Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 324 din 22 septembrie 2025 referitoare la interpretarea art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. 14 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 324 din 22 septembrie 2025 referitoare la interpretarea art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. 14 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 951 din 14 octombrie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 678/1/2025


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- pentru preşedintele  │
│Florescu      │Secţiei a II-a civile  │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor        │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Ponea         │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana       │- judecător la Secţia I│
│Hortolomei    │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Maricel       │- judecător la Secţia I│
│Nechita       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Liviu Eugen   │- judecător la Secţia I│
│Făget         │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina     │- judecător la Secţia a│
│Vrabie        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ianina        │- judecător la Secţia a│
│Blandiana     │II-a civilă            │
│Grădinaru     │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefan Ioan   │- judecător la Secţia a│
│Lucaciuc      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Maria  │- judecător la Secţia a│
│Zarafiu       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marcela Marta │- judecător la Secţia a│
│Iacob         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gabriela Elena│- judecător la Secţia  │
│Bogasiu       │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Nicoleta│- judecător la Secţia  │
│Ghica-Velescu │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Vasile Bîcu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania      │- judecător la Secţia  │
│Dragoe        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Bogdan Cristea│de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.299/105/2022.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar intimata-pârâtă a depus un punct de vedere prin care arată că sesizarea este inadmisibilă.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Prin Încheierea din 19 februarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 2.299/105/2022, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
    " Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. 14 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, personalul contractual din cadrul poliţiei locale beneficiază de compensarea muncii prestate în zilele de repaus săptămânal şi în zilele de sărbătoare legală, indiferent de funcţia ocupată."

    8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 25 martie 2025 cu nr. 678/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 22 septembrie 2025.

    II. Dispoziţiile legale supuse interpretării
    9. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018)
    "ART. 35
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii din penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit(ă)."

    10. Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 155/2010)
    "ART. 14
    (1) Personalul poliţiei locale este compus din:
    a) funcţionari publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local;
    b) funcţionari publici care ocupă funcţii publice generale;
    c) personal contractual."

    11. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017)
    "ART. 21
    Sporul pentru munca suplimentară
    (...)
    (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate."

    12. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii)
    "ART. 142
    (1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
    (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru."

