Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 216 din 17 mai 2012
Monitorul Oficial 418 din 18 Mai 2026 (M. Of. 418/2026)
REGLEMENTAREA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ din 12 mai 2026 RACR-LDOZ "Licenţierea dispecerilor operaţiuni zbor", ediţia 2/2026 EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 418 din 18 mai 2026
──────────aprobată prin ordinul nr. 489 din 12 mai 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 418 din 18 mai 2026.──────────preambulactivitatea aeronautică civilă pe teritoriul şi în spaţiul aerian naţional român este reglementată de codul aerian şi de actele normative din domeniu şi se desfăşoară cu respectarea prevederilor convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la chicago la 7 decembrie 1944, precum şi ale altor convenţii şi acorduri internaţionale la care românia este parte.potrivit codului aerian, în conformitate cu strategia de dezvoltare, cerinţele, standardele şi recomandările organizaţiilor internaţionale de aviaţie civilă şi tratatele internaţionale la care românia este parte, ministerul ...
Monitorul Oficial 382 din 06 Mai 2026 (M. Of. 382/2026)
ACORDUL DE CONSORŢIU ELIXIR din 12 ianuarie 2014 privind înfiinţarea infrastructurii europene a ştiinţelor vieţii pentru informaţii biologice (ELIXIR) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 382 din 6 mai 2026
──────────conţinut de legea nr. 63 din 6 mai 2026, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 382 din 6 mai 2026.──────────acord de consorţiu elixir revizie 1 - finalcuprinspreambul1. definiţii şi interpretare1.1. definiţii1.2. interpretări2. descrierea structurii organizatorice2.1. temeiul juridic2.2. rolul consiliului de administraţie al elixir2.3. rolul embl în cadrul elixir2.4. infrastructura distribuită2.5. hubul elixir2.6. integrarea nodurilor elixir în infrastructura elixir3. obiective şi obligaţii ale elixir, ale hubului elixir, ale embl şi ale nodurilor elixir3.1. obiectivele elixir3.2. obligaţiile elixir3.3. obligaţiile hubului elixir3.4. obligaţiile nodurilor elixir şi ale embl4. membri şi observatori4.1. calitatea de membru4.2. observatori4.3. retragerea unui membru sau observator ...
Monitorul Oficial 377 din 05 Mai 2026 (M. Of. 377/2026)
DECIZIA nr. 165 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi (5) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, prin raportare la dispoziţiile art. 64 alin. (1)-(3) şi ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi la ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 377 din 5 mai 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 361 din 30 Aprilie 2026 (M. Of. 361/2026)
DECIZIA nr. 94 din 4 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 361 din 30 aprilie 2026
┌─────────────────┬──────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihai busuioc │- ...
Monitorul Oficial 345 din 29 Aprilie 2026 (M. Of. 345/2026)
DECIZIA nr. 690 din 4 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal şi ale art. 106 din Legea apelor nr. 107/1996 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 345 din 29 aprilie 2026
┌───────────────┬──────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼──────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────┼──────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 318 din 22 Aprilie 2026 (M. Of. 318/2026)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 318 din 22 aprilie 2026
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 45/2026 privind modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 250 din 31 martie 2025, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1116 din 4 decembrie 2025.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se ...
Monitorul Oficial 273 bis din 06 Aprilie 2026 (M. Of. 273 bis/2026)
NORME METODOLOGICE din 24 martie 2026 de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 6 aprilie 2026
──────────conţinute de ordinul nr. 358 din 24 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 6 aprilie 2026.──────────notăabrevieri┌──────────┬───────────────────────────┐│aa-pas │albastru alcian-periodic ││ │acid schiff │├──────────┼───────────────────────────┤│adns │sistemul de notificare a ││ │bolilor la animale │├──────────┼───────────────────────────┤│aie │anemie infecţioasă ecvină ...
Monitorul Oficial 271 din 03 Aprilie 2026 (M. Of. 271/2026)
DECIZIA nr. 93 din 4 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului "Palatul Parlamentului" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 271 din 3 aprilie 2026
┌─────────────────┬──────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihai busuioc │- ...
Monitorul Oficial 193 bis din 12 Martie 2026 (M. Of. 193 bis/2026)
ANEXE din 11 martie 2026 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2026 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 193 bis din 12 martie 2026
──────────conţinute de ordinul nr. 67 din 11 martie 2026, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 193 din 12 martie 2026.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...
Monitorul Oficial 126 bis din 16 Februarie 2026 (M. Of. 126 bis/2026)
NORME METODOLOGICE din 9 februarie 2026 de selecţie şi expertiză medicală şi psihologică a personalului aeronautic care desfăşoară activităţi aeronautice militare EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 126 bis din 16 februarie 2026
──────────aprobate prin ordinul nr. m.46 din 9 februarie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 126 din 16 februarie 2026.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1selecţia şi expertiza medicală şi psihologică a personalului aeronautic care desfăşoară activităţi aeronautice militare, denumit în continuare personal aeronautic, reprezintă activitatea de evaluare a posibilităţilor anatomo-fiziologice, psihice şi psihologice ale organismului uman pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice activităţilor aeronautice.art. 2selecţia şi expertiza medicală şi psihologică a personalului aeronautic se execută numai de către institutul naţional de medicină aeronautică şi spaţială "general doctor aviator victor anastasiu", denumit în continuare institut.art. 3(1) fondurile financiare necesare pentru plata serviciilor ...








