Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.233/1/2023
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele│
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- preşedintele delegat │
│Ionel Barbă │al Secţiei de │
│ │contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- Preşedintele delegat │
│Popoiag │al Secţiei I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- Preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Eleni Cristina│- preşedintele delegat │
│Marcu │al Secţiei penale │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheza Attila │- judecător la Secţia │
│Farmathy │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia │
│Dumitrache │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Ionel Florea │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Horaţiu │- judecător la Secţia │
│Pătraşcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Vasile Bîcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia │
│Păun │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Diana │- judecător la Secţia │
│Tămagă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristinel │- judecător la Secţia │
│Grosu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mădălina-Elena│- judecător la Secţia │
│Vladu-Crevon │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia │
│Ilie │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia │
│Gheorghe │de contencios │
│Severin │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lucian Cătălin│- judecător la Secţia │
│Mihai Zamfir │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gabriela Elena│- judecător la Secţia │
│Bogasiu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia │
│Constantin │de contencios │
│Vlad │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa Livia │- judecător la Secţia I│
│Băldean │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina │- judecător la Secţia a│
│Vrabie │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ilie Iulian │- judecător la Secţia │
│Dragomir │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ioana Bogdan │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├──────────────┴───────────────────────┤
└──────────────────────────────────────┘
1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.233/1/2023 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Serviciului judiciar civil din cadrul Secţiei judiciare, Lavinia Ionescu. 4. La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnat în temeiul art. 32 din Regulament. 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce formează obiectul Dosarului nr. 2.233/1/2023. 6. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general. 7. Doamna procuror Lavinia Ionescu susţine că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii, apreciind că, în cazul persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică anterior datei de 23 august 1944 şi reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului, perioada de prizonierat pentru stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei nu include şi perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944. 8. Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b), art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică anterior datei de 23 august 1944 şi reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului, perioada de prizonierat pentru stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei potrivit art. 4 alin. (1) din decretul-lege menţionat include şi perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării 10. Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Decretul-lege nr. 118/1990) "ART. 1 (1) Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice; b) a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; c) a fost internată în spitale de psihiatrie; d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; e) a fost strămutată într-o altă localitate; f) a participat în acţiuni de împotrivire cu arma în mână şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964. (2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care: a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944; b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului, indiferent de locul reţinerii. (3) Fiecare an de detenţie sau internare pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se consideră ca vechime în muncă un an şi şase luni. (4) Perioadele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională. (5) Se consideră vechime în muncă şi perioada în care o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) nu s-a putut încadra ca urmare a unei invalidităţi de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a fost supusă. (6) Perioadele prevăzute în prezentul articol constituie şi vechime neîntreruptă în muncă şi în aceeaşi unitate şi intră în calculul acestor vechimi. .......................... ART. 4 (1) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) şi alin. (2) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate. (...) ART. 5 (...) (5) De prevederile alin. (6) - (9) beneficiază în mod corespunzător şi copilul celui decedat după eliberarea din detenţie, internare abuzivă în spitale de psihiatrie, după ridicarea măsurii domiciliului obligatoriu, strămutare, deportare sau prizonierat, în situaţia în care părintele său, deşi ar fi avut dreptul, nu a beneficiat de prevederile prezentului decret-lege. (...) (7) Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil. (...)" 11. Legea nr. 38/1990 privind extinderea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 şi la persoanele deportate în străinătate după 23 august 1944 (Legea nr. 38/1990) ARTICOL UNIC "Prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 se extind şi la persoanele deportate în străinătate după 23 august 1944. În această categorie sunt incluse şi persoanele constituite în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944." III. Orientările jurisprudenţiale divergente 12. Autorul sesizării a menţionat că divergenţa jurisprudenţială are la bază acţiunile introduse de către copiii prizonierilor din fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), având ca obiect anularea parţială a deciziilor emise de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, precum şi obligarea acestora la modificarea deciziilor contestate în sensul de a include, în vederea calculării şi acordării drepturilor menţionate (50% din indemnizaţia de 700 de lei pentru fiecare an de prizonierat al antecesorului), pentru toată perioada de prizonierat, inclusiv cea anterioară datei de 23 august 1944. 13. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 se interpretează în sensul că drepturile prevăzute de art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ vizează numai perioada ulterioară datei de 23 august 1944. 14. În argumentarea acestei orientări s-a arătat că statul român a înţeles să acorde despăgubiri, începând cu data de 23 august 1944, persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică după această dată ori, fiind constituite ca atare înainte de această dată, care au fost reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului. 15. Legiuitorul a prezumat că, ulterior datei de 23 august 1944, constituirea unui soldat român în prizonier sau reţinerea sa în captivitate, după încheierea armistiţiului cu alianţa militară din care a făcut parte şi U.R.S.S., reprezintă o formă de persecutare din motive politice. 16. Astfel, s-a urmărit acordarea unor beneficii persoanelor care au fost deportate în străinătate sau au fost constituite în prizonieri după data de 23 august 1944, iar nu tuturor celor care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost în această situaţie şi pentru care există alte forme de recompensare. 17. Calitatea de prizonier anterioară datei de 23 august 1944 nu poate fi considerată o formă de persecuţie din motive politice, ci o situaţie specifică stării de război, care nu intră sub incidenţa normelor legale ce consacră dreptul la acordarea indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990. 18. Reparaţiile acordate pentru aceste categorii de persoane se fundamentează pe culpa statului român, care ar rezulta din împrejurarea că nu a depus nicio diligenţă pentru recuperarea cetăţenilor săi deportaţi ori aflaţi în prizonierat. Or, culpa statului român poate viza numai perioada ulterioară încheierii armistiţiului din 12 septembrie 1944, care şi-a produs efectele după data de 23 august 1944; pentru perioada anterioară acestei date, prizonieratul a derivat din starea de beligeranţă cu U.R.S.S. 19. În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de Curtea de Apel Cluj şi tribunalele Bihor, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Iaşi, Neamţ şi Tulcea. 20. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că trebuie recunoscută inclusiv perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944, pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990. 21. În argumentare s-a arătat că, în lipsa unei reglementări exprese în sensul luării în considerare numai a perioadei de prizonierat ulterioare datei de 23 august 1944, prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 nu exclud perioada de prizonierat anterioară acestei date pentru acordarea drepturilor prevăzute de decretul-lege menţionat. 22. În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de tribunalele Braşov şi Satu Mare. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 23. Prin Decizia nr. 242 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 29 iulie 2003, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 5 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, precum şi a dispoziţiilor art. 3 şi 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999), reţinând că necuprinderea în categoriile beneficiare de drepturi şi a altor persoane, care se consideră îndreptăţite să beneficieze de drepturile acordate prin lege, nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, ci este o problemă de opţiune a legiuitorului pozitiv cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care beneficiază de drepturile respective. 24. Prin Decizia nr. 303 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 12 din Decretul-lege nr. 118/1990, reţinând că hotărârea legiuitorului de a acorda măsuri reparatorii numai persoanelor condamnate ori celor care au suferit măsuri represive aplicate de dictatura instaurată în România nu contravine principiului egalităţii în drepturi sau principiului nediscriminării, întrucât statului român nu îi revine nicio obligaţie faţă de cetăţenii români asupra cărora au fost exercitate măsuri politice sau dispoziţii abuzive de autorităţile altor state, în afara teritoriului său. Faptul că, prin corelarea unor prevederi legale, unele persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, în acest fel, nu reprezintă o discriminare. Limitarea impusă de dispoziţiile legale criticate, respectiv acordarea de beneficii numai anumitor categorii de persoane, expres enumerate, are o justificare obiectivă şi rezonabilă, şi anume aceea că statul român este responsabil faţă de cetăţenii săi numai în ceea ce priveşte dispoziţiile şi faptele proprii, aplicate de autorităţile române pe teritoriul său. 25. De asemenea, prin Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 221/2009), reţinând că: „scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situaţie similară cu cea avută anterior - ceea ce este şi imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacţie de ordin moral, prin înseşi recunoaşterea şi condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanţă cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Curtea apreciază că nu poate exista decât o obligaţie «morală» a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.“ V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 26. Prin Decizia nr. 15 din 12 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, deportarea şi prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.