    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
    13. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secţia I civilă la 27.05.2022 cu nr. 2.299/105/2022, reclamantul Sindicatul Poliţiei Locale „Mihai Viteazul“ (SPL Mihai Viteazul), în numele membrilor de sindicat - personal contractual, menţionaţi în anexa cererii de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu pârâta Poliţia Locală Ploieşti, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: (i) în principal, obligarea pârâtei la calcularea şi plata drepturilor salariale, indexate şi actualizate la data plăţii, cuvenite şi neacordate pe ultimii trei ani, reprezentând contravaloarea drepturilor băneşti pentru munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică, zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează, respectiv a sporului de 100% pentru munca prestată în aceste zile, conform dispoziţiilor legale, ale contractului colectiv de muncă şi/sau ale altor acte cu caracter obligatoriu aplicabile la nivelul pârâtei Poliţia Locală Ploieşti, pentru personalul aflat în raporturi de muncă cu aceasta; (ii) în subsidiar, obligarea pârâtei la acordarea timpului liber plătit corespunzător orelor de muncă prestate în ultimii trei ani în zilele de repaus săptămânal, respectiv în zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează.
    14. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat, în esenţă, că, în fapt, membrii de sindicat salariaţi ai pârâtei Poliţia Locală Ploieşti, menţionaţi în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, în temeiul contractelor individuale de muncă încheiate cu aceasta, au desfăşurat activitate în regim normal şi în zilele de repaus săptămânal, care se acordă în două zile consecutive pe săptămână, respectiv sâmbăta şi duminica.
    15. Munca efectuată de angajaţii pârâtei potrivit celor de mai sus nu a fost compensată cu ore libere plătite. În atare situaţie, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, se cuvenea plata unui salariu aferent orelor prestate şi a sporului la salariu corespunzător duratei acestora.
    16. În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, aplicabilă şi personalului contractual plătit din fonduri publice, ale art. 142 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi ale art. 11 alin. (3) din contractul colectiv de muncă încheiat de părţile în litigiu, precizând că, anterior introducerii prezentei acţiuni, a formulat plângere prealabilă înregistrată la pârâtă, primind răspuns negativ de la aceasta din urmă.
    17. Pârâta Poliţia Locală Ploieşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
    18. În ceea ce priveşte primul capăt al cererii de chemare în judecată, pârâta a susţinut, în esenţă, că pretenţiile formulate de reclamant sunt nejustificate, întrucât, în speţă, nu a fost prestată o muncă suplimentară de către reclamanţi, prestarea muncii în zilele de sâmbătă şi duminică realizându-se ca program normal de lucru în ture, cu respectarea acordării altor zile din săptămână ca repaus săptămânal.
    19. Pe de altă parte, s-a susţinut că legislaţia în materie nu permite ca munca prestată în zilele de repaus săptămânal să fie plătită, fiind compensată cu timp liber corespunzător, pârâta invocând în acest sens art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021).
    20. În ceea ce priveşte capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că persoanele reprezentate de reclamant îşi exercită atribuţiile de serviciu în ture/schimburi, ca o normalitate a specificului activităţii pentru care au încheiat contractele individuale de muncă, astfel încât nu se impune acordarea de ore libere plătite, dat fiind faptul că nu a fost prestată muncă suplimentară.
    21. Zilele libere de repaus săptămânal pentru personalul care a desfăşurat activitate în zilele de sâmbătă şi duminică au fost acordate în timpul săptămânii, temeiurile de drept invocate de reclamant nefiind aplicabile în prezenta speţă.
    22. Prin Sentinţa civilă nr. 874 din 2 iulie 2024, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Poliţiei Locale „Mihai Viteazul“, în numele membrilor de sindicat menţionaţi în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
    23. Tribunalul a reţinut, în primul rând, că trimiterile reclamantului, în motivarea demersului judiciar, la dispoziţiile art. 142 din Codul muncii excedează învestirii instanţei de judecată, dat fiind faptul că reclamantul nu a învestit instanţa cu acordarea, în favoarea persoanelor în numele cărora a acţionat, a „sporului de weekend“, reglementat de dispoziţiile art. 137 alin. (3) din Codul muncii.
    24. Raportat la perioada de referinţă, respectiv trei ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată (27.05.2019-27.05.2022), s-a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021.
    25. Din interpretarea coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că, pentru intervalul ce face obiectul acţiunii, munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică, zile în care, potrivit prevederilor legale, nu se lucrează, nu se compensează în bani, ci numai prin acordarea de timp liber corespunzător.
    26. În ceea ce priveşte clauza invocată de la art. 11 alin. (5) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, s-a reţinut că aceasta nu poate fi aplicabilă atât timp cât există dispoziţie legală contrară, ţinând seama, pentru perioada în litigiu, şi de prevederile art. 1 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    27. În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut, din analiza probatoriului administrat în cauză, în raport cu prevederile legale [art. 137 alin. (2) din Codul muncii], dar şi ale art. 12 alin. (1) şi (2), art. 17 alin. (2) teza a II-a din contractul colectiv de muncă şi ale art. 40 alin. (1) din regulamentul intern al pârâtei, că, faţă de obiectul specific de activitate al pârâtei, aceasta a organizat munca membrilor de sindicat în discuţie în schimburi, sens în care aceştia au prestat activitate şi în zilele de sâmbătă şi duminică, dar nu ca muncă suplimentară, ci în cadrul duratei normale de muncă, beneficiind de repaus săptămânal în alte zile ale săptămânii.
    28. Împotriva sentinţei menţionate la paragraful 22 a declarat apel reclamantul Sindicatul Poliţiei Locale „Mihai Viteazul“, solicitând admiterea apelului, anularea în tot a sentinţei apelate, reţinerea cauzei spre rejudecare pe fond şi admiterea cererii de chemare în judecata aşa cum a fost formulată.
