit şi direct, acela de a reprezenta şi interesele legitime ale acestor autorităţi în procesul de luare a deciziilor, la nivelul regiilor autonome în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în timp ce rolul celeilalte categorii de membri ai consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, care sunt desemnaţi la nivelul acestora, conform procedurii prevăzute în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, este acela de a reprezenta şi a apăra interese legitime ale respectivelor regii autonome şi, desigur, indirect, ale autorităţilor publice titulare. Pentru aceste motive, în mod corespunzător, şi scopul numirii celor două categorii de membri ai consiliilor de administraţie este diferit.
    112. Totodată, procedura de numire a celor două categorii de membri ai consiliilor de administraţie anterior menţionate este una diferită, întrucât membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome care nu sunt desemnaţi de către autorităţile publice tutelare, este cea reglementată la art. 5 alin. (5)-(12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, în timp numirea membrilor consiliilor de administraţie de către autorităţile publice tutelare se face conform procedurii prevăzute la art. V alin. (1) din legea criticată.
    113. Or, aspectele mai sus menţionate constituie tot atâtea criterii obiective care justifică reglementarea, în privinţa celor două categorii de membri ai consiliilor de administraţie, a unui regim juridic diferit din punctul de vedere al numărului de consilii de administraţie din care pot face parte, fără ca prin aceasta să fie încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1)-(3) din Constituţie.
    114. Cu privire la principiul egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa constantă că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 februarie 1994). De asemenea, prin aceeaşi jurisprudenţă, Curtea Constituţională a reţinut că este admisibilă diferenţa de tratament juridic pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv (a se vedea Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Decizia nr. 231 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004, şi Decizia nr. 368 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1146 din 29 noiembrie 2022, paragraful 36).


    115. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] şi pct. 6, art. III alin. (3), art. IV alin. (1) şi art. V alin. (1) şi (2) din lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Benke Károly
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 413 din 8 octombrie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016