“ În considerentele acestei decizii s-a reţinut că recunoaşterea drepturilor prevăzute de acest act normativ presupune constatarea caracterului politic al măsurilor la care au fost supuse persoanele beneficiare, legiuitorul extinzând aplicarea prevederilor decretului-lege menţionat şi asupra celor două situaţii ce sunt supuse analizei în prezenta cauză, respectiv deportarea în străinătate după 23 august 1944 şi prizonieratul după război. Atât deportarea, cât şi prizonieratul au fost consecinţe ale războiului şi ale poziţiei asumate de statul român la acel moment istoric, preexistente apariţiei statului comunist, dar menţinute de acesta. 27. Prin Decizia nr. 4 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 1 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, copilul înfiat cu efectele filiaţiei fireşti de alte persoane nu este exclus, pentru acest motiv, de la beneficiul drepturilor solicitate, în considerarea persecuţiei politice a părintelui său biologic.“ În considerentele de la paragrafele 57 şi 58 ale acestei decizii s-au reţinut următoarele: „Raţiunea acestui act normativ completator al Decretului-lege nr. 118/1990, regăsită în expunerea de motive a legii, evocă ideea stabilirii unei echităţi de natură morală şi materială pentru cei care au suferit ororile regimului comunist, pentru cei care şi-au sacrificat viaţa în închisorile şi lagărele comuniste pentru apărarea libertăţii, demnităţii şi credinţei străbune ale poporului român, fiind necesar ca persoanele nevinovate, care au fost persecutate pentru fapte considerate legale într-o societate democratică, să fie reabilitate, să le fie restituite proprietăţile confiscate şi, cât timp mai sunt în viaţă (victimele regimului comunist şi familiile lor), să poată primi compensaţii pentru daunele morale suferite. S-a considerat fundamental necesar şi corect ca şi urmaşii celor care au fost victime dovedite ale regimului comunist să beneficieze de reparaţiile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990, deoarece, în baza criteriilor aberante stabilite de regimul comunist, au fost consideraţi ca având «origine nesănătoasă», suferind multe discriminări şi limitări profesionale. Se înţelege deci că drepturile recunoscute în cuprinsul alin. (5) - (9) ale art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 sunt menite să atenueze pe cât posibil lipsurile/suferinţele de ordin material şi pe cele de ordin moral îndurate de destinatarii normei, în considerarea condiţiei lor sociale, de copii ai celor decedaţi în luptele cu organele de represiune comuniste, în răscoale ţărăneşti ori ai celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri, persoane cărora li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, respectiv de copii minori/copii născuţi la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) ori de copii născuţi după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din acelaşi decret-lege.“ VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 28. Autorul sesizării a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii. 29. În argumentare a arătat că starea de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944 a avut la bază starea beligerantă dintre România şi U.R.S.S., ţări aflate în război în acea perioadă. 30. În accepţiunea art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, starea de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944 nu reprezintă o condiţie ce trebuie utilizată la calculul drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ, ci una care particularizează situaţia premisă referitoare la începutul stării de prizonierat perpetuate ulterior datei de 12 septembrie 1944. 31. În conţinutul art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, în care se prevede că, „fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului, indiferent de locul reţinerii“, accentul cade pe reţinerea în captivitate după încheierea armistiţiului, când armata română a încetat operaţiunile militare împotriva U.R.S.S. 32. De altfel, scopul adoptării Decretului-lege nr. 118/1990 nu a fost indemnizarea pentru starea de prizonierat în U.R.S.S. derivată din situaţia de beligerantă, ci pentru o stare de prizonierat nejustificată, impusă ori menţinută de un stat devenit aliat al statului român. 33. În consecinţă, în cazul persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică anterior datei de 23 august 1944 şi reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului, perioada de prizonierat pentru stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 nu include şi perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944. VII. Opinia judecătorilor-raportori 34. Judecătorii-raportori au apreciat că, în cazul persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică anterior datei de 23 august 1944 şi reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului, perioada de prizonierat pentru stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 nu include şi perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie VIII.1. Asupra admisibilităţii sesizării 35. Verificând regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitate procesuală pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti. 36. În privinţa condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, art. 515 din Codul de procedură civilă prevede că „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.“ 37. Din conţinutul acestei norme rezultă condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, şi anume: - obiectul recursului în interesul legii să fie o problemă de drept; – problema de drept să fi fost soluţionată în mod diferit de instanţele de judecată; – dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; – hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii. 38. Prima condiţie menţionată este îndeplinită, deoarece prezentul recurs în interesul legii vizează o problemă de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b), art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, în sensul de a se stabili, în cazul persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică anterior datei de 23 august 1944 şi reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului, dacă perioada de prizonierat pentru stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei potrivit art. 4 alin. (1) din decretul-lege menţionat include şi perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944. 