Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 343 din 7 octombrie 2025  privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 346/1.718/2023 pentru aprobarea criteriilor de calificare privind capacitatea ofertanţilor, a factorilor de evaluare şi a caietului de sarcini aferente atribuirii acordului-cadru/contractului de achiziţie publică de produse - fructe, legume, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie în cadrul Programului pentru şcoli al României    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 343 din 7 octombrie 2025 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 346/1.718/2023 pentru aprobarea criteriilor de calificare privind capacitatea ofertanţilor, a factorilor de evaluare şi a caietului de sarcini aferente atribuirii acordului-cadru/contractului de achiziţie publică de produse - fructe, legume, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie în cadrul Programului pentru şcoli al României

EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 983 din 24 octombrie 2025
    Având în vedere:
    - Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 218.318 din 3.10.2025 şi al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 223/DR din 16.10.2025;
    – prevederile art. 3 alin. (1) lit. z), secţiunea a 4-a a cap. IV, secţiunea a 7-a, art. 187 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (5), precum şi art. 188 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    – prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 1.946/2024 pentru aprobarea criteriilor ecologice aplicabile categoriilor de produse care au impact asupra mediului pe durata întregului ciclu de viaţă, prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, respectiv în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016;
    – secţiunea a 4-a a cap. II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    – prevederile art. 3 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
    – prevederile art. 3 alin. (3) lit. i) din Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    – prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 1.554/2023 privind aprobarea structurii şi conţinutului Documentaţiei standard de atribuire a contractului de achiziţie publică/sectorială de produse;
    – prevederile art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2024 pentru modificarea şi abrogarea unor prevederi din acte normative în domeniul achiziţiilor publice şi achiziţiilor sectoriale, aprobată prin Legea nr. 118/2025,

    luând în considerare:
    - necesitatea fluidizării şi perfecţionării sistemului achiziţiilor publice prin îmbunătăţirea practicilor care să asigure procese de achiziţii mai eficiente, orientate spre rezultate şi pentru creşterea calităţii produselor oferite spre consum;
    – prevederile art. 154 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare,

    în temeiul prevederilor:
    - art. 8 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, aprobată prin Legea nr. 244/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice emit următorul ordin:
    ART. I
    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 346/1.718/2023 pentru aprobarea criteriilor de calificare privind capacitatea ofertanţilor, a factorilor de evaluare şi a caietului de sarcini aferente atribuirii acordului-cadru/contractului de achiziţie publică de produse - fructe, legume, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie în cadrul Programului pentru şcoli al României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 6 septembrie 2023, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La anexa nr. 1 secţiunea II punctul II.2) subpunctul II.2.5) „Criterii de atribuire“, primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Conform cerinţelor specificate în caietul de sarcini, oferta câştigătoare va fi declarată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, pe baza criteriului cel mai bun raport calitate-preţ pe baza punctajului acordat pentru următorii factori de evaluare în conformitate cu dispoziţiile art. 187 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare."

    2. La anexa nr. 2 capitolul 2, secţiunea „Legislaţie comunitară“ se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Legislaţia Uniunii Europene:
    - Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Regulamentul (UE) nr. 1.370/2013 al Consiliului privind măsuri pentru stabilirea anumitor ajutoare şi restituţii în legătură cu organizarea comună a pieţelor produselor agricole, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39 al Comisiei privind normele de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe şi legume, de banane şi de lapte în instituţiile de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Regulamentul delegat (UE) 2017/40 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe şi legume, de banane şi de lapte în instituţiile de învăţământ şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind igiena produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, care vor purta marca de identificare prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Regulamentul delegat (UE) 2023/2.429 al Comisiei din 17 august 2023 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele de comercializare pentru sectorul fructelor şi legumelor, pentru anumite produse din fructe şi legume prelucrate şi pentru sectorul bananelor şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.666/1999 al Comisiei şi a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 şi (UE) nr. 1.333/2011 ale Comisiei;
    – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2.430 al Comisiei din 17 august 2023 de stabilire a normelor privind controalele de verificare a conformităţii cu standardele de comercializare pentru sectorul fructelor şi legumelor, pentru anumite produse din fructe şi legume prelucrate şi pentru sectorul bananelor;
    – Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 şi (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei;
    – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/102 al Comisiei din 11 ianuarie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/39 în ceea ce priveşte cererile de ajutoare din partea Uniunii prezentate de statele membre;
    – Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/106 a Comisiei din 11 ianuarie 2023 de stabilire a repartizărilor orientative către statele membre ale ajutoarelor din partea Uniunii pentru fructele şi legumele destinate şcolilor şi pentru laptele destinat şcolilor, pentru perioada 1 august 2023-31 iulie 2029."

