Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 414 din 8 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 4, 8, 11, 17 şi 24 şi ale art. II pct. 1 şi 3 din lege Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 414 din 8 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 4, 8, 11, 17 şi 24 şi ale art. II pct. 1 şi 3 din lege

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 957 din 16 octombrie 2025
Comenteaza legea

┌─────────────────┬───────────────────────┐
│Elena-Simina     │- preşedinte           │
│Tănăsescu        │                       │
├─────────────────┼───────────────────────┤
│Asztalos         │- judecător            │
│Csaba-Ferenc     │                       │
├─────────────────┼───────────────────────┤
│Mihai Busuioc    │- judecător            │
├─────────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător            │
├─────────────────┼───────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător            │
├─────────────────┼───────────────────────┤
│Dacian Dragoş    │- judecător            │
├─────────────────┼───────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan  │- judecător            │
│Licu             │                       │
├─────────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Iuliana    │- judecător            │
│Scântei          │                       │
├─────────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan    │- judecător            │
├─────────────────┼───────────────────────┤
│Benke Károly     │-                      │
│                 │prim-magistrat-asistent│
├─────────────────┼───────────────────────┤
│Claudia-Margareta│-                      │
│Krupenschi       │magistrat-asistent-şef │
└─────────────────┴───────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 4, 8, 11, 17 şi 24 şi ale art. II pct. 1 şi 3 din lege, obiecţie formulată de un număr de 28 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.962 din 8.09.2025 şi constituie obiectul Dosarului nr. 4.027A/2025.
    3. Pe rolul Curţii Constituţionale se află şi obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 4, 8, 11, 17 şi 24 şi ale art. II pct. 1 şi 3 din lege, obiecţie formulată de un număr de 54 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale S.O.S. România, Alianţei pentru Unirea Românilor şi Partidului Oamenilor Tineri.
    4. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 11.007 din 9.09.2025 şi constituie obiectul Dosarului nr. 4.055A/2025.
    5. În motivarea obiecţiilor de neconstituţionalitate, care au un conţinut identic, se arată, în prealabil, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 146 lit. a) din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, iar pe fond sunt formulate deopotrivă critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi de neconstituţionalitate intrinsecă.
    6. Sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii sesizărilor susţin că legea supusă controlului, asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea, reglementează mai multe domenii care nu au legătură între ele sau nu sunt caracterizate prin scop unic sau un interes general unic (lipsa unicităţii de reglementare), fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (3)-(5), art. 61 şi ale art. 114 din Constituţie.
    7. Legea adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului modifică şi completează 4 acte normative cu putere de lege, conţinând, totodată, şi norme noi sau derogatorii, care nu sunt incluse în legile de bază (în acest sens, art. III-VI din lege). Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că o lege poate avea şi un caracter complex şi poate să reglementeze în mai multe domenii, cu condiţia existenţei unei legături între ele ori a unui scop sau interes general unic (Decizia nr. 298 din 2006). Procedura angajării răspunderii Guvernului nu poate viza decât un singur proiect de lege, iar Curtea Constituţională a constatat încălcarea art. 114 alin. (1) din Constituţie în cazul în care Guvernul, apelând la această procedură, a respectat doar formal acest text fundamental, întrucât a promovat un proiect de lege, dar care viza în realitate peste 20 de acte normative modificate/completate/prorogate, eludând astfel atât litera, cât şi scopul normei constituţionale menţionate (Decizia nr. 61 din 2020).
    8. Principiul unicităţii de reglementare este statuat în art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că legea criticată nu contravine doar art. 114 din Constituţie, ci şi art. 1 alin. (3)-(5) din aceasta.
    9. Se afirmă că, din 1991 şi până în prezent, Guvernul a abuzat de procedura angajării răspunderii, Constituţia referinduse în mod clar la un proiect de lege, o declaraţie de politică generală sau un program de guvernare. Aşa cum nu poate fi vorba de două sau mai multe programe de guvernare, nu se poate accepta nici situaţia a două sau mai multe proiecte de legi, aceasta fiind interpretarea logico-sistematică a textului constituţional. Cu toate acestea, Curtea Constituţională a admis că poate fi vorba despre mai multe proiecte de lege, cu condiţia să existe legătură între acestea, născându-se astfel teoria „legilor complexe“, care a permis Guvernului să îşi poată angaja răspunderea asupra unui „pachet de legi“, exemplificativă în acest sens fiind procedura de adoptare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. În prezent s-a ajuns ca Guvernul, în aceeaşi zi, să îşi asume răspunderea în mod succesiv asupra a cinci proiecte de legi, între care şi cea criticată în prezenta cauză, cu scopul nelegitim de a elimina astfel riscul invalidării la Curtea Constituţională a unui singur pachet care să încorporeze cele cinci proiecte legislative care modifică numeroase legi. În acest mod Guvernul se subrogă Parlamentului, infirmând rolul acestuia de unică autoritate legiuitoare, consfinţit de art. 61 din Constituţie.
    10. În sensul celor de mai sus, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că au sesizat Comisia de la Veneţia şi GRECO şi solicită Curţii Constituţionale consultarea cu aceste organisme europene.
    11. Legea criticată încalcă art. 114 din Constituţie din perspectiva condiţiilor în care Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege, condiţii stabilite pe cale jurisprudenţială de Curtea Constituţională şi care reflectă limite impuse Guvernului în privinţa adoptării unui proiect de lege prin procedura angajării răspunderii (deciziile nr. 1.557 din 2009, nr. 1.431 din 2010, nr. 28 din 2020, nr. 1.655 din 2010, nr. 29 din 2020). Interpretând prevederile normei constituţionale antemenţionate, instanţa de contencios constituţional a stabilit o serie de condiţii cumulative pentru ca Guvernul să îşi poată angaja răspunderea, şi anume: 1) existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; 2) necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; 3) importanţa domeniului reglementat; 4) aplicarea imediată a legii în cauză.
    12. Potrivit jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, procedura angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului este o modalitate simplificată de legiferare la care trebuie să se ajungă in extremis, când adoptarea unui proiect de lege nu se mai poate face prin procedura parlamentară obişnuită sau de urgenţă sau când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în condiţii uzuale sau de urgenţă. Or, Guvernul actual a primit votul de încredere al Parlamentului în urmă cu peste două luni şi se bucură de o majoritate confortabilă, astfel că nu se află în situaţia extremă de a-şi angaja răspunderea, apelând în mod abuziv la această procedură, fiind suficient ca Guvernul să promoveze un proiect de lege în procedură de urgenţă. Faţă de invocarea de către Guvern a situaţiei grave în care se găseşte bugetul naţional, se arată că doar organul suprem reprezentativ al poporului român, care este Parlamentul, şi nu Guvernul, are legitimitatea constituţională de a interveni.
    13. În concluzie, Guvernul nu avea deschisă posibilitatea constituţională de a modifica mai multe acte normative din domeniul sănătăţii şi nu numai pe calea angajării răspunderii, nefiind îndeplinite condiţiile mai sus menţionate, stabilite pe calea jurisprudenţei constituţionale.
    14. Astfel, nu a fost respectată prima condiţie, întrucât nu exista o urgenţă în adoptarea măsurilor astfel promovate. Deşi, potrivit expunerii de motive ce însoţeşte proiectul de lege, aceste măsuri aveau termen de implementare şi erau incluse în Planul de măsuri de eficientizare a cheltuielilor şi de creştere a calităţii serviciilor medicale, elaborat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ele nu au caracter de noutate sau de imprevizibilitate şi nici nu au fost tratate în precedent ca reprezentând urgenţe, astfel că nu apare vreun motiv pentru care ar fi în prezent abordate în această modalitate. Mai mult, efectele generate de o parte din măsurile preconizate de actul normativ criticat se vor produce abia începând cu anii 2026, 2027 sau chiar 2028, ceea ce evidenţiază lipsa urgenţei de legiferare pe fondul lipsei unei urgenţe reale, cuantificabile şi imediate. Or, raţiunea instituirii prin art. 114 din Constituţie a instituţiei angajării răspunderii este tocmai aceea de creare a unui instrument excepţional destinat unor situaţii de criză legislativă, ce nu suportă amânare.
    15. Guvernul nu a respectat nici a doua condiţie, conform căreia reglementarea în cauză trebuie să fie adoptată cu maximă celeritate, în condiţiile în care actualul Guvern este constituit din reprezentanţi ai partidelor care formează majoritatea parlamentară, angajarea răspunderii nefiind deci oportună.
    16. A treia condiţie, care vizează importanţa domeniului supus legiferării pe calea procedurii statuate prin art. 114 din Constituţie, nu se poate considera ca fiind îndeplinită deoarece, deşi domeniul sănătăţii este unul de importanţă majoră, modificările aduse acestuia prin actul normativ criticat nu privesc aspecte vitale şi imediate, ci se referă în mare parte la chestiuni/măsuri tehnico-administrative, cu termene de implementare îndepărtate. În plus, Guvernului nu îi este permisă utilizarea procedurii prevăzute de art. 114 din Constituţie dacă în acel domeniu de legiferare s-au succedat reglementări adoptate succesiv în Parlament. Ilustrative în acest sens sunt toate legile adoptate de Parlament în perioada 2022-2025 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (de exemplu, legile nr. 58/2022, nr. 133/2022, nr. 198/2022, nr. 28/2023, nr. 269/2023, nr. 205/2024, nr. 309/2024, nr. 33/2025, nr. 100/2025, nr. 141/2025 etc.), aceste intervenţii legislative demonstrând preocuparea permanentă a Parlamentului în această materie şi excluzând orice argument privind necesitatea excepţională a asumării răspunderii de către Guvern (în acest sens relevante sunt deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 2010 sau nr. 1.655 din 2010).
    17. De asemenea, în lipsa îndeplinirii condiţiei privind caracterul urgent al intervenţiei legislative pe calea angajării răspunderii Guvernului, nu poate fi atinsă nici ultima condiţie, referitoare la necesitatea aplicării imediate a legii.
    18. Se conchide că modalitatea în care Guvernul a înţeles să îşi asume răspunderea, prin simpla divizare în 5 pachete legislative, nu poate acoperi viciul de neconstituţionalitate, de vreme ce angajarea răspunderii s-a făcut într-o şedinţă unică, printr-un procedeu artificial menit să confere o aparenţă de legalitate, tehnica de asumare a răspunderii fiind folosită abuziv şi cu încălcarea normelor de tehnică legislativă. Totodată, legea criticată contravine şi principiului securităţii juridice şi al aşteptării legitime, derivat din art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi dreptului fundamental la informaţie, garantat de art. 31 din aceasta, întrucât a fost promovată fără o consultare publică adecvată şi fără o evaluare de impact comprehensibilă cetăţenilor, fiind astfel adoptată într-o manieră netransparentă.
    19. Criticile de neconstituţionalitate intrinsecă vizează dispoziţiile art. I pct. 4, 8, 11, 17 şi 24 şi ale art. II pct. 1 şi 3 din legea ce constituie obiect al sesizării de neconstituţionalitate.
    20. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 4, prin care se modifică alin. (1^1) al art. 165 din Legea nr. 95/2006, se susţine că acestea sunt susceptibile să încalce principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece acordă un regim derogatoriu de acces la posturile din unităţile şi instituţiile medicale publice, de natură să creeze o situaţie privilegiată nejustificată pentru o anumită categorie socioprofesională, în detrimentul altor categorii de medici şi farmacişti aflaţi în aceeaşi situaţie. Este vorba despre categoria personalului didactic medico-farmaceutic încadrat pe perioadă nedeterminată din instituţiile de învăţământ superior acreditate, precum şi medicii şi farmaciştii specialişti/primari care au calitatea de asistenţi universitari pe perioadă determinată, care, potrivit textului de lege criticat, beneficiază de integrare clinică în unităţi medicale aflate în subordinea sau coordonarea unor autorităţi publice, precum şi în spitale sau clinici private. Contrar normei fundamentale invocate şi jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 657 din 2019, paragraful 16), textul atacat creează o discriminare indirectă între medici/farmacişti care au şi calitatea de cadre universitare şi ceilalţi medici/farmacişti, ultimii nebeneficiind de aceeaşi facilitate a integrării clinice în unităţile medicale publice, deşi ambele categorii sunt în situaţii comparabile din perspectiva accesului la funcţii şi posturi în aceste unităţi publice.
    21. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile art. I pct. 8 şi 11 din lege, prin care sunt modificate art. 176 alin. (4) şi, respectiv, art. 181 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, contravin art. 120 alin. (1) din Constituţie referitor la principiul descentralizării ca principiu de bază al administraţiei publice, întrucât operează un transfer de competenţă decizională - cu privire la stabilirea indicatorilor de performanţă profesională în cazul managerului spitalului - dinspre autorităţile publice locale către ministrul sănătăţii. Contrar principiului descentralizării şi spre deosebire de redactarea în vigoare a textelor vizate de art. I pct. 8 şi 11, noua lege realizează o centralizare a competenţelor în favoarea ministrului sănătăţii, iar autorităţile publice cu reţele sanitare proprii vor fi lipsite de prerogativa gestionării acestora, ceea ce reprezintă nu doar o simplă coordonare metodologică de la nivel central, ci o subordonare deplină faţă de ordinul ministrului prin care sunt stabiliţi indicatorii de performanţă.