39. Şi a doua condiţie este îndeplinită, de vreme ce hotărârile judecătoreşti invocate de autorul sesizării au soluţionat diferit problema de drept în discuţie. 40. Astfel, în opinia majoritară s-a apreciat că art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 se interpretează în sensul că drepturile prevăzute de art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ vizează numai perioada ulterioară datei de 23 august 1944. 41. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că trebuie recunoscută inclusiv perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944, pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990. 42. Autorul sesizării a anexat hotărâri judecătoreşti definitive prin care a făcut dovada soluţionării diferite a problemei de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii. 43. Fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, se impune dezlegarea problemei de drept prin pronunţarea unei decizii în interesul legii. VIII.2. Asupra fondului recursului în interesul legii 44. Referitor la problema de drept ce formează obiectul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că legiuitorul a fost preocupat constant de îmbunătăţirea legislaţiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice şi etnice, dovadă în acest sens fiind prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 şi ale Legii nr. 221/2009. 45. Prin Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situaţie similară cu cea avută anterior - ceea ce este şi imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacţie de ordin moral, prin înseşi recunoaşterea şi condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanţă cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. A mai apreciat că nu poate exista decât o obligaţie „morală“ a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. 46. De asemenea, prin Hotărârea din 12 mai 2009, pronunţată în Cauza Ernewein şi alţii împotriva Germaniei şi prin Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Klaus şi Iouri Kiladze contra Georgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligaţie specifică de a repara nedreptăţile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983, pronunţată în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003, pronunţată în Cauza Slivenko contra Letoniei, şi Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunţată în Cauza Andrejeva contra Letoniei). 47. Totodată, prin Decizia nr. 15 din 12 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că deportarea şi prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, reţinând că raţiunea edictării acestei legi este aceea de completare a actelor normative reparatorii deja existente şi că atât deportarea, cât şi prizonieratul au fost consecinţe ale războiului şi ale poziţiei asumate de statul român la acel moment istoric, preexistente apariţiei statului comunist, dar menţinute de acesta. 48. Se poate constata că starea de prizonierat la care face referire art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 se deosebeşte de formele de persecuţie politică [enumerate în art. 1 alin. (1) din acelaşi decret-lege] exercitate de dictatura comunistă instaurată la 6 martie 1945. 49. Starea de prizonierat în U.R.S.S. nu reprezintă o formă de persecuţie politică a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945, dar introducerea în Decretul-lege nr. 118/1990 a prevederilor ce lărgeau sfera persoanelor îndrituite la beneficiile acordate de acest act normativ (prin includerea în rândul beneficiarilor reparaţiilor prevăzute de decretul-lege menţionat a prizonierilor constituiţi de către U.R.S.S. după data de 23 august 1944 ori aflaţi în această stare la data de 23 august 1944 şi menţinuţi în prizonierat ulterior încheierii armistiţiului) a avut în vedere un punct comun ce există între formele de persecuţie politică de la art. 1 alin. (1) din decretul-lege şi starea de prizonierat în U.R.S.S. ulterioară datei de 23 august 1944, menţionată la art. 1 alin. (2) lit. b) din acelaşi decret-lege, şi anume activitatea U.R.S.S., devenită aliat al României ulterior datei de 23 august 1944. 50. Starea de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944 a avut la bază un prizonierat impus de un stat inamic la acea dată şi s-a datorat stării de beligeranţă dintre România şi U.R.S.S., ţări aflate în acea perioadă în război şi în contrarietate de interese militare. 51. Pentru interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 este relevantă metoda de interpretare istorică, fiind necesară analiza evoluţiei în timp a acestora. 52. Iniţial, la data publicării Decretului-lege nr. 118/1990 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 9 aprilie 1990, art. 1 din acest act normativ nu făcea referire la categoria persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică. 53. Abia prin Legea nr. 38/1990 s-a extins aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 la persoanele constituite în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944. 54. În afară de persoanele constituite în prizonieri după data de 23 august 1944, s-a constatat că mai exista o altă categorie de persoane ce au avut calitatea de prizonieri în U.R.S.S. ulterior acestei date, şi anume persoanele constituite ca atare anterior datei de 23 august 1944 şi care au continuat să fie menţinute în această stare ulterior încheierii Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944. 