    29. În motivarea apelului au fost invocate prevederile: art. 38, art. 112 alin. (1), art. 113 alin. (1), art. 135, art. 137, art. 138 alin. (1), art. 170 şi art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul muncii; art. 11 alin. (5) din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unităţii intimate-pârâte; Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE); art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017; art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017); art. 35 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021; art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 188/1999) şi art. 419 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Codul administrativ).
    30. Apelantul a susţinut că reclamanţii din prezenta cauza se încadrează în excepţiile instituite de legiuitor prin art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, art. 35 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021.
    31. S-a mai arătat că dreptul la repausul de 24 de ore după prestarea muncii timp de 12 ore nu exclude dreptul salariatului la zilele de repaus săptămânal, prevăzut de art. 132 din Codul muncii, iar angajatul are dreptul la acest repaus săptămânal indiferent de modalitatea de organizare a timpului de lucru sau de norma de muncă.
    32. Totodată, pentru lucrul în zilele de sâmbătă şi duminică, angajatorul are obligaţia de a-i acorda salariatului timp liber corespunzător, iar, dacă acest lucru nu este posibil din motive justificate, de a-i acorda un spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
    33. Intimata-pârâtă Poliţia Locală Ploieşti a formulat întâmpinare la apel, prin care a solicitat respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ca fiind legală şi întemeiată.
    34. Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    35. Prin Încheierea de şedinţă din 19 februarie 2025, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: (i) dosarul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect, în principal, obligarea pârâtei-intimate la calcularea şi plata drepturilor salariale, indexate şi actualizate la data plăţii, drepturi cuvenite şi neacordate pe ultimii trei ani, reprezentând contravaloarea drepturilor băneşti pentru munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică, zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează, respectiv sporul de 100% pentru munca prestată în aceste zile, aşa cum sunt prevăzute în lege, în contractul colectiv de muncă şi/sau în alte acte cu caracter obligatoriu pentru sau la nivelul pârâtei, pentru personalul aflat în raporturi de muncă cu aceasta, iar, în subsidiar, apelantul-reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte la acordarea timpului liber plătit corespunzător orelor de muncă prestate în ultimii trei ani în zilele de repaus săptămânal, respectiv în zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează; (ii) reclamanţii sunt personal contractual ocupând funcţii de inspector sau referent de specialitate în administraţia publică sau paznic; (iii) soluţionarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, dispoziţiile a căror dezlegare este solicitată făcând parte din apărările părţilor, în special ale intimatei-pârâte, care pretinde aplicabilitatea şi incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, iar prima instanţă a respins cererea principală în raport cu incidenţa aceloraşi dispoziţii; (iv) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei de drept în discuţie şi aceasta nici nu face obiectul unui dosar pe rolul celor două structuri jurisdicţionale, în curs de soluţionare.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    36. Apelantul-reclamant nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept.
    37. Intimata-pârâtă a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept, întrucât aceasta nu are legătură cu obiectul prezentei cauzei, iar, pe de altă parte, problema de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă chestiune de drept. Textele de lege a căror interpretare se solicită sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări contradictorii, fiind necesară realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin analiza sistematică a dispoziţiilor legale apreciate ca fiind relevante în cauză. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate supune dezbaterii doar o problemă de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia concretă dedusă judecăţii, întrucât această operaţiune aparţine exclusiv instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. În sesizarea de faţă nu se urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situaţia de fapt din speţă, operaţiune ce excedează atribuţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    38. Potrivit punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere, în cadrul interpretării, trebuie stabilit dacă dispoziţiile generale ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 referitoare la personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie şi la personalul civil din instituţiile publice de ordine publică înglobează sau nu şi personalul contractual menţionat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 155/2010, indiferent de funcţia ocupată (reclamanţii ocupând funcţii de inspector sau referent de specialitate în administraţia publică sau paznic).
    39. În situaţia în care interpretarea este în sensul că funcţiile ocupate de personalul contractual din cadrul poliţiei locale se subsumează noţiunii personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau personalul civil din instituţiile publice de ordine publică, atunci, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    40. În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    41. Art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate de către Curtea Constituţională deciziile: nr. 198 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 21 august 2024, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat, printre altele, că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, şi nr. 731 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 24 mai 2024, prin care, printre altele, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    42. În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv:
    - Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 226 din 16 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 653 din 11 iulie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire, printre altele, la următoarea chestiune de drept:
    "Prevederile art. 137 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că angajaţii care beneficiază de timpul aferent repausului săptămânal în alte 2 zile consecutive decât sâmbăta şi duminica beneficiază de sporul de 100% raportat la salariul de bază pentru activitatea efectiv desfăşurată în zilele de sâmbătă şi duminică, indiferent de faptul că au fost efectuate ore suplimentare?"

    – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 232 din 16 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă compensarea muncii prestate sâmbăta şi/sau duminica, în bani sau timp liber, se adaugă la repausul acordat în alte zile lucrătoare sau dacă compensarea în bani sau cu timp liber exclude acordarea repausului săptămânal în cazul unor angajaţi ai Poliţiei Locale, având în vedere dispoziţiile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137, art. 139, art. 141 şi art. 142 din Codul muncii, precum şi cele ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 35 alin. (1) şi art. 53 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018?"

    – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 158 din 5 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 9 iulie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă este posibilă acordarea sporului reglementat de art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi art. 3 lit. b) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 31/4.03.2016, nepublic, pentru aprobarea normelor metodologice privind salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare."

    – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 119 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 21 mai 2025, prin care, printre altele, a fost admisă sesizarea formulată şi, în consecinţă, s-a stabilit că:
    "În interpretarea dispoziţiilor art. 7 lit. b), f) şi i) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (2) din capitolul II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea pentru munca suplimentară desfăşurată de poliţiştii de penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, calculată potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, nu influenţează calculul altor drepturi salariale şi nesalariale constând în sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, majorare de 50%."

    – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 123 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 23 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată privind dezlegarea următoarelor probleme de drept:
    "Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, derogatorii de la art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada în care legislaţia prevede posibilitatea compensării orelor suplimentare prestate de angajat doar cu timp liber corespunzător, instituţia publică angajatoare poate fi obligată la plata acestora în situaţia în care nu a fost acordat timpul liber corespunzător în termenul prevăzut de lege;
    Dacă sintagma «timp efectiv lucrat» prevăzută pentru calculul majorării de 75% pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în aplicarea art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, pentru personalul militar din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază, poate fi interpretată în sensul că se referă doar la perioada în care îşi îndeplineşte atribuţiile din fişa postului sau se referă la întreg timpul în care salariatul a fost la dispoziţia angajatorului;
    Dacă pentru cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) din Codul muncii care reglementează durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână;
    Dacă efectuarea serviciului în ture de către cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională conduce la acumularea de ore suplimentare în condiţiile în care sunt depăşite cele 40 de ore pe săptămână prevăzute de art. 112 alin. (1) din Codul muncii."

    – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 97 din 31 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 21 mai 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept:
    "Dacă munca prestată de personalul vamal, al cărui statut este reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 243/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, beneficiază de compensarea instituită de art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004, de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de compensarea reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

    – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 98 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 14 februarie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările formulate privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    "Este posibilă acordarea sporului pentru muncă suplimentară prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispoziţiile art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 34/2023 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti cuvenite personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale în anul 2023, precum şi pentru modificarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.S. 31/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale?
    Calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (funcţionari publici cu statut special - poliţişti), cu aplicarea sporurilor prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, necompensată cu ore libere plătite."

    – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată, reţinându-se că:
    "51. În cazul analizat, titularul sesizării solicită clarificarea noţiunii de «timp de muncă suplimentară» prin prisma dreptului intern şi a dreptului Uniunii Europene, precum şi a statuărilor în materie ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi aplicarea acestei noţiuni în cauza dedusă judecăţii, în raport cu contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, pentru perioada în care salariatul se află consemnat la locul de muncă la dispoziţia angajatorului în afara duratei normale a timpului de muncă, având de soluţionat un litigiu privind drepturile băneşti pretinse de salariat pentru această perioadă. (...)
57. Întrucât directiva a fost transpusă în dreptul intern, instanţele naţionale au obligaţia de interpretare a legii naţionale ce transpune directiva (în cauză, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), prin prisma textului şi a finalităţii acelui act. (...)
65. Odată ce jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este lămuritoare cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, rezultă că nu există dificultăţi de interpretare şi aplicare pentru situaţia de fapt pe care instanţa naţională a fost chemată să o soluţioneze, acesteia revenindu-i obligaţia de a verifica incidenţa dezlegărilor date de instanţa europeană, în ceea ce priveşte calificarea acestei perioade ca «timp de lucru» şi remuneraţia lucrătorului aflat într-o atare situaţie.
66. Prin urmare, constituie atributul exclusiv al instanţei de sesizare să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, dispoziţiile legale incidente în lumina jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene."

