Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 24 din 10 februarie 1998
Monitorul Oficial 700 din 28 Decembrie 2000 (M. Of. 700/2000)
PROGRAM DE GUVERNARE din 28 decembrie 2000 pe perioada 2001-2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 28 decembrie 2000
Programul de guvernare pentru perioada 2001-2004 reprezintã ansamblul de acţiuni şi mãsuri care vizeazã punerea în aplicare a ofertei electorale a p.d.s.r. de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 2000. elaborarea prezentului program de guvernare s-a realizat pornind de la o analiza complexa a situaţiei economice, sociale şi politice din românia, precum şi a contextului european şi mondial în care acest program urmeazã sa fie realizat. un criteriu determinant în stabilirea obiectivelor şi strategiilor guvernamentale a fost cel al concordanţei cu cerinţele integrãrii europene şi euroatlantice. evaluarea obiectivã a ultimilor ...
HOTARARE nr. 39 din 28 decembrie 2000 pentru acordarea increderii Guvernului EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 28 decembrie 2000
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comuna a camerei deputaţilor şi senatului din data de 28 decembrie 2000 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de cãtre domnul adrian nastase, candidatul pentru funcţia de prim-ministru, în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 28 decembrie 2000, în temeiul art. 102 alin. (3) din constituţia româniei, parlamentul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic se acorda încredere guvernului, în componenta prevãzutã în anexa nr. 1, pentru ...
Monitorul Oficial 702 din 28 Decembrie 2000 (M. Of. 702/2000)
DECIZIE nr. 216 din 14 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 702 din 28 decembrie 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa ...
DECIZIE nr. 252 din 28 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 702 din 28 decembrie 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 695 din 27 Decembrie 2000 (M. Of. 695/2000)
DECIZIE nr. 208 din 25 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 105/1997 pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 13/1999 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 27 decembrie 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 687 din 21 Decembrie 2000 (M. Of. 687/2000)
DECIZIE nr. 242 din 23 noiembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silita a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publica interna EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 687 din 21 decembrie 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor lucian stangu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 665 din 16 Decembrie 2000 (M. Of. 665/2000)
DECIZIE nr. 191 din 12 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 163 alin. 6 lit. a) din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 16 decembrie 2000
Ioan muraru - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 653 din 13 Decembrie 2000 (M. Of. 653/2000)
DECIZIE nr. 228 din 16 noiembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/1998 privind modificarea accizelor la produsele petroliere EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 13 decembrie 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor ...
DECIZIE nr. 194 din 12 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 13 decembrie 2000
Ioan muraru - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 549 din 07 Noiembrie 2000 (M. Of. 549/2000)
DECIZIE nr. 122 din 27 iunie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IV pct. 3-7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind masuri de intarire a disciplinei financiare a agentilor economici, aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 12/1995 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 7 noiembrie 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor florin bucur vasilescu - judecãtor romul petru vonica - judecãtor ...








