Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 165 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi (5) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, prin raportare la dispoziţiile art. 64 alin. (1)-(3) şi ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi la ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 165 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi (5) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, prin raportare la dispoziţiile art. 64 alin. (1)-(3) şi ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi la ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 377 din 5 mai 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale art. 64 şi art. 483 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Titan Mar - S.A. din comuna Chiajna, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 3.260/1/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 995D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât procedura insolvenţei, prin natura sa, a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale în ceea ce priveşte limitarea căilor de atac. Stabilirea unui termen scurt de declarare a apelului, cale de atac devolutivă, nu conduce la restrângerea accesului liber la justiţie, ci are rolul de a asigura desfăşurarea cu celeritate a procesului, prevenirea abuzurilor şi protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor participanţilor la procedură.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 16 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.260/1/2018/a1, Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale art. 64 şi art. 483 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Titan Mar - S.A. din comuna Chiajna, judeţul Ilfov, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 995D/2020.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât: modalitatea de reglementare a judecării recursului în cauzele din materia insolvenţei este contrară principiilor constituţionale enunţate în art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi creează o evidentă discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materie civilă, discriminare produsă între justiţiabilii care s-au adresat cu cereri în justiţie anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă şi a Legii nr. 85/2014, care aveau deschisă calea de atac a recursului în materia insolvenţei, şi cei care se adresează justiţiei ulterior acestor date, care sunt lipsiţi de dreptul de a exercita calea de atac a recursului în vederea apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, deşi art. 21 alin. (2) din Constituţie interzice îngrădirea acestui drept prin lege; discriminarea creată nu se bazează pe o cauză obiectivă, ci este rezultatul hazardului, ţinând de momentul în care cererea adresată justiţiei se înregistrează pe rolul instanţelor, iar măsurile pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti instituite prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă nu pot constitui un motiv obiectiv pentru discriminarea justiţiabililor, în condiţiile în care Constituţia garantează, prin dispoziţiile art. 124 alin. (2), că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi; interzic exercitarea recursului în anumite materii, condiţionând exercitarea căii de atac de valoarea pretenţiilor în bani sau de materie, şi creează o vădită discriminare, pe motiv de avere, în ceea ce priveşte accesul la justiţie; îngrădirea dreptului la o cale de atac, în contextul unor mecanisme artificial create, cum ar fi criteriul valoric, încalcă Legea fundamentală; în cauză, litigiul are ca obiect plata unei sume de bani de peste 4.000.000 de lei vechi şi anularea unor operaţiuni juridice, rezoluţiunea unui contract etc.; un criteriu valoric nu poate constitui temei pentru îngrădirea dreptului la calea de atac a recursului, cu atât mai mult într-o materie cum este cea a insolvenţei; atât prevederile criticate din Legea nr. 85/2014, cât şi cele cuprinse în art. 483 din Codul de procedură civilă, care permit îngrădirea dreptului la recurs, sunt neconstituţionale; în ceea ce priveşte art. 64 din Codul procedură civilă, acesta creează o evidentă discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materie civilă, între justiţiabilii care s-au adresat cu cereri în justiţie anterior intrării în vigoare a modificărilor aduse noului Cod de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi cei care se adresează instanţelor ulterior intrării în vigoare a acestor modificări, cei din urmă menţionaţi având deschisă posibilitatea, anterior soluţionării pe fond a cererii principale, de a formula recurs pe cale separată împotriva încheierilor pronunţate în apel prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este învederată jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia principiilor menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate şi în materia căilor de atac (spre exemplu, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 şi Decizia nr. 369 din 30 mai 2017).
    6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor menţionate în susţinerea excepţiei, consideră că nu sunt încălcate normele şi principiile fundamentale invocate în susţinerea acesteia. În esenţă, arată că: respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, astfel de reglementări prezentând, în mod firesc, diferenţe determinate de condiţiile obiective cărora acestea li se aplică, fără ca aceste diferenţe să aibă semnificaţia unei discriminări; este de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de anumite cauze; dreptul de acces la justiţie nu este absolut, ci poate permite restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat; în ceea ce priveşte o astfel de reglementare, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Astfel, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, în litigiul întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014, a avut acces la judecarea cauzei atât în prima instanţă, cât şi în apel, astfel că a beneficiat de o cale de atac care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Pin urmare, dispoziţiile criticate nu instituie discriminări şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, nu conduc la imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, la încălcarea dreptului privind accesul liber la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, precum şi ale art. 64 şi art. 483 din Codul de procedură civilă.