    22. Dispoziţiile art. I pct. 17 din legea examinată, prin care sunt introduse alin. (1^4) şi (1^5) în structura art. 261 din Legea nr. 95/2006, modifică raportul dintre plata per capita şi plata pe serviciu medical de la 35%-65% în prezent, la 25%-75% în 2026 şi 20%-80% începând cu anul 2027. Aceste prevederi ridică mai multe probleme de constituţionalitate prin raportare la art. 34 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1), art. 1 alin. (5), art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
    23. În acest sens se arată că prin diminuarea substanţială a ponderii plăţii per capita se afectează stabilitatea financiară a cabinetelor de medicină de familie, în special a celor din mediul rural sau defavorizat, unde numărul de consultaţii este redus. Consecinţa ar consta în închiderea unor cabinete medicale şi limitarea accesului populaţiei la serviciile medicale de bază, statul încălcându-şi astfel obligaţia constituţională de a asigura dreptul populaţiei la ocrotirea sănătăţii, prevăzută de art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală.
    24. Totodată, noua formulă de finanţare creează o discriminare, interzisă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, între pacienţii din mediul urban şi cei din mediul rural, cât şi între medicii de familie din mediul urban şi cei din mediul rural, pe criteriul locului unde aceştia îşi au domiciliul sau sediul, după caz. Aceasta deoarece în oraşe plata pe serviciu medical ar putea genera venituri suficiente, însă medicii de familie din mediul rural ar fi dezavantajaţi, iar pacienţii ar rămâne cu un acces limitat la serviciile medicale.
    25. Se arată că intervenţia legislativă criticată afectează principiul securităţii juridice şi al previzibilităţii normei, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu este fundamentată printr-o analiză concretă şi previzibilă a impactului asupra sistemului de sănătate, „eficientizarea cheltuielilor“ fiind doar un obiectiv general invocat în expunerea de motive a legii criticate, fără a se arăta cum se va asigura în practică protejarea cabinetelor medicale vulnerabile sau menţinerea accesului universal la serviciile de bază.
    26. De asemenea, orientarea masivă a finanţării spre plata pe serviciu medical poate stimula supraprescrierea şi supratratarea, noul mecanism fiind susceptibil să genereze o risipă de fonduri publice şi un dezechilibru în sistem, în loc să conducă la utilizarea raţională a resurselor şi la asigurarea unui mediu concurenţial loial, aşa cum prescrie art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie [şi nu lit. f), cum din eroare au precizat autorii sesizării]. Prin rigidizarea procentelor de finanţare, acelaşi mecanism preconizat prin legea criticată restrânge şi marja de apreciere a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi a contractului-cadru de a adapta anual politica de finanţare la realităţile medicale şi demografice, fiind astfel afectate principiul descentralizării şi al autonomiei instituţiilor publice, stabilit prin art. 120 alin. (1) din Constituţie, precum şi autonomia profesiilor medicale, protejată de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
    27. Şi dispoziţiile art. I pct. 24 din lege, prin care este introdus alin. (4) în structura art. 381 din Legea nr. 95/2006, ridică o serie de probleme de constituţionalitate din perspectiva ocrotirii dreptului constituţional la sănătate şi a cerinţelor de previzibilitate şi claritate a normei juridice. Textul criticat limitează explicit posibilitatea de a acorda şi deconta în sistemul de asigurări sociale de sănătate doar serviciile, recomandările şi prescripţiile incluse în pachetele de servicii prevăzute de contractul-cadru, respectiv medicamentele enumerate la art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, ceea ce exclude accesul pacienţilor la tratamente şi dispozitive moderne, inovative, dar neincluse încă în pachetul standard. Are loc astfel o discriminare între pacienţi, în funcţie de natura afecţiunilor de care suferă, fără ca diferenţa de tratament să fie justificată pe criterii obiective, ci pe ritmul birocratic al actualizării contractului-cadru. În plus, sintagma „numai serviciile prevăzute în contractul-cadru“ din cuprinsul normei criticate nu este previzibilă şi clară, întrucât nu se poate determina dacă statul mai are obligaţia să asigure mecanisme tranzitorii pentru pacienţii aflaţi în tratament cu medicamente sau dispozitive care devin indisponibile prin modificarea pachetului de servicii. Lipsa unor garanţii de continuitate terapeutică afectează securitatea juridică şi stabilitatea tratamentului pacienţilor. Totodată, restrângerea accesului pacienţilor la servicii sau medicamente care nu figurează în contractul-cadru şi lipsa unor mecanisme compensatorii (precum programele de acces la tratamente inovative) reprezintă o ingerinţă disproporţionată în exerciţiul dreptului la ocrotirea sănătăţii, contrară art. 53 din Constituţie.
    28. Art. II din legea criticată vizează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative, iar pct. 1 al art. II modifică art. IV din ordonanţa de urgenţă menţionată, introducând un regim de decontare a serviciilor medicale acordate în regim de spitalizare de zi, fundamental schimbat faţă de cel în vigoare. Astfel, dacă în prezent acest regim vizează, fără distincţie, orice pacient, noua lege restrânge decontarea integrală doar la anumite categorii de pacienţi (pacienţi înscrişi în programele naţionale de sănătate, pentru afecţiunea pentru care sunt înscrişi în program; pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză sau HIV/SIDA; persoane asigurate diagnosticate cu afecţiune oncologică; persoane asigurate şi persoane care nu pot face dovada calităţii de asigurat, cu suspiciune de afecţiune oncologică, în vederea diagnosticării afecţiunii oncologice), pentru toate celelalte categorii decontarea având loc strict în limita contractată iniţial. Această normă exclude de la beneficiul decontării integrale pacienţii care suferă de boli cronice sau acute, la fel de grave, ceea ce generează o discriminare nejustificată obiectiv şi rezonabil, contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie, dar şi o încălcare a dreptului acestora la ocrotirea sănătăţii, garantat de art. 34 alin. (1) şi (2) din aceasta. Statul are obligaţia pozitivă de a asigura organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate astfel încât fiecare persoană să aibă acces efectiv la îngrijiri medicale, nu de a restrânge prin lege accesul la decontarea integrală a unor servicii medicale necesare. Or, prin limitarea strictă a decontării la nivelul contractat pentru pacienţii din afara listelor prevăzute de lege, noua normă creează riscul ca unităţile sanitare să refuze internările de zi din motive bugetare, chiar şi pentru cazurile medicale justificate, creându-se o ingerinţă disproporţionată asupra dreptului la ocrotirea sănătăţii, contrară şi art. 53 din Constituţie. Totodată, nici această normă nu este fundamentată, necesitatea adoptării sale nu este explicată, în contradicţie cu art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva principiului securităţii juridice şi a cerinţelor de previzibilitate a normei.
    29. În sfârşit, se mai susţine că dispoziţiile art. II pct. 3 din legea atacată, prin care sunt introduse două alineate în structura normativă a art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022, încalcă aceleaşi prevederi constituţionale mai sus menţionate, întrucât, fără nicio explicaţie raţională şi justificare obiectivă, textul criticat elimină bolile oncologice din rândul celor pentru care legea prevede suplimentarea sumelor contractate pentru toate investigaţiile paraclinice de înaltă performanţă şi de medicină nucleară [alin. (4) al art. IX], iar pacienţii care beneficiază totuşi de această suplimentare (respectiv pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală) nu pot deconta decât o singură investigaţie de acest tip într-un an [alin. (5) al art. IX]. Se creează din nou o discriminare a pacienţilor cu boli oncologice din perspectiva accesului la servicii medicale corespunzătoare, aflaţi în aceeaşi situaţie de vulnerabilitate ca cei diagnosticaţi cu bolile expres enumerate în noul text criticat. Limitarea la o singură investigaţie decontată pe an nu se poate justifica din raţiuni bugetare, care nu pot prevala asupra necesităţii medicale. Textul nu explică ce se întâmplă în cazul pacienţilor care în mod justificat au nevoie de mai multe investigaţii de înaltă performanţă într-un an, această ambiguitate normativă fiind aptă să genereze interpretări diferite în practică şi să justifice refuzul unor servicii medicale vitale pentru pacienţi.
    30. În concluzie, se arată că amploarea şi gravitatea încălcărilor constituţionale mai sus evidenţiate cu privire la legea criticată, adoptată prin angajarea în mod abuziv a răspunderii Guvernului, impun intervenţia fermă a Curţii Constituţionale pentru protejarea ordinii constituţionale democratice din România. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
    31. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.
    32. Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    33. În ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, raportate la încălcarea art. 1 alin. (3)-(5), art. 61 şi a art. 114 din Constituţie prin aceea că Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra unui proiect de lege care reglementează în mai multe domenii fără legătură între ele sau fără un scop unic (lipsa unicităţii de reglementare) şi fără a exista o reală urgenţă, se susţine că acestea nu sunt întemeiate. Se apreciază că în cauză sunt aplicabile mutatis mutandis considerente de principiu din jurisprudenţa constituţională în materie (deciziile nr. 298 din 2006 şi nr. 147 din 2003), prin care Curtea a statuat că dispoziţiile art. 114 din Constituţie (art. 113 în forma Constituţiei anterior revizuirii şi republicării sale din anul 2003) nu stabilesc cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un proiect de lege sub aspectul structurii sale şi al întinderii domeniului de reglementare, legea adoptată putând avea un caracter complex care să vizeze însă un scop sau un interes general unic. Or, legea criticată în cauză are un caracter complex, iar scopul unic, precum şi urgenţa adoptării sunt precizate cu claritate în expunerea de motive prezentată de Guvern. Astfel, urgenţa adoptării este motivată prin obligaţia respectării angajamentelor României faţă de cadrul legislativ al Uniunii Europene în materie fiscal-bugetară şi armonizarea în acest sens a legislaţiei naţionale, concomitent cu necesitatea implementării măsurilor corespunzătoare pentru reducerea deficitului bugetar ca dimensiune esenţială a realizării programului de guvernare (art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, recomandările Fondului Monetar Internaţional şi ale Comisiei Europene, Planul naţional de redresare şi rezilienţă). În lipsa luării de urgenţă a unor măsuri eficiente devine iminentă aplicarea unor sancţiuni constând în suspendarea fondurilor europene. Se menţionează presiunile financiare exercitate asupra Fondului unic de asigurări sociale de sănătate, rezultate din creşterea cheltuielilor şi a numărului beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, şi faptul că aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor.
    34. De asemenea, se arată că nici critica referitoare la neîndeplinirea cerinţei de aplicabilitate imediată a legii nu poate fi reţinută, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a arătat că stabilirea unor termene până la data intrării în vigoare a măsurilor adoptate nu contravine ideii de maximă celeritate a adoptării lor, ci răspunde necesităţii de previzibilitate a cadrului normativ supus modificărilor, în special când scopul urmărit este de durată şi măsurile stabilite nu pot fi de imediată/instantanee aplicare (Decizia nr. 298 din 29 martie 2006). În cazul de faţă, având în vedere complexitatea măsurilor, multitudinea de beneficiari ai acestor măsuri, măsurile subsecvente ce trebuie adoptate ca şi consecinţă a dispoziţiilor reglementate, Guvernul nu putea prevedea în textul legii termene mai scurte, această condiţie de temporalitate fiind susţinută în mod obiectiv şi raţional de natura implicaţiilor sale economice, dar şi sociale.
    35. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 1 alin. (3) din Constituţie, se arată că această normă este în mod formal invocată, fără a fi argumentată o anumită relaţie de contrarietate faţă de principii ori dispoziţii din legea fundamentală, iar eventualul caracter inconvenabil al unei dispoziţii legislative faţă de anumite subiecte de drept, ca şi modalităţile de punere în practică a acesteia nu pot echivala cu neconstituţionalitatea măsurii legislative preconizate.
    36. Referindu-se la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că este neîntemeiată critica ce vizează încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie prin textul propus la art. 165 alin. (1^1) din Legea nr. 95/2006. Principiul egalităţii nu poate fi aplicabil întrucât soluţia legislativă criticată vizează o categorie profesională total diferită de cea a personalului medical sau farmaceutic, distincţia fiind dată de deţinerea, în plus, şi a calităţii de cadru didactic, aspect de natură să justifice beneficiul acestora din urmă de integrare clinică în unităţi medicale aflate în subordinea sau coordonarea autorităţilor publice, precum şi în spitale sau clinici private. Implicarea acestor specialişti nu doar în activitatea de predare a cursurilor în cadrul universităţilor de medicină şi farmacie, ci şi în formarea practică a tinerilor medici şi farmacişti rezidenţi răspunde deficitului cronic de cadre specializate în domeniu şi se încadrează în obligaţia statului de a asigura realizarea dreptului la învăţătură consacrat de art. 32 alin. (1) din Constituţie.
    37. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului autonomiei locale prin soluţiile legislative cuprinse la art. I pct. 8 şi 11 din legea criticată, se arată că nu are un obiect real. Activitatea unui manager de unitate sanitară nu poate fi asimilată cu cea a unui manager al unei regii din subordinea unei autorităţi locale, prima având o dimensiune mult mai complexă legată de factori specifici de natură ştiinţifică. Actul medical trebuie să aibă aceeaşi calitate în toate unităţile medicale, iar Ministerul Sănătăţii este instituţia care are acces la datele centralizate despre starea de sănătate a populaţiei, despre metodele terapeutice şi de investigare care conduc la un act medical de calitate. Prin urmare, faptul că ministrul sănătăţii, la propunerea autorităţilor administraţiei publice locale, poate să stabilească prin ordin şi alţi indicatori specifici de măsurare a performanţei manageriale într-o unitate sanitară nu poate fi contrar principiului autonomiei locale.
    38. În concluzie, se consideră că o mare parte dintre argumentele prezentate de autorii sesizării vizează în realitate oportunitatea, şi nu neconstituţionalitatea reglementării, astfel că se propune respingerea sesizării ca neîntemeiată.
