Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 223 din 2 iunie 2020
Monitorul Oficial 647 din 29 Iunie 2022 (M. Of. 647/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 96 din 29 iunie 2022 privind gestionarea financiară a fondurilor europene dedicate Afacerilor interne alocate României pentru perioada de programare 2021-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 647 din 29 iunie 2022
Luând în considerare: a) prevederile regulamentului (ue) 2021/1.060 al parlamentului european şi al consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european plus, fondul de coeziune, fondul pentru o tranziţie justă şi fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi fondului pentru azil, migraţie şi integrare, fondului pentru securitate internă şi instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize;b) prevederile regulamentului (ue, euratom) 2018/1.046 al parlamentului european şi al consiliului din 18 iulie 2018 privind normele ...
Monitorul Oficial 635 bis din 28 Iunie 2022 (M. Of. 635 bis/2022)
PROCEDURĂ din 23 iunie 2022 de implementare a Programului pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "Start-up Nation - ROMÂNIA" EMITENT: Ministerul Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 635 bis din 28 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.111 din 23 iunie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 635 din 28 iunie 2022.──────────1. obiectivul programuluiprogramul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "start-up nation - romÂnia", denumit în continuare programul, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul antreprenoriatului şi turismului (mat) prin intermediul agenţiilor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ...
Monitorul Oficial 576 bis din 14 Iunie 2022 (M. Of. 576 bis/2022)
ANEXĂ din 9 iunie 2022 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 509/2022 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 576 bis din 14 iunie 2022
────────── conţinută de ordinul nr. 1.584 din 9 iunie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 576 din 14 iunie 2022.──────────modificări şi completări ale anexei la ordinul ministrului sănătăţii nr. 509/2020 pentru aprobareapreţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în românia care pot fi utilizate/comercializateexclusiv de farmaciile comunitare/oficinele locale de distribuţie/farmaciile cu circuit închis şi drogheriilecare nu se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publicăjudeţene şi a municipiului bucureşti sau/şi cu ministerul sănătăţii, cuprinse în catalogul public1. după poziţia nr. 6314 se introduc 94 poziţii noi, poziţiile nr. 6315 - 6408, cu ...
Monitorul Oficial 570 din 10 Iunie 2022 (M. Of. 570/2022)
DECIZIA nr. 261 din 5 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 570 din 10 iunie 2022
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 568 din 10 Iunie 2022 (M. Of. 568/2022)
DECIZIA nr. 295 din 18 mai 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 27, cu referire la introducerea art. 10^2 în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, ale art. 10, ale art. 13 şi ale art. 48 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 568 din 10 iunie 2022
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 562 bis din 09 Iunie 2022 (M. Of. 562 bis/2022)
CONTRACT DE FINANŢARE din 31 martie 2022 dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi Banca Europeană de Investiţii privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acţiune climatică şi alte domenii de interes, finanţat din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, semnat la Bucureşti la 31 martie 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 562 bis din 9 iunie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 720 din 2 iunie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 562 din 9 iunie 2022.────────── guvernul romÂniei reprezentat de ministerul investiŢiilor Şi proiectelor europene Şi banca europeanĂ de investiŢii contract de finanŢareprezentul contract este încheiat de către şi între:- guvernul romÂniei, reprezentat în mod legal de ministerul investiţiilor şi proiectelor europene ("mipe", astfel cum este definit mai jos) în conformitate cu o.u.g. nr. 124/2021; şi– banca europeanĂ de investiŢii, bulevardul konrad adenauer nr. 100, l-2950, luxemburg, marele ducat al luxemburgului ("bei"),denumite în mod colectiv "părţile" şi individual o "parte", în funcţie de context.având în vedere regulamentul (ue) ...
Monitorul Oficial 467 bis din 10 Mai 2022 (M. Of. 467 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 10 mai 2022 privind Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul local EMITENT: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 467 bis din 10 mai 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 999 din 10 mai 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 467 din 10 mai 2022.────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid specific - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelurilor de proiecte pnrr/2022/c10 componenta c10 - fondul localpreambulacest document se aplică apelurilor de proiecte din componenta 10 - fondul local în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr).apelurile de proiecte se lansează prin aplicaţia electronică de pe site-ul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei (mdlpa), https://investitii. mdlpa. ro.prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanţi pentru apelurile de proiecte mai sus-menţionate.interpretarea ...
Monitorul Oficial 468 din 10 Mai 2022 (M. Of. 468/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 9 mai 2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 468 din 10 mai 2022
Întrucât criza generată de pandemia de covid-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici astfel încât a fost nevoie de o serie de intervenţii pentru a acorda sprijin fie forţei de muncă rămase fără loc de muncă, fie pentru acordarea de granturi imm-urilor necesare pentru capital de lucru astfel încât să îşi poată continua activitatea,dat fiind că, ulterior, prin liberalizarea preţurilor la energie ca măsură impusă la nivel internaţional şi european s-a generat o creştere fără precedent a preţului la energia electrică, gazele naturale, precum şi ...
Monitorul Oficial 459 din 09 Mai 2022 (M. Of. 459/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 4 mai 2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 459 din 9 mai 2022
Având în vedere prevederile art. 10d din directiva 2003/87/ce a parlamentului european şi a consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul uniunii şi de modificare a directivei 96/61/ce a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, privind înfiinţarea fondului pentru modernizare, luând în considerare prevederile regulamentului de punere în aplicare (ue) 2020/1.001 al comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a directivei 2003/87/ce a parlamentului european şi a consiliului în ceea ce priveşte funcţionarea fondului pentru modernizare care ...
Monitorul Oficial 453 din 06 Mai 2022 (M. Of. 453/2022)
DECIZIA nr. 8 din 7 martie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 453 din 6 mai 2022
Dosar nr. 59/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- preşedintele ...








