Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 1 303 din 23 octombrie 2023
Monitorul Oficial 315 din 09 Aprilie 2025 (M. Of. 315/2025)
ÎNCHEIERE din 23 octombrie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 315 din 9 aprilie 2025
Dosar nr. 1.547/2/2024curtea constituită din:preşedinte: xgrefier: xpe rol se află soluţionarea cererii formulate de reclamantul x în contradictoriu cu pârâta autoritatea de supraveghere financiară, având ca obiect „anulare act administrativ“.la apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pârâta autoritatea de supraveghere financiară prin consilier juridic în baza delegaţiei de reprezentare de la dosar, lipsind reclamantul x.procedura de citare este legal îndeplinită.se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că din partea reclamantului s-au depus note scrise.curtea, în temeiul art. 131 din codul procedură civilă, pune în discuţie competenţa curţii de apel bucureşti în soluţionarea cauzei.reprezentantul pârâtei ...
Monitorul Oficial 1084 din 30 Octombrie 2024 (M. Of. 1084/2024)
NORME METODOLOGICE SPECIFICE din 19 noiembrie 2014 privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1084 din 30 octombrie 2024
──────────aprobate prin ordinul nr. m.120 din 19 noiembrie 2014 (*republicat*), publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.084 din 30 octombrie 2024.──────────a. dispoziţii generale1. În ministerul apărării naţionale, controlul financiar preventiv propriu este organizat potrivit prevederilor ordonanţei guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale dispoziţiilor prezentelor norme metodologice specifice.1.1. controlul ...
Monitorul Oficial 531 din 07 Iunie 2024 (M. Of. 531/2024)
INIŢIATIVĂ LEGISLATIVĂ din 7 iunie 2024 a cetăţenilor potrivit Legii nr. 189/1999 EMITENT: Comitetul de Iniţiativă Legislativă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 531 din 7 iunie 2024
Expunere de motivesecţiunea 1 - titlul proiectului de act normativ"constituţia suveranităţii“ - proiect de revizuire a constituţiei românieisecţiunea a 2-a - motivul emiterii actului normativ1. descrierea situaţiei actualeÎn ultimii ani, în legislaţia românească au fost adoptate o serie de norme care contravin, fie punctual, fie în ansamblul lor, spiritului şi literei constituţiei româniei, republicată. această stare de fapt şi de drept este de natură a afecta în mod grav şi direct suveranitatea statului român reglementată de articolul 1 alineatul (1) din constituţie, suveranitatea fiind înţeleasă atât ca drept al naţiunii la identitate şi autodeterminare, cât şi ca stare de drept conformă cu ...
Monitorul Oficial 467 din 21 Mai 2024 (M. Of. 467/2024)
DECIZIA nr. 5 din 25 martie 2024 referitoare la prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 467 din 21 mai 2024
Dosar nr. 117/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│ ...
Monitorul Oficial 89 din 31 Ianuarie 2024 (M. Of. 89/2024)
DECIZIA nr. 20 din 13 noiembrie 2023 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b), art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 89 din 31 ianuarie 2024
Dosar nr. 2.233/1/2023┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│ │- preşedintele delegat ││ionel barbă │al secţiei de ││ ...
Monitorul Oficial 918 bis din 11 Octombrie 2023 (M. Of. 918 bis/2023)
PLANUL DE ACŢIUNE din 5 octombrie 2023 pentru Strategia naţională privind economia circulară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 918 bis din 11 octombrie 2023
──────────conţinut de hotĂrÂrea nr. 927 din 5 octombrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 918 din 11 octombrie 2023.──────────cuprinslista de abrevierilista de figuri, tabele şi caseterezumat executivi. introducere1.1. raţiunea pentru planul de acţiune1.2. domeniul de aplicare al planului de acţiune1.3. metodologia elaborării şi prezentarea structuriiii. contextul economiei circulare În romÂnia2.1. situaţia economiei circulare în românia2.2. cadrul politic şi legislativiii. viziune Şi misiune3.1. viziune3.2. obiective generale3.3. direcţii de politică3.4. misiuneiv. obiective, acŢiuni transversale si acŢiuni specifice fiecĂrui sector4.1. acţiuni transversale4.2. agricultură şi silvicultură4.3. industria auto4.4. construcţii4.5. alimente şi băuturi4.6. ambalaje4.7. textile4.8. echipamente electrice şi electronice, baterii şi ...
Monitorul Oficial 961 din 24 Octombrie 2023 (M. Of. 961/2023)
DECRET nr. 1.303 din 23 octombrie 2023 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2022 privind stabilirea cadrului instituţional, precum şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2017/746 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro şi de abrogare a Directivei 98/79/CE şi a Deciziei 2010/227/UE a Comisiei EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 24 octombrie 2023
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei decretează:articol unicse promulgă legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 137/2022 privind stabilirea cadrului instituţional, precum şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor regulamentului (ue) 2017/746 al parlamentului european şi al consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro şi de abrogare a directivei 98/79/ce şi a deciziei 2010/227/ue a comisiei şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 23 octombrie 2023.nr. 1.303.-----
Monitorul Oficial 1102 din 16 Noiembrie 2022 (M. Of. 1102/2022)
LEGE nr. 303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 16 noiembrie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1(1) magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.(2) judecătorii şi procurorii au calitatea de magistraţi. cariera judecătorilor este separată de cariera procurorilor.art. 2(1) judecătorii numiţi de preşedintele româniei sunt inamovibili, în condiţiile prezentei legi.(2) judecătorii inamovibili pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege.(3) judecătorii sunt ...