    39. Preşedintele Senatului consideră că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    40. Sub aspectul criticilor de natură extrinsecă, se arată că adoptarea legii criticate prin angajarea răspunderii Guvernului nu subminează rolul Parlamentului de autoritate legiuitoare a ţării, consacrat de art. 61 din Constituţie, această procedură având propriul regim constituţional, configurat de art. 114 din Legea fundamentală şi de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Astfel, nu sunt stabilite în mod expres în sarcina Guvernului condiţionări legate de natura proiectului de lege, structura sa, oportunitatea adoptării, limitarea efectelor proiectului la un singur domeniu de reglementare, numărul acestora, intervalul de timp sau momentul cu privire la care Guvernul decide să îşi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului. Nici structura Parlamentului, mai precis existenţa unei majorităţi parlamentare, nu exclude adoptarea legii pe calea angajării răspunderii Guvernului.
    41. În cauza de faţă, Guvernul a hotărât să îşi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului, separat, asupra a 5 proiecte de lege, în acest sens fiind declanşată procedura parlamentară în cursul căreia parlamentarii au avut prilejul să utilizeze instrumentul de control parlamentar constând în moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, dar care nu a întrunit majoritatea necesară pentru adoptare. Prin urmare, nu a fost afectat echilibrul constituţional al puterilor, iar utilizarea angajării răspunderii Guvernului s-a realizat în conformitate cu normele constituţionale.
    42. Se arată că legea criticată reglementează o serie de modificări şi completări asupra unor acte normative ce au un obiect şi un scop unitar, acela de reglementare unitară a serviciilor de sănătate în vederea eficientizării serviciilor de sănătate, prin reducerea cheltuielilor şi prin creşterea calităţii serviciilor medicale. Urgenţa adoptării măsurilor preconizate şi celeritatea procedurii utilizate sunt suficient explicate în cuprinsul expunerii de motive şi sunt de natură obiectivă, determinată, în esenţă, de angajamentele Guvernului de a armoniza legislaţia privind domeniul fiscal-bugetar cu angajamentele asumate de România în plan internaţional, dar şi de reducerea deficitului bugetar. Totodată, având în vedere complexitatea măsurilor, multitudinea de beneficiari ai acestor măsuri, măsurile subsecvente ce trebuie adoptate ca şi consecinţă a dispoziţiilor adoptate, se consideră că Guvernul nu putea prevedea în textul legii termene mai scurte pentru intrarea în vigoare, însă acest aspect nu impietează asupra caracterului necesar şi aplicării imediate a legii adoptate. Prin urmare, se consideră că procedura angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului a fost realizată în conformitate cu normele constituţionale.
    43. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, privind art. I pct. 4 din legea supusă controlului, se arată că acestea nu introduc un privilegiu nejustificat, deoarece personalul didactic medico-farmaceutic încadrat pe perioadă nedeterminată în instituţiile de învăţământ superior acreditate, precum şi medicii şi farmaciştii specialişti/primari care au calitatea de asistenţi universitari pe perioadă determinată reprezintă o categorie profesională diferită, având un regim special, prin ocuparea unei funcţii de cadru didactic, pe lângă specializarea de bază. Pe fondul unui deficit cronic de cadre specializate, aceştia au capacitatea de a îndeplini şi misiunea de formatori ai tinerilor absolvenţi şi viitorilor specialişti din medicina românească.
    44. Referitor la criticile aduse art. I pct. 8 şi 11 din lege, potrivit cărora se diminuează rolul efectiv al autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la managementul spitalelor din reţeaua proprie, contrar art. 120 alin. (1) din Constituţie, se arată că norma constituţională este respectată, deoarece autorităţile locale menţionate îşi conservă prerogativa de a propune şi alţi indicatori de performanţă specifici managementului spitalului, pe lângă cei stabiliţi prin ordin al ministrului sănătăţii. Totodată, actul medical trebuie să aibă aceeaşi calitate în toate unităţile medicale pe întreg teritoriul României şi acest lucru nu poate fi obţinut decât printr-o viziune unitară pe care autorităţile locale nu o pot avea.
    45. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    46. Acesta consideră că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, raportate la încălcarea art. 1 alin. (3)-(5), art. 61 şi a art. 114 din Constituţie.
    47. În acest sens, se arată, în esenţă, că legea criticată are, contrar susţinerilor autorilor sesizării, un obiect unic de reglementare, care vizează domeniul sănătăţii, nefiind interzis prin Constituţie ca diferite măsuri din acelaşi domeniu să fie reglementate prin mai multe acte normative. Relaţiile sociale reglementate, deşi sunt variate, au legătură între ele, reflectând o unitate normativă, subsumată unui scop unic. Scopul comun al legii criticate este precizat în expunerea de motive şi vizează creşterea accesului şi calităţii serviciilor medicale cu accent pe ambulatoriu şi prevenţie, eficientizarea şi controlul cheltuielilor Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (inclusiv sancţiuni antifraudă şi contribuţii temporare), întărirea guvernanţei spitalelor şi a capacităţii de răspuns (spitale strategice, UPU), protejarea pacienţilor vulnerabili şi simplificări administrative. Astfel se justifică şi urgenţa adoptării prin angajarea răspunderii Guvernului a măsurilor preconizate, iar stabilirea unor termene pentru implementarea acestora răspunde cerinţei de predictibilitate a legii, fără a afecta necesitatea adoptării lor de urgenţă. În sprijinul acestor argumente este invocată jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 523 din 18 octombrie 2023, Decizia nr. 467 din 2 august 2023, Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020, Decizia nr. 147 din 16 aprilie 2003, Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 sau Decizia nr. 298 din 29 martie 2006).
    48. În legătură cu criticile privind încălcarea principiului securităţii juridice şi legitimei aşteptări, se arată că nici acestea nu pot fi reţinute, fiind invocată în acest sens jurisprudenţa prin care Curtea Constituţională a arătat că lipsa unui studiu de impact sau a unei motivări reale a necesităţii adoptării unui act normativ nu conduc automat la constatarea neconstituţionalităţii legii, între cele două elemente existând o relaţie funcţională, şi nu de cauzalitate. Acestea pot deveni condiţii obligatorii de reglementare numai dacă printr-o lege specială se prevede în mod expres în acest sens, ceea ce nu se verifică în prezenta cauză (deciziile nr. 379 din 2024, nr. 238 din 2020 şi nr. 650 din 2018). Prin urmare, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a dreptului la informaţie al cetăţenilor, prevăzut de art. 31 din Constituţie.
    49. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată, în esenţă, că nu poate fi reţinută pretinsa încălcare prin art. I pct. 4 din legea criticată a principiului nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, cu referire la regimul derogatoriu de integrare clinică aplicabil cadrelor didactice medico-farmaceutice (şi asistenţi universitari), cărora le sunt rezervate posturi în unităţi medicale publice/private pe singurul criteriu al calităţii academice. Pe de o parte, diferenţa de tratament juridic se justifică în mod obiectiv prin faptul că aceste persoane, spre deosebire de personalul medico-farmaceutic, au un statut juridic special şi o dublă funcţie (formarea universitară/cercetare şi activitate clinică), cu obligaţii curriculare, cerinţe de acreditare şi continuitate. Pe de altă parte, măsura integrării clinice urmăreşte un scop legitim (asigurarea calităţii învăţământului clinic şi a serviciilor) şi este proporţională, întrucât textul menţine condiţia ca posturile destinate integrării clinice să fie ocupate prin concurs sau examen.
    50. Referitor la criticile aduse art. I pct. 8 şi 11 din legea criticată prin raportare la art. 120 alin. (1) din Constituţie, se arată că nu sunt întemeiate, deoarece stabilirea prin ordin al ministrului sănătăţii, în calitate de conducător al autorităţii centrale de resort, a indicatorilor de performanţă aplicabili managerilor de unităţi sanitare se subsumează exercitării rolului acestuia de coordonare metodologică unitară, rol stabilit expres de Legea nr. 95/2006, iar autonomia locală este garantată de norma fundamentală invocată „în condiţiile legii“.
    51. Cât priveşte critica referitoare la art. I pct. 17 din lege, se arată că este neîntemeiată, deoarece stabilirea arhitecturii de finanţare în sănătate, respectiv ponderea per capita/pe serviciu intră în sfera opţiunii de politică publică a legiuitorului şi a Guvernului, iar dreptul constituţional la ocrotirea sănătăţii nu consacră un model unic de finanţare. Măsurile adoptate nu suprimă pachetul de bază, reţeaua sau finanţarea, ci reaşază stimulentele pentru prestarea efectivă, fiind corelată cu măsuri de creştere a accesului cetăţenilor la servicii medicale. În plus, stabilirea prin lege a parametrilor-cadru nu afectează principiul descentralizării/autonomiei locale, care vizează organizarea administraţiei publice locale, şi nu uniformitatea cadrului naţional în asigurări de sănătate.
    52. În mod similar, nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate referitoare la art. I pct. 24 din lege, care reglementează modalităţi de decontare a serviciilor medicale şi a medicamentelor, deoarece exprimă o opţiune de politică socială în marja de apreciere pe care art. 34 din Constituţie o acordă legiuitorului. Nu este afectată nici autonomia profesională a medicului, care poate face recomandări bazate pe dovezi ştiinţifice, deoarece norma criticată condiţionează doar finanţarea publică. Nu se poate invoca nici discriminarea pacienţilor sub aspectul accesului la finanţare publică, deoarece diferenţierea este întemeiată pe criterii economico-medicale, aplicabile uniform tuturor asiguraţilor, astfel că art. 53 din Constituţie nu este incident.
    53. Totodată, nici criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la art. II pct. 1 din lege, referitor la limitarea decontării integrale a spitalizării de zi, nu sunt întemeiate, deoarece art. 34 din Constituţie nu consacră dreptul la ocrotirea sănătăţii ca un drept absolut la decontarea nelimitată a oricărui serviciu, ci obligă statul să organizeze sistemul de sănătate şi să stabilească pachete/prestaţii în limitele resurselor. Textul stabileşte regula (decontare în limita contractului) şi excepţiile (categorii pentru care se decontează la nivel realizat), indicând criterii obiective (încadrare în programe naţionale, diagnostice TB/HIV, oncologie/suspiciune oncologică), ceea ce conferă normei un caracter previzibil.
    54. Aceleaşi argumente de principiu justifică şi caracterul neîntemeiat al criticilor de neconstituţionalitate formulate cu privire la art. II pct. 3 din lege, referitor la regimul decontării investigaţiilor paraclinice de înaltă performanţă, text care nu elimină pacienţii oncologici de la posibilitatea finanţării investigaţiilor medicale, aşa cum susţin autorii sesizării, acest aspect găsindu-şi reglementarea în art. II pct. 1 din lege.
    55. La termenul de judecată fixat pentru data de 24 septembrie 2025, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 4.055A/2025 la Dosarul nr. 4.027A/2025, care a fost primul înregistrat. De asemenea, în acord cu art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea a solicitat Ministerului Sănătăţii lămuriri suplimentare cu referire la soluţia legislativă cuprinsă în art. II pct. 3 din legea criticată, sens în care, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din aceeaşi lege, a amânat dezbaterile asupra cauzei pentru data de 8 octombrie 2025, când a pronunţat prezenta decizie.
    56. Ministerul Sănătăţii a transmis în data de 2 octombrie 2025 punctul de vedere solicitat, ataşat la dosar, prin care se arată, în esenţă, că proiectul de act normativ examinat menţine decontarea la nivelul realizat (fără plafon) a investigaţiilor paraclinice dedicate monitorizării pacienţilor cu afecţiuni oncologice. Cu privire la pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală, sunt menţinute investigaţiile paraclinice pentru monitorizare, prescrise prin biletele de tip Monitor, în limita valorii de contract alocate furnizorilor de investigaţii paraclinice. În plus, aceşti pacienţi au acces, o dată pe an, la investigaţii de înaltă performanţă - RMN, CT, scintigrafie şi angiografie -, recomandate prin utilizarea biletelor de tip Monitor, asigurate şi prin decontarea la nivelul realizat, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi ale Guvernului, răspunsul transmis de Ministerul Sănătăţii, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    57. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, şi, punctual, dispoziţiile art. I pct. 4, 8, 11, 17 şi 24 şi ale art. II pct. 1 şi 3 din lege, texte care au următorul cuprins:
    "ART. I
    Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (...)
    4. La articolul 165, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(1^1) Personalul didactic medico-farmaceutic încadrat pe perioadă nedeterminată din instituţiile de învăţământ superior acreditate care au în structură facultăţi de medicină, medicină dentară/stomatologie sau farmacie acreditate sau programe de studii universitare în domeniul Sănătate beneficiază de integrare clinică în unităţile şi instituţiile din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, în unităţile medicale din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, în Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, în unităţile şi instituţiile medicale din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, în spitalele şi ambulatoriile universitare aflate în subordinea instituţiilor de învăţământ superior acreditate care au în structură facultăţi de medicină, medicină dentară/stomatologie sau farmacie, precum şi în spitale şi cabinete private.
    De aceleaşi prevederi beneficiază şi medicii şi farmaciştii specialişti/primari care au calitatea de asistenţi universitari pe perioadă determinată, pe perioada cât au această calitate. În cadrul unităţilor şi instituţiilor publice, posturile destinate integrării clinice se ocupă prin concurs sau examen, după caz. Metodologia de ocupare a posturilor prin integrare clinică se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii. Unităţile sanitare publice au obligaţia asigurării normelor de integrare clinică, în limita posturilor normate, vacante, existente în statele de funcţii ale acestora.» (...)"

