Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 154 din 6 iunie 2007
Monitorul Oficial 784 din 24 Noiembrie 2008 (M. Of. 784/2008)
DECIZIE nr. 988 din 1 octombrie 2008 asupra cererii formulate de domnul Calin Popescu-Tariceanu, prim-ministru al Guvernului, privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre puterea legiuitoare si cea executiva, pe de o parte, si puterea judecatoreasca, pe de alta parte EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 24 noiembrie 2008
Prin cererea cu nr. 5/3.354 din 13 iunie 2008, domnul cãlin popescu-tãriceanu a solicitat curţii constituţionale soluţionarea conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre puterea legiuitoare şi cea executivã, pe de o parte, şi puterea judecãtoreascã, pe de altã parte. sesizarea se întemeiazã pe prevederile art. 146 lit. e) din constituţie şi ale art. 34 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, a fost înregistratã la curtea constituţionalã sub nr. 6.776 din 16 iunie 2008 şi formeazã obiectul dosarului nr. 1.497e/2008. prin cerere se solicitã curţii constituţionale sã constate ...
Monitorul Oficial 775 din 19 Noiembrie 2008 (M. Of. 775/2008)
DECIZIE nr. 1.145 din 16 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 214^1 alin. (1)-(5), art. 214^2 si art. 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 775 din 19 noiembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...
Monitorul Oficial 774 din 18 Noiembrie 2008 (M. Of. 774/2008)
DECIZIE nr. 1.081 din 14 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 si ale art. 41 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 18 noiembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 761 din 11 Noiembrie 2008 (M. Of. 761/2008)
DECIZIE nr. 1.039 din 9 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 11 noiembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...
Monitorul Oficial 760 din 11 Noiembrie 2008 (M. Of. 760/2008)
Monitorul Oficial 755 din 10 Noiembrie 2008 (M. Of. 755/2008)
DECIZIE nr. 917 din 16 septembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale Ordonantei Guvernului nr. 11/1998 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 , ale Ordonantei Guvernului nr. 30/1999 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 si a Ordonantei Guvernului nr. 12/1998 , ale Ordonantei Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 , ale Legii nr. 203/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, ale Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 , ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a dispozitiilor cuprinse in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, la titlul IX "Impozite si taxe locale", care a preluat dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Ordonantei Guvernului nr. 12/2005 pentru completarea art. 15 din Legea nr. 146/1997 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 755 din 10 noiembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader - judecãtor augustin zegrean - judecãtor simona ...
Monitorul Oficial 656 din 17 Septembrie 2008 (M. Of. 656/2008)
SCHEMA DE AJUTOR DE MINIMIS din 2 septembrie 2008 "Sprijinirea activitatilor economice in vederea diversificarii economiei rurale si a cresterii calitatii vietii in spatiul rural" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 656 din 17 septembrie 2008
Schema de ajutor de minimis din 2 septembrie 2008 "sprijinirea activitãţilor economice în vederea diversificãrii economiei rurale şi a creşterii calitãţii vieţii în spaţiul rural" emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale publicat În: monitorul oficial i nr. 656 din 17 septembrie 2008 1. titlul schemei de ajutor art. 1 (1) prin prezenta se instituie o schemã transparentã de ajutor de minimis pentru întreprinzãtori, persoane fizice şi persoane juridice, denumiţi în continuare ...
ORDIN nr. 567 din 2 septembrie 2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activitatilor economice in vederea diversificarii economiei rurale si a cresterii calitatii vietii in spatiul rural" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 17 septembrie 2008
Ordin nr. 567 din 2 septembrie 2008 pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis "sprijinirea activitãţilor economice în vederea diversificãrii economiei rurale şi a creşterii calitãţii vieţii în spaţiul rural" emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale publicat În: monitorul oficial nr. 656 din 17 septembrie 2008 având în vedere referatul de aprobare nr. 78.800 din 22 august 2008, întocmit de direcţia generalã dezvoltare ruralã - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare ruralã, în conformitate cu ...
Monitorul Oficial 588 din 05 August 2008 (M. Of. 588/2008)
DECIZIE nr. 783 din 1 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 si art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 588 din 5 august 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu ...
Monitorul Oficial 577 din 31 Iulie 2008 (M. Of. 577/2008)
DECIZIE nr. 874 din 10 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean - judecãtor ion tiucã ...