    3. La anexa nr. 2 capitolul 2, secţiunea „Legislaţie naţională“ se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Legislaţie naţională:
    - Ordonanţa Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Hotărârea Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordonanţa Guvernului nr. 24/2010 privind controlul operaţiunilor care fac parte din sistemul de finanţare prin Fondul European de Garantare Agricolă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 277/2011, cu modificările ulterioare;
    – Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 346/1.718/2023 pentru aprobarea criteriilor de calificare privind capacitatea ofertanţilor, a factorilor de evaluare şi a caietului de sarcini aferente atribuirii acordului-cadru/contractului de achiziţie publică de produse - fructe, legume, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie în cadrul Programului pentru şcoli al României, cu modificările ulterioare;
    – Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar."

    4. La anexa nr. 2 capitolul 2, secţiunea „Frecvenţa distribuirii produselor“ se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Frecvenţa distribuirii produselor
    Pe parcursul săptămânii, unui preşcolar/elev i se acordă gratuit 2 porţii de fructe şi/sau legume, 3 porţii de lapte, 2 porţii de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie, cu încadrarea în sumele alocate cu aceste destinaţii.
    Preşcolarul/Elevul prezent la cursuri poate consuma mai mult de o porţie de produs în aceeaşi zi, ca urmare a redistribuirii produselor neconsumate din motive obiective, dar ajutorul financiar al Uniunii Europene se va solicita în limita a 2 porţii de fructe şi/sau legume, 3 porţii de lapte, 2 porţii de produse lactate acordate gratuit pe parcursul unei săptămâni.
    Autorităţile contractante asigură realizarea diversităţii produsului lapte şi a produselor lactate distribuite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările şi completările ulterioare, prin selecţia acestora din lista prevăzută în anexa nr. 1 din acelaşi act normativ.
    Diversitate înseamnă distribuirea a cel puţin două produse din cele prevăzute la pct. II lit. B subpct. 1, cu respectarea prevederilor subpct. 2-5 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
    Pentru asigurarea diversităţii, porţiile de fructe şi/sau legume, respectiv porţiile de lapte şi produse lactate sunt însoţite de o singură porţie de biscuiţi şi/sau covrigi uscaţi şi/sau corn şi/sau baton, conform anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
    La cererea motivată a părinţilor, preşcolarii sau elevii care suferă de intoleranţă la gluten şi/sau lactoză şi/sau la orice alt ingredient sau compus şi/sau la orice produs distribuit conform prevederilor art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările şi completările ulterioare, sau degustat conform prevederilor art. 5 alin. (3) din aceeaşi hotărâre vor beneficia de produse adecvate situaţiei acestora, în limita valorii zilnice prevăzute la art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
    Prevederile art. 4 alin. (3), art. 5 alin. (2) şi (4), art. 9 alin. (3), (7) şi (8) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările şi completările ulterioare, fac referire la scenariile de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor prevăzute de legislaţia în vigoare în situaţii epidemiologice naţionale şi aprobate în stările de alertă şi urgenţă, precum şi în cazuri de conflicte de muncă.
    În conformitate cu art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările şi completările ulterioare, limita valorică zilnică a produselor distribuite este de:
    - 0,80 lei pentru porţia de fructe şi legume;
    – 1,18 lei pentru porţia de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf;
    – 0,76 lei pentru porţia de produse de panificaţie.
    Limita valorică zilnică cuprinde preţul integral de achiziţie a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz."