    8. La articolul 176, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Managerul, persoană fizică sau juridică, încheie contract de management cu Ministerul Sănătăţii, ministerele sau instituţiile cu reţea sanitară proprie sau cu universitatea de medicină şi farmacie, reprezentate de ministrul sănătăţii, conducătorul ministerului sau instituţiei, de rectorul universităţii de medicină şi farmacie, după caz, pe o perioadă de maximum 4 ani. Contractul de management poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale sau în cazurile prevăzute de lege. Evaluarea este efectuată pe baza indicatorilor de performanţă asumaţi prin proiectul de management, care devine anexă la contractul de management şi pe baza indicatorilor de performanţă, stabiliţi prin ordin al ministrului sănătăţii. La propunerea conducătorilor ministerelor sau instituţiilor cu reţea sanitară proprie, a primarului unităţii administrativ-teritoriale, a primarului general al municipiului Bucureşti sau a preşedintelui
    consiliului judeţean sau a senatului universităţii de medicină şi farmacie, după caz se pot stabili, prin ordin al ministrului sănătăţii, şi alţi indicatori specifici pentru spitalele din reţeaua sanitară proprie.» (...)"

    11. La articolul 181, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) Membrii comitetului director care au ocupat postul prin concurs, potrivit alin. (2), încheie cu spitalul public, reprezentat de managerul acestuia, un contract de administrare pe o perioadă de maximum 4 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă stabiliţi prin ordin al ministrului sănătăţii. La propunerea conducătorilor ministerelor sau instituţiilor cu reţea sanitară proprie, a primarului unităţii administrativ-teritoriale, a primarului general al municipiului Bucureşti sau a preşedintelui consiliului judeţean sau a senatului universităţii de medicină şi farmacie, după caz se pot stabili, prin ordin al ministrului sănătăţii, şi alţi indicatori specifici pentru spitalele din reţeaua sanitară proprie. Contractul de administrare poate fi prelungit la expirarea acestuia pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a funcţiei. Contractul de administrare poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale sau în cazurile prevăzute de lege. În cadrul evaluării anuale se analizează gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă stabiliţi prin ordin al ministrului sănătăţii.» (...)"