    10. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 85/2014 Curtea observă că, ulterior datei încheierii de sesizare, acestea au fost modificate şi completate prin art. I pct. 27 şi pct. 28 din Legea nr. 216/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 14 iulie 2022, în prezent având o altă soluţie şi o altă redactare legislativă. Însă, având în vedere dispoziţiile art. VII din Legea nr. 216/2022, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum şi motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi (5) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014, în redactarea anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin art. I pct. 27 şi 28 din Legea nr. 216/2022.
    11. De asemenea, în ceea ce priveşte art. 64 şi art. 483 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că, în dinamica legislativă, acestea au fost modificate prin art. I pct. 3 şi pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018. În această situaţie, Curtea reţine că, astfel cum reiese din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia se raportează numai la art. 64 alin. (1), (2) şi (3) şi la art. 483 alin. (1) şi (2) teza finală din Codul de procedură civilă (context în care face referire şi la Legea nr. 2/2013). Referitor la art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, raportat la cauza de faţă şi la data la care a început litigiul, Curtea constată că aplicarea acestor dispoziţii a fost prorogată, succesiv, pentru data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. Totodată, prin dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 s-a stabilit că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, soluţie legislativă care este similară cu cea cuprinsă în dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi a cărei aplicabilitate a fost menţinută prin modificările succesive operate prin ordonanţele de urgenţă antereferite. Ca atare, în aceste circumstanţe, Curtea reţine spre analiză dispoziţiile art. 64 alin. (1)-(3), ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013.
    12. Faţă de această împrejurare, în realitate, obiectul reunit al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 8 alin. (4) şi (5) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 (în redactarea anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin art. I pct. 27 şi pct. 28 din Legea nr. 216/2022), prin raportare la dispoziţiile art. 64 alin. (1)-(3) şi ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi la ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, care au următorul cuprins:
    - Art. 8 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 85/2014:
    "(4) Hotărârile preşedintelui tribunalului sau ale judecătorului-sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenţi, şi de la pronunţare, pentru cei prezenţi.
(5) Apelul nu este suspensiv de executare.;"

    – Art. 9 din Legea nr. 85/2014: „Curtea de apel este instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de preşedintele tribunalului sau de judecătorul-sindic, după caz. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.“;
    – Art. 64 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă:
    "(1) Instanţa va comunica părţilor cererea de intervenţie şi copii de pe înscrisurile care o însoţesc.
(2) După ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată.
(3) Încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.;"

    – Art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.“;
    – Art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013: „(2) (...) De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“

    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 - Dreptul la apărare. De asemenea, având în vedere conţinutul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine şi dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) referitor la faptul că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi cetăţenii şi ale art. 129 - Folosirea căilor de atac.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate din Legea nr. 85/2014 prevăd căile de atac în materia insolvenţei, termenele în care acestea pot fi exercitate şi efectele formulării apelului drept cale de atac, iar cele cuprinse în normele de procedură civilă, prin raportare la care este realizată critica de neconstituţionalitate, se referă la comunicarea cererii de intervenţie către părţi, admisibilitatea în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată care nu se poate ataca decât odată cu fondul şi căile de atac în procedura generală, respectiv hotărârile care sunt supuse recursului şi care nu sunt supuse recursului, scopul recursului şi instanţa care soluţionează recursul.
    15. Faţă de acest context normativ, Cutea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumită, în esenţă, de faptul că în materia insolvenţei gradele de jurisdicţie sunt diferite faţă de cele reglementate prin normele de drept comun, cu precădere reprezentate de Codul de procedură civilă, considerând că prin dispoziţiile criticate se instituie o discriminare între cetăţeni din perspectiva accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, a unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii în aceeaşi măsură a justiţiei pentru toţi cetăţenii, prin prisma utilizării căilor de atac în cele două proceduri distincte stabilite de normele criticate.
    16. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor, în contextul procesual respectiv (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 77 din 20 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2003).
    17. În ceea ce priveşte căile de atac diferite prevăzute de actele normative în discuţie - Legea nr. 85/2014, Codul de procedură civilă şi Legea nr. 2/2013, Curtea s-a mai pronunţat, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, spre exemplu, prin Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragrafele 20, 26-27, şi Decizia nr. 162 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 24 septembrie 2024, paragrafele 12, 14 şi următoarele. Cu acele prilejuri, instanţa de contencios constituţional a învederat că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 534 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 16 februarie 2023, paragraful 12).