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    43. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Asupra admisibilităţii sesizării
    44. Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, al cărei domeniu de aplicare este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, prin art. 2 instituindu-se o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    45. În contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, iar soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    46. Verificând condiţiile de admisibilitate, se constată că acestea sunt parţial îndeplinite. Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect solicitarea apelantului-reclamant Sindicatul Poliţiei Locale „Mihai Viteazul“, în numele membrilor de sindicat - personal contractual, menţionaţi în anexa cererii de chemare în judecată, în principal, de obligare a pârâtei la calcularea şi plata drepturilor salariale, indexate şi actualizate la data plaţii, cuvenite şi neacordate pe ultimii trei ani, reprezentând contravaloarea drepturilor băneşti pentru munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică, zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează, respectiv a sporului de 100% pentru munca prestată în aceste zile, conform dispoziţiilor legale, ale contractului colectiv de muncă şi/sau ale altor acte cu caracter obligatoriu aplicabile la nivelul pârâtei Poliţia Locală Ploieşti, pentru personalul aflat în raporturi de muncă cu aceasta, şi, în subsidiar, de obligare a pârâtei la acordarea timpului liber plătit corespunzător orelor de muncă prestate în ultimii trei ani în zilele de repaus săptămânal, respectiv în zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează.
    47. Aşadar, instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris în art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat, cererea de chemare în judecată fiind formulată de Sindicatul Poliţiei Locale „Mihai Viteazul“ în numele personalului plătit din fonduri publice, respectiv membrii de sindicat salariaţi ai intimatei-pârâte Poliţia Locală Ploieşti, în temeiul contractelor individuale de muncă încheiate cu aceasta din urmă.
    48. Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, care judecă în faza procesuală a apelului, în virtutea competenţelor ei legale conturate prin dispoziţiile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă raportate la cele ale art. 269 din Codul muncii şi art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
    49. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate ca problema de drept să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    50. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, într-o jurisprudenţă constantă, instanţa supremă a subliniat că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, trebuie să existe o chestiune de drept veritabilă şi, pe de altă parte, trebuie să fie stabilită dependenţa necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond (Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, şi Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).
    51. Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).
    52. Astfel, pentru a exista o chestiune de drept veritabilă, trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă a constitui izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare, cât timp scopul procedurilor de unificare este tocmai evitarea acestora.
    53. Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate este de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind faptul că în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“ (Decizia nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024; Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024; Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024).
    54. Ca atare, rămân valabile statuările obligatorii, conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizat în temeiul art. 519-521 din Codul de procedură civilă, prin care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept în următoarele cazuri: (i) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; (ii) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; (iii) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; (iv) când, pe calea hotărârii prealabile, se solicită completarea legii; (v) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024).
    55. Aşadar, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor naţionale suficiente repere interpretative - inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu - pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite (Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, paragraful 39).
    56. Prin raportare la aceste exigenţe, instanţa supremă constată că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o „chestiune de drept“ care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare.
    57. În privinţa condiţiei referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept, sesizarea nu arată în ce ar consta aceasta, raportat la întrebarea adresată, lipsind analiza motivată pe care trebuia să o realizeze în acest sens, prealabil învestirii instanţei supreme, pentru a se conforma, astfel, dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi, respectiv, jurisprudenţei dezvoltate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, pe aspectul acestei cerinţe de admisibilitate a hotărârii prealabile.
    58. Instanţa de trimitere se limitează la a arăta, în justificarea admisibilităţii demersului, că litigiul se încadrează în categoria celor vizate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, că soluţionarea pe fond depinde de chestiunea de drept semnalată, întrucât „dispoziţiile, a căror dezlegare este solicitată, fac parte din apărările părţilor în special ale intimatei-pârâte (...). Mai mult, prima instanţă a respins cererea principală în raport cu incidenţa aceloraşi dispoziţii“, şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat, în cadru mecanismelor de unificare a jurisprudenţei, asupra problemei de drept în discuţie.