    17. La articolul 261, după alineatul (1^3) se introduc două noi alineate, alin. (1^4) şi (1^5), cu următorul cuprins:
    "(1^4) În asistenţa medicală primară, în anul 2026, fondul destinat plăţii per capita şi plăţii pe serviciu medical se distribuie în proporţie de 25% pentru plata per capita şi 75% pentru plata pe serviciu medical.
(1^5) În asistenţa medicală primară, începând cu anul 2027, fondul destinat plăţii per capita şi plăţii pe serviciu medical se distribuie în proporţie de 20% pentru plata per capita şi 80% pentru plata pe serviciu medical.» (...)"

    24. La articolul 381, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
    "(4) În sistemul de asigurări sociale de sănătate se pot acorda şi deconta numai servicii medicale, recomandări pentru dispozitive medicale şi prescripţii medicale cuprinse în pachetele de servicii prevăzute în contractul-cadru, precum şi medicamentele prevăzute la art. 241 alin. (1).» (...)"

    ART. II
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 14 aprilie 2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 378/2023, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul IV se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. IV
    (1) Serviciile medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi pentru următoarele categorii de persoane:
    a) pacienţi înscrişi în Programele naţionale de sănătate, pentru afecţiunea pentru care sunt înscrişi în program;
    b) pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză sau HIV/SIDA;
    c) persoane asigurate diagnosticate cu afecţiune oncologică;
    d) persoane asigurate şi persoane care nu pot face dovada calităţii de asigurat, cu suspiciune de afecţiune oncologică, în vederea diagnosticării afecţiunii oncologice, se decontează la nivelul realizat, prin acte adiţionale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate, dacă a fost depăşit nivelul contractat.
    (2) Decontarea lunară a serviciilor medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se realizează în limita valorii contractate de respectivele unităţi sanitare pentru servicii de spitalizare de zi.
    (3) Modalitatea de stabilire a numărului de cazuri de spitalizare de zi ce pot fi realizate în concordanţă cu programul de lucru declarat pentru furnizarea serviciilor medicale de spitalizare de zi în cadrul contractului cu casa de asigurări de sănătate este prevăzută în Contractul-cadru.» (...)"

    3. La articolul IX, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alin. (4) şi (5), cu următorul cuprins:
    "(4) Pentru investigaţiile paraclinice de înaltă performanţă şi de medicină nucleară efectuate în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală, sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate se suplimentează după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice, prin acte adiţionale.
(5) Pentru fiecare persoană asigurată diagnosticată cu diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală, se decontează, în cadrul monitorizării conform dispoziţiilor alin. (4), o singură investigaţie de înaltă performanţă sau de medicină nucleară, într-un an calendaristic, dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază. Aceste persoane pot beneficia, pentru afecţiunea de bază sau pentru alte afecţiuni intercurente, de investigaţii de înaltă performanţă sau de medicină nucleară, în condiţiile prevăzute în acelaşi pachet de servicii."
"