    18. Astfel, cu valoare de principiu, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi nici la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire. Această viziune asupra modului de reglementare a accesului la justiţie este în acord şi cu accepţiunea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul de acces la justiţie presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, prin garantarea unei proceduri judiciare în vederea realizării efective a acestui drept. În acest sens, această instanţă europeană a statuat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut, acesta permiţând restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens (a se vedea hotărârile din 28 mai 1985, 6 decembrie 2001, 26 ianuarie 2006 sau 17 ianuarie 2012, pronunţate în cauzele Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, paragraful 26, Lungoci împotriva României, paragraful 36, sau Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230). Astfel, nu este impus un anumit număr de grade de jurisdicţie sau un anumit număr de căi de atac, având în vedere că art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, iar art. 21 din Constituţie nu precizează că accesul liber la justiţie ar implica întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi pe cea a recursului (a se vedea Decizia nr. 534 din 10 noiembrie 2022, precitată, paragrafele 14-16).
    19. Aşadar, Curtea subliniază că legiuitorul are o marjă de apreciere în ceea ce priveşte alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului, astfel cum a reţinut şi prin Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, şi prin care a arătat că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea. De asemenea, prin Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, precitată, paragraful 26, instanţa de contencios constituţional a statuat că existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de specificul materiei reglementate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Totodată, Curtea a reţinut că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate (pentru identitate de raţiune, a se vedea şi Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23).
    20. Totodată, instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, a reţinut că dreptul la un proces echitabil presupune respectarea unor principii fundamentale, precum dreptul de apărare, egalitatea procesuală, utilizarea căilor de atac, potrivit legii, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, iar prevederile criticate, prin care se instituie posibilitatea exercitării căii de atac a apelului în materia insolvenţei, care este o procedură specială şi care necesită soluţionarea cauzelor cu celeritate, reprezintă o transpunere la nivel infraconstituţional a dreptului privind accesul liber la justiţie în toate componentele sale, inclusiv în ceea ce priveşte dreptul la apărare şi utilizarea căilor de atac, fiind în concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil, iar nu o încălcare a acestui drept. De altfel, Curtea a subliniat că dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în susţinerea cauzei apărările pe care le consideră necesare. Dreptul la apărare presupune, prin prisma accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, spre exemplu, participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea aplicabilă în materia supusă analizei instanţei judecătoreşti, precum şi exercitarea oricăror altor drepturi prevăzute de lege, cu respectarea procedurilor şi a condiţiilor stabilite de legiuitor (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33).
    21. În continuarea considerentelor de principiu mai sus amintite, Curtea reţine că accesul liber la justiţie, în componentele sale, inclusiv utilizarea căilor de atac, implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Astfel, prin Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 2 februarie 2022, Curtea a reţinut că, deşi accesul la calea extraordinară de atac este o parte componentă a acestuia, accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Or, aşa cum Curtea a menţionat şi mai sus, reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie existente sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, Convenţia consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, aşadar posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (a se vedea şi Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 16).
    22. Aplicând considerentele de principiu la speţa dedusă judecăţii, Curtea constată că nu se poate reţine neconstituţionalitatea normelor criticate, în raport cu prevederile constituţionale ale art. 16, coroborate cu ale art. 21, art. 24, art. 124 alin. (2) şi art. 129, din perspectiva unei pretinse discriminări între persoanele cărora le sunt incidente normele privind căile de atac în materia insolvenţei şi cele care beneficiază de căile de atac reglementate de dreptul comun, întrucât Legea nr. 85/2014 este o lege ce stabileşte procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a fost edictată în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Astfel, normele deduse controlului de constituţionalitate sunt tocmai o aplicare a dispoziţiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi utilizarea căilor de atac, legiuitorul apreciind că specificul procedurilor de insolvenţă impune adoptarea unor reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, având în vedere că, de principiu, aşa cum Curtea a arătat mai sus, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenţei, cărora li se circumscriu şi prevederile cuprinse în Legea nr. 85/2014 (pentru identitate de raţiune, a se vedea Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, precitată, paragrafele 26-27). De altfel, Curtea observă că, acolo unde a considerat necesar, legiuitorul a prevăzut că dispoziţiile Legii nr. 85/2014 se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil (art. 342 din Legea nr. 85/2014), însă, în ceea ce priveşte căile de atac, pe acestea le-a configurat în mod distinct faţă de normele de drept comun (Decizia nr. 162 din 21 martie 2024, precitată, paragrafele 17 şi 18). Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a normelor criticate, în raport cu dispoziţiile constituţionale menţionate în susţinerea acesteia, urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
    23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Titan Mar - S.A. din comuna Chiajna, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 3.260/1/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (4) şi (5) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, prin raportare la dispoziţiile art. 64 alin. (1)-(3) şi ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi la ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 165 din 8 aprilie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"