Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ÎNCHEIERE din 23 octombrie 2024  referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ÎNCHEIERE din 23 octombrie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 315 din 9 aprilie 2025
    Dosar nr. 1.547/2/2024
    Curtea constituită din:
    Preşedinte: X
    Grefier: X

    Pe rol se află soluţionarea cererii formulate de reclamantul X în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, având ca obiect „anulare act administrativ“.
    La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară prin consilier juridic în baza delegaţiei de reprezentare de la dosar, lipsind reclamantul X.
    Procedura de citare este legal îndeplinită.
    Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că din partea reclamantului s-au depus note scrise.
    Curtea, în temeiul art. 131 din Codul procedură civilă, pune în discuţie competenţa Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei.
    Reprezentantul pârâtei apreciază că soluţionarea prezentei cauze este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti.
    Curtea reţine competenţa generală, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea prezentei cauze, prin raportare la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi obiectul cauzei.
    Curtea acordă cuvântul părţii prezente asupra probelor pe care le solicită în cauză.
    Apărătorul reclamanţilor solicită proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
    Curtea încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că sunt utile soluţionării cauzei.
    Interpelat, reprezentantul pârâtei învederează că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat.
    Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul cererii de chemare în judecată.
    Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, a se păstra art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma ASF nr. 27/2017, astfel cum a fost modificat prin Norma ASF nr. 34/2023, respectiv prin adăugarea sintagmei „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie“, pentru toate motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
    Solicită a se avea în vedere că această normă a fost modificată ca urmare a unei necesităţi ce a apărut în practică, având în vedere că ASF a fost sesizată cu petiţii din partea unor magistraţi cărora li s-a închis contul de pensie administrat privat anterior datei eliberării din funcţie, respectiv la data emiterii deciziei de pensionare, care însă, potrivit Legii nr. 303/2022, nu îşi produce efectele de la data emiterii, ci de la data eliberării din funcţie prin decret prezidenţial, aşadar au apărut o inadvertenţă şi discriminări faţă de persoanele care sunt pensionate în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul pensiilor publice care de la data deciziei de pensionare intră efectiv în dreptul de a primi pensia.
    Or, faţă de situaţia specială a magistraţilor au apărut acele situaţii în care de la data închiderii contului au primit în continuare salarii generatoare de contribuţii la un cont de pensii private care nu au mai putut fi încasate, prejudiciind astfel dreptul de proprietate al magistraţilor pensionari, aşadar contrar celor invocate de către reclamant în acţiune, pârâta ASF a venit pentru a se preîntâmpina astfel de situaţii şi a acţiona în interesul magistraţilor care urmează să iasă la pensie, nicidecum pentru a le provoca o discriminare sau a le încălca dreptul la proprietate.
    În concluzie, pentru toate aceste motive, solicită respingerea acţiunii şi a se păstra norma contestată astfel cum a fost modificată.
    Curtea declară închise dezbaterile, reţine cauza în pronunţare şi va amâna pronunţarea pe data de 6.11.2024.
    CURTEA,
    având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, urmează
    A DISPUNE:
    Amână pronunţarea la data de 6.11.2024.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.10.2024.


                    Preşedinte,
                    X
                    Grefier,
                    X


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016