    58. Textele constituţionale indicate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3)-(5) referitoare la valorile supreme ale statului român, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului - s.n.), art. 114 - Angajarea răspunderii Guvernului, art. 120 alin. (1) - referitoare la principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) cu referire la obligaţia statului de a asigura protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    59. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate.
    60. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    61. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate din perspectiva celor trei condiţii de admisibilitate, Curtea urmează să constate că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.
    62. Astfel, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, se constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de 28 de senatori, în Dosarul nr. 4.027A/2025 şi, respectiv, de 54 de deputaţi, în Dosarul nr. 4.055A/2025, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.
    63. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    64. Legea criticată a fost adoptată în procedură de urgenţă prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună. În cadrul acestei proceduri a fost depusă o moţiune de cenzură, care a fost dezbătută în data de 7 septembrie 2025, nefiind întrunită majoritatea de voturi necesară pentru adoptare. Potrivit art. 114 alin. (3) din Constituţie, dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat. În aceste condiţii, legea astfel adoptată a fost depusă, în aceeaşi zi, la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar la 9 septembrie 2025 a fost comunicată Preşedintelui României în vederea promulgării. Curtea Constituţională a fost sesizată cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate în data de 8 septembrie 2025, în Dosarul nr. 4.027A/2025 şi, respectiv, în data de 9 septembrie 2025, în Dosarul nr. 4.055A/2025, aşa încât se constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de protecţie stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv în interiorul termenului de 20 de zile de la data trimiterii legii adoptate spre promulgare, astfel că aceasta este admisibilă.
    65. În sfârşit, cât priveşte obiectul sesizării, acesta este reprezentat de o lege adoptată şi încă nepromulgată, încadrându-se în ipoteza normativă prevăzută de art. 146 lit. a) din Constituţie şi de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate
    (2.1) Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă
    66. Criticile de neconstituţionalitate extrinsecă sunt formulate prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3)-(5), art. 61 şi ale art. 114 din Constituţie şi vizează, în esenţă, următoarele aspecte: a) nerespectarea unicităţii reglementării şi abuzul în utilizarea procedurii angajării răspunderii Guvernului; b) nerespectarea condiţiilor de angajare a răspunderii Guvernului; c) încălcarea principiului securităţii juridice şi al aşteptării legitime. Curtea va examina aceste critici într-un mod unitar, dar în ordinea anterior indicată.
    67. Cu titlu general, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa prin care a statuat de principiu, cu referire la instituţia juridică a angajării răspunderii Guvernului, că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 113 alin. (4) din Constituţie, rezultă fără echivoc că legiferarea pe calea angajării răspunderii Guvernului se poate face teoretic de mai multe ori, pentru că nici numărul moţiunilor de cenzură provocate ca efect al utilizării procedurii speciale de legiferare nu este limitat la unu în cadrul aceleiaşi sesiuni. Totodată, expresia „unui proiect de lege“ din cuprinsul art. 114 alin. (1) teza finală din Legea fundamentală trebuie înţeleasă în sens larg, angajarea răspunderii putându-se face şi cu privire la două sau mai multe proiecte de lege sau la un pachet de asemenea proiecte, care pot fi simple ori complexe, singura cerinţă impusă de textul constituţional fiind cea referitoare la specia ori clasa actelor asupra cărora Guvernul îşi poate angaja răspunderea, adică un program, o declaraţie de politică generală ori un proiect de lege. Cu toate acestea, recurgerea la procedura angajării răspunderii Guvernului a fost stabilită de legiuitorul constituant ca o procedură distinctă şi de excepţie care permite Guvernului să legifereze, iar Curtea Constituţională a dezvoltat în jurisprudenţa sa o serie de criterii/condiţii în care această procedură poate fi utilizată în mecanismul statului de drept. În acest sens, prin Decizia nr. 357 din 22 iulie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 25 iulie 2025, paragrafele 108-114, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiate, critici de neconstituţionalitate asemănătoare formulate în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi ale cărei considerente de principiu sunt aplicabile şi în prezenta cauză.
    68. Cu referire la critica de neconstituţionalitate privind (a) lipsa unicităţii reglementării, relevantă este Decizia nr. 357 din 22 iulie 2025, paragrafele 122 şi 123, precitată, prin care Curtea a reiterat jurisprudenţa sa prin care a statuat că legiuitorul poate să reglementeze printr-o lege un grup complex de relaţii sociale, în vederea obţinerii unui rezultat dezirabil la nivelul întregii societăţi. Astfel de reglementări, indiferent că aparţin Parlamentului, ca legiuitor primar sau Guvernului, ca legiuitor derivat, trebuie să respecte aceleaşi reguli specifice întocmirii unui proiect de lege, aşa cum sunt stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, însă prin complexitatea lor nu au aceeaşi alcătuire ca un proiect de lege consacrat reglementării unei singure materii. Nicio dispoziţie din Constituţie nu interzice ca printr-o lege să fie reglementate mai multe domenii ale relaţiilor sociale. Astfel, Guvernul poate opta ca într-un proiect de lege pe care îl supune Parlamentului spre adoptare, fie pe calea procedurii obişnuite de legiferare, fie prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului, să propună reglementarea mai multor domenii prin modificări, completări sau abrogări ale mai multor acte normative în vigoare, dar care urmăresc aceeaşi finalitate. Aşadar, Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege care să reglementeze un grup complex de relaţii sociale, atât timp cât legea adoptată vizează un domeniu de reglementare unitar, prin care se urmăreşte un scop unic sau protejarea unui interes public comun, indiferent de împrejurarea că, formal, implicaţiile actului normativ adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului pot viza mai multe acte normative şi fără ca modul în care aceasta este structurată să afecteze art. 114 alin. (1) din Constituţie sau art. 3 şi art. 12 din Legea nr. 24/2000 (în acest sens, Decizia nr. 147 din 16 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iunie 2020, paragraful 68).
    69. Legea criticată în prezenta cauză are în structura sa normativă 12 articole (art. I-XII), dintre care 4 operează intervenţii asupra a 4 acte normative, iar restul conţin norme proprii, dintre care unele sunt de derogare de la Legea nr. 95/2006 (art. VI), unele de stabilire a unor termene de implementare a unor măsuri sau de intrare în vigoare [art. III-V, art. IX-XI alin. (1) şi (2)], iar unele au caracter tranzitoriu [art. XII alin. (3) şi (4)]. Curtea reţine că actele normative modificate prin cele 4 articole ale legii criticate au, prin specificul relaţiilor sociale pe care le reglementează, un numitor comun, şi anume sănătatea publică. Astfel, art. I din legea examinată vizează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. II modifică dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative, art. VII modifică art. XXXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (text prin care se stabileşte valoarea garantată a punctelor pentru acordarea serviciilor medicale în asistenţă medicală primară, în asistenţa medicală stomatologică şi în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate), iar art. VIII introduce un nou articol (art. 19) în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii. Aşadar, dispoziţiile legii criticate se subsumează unui domeniu unitar de relaţii sociale, configurat de componenta sănătăţii publice ca parte a statului social şi drept garantat de art. 34 din Constituţie, astfel că nu se poate reţine pretinsul caracter eterogen al actului normativ criticat.
    70. În ceea ce priveşte criticile referitoare la (b) nerespectarea condiţiilor de angajare a răspunderii Guvernului, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege trebuie să fie realizată ţinându-se seama, printre altele, de existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor preconizate, de necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate şi de aplicarea imediată a legii în cauză (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011).
    71. În expunerea de motive ce însoţeşte legea criticată, se arată pe larg că, faţă de cadrul normativ în vigoare şi necesitatea adoptării unor măsuri care vizează, în esenţă, indicatori de rezultat şi termene de implementare cuprinse în Planul de măsuri de eficientizare a cheltuielilor şi de creştere a calităţii serviciilor medicale (transmis Guvernului spre aprobare de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii), se impune a fi modificate şi/sau completate o serie de acte normative cu prevederi în domeniul sănătăţii.
    72. Cât priveşte Legea nr. 95/2006, se arată că este necesară implementarea unui mecanism prin care pacienţii să poată avea acces la tratamentul recomandat în situaţia în care nu există alternativă terapeutică, prin implicarea deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă în suportarea unei cote aferente costurilor, respectiv implicarea medicului curant/prescriptor în ceea ce priveşte monitorizarea clinico-biologică a pacientului. Se impune aşadar regândirea cadrului normativ actual pentru a asigura abordarea unitară, echitabilă şi sustenabilă a accesului la tratamente inovative. Se precizează că, în lipsa unor reglementări clare şi restrictive în ceea ce priveşte accesul la medicamente neautorizate/necomercializate în România (şi, uneori, în Uniunea Europeană), sistemul public este pus în situaţia de a susţine financiar terapii care nu beneficiază de o evaluare riguroasă a eficienţei şi siguranţei, aspect contrar principiilor de utilizare raţională a resurselor din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS). Noile reglementări includ limite obiective şi criterii de responsabilitate, corelarea cu protocoalele şi resursele existente, dar şi o delimitare clară între libertatea profesională şi obligaţia de conformare la bunele practici şi legislaţie.
    73. Se arată că modificarea reglementărilor referitoare la decontarea serviciilor medicale spitaliceşti cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022 este determinată de lipsa unui mecanism obiectiv şi previzibil de repartizare a resursei financiare, care poate conduce la dezechilibre în finanţare, lipsă de transparenţă, precum şi la riscul concentrării resurselor umane în unităţi cu volum redus de activitate, în detrimentul celor cu nevoi reale mai mari. Or, este necesară creşterea predictibilităţii şi a sustenabilităţii financiare a sistemului de sănătate, fără a afecta accesul pacienţilor cu afecţiuni grave sau potenţial de a periclita sănătatea publică la servicii medicale.
    74. Revizuirea art. XXXII din Legea nr. 141/2025 urmăreşte majorarea valorii punctului pe serviciu medical în ambulatoriul clinic de specialitate, avându-se în vedere orientarea pacienţilor din zona de spitalizare continuă, către zona de ambulatoriu de specialitate, pentru reducerea încărcării spitalizării continue, preconizându-se o reducere şi o eficientizare a bugetului FNUASS cu circa 2 miliarde lei.
    75. În sfârşit, prin expunerea de motive se precizează că prin modificarea operată asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 se reglementează o contribuţie trimestrială temporară de solidaritate datorată de către deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă (DAPP) pentru anumite medicamente, preconizându-se astfel creşterea veniturilor încasate la FNUASS şi utilizarea acestora în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
    76. Având în vedere cele precedente, Curtea nu poate reţine criticile care contestă urgenţa în adoptarea măsurilor preconizate prin legea criticată şi necesitatea adoptării lor cu maximă celeritate, în special în contextul actualei legislaţii în materie fiscal-bugetară, configurat prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 25 iulie 2025, lege adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului prin care s-a urmărit consolidarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung prin limitarea cheltuielilor permanente, până la un nivel care să permită respectarea condiţionalităţilor asumate de România, cu consecinţe negative asupra performanţelor fiscale şi externe ale statului român, şi prin creşterea veniturilor astfel încât să se poată susţine din fonduri publice finanţarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetăţenilor la un nivel calitativ şi competitiv impus de standardele europene [art. I alin. (1) din Legea nr. 141/2025]. Prin urmare, în continuarea şi aplicarea noilor măsuri de politică fiscal-bugetare, Guvernul a intervenit imediat asupra unor acte normative din domeniul sănătăţii în sensul reconfigurării modului de alocare şi, respectiv de colectare a resurselor financiare necesare sistemului de sănătate, urmărind în acelaşi timp asigurarea unei mai eficiente, predictibile şi transparente repartizări a acestora către cetăţeni. Curtea reţine, aşadar, că situaţiile obiective (de drept şi de fapt) învederate în expunerea de motive a legii criticate întrunesc elementele necesare calificării lor ca fiind o situaţie urgentă care să impună adoptarea măsurilor conţinute în legea criticată. Rezultă, de asemenea, că se impunea adoptarea unor asemenea măsuri cu maximă celeritate în condiţiile în care apelarea la procedura generală de legiferare ar fi însemnat împiedicarea implementării în mod coerent şi imediat a noilor măsuri de reducere a deficitului bugetului general consolidat, în componenta privind gestionarea bugetului destinat sănătăţii, acesta fiind, totodată, un domeniu de reglementare de o importanţă deosebită în cadrul politicilor sociale ale statului.
    77. Cu privire la critica referitoare la faptul că legea nu ar avea în realitate un caracter urgent întrucât nu s-ar aplica imediat, Curtea constată că actul normativ examinat urmează regula prescrisă de art. 78 din Constituţie, potrivit căreia o lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. În sensul prorogării datei de intrare în vigoare, art. XII din lege prevede data de 1 ianuarie 2026 pentru intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. I pct. 16, 19 şi 20, art. II-IV şi a art. VI, şi a datei de 1 octombrie 2025 pentru dispoziţiile art. I pct. 1 şi 3, în timp ce prevederile art. I pct. 8 şi 12 urmează să intre în vigoare la 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Curtea reţine că indicarea în situaţiile menţionate a unor date ulterioare de intrare în vigoare a fost necesară în mod raţional, din considerente de bună şi predictibilă aplicare a legii, normele vizate reglementând diferite situaţii referitoare, de exemplu, la aplicarea unor noi reguli pentru numirea în funcţie şi încheierea unor contracte de management sau de administrare (de către managerul de spital, şefii de secţie, de laborator şi de serviciu medical, directorul general interimar sau directorul general), deschiderea unor cabinete medicale, decontarea unor servicii medicale sau acordarea noilor pachete de servicii medicale - toate aceste aspecte necesitând fie timp fizic de elaborare şi implementare a unor norme metodologice sau de realizare a unor investiţii, fie implică o anumită abordare anuală din partea statului (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 845 din 18 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 13 mai 2021, paragraful 97).
    78. Având în vedere că astfel este asigurată condiţia de predictibilitate a legii criticate, Curtea nu poate reţine nici criticile privind (c) încălcarea principiului securităţii juridice şi al aşteptării legitime, tocmai aceste principii impunând legiuitorului să introducă în mod gradual modificările normative care necesită o anumită perioadă de adaptare.
    79. Pentru motivele mai sus arătate, Curtea conchide că legea criticată a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 114 din Constituţie şi a jurisprudenţei sale în materie. Pentru aceleaşi motive, Curtea nu poate reţine nici criticile potrivit cărora pentru adoptarea acestei legi Guvernul a recurs în mod abuziv şi arbitrar la procedura angajării răspunderii, erodând rolul de legiuitor suveran rezervat Parlamentului, conform art. 61 din Constituţie.

    (2.2) Analiza criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă
    (2.2.1) Critica privind art. I pct. 4 din lege raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie
    80. Dispoziţiile art. I pct. 4 din legea criticată modifică alin. (1^1) al art. 165 din Legea nr. 95/2006 în sensul că reglementează beneficiul de integrare clinică în unităţi medicale din subordinea unor instituţii sau autorităţi publice, în spitalele şi ambulatoriile universitare aflate în subordinea instituţiilor de învăţământ superior acreditate care au în structură facultăţi de medicină, medicină dentară/stomatologie sau farmacie, precum şi în spitale şi cabinete private a personalului didactic medico-farmaceutic încadrat pe perioadă nedeterminată din instituţiile de învăţământ superior acreditate care au în structură facultăţi de medicină, medicină dentară/stomatologie sau farmacie acreditate sau programe de studii universitare în domeniul Sănătate, precum şi a medicilor şi farmaciştilor specialişti/primari care au calitatea de asistenţi universitari pe perioadă determinată, cât timp deţin această calitate. Aceste dispoziţii sunt considerate ca fiind contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece ar crea un regim discriminatoriu faţă de ceilalţi medici şi farmacişti, care, deşi fac parte din categoria personalului medical, nu beneficiază de aceeaşi posibilitate a integrării clinice în aceleaşi condiţii.
    81. Curtea reţine că aceste critici nu sunt întemeiate, deoarece autorii sesizării compară două subiecte de drept care nu se află în aceeaşi situaţie pentru a putea beneficia de acelaşi tratament juridic. Or, principiul egalităţii şi al nediscriminării impune, în egală măsură, atât condiţii egale la situaţii egale sau comparabile, cât şi tratament diferit pentru situaţii care se deosebesc în mod obiectiv şi raţional.
    82. În cazul beneficiului de integrare clinică, diferenţa dintre cele două subiecte de drept invocate, deşi ambele fac parte din categoria personalului medical sau farmaceutic, constă într-o calitate suplimentară pe care unii medici/farmacişti o au, şi anume cea de cadru didactic (pe perioadă nedeterminată) sau asistent universitar (pe perioadă determinată) încadrat la instituţiile de învăţământ superior acreditate care au în structură facultăţi de medicină, medicină dentară/stomatologie sau farmacie acreditate sau programe de studii universitare în domeniul Sănătate. Acordarea beneficiului integrării clinice doar personalului medical cu dublă calificare - medicală şi academică - este justificată de necesitatea asigurării creşterii calităţii actului medical în unităţile spitaliceşti de stat, universitare şi private, pe de o parte, dar şi de necesitatea continuării asigurării unei componente didactice a actului medical şi în activitatea practică, de care au nevoie medicii rezidenţi şi medicii tineri din spitale. Integrarea acestei dimensiuni - a profesoratului în spital - nu poate avea decât consecinţe pozitive pentru formarea unui corp medical specializat şi profesionist, astfel asigurându-se pe termen lung creşterea calităţii serviciilor medicale de care pot beneficia pacienţii. Prin urmare, măsura preconizată nu constituie o discriminare, deoarece tratamentul juridic diferit este aplicabil unor persoane aflate în condiţii diferite în mod obiectiv şi se justifică prin necesitatea valorificării aptitudinilor cadrelor medicale cu statut universitar inclusiv în mediul spitalicesc sau ambulatoriu. De altfel, norma analizată nu are un caracter de noutate, art. 165 alin. (1^1) din Legea nr. 95/2006 cuprinzând în prezent o soluţie legislativă de principiu asemănătoare, promovată cu scopul de a se asigura învăţământul şi cercetarea ştiinţifică medicală în spitale.
    83. Pe de altă parte, critica autorilor sesizării, potrivit căreia beneficiarii integrării clinice ocupă fără concurs posturile din unităţile medicale publice, este contrazisă chiar de art. I pct. 4 din legea analizată, care dispune că „în cadrul unităţilor şi instituţiilor publice, posturile destinate integrării clinice se ocupă prin concurs sau examen, după caz“, pe baza unei metodologii aprobate în acest sens prin ordin al ministrului sănătăţii. În ce priveşte integrarea clinică în mediul privat, modalitatea de ocupare a posturilor nu constituie obiectul de reglementare al legii criticate.