55. Pentru a se asigura egalitatea de tratament cu persoanele a căror situaţie a fost vizată de Legea nr. 38/1990, întrucât nu exista nicio raţiune pentru a face o diferenţă faţă de perioada de prizonierat în U.R.S.S. ulterioară datei de 23 august 1944, în funcţie de data la care a început această stare (anterior sau ulterior datei de 23 august 1944), prin Legea nr. 59/1991 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 (Legea nr. 59/1991), a fost extinsă din nou sfera persoanelor cărora le erau acordate beneficii prin Decretul-lege nr. 118/1990. Astfel, în rândul beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990 au fost incluse şi persoanele care au fost constituite în prizonieri de către U.R.S.S. anterior datei de 23 august 1944, dar au fost menţinute în această stare ulterior încheierii armistiţiului, prin modificarea operată de legea menţionată, art. 1 alin. (1^1) lit. b) din acelaşi decret-lege (în numerotarea de la acea dată) dobândind următoarea formă: „De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care: a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului.“ 56. În urma modificărilor aduse prin Legea nr. 59/1991, Decretul-lege nr. 118/1990 a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, art. 1 alin. (1^1) lit. b) din decretul-lege menţionat devenind art. 1 alin. (2) lit. b). 57. Ulterior, Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările ulterioare, a modificat art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, stabilind că persoanele constituite în prizonieri înainte de 23 august 1944, care au fost reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului, beneficiază de drepturile prevăzute de decretul-lege menţionat, indiferent de locul reţinerii. 58. Observând această evoluţie a reglementării analizate, reiese clar că legiuitorul a înţeles să facă distincţie în privinţa stării de prizonierat după cum aceasta exista anterior sau ulterior datei de 23 august 1944. Astfel, dacă persoana a fost constituită în prizonier după data de 23 august 1944 sau înainte de această dată, dar a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului, va beneficia de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990. În schimb, dacă persoana a fost constituită în prizonier înainte de data de 23 august 1944 şi a fost eliberată după încheierea armistiţiului nu va beneficia de aceste drepturi. 59. Interpretarea conform căreia calculul indemnizaţiei lunare vizează numai perioada de prizonierat ulterioară datei de 23 august 1944 rezultă din faptul că prima modificare a actului normativ ce a introdus dreptul la indemnizaţie inclusiv a celor aflaţi în prizonierat în U.R.S.S. (Legea nr. 38/1990) a privit persoanele constituite în prizonieri după această dată. 60. De altfel, pentru starea de prizonierat în U.R.S.S. sau în orice stat, indiferent de data existenţei acestei stări, au fost acordate beneficii prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 61. În exercitarea controlului de constituţionalitate a unor dispoziţii din Decretul-lege nr. 118/1990, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 303 din 10 iulie 2003, că hotărârea legiuitorului de a acorda măsuri reparatorii numai persoanelor condamnate ori celor care au suferit măsuri represive aplicate de dictatura instaurată în România nu contravin principiului egalităţii în drepturi sau principiului nediscriminării, întrucât statului român nu îi revine nicio obligaţie faţă de cetăţenii români asupra cărora au fost exercitate măsuri politice sau dispoziţii abuzive de autorităţile altor state, în afara teritoriului său. Faptul că, prin corelarea unor prevederi legale, unele persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, în acest fel, nu reprezintă o discriminare. 62. De asemenea, prin Decizia nr. 242 din 10 iunie 2003, instanţa de contencios constituţional a statuat că necuprinderea în categoriile beneficiare de drepturi şi a altor persoane, care se consideră îndreptăţite să beneficieze de drepturile acordate prin lege, nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, ci este o problemă de opţiune a legiuitorului pozitiv cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care beneficiază de drepturile respective. 63. În plus, trebuie subliniat că interpretarea teleologică contribuie la lămurirea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, deoarece scopul edictării acestora nu a fost acela de a indemniza persoanele (ori urmaşii acestora) pentru starea de prizonierat în U.R.S.S., derivată din situaţia de beligeranţă dintre cele două ţări, ci a avut în vedere starea de prizonierat nejustificată, continuată după data de 23 august 1944, când armata română nu a mai luptat împotriva armatei sovietice, devenind aliat de iure al acesteia. 64. Având în vedere încetarea de către România a operaţiunilor militare împotriva U.R.S.S. la data de 23 august 1944 şi alianţa consfinţită între aceste state prin Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, apar ca injuste constituirea de prizonieri şi prelungirea acestei stări după data de 23 august 1944. 65. În acest context istoric, statul român şi-a asumat prin Decretul-lege nr. 118/1990 obligaţia de a despăgubi persoanele constituie în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori care, fiind constituite ca atare înainte de această dată, au fost menţinute în stare de prizonierat după încheierea armistiţiului. 66. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere acordarea drepturilor pentru întreaga perioadă de prizonierat (atât cea anterioară, cât şi cea ulterioară datei de 23 august 1944), nu ar fi avut motive să se raporteze la această dată, ci ar fi folosit o formulare generală, din care să rezulte că se referă la persoana constituită în prizonier de către partea sovietică (indiferent de data de început a perioadei de prizonierat ori de menţinerea stării de prizonierat după o anumită dată). 67. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b), art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică anterior datei de 23 august 1944 şi reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului, perioada de prizonierat pentru stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei potrivit art. 4 alin. (1) din decretul-lege menţionat nu include şi perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Cristian Balacciu -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