    5. La anexa nr. 2 capitolul 2 litera B, sintagma „se vor distribui“ se înlocuieşte cu sintagma „se pot distribui“.
    6. La anexa nr. 2 capitolul 2, litera C se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "C. Distribuţia de produse de panificaţie
    Se pot distribui:
    - corn sau baton ambalat, din făină integrală/dietetică, care nu este produs pe bază de aluat congelat, al cărui conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar;
    – covrigi simpli sau biscuiţi uscaţi ambalaţi, din făină integrală/dietetică, care nu sunt produşi pe bază de aluat congelat, al căror conţinut de zaharuri, grăsimi şi sare să nu depăşească limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 541/2025."

    7. La anexa nr. 2 capitolul 2.1, antepenultimul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar răspund de respectarea condiţiilor de igienă privind primirea, depozitarea şi distribuţia produselor, după caz, de comunicarea cu furnizorul în privinţa cantităţilor ce trebuie livrate preşcolarilor şi elevilor prevăzuţi la art. 9 alin. (2)-(4) şi (7) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, cu modificările şi completările ulterioare, de înregistrarea în sistemul informatic a produselor distribuite preşcolarilor şi elevilor prezenţi la cursuri, precum şi la desfăşurarea măsurilor educative."

    8. La anexa nr. 2 capitolul 3 litera A, subpunctele 4-6 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "4. Merele, perele, strugurii de masă şi ardeii graşi distribuiţi întregi se încadrează la categoria «Extra» şi/sau categoria I, conform standardului de comercializare specific, prevăzut în părţile 1, 6, 8 şi 9 din partea B a anexei I la Regulamentul delegat (UE) 2023/2.429.
5. Prunele, morcovii, păstârnacul, ţelina rădăcină şi sfecla roşie distribuite respectă standardul de comercializare general, prevăzut în partea A din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2023/2.429.
6. Amestecurile de legume respectă prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Regulamentul delegat (UE) 2023/2.429.
    Producătorii amestecurilor de legume preparate şi gata de consum în stare proaspătă vor stabili şi vor indica pe eticheta produsului data durabilităţii minimale, conform Regulamentului (UE) nr. 1.169/2011."

    9. La anexa nr. 2 capitolul 3 litera C, subpunctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3. Perioada de consum pentru corn sau baton ambalat se stabileşte de producător, fără a depăşi 5 zile calendaristice de la data fabricaţiei. Pentru celelalte produse de panificaţie se respectă prevederile legislaţiei în vigoare referitoare la informarea consumatorilor."

    10. La anexa nr. 2 capitolul 3 litera C, subpunctele 4 şi 5 se abrogă.
    11. În tot cuprinsul ordinului, sintagma „Hotărârea Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024“ se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma „Hotărârea Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, cu modificările şi completările ulterioare“, sintagmele „preşcolarii din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore“ şi „preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate“ se modifică şi se înlocuiesc cu sintagma „preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat“, sintagmele „elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat autorizat/acreditat“, „elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular“ şi „elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat autorizat“ se modifică şi se înlocuiesc cu sintagma „elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat“, sintagma „Regulamentul (CE) nr. 543/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte sectorul fructelor şi legumelor şi sectorul fructelor şi legumelor prelucrate, cu modificările şi completările ulterioare“ se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma „Regulamentul delegat (UE) 2023/2.429 al Comisiei din 17 august 2023 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele de comercializare pentru sectorul fructelor şi legumelor, pentru anumite produse din fructe şi legume prelucrate şi pentru sectorul bananelor şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.666/1999 al Comisiei şi a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 şi (UE) nr. 1.333/2011 ale Comisiei“.


    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Florin-Ionuţ Barbu
                    Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice,
                    Iuliana Feclistov

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016