    (2.2.2) Critica privind art. I pct. 8 şi 11 din lege raportată la art. 120 alin. (1) din Constituţie
    84. Dispoziţiile art. I pct. 8 şi 11 din lege, prin care sunt modificate art. 176 alin. (4) şi, respectiv, art. 181 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, sunt criticate din perspectiva încălcării principiului constituţional al autonomiei şi al descentralizării, consacrat de art. 120 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât ar opera un transfer de competenţă decizională cu privire la stabilirea indicatorilor/criteriilor de performanţă profesională în cazul managerului spitalului şi al membrilor comitetului director, dinspre autorităţile publice locale către ministrul sănătăţii.
    85. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor în vigoare ale art. 176 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, evaluarea managerului spitalului este efectuată în prezent pe baza criteriilor de performanţă generale prevăzute prin ordin al ministrului sănătăţii, precum şi pe baza criteriilor specifice şi a ponderilor prevăzute şi aprobate prin act administrativ al conducătorilor instituţiilor sau autorităţilor publice în subordinea cărora se află spitalul sau prin hotărârea senatului universităţii de medicină şi farmacie, după caz. Dispoziţiile în vigoare ale art. 181 alin. (5) din aceeaşi lege precizează că membrii comitetului director care au ocupat postul prin concurs încheie cu managerul spitalului public un contract de administrare pe o perioadă de maximum 4 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi. Noile soluţii legislative introduse prin art. I pct. 8 şi 11 din legea criticată prevăd că, în ambele cazuri, criteriile/indicatorii de performanţă aplicabili atât managerului de spital la evaluare, cât şi membrilor comitetului director la încheierea contractului de administrare sunt exclusiv cei stabiliţi prin ordin al ministrului sănătăţii, ceilalţi actori de la nivel local/teritorial implicaţi până acum în stabilirea acestora având doar posibilitatea să înainteze în acest sens propuneri ministrului sănătăţii.
    86. Curtea reţine că stabilirea prin ordin al ministrului sănătăţii a criteriilor/indicatorilor de performanţă aplicabili tuturor contractelor de management şi de administrare a spitalelor publice din teritoriul naţional reprezintă doar un aspect centralizat de organizare şi funcţionare unitară a spitalelor, pe aceleaşi criterii, care ţine de exerciţiul specific funcţiei de ministru al sănătăţii şi nu are legătură cu activitatea specifică de organizare administrativă locală, astfel că art. 120 alin. (1) din Constituţie nu este incident. Principiile descentralizării şi deconcentrării serviciilor publice nu presupun şi o autonomie de legiferare a autorităţilor deliberative locale asupra managementului serviciilor publice care vizează domenii de interes naţional şi chiar strategic, cum sunt sănătatea şi educaţia (învăţământul), chiar dacă acestea se desfăşoară, evident, prin unităţi publice organizate la nivel local.

    (2.2.3) Critica privind art. I pct. 17 raportată la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi (2), art. 120 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie
    87. Dispoziţiile art. I pct. 17 din legea examinată, prin care se modifică raportul dintre plata per capita şi plata pe serviciu medical de la 35%-65% în prezent, la 25%-75% în 2026 şi 20%-80% începând cu anul 2027, sunt considerate a fi discriminatorii şi impredictibile, deoarece afectează la nivel rural accesul pacienţilor la servicii medicale şi stabilitatea financiară a cabinetelor medicale, autonomia profesiilor medicale, precum şi mediul concurenţial, restrângând totodată şi marja de apreciere pe care o deţine CNAS în stabilirea politicii de finanţare a serviciilor medicale.
    88. Curtea consideră că aceste critici sunt neîntemeiate. Susţinerile privind un eventual efect discriminatoriu asupra pacienţilor şi medicilor din mediul rural, precum şi cele care vizează presupusa distorsionare a mediului concurenţial au un caracter pur speculativ şi nu pot avea valenţele unor reale critici cu relevanţă constituţională (a se vedea în acest sens Decizia nr. 678 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020, paragraful 129). Dincolo de aceasta, proporţia anuală de distribuire a fondului destinat finanţării serviciilor medicale între plata per capita şi plata pe serviciu medical reprezintă o chestiune de administrare a bugetului public naţional, şi nicidecum de apreciere a CNAS, care nu poate decât să prezinte Guvernului/ministrului sănătăţii informaţii relevante şi propuneri în acest sens. Totodată, nu se poate susţine nici încălcarea principiului securităţii juridice şi al previzibilităţii normei, deoarece noile dispoziţii urmează să fie aplicate pentru anii următori, respectiv 2026 şi începând cu anul 2027, iar studiul de impact nu reprezintă o condiţie de constituţionalitate a unei reglementări.

    (2.2.4) Critica privind art. I pct. 24 raportată la art. 1 alin. (5) şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie
    89. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile art. I pct. 24 din legea criticată limitează explicit posibilitatea de a acorda şi a deconta în sistemul de asigurări sociale de sănătate doar la serviciile, recomandările şi prescripţiile incluse în pachetele de servicii prevăzute de contractul-cadru, respectiv medicamentele enumerate la art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, fiind astfel exclus accesul pacienţilor la tratamente şi dispozitive moderne, inovative, dar neincluse încă în pachetul standard.
    90. Faţă de aceste critici, Curtea aminteşte că dreptul fundamental la ocrotirea sănătăţii este garantat cetăţenilor de art. 34 alin. (1) din Constituţie, sens în care legiuitorul constituant a stabilit în sarcina statului, la alin. (2) şi (3) ale aceleiaşi norme, obligaţii de mijloace constând în luarea de măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Obligaţiile pozitive ale statului pentru ocrotirea sănătăţii, nominalizate expres în Legea fundamentală, sunt cele privind adoptarea de legi pentru organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei. Aşadar, deşi este unul dintre cele mai importante drepturi fundamentale, în strânsă conexiune cu dreptul la viaţă şi cu demnitatea umană, dreptul la ocrotirea sănătăţii nu poate fi absolutizat din perspectiva obligaţiilor corelative ce revin statului, date fiind limitările inerente ce intervin în cursul exercitării lui, limitări de natură financiară, în special. Statul, în funcţie de nivelul economiei naţionale şi resursele bugetare de la un moment dat, este singurul în măsură să decidă sfera serviciilor, investigaţiilor, medicamentelor sau tratamentelor medicale care pot beneficia de finanţare integrală sau parţială. Obligatoriu este ca, în aceste fluctuaţii economico-legislative, să fie menţinut un pachet de bază al serviciilor medicale, accesibil tuturor persoanelor asigurate în sistemul public de sănătate, precum şi anumite servicii medicale de urgenţă pentru persoanele vulnerabile. Redimensionarea sferei serviciilor medicale supuse decontării prin norma criticată în prezenta cauză nu poate echivala cu încălcarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, acesta nefiind nicidecum abolit, ci fiind în continuare exercitat în raport cu noile condiţii legale, care au în vedere actualele posibilităţi de decontare pe care le poate susţine bugetul naţional. Prin urmare, Curtea va respinge ca neîntemeiată această critică.