    59. Curtea de apel nu indică vreo dificultate de interpretare în legătură cu normele incidente raportului juridic dedus judecăţii, nu arată în ce ar consta neclaritatea, imprecizia, insuficienţa textelor pe care este chemată să le interpreteze şi să le aplice în virtutea funcţiei sale jurisdicţionale, ca instanţă învestită cu soluţionarea unui litigiu care se înscrie în sfera competenţei sale.
    60. Prin sesizarea formulată, instanţa de trimitere nu se raportează la niciun text de lege lacunar, incomplet sau susceptibil de interpretări diferite, ci formulează o întrebare prin care lasă să se întrevadă, pe de o parte, chestiunile invocate prin acţiune de către reclamanţi, cu referire la nesocotirea unor dispoziţii legale de către unitatea angajatoare, iar, pe de altă parte, prin care solicită din partea instanţei supreme interpretarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 155/2010 şi ale art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă „personalul contractual din cadrul poliţiei locale beneficiază de compensarea muncii prestate în zilele de repaus săptămânal şi în zilele de sărbătoare legală, indiferent de funcţia ocupată“.
    61. Cu alte cuvinte, autorul sesizării a considerat că, prin ordonanţa de urgenţă în discuţie, se naşte în sarcina instanţelor specializate obligaţia de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, fără a se mai avea în vedere finalitatea sensului dispoziţiilor legale prin care s-a instituit tocmai mecanismul pronunţării hotărârii prealabile.
    62. Astfel fiind, instanţa de trimitere expune în cuprinsul încheierii de sesizare raţionamentul juridic pe care ar trebui să se întemeieze soluţia din cauza dedusă judecăţii, iar din acesta nu reiese caracterul lacunar al normelor analizate.
    63. Astfel, curtea de apel a reţinut că dispoziţiile generale ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 referitoare la „personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie“ şi „personalul civil din instituţiile publice de ordine publică“ „trebuie interpretate în sensul dacă acestea înglobează sau nu şi personalul contractual menţionat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 155/2010 indiferent de funcţia ocupată (reclamanţii, aşa cum s-a menţionat, ocupând funcţii de inspector sau referent de specialitate în administraţia publică sau paznic). În situaţia în care interpretarea este în sensul că funcţiile ocupate de personalul contractual din cadrul poliţiei locale se subsumează noţiunii de «personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie» sau «personalul civil din instituţiile publice de ordine publică», atunci în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017“.
    64. Prin urmare, autorul sesizării nu urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situaţia de fapt din dosar, operaţiune ce excedează atribuţiilor completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    65. Chiar dacă evaluarea în concret a chestiunii de drept, ca fiind una calificată, susceptibilă de controverse jurisprudenţiale, aparţine Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligaţia circumstanţierii acesteia, cu referire punctuală la dificultăţile de interpretare, date de ambivalenţa, imprecizia sau caracterul precar al normelor, incumbă instanţei de trimitere, cea care trebuie să justifice declanşarea mecanismului de unificare a priori.
    66. Aceasta întrucât instanţa supremă, rămânând în limitele competenţei sale constituţionale, trebuie să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti [art. 126 alin. (3) din Constituţie], fără să se poată substitui însă atributului jurisdicţional al judecătorului fondului, cel care trebuie să stabilească faptele şi să realizeze aplicarea adecvată a legii asupra raportului juridic căruia este chemat să-i dea rezolvare.
    67. Este motivul pentru care, în jurisprudenţa instanţei supreme, s-a statuat în mod constant că din încheierea de sesizare trebuie să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, inclusiv prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita şi a obstacolelor care au împiedicat completul de judecată ca, în îndeplinirea obligaţiei ce îi revine, să interpreteze şi să aplice legea în cadrul soluţionării unui litigiu, să decidă asupra interpretării corecte.
    68. Rolul completului de judecată care iniţiază sesizarea este acela de a arăta, în mod sigur şi categoric, norma a cărei interpretare o solicită, caracterul său determinant în soluţionarea pe fond a cauzei, dar şi de a evidenţia argumentele care susţin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, inclusiv dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare prealabilă.
    69. Sesizarea de faţă nu îndeplineşte exigenţele procedurale menţionate anterior în legătură cu întrebarea formulată.
    70. În concluzie, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate, în cazul sesizării de faţă, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare de principiu nu poate fi activat.

    71. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.299/105/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. 14 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, personalul contractual din cadrul poliţiei locale beneficiază de compensarea muncii prestate în zilele de repaus săptămânal şi în zilele de sărbătoare legală, indiferent de funcţia ocupată."

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2025.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena-Mădălina Ivănescu

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 324 din 22 septembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"