    (2.2.5) Critica privind art. II pct. 1 şi 3 raportată la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie
    91. Dispoziţiile art. II pct. 1 şi 3 din legea criticată sunt considerate neconstituţionale deoarece reduc doar la anumite boli afecţiunile medicale care beneficiază de decontarea integrală a serviciilor medicale acordate în regim de spitalizare de zi (pct. 1) şi, respectiv, elimină bolile oncologice din sfera acelor boli care beneficiau de decontarea investigaţiilor paraclinice de înaltă performanţă, iar cele enumerate expres nu pot beneficia decât de o singură astfel de investigaţie decontată într-un an (pct. 3).
    92. Curtea reţine că art. II pct. 1 din legea analizată modifică art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022 şi astfel se stabileşte acordarea serviciilor medicale de spitalizare în regim de spitalizare de zi pentru următoarele categorii de persoane: a) pacienţi înscrişi în programele naţionale de sănătate, pentru afecţiunea pentru care sunt înscrişi în program; b) pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză sau HIV/SIDA; c) persoane asigurate diagnosticate cu afecţiune oncologică; d) persoane asigurate şi persoane care nu pot face dovada calităţii de asigurat, cu suspiciune de afecţiune oncologică, în vederea diagnosticării afecţiunii oncologice. Cu privire la aceste categorii de pacienţi, sumele rezultate cu spitalizarea în regim de zi se decontează la nivelul realizat, prin acte adiţionale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate, dacă a fost depăşit nivelul contractat. Pentru alte servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi, decontarea se realizează în limita valorii contractate de respectivele unităţi sanitare pentru servicii de spitalizare de zi. În redactarea în vigoare a art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022, nu există o enumerare a anumitor boli sau categorii de pacienţi care beneficiază de această decontare, aceasta fiind prevăzută cu titlu general.
    93. În ceea ce priveşte art. II pct. 3 din legea criticată, acesta completează art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022, text care, în prezent, cuprinde 4 alineate şi reglementează modalitatea de decontare a investigaţiilor paraclinice efectuate în regim ambulatoriu de pacienţii diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, boală cronică renală. Noile dispoziţii introduse de art. II pct. 3 din legea criticată completează art. IX al ordonanţei mai sus menţionate cu două noi alineate prin care reglementează, la alin. (4), regimul de decontare a investigaţiilor paraclinice de înaltă performanţă şi de medicină nucleară efectuate în regim ambulatoriu pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală, iar la alin. (5) se introduce precizarea că, pentru fiecare persoană având bolile de mai sus, se decontează o singură astfel de investigaţie într-un an calendaristic.
    94. În acest context normativ care vizează modificarea art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022, Curtea reţine că prin dispoziţiile art. II pct. 2 din legea criticată se preconizează şi modificarea alin. (1) al aceluiaşi art. IX din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel că, în noua sa configuraţie, dispoziţiile art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022 ar urma să aibă următorul conţinut normativ:
    "(1) Pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, prevăzute de Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate se suplimentează după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice, prin acte adiţionale.
(1^1) Plata investigaţiilor paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, avizate de Ministerul Sănătăţii, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, se realizează din sumele alocate în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, destinate implementării Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului, aprobat prin Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Efectuarea investigaţiilor paraclinice necesare pacienţilor, în vederea monitorizării afecţiunilor prevăzute la alin. (1), se realizează de către furnizorii de servicii medicale paraclinice, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora.
(3) Pentru investigaţiile paraclinice prevăzute la alin. (1) furnizorii de servicii medicale paraclinice ţin evidenţe distincte.
(4) Pentru investigaţiile paraclinice de înaltă performanţă şi de medicină nucleară efectuate în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală, sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate se suplimentează după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice, prin acte adiţionale.
(5) Pentru fiecare persoană asigurată diagnosticată cu diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală, se decontează, în cadrul monitorizării conform dispoziţiilor alin. (4), o singură investigaţie de înaltă performanţă sau de medicină nucleară, într-un an calendaristic, dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază. Aceste persoane pot beneficia, pentru afecţiunea de bază sau pentru alte afecţiuni intercurente, de investigaţii de înaltă performanţă sau de medicină nucleară, în condiţiile prevăzute în acelaşi pachet de servicii.“"




    95. Din analiza acestei noi configuraţii a art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022 Curtea reţine că primele 4 alineate vizează exclusiv pacienţii oncologici, cărora le este asigurată realizarea investigaţiilor paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării (deci ulterior diagnosticării), la un nivel care se poate suplimenta după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice, prin acte adiţionale. Decontarea acestor investigaţii se operează din sumele alocate în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, destinate implementării Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului, aprobat prin Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 293/2022, „fondurile necesare pentru acordarea şi decontarea la nivelul realizat a serviciilor şi investigaţiilor medicale prevăzute în cadrul Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România se aprobă prin legile bugetare anuale, atât în bugetul FNUASS, cât şi în bugetul Ministerului Sănătăţii, după caz. Sumele aprobate prin legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar, cu respectarea regulilor şi a condiţiilor prevăzute de lege.“ De asemenea, prin alin. (3) al art. 5 din aceeaşi lege se înfiinţează Programul de inovaţie în sănătate ca un mecanism de acces la tratamente inovative, program finanţat din bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi transfer către CNAS, criteriile şi condiţiile de acces, precum şi procedura de decontare din programul de inovaţie fiind aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
    96. În acest context legislativ rezultă că pacienţii oncologici beneficiază, în vederea monitorizării, de acces atât la servicii şi investigaţii medicale paraclinice (de la analize de laborator până la radiologie - imagistică medicală şi medicină nucleară), cât şi la tratamente inovative, sumele necesare fiind decontate la nivelul realizat din bugetul FNUASS sau al Ministerului Sănătăţii, după caz. Regimul special pe care legea îl acordă acestei categorii de pacienţi este consolidat de prevederile art. IX alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022, care stabilesc pentru furnizorii de servicii medicale paraclinice un termen de efectuare a investigaţiilor paraclinice în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora, precum şi păstrarea unor evidenţe distincte ale acestor sume, în vederea decontării lor la nivelul realizat.
    97. Prin urmare, faptul că în cuprinsul art. II pct. 3 [cu referire la art. IX alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022] din legea supusă controlului nu sunt menţionaţi pacienţii oncologici nu se poate converti, aşa cum susţin autorii sesizării, într-un regim discriminatoriu al acestora, situaţia acestei categorii de bolnavi, configurată prin Legea nr. 95/2006, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022 şi Legea nr. 293/2022, fiind menţinută ca şi în prezent, decontarea sumelor pentru efectuarea serviciilor şi investigaţiilor paraclinice necesare monitorizării operând la nivelul realizat, adică neplafonat, din fonduri special alocate anual prin legile bugetare anuale. Astfel, modificarea operată asupra art. IX alin. (4) din ordonanţa de urgenţă menţionată nu face decât să separe cele două categorii de pacienţi în prezent reglementate în cuprinsul acestui text şi are doar un caracter tehnic, pentru ca întreaga reglementare referitoare la pacienţii oncologici să se regăsească în viitor în mod unitar şi exclusiv în primele 4 alineate ale art. IX, fără a influenţa cu nimic nivelul de protecţie substanţială a dreptului la sănătate.
    98. Prin eliminarea categoriei bolnavilor oncologici din cuprinsul alin. (4) al art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022 legiuitorul delegat a urmărit şi ca acest text, împreună cu cel al alin. (5), să trateze în mod unitar şi distinct cealaltă categorie de bolnavi, cea formată din pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală.
    99. Aşadar, Curtea reţine că art. IX alin. (1) şi (4) din ordonanţa de urgenţă menţionată reglementează, în forma preconizată prin legea criticată, şi conservă aceeaşi soluţie legislativă reglementată şi în prezent, normativizată însă în alin. (1) în cazul pacienţilor oncologici şi în alin. (4) în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală. Cu privire la ambele categorii de pacienţi textele legale indicate dispun că sumele pentru investigaţiile paraclinice de înaltă performanţă şi de medicină nucleară efectuate în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, necesare monitorizării acestor bolnavi se decontează de casele de asigurări de sănătate şi se suplimentează după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice, prin acte adiţionale. Prin urmare, asigurarea accesului la investigaţii medicale paraclinice va avea loc în aceleaşi condiţii ca şi în prezent.
    100. Alin. (5) al art. IX, introdus prin art. II pct. 3 din legea criticată, aduce o completare de substanţă însă, precizând suplimentar că fiecare pacient diagnosticat cu diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice sau boală cronică renală beneficiază, pe lângă investigaţiile asigurate conform alin. (4), potrivit ghidurilor de practică medicală, de o singură investigaţie de înaltă performanţă sau de medicină nucleară, într-un an calendaristic, dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază. Aceeaşi categorie de pacienţi poate beneficia, pentru afecţiunea de bază sau pentru alte afecţiuni intercurente, de investigaţii de înaltă performanţă sau de medicină nucleară, în condiţiile prevăzute în acelaşi pachet de servicii. Aşadar, dacă prin alin. (4) este asigurată decontarea investigaţiilor paraclinice de înaltă performanţă şi de medicină nucleară efectuate în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, la un nivel ce se raportează la valoarea contractului-cadru, care poate fi suplimentat prin acte adiţionale, alin. (5) asigură în plus aceloraşi persoane, anual, acelaşi tip de investigaţie, care poate viza fie afecţiunea de bază, fie alte afecţiuni intercurente, în măsura în care investigaţia recomandată se regăseşte în pachetul de servicii medicale de bază.
    101. În considerarea dispoziţiilor mai sus menţionate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022, care sunt în vigoare şi prin care este asigurată pacienţilor oncologici decontarea investigaţiilor paraclinice în regim ambulatoriu, dar şi a celor cuprinse la art. II pct. 1 din legea criticată, care menţionează pacienţii oncologici sau cu suspiciune de afecţiune oncologică printre pacienţii care beneficiază de decontarea serviciilor medicale de spitalizare în regim de spitalizare de zi, Curtea nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la discriminarea acestei categorii de pacienţi prin eliminarea lor de la accesul la modalităţile de asigurări sociale stabilite prin legea criticată.
    102. Faptul că legiuitorul a intervenit, prin art. II pct. 1 din legea criticată, asupra modalităţii de decontare a serviciilor medicale de spitalizare în regim de spitalizare de zi, reducând sfera generală şi nelimitată (în prezent) a pacienţilor beneficiari doar la anumiţi pacienţi cu anumite boli (grave) sau incluşi în anumite programe naţionale de sănătate sau că la art. II pct. 3 a redus posibilitatea de decontare la o singură investigaţie paraclinică de înaltă performanţă şi de medicină nucleară de către un singur pacient purtător al bolilor expres enumerate, în decursul unui an, nu demonstrează faptul că statul şi-a neglijat sau chiar a negat obligaţia sa de a asigura dreptul fundamental al cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii. Dimpotrivă, dat fiind contextul economic actual, caracterizat printr-un deficit de mari proporţii al bugetului general consolidat, legiuitorul a urmărit să asigure minimul necesar de servicii medicale, decontat în mod egal pentru acele categorii de pacienţi care se înscriu în acelaşi criteriu obiectiv de gravitate a bolii, dar în limita resurselor disponibile. Având în vedere şi considerentele expuse anterior, prin care se arată că obligaţiile statului în asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii nu pot fi absolutizate sau idealizate, Curtea va respinge, ca neîntemeiate, şi aceste critici de neconstituţionalitate.
    103. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa art. II pct. 3 din lege şi cu unanimitate de voturi în privinţa celorlalte dispoziţii şi a legii în ansamblul său,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. I pct. 4, 8, 11, 17 şi 24 şi ale art. II pct. 1 şi 3 din lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Benke Károly
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Claudia-Margareta Krupenschi


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 414 din 8 octombrie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016